Lună: octombrie 2008

octombrie 31, 2008

Angajatul pupincurist

Nu suport stilul angajatului pupincurist, nu suport ipocrizia lui si nici atitudinea!

Azi am fost la fostul job, intr-o mica vizita. Doar cativa s-au bucurat sincer ca ma vad, pe restul i-am vazut ca n-au fost cine stie ce incantati. Doamne fereste, n-am pretentii sa ma primeasca super fericiti, ca pe presedinti etc, sunt un om normal. Am abordat atitudinea draguta cu oamenii placuti si atat, pe seful mare nici nu l-am bagat in seama, nici nu stiu daca m-a observat. Ideea e ca atunci cand eram acolo, imi placea la nebunie climatul de munca, credeam ca am niste colegi super. Azi in schimb am vazut altceva, si nu a fost de bine deloc. Cei care au stiut sa fie pupincuristi si pe interes stau bine pe pozitiile lor, spionand cu un aer superior pe ceilalti din birou pentru a-i da in gat la sef. Unii mai veseli, atii mai tristi, in aparenta nimic schimbat si totusi atat de diferit.

Abia asteptam sa plec, ma luasera toate caldurile, o data cu valul de intrebari din partea colegilor (fosti) despre noul job. Pe masura ce povesteam ca e ok, nu tu stres, nu tu sunet de fax a la long, nu tu deadline-uri imposibile, program lejer, vedeam cum „inflorea” licarul invidiei in ochii lor. Am regretat tare mult ca am plecat (motivele intr-un alt post) si am vrut sa ma intorc, dar nu m-au primit, tot datorita unei pupincuriste care a stiut sa profite de lipsa mea de 2 saptamani sa se dea bine pe langa cine a trebuit si eu n-am mai avut loc. M-a durut asta, pe nimeni n-a interesat de nimic, absolut toti s-au comportat de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Trebuia sa ma comport altfel cu seful azi? Nu cred ca merita.

Si sa revenim la pupincuristi. Sunt aia care vin mai devreme la servici, pentru ca… „daca plec cu 10 minute mai tarziu de casa, intarzii jumatate de ora”, stau peste program mai mereu si incearca prin orice mijloace sa se faca vazuti bine de catre ceilalti colegi si mai ales de catre sef. Sunt aia care se prefac ocupati, desi n-au ce face sau si-au terminat treaba, incearca sa intre fortat pe sub pielea tuturor, sa-si impuna ideile cu argumente convingatoare, de, au avantajul de a avea papagal, vorbesc de te ametesc. Stau peste program si muncesc „pe branci” sa dea bine si nu ezita sa minta, sa spioneze, sa tradeze pe oricine doar ca sa le fie cat mai bine si sa ajunga cat mai repede sus. Susul asta insemnand eventual chiar locul sefului, pentru ca, normal, este mult mai capabil decat acesta. Oamenii astia nu inteleg ca nu le va ridica nimeni statuie, din contra, vor fi luati de fraieri, ca muncesc mult fara sa comenteze si sa aiba pretentii, deci se va profita de ei la maxim. Nu-i suport, sunt ipocriti, sireti, mincinosi si periculosi pentru jobul altora!

Am niste principii si n-am de gand sa ma abat de la ele:

NU stau peste program; daca vrei sa stau ma platesti dublu.

NU lucrez in weekend; decat la fel daca sunt platita foarte bine, mult mai mult decat in mod obisnuit, timpul meu liber costa mult.

Daca de dimineata pana la terminarea programului nu sunt in stare sa fac tot ce aveam de facut in ziua respectiva, inseamna ca nu sunt capabila si n-am ce cauta pe pozitia respectiva.

Sanatatea si viata mea personala sunt mult mai importante decat orice job.

Am uimit pe multa lume cu ideile astea, le consider de bun simt si elementare, atata timp cat nu e firma lu’ mama, de ce sa ma agit mai mult decat sunt platita (asta nu inseamna ca nu-mi fac treaba bine). Cand voi lucra pentru mine, atunci datele problemei se schimba! Dar chiar si asa, niciodata nu voi suporta mironositele, prefacutii, oamenii „de incredere” ai sefului, intrigile, barfele… Pai de-asta n-aveti timp, bai, pupincuristilor sa va faceti treaba, ca sunteti ocupati „pe cine mai sapam azi”! Huooo!!!

octombrie 30, 2008

Aventuri la metrou

Inca o zi obisnuita de mers la lucru, inca o dimineata cu aglomeratia specifica traficului… Asa credeam, pana m-am urcat in metrou.

