Nu suport stilul angajatului pupincurist, nu suport ipocrizia lui si nici atitudinea!
Azi am fost la fostul job, intr-o mica vizita. Doar cativa s-au bucurat sincer ca ma vad, pe restul i-am vazut ca n-au fost cine stie ce incantati. Doamne fereste, n-am pretentii sa ma primeasca super fericiti, ca pe presedinti etc, sunt un om normal. Am abordat atitudinea draguta cu oamenii placuti si atat, pe seful mare nici nu l-am bagat in seama, nici nu stiu daca m-a observat. Ideea e ca atunci cand eram acolo, imi placea la nebunie climatul de munca, credeam ca am niste colegi super. Azi in schimb am vazut altceva, si nu a fost de bine deloc. Cei care au stiut sa fie pupincuristi si pe interes stau bine pe pozitiile lor, spionand cu un aer superior pe ceilalti din birou pentru a-i da in gat la sef. Unii mai veseli, atii mai tristi, in aparenta nimic schimbat si totusi atat de diferit.
Abia asteptam sa plec, ma luasera toate caldurile, o data cu valul de intrebari din partea colegilor (fosti) despre noul job. Pe masura ce povesteam ca e ok, nu tu stres, nu tu sunet de fax a la long, nu tu deadline-uri imposibile, program lejer, vedeam cum „inflorea” licarul invidiei in ochii lor. Am regretat tare mult ca am plecat (motivele intr-un alt post) si am vrut sa ma intorc, dar nu m-au primit, tot datorita unei pupincuriste care a stiut sa profite de lipsa mea de 2 saptamani sa se dea bine pe langa cine a trebuit si eu n-am mai avut loc. M-a durut asta, pe nimeni n-a interesat de nimic, absolut toti s-au comportat de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Trebuia sa ma comport altfel cu seful azi? Nu cred ca merita.
Si sa revenim la pupincuristi. Sunt aia care vin mai devreme la servici, pentru ca… „daca plec cu 10 minute mai tarziu de casa, intarzii jumatate de ora”, stau peste program mai mereu si incearca prin orice mijloace sa se faca vazuti bine de catre ceilalti colegi si mai ales de catre sef. Sunt aia care se prefac ocupati, desi n-au ce face sau si-au terminat treaba, incearca sa intre fortat pe sub pielea tuturor, sa-si impuna ideile cu argumente convingatoare, de, au avantajul de a avea papagal, vorbesc de te ametesc. Stau peste program si muncesc „pe branci” sa dea bine si nu ezita sa minta, sa spioneze, sa tradeze pe oricine doar ca sa le fie cat mai bine si sa ajunga cat mai repede sus. Susul asta insemnand eventual chiar locul sefului, pentru ca, normal, este mult mai capabil decat acesta. Oamenii astia nu inteleg ca nu le va ridica nimeni statuie, din contra, vor fi luati de fraieri, ca muncesc mult fara sa comenteze si sa aiba pretentii, deci se va profita de ei la maxim. Nu-i suport, sunt ipocriti, sireti, mincinosi si periculosi pentru jobul altora!
Am niste principii si n-am de gand sa ma abat de la ele:
NU stau peste program; daca vrei sa stau ma platesti dublu.
NU lucrez in weekend; decat la fel daca sunt platita foarte bine, mult mai mult decat in mod obisnuit, timpul meu liber costa mult.
Daca de dimineata pana la terminarea programului nu sunt in stare sa fac tot ce aveam de facut in ziua respectiva, inseamna ca nu sunt capabila si n-am ce cauta pe pozitia respectiva.
Sanatatea si viata mea personala sunt mult mai importante decat orice job.
Am uimit pe multa lume cu ideile astea, le consider de bun simt si elementare, atata timp cat nu e firma lu’ mama, de ce sa ma agit mai mult decat sunt platita (asta nu inseamna ca nu-mi fac treaba bine). Cand voi lucra pentru mine, atunci datele problemei se schimba! Dar chiar si asa, niciodata nu voi suporta mironositele, prefacutii, oamenii „de incredere” ai sefului, intrigile, barfele… Pai de-asta n-aveti timp, bai, pupincuristilor sa va faceti treaba, ca sunteti ocupati „pe cine mai sapam azi”! Huooo!!!
Toantele nu merg in rai 