Era sa te pierd

Si ce sperietura am tras, mama-mama!!! Primul meu copil, blogul meu dragut, au em gi! Am avut o mica premonitie, imi tot spuneam in gand ca trebuie sa scriu, trebuie sa-mi fac timp, ca prea am neglijat partea asta, partea unde sufletelul meu se incarca pozitiv din scris. si uite, asa de pe azi, pe maine, cu treaba si alte cele, am tot amanat.

Si numai ce aseara ma ia o pretena la vorba si imi spune ca nu mai poate sa-mi acceseze blogul. Gheara panicii mi-a cuprins stomacul si a inceput sa-l stranga. „Mama, mi-a furat cineva blogul, ce ma fac?! Nu am salvat nimic, nu am back-up…macar sa sterg postarile, ceva, oriceeeeeeee!!!” Si, cum sunt atehnica, dar pe aici prin WordPress mi-am prins urechile demult si am invatat experimentand si apasand diverse butoane, am ajuns sa le scriu celor care se ocupa ce platforma asta minunata, sa-mi dea copilul inapoi. Sincera sa fiu, nu stiu unde si cu ce am gresit de mi l-au suspendat, cica as fi incalcat niste termeni si am facut reclama sau chestii similare. Daca faceam bani din blog, mai ziceam, dar asa… oricum, important e ca l-am recuperat!

Nu stiu cat a durat pierderea, asa „mama” denaturata sunt, dar cred ca putin. Ma speriasem ca nu mai am unde sa-mi scriu operele de arta, memoriile, aventurile picante si alte tzacaneli. Bine ca acum totul a revenit la normal, ma gandeam ca daca tot ma stie lumea de dusa cu pluta, sa le ofer confirmarea si sa fac un post despre superstitiile mele. 😆

Asta, intr-un post viitor, cand timpul mi-o va permite!

Deci, copilasul meu, iarta-ma ca te-am neglijat, dar acum ai cativa anisori, te-ai facut mare si mami trebuie sa munceasca, nu mai are atata timp la dispozitie, asa ca tu te joci cumintel si de cate ori poate, mami o sa vina sa mai scrijeleasca impreuna cu tine, pentru posteritate. 🙂