Fericirea, o calatorie sau o destinatie?

Mereu m-am intrebat ce e fericirea si mai ales cum o recunosti… cum recunosti momentele in care esti fericit? Oare e o stare permanenta, oare sunt doar momente razlete? Si daca da, cand au fost acestea? Le comparam cu momente mai putin bune si asa ajungem la concluzia ca intr-o perioada am fost fericiti? Este oare fericirea o calatorie sau o destinatie? Este fericirea destinatia suprema, apogeul zbuciumului omului prin viata? Si… sa zicem ca ai atins fericirea… ok, now what??? Cat poti s-o pastrezi, s-o mentii? Se spune ca lucrurile bune dureaza putin, sunt imorale, ilegale sau ingrasa… 😛 deci si fericirea asta temporara se poate duce pe apa sambetei.

Pot spune ca fericirea este in acelasi timp o calatorie si o destinatie… depinde cum este privit totul… eu cred ca intreaga viata este compusa din mici calatorii in cautarea fericirii si, odata ajunsi la destinatie, se porneste pe un nou drum. Asa se fac toate, din aproape in aproape, cate putin, cu incredere si cu dorinta, cu vointa si cu zbucium. Pentru ca altfel, daca am lua totul de-a gata, ne-am plictisi repede si n-ar mai avea nimic farmec. Cred ca sunt sub influenta prietenelor mele viitoare mamici sau proaspete mamici (bine ca va apucarati toate in acelasi timp de copii! 😀 ), pentru ca acum am impresia ca fericire mai mare ca a lor nu exista! 😀

Poate ca nu sunt departe de adevar. Se spune ca un om se poate numi OM si se poate considera fericit daca a plantat un pom, a construit o casa si a facut un copil. Primul e relativ usor de facut, dupa te alegi cu niste bataturi in palma si cu febra musculara, dar macar ti-ai imbunatatit aerul. Al doilea e mai greu, unii poate nu reusesc intr-o viata sa faca lucrul asta, sa aiba o casa a lor, asta implica multi bani, timp si nervi tocati, dar si satisfactia e pe masura. Cat despre copii, e o intreaga poveste, sunt o responsabilitate mare, o sursa inepuizabila de fericire pentru parinti si probabil cea mai mare realizare a lor.

Un copil este intotdeauna o binecuvantare… si, cred eu, o femeie este extrem de fericita cand afla ca va fi mamica. Lasand la o parte cazurile exceptionale, lucrurile negative, s-o luam pas cu pas, pe exemplul asta, pentru a ilustra cum fericirea consta si in „calatorie”, dar si in „destinatie”. Sunt multe femei care-si doresc sa devina mame si cu greu reusesc… deci e o data calatoria, care zic eu, e placuta 😛 si mai e destinatia, momentul confirmarii faptului ca urmeaza sa dea viata. De aici porneste un nou drum, o calatorie de 9 luni atat de frumoasa si intensa, presarata de senzatii noi, de stari noi, poate mai putin placute, de momente in se vede bebe la ecograf, de mici suturi, deci prilej de fericire… Destinatia este venirea pe lume a bebelui si, in ciuda durerilor, a conditiilor, a micilor chestii neprevazute, este o mare bucurie! S-a ajuns la destinatie… nu-i nimic, de aici porneste un nou drum, fiecare zi e frumoasa, fiecare etapa a vietii bebelui e aducatoare de zambete, fiecare schimbare e privita ca o minune, primul dinte, primul pas, primul cuvant, iar in gagalicea aia mica va exista mereu un izvor de fericire! Vor urma prostioare, lucruri stricate, cazaturi, replici memorabile etc… si spui… „Doamne sa creasca sa-l duc la gradinita”, alta destinatie, inceperea unei alte etape… „parca maine poimaine il vad la scoala”… si aici incepe alt drum anevoios si tot asa, din aproape in aproape, urmeaza, liceul, facultatea etc. Dupa cum spunea o prietena „gunoiera” (Monique), atunci cand ai copii, viata ta nu-ti mai apartine, traiesti prin ei si pentru ei, si asta nu-i neaparat un lucru rau, desi clar e mult mai solicitant! (stiu ca poate de multe ori nu-i asa, dar nu vreau sa discut despre aspectele negative, unu, pentru ca ma intristez si doi, pentru ca ma apuca nervii si mai bine nu!) 

Aceleasi principii se pot aplica si pe alte planuri in viata, la fel din aproape in aproape sa cresti cladindu-ti o cariera, sa ai o lista cu to do-uri / must do-uri in viata si din cand in cand sa stai sa bifezi cate ceva, iar lista aia sa cuprinda mai toate aspectele vietii. Daaaaaar… in viata nu le poti avea pe toate, pentru ca functioneaza principiul compensatiei, pe langa asta mai e si liberul arbitru si ar mai fi factori care sa contrazica sau nu teoria asta.

In principiu ar trebui sa ne consideram fericiti numai pentru faptul ca traim. Traim si putem sa ne bucuram de viata si, prin comparatie cu altii, gasim multe alte mici motive de fericire. Ar mai fi multe de zis aici, de dezbatut si de despicat firul in patru, dar n-am s-o fac, am vrut doar sa subliniez unul din multitudinea de unghiuri din care poate fi privita fericirea.

Si… cum am multe prietene cu bebei sau cu viitori bebei, niciuna nu va scapa de mine, fetele va vizitez, vin la maternitate, ma fac si baby sitter, ca sunt fan bebei (dar deja stiti asta)!!! 😈 Lizuca, mama, baga pozele de aseara, sa am si eu poza cu tine cu burtica! (nah, ca sa nu mai zici ca ai intrat pe blog si n-am scris nimic de tine!) 😛

PS: Asta este un post aniversar, postul cu numarul 100! Yeeeeeeeee 😀