Lună: iunie 2010

iunie 29, 2010

Unde eram acum 10 ani III

Am ajuns si la partea cea mai frumoasa, plimbarile. Si inainte sa incep sa povestesc, trebuie sa spun ca am mintit, am facut o omisiune importanta. Referitor la muzica. Mi-am adus aminte mai tarziu. Tot in 2000 a scos Bon Jovi, una din melodiile mele de suflet „It’s my life„… dadeam tare teveul si cantam… si acum imi face pielea de gaina melodia aia!

Si cum spuneam, m-am mai si plimbat, n-am stat numai in oraselul ala si nu am facut doar ture prin „biscuitii” inconjuratori. Astfel ca, intr-o zi insorita de sambata am fost la plaja. La ocean. Atlantic pe numele lui. Eram extrem de incantata, in afara de Marea Neagra nu mai testasem nicio alta apa sarata. Oricum, in mintea mea de desfasurau scene gen plaja din Miami, numai bunaciuni… daaaaaaar nu… oameni normali, Bradley Beach e o bucata de plaja, foarte lata ce-i drept, curat, civilizat, dar cu intrare, 5 dolari de caciula. Nisp fin, apa foarte sarata, valuri mari, eu cu complexe… nu vroiam sa ma dezbrac, dar cand am vazut ce balene ucigase am cu mine, brusc am devenit sirena si n-am mai avut niciun stres.

Mereu ziceam ca m-am ingrasat si gata, nu mai mananc! Ce-i drept, dupa o luna in State m-am intors cu 7 kg in plus 😦 , acolo toate fructele au acelasi gust, legumele la fel, un fel de n-ar mai fi, cred ca am pus pe mine si numai band apa. Dar chiar si asa, am ramas si voi ramane vesnic fan Oreo’s! 😀

Si dupa ce ca mi s-a pus pata pe saracii biscuiti… ghici unde-am fost la concert la Britney? La Hershey, orasul ciocolatei! Cum un stat e cat toata tara noastra, drumul din New Jersey in Pennsylvania a durat ceva, dar se pare ca a meritat. Atunci Britney era pe val si era in turneu, era isterie in masa, vedeam copii mici 3, 4, 5 ani scandand numele ei si ma gandeam ce cauta asa de mici la concert. Ca atmosfera, ca organizare, ca show, a fost wow, chiar am fost surprinsa. 

Am fost intr-o vizita la niste prieteni de familie de-ai gazdelor, nu mai tin minte daca in acelasi stat sau nu, dar stateau intr-un fel de mediu rural, aveau curte mai mare, un paraias pe langa si… ce m-a omorat pe mine si de atunci la fel, sunt fan, un hamac legat de doi copaci. Cum l-am vazut, acolo m-am postat si m-am mai dat jos cand am plecat. Deci vreau hamaaaaaaaaaac si la mine la mosie, am zis!

Si, ca sa nu se plictiseasca fata (oricum eram turbata si vroiam acasa, ca-mi facea aia mica-mare zile fripte) m-au dus la mini Las Vegas-ul de pe coasta de Est, Atlantic City. Mi-a placut, recunosc, faleza era superba, casino-urile m-au lasat cu gura cascata, atmosfera specifica m-a fascinat. Totusi, numai oameni in baston pe acolo. Si ce era frapant era ca vis-a-vis de luxul casino-urilor erau casele oamenilor de rand, mahalaua… o antiteza atat de evidenta si de socanta! Si, cum eram mica, nu aveam voie sa-mi incerc norocul pe acolo. Totusi, am incalcat legea, am jucat la slot machines. Mi-au luat gazdele un fisic de fise de 25 de centi, in total cred ca erau vreo 20 de dolari si m-au lasat sa joc. Cum norocul meu e praf si stiam asta, am luat-o ca pe un amuzament. Dar cand am vazut ca la un spin mi s-a umplut de monede galetusa aia, au inceput sa-mi sclipeasca ochii, deja ma vedeam prin magazine tocand bani. Bineinteles ca galetusa aia asa cum s-a umplut, la fel s-a si golit, eu ziceam, hai, mai incerc o data, recuperez eu… astea sunt gandite special sa te faca sa pierzi bani. Am golit galetusa aia si mi-a ajuns, nu ma pasioneaza jocurile de noroc, nu sunt pentru mine, mi-am dovedit-o! 🙂

Dar cel mai mult si cel mai mult, ghici ce mi-a placut?!? NEW YORK, baby! Am fost de doua ori, in cate doua zile. Prima data cu tata, apoi cu fiica gazdelor. Cand am fost cu tata, bineinteles ca m-a dus sa ma plimbe. Asa ca am cutreierat stradutele Manhattan-ului, eram cu ochii cat cepele si cu capul pe spate la zgarie-nori, ma amuzam cand ii vedeam pe toti fumand in grup restrans in fata cladirilor de birouri, ca niste pedepsiti, desi eram cu tata am facut furori, m-au salutat cativa cu „hi sweetie/beautiful/gorgeous” (cred si eu, frate, la ce mamuti necalcati si lalai mi-au vazut ochii)… am luat vaporasul si-am mers pe Ellis Island. Am aflat istoria locului, am fost la muzeul imigrantilor (emigrant esti cand pleci din tara ta, imigrant esti cand ajungi in tara de destinatie… parca asa era daca nu ma insel)… dezamagire totala… grafice cu ce popoare, cum, cand au emigrat plus cufere si geamantane din 1900 toamna. Adica eu ma asteptam sa vad altceva intr-un muzeu… dar ei cum n-au istorie, au facut din rahat bici si-l vand ca atare. Am vrut sa urc in Statuia Libertatii desi era o coada imensa, dar cand am auzit ca se urca doar pana la poalele rochiei, am renuntat, am zis ca daca nu ma urc pana-n flacara, ca Michael in clip, n-are niciun farmec. Apoi am fost in Little Italy, o zona din oras unde am mancat cea mai buna pizza, am tot facut poze si mi-au placut statuile cu vacute raspandite prin oras (la noi au aparut niste destui ani mai tarziu). Am poze chiar si cu Gemenii WTC… un an mai tarziu cand vedeam live la tv cum cad nu-mi venea sa cred…

