Se pare ca nu numai parintii dau teme copiilor, ci si invers. Asa ca, fiica mea adoptata (una din ele), Marmotica, mi-a pasat o poveste pe care eu trebuie s-o continui, apoi s-o dau mai departe. Mi-a placut initiativa de cand am citit de ea, am urmarit firul povestii si ma intrebam cand imi va veni randul. Mai repede decat ma asteptam. Voi continua ce-a scris Marmo, dar, pentru a urmari firul Ariadnei, mergeti aici.

„Descoperi ca pivnita aceea avea mai multe incaperi si privirea i se duse catre o usa mare de fier. Incerca sa o deschida, insa era prea firava pentru monstruozitatea aceea de usa. Dupa mai multe incercari reusise in sfarsit. Era atat de curioasa sa afle ce ascunde acea incapere.  Pasi incet si la nici o secunda dupa ce intrase un mare lemn ii cazu in cap. Cazu si usa se inchise dupa ea.  Intuneric, liniste, parea ca totul s-ar fi putut …”

…termina asa, aici, intr-un mod banal, ea sa putrezeasca acolo si sa fie gasita dupa ani. Biata Orfelia, ce destin alambicat si trist! Fata sleampata si cam prostuta, fara noroc, cu o familie nu prea inchegata, sfarseste intr-un accident stupid.

Nu stie cat a zacut acolo, dar, la un moment dat… ceva o zgaltaia si ea se simtea din ce in ce mai ametita.

„Orfelioooo, fai fata, trezeste-te!!! Bai baiatule, asa de beat am fost, de i-am dat si fetii sa bea si s-a imbatat???” se intreba bunicul speriat ca Orfelia nu reactioneaza. „Si bine fa, ca stinsesi lumina, greu mi-am gasit bricheta si te-am vazut cand m-am trezit”.

Orfelia ii auzea vocea bunicului ca prin vis… apoi din ce in ce mai clar. O durea cam tare capul, dar macar era linistita ca bunicul e bine. Deschise usor ochii si, la lumina brichetei vazu chipul bunicului.

„Cat e ceasul? Unde sunt?” intreba ea.

„Da cine dracu’ stie, Orfelio, io am coborat aici si am degustat vinul asta, ca nu stiam ce sa aleg pentru masa. Si cred ca m-am imbatat, bine c-ai venit tu dupa mine.”

„Pai cum, bunicule, nu trebuia sa stam toti la masa, sa ne dam cadourile, sa ciocnim???”

„Haida, tu vorbesti, haimana mica, ai plecat dupa cadouri si dusa ai fost. Sa vezi ce ne cearta ma-ta si bunica-ta ca am intarziat la masa!”

„Bunicule, cand am venit eu, era casa goala.”

„Ei dracie, unde or umbla parasutele astea? Te pomenesti ca am ratat Revelionul si astea s-au dus la biserica la Sfantu’ Vasile!!!” zise bunicul cu ciuda-n glas.

Dupa ce o ajuta pe Orfelia sa se ridice, bunicul deschise usa cea mare si grea de la pivnita si incepu sa urce scarile. Orfelia il urma. Nici n-au ajuns bine in casa, ca se auzi usa de la intrare. Cand colo, mama si bunica.

„Hai ma Stane, unde te-ai bagat? Te-am strigat in toata casa sa mergi cu mine la cumparaturi si tu nicaieri?! A trebuit sa-i iau pe Lila si Gheorghe!” zise bunica analizandu-l pe bunic.

„Pai si unde-i Gheorghe?” intreaba bunicul.

„Vine si el acu’, a ramas la o citirica la bar cu baietii de pe santier. Ia du-te dupa el! Da’ sa nu va uite Dumnezeu p-acolo, da?!” ii zise bunicului. „Orfelio, hai, treci cu noi la bucatarie, sa pregatim masa!”

Orfelia se indrepta spre bucatarie sa ajute la pregatitul mesei, dar parca n-avea spor, gandurile ii fugeau departe, parca totul in mintea ei era un vis… minister, gunoieri, Mercedes, Nelu, Dora, Nelly, iarba, romul, lumanarile, Gigel… ah, da, Gigel! Ce frumusel s-a facut Gigel, ce bine-i pare ca l-a vazut, ce bine a ajuns, om ocupat si totusi s-a oprit s-o salute. Ce bine i-ar sta langa el, ar fi cucoana, nu ar sta ca sclava sa le ajute pe alea doua sa pregateasca masa, ar fi o doamna, ar fi servita… Ce bine-ar fi ca Gigel s-o sune, asa cum i-a promis! 🙂 Da, da, sigur o s-o sune. „Aoleu, stai asa! Cum sa ma sune Gigel? Orfelio, tare proasta esti, nu i-ai lasat numarul de telefon!!! Ce sa fac? Cum sa dau de el? Poate il gasesc la…”

Si de aici, stafeta o va prelua altcineva, respectiv Jane, care sper sa si accepte!

LE: Jane imi spune ca n-are inspiratie si daca pot sa deviez leapsa… o sa incerc… sper sa accepte Naicu sa continue povestea! Vrei? 🙂