Dupa cum mi-am mai expus pe aici nebuniile, frustrarile, principiile si alte idei crete, mi-am asumat rosiile si ouale aruncate (omleta a iesit buna)… am de gand sa continui asa! Si, cum am mai observat una-alta in jurul meu, am de gand sa vorbesc in acest articol despre relatii.
O relatie implica doi oameni, da?! Care sunt egali, au ales sa fie impreuna, se respecta, comunica si le face placere sa fie unul in compania celulalt. Zic bine? Ok! Pai si atunci de ce-mi aud mie urechile numai faze aiurea, prostesti, copilaresti, orgolii nemasurate, stres, nervi etc. ??? Crizati exista si de-o parte si de alta, nu mi-e rusine cu niciunii! Dar nu-i inteleg! Ok, inteleg ca unul e mai puternic si unul mai slab, ca rolurile astea se mai schimba, ca lucrurile se compenseaza in general… dar asta de ce trebuie dusa la extrem? De ce unul comanda si celelalt executa? Unde e respectul, unde e iubirea, unde e placerea, unde sunt fluturasii din stomac atunci cand esti cu persoana respectiva?
Da, de acord, iubirea se duce in timp, nu vine cu timpul, dar, daca la inceput nu e de vis si ceva scartaie, de ce se continua, de ce nu se taie raul din radacina? Poate din lasitate sau poate sunt multi alti factori mai palpabili (materiali) pe care eu, din lumea mea roz, nu-i percep ca atare si nu le dau atentie. Totusi, vreau sa cred ca nu am luat-o razna si ca mai sunt oameni normali la cap din punctul asta de vedere.
S-o luam usor si treptat: omul e o fiinta sociala, are nevoie de comunicare ca de aer, asta-l ajuta sa isi deschida mintea, sufletul, ochii, sa treaca peste propriile obstacole si sa se exprime. Boooooon! Ei bine, atunci cand omul asta da peste ceea ce crede ca este/va fi jumatatea lui, de ce nu mai poate face asta? De ce „VEZI CA” devine „POT SA”? De ce ne temem? De singuratate? Poate… dar poate-i mai bine decat cu stresul pe cap!
Fiind o chestie reciproca, o relatie trebuie sa fie ceva frumos, sa fie placere, nu obligatie… ai langa tine un egal, un om drag… nu ti-ai cumparat un obiect de care poti dispune dupa bunul plac! Omul ala are si el suflet, ratiune, vointa si probabil asta te-a atras la el… de ce-ai vrea sa-l schimbi, sa-l transformi in ceea ce nu e, ca mai apoi nemultumitul sa fii tot tu?! N-ar fi mai frumos sa tratezi persoana de langa tine asa cum ti-ar placea tie sa fii tratat? Sa aiba libertate de decizie si momentele petrecute impreuna sa fie mai frumoase?!
Stilul de frati siamezi ma dispera. Poate e ok pentru o perioada, dar dupa aia te plictisesti. Asa e omul, e ca un copil care, daca s-a jucat prea mult cu o jucarie, o gaseste neinteresanta si, cand vede alta, se da cu fundul de pamant urland c-o vrea. Asta se aplica si aici. Daca e totul prea brusc, prea pe tava, prea, prea, prea… se duce naibii tot! De ce sa-l chinui la un film lacrimogen daca el si-a exprimat dorinta sa iasa cu baietii la o bere? Foarte bine, ai timp pentru tine, poti face mani-pedi, iti poti face beuty session-ul fara sa ai stresul ca poate intra peste tine in baie cand te epilezi, de exemplu. El chiar nu trebuie sa vada toate etapele transformarii tale din ratusca cea urata in lebada, el trebuie sa vada rezultatul final! Da, e ok sa te vada cum iti tragi o periuta de rimel peste ochi, cum te dai cu gloss/ruj (n-am inteles niciodata de ce chestia asta le starneste fantezii unora), dar nu-i cazul sa-l sperii cu masca ta de fata verde sau cu alte „instrumente de tortura”.
Stiu ca poate suna cliseistic dar increderea, comunicarea si respectul sunt celelalte elemente importante intr-o relatie, pe langa chimia de rigoare, pentru ca, repet, reactia chimica (ca la scoala) are o anumita durata de timp, ce rezulta dupa conteaza!
Cum ar fi sa te faca sa te simti aiurea pentru ca trebuie sa pleci intr-o delegatie? Si sa-ti dea idei cum sa-i vrajesti pe cei de la munca astfel incat sa-l/o iei cu tine? Naspa! Si cand refuzi, sa-ti spuna ca nu-ti pasa si ca nu vrei?! Sau daca e foarte clar ca la petrecerea firmei se merge fara jumatati, sa faca scandal, sa-ti spuna ca nu pleci singur/a. Aplicabil si la reuniune de clasa, la intalniri cu prieteni vechi etc. La fel, ii detest pe cei care vor cu orice pret sa domine. Sunt multi barbati care-si iau langa ei femei fara personalitate, care sa-i divinizeze si ei sa se simta buricul pamantului (si revenim la relatia stapan-sclav de care pomeneam mai devreme), si sunt femei care-si iau catelusi. Nu, nu, nu, asa nu!!! Ah, pai cand am vazut-o pe fata aia cu noi la masa ca zicea ca e foarte obosita si-ar bea un Red Bull, si al ei izbit a facut din cap semn ca nu, ea „hai, te rog”… mi-a crescut tensiunea instant! (faza vazuta anul trecut)
Asa ca, de-asta zic, daca fluturasii se pierd in timp, nu trebuie sa se piarda respectul, consideratia si zambetul, multumirea ca ai langa tine un om de calitate si aprecierea acestui lucru. Probabil de-aia imi zicea mama inca din adolescenta ca, daca prietenul ma lasa in casa in weekend si nu iesim, e ceva in neregula. Hmmm… chestie verificata! Si inca o chestie verificata pe majoritatea cuplurilor din jur… daca trec 3 ani de relatie si nu se trece la next level (logodna, casatorie, mutat impreuna, copil… whatever, intr-o ordine aleatorie), e pierdere de timp, boala lunga, moarte sigura… neeeeeeeext! Intr-adevar trecerea la next level nu-ti garanteaza fericirea sau viata sentimentala tihnita, dar e o schimbare, e o alta asumare de responsabilitati, pe limba mea, alta mancare de peste.
