Lună: aprilie 2009

aprilie 30, 2009

Asa… ca fetele

Aseara am facut o mini gunoiareala ca fetele, m-am vazut cu Monique si Marmotica, le-am inmanat tricourile. In timpul zilei, cand am vorbit cu Crocoditza, spunandu-i ce avem de gand, mi-a sarit in cap: „Cum, va vedeti fara mine? Vin si eu!” si iese de pe mess, apoi ma trezesc cu sms: „Sa nu le spui ca vin, e surpriza!”.

Asa ca… dupa job, am pescuit-o pe Marmotica de la birou… mult i-a luat sa incuie biroul si sa coboare… si am pornit spre locul de intalneala cu Monique. Marmotica m-a interogat in masina tot drumul, sa-i spun despre ce surpriza e vorba, ii dadeam mici indicii si i-am spus ca daca ghiceste, aprob, daca nu, nu-i mai spun nimic. N-a ghicit. In schimb, dupa ce ne-am asezat si am studiat meniul, mi-a sunat telefonul, era surpriza, Monique s-a prins… mai ales ca ma intrebase inainte daca surpriza = Pisica si i-am zis ca nu. „Aaaaaaaaaa, stiu e Crocoditza!” (Pisico, daca aseara sughitasi, de la noi era, te-am pomenit… stii ca te iubim, da?!)

Si… noi ca fetele, am mai adaugat un strop de sugar (vorba unui clasic in viata, se recunoaste el cand o citi) desi suntem niste dulci oricum, am papat inghetata. Deci, cum ziceam, le-am nimerit pe gagici, sunt ca mine, daca ar exista numai ciocolata si inghetata, ar fi cele mai fericite. Cu ocazia asta, Crocoditza si-a cunoscut si surioara si a cunoscut-o si pe Monique.

Si… din barfa-n barfa, am atins multe subiecte, am ras, am povestit, am analizat, am aflat niste ponturi de la Monique despe mancarea libaneza (pfoai, ce-mi place), plus o veste imbucuratoare, sa speram ca se materializeaza, iar am mai vorbit de commenturile vechi de pe bloguri si discutiile alea in care am nimerit eu de nu pricepeam nimic si m-am prins pe parcurs, Marmotica are admiratori secreti 😛 , Crocoditza e o vedeta, chelnerul la sfarsit i-a spus ca s-a tot uitat toata seara la ea, e cumva din GRecia?! 😆 … deci da… Am niste fiice super! Iar Monique as usual, o draguta!

Cat de tare ar fi sa ne adunam toate gagicile la o sueta… adica pe langa Monique, Marmotica si Crocoditza, sa fie si Mary, si Pisica, si Ermi si Honey, vai ce ar iesi! Si voi face! Promit! Plus de asta, la vara cand va fi gata apartamentul, bag o pijama party! Asa ca, fetele, sunteti anuntate din timp! Si, poate, pana la urma, indeplinim si cererea aia cu .avi! 😆 😉

aprilie 29, 2009

Fosti colegi, actuali prieteni

Colegii, alaturi de prieteni, sunt o parte importanta in viata unui om si, chiar daca raman aceeasi sau se schimba pe parcursul timpului, ei influenteaza individul. Am avut parte de colegi incepand cu gradinita si terminand cu jobul si, mi-au ramas dragi multe persoane din perioade diferite. Poate nu am atat timp cat mi-as dori sa ne revedem, sa ne amintim de vremurile bune, dar si cand ne adunam, iese foarte frumos.

Ei bine, cu cativa colegi din facultate am pastrat legatura si facem reuniuni din cand in gand. Bineinteles ca de cele mai multe ori, tartorul sef sunt eu, mi se spune la telefon… „cand ne mai vedem si noi?” … si eu ma mobilizez si-i adun. O adunare de-asta s-a intamplat si aseara. Ne chinuiam sa ne intalnim inca de dinainte de Paste. Ca de obicei, iar am ras cu gura pana la urechi. Avem o mica-mare gasca de nebuni si, cand ne vedem, ne stie tot localul. Unii au fost absenti, le-am simtit lipsa, speram ca data aviatoare ne intalnim in formatie completa.