Pe la usa unde m-am urcat, pe langa multi alti oameni, a urcat un grup de 4 fete. Nu, nu erau pitzipoance, erau foarte normale, cred ca faceau un sport, ceva (probabil handbal), erau imbracate sport si au pomenit ceva de un antrenament. Asa, si cum spuneam, urcandu-se in metrou, la cat e de aglomerat, oamenii se imping, sa incapa, sa-si faca loc, ei bine, una din ele il impinge (impinsa si ea din spate, ca la domino) pe un domnisor aflat in metrou.

Rar mi-a fost dat sa vad atata mitocanie. Badaranul era insotit si probabil ca sa faca impresie, a inceput sa faca scandal „ce tot impingi domne? n-ai loc?”, la care fata a spus foarte clar „nu eu am impins, sunt impinsa din spate, nu mai face atata caz”. Celelalte fete au aparat-o spunand si ele acelasi lucru. Asta ridica mana, aratand un dos de palma, o lopata cu unghii jegoase: „ia mai taceti ca va dau si una!” ( taceţi, nu tăceţi ). Fetele au inceput sa rada si sa faca un pic misto de el. Enervat la culme, animalul sa sara la bataie, cu lopetile amenintatoare ridicate in aer si cu o gura cat o sura. Pun pariu ca daca-si puneau fetele alea mintea cu el iesea cam sifonat. Fata care-l insotea cu greu l-a potolit, pentru ca si cele 4 fete i-au zis sa stea potol ca nu e cazul sa urle si sa ameninte, lucru care l-a intaratat si mai rau.

Fiind exact langa ele si vazand toata scena, m-au apucat toti bazdacii, pentru ca nu suport un barbat care ridica mana asupra unei femei. In toata agitatia din metrou cu „taci fa ca te bat” si tot asa, prietena lui incercand sa-l calmeze… nu m-am putut abtine: „Daca asa faci cu cineva strain, nu vreau sa stiu cum te comporti cu prietena ta! Mi-e mila de ea!”. Mi-am atras o privire ucigatoare, fetele m-au aprobat, iar saraca fata care-l insotea a lasat capul in pamant. E, si uite ca de-aia nu mai pot sa dorm la noapte!

Cazuri de-astea sunt multe, de foarte multe ori ies urat, si poate datorita faptului ca sunt tare in gura, o sa mi-o fur intr-o zi, dar asta nu ma va opri sa fac la fel. Nu inteleg de ce nimeni altcineva din metrou nu s-a bagat, nimeni n-a vazut si n-a auzit nimic, cand ala mai avea putin si o darama pe prietena lui sa ajunga sa dea in fata din grupul de 4. M-am saturat de tarani, de lipsa de educatie si mai ales de lasitate! Am procedat corect ca m-am bagat s-o apar? Eu cred ca da.

octombrie 29, 2008

La multi ani!

Promit sa nu mai vin artagoasa acasa si sa ne ciondanim, promit ca voi sta mai mult in bucatarie incercand sa fur din tainele tale, promit ca-ti voi asculta mai mult sfaturile, promit ca o sa am mare grija de tine cand vei avea 80 de ani, promit sa stau mai putin la calculator si sa fiu mai ordonata si promit ca voi face numai lucruri care sa te faca mandra de mine!

La multi ani MAMA!

octombrie 28, 2008

Sunete care ma scot din minti

Poate ca par sunete banale si mai mault ca sigur ca fac parte din cotidian, dar mi-as dori sa nu mai faca parte atat din cotidianul meu. Cand incep sa le aud, mi se ridica parul in cap si capata volumul pe care nu-l am in mod normal :).

