Mi s-a parut foarte tare ideea cu Marsul Mosilor de cand am auzit de ea la radio.

Asa ca azi, la 12 fara ieseam din bloc si ma indreptam spre Piata Constitutiei, cu pas hotarat, spre a contribui la doborarea unui record! Nimic nu se compara cu multumirea sufleteasca pe care ti-o aduce zambetul unui copil cand primeste cadou de la Mosu’!

In momentul in care am ajuns acolo, nu pot descrie ce am simtit vazand atatia oameni imbracati in Mos Craciun, adunati pentru o cauza nobila… Si toti zambeau si dansau, asteptand sa se imparta cadourile pentru a-si exercita rolul pentru care venisera. Mi-au dat lacrimile si m-am bucurat de ce simteam… simteam ca suntem oameni, ca avem un suflet bun si ca atunci cand vrei, se poate!

Mi-am luat in primire costumul de Mos Craciun, nu inainte de a semna pentru el, si l-am imbracat. (astia de la Coca-Cola nu sunt prosti, au indemnat oamenii sa se inscrie pe site cu numele si cu mailul, apoi sa isi scrie numele pe foi si sa semneze, prin asta ei isi vor mari baza de date, vor compara datele de pe net cu cele de pe foi si ce vor gasi ca se potriveste, va intra in baza lor de date; adica vor lega mail-nume-semnatura, adica newsletter-e Coca-Cola coming soon! )

Am facut niste poze.

Apoi mi-am luat pachetelul si am cautat un destinatar pentru cadou. L-am gasit in persoana unui baietel de vreo 2 ani, o dulceata de copil cu ochii albastri, care era la plimbare cu mama si bunica. Un copil dulce si dezghetat, care mi-a spus si „mana” (sarumana) si „munti ani” (la multi ani) si m-a si pupat, m-a topit iremediabil. 🙂

S-a mers pana in Piata Unirii unde era spectacol pentru copii, cu zane, spiridusi, reni si alte vietati. Renul statea la poze cu toata lumea. In spatele meu, un copil: „Mami, uite renul! Da’ …ren cu pantofi?” Ma intorc si zambesc, ai lui la fel si il aproba „da, ren cu pantofi”. „Pai si cum zboara? Cum zboara cu pantofi?”. Eram lesinata de ras, dar i-am raspuns, si a parut multumit de raspuns (adica da! logic!): „Pai cand zboara, se descalta!” 🙂

Si asta a fost tot! Superb!