Deoarece lucrurile nu s-au imbunatatit la munca toata saptamana trecuta, ba dimpotriva, ma simteam din ce in ce mai sufocata, am decis sa-mi curm suferinta si sa nu ma mai duc.

Ama vut toata bunavointa spre comunicare. Pentru ca nu i-am prins pe sefi intr-un moment prielnic, i-am dat mail cu CV-ul unuia dintre ei, ii promisesem, si i-am explicat ca nu sunt multumita. Intr-o plecare de la birou, mi-a aruncat un  „Am primit mesajul tau, trebuie sa mai facem niste loc”. M-a lasat cam paf… dar… ce sa zic, decizia mea de-a nu mai continua cu ei era deja luata. Asa ca vineri m-am dus si le-am comunicat ca nu-mi place, nici ce fac, nici atmosfera, ca nu fac ce mi s-a promis… si ca in stilul asta ma plafonez in maxim-maxim 3 luni, pentru ca oricum intr-o luna mi se va stafidi creierul. I-a bufnit rasul. Mi-au spus ca nu am rabdare si ca toate fetele au trecut pe la secretariat pana au ajuns unde au ajuns. N-ar fi fost o problema daca m-ar fi tratat cu respect si mi-ar fi inspirat incredere, dar asa le-am raspuns „Da, eu am o problema cu rabdarea, n-o am!”. Discutia s-a incheiat cu o vaga promisiune „Ai rabdare pana saptamana viitoare, vom avea o discutie, ne gandim si vedem ce post facem pentru tine. Si nu-ti face griji, contract se va semna!”

Si am inceput sa pun in balanta: nu am contract de munca, nu prea au de gand sa semnam f curand, vor sa-mi treaca jumatate de salariu pe cartea de munca si jumatate sa mi-l dea pe naspa, cum pot avea eu garantia ca primesc ce mi s-a promis fara nimic scris, patronul mi-a zis ceva si cand am ajuns acolo, deja angajase pe altcineva pentru asta, atmosfera de teroare si pupincurismul erau la mare rang, ei m-au chemat pe mine si mi-au promis marea cu sarea, nu eu m-am dus sa ma milogesc, stiau ca ma duc la ei si nu s-au gandit sa faca un contract sau ce post sa-mi dea… mi-a mirosit a teapa de la o posta.

Drept pentru care am decis sa stau linistita acasa, sa-mi vad de proiectul meu, pe care sper sa-l demarez oficial pe 1 decembrie, si sa caut in continuare, sa aplic si sa ma duc la interviuri, pana gasesc ceva ok. M-as angaja si cu un salariu mai mic, dar sa fie colegii ok, atmosfera una relaxata, fiecare sa-si faca treaba, sa fiu cu creierii intregi, nu cum am fost aici, de ma durea stomacul in fiecare dimineata la gandul ca trebuie sa plec la munca.

Poate a fost o alegere pripita, poate mi-am facut rau cu mana mea, dar imi asum asta. Mai bine fara bani decat sa ma injosesc, mai bine saraca si cu inima impacata, nu pot sa fiu pupincurista, sa tac si sa inghit in speranta ca va fi bine desi n-am nicio garantie. Ce sa fac daca mama mea m-a educat prost?! Cu o coloana vertebrala dreapta? Ce sa fac daca multinationalele m-au educat intr-un stil strict, dar etic, unde se respecta proceduri si totul e la alt nivel?! Sper ca decizia mea a fost inteleapta, a fost facuta deopotriva cu inima, dar si cu mintea.