Cand ma fac mare

… o sa fac ce vreau eu!!!

Asa am spus multi ani de zile, fiind ferm convinsa de asta. Dar nu a fost chiar asa. Revelatia a venit cand am implinit 18 ani si-mi inchipuiam ca intreaga lumea e a mea, iar eu sunt libera sa fac ce ma taie capul. Nimic mai gresit! Eram inca a 12-a, aveam meditatii, de invatat, de dat un bac, de intrat la facultate… asa ca am mai indurat. Si intr-adevar, la facultate am facut ce-am vrut eu: ma machiam, mergeam in cluburi, nu mai aveam ora fixa de intrat in casa… chiar s-a simtit o imbunatatire in libertatea mea.

Apoi am inceput sa ma simt constransa de faptul ca vroiam mai mult, mi se parea foarte cool sa muncesti, sa ai banii tai, sa n-ai de invatat… si abia asteptam sa termin si facultatea sa ma angajez, sa-mi pot lua toate nebuniile care-mi facusera cu ochiul de-a lungul timpului si sa plec pe unde mi se punea pata. N-am avut un salariu mare si am invatat sa nu ma intind mai mult decat mi-e plapuma. Ai mei m-au crescut si educat in spiritul „fara datorii” si le sunt extrem de recunoascatoare pentru asta!

Si, venind vorba de ei, mereu m-au impulsionat, prin metode mai mult sau mai putin pozitive/negative, sa fac ceva, sa am realizari, sa evoluez, sa invat, sa fiu independenta financiar etc… si pana la urma, si mare, si tot nu fac chiar tot ce vreau eu!😆

Dar asa e in viata, nu poti sa faci mereu numai ceea ce vrei, pentru ca actiunile tale pot avea repercursiuni asupra persoanelor din jur. Vorba unui prieten, „suntem animale sociale” (i-am zis sa vorbeasca in numele lui, ca eu nu ma simt😛 ). Pe langa asta, pentru a face fix ce te trazneste, ai nevoie si de resursele necesare. Plus o doza de indiferenta. Si, de obicei, persoanele care fac fix numai ce vor, nemaitinand cont de prietenii, promisiuni, eventual principii si alte mici detalii de genul asta… sfarsesc prin a ramane singure. Prevad cuiva apropiat un asa viitor, si-mi pare rau pentru el, sper doar ca, atunci cand se va trezi, sa mai gaseasca oameni ingaduitori. Dar mai am eu o vorba… orice om merita o a doua sansa, dar numai UNA!

Initial am vrut sa scriu un cu totul alt post, dar asta a iesit. Vroiam sa scriu ceva legat de asta, a face fix ce vrei, pana unde mergi cu chestia asta si cat, voluntar sau nu, ii faci pe altii sa faca ce vrei tu. Sunt persoane care au un talent fantastic de a-i manipula pe ceilalti si, culmea, sa-i faca sa creada ca a fost ideea lor. Probabil ni s-a intamplat tuturor la un moment dat.

Iar lucrurile nu ies mereu asa cum vrem, pentru ca intervin diversi factori, ne adaptam lor si mai mergem si cu valul, ca altfel riscam sa devenim niste mici tirani singuri si nefericiti. Si sa savuram maxim putinele momente in care chiar putem face fix ce vrem noi!

PS: Experimentul meu cu nesunatul s-a incheiat cam cum ma asteptam. Asa se cern oamenii din jur, ma bucur ca am mai deschis un pic ochii si poate ca „toantele” isi vor reveni si vor merge totusi in rai.😛

15 gânduri despre &8222;Cand ma fac mare&8221;

  1. Primul!

    Deci, am cam aflat ce si cum🙂 Te pup, toate cele bune!

    PS: si de sunat, te sun eu cand e cazul!