In primul rand, au venit zapacitele mele: Luiza si Simona. Ce amintiri am cu ele… cand chiuleam, mergeam la KFC si scoteam fiecare cati bani avea si incropeam de un meniu mare; cautari rochie de mireasa pentru Luiza (ea e nebuna mea cu 50 de rochii); la Barcelona cu Simo; iesirile ca fetele; petrecerile in pijama, cand radeam si batea vecina mea in teava; ziua Simonei pe terasa la Cuba cand Luiza a cazut pe spate cu un scaun de-ala fitos; vizitele lor cand m-am operat de apendicita; ciondanelile cu Luiza; telepatia cu Simona; pozele noastre in ipostazele celor 3 maimute… plus multe altele…

Cip a fost prezent si el. La prima vedere un fitos mare (bine, cam are si de ce, da’ noi nu-i spunem, ca i se urca la cap!), este un zapacit de nu se poate, caterincos, apreciaza prietenii adevarati si stie sa fie om. Si el face parte din amintirile haioase din facultate, de multe ori ieseam 4 nebuni, l-am chinuit sa ne plimbe cu masina decapotabila, eheee, cine mai era ca noi; in fiecare an au iesit niste petreceri de pomina la el, deja a devenit traditie; ne povesteste niste faze de suntem pe jos de ras si, nesuferitu’, nu ma lasa sa le scriu pe blog, ca cine stie cine citeste. 😆

Razvan a aparut intr-un final, era de asteptat sa intarzie, asa face mereu. Ne stim din anul I, am fost si la un Revelion impreuna, prezenta constanta in grupul vesel. E stilul ala de macho dupa care sunt toate in limba, omul fan sala si club, rarait, fost Mr Romania, a dansat cu Flamingo Boys, deci da! Dar are niste faze… de te gandesti daca sa dai replica, sa te bufneasca rasul sau sa zici Doamne fereste.

Si a venit si Plutto… coleg de liceu si totodata de facultate, avem amintiri comune din taberele din liceu, baluri, gratare, chiul de la cursuri, proiecte la facultate. Impreuna cu el si cu Razvan eram o echipa, faceam proiectele impreuna. E clar cine muncea la proiecte, nu?! Cate note mari n-au luat astia pe spatele meu…

Lipsa a fost Luci, care se reface dupa ce si-a scos gipsul, acum doua zile cand am vorbit reinvata sa mearga. Sper ca data viitoare sa vina. Pe el l-am indragit ca nu s-a luat dupa influenta lui Cip, desi intr-un timp parca erau legati prin cordon ombilical, este foarte de treaba si, pe langa faptul ca mereu a avut o vorba buna cand vreuna dintre noi 3 zuzele era suparata, mereu zambeste. Salo… olteanul nostru… ne-a dat teapa, a zis ca vine si n-a venit. Chiar mi-era dor sa-l aud vorbind cu accentul lui si sa mai radem un pic de faza „imi taiara astia cosmote-u'”. Lipsa au fost si cele doua Ana… cea cu care am fost in Egipt, care mi-a plans pe umar cand era trista, de la care copiam la mate la examen, cu care stau la telefon cu orele, care imi zice „honey bunny” si uneori imi place, alteori ma dispera, care imi trimite mailuri hazoase la munca… si Ana, care a avut cea mai frumoasa nunta la care am participat, de care ma rog eu sa faca bebe, care face misto de mine si de Cip, cu al carei sot vorbesc de bloguri…

Si cum spuneam, aseara a fost o reuniune de prieteni in toata regula. Toti s-au mirat de Luiza, i-a crescut burtica destul, mai are o luna si gata, o vom cunoaste pe mandra. Sper sa-i puna numele pe care i l-a visat, nu de alta, dar unul din nume i l-am sugerat eu si sunt moarta dupa el, daca ma lasa, ma fac si „nasica secundara”. Cip ne-a povestit de ultimele iesiri, cuceriri si de ai lui, plus ne-a facut morala de genul „carpe diem”, de parca noi nu stim. Razvan, cu sala lui, facea planuri de mare cu Cip. Cica si eu sunt fraiera ca nu merg la mare. Da, da, bine! Plutto le-a zis ca e frig, ei nu, ca e aer conditionat… 😆 Le-am explicat ca am treaba cu Simona si cu gunoierii mei, la gratar.

