octombrie 31, 2009

Buda, Pesta si raceala

M-am intors! Aproximativ vie si nevatamata din aventura Budapesta. Era perfect daca nu raceam si ma puteam desfasura mai bine, si daca eram si in stare aseara sa ajung la adunarea gunoierilor pe luna asta. Am fost tare trista, si m-am ofticat ca n-am putut sa merg, acum stau in pat si bolesc, trebuie sa ma fac bine pana luni, ca trebuie sa prestez pe plantatie. Asadar, dragii mei gunoieri, v-am simtit lipsa rau, m-am ofticat si mai rau si sper sa nu mai am probleme de-astea si sa ne revedem cat mai repede!

Dar sa revenim la Buda si Pesta. Am fost intr-o deplasare pliznoteasca, o zi dus, una intors, plus 3 zile de training. E mortal sa vezi pe geam ca e frumos afara, ca lumea se plimba, sa stii ca esti intr-un loc nou si nu-l poti vizita, pentru ca ai training. Dar sa incepem cu inceputul. Am ajuns luni spre seara Budapesta. Am ajuns la hotel, am primit insignele cu numele fiecaruia si un ceas cu logo cado’ (e chiar foarte misto!), ne-am cazat si ne-am fatait prin imprejurimi. Am stat in buricul targului, langa cea mai cunoscuta strada comerciala, cu nume dubios dupa parerea mea, Vaci utca, deci am gasit si H&M. Rochia pe care pusesem ochii, peste 2 zile cand am apucat s-o probez, nu era croita frumos, deci n-am luat-o. Dupa cina si dupa ce am facut cunostinta cu diversi colegi de prin strainezia, am cedat si am fugit cu unu’ Ene.

A doua zi m-am trezit cu o mica durere in gat, dar am ignorat-o, am zis ca n-am nimic si eventual spre seara ma voi duce sa imi iau ceva de pe la o farmacie. Training-ul a fost o nebunie, multe notiuni noi, domeniu nou pentru mine, dar am inteles cam ce trebuia sa inteleg, mi-a placut ca la sfarsitul zilei am avut niste jocuri, un fel de simulari si am fost echipe si ne-am pus mintea la contributie. S-au dat si premii, pentru echipe, dar si individual, eu bineinteles n-am castigat nimic (lasa ca ma fac eu mare!). Seara, pana la cina, am fugit un pic la shopping. Am luat magnet, atat, Budapesta e nesimtit de scumpa, sau nu stiu, cel putin in perioada asta. M-am imprietenit cu cativa colegi din Liban, foarte de treaba. Am fost toti la cina, apoi am stat la barul hotelului la suete. Multi colegi, multe tari: Italia, Slovacia, Turcia, Cehia, Ungaria, Rusia, Polonia, Liban, Spania, Austria… frumos.

A doua zi am avut training doar pana la pranz, dupa-amiaza si seara fiind libere. Asa ca dupa pranz, ne-am imbracat in haine de scandal si-am facut turul orasului. Colegii mei n-au vrut sa vina, multi aveau alte planuri, asa ca m-am alaturat turcilor si libanezilor si-am plecat in plimbari. Am fost la o biserica, ceva cu Sfantul Mathias, acoperis colorat ca la Stephansdom, modele asemanatoare cu Sagrada Familia, stil gotic, foarte draguta panorama de acolo. Apoi am fost si-am vazut Parlamentul, apoi, dintr-o piata mare am fost si-am vazut un castel situat intr-un parc. Habar n-am nume, mi se par imposibile de tinut minte, dar stiu ca ghidul a povestit si despre Sissi. Seara, in aceeasi formatie, am fost la un restaurant, unde-am mancat supa gulas si niste specialitati de-ale lor, ne-au facut platouri mari. Mancarea e excelenta! Facand rost la pranz de Strepsils si alte „bunatati”, m-am tot tratat cu ceai cu miere si altele. Dar seara s-a dus tot, pentru ca la restaurant am baut vin, apoi am fost la club, unde ne-am intalnit cu spaniolii. Am facut gasca mare si vreo doua ore ne-am dantuit serios. Mi-am invatat colegii libanezi la prostii, adica le-am explicat ce e Long Island si l-am si incercat. Am observat ca polonezii sunt potoliti, nemtii cam la fel, restul or fi fost din cauza varstei, dar spaniolii si turcii stiu sa se distreze frate!

Iata-ne si-n ultima zi de training, cand era un test important. Si a fost o zi importanta si din alt motiv, a fost ziua lu’ mami meu si-am sunat-o… si de la primele vorbe s-a speriat de vocea mea. LMA, mama mea! La training iar au fost jocuri, iar au fost premii. Si aerul conditionat imi vajaia in cap, mucii erau la ei acasa si nu vroiam decat sa beau ceva cald si sa stau in pat. Dar asta e, n-am stat, ci am stat pe baricade, ajutandu-mi colegii la test. Eu n-am dat, ca nu trebuia, dar eram langa seful meu, care-mi zicea raspunsurile si apoi eu le pasam mai departe. 😛 Pana la cina, care a fost eleganta si simandicoasa, am zis ca nu ma mai intereseaza niciun H&M, nimic, vreau sa dorm, sa ma intremez. Deci mi-era cam rau daca am renuntat eu la cumparaturi.

