Povesti nemuritoare si realitati inconjuratoare

Ieri am venit ca o floricica la birou, cu melodia asta in cap. Si chiar ma vedeam undeva asa cum descrie cantecul, zambind, fara griji, relaxata. Ziua a continuat sa fie frumoasa, pentru ca pe mail am gasit invitatie de la Cireasa la film, cu toata gasca HotCity. Am acceptat cu drag.

Pe la 7 seara m-am prezentat punctuala la locul de intalnire, nerabdatoare sa le revad pe fete, sa ma mai conversez cu bloggerite destepte si sa le cunosc si live pe altele. Acolo… surpriza, plin de vedete, toata floarea cea vestita, plus alti bloggeri de talie mare! 😀 Am fost adunati toti in sala de la IMAX si am vizionat „Prince of Persia: The Sands of Time„.

Mie una mi-a placut foarte mult filmul. Nu am jucat jocul, singurul cat de cat asemanator pe care l-am jucat a fost „Hercules”, dar filmul a fost la inaltime, am stat langa vulpita mea preferata si am comentat tot filmul. A avut toate ingredientele pentru a fi un hit: o poveste veche, legende, o idila, printi, o printesa, razboaie, binele in lupta cu raul. Printul Dastan, intruchipat de Jake Gyllenhaal face un rol bun, iar printesa Tamina este jucata de Gemma Arterton si impreuna fac un cuplu delicios pe ecran. De nu s-au ciondanit (din iubire) si s-au jucat cu orgoliile, de la un moment dat eram exasperata… „dar pupati-va odata!”, toate astea imbinate perfect cu momente tensionate, lupte, efecte speciale dar si faze de ne fac pe noi gagicile sa suspinam.

Da, da, recomand filmul, e de vazut! Si multumiri inca o data HotCity pentru invitatie, mai vin si alta data cu mare placere! 🙂

Si… ca seara sa se incheie apoteotic, am fost la concert Parazitii in Player. Concertul, foarte tare, ca de obicei, in rest… as avea multe de spus. M-am ingrozit din nou cate pitzi si cati coca pot exista pe metru patrat, ma intrebam cum pisicii mamii ma-sii suntem in criza mare, ca nu se vedea chestia asta si daca oamenii astia muncesc vreodata… Pana sa inceapa sa cante baietii era muzica tipica de la radio, ce se mai distra lumea… iar cand cantau ei, am dat o tura si am observat comportamentul, mai toti erau plictisiti la modul „ce aiurea, au venit si astia sa cante… sa ne strice noua distractia” si am ajuns la concluzia ca publicul de aseara nu i-a meritat pe Prazitii in concert. Sunt convinsa ca daca ar fi cantat vreun manelist ar fi iesit paranghelie pe mese. Uof! Am plecat imediat dupa concert, voi mai merge in locuri unde sunt oameni care stiu sa aprecieze mai mult de doua stiluri de muzica. Partea buna e ca m-am intalnit cu un coleg de facultate si-am schimbat doua vorbe si m-am reintalnit cu un coleg de generala pe care nu-l mai vazusem de ani buni.

Doua momente atat de diferite in aceeasi seara. Stau si ma gandesc care dintre cele doua este realitatea mea? Adunari cu oameni misto, zambete si momente pe care sa ti le amintesti cu placere sau pitipongeala la club, superficialitatea si banalitatea aceleiasi rutini? Tind spre prima varianta, cu mici scapari spre a doua, dar nu la modul sa fiu asa, ci sa am contact cu… sa nu ma pierd de tot in lumea mea roz. Sa visez la o poveste aventuroasa cu final fericit sau sa ma adaptez la ceea ce am in jur? Echilibru si un pic de zen, zic, capul pe umeri, zambetul pe fata si se vor aseza lucrurile!