Si baietii tot discutau intre ei, asa ca si noi am facut la fel, bisericuta si, clar, eram cu mana pe burtica Luizei. Si a inceput bebelusa sa danseze… se vedea cum se misca… noi ne uitam hipnotizate, le-am atras atentia si baietilor, saraca fata, ziceai ca e exponat de muzeu. Si noi iar, intrebari, cand, cum, etc, sa faca poze al ei sot, sa ne trimita MMS, sa ne sune cand o fi, ca venim la maternitate , basca sfaturi si alte alea. Dintr-o data, Razvan plictisit de subiect, scoate bomba:

„Bueii, da’ lasati-o ma, in pace, ce suntem noi, moaste?!” 😯

Doamne ce ras a fost!!! 😆 „Bai, inca n-am murit, ma, mai avem pana sa ajungem moaste!” „Razvane, nu mai pot de ras, nu te iert, trebuie sa te pun pe blog!” … si uite asa s-a mai dus o zi din viata mea… dar, zic eu, cu folos. 😀

aprilie 28, 2009

Ale tineretii valuri

Pentru ca iubesc marea, pentru ca mi-e un dor nebun de valurile ei, de nisipul fierbinte si de razele soarelui care imi fac pielea aramie, pentru ca se anunta cu surle si trambite 1 mai, pentru ca toata lumea pleaca la mare (pe frigul asta…brrrrrr… s-a anuntat si ca ploua)… eu mai astept un pic, temperaturi mai ridicate si soare mai zambitor. Pana atunci, imi voi aduce aminte hlizindu-ma de fiecare data… de prima mea vacanta la mare fara parinti. 😀

Terminasem liceul, intrasem la facultate si, impreuna cu o prietena am zis sa sarbatorim, am plecat la mare, doua zuze nebune. Noi si Andre… libere la mare… 😆 … eram inca in perioada de rebeliune si, dupa ce scapasem de stres, simteam ca ma pot dezlantui. Si mi-am propus ca vacanta aia sa fie de pomina. Si a fost!

Asa ca, noi doua floricele, Ade si Mada, ne cocotam in tren, destinatia Constanta, acolo ne gasisem gazda la o prietena de-a mamei ei (ea=Mada). Ajungem, ne schimbam si pornim spre marea cea mare, pe care o visasem anul ala cu ochii deschisi, mai presus de orice. Stateam cu cartea de economie in brate si gandurile imi zburau aiurea, ma vedeam pe plaja braonzandu-ma si-l boscorodeam pe prietenul meu de atunci ca a plecat fara mine la mare. Si, iata-ne la Mamaia, perla litoralului romanesc, nehotarate unde sa ne dezvelim trupurile de dive 😆 pentru a ne viziona soarele in toata splendoarea. Si se aude de la vestita „Cleopatra”… „eu am o fetita tare frumusica si cand ma uit la ea, imi rade inima… (…) sunt un tata batranel” (cine stie, recunoaste inceputul erei manelelor)… pfoaaaa… am fugit departe si ne-am asezat unde macar se auzea ceva decent, pe vremea aia Radio Vacanta, nu existau figuri gen Tan-Tan, Kudos si alte „Manii”.

Si uite asa ne gasisem noi un loc pe plaja, cu nisip fin, muzica draguta… cam in aceeasi zona am stat in fiecare zi. Era super frumos, relaxare, balaceala, plaja, plaja si iar plaja. Si… ce ne-am gandit noi?! Hai totusi sa ne bronzam uniform. Asa ca am renuntat la o parte a costumului de baie. Efectele au fost vizibile destul de repede, in jurul nostru… stateau la plaja mai mult baieti, mai insotiti, mai neinsotiti, ne mai luam o privire plina de venin de la cate o insotitoare, asta era… oricum, eram la mare, nu eram singurele de pe plaja asa. Noua nu ne pasa, ne vedeam de bronzul nostru, ne mai aprindeam cate o tigara, mai mancam cate o inghetata, gogoasa si alte prostiute, ca doar, na, stateam zi lumina la plaja si vroiam sa ne tiganim, plus ca atunci cand mergeam in apa era de la sine inteles ca aveam lucrurile pazite. 😆

Belelele au inceput cand, la vreo 5 zile dupa noi, au venit la mare niste colegi, din grupul mare si vesel care ne aflam noi in liceu… Si ei tot cu gazda, numai ca stateau singuri intr-un apartament la capatul tramvaiului 100 (pe vremea aia inca circula), mult mai aproape de plaja decat noi. Asa ca… am impartit cheltuielile cu cazarea si ne-am mutat mai aproape de mare, lor le convenea ca avea cine sa-i care cand se trotilau in discoteca, noua ne convenea ca nu se lua nimeni de noi.