A doua oara am fost cu fiica gazdelor, cu autobuzul. Mi-a explicat tata ce si cum cu autogara, aveam harta la mine asa ca am pornit in explorari. Central Park e superb, am mers pe 5th Avenue holbandu-ma stanga-dreapta, pe Broadway unde era teatru langa teatru, am ajuns in vestitul Times Square, am intrat in uriasul magazin al Virgin Records unde gaseai tot ce tinea de muzica si filme, uimitor pentru mine, o pustoaica de 17 ani care vazuse asta doar in filme. Si am ajuns si la Sephora… dar un Sephora imens, unde cred ca am petrecut 2-3 ore pe putin, ne-am boit cu toate nebuniile, nimeni nu ne-a zis nimic… eram in lumea mea, ce-as mai fi putut cere?! 😀 Cand a aparut la noi Sephora eram… „mda, e fumat, de cand stiu eu de asta…” Plus ca multe chestii ce urmau sa apara in materie de muzica si filme au fost anuntate de mine in grupul de prieteni cand m-am intors. 😛

Si, cum pe vremea aia fumam, ce sa faca 2 pustoaice libere in Big Apple? Hai sa luam tigari, Ada, du-te tu, ca esti descurcareata! Si ajung la magazinul unui indian sau, ma rog, ceva pe acolo ca origine. Si ma apuc sa-i explic, ca eu sunt din Romania si ca la noi se vand tigari chiar daca n-ai 18 ani si l-am zapacit de cap, am dat din gene si am iesit victorioasa cu pachetul de tigari in mana. Afara… soc! 😯 O vad pe asta stand de vorba cu unu’, ea pe trotuar, el intr-o masina scumpa, o barca, nu stiu ce era. Si ma apropii. Omul, un hispanic, ne propunea sa ne plimbam cu masina si sa „hang out” in timp ce-si rula un mare joint. M-a luat capul. I-am retezat-o scurt, ca noi nu putem, trebuie sa plecam si-am luat-o pe moaca de acolo, ea cam regreta si-i cam curgeau balele dupa ala, am scuturat-o un pic si-am inceput sa-i expun niste scenarii de-alea de film, mafie etc. Tot eu am fost aia nebuna, aia rea si cu „attitude”. Per total, iubesc New York-ul si m-as intoarce oricand sa-l vad, a ramas unul dintre orasele de suflet!

Am plecat oarecum pe neasteptate, aveam bilet cu data variabila de intoarcere, si cand m-am hotarat, am pus mana pe telefon, am sunat si mi-am facut rezervare si abia apoi am facut anuntul. Scandal, chestii, cu sunat la ai mei ca ce copil rau au… probabil pedeapsa a fost sa nu ma duca la aeroport, l-au pus pe un tip, tot roman, sa ma duca. Ala pe atunci avea aproape 30 de ani si am povestit cate ceva pe drum. Mi-a spus ca era combinat cu o mulatra si m-a sfatuit daca am de gand sa vin sa traiesc in America, sa nu ma imprietenesc cu romani, toti au uitat de unde au plecat si sunt rai.

Venirea mea acasa, a fost unul dintre cele mai frumoase momente, am avut un sentiment de nedescris ca nicaieri nu-i ca acasa, indiferent de cum ar fi acel „acasa”, ca familia e priceless si ca n-as putea sa stau prea mult departe. Sentimentul asta inca-l am! Pentru mine a fost o experienta, nu extraordinara, am vazut ce trebuia sa vad cu ochii mei, m-am lamurit, una e-n filme si alta realitatea, viata misto si distractie e pe coaste in orasele mari, altfel… nu! Concluzii ar mai fi, dar ma opresc aici, si-asa am lungit povestea cam mult.

iunie 25, 2010

Unde eram acum 10 ani II

Si, cum vroiam sa simt ce inseamna cu adevarat „the american way of life” am inceput sa le observ obiceiurile. Mi-am dat seama ca sunt un mix nebun de multe populatii, ca li s-a implantat in creier ideea ca sunt cei mai norocosi oameni de pe pamant sa traiasca in America si ca oricum ei sunt cei mai cu mot.