Cina a fost destul de ok, pentru o seara simandicoasa si oficiala si pliznoteasca. Dar am spus cu voce tare ca nu am suportat formatia aia obosita de mi-a cantat jazz, ulterior am aflat ca n-am fost singura. Surpriza serii a fost un coleg din Italia care a cantat la chitara, iar noi le-am distribuit tuturor foi cu versurile. Bineinteles ca m-am bagat la cantat. Inainte totul era static, mi se infunda nasul stand la masa, plictiseala, am facut o mie de drumuri pana la baie, dar mi-am zis ca nu trebuie sa arat obosita, ca am febra si ca nu ma simt bine, nu se pune ea raceala cu mine! Asa ca am bagat 2 pahare de vin sa ma incalzesc. Dupa ce-a cantat colegul meu, ne-am mai prostit pe acolo… ne-am adunat toti si am cantat „We are the world”, a fost super. Apoi am cantat numai eu cu el „Wind of change”, m-am emotionat, am uitat versurile, dar i-am dat pe spate, am fost o vede(a)ta!!! 😛

Cum lumea a plecat destul de rapid plictisita de acolo, si obosita de la test, am refacut trupa de cu o seara inainte si-am fost din nou la club. Muzica mult mai buna de data asta, o parte din spanioli erau acolo, bineinteles ca mi-am mai exersat si eu spaniola si am ciocnit paharele pentru inca un training reusit. Am baut iar Long Island, se pare ca a avut succes si in randul colegilor. Vreo 4-5 ore mai apoi m-am chinuit sa dorm, dar nu prea mi-a iesit, pentru ca nu puteam sa respir si m-am fatait. Intr-un final, m-am trezit, mi-am facut bagajul si am coborat la masa. N-am mancat pentru ca nu ma simteam bine… vroiam acasa.

Ne-am luat la revedere de la toata lumea si-am plecat la aeroport. Aici am facut ceva cumparaturi, mi-am luat niste parfumuri, preturi ok. Coborarea avionului am simtit-o intens in toate sinusurile… o durere surda m-a chinuit vreo juma’ de ora, mi se infunda nasul, apoi mi se desfunda pentru a mi se infunda urechile, a fost o poezie.

Si acum stau in pat, ma doftoricesc, ma gandesc ce am pierdut aseara din gunoiereala si… va arat niste poze! Weekend placut!

PS: La multi ani, Nina!

octombrie 26, 2009

Out of the office… again

In weekend am fost prin oras, am iesit cu colegii mei zapaciti, Cip si Razvan, ocazie cu care am aflat si de ce ma iau ei in oras… sau ma rog, printre altele: sa conduc si sa-i duc acasa, deci nu ma alcoolizez si sa tin minte numele gagicilor cu care se tot converseaza ei. 😆 Asa au facut sambata, mi le aduceau mie sa mi le prezinte, ma simteam ca si cand faceam un casting. Dar a fost o super seara si am condus masina lui Cip. Automata… ma uitam pe acolo ca la OZN-uri ca habar n-aveam cum se conduce asa ceva. Dar urmand indicatiile lor de oameni beti, m-am descurcat onorabil, si eram tare mandra de mine, e mai usor decat la masina normala, dar n-are farmec… are farmec doar ca m-am rupt un pic in figuri conducand septarul. 😛

Dar cum weekend-ul e weekend si muncile agricole trebuiesc reluate, va anunt cu bucurie ca plec saptamana asta cu treburi pliznotesti la Buda si Pesta. O sa fie si sedinte prelungite, dar si mult ras, niste plimbare si niste shopping. Sefu’ e deja acolo si mi-a dat aseara sms ca am un mare H&M la 3 minute de hotel. Ce pot cere mai mult? 😀 Va povestesc eventual daca am timp si net, daca nu, la intoarcere, cu tot cu poz(n)e.

Ma intorc la fix, pe 30, cand facem gunoiereala de octombrie. Astept cu interes propuneri de locatii si ora aproximativa. M-am conversat cu Sburlea si ne gandeam undeva prin centrul vechi, eventual Carul cu bere… si ma gandesc eu asa pe la un 9 seara sa ne adunam. Important: a se lasa comentariu cu confirmarea participarii si preferinte de locatii. Il voi ruga pe Sburlea sa se uite pe aici si sa ne organizam. Deci 30 octombrie!

Si mai important, la sfarsitul lunii trebuie sa va hotarati pentru „Winter Edition„!

Sunt fan aceasta piesa:

octombrie 24, 2009

Cuvinte cheie de gugaleala XVII

Gugalitorii revin. In forta chiar! Asa ca hai sa radem un pic la mijloc de weekend si sa ne pastram zambetele pe tot parcursul acestor zile libere! Oricum, in episodul de azi sunt stilist sef… si-mi place! 😛

cum ne contactam cu subconstientul – la asa o exprimare, subconstientul nu te baga-n seama

in cat timp se da acceptul de plata – prea mult timp pentru (ne)rabdarea mea

cu ce sa imbrac un sacou din raiat – cu un blug inchis la culoare, fara briz-brizuri, cu ceva de aceeasi culoare cu sacoul, dar alta textura, avand grija ca partea de sus sa fie in contrast cromatic… per total sa fie placut ochiului si de bun gust

cu ce combin kaki – cu-culori de pamant in general; dar, spre deosebire de maro, kaki merge si cu negru, de exemplu

buna ce faci nu te-am mai vazut de mult – bine mersi, nu mai pot de bine! tu?