Si au inceput fazele ciudate. Prima m-a avut pe mine protagonista, normal, eu cu norocul meu… 😆 Ne-am intors intr-o seara de la discoteca si, stupoare, nu mai aveam tigari. Tragedie maxima… nu chiar, chioscul de peste drum era deschis. Si, cine sa se duca sa ia tigari la 3 dimineata? Ada! Asa ca, am facut cale intoarsa si, cu banii in mana, ma duceam chitita la chiosc. Cand am traversat am auzit… niste fluieraturi, pisi, pisi si faze de-astea de sunt alergica la ele. Ca de obicei, ignore. Am apucat sa traversez si, la capatul zebrei ma trezesc langa mine cu un nenea cap de creta. Omu’ ma apostrofa ca de ce n-am raspuns cand m-a strigat si mi-a cerut actele la control. Ei bine, aici a inceput distractia! Aveam la mine doar banii de tigari, acte ioc, telefon oricum n-aveam pe vremea aia, avea doar Mada, deci eram o floricica. Ii explic omului ce si cum… proasta miscare, nu ma crede si ma ia la intrebari. „Fratemeleu, sunt in vacanta, am terminat liceul, am intrat la facultate, sunt cu gasca aciulea, ei „este” cilisea peste strada, io vreau tigari.” Nenorocitu’ nu si nu, hai la sectie! „Da’ pentru ce?!” „Verificari.” „Pai iti zic io tot ce vrei sa stii. Ma cheama… locuiesc… nume mama… tata…”  Dupa tz-shpe mii de intrebari, de nu-mi mai trebuiau tigari, ma lasa in pace spunandu-mi ca spera ca am zis adevarul… Pfoaaaaaa, ce l-am injurat! Si am stat ceva, iar desteptii aia 3 de erau sus nu s-au gandit niciunul sa vina sa vada ce-i cu mine, ca in mod normal trebuia sa revin in 5 minute… Da’ poate ca acum nu mai aveam ce povesti, acum e amuzant, atunci n-a fost deloc!

Cand mergeam la plaja toti, noi ca de obicei soare si iar soare… numai ca nebunii venisera la mare pusi pe fapte mari si noi le incurcam planurile. Nu puteau sa agate nimic, eram noi acolo… asa ca… mereu ziceau „naspa cu voi, nu putem sa facem si noi nimic, nici pe plaja, nici in discoteca, ia, gata, stati departe”. Noi radeam de lesinam, mai ales ca le stiam tacticile patetice de a se baga in seama cu gagicile. Si, vazand ei ca nu le iese nicio combinatie, s-au gandit ca poate platind rezolva ceva. Asa ca, intr-o dupa-amiaza iesind din apa, le-a venit ideea: „Fetelor, nu stiu ce faceti voi diseara, noi avem treaba, am vorbit… si vine la noi o curva, sta toata noaptea”. Noi hohote… „Bine ma, si noi ce facem?” „Uite, iesiti cu baietii astia!”… si ne arata niste tipi de langa noi. „Pai voi sunteti sanatosi la cap? Cum sa iesim cu ei si nu-i cunoastem? Daca patim ceva?” „Lasa ca vorbim noi cu ei!” Si nebunii s-au dus si au vorbit, ne-au incredintat, mai aveau un pic si semnau si proces verbal. 😀 Si uite asa am ajuns noi in seara aia si in Eforie, am luat la rand cateva discoteci, am prins si rasaritul si ne-am distrat super. Si chiar si acum am ramas prieteni, cand ajung la mare, ne intalnim, mereu ne sunam la sarbatori. Culmea, cu colegii astia n-am mai vorbit de ani de zile…

Am petrecut atunci doua saptamani super, am recuperat toate orele state in casa in care am invatat pentru bac si facultate, le-am compensat cu nopti nedormite petrecute dansand, cu ore de balaceala in mare si stat ca soparla la soare… a fost excelent! Si, mai ales, a fost fara raportul zilnic dat acasa!

