Ai lav „gunoierii”

Marea gunoiareala, asa zisa Insula a gunoierilor – de vara, s-a produs in cele mai bune conditii si, ca orice lucru frumos, a tinut putin. Au fost 3 zile (aproximativ) pe care nu le-am simtit cum au trecut si mai ales cand au trecut. Parca abia ajunsesem si-i cunoscusem pe toti se imbina cu sentimentul ca parca suntem prieteni de-o viata si suntem acolo impreuna in vacanta de cel putin cateva saptamani.

S-a pus la cale cu ceva timp in urma aceasta nebunie, la initiativa lui Sburlea, dupa ce a vazut ca ambitia mea, de-a face luna si intalnirea, a dat roade. Asa ca, ziua mare a venit, organizarile fiind facute, au raspuns prezent chemarii parsului de munte (merci pt inspiratie, Vulpele) urmatorii: Alex Eu, Asterix insotit de Bulgaroaica, Nasa (nashica noastra) Anestisia venita din tarile calde, din Cipru, impreuna cu minunea ei, Diana; Erminusa, cu aia micii; Honey, cu care am impartit camera, dar fara .avi; Horea, dom’ doctor care nu ia spaga, impreuna cu surioara, Ioana si cumnatul, Mircea; Anachen impreuna cu sotul, Andy, care sunt convinsa ca a inteles majoritatea prostiilor debitate de noi; Greg, impreuna cu Jag-ul, care a avut amabilitatea sa le ia de la gara pe aA si pe fiica ei, Iulia, dar si pe Carmen, pt o scurta vizita; Sburlea, impreuna cu a lui jumatate mai buna, Nico; Bineconstruitu’ cu iubita, alaturi de inca un cuplu de prieteni; Pisica, mai turbata ca oricand… ulterior alaturandu-ni-se si Motanul Ucigas impreuna cu Vulpele; intr-o vizita scurta a mai trecut si Chitzy; si subsemnata.

Ce-a iesit? Pfuai, dar ce n-a iesit! Pai dis de dimineata, dupa karaokele de joi seara, unde le-am cantat Erminusei si Pisicii, la ora 7 o pescuiam pe matza, apoi pe una bucata miere… Si uite asa, masina de 4 gagici, fugi pe urmele lui Asterix spre munte. Cum am promis de acum mai multe luni ca la marea adunare aduc tort „televizor”, am anuntat-o pe mamitz ca are treaba, dar le-am chinuit si pe fete, ca au fost copilot cu tava-n brate pe rand. Si-am ajuns, ne-am cazat, aveam misiune importanta de la organizator sa fie toata lumea ok, apoi ne-am asezat la masa afara la suete. Si am papat, ne-am hlizit, ne-a povestit dom’ doctor chestii reale si scarboase intalnite in cariera de rezident, Mircea ne-a nenorocit stomacele cu un banc cu rosii, ne-am pozat, am povestit si dupa-amiaza eram cam toti adunati. N-a contat ploaia, a fost un amanunt mult prea insignifiant pentru a strica atmosfera. Voi lasa pozele sa vorbeasca.

A doua zi am hotarat ca ne plimbam si ca ne concentram sa alungam norii ce ne stateau dasupra capetelor. Am vrut sa mergem la Pestera, dar a in ceput ploaia rau, asa ca am deviat traseul si am fost la cetate la Rasnov. Frumos, poze, chestii, s-a mai renovat, suveniruri – 2 magneti si un ametist de pus la gat (la zodia mea e pt sanatate si dragoste, il port sa vedem daca-si face efectul), hlizeli. I-am trimis lui Dono mail prin intermediul lui Sburlea, cu cateva cuvinte din partea fiecarui gunoier, concediu placut in continuare, si noi multumim pentru salutarile trimise si pentru faptul ca ne-ai primit in casuta ta si am reusit sa ne cunoastem. Seara am bagat gratar, dar ni s-au cam lungit urechile pana a fost gata, dar n-a contat, faptul ca eram impreuna si vorbeam, schimbam impresii, ne cunosteam si petreceam impreuna timp… priceless! 🙂 Si Pisica a facut misto de mine ca nu beau, ca mie-mi trebuie niste Bailey’s si gata. Si ghici, Motanul si Vulpele, care fusesera la o nunta, s-au intors cu o sticla de Bailey’s. Eu tot o banuiesc pe turbata ca i-a sunat sa-mi aduca si mie ceva de baut, dar ea a zis ca n-ar fi cerut sticla, ci doar un pahar… 😆

In cea de-a treia zi ne-am reorganizat, regrupat si am tras concluzii, am descarcat poze, am stat la suete si am pornit spre case. In zilele astea am primit ganduri bune si de la Crocoditza, Marmotica si Marius Z… care ne-au sunat si ne-au urat distractie mare! Cum am ajuns acasa, si ce mai urmeaza, a mai povestit si Sburlici. In rest, pot spune ca a fost supercalifragislitic si ca n-are rost sa povestesc aici toate fazele, vor vorbi unele poze de la sine. Dar da, mai vrem gunoiareala! Si da, ai lav gunoierii!!!