de ce sunt barbatii rai cu femeile? – ca sa aiba ce patimi pe urma

lezbiance porno – n-am, ai gresit adresa

‘mutu fute pamantu engleza – the dumb fucks the ground sau Mutu fucks the earth 😆

de ce un barbat te injura daca il refuzi – ca sa nu-i cada rangul… oricum, ala numai barbat nu se numeste

meserii potrivite pentru femeile scorpion – sefa, sefa si… sefa! 😛

cine merge la concertul sandrei – eu, anyone else? (chiar vreau sa iau belete maine)

cu ce nume se potriveste numele dragos? – eu cand am zis ca-s inspiratie pentru numele de copii, nu m-ati crezut 😛

dezmat la nina – Nina, stiu eu ca te sarbatoresti saptamana viitoare, dar chiar asa, dezmat?

sa ii spun amicei ca o inseala prietenul – neaparat! asta daca-i esti prietena cu adevarat

barbatul ideal pentru femeia scorpion – nu s-a nascut inca 😀

cum sa combin camasa si vesta femei – preferabil sa pui vesta peste camasa, nu invers!

imagini vulnerabile cu femei dracoase – pai ori sunt dracoase ori sunt „pretioase”?

cu ce ma imbrac maine – te inteleg, si eu am dilema asta in fiecare seara

cum pui pe jar un barbat? – ii spui ca fachirii ti se par cei mai sexy barbati, pe care nu ai ezita o clipa sa sari

maro cu negru nu merge – yesssssssssssss, finally, si-a dat cineva seama si-mi da dreptate! multumesc! (plecaciuni)

castigatorii merg in egipt – vreau si eu sa castig 😀

femeia scorpion e drăcoasă? – oho, si inca cum!

pui zahar in pantofi lui – si asa nu mai put?

danseaza coco jambo – dansez si macarena, si meneaito si dansul pinguinului! 😀

cums a abordezi of ata intrun club – intai invata sa scrii, apoi invata ca nu se agata cine stie ce calitate in club, deci adapteaza-ti limbajul si atitudinea, hai ca poti!

cine a folosit crema like a virgin – deja am o problema, as gugali si eu dupa crema asta sa vad ce e, dar mi-e ca ajung tot la mine pe blog

cum sa afli nr privat – stiu, stiu! mi-a spus mie Luiza. deviezi apelurile pe alt telefon. sunandu-te pe tine cu privat, apelul se deviaza si pe telefonul celalalt apare numarul. tadaaaaaaa!

cu ce ma imbrac in venetia – cred ca tot cu haine

ganduri de pe buda veceu – ia uite ce praf s-a pus pe gresie, tre’ sa fac-curat; tre’ sa schimb revistele din baie, ca le-am citit pe toate; tre’ sa schimb hartia igienica, prin asta imi trec deshtele 😛 etc.

Weekend placut!

octombrie 23, 2009

Start sezon de sarbatoare

De azi incepe sezonul scorpiilor! 😈 Si se mai termina pe 21/22 noiembrie! Pana atunci, voi spune La multi ani tuturor scorpionilor (ne)cunoscuti, pentru ca suntem cea mai zodie!

Si pana si blogul e scorpion, pentru ca azi se face un an de cand am inceput „Toantele nu merg in rai”. Si, dupa un an, pot pune in balanta bunse si rele si pot spune dintr-un foc, au fost mult mai multe bune, decat rele, blogul asta mi-a schimbat viata, ideile, perspectivele, mi-a adus prieteni, polemici, dusmani, bucurie… asa ca merita un LMA!!!

Bilantul arata cam asa dupa un an:

peste 154 000 de vizualizari, peste 6400 de comentarii, 242 de posturi (inclusiv asta)
mi-am facut o gasca nebuna, dragii mei „gunoieri”, ii pot numi prieteni fara nicio strangere de inima, sunt niste oameni super si ma simt norocoasa ca ne-am gasit… de-aia mereu o sa spun „ai lav gunoierii”
m-am facut cu 2 fiice adoptive, Croco si Marmo, plus la Dono suntem toti rude si e o distractie pe ciste pe tema asta (sau daca nu e pe tema asta, atunci sigur trebuie sa fie despre sex sau mancare) 😛
mi-am pus ordine in idei, am consemnat niste amintiri dragute pe care n-as fi vrut sa le uit… si voi reciti mereu cu placere
am descoperit niste oameni geniali, prin ceea ce scriu, si am reusit sa patrund dincolo de aparente
mi s-a ascutit simtul umorului, s-a accentuat viteza de reactie si de dat replici pe masura
am aflat de anumite campanii, le-am sustinut si am ajutat
cand am avut si eu nevoie de ajutor, l-am primit tot de la oamenii din blogosfera (multumesc!)
am salvat o potentiala victima de la o posibila viata chinuita alaturi de un om de nimic
online-ul mi-a oferit marea surpriza sa aflu ca inca mai exista OAMENI… si chiar destui
am primit laude, aprecieri, dar si critici, unele constructive, altele sub forma mai dura, injuriile si jignirile le-am bagat la spam fara sa discut
mi-am varsat nervii, mi-am spus of-urile, am impartasit momente, bucurii, sentimente
mi-am atras si antipatii, am primit si comentarii urate rau, care, pentru moment m-au facut sa iau in calcul inchiderea blogului sau suspendarea pe o perioada… dar nu! tocmai asta-mi da putere! As I said!
blogul si gunoierii m-au ajutat sa trec peste o perioada dificila
ma bucur ca sunt apreciata, am primit deja doua premii, m-am ales cu o colaborare la „inpanamea” si cu o nominalizare de la Escu pentru LBD

Deocamdata astea sunt realizarile datorate blogului care-mi vin in minte acum. Daca imi mai vin idei, voi scrie. Oricum, anul asta a fost mult mai plin sufleteste decat multi altii si nu pot decat sa ma bucur pentru ca „simt enorm si vad monstruos” (I.L. Caragiale). O sa urmeze o perioada de o luna plina de LMA-uri, sper sa nu fie prea stresant de citit despre.