Toate ma streseaza intr-o mai mica sau mai mare masura:

  • sunetul franei de la metrou – cand iti scartaie o data, te trezeste de-a binelea, nu mai ai nevoie de cafea dimineata la birou
  • faxul – devine enervant maxim atunci cand trimit un fax si al naibii nu vrea sa se trimita si in inertia lui da redial, si din nou piuitul ala enervat… an on, an on…
  • plescaitul – pe langa faptul ca este o dovada de proasta crestere, este dezgustator, daca mai esti si cu stomacul sensibil si-ti plescaie cineva, nu-ti mai trebuie mancare
  • sorbitul ciorbei/supei – din categoria maniere la masa, asta este de-a dreptul pur si simplu; daca frige, las-o sa se raceasca, sa ajunga la o temperatura suportabila, lasa-ma cu vrajeala ca asa se savureaza
  • sforaitul – e involuntar, corect, dar nu-mi place si pace! trebuie sa adorm inainte, altfel ma uit toata noapte pe pereti
  • tocurile fara flecuri – sunetul lor pe pardoseala de la metrou este magnific, culmea ca le gasesti la niste femei cu pretentii de doamne stilate, partea aia metalica pacane oribil in mers, ele oare n-or auzi?!
  • flexul care taie ceva –  nu mai vreau! in weekend cand mi-e lumea mai draga sau vreau sa dorm, incepe… si parca numai in ciuda mea! in aceeasi categorie ingrata intra si picamerul si bormasina
  • clinchetul linguritei in cana/ceasca de cafea/ceai – sunt oameni care amesteca normal, dar altora le place „muzica”, creata de lingurita lovind peretii recipientului… grrr
  • trosnitul degetelor – ma enerveaza pentru ca e similar cu sunetul din filme cand unul ii rupe mana/piciorul/beregata altuia, am impresia ca ti le rupi de tot; si nu cred chestia cu destinsul, ca sunt incordate de la scris
  • taiatul polistirenului cu un cutit – e groaznic, ti se strepezesc dintii; cum fug animalele de sunetele alea menite sa le tina la distanta, asa am facut si eu cand mama a taiat cu cutitul tavita de la un pui congelat
  • usile care scartaie – depinde si de balamale, dar mai bine unge-le! sa mai fie si noapte, sa te duci la baie pe intuneric si sa scartaie usa, fugi de rupi crezand ca te urmareste Bob din Twin Peaks
  • scrijelitul cu unghiile sau cu creta pe tabla – se intampla din greseala la ora de mate cu unghiile unei colege, ma zbarleam rau; cu creta facea un coleg pe tabla ca stia ca ma enerveaza sunetul
  • tastele sonore la telefon – si daca mai nimeresti sa ai pe cineva langa tine care scrie un mesaj, te-ai scos, poti sa inveti codul Morse; exista settings, mama lor!!!
  • claxoanele – nu cred ca mai au nevoie de prezentare

Cred ca ar mai fi sunete nebune, dar nu-mi aduc eu aminte. Sunt oare nebuna? Stau prost cu nervii si e doar imaginatia mea? Am oare nevoie de o cura la Predeal, la linistea naturii, susurul izvoarelor, ciripitul pasarelelor?

octombrie 28, 2008

Spargatorii de parole

Mai bine se limitau la nuci si „baletau” in continuare!!!

Aseara ies linistita de pe mess, si trec la teveu. In 5 minute suna telefonul. Era un vecin „Auzi tu esti pe mess?” „Nu, de ce?” „Pai intra repede ca e cineva pe contul tau si trimite mass-uri cu porcarii!”

Mi-a crescut tensiunea instant! Am intrat si din fericire a mers cu parola mea. M-au bombardat toti care mai de care cu caterinca, altii oripilati, altii au zis ca m-am tacanit la cap, altii cu sfaturi sa-mi schimb parola, altii destul de linistiti spunandu-mi „stiam ca n-ai fost tu”…

Deci mass-ul cu pricina suna asa: „azi am supt pula ptr prima oara mmm ce bine a fost, alex buzz me ca nu te gasesc !”

O exprimare de gradinita, cine ar fi tampit sa-si strige in gura mare experientele pe net, doar nu sunt Alina Plugaru 🙂 . Nu stiu care Alex, probabil beneficiarul felatiei cu pricina :)) . Oricum, m-a deranjat chestia asta, pentru ca probabil se vor mai trezi si altii sa ma intrebe ce a fost cu mass-ul.