Chiar nu ma intereseaza daca ma va boscorodi lumea, chiar nu ma intereseaza ca probabil par un pic misogina, dar, de cele mai multe ori, stresul psihic il provoaca femeile intr-o relatie… pentru ca, na, femeia face si desface… de-aia trebuie sa gandim ca barbatii pentru a ne fi bine! Scenarita trebuie omorata din fasa si… cum spunea un clasic in viata, am notat si-am bagat la cap chestia asta 😉 … femeile nu trebuiesc intelese, ele trebuiesc iubite, barbatii trebuiesc intelesi!
Deci… pe langa potriveala/chimie/atractie si cum s-o mai numi… comunicare, rabdare, intelegere si respect! Am zis!
Toantele nu merg in rai 
Aferim, madam! Nici eu nu am înţeles niciodată de ce îşi strică unii ani din viaţa atârnând într-o relaţie de mult moartă. Treaba cu cerutul de voia sau aşteptatul confirmării de la partener este odioasă! Dar sunt oameni care au vocaţie de sclav, nu ştiu să funcţioneze altfel. Există dominatori şi dominaţi. Faza cu relaţiile lungi fără next level, nu ştiu ce să spun. Eu am cunoscut 3 exemple unde a fost exact invers. Trei cupluri pe care le ştiam de ceva vreme, împreună de 8-10 ani, s-au despărţit la scurtă vreme după ce s-au căsătorit. Ideea e că reţete de fericire general valabile nu există, noţiunea de „cuplu fericit” e subiectivă 🙂
Liutzo, ma omoara oamenii astia nesiguri pe ei… ca-ti mananca tie nervii din cauza nesigurantei asteia! Sa nu-i vad! 😀
Si da, retetele difera!
Pot să-ţi dau un exemplu de relaţie de foarte lungă durată, mai exact de 10 ani, a verişoarei mele. Avea 17 ani când s-a cunoscut cu pretenaru’, el 24. Nu s-au căsătorit, nici nu cred că sunt aşa dornici, însă sunt singurul cuplu a cărui evoluţie am văzut-o de la început şi, fără să exagerez, nu am văzut oameni care să fie mai uniţi şi să ţină unul la celălt după atât de mult timp. Şi nu a fost deloc pierdere de timp în cazul lor. În schimb, pentru alţii a fost, deşi relaţia a durat mai puţin. Cât despre cerinţele pe care trebuie să le întrunească respectivii ca relaţia să meargă, printre primele, de bază, se află respectul. Din păcate, oamenii nu mai ştiu ce înseamnă respect, bun simţ. Nu le au, dar pretind, ceea ce mă scoate din sărite. Apoi, nici nu e de mirare că relaţiile dintre oameni, indiferent că sunt de iubire sau de prietenie, s-au deteriorat, de vreme ce nu mai există încredere. Probabil că asta e o consecinţă a lumii concurenţiale în care trăim şi nu ne mai „permitem“ să legăm relaţii apropiate, să ne autodezvăluim, în condiţiile în care credem că informaţii personale, secrete cunoscute de ceilalţi ne-ar putea defavoriza.
Hmm, next level. Este foarte „tricky” chestia asta, pentru ca next level trebuie sa apartina relatiei, nu fiecaruia in parte sau doar unuia. Nu e job, sa promovezi. „Dupa trei ani promovez la statutul de sot/sotie, logodnic/logodnica etc, ca daca nu promovez imi dau demisia”. Relatia in sine se dezvolta intr-un anumit fel, iar o fortare a ritmului, o conditionare in timp poate intinde totul pana la limita de ruptura. Asa ca next level poate uneori insemna de fapt o ruptura ascunsa care iese la iveala ulterior mai devreme sau mai tarziu.
La fel de bine se poate ca next level sa apara ca o incercare de redresare a relatiei, in care amandoi lancezesc si isi dau seama ca fac asta in subconstient, dar cred ca next level ii va salva. Si uneori chiar exista o revigorare dupa aia, dar asta nu garanteaza nimic.
Si dupa ce trec 3 ani de la next level, ce faci ? Cauti urmatorul nivel si altul si altul ? SI daca te trezesti ca alergi dupa etape si ai uitat relatia undeva intre etapa 2 si 3 ? Sau pana unde poti sa mergi ? Si de fapt, din toate etapele astea cate au cu adevarat legatura cu relatia ? In cate de fapt nu devii mai focalizat pe atingerea tintei decat pe cel de langa tine ?
Eu zic ca punctul central al relatiei este iubirea. Si sansele sunt foarte mari daca oamenii implicati au bun simt. Dar nu trebuie neglijata nici potriveala, pentru ca orice renuntare, orice compromis (facute cu buna credinta, facute de dragul celuilalt) se pot intoarce in timp ca un bumerang. Mai ales daca sunt ascunse sau bagate sub covor atunci cand incep sa te afecteze.
Roxi, exista si exceptii, nu zic nu, doar ca regula cam asa e… Si da, increderea e totul! Si sincer, nu mi se pare mare autodezvaluire faptul ca scriu niste chestii pe blog, mai personale sau nu, sunt ale mele si mi le asum. Intr-adevar ce stiu ceilalti despre noi ne-ar putea defavoriza, dar eu una nu ma folosesc de ce stiu despre altii pt a le face rau. Sper si invers sa fie valabil.
KS, de acord cu tine, next level nu inseamna mereu asigurarea linistii tale sufletesti, e o loterie. Si normal ca iubirea e totul! Si potriveala trebuie sa fie, chestiile fortate se simt si nu merg, in timp nu vor face decat sa macine relatia.
