Inca o zi obisnuita de mers la lucru, inca o dimineata cu aglomeratia specifica traficului… Asa credeam, pana m-am urcat in metrou.
Pe la usa unde m-am urcat, pe langa multi alti oameni, a urcat un grup de 4 fete. Nu, nu erau pitzipoance, erau foarte normale, cred ca faceau un sport, ceva (probabil handbal), erau imbracate sport si au pomenit ceva de un antrenament. Asa, si cum spuneam, urcandu-se in metrou, la cat e de aglomerat, oamenii se imping, sa incapa, sa-si faca loc, ei bine, una din ele il impinge (impinsa si ea din spate, ca la domino) pe un domnisor aflat in metrou.
Rar mi-a fost dat sa vad atata mitocanie. Badaranul era insotit si probabil ca sa faca impresie, a inceput sa faca scandal „ce tot impingi domne? n-ai loc?”, la care fata a spus foarte clar „nu eu am impins, sunt impinsa din spate, nu mai face atata caz”. Celelalte fete au aparat-o spunand si ele acelasi lucru. Asta ridica mana, aratand un dos de palma, o lopata cu unghii jegoase: „ia mai taceti ca va dau si una!” ( taceţi, nu tăceţi ). Fetele au inceput sa rada si sa faca un pic misto de el. Enervat la culme, animalul sa sara la bataie, cu lopetile amenintatoare ridicate in aer si cu o gura cat o sura. Pun pariu ca daca-si puneau fetele alea mintea cu el iesea cam sifonat. Fata care-l insotea cu greu l-a potolit, pentru ca si cele 4 fete i-au zis sa stea potol ca nu e cazul sa urle si sa ameninte, lucru care l-a intaratat si mai rau.
Fiind exact langa ele si vazand toata scena, m-au apucat toti bazdacii, pentru ca nu suport un barbat care ridica mana asupra unei femei. In toata agitatia din metrou cu „taci fa ca te bat” si tot asa, prietena lui incercand sa-l calmeze… nu m-am putut abtine: „Daca asa faci cu cineva strain, nu vreau sa stiu cum te comporti cu prietena ta! Mi-e mila de ea!”. Mi-am atras o privire ucigatoare, fetele m-au aprobat, iar saraca fata care-l insotea a lasat capul in pamant. E, si uite ca de-aia nu mai pot sa dorm la noapte!
Cazuri de-astea sunt multe, de foarte multe ori ies urat, si poate datorita faptului ca sunt tare in gura, o sa mi-o fur intr-o zi, dar asta nu ma va opri sa fac la fel. Nu inteleg de ce nimeni altcineva din metrou nu s-a bagat, nimeni n-a vazut si n-a auzit nimic, cand ala mai avea putin si o darama pe prietena lui sa ajunga sa dea in fata din grupul de 4. M-am saturat de tarani, de lipsa de educatie si mai ales de lasitate! Am procedat corect ca m-am bagat s-o apar? Eu cred ca da.