Martisoare, primavara si nemultumiri

De doua zile a venit primavara oficial. Se ascunde bine, smechera, ca eu nu-i simt prezenta, ba dimpotriva, strang cojocul mai tare pe langa mine sa nu ma-nghete vajul! Si cred ca am imbatranit, maica, asa de bine ma inteleg cu piesa vestimentara numita body… incat nu stiu cum in tinereti umblam cu geci scurte si blugi cu talie joasa si mi se parea ceva normal. Deci da, mi-e frig si nu stiu unde e primavara, poate doar in calendar, ca afara e ger, gheata, ba chiar si zapada!

Singurul semn cum ca s-a schimbat anotimpul a fost vanzoleala de ieri, cu flori, martisoare, snururi si alte acareturi din aceeasi categorie. Basca flori, la suprapret! Mai ofilite sau nu, depinde de spaga data la tiganci in piata. Si da, sunt femeie, imi plac martisoarele, port cu mare drag snur la mana, uneori chiar toata luna martie, dar balamucul iscat in jurul evenimentului e urat! Am primit ieri cateva martisoare si flori, normal ca m-am bucurat, bineinteles ca a contat si persoana care le-a oferit. Si daca n-am mai spus-o pana acum, imi plac la nebunie surprizele placute! 😀

In perioada asta ii inteleg pe barbati de ce sunt disperati, desi sunt convinsa ca meritam apreciere mai mult de cateva ori pe an. Desi am zis ca-i detest pe majoritatea, ii compatimesc atunci cand ii vad alergand sa ia te miri ce care sa le aduca si lor o noapte de sex ca lumea. Dar, la naiba, macar la atat sa se straduiasca si ei! 😆 Sunt discriminati oricum, lasand la o parte zilele de nastere si sarbatorile, noi avem doua zile de ridicat in slavi, pe cand ei doar una, si aia chinuita si sarbatorita cu vreun festival al berii obosit. Mama zice ca fiecare in viata primeste ce merita… noi meritam mai mult se pare. 😛

Majoritatea superficialilor purtatori de samanta confunda 1 cu 8 martie, uita aniversari si cumpara doar ce au impresia ca ar placea sau ofera cadouri extravagante, scumpe sau mai stiu eu cum ca sa compenseze cine stie ce frustrare existenta acolo undeva adanc in creierul lor. Nu frate, nu asa se face! „The best gift you can give to a woman, is to show her that she matters!” maaaaaaaaare vorba! Ei bine, asa se face! Intotdeauna gesturile conteaza, nu consistenta lor, pe langa asta n-ai nevoie de ocazii speciale sa-ti arati aprecierea!

Barbatii n-au nevoie de zile speciale de apreciere, pentru ca ei sunt oricum apreciati. Intr-o lume unde femeile sunt mai multe decat barbatii, daca ar fi s-o luam un pic subiectiv, ar trebui ca barbatii sa fie coplesiti de cadouri si atentie, ca sa aiba de unde alege. Totusi, chiar daca nu-si dau seama, ei sunt apreciati ca sunt puternici, ca stiu sa fie responsabili, ca pot intretine o familie… toate gesturile banale care au impresia ca li se cuvin, sunt gesturi de apreciere. Atunci cand sunt lasati cu nebuniile si hobby-urile lor, cand sunt niste copii mari… si multe alte situatii cumulate, fac din barbati niste fiinte apreciate si detestate in acelasi timp. Probabil si reciproca e valabila, rau cu rau, dar mai rau e fara rau!

Am pornit de la martisoare si primavara si am ajuns departe. Ce vreau sa spun e ca ar fi total inutil ca barbatii sa primeasca flori si martisoare cand primesc o gramada de alte lucruri care compenseaza cu varf si indesat faptul ca n-au o mare sarbatoare a lor. Iar toate sarbatorile astea au devenit atat de artificiale, superficiale si seci… doar motive de a face bani… incat pe majoritatea nu le simt ca atare. De multe ori o zi obisnuita, sau un weekend oarecare, la o petrecere ad-hoc sau ceva neplanificat… a iesit mult mai tare decat orice sarbatoare sau eveniment de anvergura, lasand si amintirile frumoase de rigoare.

Deci CARPE DIEM… cat mai frumos! Si primavara poate sa stea in vacanta, sa vina direct vara!

Absenta motivata

In ultimul timp am fost certata ca n-am mai scris. Adevarul e ca niciodata n-am lasat blogul in paragina atata timp. Imi cer scuze celor care au batut la poarta moderarii si eu eram cu capra la raze. Celorlalti nu le cer scuze, pentru ca pe tarlaua mea cultiv cand am eu chef. Si cum seminte roditoare (subiecte) n-am prea avut, sau n-am avut sapa (timp) si semanatoare (chef), am amanat momentul.

Dar, ca sa nu cumva sa moara cineva de grija mea, va spun ca sunt in grafic, n-am murit, nu m-am depresat si nici n-am renuntat la scris si la alte ambitii. Deci alive and kickin’! Hard!

In timpul asta s-au intamplat ceva lucruri, mai frumoase, mai urate, mai surprinzatoare, mai, mai, mai… astfel ca viata in offline a fost mult mai picanta si interesanta decat in online. Am bifat cateva iesiri dragute, karaoke, quality time cu prieteni dragi, am bifat ceva filme, am avut parte de o surpriza placuta si neasteptata care ma tot face sa zambesc, am cunoscut oameni noi si haiosi, am bifat chiar si teatru.

In toata avalansa asta trebuia sa fie si un lucru mai putin placut. Si anume ca am ramas fara job. Din nou! Asa-mi trebuie daca ling acolo unde am scuipat! Adica m-am angajat la o firma care are legatura cu primul meu job, de unde am plecat pentru ca vroiam altceva. In fine… aveam o stima deosebita pentru patron si m-am bucurat sa colaboram. Numai ca mi-a facut o faza de n-am crezut ca vreodata mi se va intampla mie asa ceva: la doua zile dupa ziua mea, a zis sa ma pupe sa ma felicite… a vrut sa ma pupe altfel. Am reactionat urat, l-am pus la punct si de atunci ne-am evitat.  Sa ne intelegem: 70 de ani gen, casatorit… neinteresant ca se scalda in bani… bleah! Cand s-au terminat cele 3 luni, contractul pe perioada determinata mi-a spus pa. Era de asteptat, eram pregatita si nu mi-a parut rau. Dar cam de atunci detest majoritatea barbatilor. Evident ca exista si exceptii, si ma bucur ca una imi este aproape.

Astfel ca dupa o vacanta de 2 saptamani, am inceput un nou job, intr-un domeniu nou pentru mine, unde am o gramada de invatat. Cum am o experienta vasta a interviurilor, am decis sa trec de partea cealalta a baricadei, sa nu mai fiu eu candidatul, sa fiu intervievatorul. Sunt la partea cu invatatul intens, sunt exigenta cu mine, vreau sa ard repede etape, sunt agitata… drept urmare tot schimb stari. Incerc sa ma echilibrez din punctul asta de vedere… si chiar daca e nebunie pe termen scurt, pe termen lung cred ca am numai de castigat. Vom vedea pana la urma daca asta va ramane cariera mea sau nu.

Asa ca, dupa cum bine se observa, Ada face bine. In ciuda tuturor complicatiilor si a piedicilor, I will survive! 🙂

PS: Vineri seara se repeta nebunia de petrecere cu muzica anilor 80-90! Detalii aici! Abia astept!