Nu am crezut niciodata in chestia cu daca intalnesti persoana potrivita o/il recunosti, stii, simti etc. Am trecut prin cateva relatii, mai mult sau mai putin reusite, printr-o casnicie – nereusita – si apoi, acum un an, mi-am intalnit actuala iubire. Si, nu stiu exact sa spun cum anume, am stiut ca ea e! Am simtit, in ciuda tuturor complicatiilor – si au fost cateva – ca da, e omul potrivit pentru mine, vreau sa imbatranim (evident, frumos) impreuna, vreau o viata cu ea. Si, e drept, suntem compatibile in multe privinte, dar exista si multe aspecte in care nu semanam deloc. In opinia mea, exista doua lucruri esentiale pentru ca o relatie sa functioneze: iubirea – adânca, neconditionata, frumoasa, nebuna, fara limite si restrictii – si capacitatea fiecarui partener de a se pune in pielea celuilalt. Asa, reusesti sa ranesti mai putin.
Uf, cata teorie! 🙂
Vezi ce se intampla daca pleci de la ipoteza „O relatie implica doi oameni…” ? 😀
Despre femei se mai spune ca daca vrei sa le intelegi este suficient sa le privesti, nu trebuie sa le asculti 🙂
Wait, stai asa 😀
Chestia aia cu next level mi se pare putin aiurea… de exemplu pentru ce motiv e necesar ca 2 oameni care se iubesc sa se mute impreuna dupa un numar de ani?
Parerea mea e ca – dimpotriva – ce-i mult strica si ca placerea de a ne vedea si de a fi impreuna trebuie gustata cu moderatie si savurata la maxim. You know, atunci cand mananci la McDonalds 2 saptamani la rand ti se taie, indiferent cat de gustoase ar fi produsele. Same thing cu relatiile.
Aia cu casatoria (si cu nunta in mod special) – de cand am inceput sa-mi pun intrebari in viatsa am fost impotriva acestor evenimente. Nu mi se pare necesar sa facem un ‘contract de iubire’ si cu atat mai putin sa-l afisam si sa dam posibilitatea oamenilor sa-l ‘analizeze’.
Parerea mea e ca e de-ajuns sa tinem unul la celalalt si sa ne simtim bine amandoi in relatia pe care o avem. Dar daca totusi ajungem in momentul in care toate astea dispar nu inteleg pentru ce motiv sa ingreunam deznodamantul. Fiindca oricum ne despartim, deci pentru care motiv sa mai acumulam inca niste luni de zile de frustrari si timp pierdut cu formalitatile legale?!
Nunta… la fel, sunt impotriva manifestarilor publice pe teme sentimentale. Nunta e echivalenta cu ocolitul bisericii in genunchi, pupatul sutanei, ideea ca te mantuieste Dumnezeu daca ii spui popii ce pacate ai facut etc…
Vrem sa facem o petrecere, sa cante lautarii, sa vina 500 de oameni etc…? No problem, gasim un motiv oarecare, invitam lumea cu 2 luni inainte si ne distram. Sau poate vrem sa facem nunta cu strigare sa ne imbogatim…
Aia cu copiii e crunta, nu m-as inhama la o asemenea responsabilitate nici daca as trai 3 vieti. Mai ales in contextul economic si social de acum cu boli incurabile, lipsa de resurse, nesiguranta, pervertirea societatii etc…
La copil te puteai gandi in anii ’70 cand lucrurile erau asezate, societatea avea un mers predictibil, bolile incurabile nu aveau o incidenta atat de mare etc… dar la nivel de 2010 oamenii ar trebui sa zica mersi daca peste 1 luna situatia nu li se inrautateste dramatic.
Dar sunt de acord ca barbatii nu trebuie sa vada toate elementele transformarii unei femei si trebuie sa vada doar rezultatul final 😀
„Cum ar fi sa te faca sa te simti aiurea pentru ca trebuie sa pleci intr-o delegatie? Si sa-ti dea idei cum sa-i vrajesti pe cei de la munca astfel incat sa-l/o iei cu tine? Naspa! Si cand refuzi, sa-ti spuna ca nu-ti pasa si ca nu vrei?! Sau daca e foarte clar ca la petrecerea firmei se merge fara jumatati, sa faca scandal, sa-ti spuna ca nu pleci singur/a. Aplicabil si la reuniune de clasa, la intalniri cu prieteni vechi etc.”
Mai Ada nu stiu ce sa zic, doar in romania se obisnuieste sa se faca petrecerile firmei fara parteneri, cel putin aici unde sunt eu se pune mare accent pe familie, eu sunt de parere ca la intalnirile astea vechi, reuniuni de clasa etc ar trebui sa se mearga cu partenerul ca la urma urmei impartiti tot si atunci cand doua persoane ajung sa se distreze mai bine separat decat impreuna e mai bine sa o ia fiecare pe drumul lui. Mama zice ca rostul acestor intalniti e si pt a se observa evolutia fiecaruia peste ani (exemplu: matusa mea avea o casnicie de vis, ea a visat doar prietenii, iesiri si plecat in strainatate fara unchiul meu.. a ajuns la 40 de ani ca familia ei sa fie compusa din ea si un catel – cuvintele ei la intalnirea de 20 de ani de la terminarea liceului de acum cateva luni, unchiul meu s-a realizat in schimb, are o familie superba, copil si mai superb si in delegatii merg impreuna toti si nu pt ca sotia ii cere ci pt ca lucra cu straini si asa li se pare normal celor din firma). Exemple as mai avea mult dar din pacate cam toate exemplele sunt ale persoanelor de origine straina… concluzia (mea!) e ca romanilor le place mai mult sa se distreze decat sa impace si viata de familie si o cariera respectata 🙂
ps:nu aruncati cu oua in mine! stiu ca par demodata dar in momentul in care seful mi-ar interzice sa-mi iau partenerul cu mine in delegatie mi-as da demisia, nu vreau sa imi construiesc o cariera bazata pe compromisuri 🙂
@Mihaela: Sunt unele chestii care se simt din prima sau deloc… la fel cum putini sunt norocosii care sa dea din prima peste iubirea vietii lor. 🙂
@xxl: Teoria asta o aplic! Iar ipoteza mea este foarte corecta… si nu, nu ma astept sa fiu inteleasa,s au femeile in general, sa fim intelese. 😛
@Parmalat: Dar nu e obligatoriu sa fii de acord cu mine! Nici eu nu sunt de acord cu ce zici tu! Iar copii daca nu fac… pt ce traiesc? In anii ’70 nici nu eram pe lume… si poate si atunci era greu si oamenii tot faceau copii. Cred ca, indiferent de cat de greu va fi, merita sa faci copii si merita sa ai un scop in viata si sa ai pt cine munci.