LMA, copilasul meu! Sa-mi umpli viata de lucruri pozitive asa cum ai facut-o si pana acum! 🙂

octombrie 22, 2009

Leapsa negativa

Despre ghinion, prostie si necaz. Incaltata de la domnu’ Sangerica. Si am de spus chestii diverse despre aceste 3 aspecte. Deci, sa pornim!

Ghinionul – un lucru de care te loveşti involuntar, fără a deţine control asupra sa, la care cauţi soluţii pentru a-l depăşi.

Ghinion am avut la BAC de exemplu, la romana oral, cand mi-a picat estetica uratului – Arghezi si Humulesti, centrul universului copilariei. N-o sa uit in veci! Am stiut foarte bine subiectele, numai ca o tanti din comisie vorbea la telefon si alta, isi facea de lucru, vorbea cu un nene profesor. Si Ada a turuit de nebuna si mi-au dat 8, pentru ca m-au reintrebat ce le spusesem deja. Am bocit juma’ de zi pe treptele liceului, pentru ca toti chiulangiii ieseau cu 10 pe banda rulanta. La licenta iar am avut comisie tampita si am luat nota mica, dar mi-am scos parleala la master la disertatie. Mai am ghinion in trafic, de cele mai multe ori daca prind rosu un semafor, le prind pe toate. Si… n-am prins buchetul la nicio nunta la care-am fost pana acum, dar am furat mirele la vreo 3. Si, la examene la grile, daca nu stiam si puneam al nimereala, bineinteles ca niciodata nu nimeream. Curat ghinion!

Prostia – lucruri făcute la repezeală, negândite, cu efecte negative asupra ta.

Am facut destule prostioare negandite si le-am tras destul. Singura de care-mi aduc aminte si m-a afectat, poate inca ma afecteaza este ca in 2001 i-am spus lui M ca il aleg pe C… si acum stau si ma intreb cum ar fi fost daca…

Necazul – poate fi numit şi ghinionul suprem. Sunt acele lucruri/fapte ce nu pot fi prevăzute sau prevenite, cu efecte grave asupra persoanei tale, ce pot să dăinuie mult timp după petrecerea lor.

Eh, o mica parte am zis-o mai sus si din cand in cand mai cad in butoiul cu melancolie. Si mai am un mare ghinion… bunicul pe care l-am iubit cel mai mult, a murit primul, cand eu aveam 12 ani. M-a invatat o gramada de lucruri, m-a plimbat peste tot, eram nepoata preferata, cumintica si ascultatoare si intotdeauna ne-am inteles bine. Imi aduc aminte de el cu drag mereu si ma intreb daca ar fi trait daca ar fi fost mandru de mine…

Bai, eu nu vreau sa dau leapsa asta mai departe, mi se pare trista si lacrimogena… asa ca, sper ca am facut ceva coerent si cam asa trebuia sa fie sau sa sune. Si va invit sa va serviti, cine doreste si pofteste!

PS: Si acum o veste buna: o sa am o nepotica!!!!! M-a sunat varu’ de s-a casatorit acu’ ceva timp si mi-a dat vestea! Abia astept!

octombrie 22, 2009

Am mai castigat ceva

Am castigat o mica mare distinctie. De la Lia. Sarumanaaaaaaaa! Cred ca deja imi iau nasul la purtare. Am primit premiul asta pentru ca, nu stiu, ca asa a vrut ea, ca poate-i place cum scriu si asa despre mine in general. Ocazia cu care se acorda… nici pe aia n-o stiu prea bine, dar cica e pentru gagice, asa, cu ocazia inceperii toamnei. Pai nene, toamna a inceput demult, cam de cand ma vait eu ca ma imbrac anti-vreme!

Desi sunt nascuta toamna, nu prea ma omor dupa ea. Oricum, nu mai tin minte cum era cand m-am nascut eu. Stiu ca mamitz era in vizita in Bucuresti (pe atunci stateau in BV) si m-am gandit sa apar. Numai bine, a si nins si era ger de crapau pietrele, basca era an electoral, ca mama a votat in spital. Pe impuscatu’. Si cred ca de atunci am termostatul stricat si setat numai pe extreme. Asa ca iubesc vara, caldura, soarele, marea, cerul senin si toropeala! Deci, ori e asa, ori e frig rau, cu zapezi si nameti!

Ori sunt eu o insensibila, ori e lumea prea siropoasa. Primavara, vai, invie natura, ciripesc pasarelele, ne dezmortim (not) si suntem infloritoare. Toamna, vai, moare natura, dar avem fructe si e anotimpul cel mai roditor. Pai nu zic eu bine, vara sau iarna?! Ba da! In celelalte doua, ma umplu de nervi ploile, vremea schimbatoare si ciudata, ca nu e nici frig nici cald si nu stii cu ce sa te imbraci, ca oricum ar fi, intr-un moment al zilei trebuie sa-ti fie ori cald ori frig (Murphy asta!).

premiutoamna

Dar, in afara de must, un lucru pe care-l accept ca fiind super toamna, este ca am primit premiul asta! Si pe care trebuie sa-l pasez mai departe la gagice care imi plac si ma inspira pe mine. Deci:

Crocoditza – munceste al naibii de mult si e cu zambetul pe buze mereu, basca, ii functioneaza concentrarile cand vine vorba de mine, plus… ma suporta!

