Ca toantele nu merg in rai, se stie. Ca facerea de bine, futere de mama, iar se stie. Ca Mama Dolores si-o ia in barba din nou… ei bine, se stie! Oare cand m-oi invata minte???

Uof! Dar, sa incepem cu inceputul. Ieri dimineata trezirea la 7 fara. Fulgii de nea m-au inspirat maxim (NOT!!!). La 8 eram la consultanta noastra s-o aduc la birou, incepea auditul pe farmacovigilenta. Seful meu a venit cu colegul din Germania, auditorul, si am inceput ostilitatile. Nici pe departe! Neamtul un tip super, foarte deschis, calm, rand pe rand a inceput sa puna intrebari.

Pauza de lamuriri: tanti asta e farmacist de meserie, e „angajata” cu contract de colaborare la noi, e cam fixista, vorbeste mult si prost, e obositoare si incoerenta. Nu stie ca lumea engleza, vorbeste jumi-juma (deci, we are training the sales force bla bla bla; draga, we must to do the agreements, da?! ) dar hai sa zicem ca asta ar fi de trecut cu vederea.

Totusi, cred ca de aici a pornit buba. Nenea auditorul cu mine avea treaba pe arhivarea electronica, in rest nu prea, dar a vrut sa fiu prezenta la tot auditul. Si o intreba pe asta, ea nu pricepea mare lucru, ii spunea balarii, asta nu intelegea nici el mare lucru si tot asa. La un moment dat a inceput sa se uite intrebator la mine, la modul  sa-i traduc si sa-i explic. Ei bine, in momentul in care am fost intermediar intre ei si am incercat sa-i lamuresc, madam a facut o criza de nervi, a batut cu pumnu-n masa ca eu trec peste ea, care e sefa mea (ba bine ca nu!)  si ca ea s-a enervat… si cum imi permit asa ceva??? Neamtul a sarit in sus, speriat de sunet, eu eram cu ochii cat cepele… apoi el saracul a incercat sa-i explice ca e totul ok, ca nu trebuie sa ne enervam si ca eu il lamuream. Te pomenesti ca s-a oprit si a inteles?! Da’ de unde?

A venit sefu’ si a lamurit-o ca nu e ok sa se agite, ca se poate rezolva totul cu calm. Ah, ce-as fi plecat de acolo… sa n-o mai vad! Si ce i-as fi zis eu asa… dar sunt o draguta si mi-a fost aiurea de auditor, care n-avea nicio vina si nu era obligat sa suporte asa ceva. Dar nu uit eu asa usor! Ah, abia astept!

Iesind de acolo, fierbeam… tremuram de nervi, dar am zis ca nu-i momentul sa pun la punct pe nimeni. Ma suna si fii-mea, ca si ea a avut o ziiiii… speciala, as putea spune. Doamne, de ce ii pui la incercare pe oamenii draguti si normali, facandu-i sa dea numai peste retardati? Nu trebuie sa-mi raspunzi, ma intrebam si eu asa…

Dupa amiaza a fost cam ostila… atitudinea ei fata de mine si a culminat cu o alta faza simpatica foc. Am deschis geamul si l-am lasat rabatat sa avem aer sa respiram. Mi-a facut scandal ca nu trebuie sa deschid niciun geam, ca ea raceste, ii e frig si mi-a mai zis asta si eu, stiind asta, tot l-am deschis. A concluzionat cu „asta e nesimtire”. Am simtit ca iau foc, dar am avut taria sa-i zambesc fortat si sa spun „da, sunt nesimtita”.

Seara am facut pe ospitalierii si l-am dus pe auditor la restaurant, impreuna cu seful si cu tanti belea. Si, culmea, tanti a venit cu mine cu masina, m-a si laudat ca-i place cum conduc. Si a mai stat si langa mine la masa. Si chiar a fost o seara draguta. Dar si cand mi-a zis „Sper ca nu te-ai suparat pe mine prea tare, sa stii ca eu nu-ti vreau decat binele!” asa-mi venea sa-i zic „Sa mori tu?! Numai ai mei imi vor binele, asa ca scuteste-ma cu bullshit-ul!”, dar iar am fost draguta si i-am zis ca mi-a trecut supararea.

Si… din nou culmea, am mai dus-o si acasa. Iar pe auditor l-am dus la hotel, nu inainte de a-i face un tur al centrului orasului si a-i explica un pic din fiecare: stil de viata, despre cladiri, despre strazi, despre oameni, cu bune si cu rele. S-a aratat impresionat ca stiu atat de multe despre Bucuresti (mie nu mi se pare), a zis ca sunt un ghid super, ca el nu stie atat de multe despre Koln… I-a placut… iar eu m-am simtit multumita pentru ca inca un strain nu pleaca acasa cu impresia de oroare si scarba generala creata artificial sau nu, de altii… multumita ca i-am aratat unui strain ca nu toti romanii sunt rai, parsivi, hoti, needucati si, poate, candva, cand va auzi ceva rau despre romani, va spune ca a cunoscut pe cineva care nu se incadreaza in tipar…

Da, poate sunt naiva si traiesc in lumea mea de poveste, cu norisori pufosi si roz, unde toata lumea e buna si draguta si unde se impart zambete gratis… dar fac asa cum simt! Iar omul asta a plecat zambind.

Oare ma voi vindeca? Nu stiu de ce insist sa fiu amabila cu oamenii care nu merita (tanti)… si radarul meu nu se prinde la timp. Cu oameni ca auditorul e o placere sa fii amabil, chiar daca asta iti mananca o seara din timpul liber. Dar acum… oare cine a fost sunata de sef sa-i spuna ca-si poate lua restul zilei liber?! 😀