Si acum… vazand vremea asta asa frumoasa, care sper sa se mentina si vineri, in ciuda pronosticurilor negative… parca ma visez la mare, pe un sezlong, cu un mojito langa mine, mangaiata de vant si de soare, pe fundal muzica reggae si valurile spargandu-se la mal… pfffffffff, mai vara, vii si tu mai repede?! 😀

aprilie 26, 2009

Cum ne-am distrat la gunoiareala

In primul rand… n-am simitit aseara cutremurul! Mai bine, ca sunt paranoia rau si ma panicam!

Si acum sa revenim. Ne-am adunat din nou in BlaBla si ne-am simtit tare bine, multumim gazdelor! 🙂 Pentru Crocoditza, Mary si Andrei a fost prima intalnire cu gunoierii si se pare ca le-a placut, mi-a soptit mie o randunica! Restul gunoierilor care au spus prezent au fost: Pisica Turbata, Asterix, Alex Eu, Dragos, Sburlea & Sburlita & Hebe (cockerita), Chitzy si Nasa, prin telefon… si subsemnata. Ar mai fi trebuit sa vina si Monique, Morena si Marmotica, dar fiecare a avut motive mai mult sau mai putin obiective pentru care n-au mai ajuns… Absentii anuntati, dar pe care-i trecem nemotivat data viitoare, mai ales ca trebuie sa primesc un cocktail, ca premiu pentru comentariul 2000 😆 , sunt cele doua jumatati de Mar. Oricum, asteptam povestile voastre!

Si… dupa ce s-au facut introducerile de rigoare, ca de obicei, s-a instalat buna dispozitie. Marlo a transmis salutari pe mail, Monique prin telefon, pe Marmotica am tot sunat-o si „semesuit-o”. Am facut putine poze de data asta, pentru ca m-am bazat pe faptul ca si Dragos face poze, asa ca trebuie sa facem schimb. Crocoditza a adus tricourile cu „There’s something you DONO” promise, ni le-a impartit si am fost tare mandri de ele, vroiam sa facem poze imbracati si asezati in ordinea numerelor de pe tricou, dar ne-am luat cu hlizeala si a trecut timpul. Dar puteau fi toate asa cum s-a planuit? NU! 😀 Trebuia sa mai radem un pic. Sburlea a cerut tricou XL, cu 69 pe spate, numai ca modelele Crocoditzei sunt mai mici decat cele normale… iar tricoul ii venea mulat (nu stiu de ce nu i-a placut, doar la stilul tineretii lui se potrivea perfect, cred ca a fost problema ca nu era rogvaiv 😆 !) !

Pe langa hlizeala nelipsita si molipsitoare, ne-a povestit si Eu faza cu-cutia de tastatura goala, eu radeam de cand a inceput povestea, o stiam… iar Pisica mea Turbata a ras de nu se poate, pentru ca finalul i l-am povestit eu. Asta, pe langa niste susoteli si remarci hazoase pe care le-am schimbat, deh, asa ca fetele! 😛 Pe langa cele doua fiice adoptate pe care le aveam deja, Croco si Marmo, m-am mai facut cu inca o fiica, am adoptat-o si pe Mary! (a iesit prea frumos poza cand se imbratisa cu Croco) 😀

Dar, am vorbit si lucruri serioase, chiar am avut discutii constructive, lucru care-mi place mult. De cand i-am cunoscut pe gunoieri, mi s-au mai largit orizonturile, s-a ascutit simtul umorului si am trecut peste niste idei fixe ale mele… ma bucur ca ne-am format ca si grup de prieteni, desi intotdeauna a fost loc de oameni noi, pe care i-am primit cu drag. De-asta am spus si spun in continuare „Ada – inima – Gunoierii„! Si… ca urmare a unui sms din seara aia, mi-a venit o idee, pe care, sper, o voi pune in practica pana la intalnirea viitoare. 🙂

Si acum poze:

LE: Dragos mi-a facut un colaj foarte tare! Multumex frumos, e genial! Si… impresii au mai scris si „fiicele” mele, Crocoditza si Mary.