Simona – ea nu bloguieste, dar ma citeste incognito, ca nu vrea sa comenteze, este singura mea prietena care nu m-a scos din minti niciodata si cu care-as merge si la capatul lumii fara nicio indoiala, pentru ca am pe cine ma baza.

Nichi (aia cu paru) – pentru ca, dupa ce am intrat pe blogul ei, i-am zis ca trebuie sa ne cunoastem, ca prea ne asemanam; si-mi place de ea rau!

Pisica Turbata – nici ea n-are blog, si ce daca?! dar e geniala, luv her!

Marmotica – pentru ca e „fiica” mea, pentru ca e scorpiutza ca mine, pentru ca ne intelegem de minune vorbind in diagonala pe mess si pentru ca are mania cerceilor.

Erminusa – pentru ca a fost prima „gunoiera” pe care am cunoscut-o live, cand am racolat-o din gara la prima adunare (stiu eu ca-i place ei mult cuvantul asta 😆 ), pentru ca m-a „adoptat”, pentru ca e zapacita rau si pentru ca m-a ascultat cand aveam nevoie de un umar pe care sa plang.

Nina – pentru ca e scorpie de-a mea, pentru ca are doua fetite superbe si una are numele care-mi place mie mult, pentru ca o citesc mereu cu placere.

Hubba Bubba – aceeasi zodie, acelasi ascendent, le zice tare bine cand e nervoasa, dar si cand e melancolica, ma regasesc in randurile asternute la ea pe blog si in ea ma vad pe mine acum ceva ani.

Lorena – pentru ca scrie super pe blog, pentru ca mi-au placut foarte mult primele doua romane, pentru ca abia astept sa apara si cel de-al treilea si pentru ca e un om special.

LiaLia – pentru energia debordanta, pentru sufletul mare, pentru organizarea extraordinara a timpului si pentru pasiunea pe care o pune in tot ce face.

Joa – jumatatea mai buna a Marului, pentru ca emana iubire prin toti porii, pentru ca este deschisa, haioasa si ma face sa visez cu ochii deschisi si-mi tine vie speranta ca iubirea adevarata exista. LE: si picteaza super! (merci Rae!)

Pe cine am uitat, va rog sa nu aruncati cu rosii! 😀

octombrie 21, 2009

Coletul buclucas

Se pare ca azi a fost ultima zi de chin, in care, in sfarsit, dupa 4 saptamani de nebunie, se va rezolva. Da, stiu, sunt incoerenta, ar trebui sa iau povestea de la capat: Avem una bucata colet ce contine fire de sutura absorbabile (de-alea de se cos operatiile si nu te mai duci peste o saptamana sa-ti scoata firele), trimise din State catre Slovenia, cu toate actele insotitoare. Avem una bucata tanti stupida, dificila si cu functie mare pe post de destinatar. Apoi avem o intreaga harababura si o aventura (aventuroasa, care este) pentru ca pachetul ala sa ajunga la noi.

Boooooooon. Dupa cateva mailuri cu tipa din Slovenia, unde-mi da toate datele, astfel incat eu sa fac o comanda la DHL sa-mi aduca pachetul din Slovenia, rezolv cu DHL-ul si apoi surpriza. Trebuiau platite niste taxe vamale. Alte cateva mailuri, s-a rezolvat, platea ea. Si ajunge coletul in vama romaneasca. De aici incepe distractia. Tipul de la vama imi cere cateva documente: CUI, traducerea facturii si datele firmei. Le trimit. Dupa care il sun pe Key Account-ul de la DHL care se ocupa de noi si ma lamureste de ce se face procedura vamala. Pentru ca, indiferent daca a fost scris acolo ca sunt mostre, daca valoarea scrisa pe factura este mai amre de 10 euro, se face procedura vamala. Aha. Si cel de la vama zice ca vrea factura unde sa apara firma noastra cu toate datele din Romania. Ups! Problema. N-avem. Pentru ca factura era pe numele coanei din Slovenia. Si iar mailuri, si cu DHL, si cu ea, dar cum facem, dar luati datele, uitati, coletul a fost trimis din State in Slovenia si de acolo redirectionat catre noi. Pai cum, si nu s-au facut procedurile vamale in Slovenia? Habar nu stiu. Coana imi zice ca nu, ea nu s-a atins de colet, ca l-a directionat, deoarece biroul din Slovenia n-are entitate juridica, noi avem. Si da iar mailuri, hai DHL, te rog frumos, proceed, e o situatie mai speciala etc. Nicio sansa!