In general o zi obisnuita se desfasura asa: ei la munca, fiica la summer school, eu singura acasa pana dupa-amiaza. Ce puteam sa fac de plictiseala? Ma uitam la teveu, ascultam muzica, mai rontaiam ceva. Dupa-amiaza mergeam la cumparaturi, sa mancam ceva sau ne plimbam, iar seara stateam pe acolo cu vecinii la palavre. Asa am aflat si eu ce e ala Burger King, Taco Bell, Wendy’s, noia stiam numai McDonald’s si KFC pe atunci. Eram la curent cu ce muzici erau in voga: Briney abia lansase cel de-al doilea album, N’Sync lansasera albumul „No strings attached” (asta asculta mandra), imi mai placea „Thong Song” si Papa Roach cu „Last Resort„, in rest, mai nimic, stilul promovat de ei e altfel.

Si in doua seri am fost si la film. Salile de cinema erau asa cum sunt la noi la mall, eram uimita, ca eu eram obisnuita cu „Patria”. Si era totusi un amarat de orasel, prin comparatie, inchipuiti-va ca va duceti la film in Afumati si au sali ca la Plaza, de exemplu… Si-am vazut prima data „Big Momma’s House„, mi-a placut la nebunie, a fost o comedie foarte misto, iar a doua oara am vazut „Scary Movie„. Ori eram eu prea mica atunci si nu m-am amuzat, ori nu vazusem eu anumite filme si n-am inteles parodiile exact, bai, dar cand a improscat-o pe aia pe tavan… mi s-a taiat filmul! Si nici ca am mai vazut dupa aia vreuna din parti, pe masura ce-au aparut!

Cam plictisitoare si banala viata obisnuita de pe acolo… bine ca macar am avut cateva chestii care m-au mai animat. Cum ar fi petrecerea de 4 iulie. In ziua aia era o atmosfera foarte linistita si prevestea petrecerea ce avea sa urmeze. Vinny ne invitase la el, ne adunam gasca mare si se anunta o super petrecere. Asa ca m-am facut floricica, o pereche de pantaloni, un maieu dragut, m-am machiat, sandalele, gentuta, fiica gazdelor si hai. Cand am ajuns acolo se adunasera cativa, stateau la discutii. Socul a fost reciproc si de o parte si de alta: ei cu ochii cat cepele la mine, eu la ei. Socul meu a fost ca stiam ca e petrecere si m-am imbracat dragut, nimic exagerat, dar ei erau ca adunati de pe garla… tricouri lalai necalcate, panatoli scurti, slapi, trening si slapi, blugi si adidasi. Si au inceput toti sa faca misto de mine „you got your party shirt, huh?!” si tot asa… m-am simtit foarte prost si overdressed. Iar ca petrecerea sa fie completa, cativa au scos gratarul in curte in spate, au pus pe el niste hamburgeri, fetele erau in living pe canapea la chit-chat, televizorul pe un canal de muzica si restul baietilor erau sus, se uitau la filme porno. Eu, din coltisorul meu ma gandeam „frate, daca si asta e petrecere… e clar! pai sa vina in romania sa vada cum e la noi cu dansuri, voie buna, ce bairame mai facem”. Si fac imprudenta sa spun ca la noi se danseaza, ne distram, glumim, intreband in acelasi timp cand dam drumul la distractie in sensul asta. Mi s-a ras in nas „aren’t you having fun already? c’mon, this is awesome! we got hamburgers, we got Bud, we got music, what else do you want?”. Da, bun, ok, m-am lamurit! Dupa vreo 2 ore am plecat, se terminase petrecerea, si nici hamburger n-am mancat. Am vazut din fata casei niste artificii si aia a fost. Mda, super distractia a fost o mare dezamagire! Si n-a fost ultima dintre ele!

Cum ei au niste reguli mai mult decat stricte, adica daca se facea 10 seara si tu inca erai in parc, venea politia si te trimitea acasa, si noi eram inca minore, nu prea aveam voie sa ne indepartam prea mult, trebuia sa stam „more or less round the block”. Si, cum ne-am imprietenit cu un tip de vreo 18 ani, care avea masina (eram asa de incantata ca in sfarsit nu mai sunt eu cea mai mare), am zis ca trebuie sa „hang out more”. drept urmare, intr-o seara, gazdele dormeau, fiica lor si cu je, s-au „sneak out” (alt termen invatat acolo) din casa si la coltul strazii ne astepta asta cu masina. Imi bubuia inima de emotie si adrenalina, dar mi s-a parut distractiv si mai iesit din comun decat monotonia care ma dispera. Am povestit diverse, tipul era polonez nascut in America si-mi zicea ca i-ar placea sa vina sa vada Europa. Ii tot spunea asteia despre mine „she’s hot” 😆 si dupa ce ne-am mai invartit prin zona vreo ora, ne-am dus acasa si ne-am bagat in pat ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Am avut noroc, nu s-au trezit ai ei, ca daca se trezeau, alea eram! Si s-a mai ivit o seara din asta, numai ca mie mi-a fost mult prea teama sa nu avem belele, astfel ca aplecat mirandolina fara mine. Am aflat a doua zi ca au fost mai multi, ca au fost si-au facut baie imbracati in piscina unuia si vai, ce mare distractie a fost. Da, sunt sigura, ca de obicei! 😛