@Lavi: Sa-ti explic: de obicei chestiile astea se fac din considerente banesti. La mine in firma, cand se fac training-uri, se pleaca fara jumatate. Daca vrei totusi sa-ti iei jumatatea, platesti tu tot pt ea. Dar, zic eu, nu e fun, tu stai si te train-uiesti si jumatatea se plimba si viziteaza singura… e aiurea! Iar tu daca pleci in delegatie, poate are si partenerul job si trebuie sa fie prezent acolo, poate aveti copii si au nevoie de un parinte langa ei… etc. Nu stiu cum sa-ti ecplic, dar ai mei mereu au fost plecati, tata e pilot si a avut tot felul de plecari cu intervale diferite… ce insemna, cand pleca in cursa cu ramanere pe undeva vreo saptamana… s-o ia si pe mama de fiecare data?! Sau mama, cand se duce sa se vada cu colegele ei din scoala, sa-i ceara voie lui tata, sau sa-l tarasca dupa ea? Nu stiu, ai mei m-au crescut mai rebela si independenta. Normal ca-mi place ca toate momentele frumoase, locurile si experientele sa le impart, dar cand nu se poate, nu sunt imposibila. Si nu, nu arunc cu rosii, fiecare are dreptul sa aiba propria parere! 🙂
@Lavi:
Corect, pentru femei vine un moment in care strambatul nasului in legatura cu diversi barbati cu care au avut de-a face va fi regretat amarnic 😀
La barbati nu e chiar atat de grav, ca barbat poti sa ramai de actualitate pana dupa 65 de ani…
Tata e sofer de camion si pleaca cu saptamanile de acasa si nu o cara pe mama cu el desi tare mult si-ar dori amandoi..oricum ideea era ca daca doi oameni se iubesc atunci e normal sa isi doreasca sa isi petreaca cat mai mult timp impreuna. Nu zic ca cineva trebuie sa isi ceara voie pt ceva (doar fiecare e stapan pe propria viata) dar deciziile consider ca trebuie luate impreuna nu sa se ajunga la „vezi ca …(plec, fac etc)” ci la „ce parere ai despre?/cum crezi ca ar fii..?”… oricum fiecare are parerile lui si le respect (si eu am fost crescuta ca si tine mai independenta doar ca am ajuns sa consider ca sunt anumite valori in viata care sunt mai importante plus ca mie mi-ar place sa stau si sa ma plimb cat timp partenerul face training si fac pariu ca nici el nu s-ar plictisi in acele cateva ore) 🙂
Lavi… cand se ajunge la un anumit nivel in relatie, da, ceri pareri. Si cand esti singur in strainezia pe strazi, nu-ti face chiar asa placere sa pleci de nebun sa te plimbi, trust me. si training-urile nu sunt doar de cateva ore, ci toata ziua, un fel de zi lucratoare mai lunga… nu-ti mai arde…
🙂
Ce-mi place mie subiectul asta 😆
In primul rand…. toti suntem Mircea Viteazu’ la teorie… pana ne indragostim, si nu mereu, dar de cele mai multe ori, ne prostim sau ne prostesc 😀
Asta cu anii…. paasssssss, am trecut si prin relatie lunga, fara casatorie, dar nu cred ca trecusera aia 3 ani si nu ne-am casatorit s-a dus…s-a dus ca nu ne potriveam si ne incapatanam sa stam intr-o relatie mai mult din inertie si obisnuinta
3 ani astia….e ca… „sa nu faci sex din prima noapte….trebuie sa faci din a 3-a”. Prostie!
Faci sex si din minutul 5 daca simti… faci sex si dupa 5 luni, te mariti si dupa o luna, te mariti si dupa 10 ani… depinde de cei 2 oameni ce sunt in acea relatie, cat de deschisi sunt la minte, ca daca e vreunul cu „dupa 3 ani trebuie s-o iau de nevasta, dupa 5 iesiri trebuie sa ma culc cu ea, dupa 2 luni o prezint parintilor” si tu te-ai culcat cu el din prima si el are „fixuri”….clar nu o sa ajungeti nicaieri, ca o sa creada ca esti o curva sau sa nu ii respecti acele termene
Si cu „POT SA?”, suna aiurea, poate nu sub forma asta, dar cum a zis Lavi „Ce-ai zice daca..” suna mai ok …. daca esti in 2, de obicei tii cont de parerea celuilalt, bine …. sa nu fie un absurd, un gelos si sa te faca sa te simti prost si daca iesi cu prietenele la un suc, dar intr-o relatie sanatoasa, e normal sa-ti informezi partenerul, sa va puneti de acord ce si cum, tine tot de ce ziceai tu: comunicare, respect si intelegere.
@Ada:
Daca faci un copil in conditiile din ziua de azi si el ajunge sa se loveasca de problemele pe care le-am enumerat mai sus – el sufera, nu suferi tu pentru el.
„Traiesc ca sa fac copil” … mi se pare un mod de a gandi cam egoist. Fiindca fiecare om pe lumea asta isi duce soarta, daca eu fac un copil de placerea mea si el ajunge de exemplu sa se imbolnaveasca de o boala incurabila atunci eu ce pedeapsa merit?? Se mai chinuia copilul pe lumea asta daca egoismul meu nu-mi dicta sa-l fac?
