Girls are from Venus and boys are from Mars

august 20, 2015

Cappadocia cu TravelSelfie

Anul asta a fost anul Turciei. Dupa ce mi-am facut o dambla cu inotatul cu delfinii, am bifat-o si pe a doua, zbor cu balonul cu aer cald deasupra Cappadociei, la rasarit. Cum am ajuns la asta, voi povesti in cele ce urmeaza.

Mi s-a pus o pata de prin primavara cand am vazut pe maretul Facebook ca au fost niste oameni, bloggeri pe care-i stiu de niste ani si au povestit numai de bine, au postat poze superbe, au intalnit oameni frumosi si au adunat amintiri nepretuite si povesti de spus nepotilor. Asa ca am luat hotararea ca trebuie bifat si zborul cu balonul cu aer cald, e o experienta frumoasa care merita!

Si iata-ma la aeroport in creierii noptii, cu ochii scosi, dupa un somn de doar 3 ore, pregatita pentru o noua aventura. Am fost cu Simoneta si cu Schnitzel (gunoierii vechi isi aduc aminte de el) si cu multi alti oameni pe care i-am cunoscut acolo, reuniti de acelasi concept, TravelSelfie. Am fost un grup de 20, nici multi, nici putini, suficient cat pentru o vacanta de neuitat. I-am cunoscut si pe prietenii lui Mircea (Schnitzel), Andra, Narcisa si Bogdan si am avut noi grupuletul nostru de 6 mandri calatori. Am zburat Bucuresti-Istanbul-Kayseri si de acolo am fost cu autocarul in Mustafapasa, unde am fost cazati la un hotel sapat in piatra. A fost ceva inedit, nu are luxul si confortul unui hotel cu dotari de x stele, dar e pitoresc si are farmecul lui si, chiar daca am avut cea mai mica incapere, nu ne-a deranjat, important e sa am unde face dus si unde sa dorm.

Ziua in care am ajuns a fost cu program liber si, chiar si obositi, am inceput sa ne plimbam prin satuc si sa exploram. Am fost la muzeul papusilor, unde de niste generatii se confectioneaza papusi cu tinute traditionale si pe parcurs turistii au venit si au mai adus papusi de prin tinuturile de bastina, intregind astfel colectia. E un nene simpatic, care dupa ce iti taie bilete, iti spune ca e afacere de familie, pune cordon la intrare, inchide muzeul si se plimba cu tine si iti explica despre tot ceea ce vezi. Are si o terasa cu o priveliste fantastica si are si niste usi pictate deosebit, e de vazut! In explorarile noastre ne-am cocotat pe coclauri si am descoperit singuri pesteri sapate in stanca, unele ruine, altele in stare buna, am facut poze si ne-am amuzat. La intoarcere spre hotel, ni s-a parut frumoasa o curte interioara, am incercat sa vedem daca este cineva sa cerem voie sa intram. A aparut un nene care ne-a invitat sa facem poze daca vrem, basca, ne-a trimit sa urcam si pe acoperisul casei sa facem poze de acolo. Ne-am imprietenit cu multi caini si pisici, erau din belsug. La un moment dat mieuna o pisica intr-un fel aparte si s-a trezit Andra sa spuna „e un paun” 😆 . Dupa asta, mereu spuneam, „i-auzi, paunii”!

