Buda, Pesta si raceala

M-am intors! Aproximativ vie si nevatamata din aventura Budapesta. Era perfect daca nu raceam si ma puteam desfasura mai bine, si daca eram si in stare aseara sa ajung la adunarea gunoierilor pe luna asta. Am fost tare trista, si m-am ofticat ca n-am putut sa merg, acum stau in pat si bolesc, trebuie sa ma fac bine pana luni, ca trebuie sa prestez pe plantatie. Asadar, dragii mei gunoieri, v-am simtit lipsa rau, m-am ofticat si mai rau si sper sa nu mai am probleme de-astea si sa ne revedem cat mai repede!

Dar sa revenim la Buda si Pesta. Am fost intr-o deplasare pliznoteasca, o zi dus, una intors, plus 3 zile de training. E mortal sa vezi pe geam ca e frumos afara, ca lumea se plimba, sa stii ca esti intr-un loc nou si nu-l poti vizita, pentru ca ai training. Dar sa incepem cu inceputul. Am ajuns luni spre seara Budapesta. Am ajuns la hotel, am primit insignele cu numele fiecaruia si un ceas cu logo cado’ (e chiar foarte misto!), ne-am cazat si ne-am fatait prin imprejurimi. Am stat in buricul targului, langa cea mai cunoscuta strada comerciala, cu nume dubios dupa parerea mea, Vaci utca, deci am gasit si H&M. Rochia pe care pusesem ochii, peste 2 zile cand am apucat s-o probez, nu era croita frumos, deci n-am luat-o. Dupa cina si dupa ce am facut cunostinta cu diversi colegi de prin strainezia, am cedat si am fugit cu unu’ Ene.

A doua zi m-am trezit cu o mica durere in gat, dar am ignorat-o, am zis ca n-am nimic si eventual spre seara ma voi duce sa imi iau ceva de pe la o farmacie. Training-ul a fost o nebunie, multe notiuni noi, domeniu nou pentru mine, dar am inteles cam ce trebuia sa inteleg, mi-a placut ca la sfarsitul zilei am avut niste jocuri, un fel de simulari si am fost echipe si ne-am pus mintea la contributie. S-au dat si premii, pentru echipe, dar si individual, eu bineinteles n-am castigat nimic (lasa ca ma fac eu mare!). Seara, pana la cina, am fugit un pic la shopping. Am luat magnet, atat, Budapesta e nesimtit de scumpa, sau nu stiu, cel putin in perioada asta. M-am imprietenit cu cativa colegi din Liban, foarte de treaba. Am fost toti la cina, apoi am stat la barul hotelului la suete. Multi colegi, multe tari: Italia, Slovacia, Turcia, Cehia, Ungaria, Rusia, Polonia, Liban, Spania, Austria… frumos.

A doua zi am avut training doar pana la pranz, dupa-amiaza si seara fiind libere. Asa ca dupa pranz, ne-am imbracat in haine de scandal si-am facut turul orasului. Colegii mei n-au vrut sa vina, multi aveau alte planuri, asa ca m-am alaturat turcilor si libanezilor si-am plecat in plimbari. Am fost la o biserica, ceva cu Sfantul Mathias, acoperis colorat ca la Stephansdom, modele asemanatoare cu Sagrada Familia, stil gotic, foarte draguta panorama de acolo. Apoi am fost si-am vazut Parlamentul, apoi, dintr-o piata mare am fost si-am vazut un castel situat intr-un parc. Habar n-am nume, mi se par imposibile de tinut minte, dar stiu ca ghidul a povestit si despre Sissi. Seara, in aceeasi formatie, am fost la un restaurant, unde-am mancat supa gulas si niste specialitati de-ale lor, ne-au facut platouri mari. Mancarea e excelenta! Facand rost la pranz de Strepsils si alte „bunatati”, m-am tot tratat cu ceai cu miere si altele. Dar seara s-a dus tot, pentru ca la restaurant am baut vin, apoi am fost la club, unde ne-am intalnit cu spaniolii. Am facut gasca mare si vreo doua ore ne-am dantuit serios. Mi-am invatat colegii libanezi la prostii, adica le-am explicat ce e Long Island si l-am si incercat. Am observat ca polonezii sunt potoliti, nemtii cam la fel, restul or fi fost din cauza varstei, dar spaniolii si turcii stiu sa se distreze frate!

Iata-ne si-n ultima zi de training, cand era un test important. Si a fost o zi importanta si din alt motiv, a fost ziua lu’ mami meu si-am sunat-o… si de la primele vorbe s-a speriat de vocea mea. LMA, mama mea! La training iar au fost jocuri, iar au fost premii. Si aerul conditionat imi vajaia in cap, mucii erau la ei acasa si nu vroiam decat sa beau ceva cald si sa stau in pat. Dar asta e, n-am stat, ci am stat pe baricade, ajutandu-mi colegii la test. Eu n-am dat, ca nu trebuia, dar eram langa seful meu, care-mi zicea raspunsurile si apoi eu le pasam mai departe. 😛 Pana la cina, care a fost eleganta si simandicoasa, am zis ca nu ma mai intereseaza niciun H&M, nimic, vreau sa dorm, sa ma intremez. Deci mi-era cam rau daca am renuntat eu la cumparaturi.

Cina a fost destul de ok, pentru o seara simandicoasa si oficiala si pliznoteasca. Dar am spus cu voce tare ca nu am suportat formatia aia obosita de mi-a cantat jazz, ulterior am aflat ca n-am fost singura. Surpriza serii a fost un coleg din Italia care a cantat la chitara, iar noi le-am distribuit tuturor foi cu versurile. Bineinteles ca m-am bagat la cantat. Inainte totul era static, mi se infunda nasul stand la masa, plictiseala, am facut o mie de drumuri pana la baie, dar mi-am zis ca nu trebuie sa arat obosita, ca am febra si ca nu ma simt bine, nu se pune ea raceala cu mine! Asa ca am bagat 2 pahare de vin sa ma incalzesc. Dupa ce-a cantat colegul meu, ne-am mai prostit pe acolo… ne-am adunat toti si am cantat „We are the world”, a fost super. Apoi am cantat numai eu cu el „Wind of change”, m-am emotionat, am uitat versurile, dar i-am dat pe spate, am fost o vede(a)ta!!! 😛

Cum lumea a plecat destul de rapid plictisita de acolo, si obosita de la test, am refacut trupa de cu o seara inainte si-am fost din nou la club. Muzica mult mai buna de data asta, o parte din spanioli erau acolo, bineinteles ca mi-am mai exersat si eu spaniola si am ciocnit paharele pentru inca un training reusit. Am baut iar Long Island, se pare ca a avut succes si in randul colegilor. Vreo 4-5 ore mai apoi m-am chinuit sa dorm, dar nu prea mi-a iesit, pentru ca nu puteam sa respir si m-am fatait. Intr-un final, m-am trezit, mi-am facut bagajul si am coborat la masa. N-am mancat pentru ca nu ma simteam bine… vroiam acasa.

Ne-am luat la revedere de la toata lumea si-am plecat la aeroport. Aici am facut ceva cumparaturi, mi-am luat niste parfumuri, preturi ok. Coborarea avionului am simtit-o intens in toate sinusurile… o durere surda m-a chinuit vreo juma’ de ora, mi se infunda nasul, apoi mi se desfunda pentru a mi se infunda urechile, a fost o poezie.

Si acum stau in pat, ma doftoricesc, ma gandesc ce am pierdut aseara din gunoiereala si… va arat niste poze! Weekend placut!

PS: La multi ani, Nina!