Sa faci un copil in ziua de azi inseamna sa provoci soarta, cu sanse mici de reusita. Anii ’70 aveau greutatile lor, dar infinit mai mici decat cele existente astazi, in anii ’70 nu era suprapopulare a Pamantului, in anii ’70 alimentele aveau preturi rezonabile, petrolul costa 13$ / baril si exista din belsug, avansul tehnologic facea fata provocarilor cu incidenta crescuta, iar provocarile fara raspuns aveau o incidenta infima.
In anul 2010 omenirea e depasita de situatie, suntem aproape de punctul in care se trage linie si se reseteaza ceasul. Sa fac un copil azi ca sa sufere de foame peste 40 de ani?! Sau sa traiasca cu masca de oxigen pe fata?! Sau sa fie schilodit in atentate?!
Nu crezi ca ma trimite Dumnezeu in iad fiindca m-am gandit numai la mine? Am stiut foarte bine ce se intampla in jurul meu si cu toate astea egoismul mi-a dictat pasii.
Nu trebuie sa fii de acord cu mine :-??
P.S.: in afara de motivele altruiste enumerate mai sus, am si motive EGOISTE pentru care nu as face un copil, ever, indiferent de conditiile sociale 😀
Dupa tot ceea ce am citit…nu pot sa trag decat o singura concluzie : aveti frustrari nene ! Unele dintre voi chiar aveti probleme mari….GET A LIFE !!! 🙂
Ada nu vreau sa te superi pe mine, dar ii dau dreptate lui Croco…Eu cred ca daca iti iubesti partenerul poti sa te casatoresti atunci cand simti…nu dupa 3 ani, 5..o suta impreuna…Faci lucrul asta pt ca amandoi doriti..si in special el vrea ca tu sa ii fii sotie! Daca intr-adevar te iubeste..nu sta pe ganduri prea mult…Eu cred ca daca unul dintre parteneri nu vrea sa se implice..relatia nu va dura…mai devreme sau mai tarziu se duce….
Hmmm, fiecare relatie are dinamica ei; unora poate le e bine asa, sa evolueze mai lent, altii poate amana momentul din motive fianciare ( trebuie sa iti permiti cel putin o chirie daca nu un apartament; exclud varianta locuitului impreuna cu parintii care e proasta din start ).
Desi nu sunt de acord cu acordarea de termene pana la care sa se intample cutare eveniment, va spun ca din cate cazuri cunosc, acolo unde a fost boala lunga, moartea a fost sigura.
@Crocoditza: Da, mama, potriveala si timing… conteaza enorm… plus minte deschisa!
@Parmalat: Nu ma consider egoista ca imi doresc familie si copii, clar!
@Fustangiul: Multumesc pt compliment!!!
@Pifuneata: N-am de ce sa ma supar, lucrurile trebuie sa curga de la sine, daca le fortezi, se intoarce totul impotriva ta mai devreme sau mai tarziu… it’s a karma thing!
@Joa: Da, nu exista termene clare… dar boala lunga si moartea sigura s-au adeverit de fiecare data. 😛
Cu placere Ada…..te simti ? 😆 Se pare ca da, din moment ce sari de cur in sus :)))
Andrei, potoleste-te! Stiu ca-ti face o placere nebuna sa ma scoti din minti, dar chiar nu e momentul! Multumesc pt intelegere!
Cum ma regasesc in ce e scris in postarea asta, ma gandesc ca am si eu meritul de a fi un „exemplu negativ”. Ai dreptate, insa uneori obisnuinta e mai puternica decat asumarea unei despartiri. Stiu ca e greu sa gasesti pe cineva si, dupa o perioada, oricum „fluturasii” dispar. Daca ramane macar un minim de „ceva”, respect, prietenie, atractie, intelegere, din care vrei tu, tot e ok. Si varianta financiara e de inteles, deoarece anumite persoane vor o sustinere materiala sau pur si simplu nu isi permit sa ramana singure. Mai exista si posibilitatea, cel putin in cazul meu, de a iubi fara conditii si de a considera mereu ca „A ierta e calea catre fericire”. Obiectiv vorbind, iertarea acordata de prea multe ori se transforma in obisnuinta, mai ales cand ai alaturi o persoana care este constienta ca mai usor obtii iertarea decat permisiunea. Discutiile cu tine ma ajuta totusi sa vad dincolo de valul dragostei. Pana la urma suntem oameni.
Mihai… eu nu te mai dadacesc, maica… ti-am cam spus ce aveam de spus, deciziile iti apartin! In fond, fiecare e liber sa faca asa cum considera de cuviinta! 🙂
Ai si tu dreptate. Raman insa si detalii care…sau mai bine spus pe care le mai discutam, dar intre 4 ochi. Sau…6, ca eu port ochelari. 🙂
Unde nu sunt fluturi nu e nici sex(mangaiere/linistire)..
Unde nu e libertate..nu e nici intelegere..de niciun fel..
Si cum bine ai zis(insa pe dos) pe femeie nu trebuie s-o intelegi ci s-o iubesti.
Dar tocmai pentru asta..trebuie sa stii cum functioneaza..insa Barbatii nici unul nu-si bat capul….:))
. Cine i-o fi invatat/alimentat/asigurat Ada?
Ps
Chiar daca suntem la jumatatea drumului intelegerii…e bine macar sa deschidem subiectul
Mihai, povestim, no problem.
Joker, am zis exact ca tine nicicum pe dos. Si clar NU Ada i-a invatat/alimentat/asigurat!!!
mihihih, mi-a fost lene sa citesc toate comentariile, scuze daca ma voi repeta, dar na, vreau sa ma bag si eu ca musca in lapte. nu din proprie experiente [lol], ci din auzite, vazute.
sa zicem ca o relatie scartaie, dar mereu fata/tipa/femeia crede ca se poate repara, ca e de vina doar faptul ca partenerul e putin indispus. si na, mereu vor exista conflicte, nu zic nu, dar ea se obisnuieste cu asta si considera acest lucru normal. si practic ii e frica de o noua relatia sau de simplul fapt de a-i da papucii respectivului pentru ca s-a obisnuit cu el. si na, cum sunt femeile complexate si chestii, „cine stie daca mai gasesc pe cineva sa ma ia”; pe cand barbatii…
mnoh, asa vad eu.
