Se spune mai in gluma, mai in serios ca „ce-si face omul cu mana lui se numeste… lucru manual”. La fel cum se mai spune ca raul pe care si-l face omul singur nici cel mai mare dusman nu reuseste. Si bineinteles, pentru ce este cea mai mare strofocare, si chin interior si scenarita? Pentru viata personala! Iar eu cum sunt Mama Dolores, am vazut si am auzit atatea… incat cred ca nu ma mai socheaza aproape nimic.

Si stau asa si ma intreb… de ce atunci cand suntem dezamagiti in dragoste avem tendinte autodistructive? Sunt convinsa ca macar o data-n viata, fiecare s-a gandit cum ar fi fost lumea fara persoana lui/ei, cei din jur daca ar fi fost schimbati sau la fel, cum ar fi sa pateasca ceva, cum ar fi sa faca vreun gest ca sa-l pedepseasca pe cel care a ranit… ganduri, chestii, scenarii… sau cel putin si-a baut mintile. De ce oare cand suferim ne pierdem uzul ratiunii si nu ne mai pasa de noi? Cum sa ne iubeasca altcineva daca noi incetam s-o facem?

Cand suferim, nu ne mai intereseaza alte aspecte ale vietii. Si nicio alta problema din lumea asta nu e atat de importanta ca propria durere. S-a dus naibii relatia… parca toate merg anapoda, e un cerc vicios. Nu mereu, nu neaparat, zic eu… si daca stii cum sa iesi din el si sa-ti gasesti un echilibru, se linistesc apele. Ca nu poti imediat, ca nu vrei, asta-i alta treaba. La chestii din astea cred ca fiecare avem o mica doza de masochism in noi, ne place sa ne complicam si sa ne agitam, chiar daca stim ca intr-un final vom ajunge tot la acelasi rezultat.

E foarte posibil ca intr-o zi persoana care-ti spunea ca esti totul pentru ea si nu poate trai fara tine, sa vina sa-ti spuna ca poate bine merci sa traiasca fara tine si ca nu mai reprezinti nimic. De cele mai multe ori cam asa se intampla. Sau nu-ti spune direct, te lasa sa intelegi, sau descoperi singur/a chestii pe care n-ai fi vrut sa le afli niciodata… Si atunci, in loc sa-i spui cuvinte care dor, sa-l/s-o dai naibii… stai si te agiti. De ce s-a intamplat asa, de ce eu, de ce mi se intampla toate numai mie, cu ce am gresit… aoleu, aoleu… Si dai rewind la toata relatia, si stai si analizezi, iti amintesti… si te apuca pandaliile… daca nu eram eu, oare cum ar fi fost, oare am insemnat ceva, ah, ce mi-ar palcea sa am un accident ceva sau sa mor dracu’, sa vada cum e, sa sufere… ca oricum la cat doare mai bine nu mai eram, oricum totul e terminat pentru mine!

De cate ori n-am auzit chestii de-astea, sa fiu eu sanatoasa! Dar, Doamne Dumnezeule, de la spus pana la facut e mare diferenta… totusi, numai cand aud ma ingrozesc! E cea mai proasta si mai gresita gandire! Asa te scufunzi in depresie si nu te mai pescuieste nici cel mai tare psiholog. Iar daca recurgi la vreun gest si-ti faci rau, e egoism pur… si cred ca nu trebuie sa stau sa insir acum repercursiunile asupra celor care raman in urma. Nu judec pe nimeni, dar prefer sa nu stiu despre si sa nu am de-a face cu cazuri si situatii de-astea. Pentru ca eu consider ca nimeni si nimic pe lumea asta nu merita sa faci asa ceva! Tu esti cel mai de pret bun pe care-l ai, iar viata ta e cel mai de pret dar… nu-ti bate joc!

Toata lumea boceste si sufera dupa o relatie in care s-a implicat. Si eu mi-am baut mintile si mi-a fost rau a doua zi si mi-am revenit, si eu am plans zile intregi ca sunt cea mai ghinionista ever… poate mi-au trecut si mie ganduri rebele prin minte, dar ma iubesc prea mult sa-mi fac rau! Si, cu ce m-am ales? Cu experienta si invatamintele… ca statuie inca n-am. Si nici nu sunt sigura c-o s-ajung in Rai (inca sunt prea toanta).

Si femeile si barbatii sufera, poate, la fel de mult, dar se exprima diferit. Femeile bocesc de zici ca se termina lumea, universul se naruie, li s-a terminat viata… intens, se plang, depresii, nebunii… apoi, dupa ce se termina lacrimile (asa-mi place sa spun) se cam spala si durerea si isi revin, trec peste, merg mai departe. Barbatii inschimb, cand sufera, tin in ei, stau morocanosi, refuza comunicarea, rabufnind din cand in cand, tocmai de-aia la ei dureaza mai mult sa-si revina dupa o despartire. Poate de aici e si impresia gresita ca barbatii sufera mai mult decat femeile… cred ca sufera egal (asta bineinteles, daca le-a pasat).

Asa ca… dupa ce ca viata asta e scurta si oricum te loveste cand nu te astepti, de ce sa ne facem si noi un rau in plus? Nu mai bine mergem pe principiul „go with the flow”, bucura-te de ce ai, carpe diem etc. si vedem ce ne aduce nou si frumos fiecare zi?! Ba daaaaaaaaaa! Asa ca pentru voi, astia depresivii, lasati naibii prostiile si iesiti in lume zambind, o sa va fie mult mai bine! 🙂