Deja se adunau destule zile de penalizare, iar coletul ala trebuia scos din vama sau trimis inapoi. Am vorbit din nou cu cocoana din Slovenia, sa-mi dea pe cineva din State cu care sa vorbesc sa-mi refaca factura. Dupa schimburi de mailuri aflu ca ei acolo in Sate nu mai pot schimba nimic in contabilitate, destinatia lor fiind Slovenia, in momentul in care coletul a ajuns, ei nu mai au nicio responsabilitate. Plus, cum am putut eu sa ma gandesc sa le cer sa schimbe valoarea de pe factura… asta e frauda (bla bla bla). Minunat! Si eu ce fac? Deja era multa lume in mail, foarte multi in cc, si din Slovacia, Slovenia, Elvetia, Germania si fiecare verifica drumul parcurs de colet si-si dadea cu parerea. Cocoana din Slovenia responsabila de toata nebunia asta, bineinteles ca era o nevinovata, ca ea nu intelege cum de s-a ajuns la atatea complicatii si ca noi, avand entitate juridica, putem face importul usor. A mai adaugat ca in niciun caz coletul nu se poate intoarce in Slovenia, ca ori rezolvam noi aici, ori il trimitem inapoi la origini, adica in State. La acest stadiu deja muscam din tastatura, injuram de toti sfintii, mortii, ranitii… pentru ca na, noi romanii, lumea a treia, ne descurcam cu toate porcariile, asa ca toate belelele vin la noi. (chiar si slovenii, asa ne considera…)

Si la un moment dat primesc telefon de la DHL, au inteles circuitul apei in natura coletului, si mi-au cerut certificat de conformitate. Hmmm, caut si va trimit. Aveam certificate de conformitate pentru toate produsele, nu pentru fiecare in parte. M-am chinuit si a doua zi aveam certificat de conformitate pentru firele de sutura. Trimis. Dupa ce au primit, mi-au confirmat a doua zi ca am toate actele si mi-au spus ca mai am nevoie doar de codul EORI pentru import si gata. Say what? Si tanti, nu-mi explici si mie ce e aia? E un cod, nu stiu sa va explic sunati la Regionala Vamala. Pfuai! Si aia ce mai e, ce stie sa faca si ce vrea de la mine??? Cautand cu tovarasu’ Google, am gasit site-ul vamilor, am gasit formular online, am completat, trimis, basca si printat semnat stampilat si trimis prin curier in original. Toata nebunia asta era pentru atribuire EORI (o gaselnita noua cica pentru a usura importurile din tari non-UE, un fel de metoda de monitorizare zic eu), iar noi cum n-avem contact direct cu marfa si lucram prin distribuitori, n-aveam. Urma sa primesc acest cod pe mail. Si trece o zi, trec doua… a treia zi deja sunam. Din telefon in telefon ajung la o tanti care-mi zice ca nu ni se poate atribui cod de-asta destept, pentru ca noi suntem inregistrati ca reprezentanta in Romania, si n-avem drept sa luam cod, trebuie sa folosim codul tarii de care apartinem, adica de Slovacia. Hmmm, wow super, si mie avea de gand sa-mi raspunda cineva la mail, sa-mi fi spus mai devreme? Maine ar fi fost ultima zi de stat in vama, daca nu-l scoteam (coletul), ramanea definitiv in custodia vamii.

Si apuca-te si ia-o de la capat cu mailurile, de data asta cu cei din Slovacia, pe la un financiar, audit intern, calitate etc. Nimeni nu stia nimic, toti erau picati din luna. Mai bine nici ca se putea! Le-am explicat povestea, intr-un rezumat si le-am spus ca trebuie sa-mi dea cod EORI, sa ma ajute cu procedurile. Intr-un final, pe la finalul zilei, primesc un mail de pe la financiar de la o tipa care imi trimite nenorocitul ala de cod. Finally!!! Da mail la DHL in vama. Toate bune si frumoase, ii sun. V-am trimis codul, acum vreau coletul. Pai nu apareti in sistem. Si asta ce inseamna? Ca nu apareti. Si cum fac sa apar? Pai vorbiti la Regionala Vamala sa va introduca in sistem. Si suna la aia, spune-le poezia, au zis ca sunt in sistem, m-au bagat in 10 minute trebuie sa apar. Alea 10 minute s-au facut 2 ore, ca am sunat din nou la DHL, ia vedeti acum apar? Nu. Shit! Sunat din nou la Regionala. Pai sunteti, ziceti-le alora de la DHL sa-si updateze sistemul, sa-i dea refresh. Deja eram in filme cu prosti.

Intr-un final am aparut si la ei in sistem. L-am sunat pe Key Account-ul DHL, cu el ma inteleg eu bine si i-am zis sa le mai dea niste bice pe spinare colegilor de la vama. Sperand ca azi va fi ok, l-am sunat din nou si am cazut de comun acord ca asta a fost un import anevoios rau, el a zis ca a fost cel mai lung la care a asistat vreodata, eu i-am zis ca am cedat psihic si tot asa. Si nici azi n-a venit coletul, pentru ca, dupa ca am inchis cu el, primesc mail de la vama cum ca am autorizatia de functionare expirata. Cand trimisesem eu actele, era valabila, intre timp a expirat si a fost emisa alta. I-am trimis-o pe asta noua si iar l-am sunat pe Key Account. Speranta e ca maine voi avea fizic coletul la birou.

A, si azi am primit si mail de la Regionala Vamala cum ca mi-a fost refuzata cererea de atribuire a codului EORI, din motivele stipulate in notificarea x din data y. Eu, ca om de buna credinta, ma asteptam ca notificare lu’ peste sa fie atasata mail-ului. Da’ de unde?! Asa ca, nu m-am putut abtine si le-am trimis mail cum ca merci frumos, stiam demult, stati voi linistiti, si stiu si motivul, dar voi tot nu mi-ai atasat notificarea.