Am tot citit articolele de pe site-ul vostru si inca nu am comentat nimic. Sunt de parere ca faceti o treaba buna cu acest site, aducand in prim plan numai articole de buna calitate si interesante.
@Mada: Si ce te faci daca tocmai barbatul e cel care crede ca poate sa „repare” tot, si tot numai el simte ca trage de relatia respectiva? Cand femeia stie doar sa-i reproseze ca nu face nimic pentru ea, ca nu stie sa o respecte, ca nu castiga suficient de mult, ca nu citeste suficient de mult, samd? Si iti spun din experienta ca situatia e complet aiurea. Deci, nu include doar femeile in situatia asta.
Motivul pentru care femeile cauta sprijin, protectie, completare de la partenerul lor.
Haideti sa o luam “babeste”! La prima vedere, comportamentul relevat mai sus, generalizat la scara comportametului planetar al fiintelor cu forma femeie, este o nevinovata joaca. Distributia rolurilor din piesa de teatru jucata, este aceea care implica identificarea actritei cu personajul neajutorat (cere sprijin), vulnerabil si in pericol (cere protectie), incomplet dezvoltat, neterminat (cere completare); rolul actorului de sex masculin ar fi conturarea presonajului obligat sa satisfaca toate aceste cerinte, iar calitatea personajului este confirmata sau infirmata de abilitatea actorului de a se achita de aceste sarcini importante pentru desavarsirea scenariului respectiv. Este o reciprocitate in aceste cerinte si personajele conturate de ele. Barbatul are si el cerinte care transforma nevasta in masina de spalat, calcat, gatit, curatenie, papusa sexuala, etc, in timp cel el joca in rolul respectiv, ca bodigard, ca meserias in variile domenii casnice, ca bancher, sponsor si stalp al reprezentarii si locului in societate, ca harigata biologica. Este un scenariu cu personaje puternic conturate, pe care actorii se straduie sa le joace ; aduc prin talentul fiecaruia adaptari si varietati multiple ale acelorasi roluri din distributie. Numai ca se pare, ca foarte multi dintre actori nu stiu , sau nu vor, ca sunt sau sa fie, distribuiti in aceste roluri, sa joace in acesta piesa. De aici conflictele respective si lupta pentru dominatia cerintelor unuia sau celuilalt. Cati din noi suntem constienti de viziunea sau rolul pe care-l joaca partenerul nostru in viziunea lui despre viata si relatiile din viata? Dar toti suntem constienti de aspectul, de marimea…, si contul partenerului, de masina sa, sau casa sa. Lasandu-ne atrasi doar de aspectul actorului sau actritei, asta la nivel primar, apoi de cont sau pozitie in societate, toate acestea reprezentand argumente primare ale angajamentelor noastre in relatii , nu suntem constienti ca toate aceste argumente fac parte dintr-un scenariu bine conturat cu roluri clare, cu obligatii fara drepturi, intram in el ca orbii in groapa, dupa care ne plangem ca nu este asa cum am crezut, sau am fi vrut sa fie. Nu este nici piesa de teatru a femeilor, nici a barbatilor, nu ei sunt sriitori acestui scenariu si nici regizorii lui, ei sunt distribuiti in roluri, roluri pe care nu le invata dinaite, nici nu li se spun in ce sunt distribuiti; ar pierde distractia (sau razbunarea) regizorii si scenaristii daca le-ar spune dinainte. Cum s-ar comporta un actor pus pe scena fara sa cunoasca rolul pe care-l joaca? Pe langa rol, penibil. De acesta penibilitate nu puteti scapa, pana in momentul in care va treziti din visul, din imaginatia autoamagirii, a scopului, motivatiilor iluziei de a va realiza sau intregi, prin altii, prin scenarii premeditate. Mai intai meditati la ceea ce este, la adevarul a ceea ce este, nu la promisiunile scenariului. Promisiunile nu sunt si nu vor fi prezente niciodata; scenariul si consecintele lui, nefericirea si conflictul, lupta pentru dominatie intre parteneri, razboiul fara castigator, este mereu present, realitatea scenariului care este si scopul sau. Nu este nici o dualitate intre ceea ce traiti emotional, scenariul inconstient si scopul sau (orinta inconstienta). Baza hipnotica inconstienta careia ii sunt victime fara exceptie tinerii, este ideea (idiotia) ca femeile si barbatii sunt jumatati, sunt incompleti si ca se pot completa reciproc. Imposibil ca doua jumatati sa le lipesti (sau legi) una de alta si sa functioneze ca un intreg. Eventual functioneaza ca un moment a doua forte cu directii opuse, invarteste ceva, rota conflictului interpersonal, dezbinarea. “Intregul” in toate manifestarile sale nu este si nu poate fi fragmentat, rupt, impartit in doua. Ceea ce este intreg nu poate fi fragmentat si ceea ce este fragmentat nu poate fi intreg. Intregul nu poate fi completat , este intreg, la fel nici jumatatile nu pot fi insumate presate si suprapuse pentru a fi intregi, sunt jumatati. Trezirea din vraja conceptiilor inconstiente ale jumatatilor in ceea ce priveste fiintele si formele umane, este trezirea din cosmarul imaginar al incompletitudinii. Omul, poate avea forma masculina, de barbat, cand intentioneaza exprimarea unei functiuni in existenta, actiunea, dinamica transformatoare si armonica. Poate avea forma feminina, de femeie, cand intentioneaza exprimarea receptivitatii, fecunditatii , artei frumosului si creativitatii potentialului uman, magnetismul care tine totul impreuna. Sunt doua expresii functional diferite ale aceluiasi intreg; nu exista nici o jumatate aici. Cand barbatul este barbat si femeia, femeie, armonia planetei este. Formele omului, formele constiintei om sunt miracolul functiunilor lor expressive, complete si intregi. Sunteti intregi acum. Nu trebuie sa deveniti, sau sa va intregiti. Nici sa va completati nu trebuie, exprimati-va asa cum sunteti in inima voastra curata; da-ti la o parte mizeriile si viermii scenariilor si intereselor unora fata de ceilalti care sau cuibarit in inima voastra, cu care va confundati identificati, inchipuiti, pe care le slujiti. Daca nu o faceti oricat de bine ati arata copiiilor, va veti comporta ca servitoarele sau slugile si acesta va fi statul vostru in societate indifferent de ce va inchipuiti voi despre voi ca ati fi, sau deveni. Femeia nu este servitoare, este adevarata zeita, oricare ar fi ea. Dar cand zeita se complace sa se comporte ca o servitoare, fara nici o justificare, va fi greu vazuta ca ceea ce este sub sdrentele luxoase ale servitoarelor avide de etichete. E adevarat ca cine vede zeita este si el zeu, barbatul care nu se mai evalueaza dupa marimea…. a orice, masina, cont, indatorare, etc, si violenta, ca orice sluga, barbatul care nu mai evalueaza dupa marimea… si aspect femeia, ci dupa muzica inimii ei, simfonia careia nu-i rezista si este universul in imensitatea sa.