Si, cum ochiul meu nu mai vazuse, am fost dusa la mall, la vreo 2-3, in zile diferite. Niste imensitati, comparabile cu ce avem noi acum, dar cum eu eram venita din lumea a treia, am tot cascat ochii. Si, ca si concept nu mi-a placut. Adica cum, domne, la mall faci si cumparaturi, si mananci, te si distrezi… toate, toate adunate… pai si cum te mai plimbi?! Un mers in parc, ceva?! Ei bine, din punctul asta de vedere, vad ca le calcam pe urme. Am tot zis ca luam de la ei tot ce-i mai rau, ne deplasam cu masina pana la colt sa luam un cico, avem totul la botul calului, mancam porcarii, ne ingrasam, ne luam haine ce nu mai necesita calcate etc. Dar… noi ne imbracam de j’de mii de ori mai bine! Nu neaparat ca hainele ar fi de calitate, dar sunt mai cu gust. Nu mi-a placut nimic, hainele parca n-aveau sare si piper, erau ori atat de banale ori atat de kitsch-oase si colorate incat nu-ti venea sa pui mana pe nimic. Intr-adevar unde am fost impresionata a fost, bineinteles, cum altfel, Victoria’s Secret… plus alte magazine de lenjerie. Atat! In rest niste oribilitati!!!

Si totusi sa nu credeti ca am stat inchisa in casa si m-am fatait numai in oraselele invecinate din plicticosul stat New Jersey. Bine, nu toate zonele sunt ca oraselul biscuite unde am stat eu. Partea cu plimbarile, chestiile de vizitat si impresiile generale, le las pentru partea a treia si, sper eu, ultima, a aventurii mele transatlantice.

Sa aveti weekend placut si sa nu uitati ca azi se implineste un an de la moartea unei legende, un american pe care-l voi iubi, aprecia si respecta mereu, Michael Jackson!

iunie 23, 2010

Unde eram acum 10 ani

Acum 10 ani am ajuns intr-un loc unde multi inca viseaza sa ajunga… in America! Era vacanta inainte de clasa a 12-a si ai mei s-au gandit ca daca tot au prieteni acolo, plus de renovat casa, ar putea sa ma trimita la ei toata vara, ca sigur imi va placea si voi avea o vacanta de neuitat!

Eram foarte incantata, ca voi simti pe propria piele „the American way of life”, ma voi afla in tara tuturor posibilitatilor si ma voi intoarce cu povesti si cu o experienta superba. Pe vremea aia, Tarom inca facea cursa de New York. Am stat la business 😛 si am calatorit pe ruta Bucuresti-Satu Mare-New York (asa era atunci, se facea escala la SM sau TM si la intoarcere se venea direct). Si… la Satu Mare pe cine vad eu pe hublou? Nimeni altul decat… Ghita Muresan! O imensitate de om, dar cu privire blanda si cu mult bun simt. A stat paralel cu mine si am intrat in vorba. Mi-a recomandat locuri pe care sa le vad, m-a intrebat cat stau, ce tari am mai vizitat… discutii de genul asta, foarte relaxate, eu la randul meu intrebari cu duiumul… cred ca nimeni nu l-a intervievat asa ca mine. 😛 Si da, am luat si autograf… il pastrez cu drag!

Ajunsa la destinatie, m-au preluat gazdele si-am mers la ei acasa, in statul vecin, New Jersey, intr-un orasel numit Garwood. Dupa toate politeturile, discutiile si lamuririle… m-a doborat oboseala, schimbul de fus orar s-a simtit si m-am culcat.

De acum eram in vacanta. In casa unor oameni pe care nu-i cunosteam, care munceau mai toata ziua, cu o fiica mai mica decat mine cu vreo 3 ani, dar mai inalta c-un cap si de tz-shpe ori mai mare ca mine! 😀 Dar nu conteaza, sunt in tara aia frumoasa, de-o vedeam la teveu, o sa fie wow!

Eu, in stilu-mi caracteristic, nu prea m-am inteles cu fiica lor, pentru ca ar fi vrut sa fiu o mica marioneta… „mum, Ada are atitudine cu mine!” … eu eram mirata, ca nu cunosteam exact sensul, dar m-am lamurit pe parcurs si am ajuns la un numitor comun. Neterminand inca scoala, am fost intr-o zi si eu, curioasa din cale afara. Imi inchipuiam atmosfera aia misto de liceu gen „Saved by the Bell” si am vrut sa vad cat se pupa cu realitatea. Cam asa arata… numai ca elevii n-au nicio legatura. Dupa ce m-a prezentat, toata lumea roia in jurul meu, intrebandu-ma cate-n luna si-n stele… „wow, you live in Europe! how cool!”, „hmmm, Romania… is it in Italy?”, „do you have tv’s in Romania?”, „what do you learn in school?”, „the girls are as beautiful as you?”, „so, do you speak English, Romanian, Spanish and you know some French… woooooow! awesome!” … dar cea mai tare a fost de departe „see, this is one cent… 100 of these…” si eu am zis, „yes, I know, one dollar”, replica „you’ve learned fast”! 😆 M-am simtit foarte bine vazandu-i ca-s cam tampitei si cam ignoranti.

Dupa episodul asta am cam aflat ce puteai face in oraselul ala… sa mergi la supermarket si sa mergi in parc. Mda! Si-am mai cunoscut vecini, amici de-ai gazdei, unii haiosi, altii mai putin… per total ei aveau o impresie buna despre mine, eu asa si-asa despre ei. Eram cea mai mare dintre ei, in rest aveau intre 13 si 15 ani. Cand m-au intrebat „do you smoke weed” mi s-au muiat picioarele. Ulterior mi-au explicat si ce e weed. Pe atunci fumam, ca un copil teribilist ce eram… si am facut rost de tigari, pe care le fumam cu fata gazdei. Abia atunci vocabularul meu in materie de expresii s-a imbogatit, eram picata din luna… si astia faceau misto de mine. Acolo am invatat ce inseamna „awesome”, „hook up”, „make out”, „make up”, „blow job”, „hang out”, „chillin'”, „hand job”, „what’s up” si alte balarii de genul.