A doua zi a inceput tot dis de dimineata, cand ne-am trezit extrem de devreme pentru zborul cu balonul. A meritat fiecare moment, fiecare secunda, fiecare minut nedormit! A fost de vis, Cappadocia este spectaculoasa in sine si, cand o vezi de la inaltime, iti dai seama cat de inventiva si extraordinara este Mama Natura! Sa fii la inaltime, printre sute de baloane cu aer cald, sa simti aerul diminetii, sa te bucuri de culori si sa prinzi un rasarit de vis, astea sunt momentele pe care le pastrezi in suflet si de care iti aduci aminte cu mare drag oricand (puteam sa fiu in trend si sa zic „asta inseamna sa fii mafiot” 🙂 )! A fost sen-za-ti-o-nal!!! Am zburat cu Sultan Baloons, cu Rodrigo, un pilot portughez, care spunea ca-i place la nebunie ceea ce face si mai e si platit pentru asta. Of, cand o sa ma fac mare, asa o sa fiu si eu! Am avut noroc, nu a fost vant, asa ca aterizarea a fost lina, am aterizat fix in remorca, remorca ce transporta de obicei baloanele, arta si precizie. La final am primit certificate de „zburatori” si sampanie si, pentru ca erau cateva zile de nastere, am avut si tort. A fost un inceput de zi superb, rasaritul din balon, apoi sampanie si tort la 7 dimineata, cine mai era ca noi?!

Am continuat ziua cu un tur prin sudul Cappadociei, unde este mai liniste si mai nevizitat de turisti, am vazut manastiri si biserici sapate in stanca datand de la inceputurile crestinismului, dar cea mai tare experienta a zilei a fost cand am mers pe un traseu mai solicitant, printr-o casa de porumbei, unde ne-am tarat prin cotloane inguste si greu accesibile, ne-am umplut de praf pana-n dinti, am transpirat intens, dar a fost foarte misto! Am avut un ghid, Umut, foarte simpatic, care pe langa istorie, legende despe anumite locuri sau edificii, ne-a explicat si ne-a povestit si despre traditii, obiceiuri si despre viata de zi cu zi a turcilor. Ne-a placut foarte mult despre el, am invatat cum sa tin minte „multumesc”-ul lor: „tea”, „sugar”, „dream” – „teşekkür ederim”!

Urmatoarea zi a fost la fel de plina, am fost la Goreme Open Air Museum, la „Familie”, intr-o alta zona unde era o panorama superba, ne-am cocotat din nou, noi si caprele negre, am fost si in Valea Devrent, am fost la un atelier de olarit, la fabrica de onix si la Orasul Subteran. Umut, ghidul ne-a povestit despre legenda pietrelor „familie”, totodata spunandu-ne si despre traditiile lor. Daca o fata este ceruta de la parintii ei, cand el vine in vizita, ea face cafea si daca il vrea, ii pune zahar in cafea, daca nu, ii pune sare. Totodata, exista doar senzatia ca are de ales, intrucat nu poate spune „da” direct, pentru a nu se cade, ar fi considerata femeie usoara, drept urmare raspunsul intelept este „cum doresti tu, tata”. De semenea ne-a povestit despre cum traiau oamenii din orasele subterane… ma bucur foarte mult ca traiesc intr-o epoca moderna! La fabrica de onix am descoperit o piatra pretioasa de-a lor specifica, se numeste sultanita si isi schimba culoarea in functie de lumina. Superba, dar scumpa, totusi, imi voi cumpara la un moment dat ceva cu sultanita, am zis!

Am si olarit, cu sau fara voie. M-a pus necuratul sa ghicesc ce manufactura baietul ala acolo, drept urmare am fost invitata sa olaresc si sa urmez instructiunile. Dupa ce ca aveam emotii, ma urmarea toata lumea atent, mi-a intrat lut de-ala pe sub unghii, am inceput sa dau o forma acolo, dar nu era ceea ce trebuie, imi iesea un mare falus si nu stiam cum sa opresc roata aia, cum sa ma opresc din ras, cum sa nu rosesc si cum sa nu vada nimeni. Nevermind, a avut Simo grija sa sublinieze creatia mea! Am dres-o cu interventia maestrului olar si intr-un final mi-a iesit un ghiveci. M-au trecut toate apele si a fost cam neobisnuit, dar am facut-o si pe asta!

