In contextul mirobolant in care „doamna” Elena Udrea a spus ca daca guvernarea actuala reuseste sa scoata Romania din criza, vor intra in istorie (am auzit de dimineata la radio), pe mine ma apuca groaza! Si ma gandesc din ce in ce mai mult la viitor. Si nu la ziua de maine, care poate e fara griji, ca deocamdata ii am pe ai mei sprijin de nadejde, ci pe termen lung.

Intotdeauna am visat ca voi avea o viata frumoasa, plina de satisfactii, o familie reusita, un trai decent si indestulator si-mi voi putea bucura sufletul calatorind. Pentru ca, unul din visurile mele este sa ajung in cat mai multe locuri de pe glob, sa vad, sa simt, sa cunosc si sa ma bucur indeaproape de tot ce are lumea asta frumoasa de oferit!

Numai ca doar visele unora se implinesc, altii doar viseaza, le implinesc pe jumatate sau deloc. Asta-i viata si trebuie sa te adaptezi realitatii, chiar daca in sufletul tau nu se schimba lucrurile. Ma uit in jur si-mi dau seama ca e din ce in ce mai greu. Comparativ cu vremea parintilor nostri, e muuuuuult mai greu sa incepi o viata, fie ea pe cont propriu sau in doi. Te lovesti de birocratie, spagi, nesimtire, neincredere, lasitate, lipsuri si chiar daca ce nu te omoara, te intareste, dar te si marcheaza, te schimba si te inraieste.

Avem niste conducatori… sa ne traiasca! NOT! Nu suport politica, niciodata n-am stat sa urmaresc stirile, imi ajunge ca-i am vecini, si-asa nu fac nimic alesii nostri! Dar din cauza lor ne afundam in noroi mai mult si mai mult… mi-e groaza!

Si din ce in ce mai multi tineri pleaca din tara, cautandu-si norocul, fericirea si traiul mai bun in alte parti. Numai din blogroll-ul meu sunt cativa: Jasmin e plecata (probabil nu definitiv), Ionutu a plecat si el in tarile calde, Marul, Erminusa si LiaLia urmeaza sa plece si ei. 😦

Ma gandesc daca ar trebui sa iau serios in considerare varianta asta. Dar am mai avut tentative si nu as rezista, sunt bleaga si atasata prea mult de tot ce inseamna „acasa”. Probabil as putea pleca pentru o perioada si poate pe parcurs s-ar schimba datele problemei. Am avut o discutie si cu seful meu, mi-a dat incredere in mine, ca am putere si resurse sa fac mai mult, sa ajung mai sus, drept urmare un mic pas a fost facut. Sunt inca optimista, imi spun ca totul va fi bine intr-un sens sau altul, mi-as dori sa nu fie nevoie vreodata sa plec! Ma bucur deocamdata ca jobul meu e sigur, bine platit in comparatie cu altii si incerc sa fiu omul bun si schimbarea pe care mi-as dori s-o vad si la ceilalti. Stiu sigur ca mai sunt naivi ca mine!

Iar daca sunt naiva din punctul asta de vedere si scriu despre lucruri marunte, placute si neimportante, nu inseamna ca sunt oarba si insesnsibila, ca nu am temeri si spaime, ca nu ma scandalizeaza tot ce se intampla in jur, ca-mi doresc din tot sufletul sa nu ajung in vreo situatie disperata! Dar ce rost ar avea sa ma plang, sa porcai pe blog toata situatia? Nu citim in presa tot timpul despre asta? De ce sa mai insistam aiurea si pe bloguri? Totusi, contrar parerii outsider-ilor, cum ca bloggerii sunt niste ciudati boemi care traiesc in lumea lor, si pe noi ne doare, ne afecteaza, poate ne obliga sa luam niste decizii.

De aceea, celor care pleaca le doresc tot binele din lume si mi-as dori sa nu povesteasca numai de rau despre tara lor, iar celor care raman si se descurca onorabil, fara a fi ca turma (pe smecherii, nesimtire, pile)… chapeaux! Si mi-as dori ca niciuna dintre „tabere” sa n-o judece pe cealalta pentru alegerea facuta!