Usor, usor am aflat cam cum stau lucrurile pe acolo, obiceiurile casei, cum sunt oamenii, mentalitati, stil de viata etc. Gazdele mele si-au mentinut stilul de viata, facand doar cateva exceptii pentru mine, astfel ca ma trezeam tarziu si nu era nimeni acasa, ei la serviciu, fiica la summer school… ma plictiseam si ma uitam la televizor. M-am ingrozit: multe canale dedicate proceselor, americanii sunt procesomani si au niste reguli stupide rau, altele cu soap opera si restul cu talk show-uri. Remember Jerry Springer? Ei bine, majoritatea erau in stilul asta. Si ce mi-au vazut ochii acolo… pfuai… de exemplu tema de emisiunea „I slept with my daughter’s boyfriend”… certuri, balacareli! Copii rebeli care-si chinuiau parintii… erau adusi in emisiune si dusi in bootcamp, un fel de tabara de reeducare, unde se lucra mult pe psihic, dar cu stimulare negativa, se facea militarie si peste o luna erau mielusei… numai emisiuni asa!

Intr-o seara, stand la palavre in gasca in fata casei cu fiica gazdei si amicii ei, unul, Vinny (tot timpul cand il vedeam imi venea sa cant „hey cousin Vinny, yo cousin Vinny, is there anything that you could do for me”), m-a intrebat ce am de gand sa fac dupa ce termin liceul. Si i-am spus ca ma voi duce la facultate, cred ca pe vremea aia nu eram foarte hotarata ce voi urma. Mi-a oferit solutia: „Come and live in America! With me!” Vorba de la Revelion, „pai cum sa nu?! sigur ca da!”… dupa ce am vazut mai multe, nu mi s-a mai parut asa cool sa traiesti acolo. Dar despre asta si alte intamplari, in episodul urmator!

– va urma –

iunie 21, 2010

Ce mai weekend!

Sa tot mai fie weekend-uri asa! Desi putin planificat,  a iesit super! Da, da, stiu acum sa-mi scoata ochii spontanii subliniind ca lucrurile neplanificate ies cel mai bine… bla, bla, bla…

Vineri a fost concertul pe care-l astept de ceva timp, Aerosmith. Mi-a placut la nebunieeeeeeeee! Steven Tyler e un tacanit, isi da si sufletul acolo pe scena, e un personaj colorat care fascineaza si hipnotizeaza facandu-te sa traiesti fiecare vers. M-a amuzat fantastic palaria animal print cu funda fuchsia, jobenul fuchsia, cand a ragait in microfon de-am zis ca n-are toate tiglele pe casa. A fost un show pe cinste! Au cantat melodiile consacrate… au stiut sa tina publicul in priza… am avut pielea de gaina mai tot timpul, am cantat din toti rarunchii, am fluierat ca pe stadion, intorcand priviri uimite in directia mea… au fost 2 ore superbe, am trait, am simtit si-am respirat muzica… iar omul asta canta live exact ca pe cd! Nu-mi venea sa cred, are o voce incredibila si canta niste inalte fara niciun stres! Si ii statea si parul excelent, suvite rasucite, un dezordonat controlat asa, iar adierea vantului (ce bine c-a fost racoare!) zici ca era un ventilator pus strategic acolo. Si am observat inca ceva, cred ca si-a facut un lifting ceva, pentru ca arata mult mai bine decat in multe alte clipuri si poze de pana acum, dar, la o adica, mi se pare normal!  A fost o seara ge-ni-a-la, iar eu am asistat la unul dintre cele mai tari concerte din viata mea!

Weekend-ul asta, din intamplare sau nu, coincidenta sau nu, m-am reintalnit cu o gramada de oameni, nici daca ne vorbeam nu reuseam performanta! Majoritatea mi-au smuls promisiunea ca ne intalnim, deci iar trebuie sa ma apuc sa planific si sa organizez, ca dac-am promis, am promis… sa vedem cum reusesc sa ma tin de tot!

Tot weekend-ul asta a fost weekend-ul revelatiilor si-al discutiilor misto, constructive, al polemicilor si-a lucrurilor de notat si tinut minte. Mi s-au lamurit niste lucruri mai vechi, mi s-au satisfacut niste curiozitati care m-au ros rau acum ceva timp, coincidentele si faptul ca lumea e mica s-au legat din nou… uuuuuu, nais! E asa bine cand stii lucruri, vorba ceea, informatia inseamna putere. Nu sunt eu genul care sa aplice asta, e suficient sa stiu pentru mine si pentru anumiti pitici de-ai mei de pe creier! Si da, eu cand spun ca stiu tot, nu mananc castane, atunci cand afirm asta, chiar stiu! Iar daca vreau sa aflu ceva, aflu, trebuie doar sa ma intereseze un pic. Mai devreme sau mai tarziu ma luminez, mi se confirma anumite feeling-uri… sau aflu fara sa vreau din discutii si coincidente!