Ii multumesc persoanei bine intentionate care a facut asta, ii multumesc pentru „reclama”, daca dupa chestia asta vin cei de la Vivid si-mi propun un contract avantajos, voi da eu mass-ui de-astea  :)) . Oricum, ce-mi doresti tu mie, sa ti se intample tie!!! Si sa se intample sa-ti pierzi parola, id, cont de mail, toate adresele si lista de id-uri, si implicit alte conturi facute cu adresa respectiva! Atunci sa vezi distractie!

A! Si inca ceva! Fereste-te sa-ti aflu identitatea! (sfat prietenesc)

octombrie 27, 2008

Am visat azi noapte…

Azi m-am amuzat copios cu un amic care mi-a povestit ce a visat. Se pare ca subconstientul asta ne face niste figuri de zile mari.

El: am visat aseara ca m-am insurat c-o tiganca 😦

Eu: tare 🙂

El: mda, a fost un cosmar amuzant 😛

ma-sa era o florareasa din aia….si-o aranja mama sa arate cat de cat :))

Eu: ce caterinca :))

El: si eu m-am dus la biserica intr-un prosop si camasa 🙂

da’ nu stiu exact de ce 😛

Eu: in loc de pantaloni aveai prosop? :))

El: dap 🙂

Eu: si eu am visat ciudat aseara k m-am impacat cu fostul desi nu vroiam si apoi incercam sa ma consolez cu gandul k asta e acum, n-am ce mai face

mama, horror

El: si preotul era caterincos…ne-a intrebat :”sunteti siguri ca vreti sa dati 2 milioane ca sa va luati?”

ca atat facea slujba 😛

Eu: :)) ce tareeeee

El: mda…si au mai fost niste faze….da’ nu-mi mai aduc aminte exact

mi se pare ca era si un bebe…pe care il boteza cu apa dintr-un wc din ala turcesc 😛

il baga acolo si tragea apa ….saracul copil 😛

Eu: ai o imaginatie bogata :))

El: asa se pare 🙂

Deci… da!!! Ce bine ca nu tin minte ce visez, exceptand cateva cazuri, cum a fost azi-noapte. 😀

octombrie 27, 2008

Barbatul „ideal”

Stiu ca nu exista. Am incetat sa mai cred intr-un Fat-Frumos care va veni pe un cal alb sa ma ceara si sa traim fericiti pana la adanci batraneti.  Povestile frumoase de-aia exista, pentru ca sunt povesti.

Ce-mi doresc acum de la un barbat sunt chestii mult mai lumesti, zic eu, de bun simt. Sper sa gasesc unul care sa corespunda cat mai multor cerinte, sau poate ma gaseste el pe mine. 🙂

Mi-as dori sa fie amuzant, sa ma faca sa rad, dar nu cu glume proaste, ci cu vorbe simple si de efect. Cand ma vede morocanoasa si vede ca n-am chef de glume, sa nu insiste, pentru ca ar obtine efectul contrar.

Ca si calitati fizice mi-ar placea sa fie inalt, nici prajina, dar inalt astfel incat sa pot purta linistita chiar si cele mei inalte tocuri pe care le detin. Sa nu fie o scandura umblatoare, dar nici practicant de sumo. Sa fie per total prezentabil, nu o frumusete rapitoare, doar placut. Un mare avantaj ar fi sa aiba „shantzuletze”, imi plac mie mult, la fel cum imi plac si gropitele in obraji.

De aici insa lucrurile se complica. Adica incep sa devin din ce in ce mai pretentioasa. NU vreau pe cineva care sa-mi ceara raport detaliat, eventual din ora in ora, NU vreau pe cineva care sa aplice santaj sentimental, NU vreau pe cineva posesiv, care are impresia ca m-a castigat la belciuge si ii apartin. NU vreau sa ma simt constransa si nici vinovata pentru orice pas. Tipii de genul asta sa se duca inapoi la mamicile lor, sa mai creasca si apoi sa ma caute :))!

