Strada nu e cos de gunoi

Venny spune ca eu, prin ce am scris aici, l-am inspirat sa porneasca o campanie impotriva nesimtirii. A intitulat-o „Sa-i moara… vecinului la intrare” si vrea s-o promoveze pe bloguri. Mi se pare o idee buna, avand in vedere ca in zilele noastre nesimtirea imbraca cele mai diverse forme si are din ce in ce mai multi adepti. Asa ca i-am promis ca voi scrie despre asta. Basca… am inaugurat categorie noua! Si, cum o campanie necesita anumit suport, Venny a facut si un banner, pentru ca noi sa-l preluam pe blog si, astfel, sa ne aratam sustinerea. Daaar… socoteala din targ nu s-a potrivit cu cea de acasa, ca de nu m-am chinuit cu banner-ul ala de mi-au iesit ochii, era ceva gresit in cod si mama lui de banner nu vroia sa se arate sub nicio forma!!! Intr-un final, s-a ajuns la formula castigatoare si bannerul e in dreapta pe blog. 🙂

Cum spuneam, nesimtirea imbraca multe forme, deci voi avea de scris la campania asta: despre aia care nu nimeresc cosul de gunoi, despre vecini, despre calatorii de la metrou, despre ingalati, despre participantii la trafic si despre alte specimene, deci „epopeea” va avea mai multe episoade. Ma voi opri la 3 cele mai grave chestii vazute, cam din fiecare categorie, pentru ca altfel m-as lungi a la long povestind.

Voi incepe cu aia care nu nimeresc cosul de gunoi. Stateam in statie la tramvai asteptand. Lume destula pe refugiu. In fata mea, o pustoaica de vreo 19-20 de ani, bascula cu pofta dintr-o punga de Fornetti. Vine tramvaiul, coboara lumea, se urca alta lume. De obicei raman printre ultimii pentru ca merg putin. Si, pregatindu-ma sa urc in tramvai, o vad pe individa cum se grabeste sa urce, intre timp terminase de mancat, asa ca a scapat de bagajul in plus, respectiv a mototolit punga de hartie si a aruncat-o pe jos, intre bordura refugiului si sina de tramvai. (cosul de gunoi era la nici 5 metri) Si asa mi s-a pus un pitic… si m-am luat de ea… „unii n-au cos de gunoi acasa„, asa urat s-a uitat la mine, dar n-a indraznit sa zica nimic.

Din pacate, aproape de mine se organizeaza tot felul de evenimente mari in aer liber. Evenimente unde ingredientele principale sunt berea, concertele si gratarul. O fi fun, o fi o metoda ieftina de promovare pentru producatorii respectivi, o fi o sursa de entertainment pentru prostime, dar, daca vreodata ati trecut printr-un asemenea loc dupa ce pleaca oamenii, e horror!!! Peste tot sunt pahare goale de plastic, sticle, hartii… haos. Stiu sigur ca sunt cosuri de gunoi, exista containere mari pe marginea perimetrului evenimentului, dar nu, e mai comod sa arunci pe jos. Si, ca bonus, in zona, timp de cateva zile persista un miros puternic de urina… 😦

Si, una din cele mai urate chestii, mi se pare prostul exemplu pe care-l dau unii parinti. Am vazut intr-o zi in parc o mamica ce-si plimba bebelul, un an si ceva, in carut. Si, la un moment dat, desface un pachet de biscuiti, ii da bebelui unul si ambalajul rupt il lasa sa cada. Apoi, si-a continuat nestingherita plimbarea. Pfoaaaaaa… pai cum, frate, ce o sa vada si o sa invete copilul ala???

Deci… da! E greu sa arunci la cosul de gunoi, e greu sa tii un ambalaj in buzunar si sa-l arunci cand ajungi acasa. Prea mare efortul, asa ca hai sa-l arunc pe unde apuc, sa aiba si aia de la salubritate o paine pe masa, nu de asta sunt platiti?! Si stilul asta se propaga…. Pe langa asta, daca vad vreo actiune organizata de adunare a gunoaielor din parcuri, de pe spatiul verde, reactia e „hahaha, uite-i si pe fraierii aia!”. Asa ca… toparlanilor care arunca pe strada le transmit urmatoarele: „Sa arunci pe jos la ma-ta acasa, sa stranga ea dupa tine si… sa-ti moara la intrare!”