Si acum, dupa atatia draci, injuraturi, mailuri trimise, telefoane date, mirare maxima ca la noi ca la nimeni… ma intreb si eu asa ca omu’ tamp: nu era mai bine sa mi se spuna de la bun inceput, pas cu pas, asa ca la prosti, ce documente am nevoie? Si daca nu le am, cum fac sa le obtin, pentru ca totul sa decurga normal? Nu cand iti aduc niste hartii, tu-mi ceri altele in plus! Si daca nu stiu despre ce e vorba, nu-mi explici, ca m-o fi facut mama in vama, si ma trimiti si ma plimbi, de pierd zile intregi, zile de penalizare, cand tu iei bani de pe urma mea si ar trebui sa faci tot posibilul sa ma ajuti. Pai daca nu era Key Account-ul care mi-a explicat fiecare chestie de ce si cum, ma duceam peste aia la vama si-i bateam! Aia din State n-aveau de unde sti complicatiile, sunt mai catolici decat papa… dar cocoana din Slovenia, cand a vazut ce dificil e, in loc sa faca retur, sa-i modifice documentatia coletului, ea a facut rahatu’ praf si ne-a bagat pe noi in el pana-n gat. Faza naspa e ca e cu functie mare pe Europa si nimeni nu indrazneste sa-i zica nimic. Pariu ca daca ma intalnesc cu ea, ii zic?! Frumos, diplomatic, business language, dar s-o doara. Pai sunt eu mica, dar nu fraiera!

Prapad fac maine daca nu-mi vine DHL-ul cu coletul in dinti!!!

LE: AZI 22 OCT 2009, ORA 17:22, A VENIT COLETUL!!! PE EL ARE DATA DE 10 SEPT, DATA LA CARE A FOST PRELUAT DIN SLOVENIA. DECI… DA! Pot sa ma duc sa ma imbat!

octombrie 19, 2009

Ce mai faci?

„Bine! Pe acasa/birou/aici etc. Tu?”

Ei bine, de cele mai multe ori, cand raspund asa, inseamna urmatoarele: ca nu prea am chef de vorba, ca sunt ocupata si nu prea pot sa vorbesc sau ca n-am mari evenimente de povestit. Rar se intampla sa fie si alte motive. De obicei, cand spun asa si nu e niciuna din situatiile de mai sus, continui cu un detaliu, ceva, sau, la randul meu, intreb mai multe, ma rog, se leaga o conversatie. Si de obicei este ok. Si vorbesc ce am de vorbit si apoi o inchei. Sau nu. O las in coada de peste, pentru ca mai fac si altceva, revin cand mai am ceva important sau relevant de spus/de aflat. Depinde de la persoana la persoana.

Si asa imi place sa discut. Dar ma scoate din minti, cand persoane care stiu foarte clar ca ma citesc, ma intreaba „ce mai faci? ce mai zici?”. Pai, nene, nu citesti pe blog? Mai detaliat de atat nu am chef sa spun! Despre unele aspecte ale vietii mele clar nu voi scrie pe blog! Chestiile astea nu se aplica la prietenii apropiati si la oamenii care-mi sunt dragi, cu ei vorbesc toate nebuniile. Dar in momentul in care, dupa o postare noua, in care am zis cam ce-am facut si pe unde am fost, ce mi-a placut etc, vine si ma intreaba cineva, nu-mi place pentru ca ar trebui sa ma repet. (parerea asta mi-o impartasesc cel putin doua prietene – am mai vorbit de ele pe aici, sunt tize, ghici)

Da, stiu ca nu se compara cititul pe blog cu o discutie pe mess, la telefon sau live! Si poate unii ma vor crede dusa (poate ca sunt), dar vreau si eu mai liniste, discutii de calitate, quality time si tot asa, adica hai sa vorbim doar de dragul de-a o face, sa umplem timpii morti cu zambarici, no, no, no! Si m-am hotarat: mai subtire cu mess-ul si cu bloguiala in weekend, ala e timpul meu de relaxare si liniste. Am zis! Da, stiu, sunt mistretul neprietenos in perioada asta, dar vremea asta nu ma inspira deloc, daca as putea sa mai ies din casa la vara, ar fi excelent… la hibernare cu mine! 😛

Dar, contrar asteptarilor, am avut ceva treaba si in weekend si mi-am luat si portia de relaxare. Vineri dupa serviciu m-am intalnit cu Simona, exa colega de facultate, singura mea prietena cu care nu m-am ciondanit ever, am stat la suete, la cico si clatite cu ciocolata, ca fetele. Sambata am fost la cumparaturi diverse (nu, nu mai cumpar toale si pantofi, m-am potolit o perioada), apoi am fost la coafeza mea acasa si m-am facut (mai) draguta (decat eram deja) si l-am vazut pe bebel, e un frumos; m-a tratat cu sarmale… bune! Apoi a urmat smotru, ca mai facem si curat din cand in cand. 😛

Seara am incheiat-o vizionand un film: „Thick as Thieves”, e cu Morgan Freeman si cu Antonio Banderas, despre un furt de opere de arta, despre mafia rusa si despre cum nimic nu e ceea ce pare. Morgan Freeman a jucat bine, ca de obicei, Antonio Banderas e bun rau, iar filmul e ok. N-am incheiat fara sa-i sun pe Gabi si Mihai, colegii mei de generala si liceu, sa le urez La multi ani. 🙂