In practica de zi cu zi a acestui final al involutiei fiintei umane, ce puteti face cu atractia magnetica a feminitatii si masculinitatii fiintei umane ? Sa nu va arucati cu capul inaite, ca berbecii, sau mutii placerii si satisfactiei dissimulate in declaratii de dragoste si apreciere, sau promisiuni de nesustinut. (“pana la moarte” este foarte f. mult). Meditati inaite, care sunt scopurile mele, care sunt ale ei(lui), le poate ea(el) sustine, eu pot sustine scopurile ei(lui), si mai departe,etc, etc,. Dupa meditatie si impartasire transparenta partenerului a meditatiei, evetual in reciprocitate (cazul fericit), “ve-ti vedea” in locul premeditarilor, iar cu ochii deschisi nu mai calcati in gropile psihologice ale nefericirii si intereselor sale de supravietuire (a traii pe spinarea voastra). Daca decideti da sau nu , voi ati decis, nu mai invinovatiti, puteti schimba decizia, fara sa acuzati si sa va justificati cu defectele si neputintele partenerului, fara sa-I mai induce-ti complexul vinovatiei, refuzului ca fiinta si al neputintei si inutilitatii de a fi. Intr-un cuvant, fiti oameni, ceea ce sunteti, nu va mai confundati formal cu forma pe care o distrugeti in acest caz, ca apoi sa suferiti ca ati distrus-o!, folosind-o doar ca instrumentul placerii in compensatia durerii, Ca apoi sa dati vina pe forma pentru nerealizarile voastre in relatii si sa renuntati la relatii pentru ca nu mai aratati bine. O zeita tot zeita este si in zdrente cand ea stie cine este in adevarul inimii sale curate, iar cel care vede, o va descoperii sub toate zdrentele si defectiunile pe care forma le-a suferit din inocenta si credinta in educatorii sai; din dragostea de viata consumata pana atunci, pe care care nu intelesese ca nu i-o poate da altcineva ci ca trebuie sa o daruiasca. Sa o exprime neselectiv si vigilent doar in relatie cu cei ce sunt dispusi la reciprocitate in asta, pentru a nu cadea in capcana dragostei cu dea sila, violul subtil, etc, etc. Curatenia, puritatea, este iubire, iubirea nu este interes sau scop, nu este obligatie sau obligatorie, nu este o nevoie. Este un dar pe care-l faci sau nu, dar daca l-ai facut, nu cere plata , nici reciprocitate. De aceea iubirea este vigilenta (sa nu fie cu de-a sila) si neselectiva ( sa nu lege, in cazul nereciprocitatii exprimarii in relatii), este inteligenta. Inteligenta este vedere, distinge adevarul de minciuna, falsul de realitate. Inteligenta-iubire doua nume ale aceleasi trairi, este neaservita timpului (gandirii, ca sa asculte de ce vrem noi) si formei (sentimentului, ca sa refuse pe cineva). Curaj prietene, indrazneste sa privesti inaite de a da cu capul. Lumea este plina de femele si masculi , formele involutiei femeii si barbatului, a omului. A ramane ceea ce esti nu este usor cand lumea nu reflecta omul. Ceea ce poti realiza, este sa nu te schimbe ei pe tine, copiindu-le comportamentul, nu sa-i schimbi tu pe ei. Si ei se vor intoarce la ceea ce sunt, cand se vor plictisi de suferinta si insuficienta disimulata si spectacolul sclipitor si promitator al acestor disimulari.
@Mada: Da, recunosc, suntem fraiere! Dar am incetat demult sa mai gandesc asa! Self esteem-ul trebuie mentinut, altfel te duci naibii!
@Mihai: Citeste mai sus despre self esteem-ul mentionat! 😀
@Radu: Periuta, periuta… da, stiu, eu cu mine scriem fantastic… cand vreau!
@Oliwer: Mamitzule, cat scrisesi! Bine, ai dat cu copy paste… e oricum o exprimare alambicata si ciudata… plus are multe greseli de ortografie!
Cred ca mai este un lucru foarte important de mentionat aici.. casatoria, care evident este in relatie cu cele mentionate mai sus. Foarte multi nu stiu ce inseamna casatoria si care este istoria ei. De ex: „la ce imi foloseste mie casatoria”, orice inventie are la baza „dorinta in lipsa”. Din lipsa a ceva s-a nascut casatoria…
„Cu toate ca fiecare popor sau chiar trib avea obiceiurile lui, totusi ideea de casatorie a cuprins rapid majoritatea populatiilor.