Cuvinte cheie de gugaleala XIII

Mi-era dor de cuvintele gugalite si gasite. Dupa ce m-am hlizit singura, dar m-am si ingrozit de cata prostie poate exista, am facut o selectie si mai jos sunt perlele perlelor. Enjoy!

poze cu mine topless – n-am, nu fac topless, imi pare rau sa te dezamagesc

exemple de cuvinte perverse, sexi – zi-mi tu ca mie mi-a pierit inspiratia! iuuuuuuuuuubiiiiiiiiiiiiiii 😆

vreau un weekend cu balaceala – da, si eu, la mare!

vreau sa mi vb ca la o curva – da de ce, pisi, vrei tu asa?!

cand familia lui nu ma place – e cam nasol… iti urez bafta

versuri pt vecini rai si barfitori – nu te mai chinui cu versuri, zi-le in proza… uite aici strategie!

cand ceva ia foc in casa ce e de facut? – pai in primul rand ia repede telefonul si filmeaza, sa te vezi seara la stiri, abia apeste vreo ora, doua suna la pompieri, ca sa aiba oamenii de lucru, nu asa un fleac

esti si te mai vreau – pe cuvantul tau, ma!

baza de cuvinte cheie porcoase – da, cred ca trebuie sa-mi alcatuiesc una!

vreau sa vad interiorul avionului – nu vreau sa-ti pun pile, na, sic!

oameni super dezbracati de tot – au si shantzuletze? daca da, vreau sa vaz si eu 😆 (Nasa, sa nu razi, ca stiu ca ai facut misto de mine in weekend pe tema asta)

cum trebuie sa te comporti cum un scorpion – frumos, altfel ai imbulinat-o 😛

ceti trebuie pentru o nunta – pai in primul rand… sa te ia cineva

ochi superbi – stiu, multumesc!

manual pentru studierea acordeonului – m-am facut si scoala de muzica acu’ … macar daca ziceai d eun pian ceva, asa, imi suna a manea chestia asta de nu se poate

tu esti ada? – da! tu cine esti?

despre stomac vomit cu sange – bleah! esti intre bulimie si anorexie, super! (hai ca m-am facut si doctor)

e adevarat ca vine valuri mari in constanta – nu, bre, nu e adevarat, nu „vine” valuri, vorbeste lumea, „e” invidiosi

croco poze croatiafata, tu ai fost in Croatia si mie nu mi-ai zis??? 😯

ma omoara mama de nu ma insor…. – saracutzu’ de tine… baiatu’ lu’ mama … mars, ca-ti meriti soarta!

cum sa racesti laptopu – ca pe bere, il bagi la frigider

cum sa fac sa ma marit la 43 ani – auci… pai nu cred ca mai are rost sa iei tot porcul pt un carnat 😆

cum sa traiesti cu femeia scorpion – ete na… mai citeste si aici si vezi daca mai vrei sa mai traiesti cu ea

aid de fete sa fie intrate pa mess – n-am, da’ tu esti un picut cam disperat, vad eu

y by forti muzica – deci cum frate sa pocesti asa numele formatiei??? 😆

prezervative la bax – nesatulule!!!

cum sa cuceresti un barbat destept – ehe… ai gasit tu asa ceva? norocoaso!

am spart geamul de la cabina de dus – si eu!

ce fantezie te face fericit? – sa nu mai fie prosti cu calculator in dotare!!!

jocuri de tuns fete dulci chele – nu vreau sa stiu cum se joaca, pe cuvant!

este bine sa reluam relatia – zici tu? eu iti zic doar faza aia cu ciorba reincalzita… o stii tu! 😉

cum]sa]faci]baie]cu]o]gagica – cu apa si sapun

barbatii se intorc mereu la femeia care – care ce? care e fraiera? stiam!

In speranta ca nelamuritii care cauta cu ardoare toate balariile pe net si-au aflat raspunsurile la intrebarile existentiale, va mai asteptam si in episodul urmator!

PS: LA MULTI ANI, TATA!!!