Duminica, dupa ce am dereticat prin casa, si am strans recolta, am pus bostani si aloe, mai o piata (ca na, si-a luat mama sofer), am lenevit, am stat in patsi am mai vazut un film, „Imagine That”, cu Eddie Murphy. Alt film pe sufletul meu. E vorba despre un tatic al unei fetite de 7 ani, care se descurca mult mai bine la serviciu decat in rolul de tata. Carierist convins, nu-si intelege copilul si nu se joaca, jobul e pe primul loc. Dar, ajutata de prietenii ei imaginari, fiica lui il sfatuieste intr-ale afacerilor. Propulsat in ochii sefilor datorita „flerului” in afaceri, acesta isi petrece din ce in ce mai mult timp cu fiica lui, intr-un final dovedindu-se ca se cam folosea de copil pentru ascensiunea profesionala. Restul mai vedeti si voi. Mi-a placut pentru ca este o mica incursiune in lumea imaginara, fetita e frumoasa foc, povestea la fel si intr-un final, subliniaza niste aspecte la care tin eu mult: viata personala e mai importanta decat orice job, iar cand vine vorba de copii, cu atat mai mult! Ce mi-a placut finalul, cand toti copiii cantau „all you need is love”… mi s-a facut pielea de gaina!

Si… i-am spus Anei La multi ani! Sa fii fericita, sanatoasa si iubita!

Voi… ce mai faceti? Ce mai ziceti? In rest, care mai e viata voastra? 😛 😆

octombrie 16, 2009

Vineri

Asta e ziua pe care o asteptam cu totii inca de duminica seara din saptamana precedenta. Din pacate, azi vremea nu e asa cum ma asteptam sa fie, dar merge pentru un inceput de weekend petrecut la caldura (asta mi se trage de la birou, unde e frig si stau cu aerul conditionat dat pe cald, temperatura maxima!).

Evenimente majore nu s-au petrecut saptamana asta, a fost ceva mai mult de munca la birou, am tot facut calcule, planuri si mi-am mai insirat idei, am revazut cu placere un prieten de departe, mai o cumparatura, mai un cico, mai o aluna, o maslina, mai o barfa cu fetele… si gata, iar e vineri! Aaaa… si… ieri am primit de la unul din sefi, un memory stick de 2GB cu logo-ul companiei, mi l-a trimis colega din Italia. Grazie Daniela! 🙂 Pe cel vechi acum il las eventual mostenire lu’ copilu’ (frati-miu).

Din blog in blog, ca albinuta din floare-n floare, mi se facu dor de o noua gunoiereala, asa ca ieri propusei la Sburlea o noua adunare. Nu de alta, dar acus se termina anul si nu bifaram adunarile lunare, si asa ceva nu se poate! 🙂 Asa ca m-am gandit la toate 3 urmatoarele nebunii: in octombrie sa fie pe 30, tot intr-o vineri, seara; in noiembrie, pe 22, dupa ce dam cu stampila sa ne strangem la o ciocolata calda… vad ca sunt ceva gunoieri care sunt hotarati sa voteze… sau ne putem vedea tot vinerea de dinainte; iar pentru decembrie, ramane weekend-ul ala de 3-4 zile de la Moeciu de la inceputul lunii. Si cam gata gunoierelile pe anul asta. Pfuai, ce party aniversar facem noi in decembrie, abia astept!

Asa ca, s-o luam in ordine cronologica. Dragii mei gunoieri, vreti sa ne adunam mai devreme de 30 octombrie? Asta ar insemna eventual vinerea viitoare, pe 23. Deci ne vedem de azi intr-o saptamana sau de azi in doua saptamani? Vreau sa stiu sa ne organizam, Dono, valabil si pentru tine, poate reusesti sa ajungi! Pentru noiembrie mai discutam, iar pentru Winter Edition, pana la sfarsitul lunii ar cam trebui sa va hotarati si sa dati un comment de da sau de ba. Repet, e loc pentru toata lumea, gunoieri sau nu, totul e sa fii om deschis la minte si care sa stie de glume si sa-ti doresti sa ni te alaturi!

Acum ca toate astea-s lamurite, sa inceapa weekend-ul! 🙂 Si sa fie unul frumos!

octombrie 13, 2009

O zi buna

Se cunoaste de dimineata. Si a inceput bine. M-am trezit cu ochii carpiti, dar nu mi-era frig. Am deschis dulapul si n-am intampinat nicio dilema in alegerea hainelor pentru azi. Am facut patul, mi-a iesit machiajul, sta si parul multumitor, e de bine. De acasa pana la masina m-am hlizit fara intrerupere din cauza remarcii mamei, care auzindu-ma cu tocuri a zis… „pleaca calul la munca” 😆 (asa-mi zice ea cand ma incalt cu tocuri, am mers apasat si ma fac auzita 😛 ). In trafic nu mi-a taiat nimeni fata, n-am injurat pe nimeni… Deci da, este o zi ca toate celelalte, poate chiar mai buna!

Si, pentru ca ziua sa fie si mai buna, postez aici una din melodiile mele de suflet, una din piesele care ma motiveaza, imi dau aripi si ma fac sa zambesc. Zi frumoasa!

Some dreams live on in time forever
Those dreams, you want with all your heart
And Ill do whatever it takes
Follow through with the promise I made
Put it all on the line
What I hoped for at last would be mine

If I could reach, higher
Just for one moment touch the sky
From that one moment in my life
I’m gonna be stronger
Know that I’ve tried my very best
I’d put my spirit to the test
If I could reach

Some days are meant to be remembered
Those days we rise above the stars
So I’ll go the distance this time
Seeing more the higher I climb
That the more I believe
All the more that this dream will be mine