Vreau toleranta reciproca, dar totodata si atentie, sa stie sa fie gentleman cand suntem undeva, sa se poarte frumos, sa aiba rabdare, sa ma lase cu nebuniile mele cand ma vede suparata, sa fie intelegator, sa NU scoata ochii. De exemplu este important cum stoarce pasta de dinti, de la mijloc sau de la un capat, cum lasa cada in urma lui, daca macar are intentia de a-si spala farfuria in care a mancat, daca e ordonat, daca e dispus sa ofere o mana de ajutor prin casa… conteaza multe amanunte de genul asta. Trebuie sa-mi placa stilul de a vorbi, comportamentul, atitudinea, mai tot. 😀 Vreau pe cineva sanatos la cap, la modul sa nu inceapa sa faca scenarii cam ce as putea sa fac eu cat timp nu suntem impreuna. Vreau incredere, nu teroare!

Vreau sa nu fie fumator, sa fie bautor doar asa socially, nu sa-l car din club in weekend-uri. Vreau sa fie cat de cat pe picioarele lui, sa-l duca bibilica astfel incat sa fim pe aceeasi lungime de unda, nu sa-i desenez cand vreau sa inteleaga ceva din ce-i spun. Sa castige ok, atat cat sa nu stea pe banii mei, nu suport, si nici eu pe ai lui. Sa emita pretentii treptat si sa-si castige anumite „drepturi” (ma refer la folositul masinii, cunostinta cu parintii etc.). 

Clar toata lumea are pitici pe creier, dar trebuie cumva impacati, nu trebuie sa exagereze niciunul. Poate ca acum sunt si eu sub influenta ultimei relatii si sunt inca inversunata, dar nu cred ca sunt imposibila. Atata timp cat ofer libertate, o vreau si eu pe a mea. Timpul petrecut cu propria persoana, tabieturile zilnice/saptamanale (epilat, manichiura, pedichiura bla-bla) sunt importante pentru mine. Daca un barbat isi doreste o relatie gen frati siamezi, in primul rand ca se plictiseste repede, in al doilea rand strica tot misterul si nu mai are nimic de descoperit, are suficienta relatie de genul asta cand se va casatori.

Nu inteleg genul asta de sufocare… Poate sunt nebuna si vreau prea multe… Poate cer prea mult si ofer prea putin… Poate sunt foarte dezamagita de tipologiile intalnite… Sau poate chiar sunt nebuna!!! Si daca intr-adevar e asa, o sa ma duc sa ma tratez! 😀 

octombrie 27, 2008

Am inceput saptamana … bine

Sper sa nu continue asa.

De dimineata, in starea de semi-somn sau semi-trezire, cu 2 minute inainte sa sune ceasul, vine mama sa ma trezeasca, ingrijorata ca poate intarzii la servici. Urasc chestia asta, ma face sa fiu ursuza toata ziua. Bun… Ies din casa, jos in fata blocului, vecinii cu cainii la plimbare. Salut ca o fata politicoasa ce sunt si incepe una din javre sa ma latre. Mama, dar in stilul ala de caine las, care se repede la picior cand te intorci cu spatele. Vecinu’ zicea el acolo ceva, dar m-am enervat!!! Pe mine nu ma latra si nu ma musca niciun caine, n-am probleme, i-am spus asta si vecinului, i-am zis ca a lui jivina e defecta. Cred ca s-a suparat 😀

Traversam si un tip: „Pis-pis domnisoara”! (nu era psst-psst, era ca la pisici pis-pis, animalul!!!)Ma grabeam si n-am avut timp sa-l injur asa cum merita, a capatat o varianta light. Cand sa ma urc in tramvai, urca daca ai unde si cum. Eram cu piciorul pe scara sa urc si ala sa inchida usile. Am inceput sa ma cert cu oglinda, oglinda in care se uita si vedea exact ce se intampla. Mi-a facut faza cu inchisul usilor de vreo doua ori, apoi m-a lasat sa urc. Am stat ca sardeaua… vorba bunicului meu „Intreprinderea Taras Bucuresti – c-un picior pe scara, c-o mana pe bara si cu curu’-afara”. La prima statie am cedat nervos si am mers pe jos. E ca la balamuc acolo zilele astea, sunt credinciosii adunati sa pupe moastele Sfantului Dumitru. Fratilor nenea ala sta acolo 365 de zile pe an, nu cred ca e nevoie sa stai multe ore la coada ca sa ajungi acolo. Babele ar zice „pacatoaso”, dar eu ma voi duce intr-o zi cand nu e tipenie de om si n-o sa stau la coada. 😉

La metrou deja m-au luat toate caldurile, ca de obicei full, normal ca n-am gasit ziar, la cati capcauni umbla liberi la Piata Unirii si iau teancul de vreo 10 ziare, sa dea la toata lumea de la servici!