Dupa asa zile intense, inainte de Istanbul, am avut o zi de pauza, zi in care am fost in Urgup, la magazine de suveniruri, la magazine de mirodenii si am stat la bere. Seara am zburat spre Istanbul si aventura a continuat intr-un mare fel. Cu putine ore de somn la activ, ne-am trezit dimineata si am inceput sa umblam: Galata Tower, Palatul Topkapi (cel mai mult mi-a placut haremul), Hagia Sofia, Basilica Cisterna, croaziera pe Bosfor. Am lasat pentru a doua zi Moscheea Albastra si bazarul. Am fi vrut si Dolmabahce, dar eram pe low si cu energia si cu banii.

Am mers foarte mult pe jos, simt un amestec de iubire si ura pentru orasul asta, imi place si-mi displace in acelasi timp. E minunat cand vizitezi, dar te enervezi vazand opulenta facuta din biruri luate de la noi, e plin de istorie si cultura, dar locuitorii actuali sunt cam de calitate indoielnica (stiu ca nu e frumos sa pui etichete, dar e un blog subiectiv), cand te urci undeva si vezi panorama orasului ai o senzatie minunata, totodata cand le vezi pe infasuratele alea si te gandesti cat de indoctrinati sunt, parca nu e ok sa fii femeie in islam, cel putin din punctul meu de vedere; sunt extrem de primitori, stiu sa scoata bani din piatra seaca, sunt speculanti, negustori inascuti, dar si jepcari; pe cat de linistitoare a fost croaziera pe Bosfor, pe atat de balamuc e pe strazi si in bazar. A, si au pisici multe, le protejeaza si au mancare si apa permanent, dar e in interesul lor, la ce mizerie e, daca n-ar fi pisici ar fi invadati de sobolani. Cu toate plusurile si minusurile, este un oras fascinant, care exercita un efect magnetic!

Experienta Cappadocia este una fascinanta, peste niste ani as repeta-o cu mare drag! Am cunoscut oameni frumosi, m-am simtit foarte bine, in ciuda somnului pe sponci, mi-a placut mult ideea TravelSelfie, este despre oameni si calatorii!

Poze maine, ca sunt rupta, voi reveni cu later edit. 🙂 poze aici

august 19, 2015

Kusadasi, delfinii si croaziera

Va mai amintiti cand eram mici si aveam vacanta de 3 luni si ne plangeam ca ne plictisim si ne doream sa inceapa scoala? Mare greseala, ce copii fraieri eram! Ce n-as da acum pentru o vacanta de 3 luni…!

Cum anul trecut am avut concediu cu zgarcenie, iata ca anul asta s-au aranjat lucrurile astfel incat sa am 3 bucatele de concediu, nu doar una (sunt un om bun si merit). Si cum de cele mai mule ori „nu e pentru cine se pregateste, e pentru cine se nimereste”, intamplarea a facut sa mi se propuna un sejur la Kusadasi cu extensie de 2 zile Istanbul la intoarcere. Dupa niste suceli si calcule si concluzia „fuck it, pentru asta muncesc” am acceptat. Intreband de posibilitati de scuba diving si inot cu delfnii si primind un „nu stiu”, m-am apuat sa gugalesc. Sa inot cu delfinii este una dintre chestiile pe care le am pe lista de lucruri de facut macar o data-n viata, asa ca era important. Rezultatele au fost satisfacatoare, planetele s-au aliniat si am fost convinsa ca e mana destinului sau sunt eu prea vrajitoare, nu mai conteaza: parc acvatic cu tobogane si inot cu delfinii, la 3 km de hotel cu numele Adaland! Say whaaaat? Care erau sansele?! Nimic nu e intamplator!

Asa ca iata-ma pe drum, intr-un grup de 32 de oameni, dintre care 12 copii, mergand spre relaxare, bronz si distractie. Si lipiciul meu la copii functioneaza in continuare, am facut chiloman si m-am pus la mintea lor, distractia a fost garantata, numai pe langa mine ii aveam.

Despre hotel, ce pot sa zic?! 5 stele all inclusive nu e cea mai stralucita idee cand vrei sa mananci sanatos. Cele 5 stele in mintea mea si nu numai erau vreo 4 in realitate, mancare multa si de calitate slaba, care te indemna numai si numai sa mesteci; in rest, curat, frumos, nu am comentarii sau plangeri.