LLE: Exista o poveste frumoasa pe blog la BlaBla, Dragos a fost un povestitor si un fotograf inspirat. Impresii si la Sburlea.

aprilie 24, 2009

Lupta interioara

Intr-o seara, un batran indian ii explica nepotului sau ce lupta teribila se da in interiorul fiecarei persoane. Si ii spunea asa: „Exista in fiecare dintre noi, doi lupi.
Lupul Raului. El este furia, gelozia, invidia, tristetea, regretele, aroganta, cupiditatea, vinovatia, inferioritatea, minciuna, orgoliul, superioritatea si egocentrismul..
Lupul Binelui. El este bucuria, pacea, iubirea, speranta, linistea, modestia, bunatatea, bunavointa, generozitatea, adevarul si compasiunea.”
Dupa o clipa de gandire nepotelul il intreaba: ”Bunicule, si care lup castiga?”
La care batranul ii raspunde simplu: „Cel pe care il hranesti!”

aprilie 23, 2009

Se anunta o noua gunoiareala

Acum… dupa ce au pascut fericiti toti „gunoierii”, este cazul sa ne si vedem pe luna asta! Asa ca, punand tara la cale cu Sburlea acum ceva timp, ne hotarasem sa mergem la un gratar. Dar, cum de obicei nu-i pentru cine se planuieste, e pentru cine se nimereste… au intervenit mici/mari obstacole si ne-am reorientat, lasand gratarul pentru gunoiareala de mai.

S-au hotarat urmatoarele: maine seara, adica vineri, adica 24 aprilie, orele 21:00 trecute fix, se va face adunarea lunara a „gunoierilor”! Unde? Exact unde ne-am intalnit si-n februarie, la BLABLA, str Caderea Bastiliei nr 30. Multumim Dragos!

Asa ca… nu-mi ramane decat sa spun ca abia astept sa ne vedem! Si bagati comentarii care veniti, sa stiu si eu un numar aproximativ! Multumex anticipat! 😀

We’re gonna paaaaaaaaaaartyyyyyyyy! 😛

PS: La multi ani „Georgilor” de astazi!

aprilie 22, 2009

Ciulamaua de azi

Ciudata zi… a cam inceput cu stangul, dar acum spre dupa-amiaza am mai indreptat-o. 😀

Dimineata am ajuns la birou capie si cu o menghina in stomac, m-a chinuit vreo 3 ore serios… si am primit si un mail de-mi venea sa arunc cu pisiu’ pe geam de nervi! Si ma oftic pentru ca mi-am facut nervi… si nu se merita! Hmmmmm… Ada, concentreaza-te, esti calma, calma…U S A… zen! 😀

Mi-a mers netu’ la birou ca un melc turbat, lucru care iar m-a scos din minti! Artistu’ imi zice sa ma apuc de scris, sa las leneveala… oho, si cate as scrie, numai ca nu stiu exact cine citeste si nu vreau nici sa supar, nici sa spun lucruri incomode, nici sa dezvalui oaresce chestii, nici sa se simta nimeni direct vizat… asta pe langa persoanele care mi-as dori sa nu-mi gaseasca in veci blogul, dar stiu ca sunt acolo in umbra si citesc constant. Mai punem (eu si cu mine) ordine in ganduri, mai analizam, mai scriem chestii puse in draft, mai radem, mai glumim si revin cu nebuniile mele, cu … „lucrurile cum sunt, sau cum ar trebui sa fie”…

Ma gandesc daca sa public niste posturi vechi salvate de pe vremea cand aveam blog pe Yahoo 360… undeva in 2006-2007… si eram poetesa, unele dintre versurile de atunci sunt inca actuale…

De azi revine verisoara problema, trebuie sa ma concentrez si sa-mi impun sa fiu calma, asta ca sa n-o smotocesc un pic si sa nu matur cu ea pe jos… mai am de tras maxim 2 luni… dar parca acum e mai greu! O sa incerc s-o evit…

Si mai bate si vantul asta turbat, de nu ma lasa sa ma dau cu rolele… poate totusi se mai potoleste si dau o tura, imi pun castile in urechi si ma las purtata pe muzica sufletului meu…

Seara frumoasa! 🙂 Eu sigur voi avea… simt asta! Incep de pe acum! 😉

aprilie 21, 2009

Minivacanta de Paste

Cateodata timpul parca trece-n zbor, alta data parca se taraste… de data asta a trecut repejor, placut si, zic eu, cu folos!