Bine ca sunt la birou si acum sper ca nimic aiurea nu se ma joaca cu nervii mei. Sper sa fie o saptamana usoara, pentru toata lumea!

octombrie 25, 2008

Evolutie artistica

De cand aveam 3 ani si vorbeam corect cu “r” mi-am dorit sa fiu celebra. Ma fascina “cutia cu maimute” si-mi doream si eu ca intr-o buna zi sa apar la TV. Mai mereu eram in fata oglinzii cu spray-ul si cantam in straineza, cei mai mari fani fiind bunicii. Cum auzeam muzica incepeam sa ma zbantui, am crescut cu Michael Jackson si Sandra, poate si de-asta si acum imi plac si le stiu melodiile.

La gradi am fost o adevarata vedeta: preferata educatoarelor, eram la program prelungit, dar plecam acasa la pranz, nu faceam mofturi la mancare si mai eram si cuminte. Poate de-asta la serbari eram personajul principal: am fost raza de soare, capra cu 3 iezi, soim al patriei demn de cravata albastra etc. Si cu ce patos imi repetam rolurile si poeziile in fata oglinzii … Bunica e croitoreasa, tata e ingenios, am avut cele mai frumoase costumatii la serbari, eram o diva, ce sa mai!

Si nu m-am oprit aici. La scoala frecventam corul, dar m-am plictisit repede, vroiam mai mult. Asa ca m-am inscris la Palatul Copiilor. Am fost la dansuri populare, moderne, gimnastica si muzica usoara. A fost o perioada cand n-am ratat “Club Anda”, “Ba da, ba nu”, “Feriti-va de magarus!”, “7 note fermecate” si multe alte emisiuni, asta pe langa nenumaratele spectacole de la Palat, unde era o incantare sa fiu pe scena.

Sfarsitul clasei a IV-a a fost un adevarat spectacol. Pe langa poezii si cantece specifice varstei, am cantat 2 piese, un rock&roll si “Micul meu univers ai plecat / Si-ntr-o lume de nori am intrat / Viclene priviri, dureri si iluzii in vant / Am adunat / Micul meu univers de copil / Risipit ca un abur fragil / Viclene priviri, dureri si iluzii in vant / Am adunat / Micul meu univers / Tu te-ai oprit din mers…” (cine stie cunoaste!). Am facut prezentare de moda, ce figuri mai aveam si ce tacticos mergeam pe “Banana Boat Song” si am facut si o coregrafie pe “Rhythm is a Dancer”… artisti nu gluma! Si parintii nostri erau asa mandri!

Dar timpul a trecut, visul meu tot acolo era si speram ca intr-o zi sa-l implinesc. Am ajuns la liceu, unde nu mi-am manifestat prea puternic pornirile artistice. Microbul s-a reactivat in facultate cand am vizionat “Alege Asia”. Mi-am zis ca daca alea au putut, pot si eu. Am inceput sa fac promotii si sa ma duc pe la toate castingurile posibile. Si uite asa, cu speranta in suflet m-am prezentat la “Popstars”. Prima proba (voce) a fost piece of cake. La a doua (dans) au intervenit pilele si cineva bine intentionat mi-a spus ca eu ca sa ajung pe scena trebuie sa slabesc mult. Am inghitit in sec, orice sut in fund e un pas inainte si, detestand mitul femeii scandura mi-am incercat norocul in continuare. Au urmat “Star Factory”, “Big Brother” si alte cateva care au functionat pe acelasi principiu, daca nu dadeai spagi sau nu te dadeai pe tine, nu aveai parte de atentie. Si ne mai miram ca muzica romaneasca e de kko!!!