A fost relaxant, dar nu m-am omorat dupa plaja, apa nu era cum o visam eu sa-mi vad degetele de la picioare la adancime, drept urmare, am petrecut destul de mult timp la piscina. M-am intors de pe o parte pe alta si m-am prajit, am stat ca soparla la soare, am citit, am facut baie, am facut aqua gym si belly dance, ce poti sa faci intr-un resort?! 🙂

Am fost si la Adaland, unde m-am dat pe toate toboganele, am avut curaj pentru unele, dar in vita trebuie sa-ti infrunti fricile si sa le faci pe toate si mi-a placut tare! Cel mai mult mi-a placut inotul cu delfinii, a fost o senzatie unica, nu o voi putea uita. Cele 20 de minute au fost intense. Am inotat cu delfinuta Maya, in varsta de 23 de ani, a tot inotat pe langa mine si m-a lasat s-o mangai, ne-am pupat, am dansat, am inotat sincron si am hranit-o. O atingere de catifea, un animal extraordinar, o senzatie nemaiintalnita si o fericire incredibila, sunt extrem de recunoscatoare ca am avut sansa sa fac asta, sunt niste norocosi oamenii care au sansa sa fie in preajma delfinilor. Stiu ca locul animalelor este in mediul lor natural, dar si acesti delfini erau foarte ingrijiti si respectati, nu am avut sentimentul de „saracele animale”, merita toti banii!

Pentru a nu ne plictisi, am fost si intr-o croaziera de-a lungul coastei, cu opriri in diverse golfulete pentr a face baie. Ei bine, da! Aici adevarata apa curata, limpede si superba! Am sarit din barca de nenumarate ori, m-am balacit si m-am jucat cu piticii grupului. A fost o zi in care ne-am distrat, ne-am bronzat si e-am simtit bine. Mi-ar fi placut sa vizitez mai multe obiective turistice, nu prea m-am intors din concediu odihnita mai niciodata, dar nu prea era grupul de asa maniera, puteam vizita cel putin Efes, Troia si casa Fecioarei Maria, erau in zona, dar asta e…

Urmatoarele zile le-am petrecut la piscina, unde mi-am scrantit un deget de la picior. Am vrut sa prnd ora de aqua gym si am alunecat, mi-a intrat degetul de la picior intre fantele unde se scurgea apa. A durut, m-a lasat oloaga cateva ore (panica, cum mai haladui eu prin Istanbul?!), am schimbat toate nuantele de roz si mov, dar bine ca nu a fost rupt. Asa se intampla cand nu esti cuminte!

La intoarcere, Istanbul. Un oras frumos, un vacarm viu, colorat, cosmopolit, il iubesti si-l urasti in acelasi timp! Mi-a placut! Am vizitat Hagia Sofia, Moscheea Albastra si bazarul, ne-am tepuit la restaurante, sunt jepcari, dar asa e natia lor, nu ai ce sa le faci. Sunt multe motive pentru care sa-ti placa/displaca Istanbulul, dar e un mix bun totusi, atrage multi turisti, are un farmec aparte! Mai multe in postare urmatoare, unde voi povesti si de alta regiune a Turciei si de inca un lucru bifat de pe lista de lucruri de facut intr-o viata.

inot sincron foame mare awww Dans Pup

mai 29, 2014

Povestea pantofilor de Dorothy

Ca majoritatea femeilor, am o pasiune nebuna pentru pantofi. Pana aici, nimic spectaculos, suntem multe impatimite, nu e ceva iesit din comun. Si toate avem o anumita pereche preferata, sau cateva pe care le purtam mai des, pentru ca sunt mai comode, mai la indemana, pai asortabile cu orice si pot insira multe alte motive pentru a avea un top al preferintelor.

Chiar si asa, niciodata nu avem cu ce sa ne incaltam, cu ce sa ne imbracam sau nu avem suficiente smacuri! Dar asta e alta poveste.

