Vacantele la tara

Cum o am la mine pe mamaie zilele astea, am tot povestit despre ce nebunii faceam cand eram mica si ma ducea mama la tara. Impreuna cu verii mei, eram niste draci de copii, poate mai cuminti ca cei din ziua de azi, totusi. Poate de-asta sunt inca apropiata de ei. Si uite-asa, pe langa ce mi-am amintit despre mine, am aflat ca tataie ne-a iubit mult si „ne cauta in coarne”, plus alte ispravi de-ale varului.

Deocamdata hai sa-i barfim pe altii, ca partea cea mai „delicioasa” o voi lasa la sfarsit. Daca eu aveam o afinitate pentru pui, var-miu avea pentru gaini. Astfel ca, lasandu-l singur intr-o zi, cand ne-am intors, in mijlocul curtii trona o mare gramada de grau. A zis ca trebuie sa fie si el util, s-o ajute pe mamaie si a gasit in magazie lazile unde tinea mamaie graul pentru macinat. A golit jumatate de lada. Gainile n-au mai mancat vreo 2 zile 😆 . Iar alta data a certat-o rau pe mamaie pentru o gaina. Cazuse closca si o pusese pe oua, sub o lada, sa nu fie deranjata etc. Ce scandal si ce jale… „da drumu’ la gaina, cum s-o chinui asa, acolo inchisa?! tie ti-ar placea sa te inchid asa? da-i drumu’ ca daca nu, o eliberez eu”. Au trebuit sa-i dea drumul clostii, apoi au pus-o pe oua ascunsa, sa n-o mai boceasca var-miu.

Daca var-miu era pasnic, eu eram mai zuza. Sunt doar cu cateva luni mai mare, dar cica eram responsabila. Febletea mea erau puii de gaina. De la aia abia iesiti din ou, cu puf galben, pana la aia maricei de fugeau si nu puteai sa-i prinzi. Si cand ii prindeam, ii iubeam tare-tare. Atat de tare, ca uneori ii sufocam. Sau, nemultumita ca nu stateau cum vroiam eu, le suceam gatul. Doamne, ce copil sadic! Si iacata-ma-s o data cu puiul lesinat in brate. Mamaie ma amenintase ca mi-o fur daca-i mai omor vreun pui. Ce sa fac, ce sa fac?! Evrika! Iesind din curte, era o mare stiva de lemne, acolo l-am ascuns. Seara puiul n-a iesit la numaratoare… asta e, l-o fi luat vreun uliu. Dar dupa cateva zile, a gasit aripile langa lemne si s-a prins. Nu mi-am furat-o, dar de atunci nici ca am mai pus mana pe pui.

Ma amuza foarte tare cum vorbeau bunicii, iar cand se tachinau, era haz mare. Mamaie il apostrofa pe tataie cu „hodorogule”, iar tataie ii raspundea cu drag „hoasca batrana”. Cand mergeam pe acolo si eram bronzata, tataie imi spunea ca sunt oachesa, tiganca si ca nu mai sunt nepoata lui. Cu toate astea, ma platea sa sap via, si-mi dadea si must bun toamna. 🙂 Cand mergeam in vale la fan si mi se punea pata pe mamaie, urcam dealul, inspre casa si-i spuneam ca eu plec la Bucuresti, ca acolo n-au cofetarii sa-mi ia si mie prajituri (deh, de mica lesinata cu dulciurile). Dar ce friganele bune imi facea…

Am aflat ca nu sunt buna de muls vaca. 😆 Dar, pe cuvant ca mi-am dat silinta! Am vrut sa mulg vaca asistata de mamaie si, cand am strans-o de tzatza, a tras un picior canii pline cu lapte, de m-a spoit toata. Nici n-am realizat ce s-a intamplat decat dupa.

Asa ca, mai bine ajutam la fan. Nu-mi placea faza cu strans in capite, cu plimbat fanul in furca dintr-un loc in altul, dar imi placea sa greblez. Fanul mai trebuia adus si acasa din vale, unde aveau ei teren. Asa ca m-am facut ajutor de nadejde. Intre timp, gasisem in lucrurile bunicii, un ruj si o pudra. Le-am arestat imediat si le-am bagat in buzunar. Am plecat in vale, s-a adunat fanul, hai cu el spre casa. Mare ajutor ce mai eram si eu… imi placea sa ma intorc acasa, cocotata in caruta pe toata claia aia de fan, parca eram regina victorioasa intoarsa din lupta. Cam asa ma simteam, iar ceilalti erau supusii mei. Si, ca o regina ce eram, trebuia sa fiu aranjata, asa ca… 😆 si acum am in minte imaginea clara cu mine cocotata in caruta, pe fan, tinand intr-o mana pudra deschisa, ca avea oglinda si in cealalta mana aveam rujul si ma dadeam de zor. 😆 Pitzi timpurie!

Dar cea mai tare faza, de departe a fost cea cand am scapat in latrina cu tot piciorul. Dubluveceurile la tara de obicei sunt formate din patru pereti de scandura, un acoperis si-o podea c-o gaura. Si pe vremea aia, pentru economie, cand sandalutele ramaneau mici, li se taiau baretele si se mai purtau ca papuci. Eu asa ceva posedam in picioare in momentul respectiv. Aveam oroare de gaura aia in podea, dar unde sa ma duc?! Si, cum, de ce ti-e frica, de-aia nu scapi, mi-a alunecat piciorul si-am intrat in caca pana la sold. Arghhhhhh, cah, bleah! Ce-am mai racnit, de-au crezut astia ca am scapat cu totul acolo. Dar nu, am iesit pe picioarele mele, mozolita si plansa. Si nu mi-am pierdut papucelul! M-a spalat mamaie cu de toate… de mai multe ori… si tot miroseam. Var-miu si acum face misto de mine, spunandu-mi ca o saptamana nu s-a mai jucat cu mine ca puteam. 😆

Si nu cred ca de atunci am avut mai mult noroc, ba dimpotriva, deci legenda asta e o vrajeala. Oricum, nu voi uita vreodata patania! Si, cand imi voi mai aminti alte chestii, mai scriu. 🙂