Sambata a fost ziua curateniei, a prietenilor si-a discutiilor extra mextra interesante! Si mi-a placut tare, mai vreau! 🙂

Ieri a fost zi de leneveala, incheiata cu o seara foarte reusita, cu niste invataminte si cu zambete. Am fost cu Simona la „Sex and the City 2”. Inainte de film, m-am intalnit cu o gramada de lume, din fericire oameni pe care mi-a facut placere sa-i revad… chiar n-aveam chef sa zambesc fals si sa salut din complezenta. Asta e, nu stiu sa fiu ipocrita, diplomatia nu e punctul meu forte! Dar sa revenim la film! A fost super! Savuros, bine realizat, situatii si dialoguri haioase, a reliefat dilemele si imbinarea rolurilor unei femei, mult lux, tinute extravagante, pantofi de bagat unghia-n gat, karaoke memorabil, dupa parerea mea, mult mai bun decat prima parte! Si-am ras, si-am luat aminte, si iar s-au confirmat niste teorii cu privire la femei si barbati, m-am hlizit cand m-am regasit in Miranda, cea cu planificarea si cu informarea prealabila, am comentat, mi-am clatit retina cu niste bunaciuni de barbati 😀 as merge si eu in vacanta in asemenea loc, doar pentru clatit privirea si tot merita! 😛 Cel mai elocvent moment si confirmarea absoluta ca femeile sunt ghidate de emotional, se agita pentru banalitati, sufera de scenarita, iar barbatii sunt pragmatici, logici si calculati a fost o faza din film, pe care-am savurat-o secunda cu secunda: Carrie s-a intalnit cu vechea iubire, Aidan, din coincidenta, au hotarat sa ia cina si la sfarsitul serii se saruta. Carrie panicata le cere sfatul fetelor, pe care oricum nu le asculta si-l suna pe Mr Big sa-i spuna, ca doar fiind sot si sotie, nu exista secrete intre ei. Dupa ce o asculta atent ii spune „Carrie, sunt la birou”… apoi inchide. 😯 Tipic masculin! Deci… da! Filmul asta se savureaza cu fetele, dar il recomand si barbatilor destupati la minte, care vor sa mai inteleaga cate ceva din misterul numit „femeie”, pentru ca sunt multe faze demne de tinut minte!

Declar ca a fost un weekend reusit, cu evenimente frumoase, ore de nesomn, dar petrecute frumos, cu hlizeala, cu maxime, cu ceva somn recuperat in timpul zilei… cu de toate! Saptamana asta sper sa fie la fel de interesanta!

iunie 14, 2010

Cumpar somn

Am inregistrat in ultimul timp niste restante la somn, de nu se poate, vara asta s-ar putea sa-mi depasesc recordurile anterioare, dar nici ca-mi pare rau!

Am inceput reducerea orelor de somn de miercuri, de cand cu Sampon. Joi, dupa 3 ore de somn, am fost zombie la birou si am fugit direct acasa, am sarit peste sala de joi. (Da, m-am apucat de sala si ma simt excelent, mult mai vioaie, dar si mai sexoasa.) Am dormit doua ore si apoi a sunat telefonul. Era prietena mea care a plecat in State sa nasca, era ultima ei seara aici si am facut o mica reuniune. Mai e cazul sa spun ca iar am ajuns tarziu acasa? 😀 Pe la 2 asa… Vineri birou, sala si apoi acasa. Nu mai eram buna de nimic.

Bineinteles ca somnul a fugit si m-am culcat pe la 1 noaptea. Mi-am impus sa nu ies, ca sa ma odihnesc. Da’ de unde? La ora 7 sambata dimineata eram in picioare. Inexplicabil si enervant! Ziua mi-am petrecut-o la mosie, pe sezlong, in lac si-n cires iar seara m-am clubarit.

A fost foarte, foarte cald, dar m-am distrat… n-avea rost sa stau in casa, ca oricum n-aveam somn. Si… s-a dus naibii „mandria” mea ca la mine nu vine niciunul in club sa ma abordeze, ca functioneaza perfect privirea aia „nu te uita, nu te apropia, nu-mi vorbi”! Da, ca sa vezi… a venit unu’ la mine, m-a masurat din cap pana-n picioare, „Singura?”… la care eu „Nu” si m-am intors cu spatele boscorodind… „bai nene, nu putea sa fie vreunul dragut, normal, trebuia sa fie unul libidinos, de sa nu-l suport nici in fata ochilor! Damn, nu mai functioneaza atitudinea mea inabordabila!” 😆 . S-a facut misto de mine ca n-am dat raspunsul corect, ca trebuia sa zic „da, dar nu pentru tine” sau „da, si intentionez sa raman asa”. 😆 

Pe la 6:30 ma bagam in pat sa mai prind cateva ore de somn, pana sa ma duc sa pescuiesc verisoara sa mergem din nou la bronzat. Cu inca 3 ore de somn… am lenevit la soare, ne-am intalnit si cu niste prieteni de familie, ne-am hlizit, am inotat, am mai chinuit un cires apoi am plecat la prietenii nostri la curte sa jucam carti. Aseara am invatat Rentz, sau cred ca am invatat. Am ras de-am ramas fara aer, ne-am adus aminte de drumetiile din copilarie, am povestit, am pus tara la cale si iar am ajuns acasa azi-noapte pe la 2 si ceva… deci am dormit iar doar 4 ore. 😀 Am auzit o explicatie plastica geniala privind efectele vasectomiei, „supa ta nu mai are taitei”!!! 😆 (ce minti murdare, dom’le!) 😆