Acum miliarde de ani, intr-o epoca demult trecuta (prin anul 2 de facultate) mi-am achzitionat o pereche de pantofi rosii. O extravaganta pentru mine in perioada aia, cand eram fascinata de negru (inca sunt). Imi doream pantofi din piele (prefer sa fie din piele si de calitate, principii de-ale mele), frumosi, pe care sa-i port cand vreau sa ma simt feminina, draguta, bla bla. Partea cu feminitatea am dezvoltat-o de atunci, am trecut de la a ma uita obsesiv dupa blugi si pantaloni, la rochii. Dar sa revenim la pantofi. Imi doream niste pantofi pe care sa nu dau o avere, sa fie frumosi, si sa mi se puna mie pata pe ei. Aveam tiparul in minte impreuna cu cel mai important detaliu: sa fie negri.

Si cum ma plimbam eu frumos prin faimosul Sir, i-am vazut. Si m-am indragostit iremediabil. M-am invartit pe langa ei, i-am probat, i-am admirat si parca nu ma puteam dezlipi. Asadar, destinul a facut ca m-am facut cu o pereche de pantofi rosii, din piele lacuita, cu fundita, in genul stiletto. Le-am scos etichetele de pe talpa (mare fix cu chestia asta, ma uit mereu si la altii si-mi terorizez prietenele) si i-am scos pe strasse. Si eram cea mai incantata! Incantare dublata cand dupa cateva zile i-am vazut la Il Passo la pret inca pe atat!

In primele dati cand i-am purtat mi s-a spus ca sunt de Dorothy (sincer, chiar nu am cautat cum aratau pantofii ei, dar sunt sigura ca nu erau asa, ai ei erau mai comozi) si mi-a placut ideea. Asadar, asa le-a ramas numele: pantofii de Dorothy.

Si, pantofii de Dorothy au vazut multe: au iesit si in oras, au fost si la petreceri, au fost si la birou, au fost asortati cu geanta de aceeasi culoare, au fost apreciati, injurati dupa nopti de dans, abandonati cateva sezoane pentru ca pantofii cu botul rotunjit erau la mare cautare, ascunsi in dulap in cutie, ba chiar reinventati! Cum? De nevoie, dar au iesit chiar interesanti. Au tot fost purtati si, dintr-un accident, dupa o seara in oras am dat definitiv disparuta una din fundite. Ce tristi erau si incompleti! Trebuia sa fac ceva. Cum fundita exact ca cea ramasa nu aveam nicio sansa sa gasesc, am inceput sa caut niste fundite rosii care sa mearga in locul originalelor. Le-am gasit la un magazin de accesorii pe niste agrafe. Am cumparat agrafele, niste super glue si, ajunsa acasa, am smuls funditele de pe agrafe, mi-am luat adio de la vechea funda ramasa si le-am plasat pe cele noi.

Pantofii mei de Dorothy aratau foarte frumos! Si i-am mai purtat asa destul timp. Si au tot fost areciati. Toc mediu, bot nici ascutit, nici rotunjit, exact cat trebuie pentru stiletto, cusaturile alea pe fata care dadeau personalitate, i-am iubit mult!

Pana intr-o zi fatidica de marti (nu stiu de ce se spune la scorpion ca ziua norocoasa e martea, dar ma rog). Ultima oara cand i-am purtat era sa raman desculta. A cedat unul din ei usor usor. Nu stiu daca era cel care si-a pierdut fundita originala, de suparare, sau era celalalt. Cert e ca au decis sa ma paraseasca. Cu parere de rau am constatat ca nu exista cale de intoarcere, nu ne putem impaca, asa ca am renuntat la ei, relatia noastra a fost destul de lunga, de apreciat asta.