In aceasta perioada, o incercare a fost o trupa: eu si inca 2 baieti. Zis si facut: am gasit studio, am gasit compozitor, am platit piesele etc. Avem 3 piese, suna bine, dar la un moment dat, rarind-o cu studio-ul, ma trezesc intr-o buna zi cu un telefon: era Mihnea, compozitorul, sa-mi spuna ca baietii au luat preselectia la Mamaia! Soc si uimire totala!!! WTF??? Melodia odioasa pe care am refuzat s-o cant, au reorchestrat-o, au inregistrat-o s.a.m.d. … si culmea, are potential de hit! Ok, asta e, dar puteau sa ma anunte si pe mine, tradatorii! (ulterior si-a atribuit altcineva compozitia si Mihnea a fost trecut pe album la multumiri). Ei se numesc Alb Negru si nici acum nu mi-au dat o explicatie clara pentru ce s-a intamplat! Dar eu sunt o doamna ( ce p*** mea!) si i-am salutat si am socializat mereu pe unde ne-am intalnit, desi niciodata n-am mai deschis subiectul despre ce a fost. (sincer, decat o trupa sub mediocru, mai bine lipsa!)

De atunci m-am potolit. M-am scarbit de lumea show biz-ului autohton! Am o piesa a mea, cu versurile mele pe care o ascult cand mi-e dor de vremurile bune! Atat! Acum cant in baie! Si-mi face o deosebita placere!!!

octombrie 24, 2008

Andrei

Se spune ca Sf Andrei s-a nascut pe meleagurile astea, ca el a adus crestinismul aici si l-a propovaduit si este ocrotitorul romanilor. Ok… Frumos! Se stie cumva ce fel de om era si ce caracter avea? Nu! Ei bine, se pare ca toti urmasii lui au o problema la mansarda, de-asta numele asta deja ma calca pe nervi!!! Ma lovesc peste tot de el!

De ce ma streseaza? Pentru ca toti, dar ABSOLUT toti baietii/barbatii pe care i-am intalnit cu numele asta au cel putin o ciudatenie, o chestie bizara, sau care te scoate din tatani. Cel putin la mine e verificat, am dat verdictul si voi fugi ca dracu’ de tamaie de Andrei!

Andrei-i au un zbucium al lor, interior, pe care-l manifesta in cele mai aiurea moduri, unii sunt gen pampalai, altii colerici, altii misogini, altii egoisti, altii prea energici, altii vorbesc mult si tot asa.

Am avut un Andrei in clasa in liceu, era un tip incolor, inodor si insipid, traia in lumea lui. Un Andrei m-a tinut ascunsa 2 ani de ochii curiosilor, ne intalneam numai noaptea. Alt Andrei, parea linistit, m-am gandit ca in sfarsit o exceptie de la regula. Da de unde?! Era cuminte si linistit si pe de alta parte se sms-uia cu vreo 2 gagici in afara de prietena oficiala si traia pe mai multe planuri, vorba zicalei „mutu’ fute pamantu'”. Andrei prietenul unei verisoare ii spune ca o iubeste si ca n-o va uita niciodata, dar ca nu mai vrea sa mai fie impreuna. Vrajeala si gargauni in cap! Am intalnit un Andrei depresiv. Este groaznic un om depresiv in general, dar daca il mai cheama si asa, e clar. Nu stiu de ce eu, Mama Ranitilor, am avut impresia ca-l pot face sa fie un om fericit, zambitor etc. Am realizat ca ma lupt cu morile de vant si am renuntat. Tambalau maxim, ca el se sinucide si toata lumea va sti ca din cauza mea. Si dupa o luna era in mari tandreturi cu alta, cu promisiuni de iubire vesnica si juraminte de casatorie… Ultimul, SPER,  Andrei din viata mea a avut o minte tare incalcita. Gandea in perspectiva in viitor si facea scenarii multe. Vroia sa fim siamezi, lipiti cu super glue si s-a suparat ca l-am anuntat cand am iesit in oras si n-am avut „bunul simt” sa-l invit. Cu asta am incheiat capitolul!

Si, cum de ce ti-e frica de-aia nu scapi, va exista permanent un Andrei in viata mea, fratele meu. Zi de zi ma conving ca am dreptate cu ceea ce zic, toti Andrei-i au buba la cap, mi-e de ajuns sa-l vad pe el.

P.S.: N-am nimic cu Andrei-i pe care nu-i cunosc.