Milano experience

„Cum fu la Milano? Fu tare bine!”

Asta e concluzia a doua zile petrecute la Milano in interes de serviciu. Cum am plecat duminica, training-ul urmand a fi luni, mi-am cautat un zbor cat mai dimineata sa am timp sa ma plimb. Din taxi am vazut sigla H&M si-mi sclipeau ochii!!! 🙂 Ajunsa acolo, cazata, intalnire cu cativa colegi „helo my name is… nice to meet you”, hai sa mergem sa ne plimbam, sa mancam ceva etc. Ne-am dus la Biffi, cafenea vestita (cica) din pasajul Vittorio Emanuelle. Foarte frumoasa zona, foarte frumos si Domul. Dupa masa am fugit cu colega din Bulgaria la cumparaturi, am luat magneti si am stat o ora in magazinul pe care-l iubesc cel mai mult, H&M. Am fost si intr-unul numit Rinasciente, unde erau numai brand-uri, dar m-am imbolnavit din cauza preturilor. M-au omorat niste pantofi, am pozat cativa, nu degeaba e Milano capitala modei. Mi-a placut foarte tare ca nu am vazut pitipoance, fetele imbracate cu mult gust, stil si asortat, n-am vazut nimic nelalocul lui. Asa da!

Seara Don Carlos, via Mancini 29 (la nr 31 e outlet Armani), unde am mancat patru sortimente de ciocolata amaruie absolut yummy.

Milano arata cam asa:

A doua zi a fost o zi urata ca vreme, interesanta si solicitanta ca training, dar si plina de surprize (mi se anulase zborul, aveam 5 apeluri nepreluate, 3 mesaje). Am plecat de la birou, ne-am dus la hotel si tot cu colega din Bulgaria, am mers pe jos cu harta in mana pana la restaurantul unde trebuia sa ne vedem cu toti colegii. N-a avut incredere in my orientation skills, vroia sa sune si deodata tadaaaaaaa… restautrantul, El Tana del Lupo, via Veneto. Foarte frumos, stil rustic venetian, era un nene care canta la acordeon, am avut carticele si am cantat cu el. Chiar a iesit o atmosfera nebuna, nebuna si am mancat numai bunatati. Mai nasol era cu drink building-ul pentru ca nu sunt o bautoare, greu am tinut pasul. Am dansat si vals, o tentativa de tango si inca ceva. Super! Cu ocazia asta am aflat si definitia tango-ului, „a vertical expression of a horizontal wish”. (a la colegul din Slovacia) 🙂

Dis de dimineata gata distractia, plecare la aeroport. Nu mai zbor cu Alitalia, mi-au pus nervii pe moate, avionul a avut intarziere o ora si jumatate, exact cat aveam eu intre zboruri. Traseul era simplu Milano-Roma-Bucuresti. Tarom-ul a fost dragut si ne-a asteptat, am alergat prin aeroport ca aia din Home Alone, mama ce imensitate de aeroport. Clar toti pasagerii s-au uitat urat la noi cand am urcat in avion, a venit bus special sa ne duca la avion, ni se strigau numele in difuzoare, adrenalina ce sa mai! M-a adus acasa chiar domnul Iovan, dar nu ma omr dupa stilul lui de pilotat, a cam dat cu rotile de pamant. Ultima emotie a fost la bagaje, dar cand l-am vazut pe al meu micut si indesat, am rasuflat usurata. Pfiu! si acasa, si la timp si cu bagajul la activ! (nu de alta dar am crezut ca n-au transferat in timp util bagajele, avand in vedere intarzierea).

Deci, aventuri la Milano! Dar mai vreau!!! 😀

LE:  Oare Vola ma va premia pentru povestea asta cu ocazia aniversarii sale? 🙂