Vineri am fugit ceva mai devreme de la birou, am inregistrat un record cu statul in trafic, adica am facut foarte putin si… am inhalat aroma de cozonac, doar atat, ca daca vedeam cozonacii, dadeau inapoi (cica ii deochi). Sambata am fost sa spal masina, sa fie gigea de Paste si am gasit mare balamuc, drept urmare, am lasat-o acolo si am traversat strada, mi-am acordat o mica tura de mall pana a fost gata masina. A urmat beauty session restul zilei, plus inhalat alte arome dinspre bucatarie, m-am tinut tare, n-am cedat ispitei 😀 . In mod normal, seara ar fi urmat mersul la Inviere, apoi o adunare cu prietenii pe undeva prin oras.

Numai ca socoteala din targ nu s-a potrivit cu cea de acasa, asa ca mai toti prietenii au fost ba plecati, ba casnici… si uite cum pe la ora 10 ne intrebam ce sa facem. Ne-am hotarat repede, dupa ce am dat niste telefoane si ma pregateam, trebuia sa fiu un boboc de fata, doar era o seara importanta si vroiam sa impresionez. Eram in baie, ma mazgaleam cu spor, cand deodata pac! totul negru!!! Isterii… mama ma-sii, se luase corentu’! Super moment, eu machiata pe jumatate si nepieptanata… l-am chinuit pe copilu’ sa-mi tina lumanarea la oglinda sa-mi termin machiajul si sa ma pieptan… nu stiu exact cum am aratat, la lumina aia eram ok, am primit feedback pozitiv, plus remarca „iti faci prea multe griji” 🙂 . Si… Pastele ne-a gasit la Giurgiu, se poate spune ca am sarbatorit in familie, am fost la „fiica” mea, Crocoditza. Ne-am adunat acolo cu niste prieteni de-ai ei, am fost la un restaurant frumos de pe malul Dunarii, a fost super, am avut DJ, am dansat si hore, si El Meneaito si brasoveanca, printre alte stiluri. Crocoditzo, mai venim, eventual mai la vara, cand vom sta pe terasa acolo, pe malul Dunarii, ne-a placut tare mult! 🙂

Duminica a fost rezervata adunarii generale a familionului, asa ca, dupa ce am pescuit-o pe verisoara mea scumpa si draga (care nu mai vroia sa vina la un moment dat, da’ i-am zis ca ii aplic o corectie, asa ca in copilarie 😆 si n-a avut de ales cica…), am ajuns si noi cand gratarul era in toi. M-am bucurat ca, pe langa rude, au mai fost si prieteni vechi de familie pe care nu i-am vazut de ani de zile si am stat la palavre si am ras ca pe vremuri. Mancare a fost din belsug, dar, ca niciodata nu mi-a facut cu ochiul mai nimic (probabil mi s-a tras de la pofta de inghetata satisfacuta pe drum), am mancat doar un ou si niste cozonac si pasca.

Seara am avut parte de o surpriza placuta, am fost invitata la stand-up comedy. Cum n-am mai fost niciodata, am fost tare incantata, am tras iar o portie zdravana de ras, desi mi s-a spus cum ca ar fi fost slabut calitativ spectacolul. Deci o sa mai merg si la altele, sa am cu ce compara. 🙂 (oricum, o seara frumoasa, ca de altfel toate de pana acum…!)