Aceasta raspandire a ceremoniei prin care o femeie isi lega viata de destinul unui barbat nu a avut la baza motive sentimentale ci pur politice sau economice. Desi suna revoltator, casatoriile se efectuau fie pentru bani, fie pentru statutul social, fie datorita motivelor politice etc.
Istoria casatoriei Din pacate femeile nu erau privite ca un element important al societatii si cred ca nu este cazul sa detaliez aceasta idee, gospodaria si cresterea copiilor fiind ocupatia lor principala.
Casatoria ca institutie a aparut cu mult inaintea crestinismului si era bazata, cum am spus mai sus, pe interese sociale, economice, politice etc. Ca drept dovada femeia reprezenta mai mult un obiect de scimb pentru avere sau zestre. Daca fata apartinea unei familii instarite sau cu un statut social inalt era casatorita doar cu un barbat de pe aceeasi treapta sociala sau una chiar mai inalta, niciodata insa cu un om de rand. ”
Citat din: http://www.grace.ro/articol/Traditii/1682/Istoria-casatoriei.html
–––––––
Amintiti-va de cate ori ati vazut in filme aceasta poveste de dragoste fortata si supusa unor reguli. Probabil subcontientul nostru doreste sa demonstreze ca are un scenariu cu un final mai bun. dar uita ca scenariul este numai al lui. Este subiectiv. Iubirea este unilaterala.
In opinia mea, iubirea inseamna respect (a nu ingradi libertatea nimanui, a nu transforma o fiinta intr-un obiect/lucru).
Casatoria, relatiile in marea lor parte au la baza o conventie, care mai apoi este sustinuta de respect (respecta-ma ca sa te respect), si nu invers Cand esti un om implinit si complect, nu ai nevoie sa faci o asemenea conventie, decat daca ai un scop (sa iti fie tie bine).
Si mai o abordare 🙂
Ne nastem intregi, complecti, cu tot arsenalul de supravietuire in dotare, si totusi la un moment dat ne trezim noi ca ne lipseste ceva, ne handicapam singuri. Si atunci spunem: „imi caut perechea, completarea”.
„Imi caut jumatatea” pai care jumatate? cand tu esti un intreg ? Unde a disparut cealalta parte ? Sa evaporat ? Probabil partea „evaporata” e cea care contine temerile si care probabil duce la iluzia ca le va rezolva „partenerul”. Iluzia ca avand partener totul se va rezolva de la sine sau impreuna. Temerile interioare nu au plecat nicaieri, au ramas tot acolo (in tine), si doar sinele le poate rezolva, constienta temerilor, sursa temerilor.
Prin aceasta abordare se mai poate deduce.. ce NU este iubirea.
Toate se intampla atunci cand trebuie sa se intample…orice fortare poate aduce dupa sine o multime de neplaceri.Eu nu mi-a dorit sa ma marit cu actualul meu sot, dar probabil ca, undeva acolo sus, cineva a decis altfel.Dupa ce m-am casatorit nu am crezut ca nu o sa dureze…si suntem impreuna de 12 ani. Ideea e ca e bine sa lasam lucrurile sa vina de la sine,fara sa ne fortam norocul…
Monique, daca imi permiti un alt punct de vedere,
„Toate se intampla atunci cand trebuie sa se intample” defapt este „Fiecare lucru isi
are timpul lui” sau „Toate se intampla atunci cand doresti” ceea ce inseamna ca ptr fiecare lucru trebuie sa acorzi un timp, o atentie, iar atentia necesita energie, deci totul este consum de energie. Deci daca vrei ca un lucru sa se intample va trebui ca tu sa ii acorzi timp, atentie (implicit energie), si viceversa.
Afirmand ca „toate se intampla atunci cand trebuie sa se intample” (de la sine) eu inteleg ca toate se vor intampla cand va dori altcineva (Dumnezeu, Allah, Guvernul, Mama, Tata, Sotul, etc) si nu TU. In opinia mea, boala de care sufera umanitatea, asteptarea de la altii.
A nu mai astepta, inseamna DECIZIE.
Lumea este refexia propriului limbaj, o sumedenie de sinonime, subterfugii, numai bune de ascuns sinele in spatele cuvintelor. Cand limbajul va redeveni simplu fara daca , poate, dar, imediat, etc si lumea va redeveni simpla.
Aoleu, Oliwer, lasa-ne, ca ne-ai nenorocit creierii cu ideile astea! Daca tu ai niste idei, nu trebuie sa fie toata lumea de acord cu tine! Ai filosofat prea mult pt gusturile mele, devii complicat si obositor, greu de urmarit… ia-o mai usor!
Tin sa remarc in primul rand ce bine scrii , civilizat si inteligibil ! 🙂 (imi cer scuze pentru remarca , dar ce-am vazut pe-aici , pe wordpress..! ! )
In al doilea rand , postul , articolul mi-a mers la inima ! Ai dreptate in tot ce-ai scris ! Din punctul meu de vedere ai dreptate , sa fiu mai corect .
Te adaug in lista mea de lecturi pe word press , si pentru ca abia am facut cunostinta – apropos , sint Adrian din lumea larga – iti dedic o melodie fara sa stiu daca o sa-ti placa.
Sa ai rabdare cu ea ! 🙂
@Crisuadi: Buna si bine-ai venit pe aici! Iti multumesc frumos pentru aprecieri, faza cu scrisul corect e una din marile mele obsesii.
Nice to meet you si multumesc pt dedicatie! 🙂
Ada
Obsesia ta pentru scrisul corect este una benefica si a dat roade . Totusi , imi dau seama ca am riscat cu dedicatia , este greu sa nimeresti gusturile unui om , dar am ales o piesa decenta si putin lirica in speranta ca e ok . 🙂 M-am gandit ca , venind prima data in vizita , sa nu vin cu mana goala…mi s-a parut mai potrivit decat un simplu emoticon . 🙂
Ciao , ne mai citim , ne mai auzim ! !