Si s-a facut marti. Marti insemna Venetia, dupa cum stabilisem cu o zi inainte. Asa ca, dimineata, cu mama, fratele si verisoara din dotare, am purces la drum catre frumosul oras de pe apa. Iar drum de munte cu serpentine, apoi autostrada. La dus am condus eu, la intors a condus varutza. Sa mai spun ca nu-mi place masina lu’ tata? Sa mai spun ca avea pedalele tari si frana si mai tare si mi-a fost greu sa ma obisnuiesc, ma simteam in nava spatiala (Bubu a mea e za best)? Dupa ce am ajuns la concluzia ca ne putem tolera reciproc (masina si cu mine), drumul a fost o incantare. Nu tu flash-ari disperati gen da-te la o parte ca vin io, nu tu gropi, amabilitatea soferilor era la ea acasa. Eh, au ei o problema cu lipsa de semnal, dau doar cand e musai, dar mi s-a zis cum ca eu as fi problema, ca am eu un pitic pe creier si reflexele asa formate, dar ca imi va trece chestia asta. Nu suport muzica italiana, in afara de cateva nume, nu prea tolerez, posibilitatile erau limitate… cd-urile mele stateau linistite in buzunar la Bubu, in Romania, asa ca i-am dat play lui Nicu Alifantis si a fost ok. Chiar am condus super relaxata… „trei cuvinte, viata-ntreaga, doua puncte, imi esti draga… daca tu ai disparea si din rasu-mi, si din plansu-mi, te-as gasi in sinea mea, te-as zidi din mine insumi… la Calul Balan, la Calul Balan si vinu-i dulce, si vinu-i dulce, as sta si-un an, as sta si-un an, si nu m-as mai duce, nu…” cantand chiar si „Ploaie in luna lui Marte”.

Si am ajuns la Venetia. Aveam emotii, abia asteptam sa-i vad minunatiile. Am parcat (3 euro pe ora) si am luat vaporasul. Cumparasem harta, deci nu ma pierdeam, era totul foarte explicit, traseele de urmat si locurile de vizitat. Si luam vaporasul, am descoperit intre timp ca ne-a dat o alta ruta, dar asta e… am zis ca ne intoarcem pe Canal Grande dupa ce facem Venetia pe jos, urmand traseele galbene de pe harta. Am facut, impreuna cu verisoara, niste furo(u)ri 🙂 … pe ea au reperat-o prima, niste croati, au profitat de faptul ca era la gat cu ditai animalu’ de pozat si au discutat detalii tehnice (cica). Ea nu era langa mine, dar l-am observat pe unul din ei cum mi-a facut o poza. Vroiam sa ma duc sa-i zic sa-mi arate poza si daca nu iesisem bine, sa-mi mai faca una 😆 … dar whatever, am ignorat. Ma miram eu de ce am fost intrebata la coborare „you are from Romania, too?”. Am zis ca da… si eram din ce in ce mai nedumerita. Apoi mi s-a spus „you have very beautiful eyes”, am zis merci si am plecat la vizitat. Apoi m-a lamurit verisoara ce si cum.

In piata San Marco, am facut niste poze, n-am intrat in basilica, pentru ca era o coada imensa, era foarte cald, asa ca am ales sa ne racorim vizitand Palatul Dogilor (Pallazo Ducale). Eram oaaaaaaaaaaaa 😯 uitandu-ma stanga, dreapta, sus, jos, ma invarteam ca titirezu’ admirand pe acolo. Am pozat, mi-a placut foarte tare la subsol unde era inchisoarea, un adevarat labirint, ce contrast imens cu salile de sus, care erau fastuase, cu tavan inalt, cu picturi, mobilier frumos finisat, pereti imbracati in matase. Pentru comparatie… imaginati-va Bruckenthal-ul din Sibiu sau casa lui Victor Hugo din Paris, dar la dimensiuni mult mai mari.

De acolo, cu harta in mana, am plecat pe stradutele pitoresti si inguste, am traversat podete (Rialto mi-a placut mult… dar si Academia), am admirat nebunia de magazine cu masti, sticla de Murano, magneti si alte suveniruri, furnicarul plin de viata, in ciuda caldurii, alaturi de magazine de marca, gondolele pe canale, bisericile superbe pe care le au… deci wow, mi-a placut mult!!! N-am apucat sa mergem peste tot, adica pe toate rutele galbene, pentru ca era si tarziu, eram si obositi, asta e, depindeam unii de altii, ca zuza aici de fata, ar fi mers inca pe atat fara nicio problema. Asa ca, am luat vaporasul si ne-am intors pe Canal Grande, admirand stanga dreapta tot ce se putea si am ajuns la parcare. Am cautat ceva casa aia, dar na, hai sa trecem peste, nu mai conteaza. Din Venetia am plecat cu magnetel si sandale, cu multe poze si cu retina mai mult decat incantata.

Da, clar, am zis Venetia e unul din orasele pe care imi doresc sa le revad (alaturi de Barcelona si Viena)!!! Poate n-am fost eu in multe orase de prin lumea asta, am auzit multe pareri negative despre Venetia, dar mie mi-a placut in mod deosebit. Nu pot sa exprim in cuvinte ce-am simtit mergand pe stradutele alea, stiu doar ca toata agitatia, pitorescul canalelor pe care pluteau gondolele, toata culoarea si viata orasului mi-au dat o stare generala de bine si am plecat zambind, cu gandul de a ma reintoarce intr-o zi, pt a sta mai mult si pt a explora orasul, poate chiar in timpul carnavalului. Desi se spune despre Paris ca e cel mai romantic oras din lume, subsemnata scorpie nu crede asta… uite ca Venetia mi s-a parut mai romantic. Nu m-am plimbat cu gondola… pt ca n-aveam cu mine niciun print pe cal alb, dar, daca ar fi fost, asta mi s-ar fi parut romantic… undeva spre asfintit… sa ma plimb cu gondola pe toate canalele si canalutele Venetiei, apoi pe jos pe stradutele inguste luminate de felinare. Ce frumos…

Pana atunci… vrabia Mihai Viteazu’…  si hai cu pozele!