  2. Deci io fiind nepoata ta am voie la sanse fara numar, fara numar :)) Prietenii ti-i alegi, dar familia ti-o da Dumnezeu asa caaaa :))
    Si pi es: io ti-am zis sa te sun, tu nu ai vrut :))

  3. Din pacate trebuie sa-ti dau dreptate. Nu poti face ce vrei in viata, sau, mai bine spus poti, dar suportand unele consecinte ce survin din rigorile societatii in care traim.
    Viata e facuta din compromisuri si indiferent cat de mult voi fi contrat pe aceasta tema, raman pe pozitie vis-a-vis de afirmatia mea.
    Cei ce sunt inflexibili in viata si in relatiile lor cu semenii, vor ajunge intr-un final „singuri”. Asta nu inseamna ca trebuie sa fim calcati in picioare, ma degraba este necesar sa existe acel echilibru in tot ceea ce facem.

  4. @Marius: Si eu te pup!

    @Hubba Bubba: Aha, deci mi-a dat Dumnezeu nepoata si vreau nu vreau, aia e, o suport!😛
    Lasa, ca nu tu trebuia s ama suni, ci aia de-au gresit. Dar i-am executat, pe rand, pe toti, m-am linistit acum.

    @SorinC: Welcome!🙂
    Ai dreptate, trebuie sa existe echilibru, si coloana vertebrala si flexibilitate, ingaduinta si intelegere acolo unde trebuie.

  5. A judeca pe cineva in alb si negru doar pentru ca procedeaza altfel decat ai proceda tu tot inflexibilitate se numeste.

    Poate ca uneori e mai bine sa fii singur cu tine decat singur in mai multi.

  6. @KS: In mod normal nu avem dreptul sa judecam pe nimeni, pentru ca nici noua nu ne-ar placea sa fim judecati la randul nostru de catre cineva. Dar in general oamenii judeca si eticheteaza atat de repede, incat da, par inflexibili.
    Dar ai dreptate, e mai bine sa fii tu cu tine decat inconjurat de multi oameni si sa te simti tot singur.

  7. Fericiti cei ce nu-si doresc sa faca nimic din ceea ce nu li se permite :))

    Pe la vreo 5-6 ani imi doream sa fiu mecanic sau tractorist. Mi se parea fascinant sa umbli cu piese si sa conduci o masina asa mare. Pana cand mi s-a spus ca tractoristi ajung numai prostii care n-au invatat la scoala.

    Deja pe la 8-9 ani vroiam sa fiu politist. Stiam sa scriu, dadeam amenda zilnic la tot blocul. Mai tarziu le scriam si dosare penale pe caiet. Dar s-a ofilit cand am constatat ca politistul nu mai are voie sa bage lumea in puscarie de unul singur.

    Dupa aia pana pe la 16 ani vroiam sa fiu director. Ideea mea de director era unul care se duce la birou imbracat in costum, are vreo 3000 de oameni care muncesc in fabrica (pentru Stat), bea whisky, cheama secretara si semneaza pe hartie.

    Pe la vreo 16 ani am avut o revelatie – directorul de fapt are 3-4 angajati in subordine, munceste cot la cot cu ei si de cele mai multe ori se confunda cu patronul :-s In momentul ala nu mi-am mai dorit sa fiu director, mi-am dorit sa fiu patron.

    Pe la vreo 20 de ani iar am avut o revelatie – patronul munceste zi-lumina, profitul implica risc si nu e garantat, are probleme in a-si plati chiria la spatiul comercial / birou si mai trebuie sa aiba grija si de 3-4 angajati neseriosi. In momentul ala nu mi-am mai dorit sa fiu nici patron.

    Acum nu mai vreau sa fiu nimic, cine ma intreaba cu ce ma ocup le spun ca ma ocup cu diverse.

    Si da, sunt de acord, 100% ce vrem n-o sa facem niciodata, dar bine ar fi macar pe partea cealalta sa ne iasa – 100% sa evitam ce NU VREM sa facem.