Restantele ar cam trebui cumva recuperate, habar nu stiu cum, sper sa reusesc, deocamdata sunt ok, doar trebuie sa nu ma streseze prea mult cineva. Altfel sunt mistretul neprietenos! Deci, cum spuneam, cumpar niste ore de somn, impreuna cu instructiunile de administrare! Desi asa cred ca in toata perioada rece cand am hibernat mi-am facut rezerve… deci acum n-am decat sa le folosesc, am de unde! Timpul trece parca mult mai repede vara si daca dorm, parca n-am suficient sa fac tot ce mi-as dori… Tocmai de-asta, mobilizarea, organizare minutioasa si savurare a momentelor frumoase ce se pot transforma in amintiri placute! 🙂

iunie 10, 2010

Sham Pon ne dixtreaza

Anuntat cu surle si trambite, marele concert al lui Sean Paul a avut loc aseara la Turabo. Daca ar fi un cuvant care sa descrie evenimentul, as spune DEZAMAGITOR.

Lasand la o parte faptul ca s-a urcat pe scena pe la ora doua… la o adica era normal, lumea il astepta, se facea consumatie, public garla, isi justificau costurile… show-ul in sine a lasat de dorit. Sonorizarea n-a fost una stralucita, desi o voce buna poate compensa asta. Nu e cazul. Da, vocea e ca aia de pe cd, dar aseara a fost aiurea, a uitat versuri… sau nu le-o fi cantat sa le cante publicul… se auzea tipul din backing si el nu mai canta si suna al naibii de fals… horror pentru urechile mele. A cantat vreo doua piese noi, nu prea au prins, cel putin una nu mi-a placut de nicio culoare. A cantat si melodiile consacrate… atmosfera a fost misto per total, dar nu neaparat ca a facut-o el, ci ca lumea ii stia piesele. Intr-adevar, are melodii tari si de „shake-uit ass-ul”, cum zice Hubbis, si de-aia m-am si dus, sa vad diferenta intre live si inregistrare, sa-l vad pe scena, ca, la o adica, e un nume in muzica.

Si nu mi-a placut nici de el ca animal. Nu mai avea coditele 😦 . Era tuns zero cu o creasta de punker… ziceai ca e Taboo de la BEP. Dar ii statea urat. Asa ca, voce deloc exceptionala plus look neinspirat => Sham Pon, isi merita porecla!

Oricum, una peste alta, a fost o seara draguta, ca am fost cu oameni care-mi sunt dragi, m-am mai intalnit si pe acolo cu altii, ne-am hlizit, ne-am dantuit, am savurat un Long Island… si-am mai adaugat o noapte la colectia deja existenta de nopti pierdute. Nu-i bai, nu-i prima oara cand vin la birou dupa putine ore de somn. Dar asa am un feeling ca o voi tine tot in acelasi stil… ca lumea cred ca voi dormi abia la toamna! 🙂

Si mai e un pic si un nou weekend bate la usa… cine stie pe unde voi mai ateriza, incalzirea e deja facuta!

PS: Colaborez cu cei de la MyOpinion, am publicat azi primul articol, recenzia cartii „De ce barbatii se insoara cu scorpii”.

iunie 9, 2010

Cand ma fac mare

… o sa fac ce vreau eu!!!

Asa am spus multi ani de zile, fiind ferm convinsa de asta. Dar nu a fost chiar asa. Revelatia a venit cand am implinit 18 ani si-mi inchipuiam ca intreaga lumea e a mea, iar eu sunt libera sa fac ce ma taie capul. Nimic mai gresit! Eram inca a 12-a, aveam meditatii, de invatat, de dat un bac, de intrat la facultate… asa ca am mai indurat. Si intr-adevar, la facultate am facut ce-am vrut eu: ma machiam, mergeam in cluburi, nu mai aveam ora fixa de intrat in casa… chiar s-a simtit o imbunatatire in libertatea mea.

Apoi am inceput sa ma simt constransa de faptul ca vroiam mai mult, mi se parea foarte cool sa muncesti, sa ai banii tai, sa n-ai de invatat… si abia asteptam sa termin si facultatea sa ma angajez, sa-mi pot lua toate nebuniile care-mi facusera cu ochiul de-a lungul timpului si sa plec pe unde mi se punea pata. N-am avut un salariu mare si am invatat sa nu ma intind mai mult decat mi-e plapuma. Ai mei m-au crescut si educat in spiritul „fara datorii” si le sunt extrem de recunoascatoare pentru asta!

Si, venind vorba de ei, mereu m-au impulsionat, prin metode mai mult sau mai putin pozitive/negative, sa fac ceva, sa am realizari, sa evoluez, sa invat, sa fiu independenta financiar etc… si pana la urma, si mare, si tot nu fac chiar tot ce vreau eu! 😆

Dar asa e in viata, nu poti sa faci mereu numai ceea ce vrei, pentru ca actiunile tale pot avea repercursiuni asupra persoanelor din jur. Vorba unui prieten, „suntem animale sociale” (i-am zis sa vorbeasca in numele lui, ca eu nu ma simt 😛 ). Pe langa asta, pentru a face fix ce te trazneste, ai nevoie si de resursele necesare. Plus o doza de indiferenta. Si, de obicei, persoanele care fac fix numai ce vor, nemaitinand cont de prietenii, promisiuni, eventual principii si alte mici detalii de genul asta… sfarsesc prin a ramane singure. Prevad cuiva apropiat un asa viitor, si-mi pare rau pentru el, sper doar ca, atunci cand se va trezi, sa mai gaseasca oameni ingaduitori. Dar mai am eu o vorba… orice om merita o a doua sansa, dar numai UNA!

