Insula pierduta

Era odata o insula unde traiau toate sentimentele si valorile umane: Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea… si, ca toate celelalte, Iubirea. Intr-o zi sentimentele fura anuntate ca insula sta sa se scufunde si isi pregatira navele si plecara. Doar Iubirea ramase pana in ultimul moment. Cand insula fu pe punctul sa se scufunde, Iubirea decide sa ceara ajutor.

Bogatia trecu pe langa Iubire cu o barca luxoasa si Iubirea ii zise: “Bogatie, ma poti lua cu tine?”

“Nu te pot lua, caci e mult aur si argint in barca mea si nu am loc pentru tine.”

Iubirea atunci se hotari sa ceara ajutorul Orgoliului, care trecea pe acolo intr-o superba nava: “Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?”

“Nu te pot ajuta, Iubire…” raspunse Orgoliul, “aici totul e perfect, mi-ai putea strica nava.”

Atunci Iubirea intreba Tristetea, care trecea pe langa ea: “Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!”

“Oh, Iubire”, raspunse Tristetea, “sunt atata de trista incat trebuie sa stau singura…”

Chiar si Buna Dispozitie trecu pe langa Iubire, dar era atat de multumita, incat nu auzi ca o striga.

Dintr-o data, o voce spuse: “Vino Iubire, te iau cu mine!”

Era un batran cel care vorbise. Iubirea se simti atat de recunoscatoare si plina de bucurie, incat uita sa-l intrebe pe batran cum il cheama. Cand sosira la tarm, batranul pleca…

Iubirea isi dadu seama cat de mult ii datora si intreba Cunoasterea: “Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat?”

“Era Timpul”, raspunse Cunoasterea.

“Timpul?” se intreba Iubirea. “Dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?”

Cunoasterea, plina de intelepciune, ii raspunse : “Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Iubirea in viata…”