Chiar si ingerii cad

Asta e titlu de roman
E fictiune imaginata
Se termina cu happy-end
Dar povestea mea e trista si incurcata…
Ranesc pe cei ce-i iubesc
Gresesc, dezamagesc…
Si simt ca asta nu sunt eu
Eu eram zambitoare mereu
Fara griji, fara probleme…
Acum gandurile ma omoara
Regretele ma lovesc, dar e prea tarziu
Dor reprosurile aruncate-ntr-o doara
Timpul nu se intoarce si e pustiu…
Nu-mi raman decat lacrimile grele
Ce-mi macina sufletul,
Nelinistea permanenta
Ce-mi umbreste zambetul.
Eram candva un inger bland
Protector si cald
Am decazut mult cand
Am ajuns in cerul inalt,
M-am lovit de un nor greu
M-a scuturat… dar am zis ca voi lupta mereu
Sa ajung iar sus…
Credeam ca sunt puternica
Credeam ca pot orice
Acum imi dau seama ca sunt doar o bucatica
Dintr-o lume rea si ma intreb de ce…
De ce oare nu pot schimba lumea?
Nu mai vreau invidie si ura,
Santaj si resemnare
Vreau doar liniste si imi doresc cu ardoare
Sa redevin ce-am fost
Ce spun si ce fac sa aiba rost,
Sa nu mai simt ca sunt in plus,
Sa nu mai simt ca ce fac nu e de-ajuns
Vreau sa fiu inteleasa bine,
Vreau sa pot spera in ziua de maine…
Sa gresesti e omeneste… sa ierti e mai presus
N-am vrut sa fiu numita inger, nu speram asa de sus
Sunt doar un om slab…
E greu sa indeplinesti multe asteptari
Putini sunt cei ce inteleg anumite temeri
Teama de esec, de respingere, de singuratate
Toate astea adunate-n soapte
Devenite demoni ce-ti spun
Ca esti un om de nimic,
Ca te comporti jalnic,
Cat te-ai schimbat,
Cat te-ai degradat…
Ma lupt cu tot in jurul meu
Sper sa inving… dar e greu
Chiar si ingerii cad
Din cerul inalt
Unii raman cazuti si parasiti
Altii lupta si sunt fericiti…

PS: Versuri din 2006… long time ago. Dar tot imi plac! 🙂