Initial am vrut sa scriu un cu totul alt post, dar asta a iesit. Vroiam sa scriu ceva legat de asta, a face fix ce vrei, pana unde mergi cu chestia asta si cat, voluntar sau nu, ii faci pe altii sa faca ce vrei tu. Sunt persoane care au un talent fantastic de a-i manipula pe ceilalti si, culmea, sa-i faca sa creada ca a fost ideea lor. Probabil ni s-a intamplat tuturor la un moment dat.

Iar lucrurile nu ies mereu asa cum vrem, pentru ca intervin diversi factori, ne adaptam lor si mai mergem si cu valul, ca altfel riscam sa devenim niste mici tirani singuri si nefericiti. Si sa savuram maxim putinele momente in care chiar putem face fix ce vrem noi!

PS: Experimentul meu cu nesunatul s-a incheiat cam cum ma asteptam. Asa se cern oamenii din jur, ma bucur ca am mai deschis un pic ochii si poate ca „toantele” isi vor reveni si vor merge totusi in rai. 😛

iunie 4, 2010

Sa vina weekend-ul!

Sa fie cald, sa ma pot duce pe malul lacului, sa stau la plaja, sa citesc o carte buna si sa ma relaxez! 😀

Saptamana asta a fost una ciudata. Luni am fost suparata rau… mi-a trecut, am certat o parte din ei, mai am doi, si nu vor scapa! Marti am avut cea mai ingrozitoare zi din ultimul timp, toate mi-au iesit pe dos. Sunt dezamagita de Vodafone, cand ploua, semnalul pleaca pe campii. M-am sunat cu unchi-miu incontinuu niste ore bune, ca trebuia sa ne intalnim, el cand ma suna ii aparea ca-i resping apelul, iar eu cand sunam imi spunea ca abonatul nu poate fi contactat. Grrrrrr! Miercuri a fost o zi tare aglomerata. Incep sa ma calce pe bataturi principiile pliznotesti, m-am lovit de ele si ieri. Fiind criza, avem si noi mici probleme ca n-avem marfa pe stoc si, ca sa multumim clientii, facem tot felul de jonglerii  si inlocuiri cu ce avem si normal ca iese balamuc si e stresant.

De ieri parca au inceput sa se mai aseze lucrurile, am reusit sa fac cam tot ce-mi planificasem. Dar lipsa curentului aseara mi-a intrerupt curatenia la jumatate, asa ca m-am suparat si-am iesit la un cico. Azi mai am restul, beauty session si apoi… sa vina weeeeeekeeeeeeend-uuuuuuul!!!

Azi e ziua fiicei mele, Crocoditza, am urat-o pe toate partile, ii mai urez si aici sa fie sanatoasa si fericita! Laaaaaaa muuuuuuuuulti aaaaaaaaaaaaaani!!! Maine seara sarbatorim ziua Simonei, sper sa-i placa ce i-am luat. Si in rest, leneveala pe sezlong la soare. Mai un cocotat in cires, mai un capitol citit, mai o gluma, mai un mic, si uite asa se va petrece weekend-ul. Abia astept sa capat o culoare uniforma si sa ma dantuiesc maine! 😀

Am primit o propunere de colaborare si voi mai scrie pe undeva, deci daca v-ati saturat de mine, aflati ca nu scapati voi asa de usor! 😈 Si am promis recenzia cartii „De ce barbatii se insoara cu scorpii„, n-am uitat, doar ca e mult de scris, comentat, combatut… saptamana aviatoare.

Weekend frumos si cum va doriti!

iunie 1, 2010

La multi ani, copii!

Toti suntem niste copii la un moment dat, chiar daca anii trec si ne transformam in adulti. Cand suntem mici avem impresia ca viata de om mare este atat de interesanta si frumoasa, pentru ca ei fac ce vor, pe cand copiii nu. Mai tarziu ne dam seama ca lucrurile nu stau chiar asa, ca o data cu libertatile, vin si responsabilitatile. Si ne dorim sa fim din nou copii.

Astazi e ziua internationala a copiilor, dar cine a stabilit o varsta pana la care poti fi considerat copil? Asa ca eu am primit mesaje de LMA, copilul din mine s-a bucurat! 🙂 De aceea le urez tuturor celor care au copii prin preajma si jucandu-se cu ei isi retraiesc copilaria, sa se bucure, celorlalti sa nu dea uitarii copilul din ei si azi, mai presus de acadele, bombonele si cadouri, sa imparta zambete! Cadoul meu cel mai de pret este familia frumoasa pe care o am, sa fie toti sanatosi si nu-mi mai trebuie nimic! 🙂

Si tot azi le voi ura in mod special LA MULTI ANI copiilor Simona si Honey! 🙂 Sa fiti sanatoase, fericite si sa aveti parte de tot ce va doriti!

PS: Ce-as manca o vata pe bat!