Fac ce fac si tot ma aleg cu lepse. Numai ca asta e o leapsa speciala, ca subiect, e despre nebunii de-ale copilariei, despre nazdravanii terminate mai mult sau mai putin prost, mai dureros sau nu, cu urme sau fara. Si… cine are grija, oare, sa-mi paseze mie leapsa dupa leapsa? Aia cu Paru’, but of course!
Ca orice copil, aveam genunchii zdreliti mai tot timpul, ma loveam de toate prostiile, eram zgariata, cu semne… dar am reusit pana acum sa ma pastrez intacta, la modul ca nu mi-am rupt nimic. Dar de busit m-am busit serios, nu cred ca mai stiu sa spun intamplarile in ordine cronologica si nu garantez ca mi le voi aminti pe toate. In afara de cazaturile mele cu stil, ar mai fi cateva nebunii facute intr-un mare fel.
Astfel ca, atunci cand eram mai ca (si fraiera) ma credeam o maimutica veritabila, si faceam tot felul de scheme la batatorul de covoare (cine nu stie surubul, sa zica, si pentru o suma modica se rezolva)… si uite-ma pe mine pe un maner de-ala de covorase mici, vrand sa ma dau pe bara in fata (cu un an inainte mi-a iesit spectaculos), ma postez, ma imping in picioare si zbang!!! cu fruntea de ciment. Intre timp crescusem, ma inaltasem… nu si bara!
M-am laudat ca nu mi-am rupt nimic, e adevarat, dar n-am mentionat cate entorse am avut. Oho… fara numar, fara numar! La picioare le obtineam repede, cand mergeam cu diriga pe munti, ne apuca zbenguiala la coborare si era suficient sa calci un pic cas si papa! Entorsele la maini sunt cam greu de obtinut, dar eu am reusit. Eram in generala, la ora de sport, intr-o iarna si faceam in sala. Profa ne-a pus sa facem intrecere pe lungimea salii, viteza. Pe atunci eram sprintena caprioara si ma simteam in forta sa ma intrec. Am scos un timp record, problema a fost ca se termina sala si eu nu mai franam. Drept urmare, m-am facut afis pe perete, asa m-am oprit. Asta a insemnat ca mi-am izbit genunchii de perete, plus ambele maini luxate deodata. Cred ca numai Sangerica m-a depasit ca performanta!
Am patit si eu belele cu vacile, dar nu chiar ca Nichi, poate ceva mai rau. Ideea e ca nu-mi mai amintesc exact cat de mult m-a durut, cat de speriata am fost, dar tin minte evenimentul in sine. Eram la tara in vacanta si eram micuta rau, vreo 3-4 ani. Si mamaie m-a luat intr-o zi sa mergem in vale sa luam juncul de la pascut sa-l aducem acasa. Prin zona Argesului asa i se spune vitelului „adolescent”, junc. Eu, stiindu-l de mic, spuneam ca e al meu, asa ca am insistat sa-l tin eu de lant si sa merg in urma lui, ca o stapana ce ma credeam. Mamaie m-a lasat si mergea si ea langa mine. Si nu stiu ce i s-a parut animalului, ce nu i-a convenit, ca deodata a inceput sa alerge. Io, copil pricajit, am zburat instant si-am aterizat in praful ulitei. Ma tineam bine de lant, asa ca animalu’ m-a si tarat cativa metri. Va dati seama ca bunica-mea era sa moara de inima cand m-a vazut. M-am ales cu julituri si cu rochita mea frumoasa distrusa.
Prietenele mele cele mai „dureroase” sunt orataniile zburatoare. Tataie a avut stupi, stiam de ce sa ma feresc si de ce nu, stiam cate ceva despre albine, imi placeau la nebunie fagurii aia plini de miere, apoi sa mestec ceara aia pana se ducea orice urma de miere spunand ca mestec guma… numai ca n-am fost cuminte si albinele m-au executat. Aveam boala cu puii de gaina (numai saraca mamaie stie cati pui am gatuit din prea multa dragoste) si ii alergam prin curte sa prind unul si sa-l dragalesc. Si am trecut prin dreptul unuia dintre stupi. Si s-au luat cateva albine dupa mine. Si m-au compostat… m-a tratat mamaie cu sare si miere, sa nu se umfle…
Imi place la nebunie vara sa umblu in picioarele goale. Tot timpul la tara ma descaltam si umblam asa fara nicio problema, mai ales ca-mi placea sa calc pe iarba plina de roua dimineata. Si cum mergeam eu floricica spre cuibar, ca ma trimisese mamaie sa iau ouale, am simtit deodata o intepatura puternica in talpa. Initial am crezut ca am calcat intr-un ciob, ceva… dar nu, calcasem pe o biata albina care poleniza o floare. Auci… si nici n-am dat repede cu sare si miere, drept urmare 2 saptamani am avut piciorul umflat.
Si, cum copilul cuminte nu s-a potolit, ma holbam curioasa sa cuiburile de viespi. Si mai curioasa, spre seara, m-am dus cu un bat si le-am zgandarit. Am calcat-o pe bataturi pe una, ca s-a luat dupa mine. Am fugit, dar m-a prins si m-a executat, m-a ciupit de spate.
De atunci, evit albinele, viespile si toate orataniile zburatoare, stau cuminte stana de piatra sa nu le starnesc.
Si alte amintiri dureroase nu stiu daca mai am, daca-mi mai aduc aminte, dau later edit. Bun si blogul asta la ceva, imi rascoleste in cutiuta cu amintiri si-mi da inspiratie, nais! Leapsa s-o preia cine doreste, e gratis! 🙂
PS: Va rog mult, cine se poate alatura campaniei Liei, e nevoie de ajutor! Multumesc!
PPS: La multi ani varutza Corinutza, luv iu! 🙂