  8. Aha….deci exista o explicatie pentru lipsa de comunicare. Bun experiment, l-am facut si eu la un moment dat, nu voit ci din lipsa de timp. Astfel mi-am dat seama cam cati sunt cei care-si aduc aminte de mine fara vreun motiv anume si doar sa vada daca sunt bine.

  9. @Parmalat: Diverse… hmmm!🙂

    @Ana: Eu voit. Iar cei pe care ma poteam si ma pot baza, mi-au confirmat inca o data acest lucru. E tot ce aveam nevoie sa stiu. Pe restul ii voi trata la fel cum ma trateaza ei.

  10. Eheee, stii ca socoteala de acasa nu se potriveste cu aia din targ.
    Voiam multe, acum vreau si mai multe si aproape total diferit de ce imi doream in urma cu cativa ani si sunt convinsa ca nu o sa fac foarte multe din ce vreau..
    Experimentul tau il fac eu acum , fara sa vreau si rezultatul e cam dezamagitor din pacate😦

  11. Eu…de cand ma stiu am vrut sa fiu politist, dar in clasa a 8-a nu m-am riscat sa ma bag la „puscarie”, fara distractii, credeam eu, samd, pana „ma fac politist”.Asa ca am renuntat. Dupa liceu am avut proasta inspiratie de a dori sa fiu securist. N-au vrut altii si, pt ca nu am uns pe cine trebuie…am picat. Din aproape in aproape, fara neaparat sa vreau, am ajuns…auditor. Pot sa spun ca nu ma omor cu cifrele, insa sunt utile. Si pot spune ca imi place ceea ce fac si vreau sa ma specializez si mai mult in domeniul asta, pentru ca e mult de invatat si de exersat. Si, spre deosebire de altii, invat ceva nou in fiecare zi. Asa ca tot un fel de politist sunt, dar intern de data asta.🙂.
    Legat de iertare, eu iert pentru ca mi-ar placea ca si mie sa-mi fie iertate greselile. Stiu ca am facut multe.🙂. Nu judec pe nimeni si consider ca exista un judecator in fiecare dintre noi si acela se numeste simplu constiinta. A doua sansa?De obicei nu o acord, dar mai sunt si exceptii. Spre deosebire de altii insa, am prostul obicei de a vedea viata in alb si negru, si de a fi de multe ori si ironic, insa si mult prea cinic. Ceea ce nu va doresc. Iar a mea surioara, cum ii spun Adei, are o afinitate data de zodie, de a fi uneori mai scorpie decat trebuie. Insa e o dulce si atunci cand e rea. Nu sfatuiesc insa pe nimeni sa o calce „pe bataturi”.

  12. @Mihai: Ce reclama imi faci!😆 Dar n-ai gresit cu nimic caracterizarea.😉

  13. […] Posted: June 9, 2010 by Corina in Self 2 Inspirata de insemnarea verisoarei, am sa scriu despre un fel de midlife […]

  14. Ma contraziceam cu o prietena ca o sa vina o vreme in care o sa fac orice vreau,dar bineinteles ca nu aveam dreptate.Adica cred ca fiecare varsta aduce niste responsabilitati,ca societatea continua sa aiba niste norme care ca vrei ca nu vrei tot trebuie sa le respecti,ca pana la urma niciodata nu esti liber sa faci ce vrei tu,tot mai ai niste obligatii.Si eu abia astept sa trec de 18 ani,desi n-am senzatia ca varsta de 18 ani o sa fie the step into a whole different world.Nu stiu de ce.Stiu doar ca o sa fac,si fac ce-mi place mie sa fac cu placere fara sa isi bage cineva nasul,ceea ce e reconfortant,desi nu e chiar orice !!Pana la urma…micile placeri ale vietii tot ale tale raman:X

  15. @Myriam: Multi inainte si sa faci cat mai mult din ce vrei tu, nu din ce vor altii!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s