Ziua de ieri a fost o zi asa cum imi doream de mult timp: leneveala! Trezit la 11, papa, apoi din nou in pat, ochii zgaiti la teveu, apoi iar somn, apoi iar teveu si nani… si uite asa mi-am incarcat bateriile pentru saptamana asta! Saptamana care stiu eu ca se va incheia frumos, pentru ca ma voi vedea cu „gunoierii” mei dragi! Abia astept! 🙂

Pana atunci… Hristos a inviat!

aprilie 16, 2009

Strada nu e cos de gunoi

Venny spune ca eu, prin ce am scris aici, l-am inspirat sa porneasca o campanie impotriva nesimtirii. A intitulat-o „Sa-i moara… vecinului la intrare” si vrea s-o promoveze pe bloguri. Mi se pare o idee buna, avand in vedere ca in zilele noastre nesimtirea imbraca cele mai diverse forme si are din ce in ce mai multi adepti. Asa ca i-am promis ca voi scrie despre asta. Basca… am inaugurat categorie noua! Si, cum o campanie necesita anumit suport, Venny a facut si un banner, pentru ca noi sa-l preluam pe blog si, astfel, sa ne aratam sustinerea. Daaar… socoteala din targ nu s-a potrivit cu cea de acasa, ca de nu m-am chinuit cu banner-ul ala de mi-au iesit ochii, era ceva gresit in cod si mama lui de banner nu vroia sa se arate sub nicio forma!!! Intr-un final, s-a ajuns la formula castigatoare si bannerul e in dreapta pe blog. 🙂

Cum spuneam, nesimtirea imbraca multe forme, deci voi avea de scris la campania asta: despre aia care nu nimeresc cosul de gunoi, despre vecini, despre calatorii de la metrou, despre ingalati, despre participantii la trafic si despre alte specimene, deci „epopeea” va avea mai multe episoade. Ma voi opri la 3 cele mai grave chestii vazute, cam din fiecare categorie, pentru ca altfel m-as lungi a la long povestind.

Voi incepe cu aia care nu nimeresc cosul de gunoi. Stateam in statie la tramvai asteptand. Lume destula pe refugiu. In fata mea, o pustoaica de vreo 19-20 de ani, bascula cu pofta dintr-o punga de Fornetti. Vine tramvaiul, coboara lumea, se urca alta lume. De obicei raman printre ultimii pentru ca merg putin. Si, pregatindu-ma sa urc in tramvai, o vad pe individa cum se grabeste sa urce, intre timp terminase de mancat, asa ca a scapat de bagajul in plus, respectiv a mototolit punga de hartie si a aruncat-o pe jos, intre bordura refugiului si sina de tramvai. (cosul de gunoi era la nici 5 metri) Si asa mi s-a pus un pitic… si m-am luat de ea… „unii n-au cos de gunoi acasa„, asa urat s-a uitat la mine, dar n-a indraznit sa zica nimic.

Din pacate, aproape de mine se organizeaza tot felul de evenimente mari in aer liber. Evenimente unde ingredientele principale sunt berea, concertele si gratarul. O fi fun, o fi o metoda ieftina de promovare pentru producatorii respectivi, o fi o sursa de entertainment pentru prostime, dar, daca vreodata ati trecut printr-un asemenea loc dupa ce pleaca oamenii, e horror!!! Peste tot sunt pahare goale de plastic, sticle, hartii… haos. Stiu sigur ca sunt cosuri de gunoi, exista containere mari pe marginea perimetrului evenimentului, dar nu, e mai comod sa arunci pe jos. Si, ca bonus, in zona, timp de cateva zile persista un miros puternic de urina… 😦

Si, una din cele mai urate chestii, mi se pare prostul exemplu pe care-l dau unii parinti. Am vazut intr-o zi in parc o mamica ce-si plimba bebelul, un an si ceva, in carut. Si, la un moment dat, desface un pachet de biscuiti, ii da bebelui unul si ambalajul rupt il lasa sa cada. Apoi, si-a continuat nestingherita plimbarea. Pfoaaaaaa… pai cum, frate, ce o sa vada si o sa invete copilul ala???

Deci… da! E greu sa arunci la cosul de gunoi, e greu sa tii un ambalaj in buzunar si sa-l arunci cand ajungi acasa. Prea mare efortul, asa ca hai sa-l arunc pe unde apuc, sa aiba si aia de la salubritate o paine pe masa, nu de asta sunt platiti?! Si stilul asta se propaga…. Pe langa asta, daca vad vreo actiune organizata de adunare a gunoaielor din parcuri, de pe spatiul verde, reactia e „hahaha, uite-i si pe fraierii aia!”. Asa ca… toparlanilor care arunca pe strada le transmit urmatoarele: „Sa arunci pe jos la ma-ta acasa, sa stranga ea dupa tine si… sa-ti moara la intrare!”