Cum eu cred in semne, clar asta e un semn ca imi trebuie o noua pereche de pantofi rosii! Noroc cu prietenii de la The 5th Element care sigur imi vor face o pereche asa cum imi doresc! Mi-e teama ca in loc de o pereche imi voi face vreo 3. Ca si Hydra careia ii tai un cap si-i cresc 3 in loc, pe acelasi sistem functionez si eu cand vine vorba de pantofi! Si abia astept sa fac un pic de terapie cu pantofi, pentru a-i jeli pe cei pierduti si a compensa cumva golul lasat de una dintre perechile preferate! 🙂

ianuarie 15, 2012

De ce sunt barbatii porci si femeile curve III

Dupa doua posturi in care-am mai spus una alta despre subiect, dupa numerosi gugalitori care astfel au ajuns la mine, dupa alte discutii in offline despre subiect sau subiecte similare… m-am gandit ca ar fi pacat sa nu fac din postarea asta cel putin o trilogie. Nu pot sa ma las mai prejos si sunt convinsa, ca oricat s-ar scrie pe subiect, mereu va fi unul controversat si indelung discutat si probabil nu se va ajunge la nicio concluzie general valabila. Desi adevarul e undeva la mijloc, mereu parerile vor fi subiective, discutiile aprinse si contradictorii iar convingerile probabil neclintite.

Ideea mea ramane aceeasi, in schimb, ca sunt asa unii din cauza celorlalti… pacat ca-n viata asta nu se pupa timing-ul curvelor cu al porcilor! Ca ei ar fi fericiti acolo-n lumea lor… Din pacate lucrurile nu sunt chiar atat de simple, vorba feisbucului, it’s complicated! Pentru ca, datorita bagajului din trecut, blocajelor si nepotrivirii, catalogarea asta reciproca sa fie facuta foarte gresit. Fara sa vrem, sau sa ne dam seama, comparam si facem legaturi cu trecutul. Am observat ca, in timp, barbatii care au suferit devin din ce in ce mai sensibili la detalii banale si de nepatruns in rest, iar femeile devin mai reci si mai dure si actioneaza in consecinta. O asociere dintre doua persoane asa, clar duce la niste perceptii gresite una despre cealalta. Si se duce naibilui tot!

Poate vazut din afara e un comportament de condamnat, ca nu e normal sa compari, ca nu-i normal sa porti dupa tine tot bagajul emotional… da, poate ca asa e, dar uneori nu se poate altfel! Si comportamentul distant este exact strategia cea mai potrivita de aparare, si daca nu e cea mai potrivita, atunci sigur e cea mai comoda. Pentru cel care-o aplica este foarte ok, pentru cel care simte efectele, nu. Si stai si te intrebi… totusi… toate lucrurile astea de unde au venit? Ca daca stai si tratezi efectele, povestea se va repeta, daca investighezi cauza si faci ceva in sensul asta, s-ar putea sa vezi schimbari.

Pai, toate lucrurile astea, au venit deopotriva din partea femeilor si din partea barbatilor. Pentru ca suntem firi diferite, pentru ca ar trebui sa ne completam. Dar complementaritatea asta asa, nu e ca la puzzle, perfect match, nu e just like that, in extrem de putine cazuri fericite se intampla asta. In cazurile de oameni normali si cu defecte, despre care vorbesc eu, lucrurile mai trebuiesc si ajutate, in sensul ca pentru ca lucrurile sa mearga, ambele persoane trebuie sa aiba rabdare, intelegere, bunavointa si sa comunice. Altfel, isi pot lua la revedere de la primele intalniri!

Numai ca lucrurile idealiste despre care vorbesc eu aici sunt cam greu de executat, fix din cauza blocajelor si bagajului. Totusi, daca noi suntem doooooooh si caposi, macar creierul nostru e mai destept, in timp sterge amintirile neplacute si le lasa pe cele frumoase, drept urmare, in locul celor urate, s-a facut loc pe hard pentru unele noi, preferabil si mai frumoase! 🙂 Si ar fi ideal daca am iesi din cochiliile noastre comode si am face un efort, mai ales daca avem si pentru cine! Frica de esec nu este pentru invingatori! Si chiar daca purtam masti, ca nu avem incotro, e tare bine sa fii tu cu putinele persoane care merita sa te cunoasca cu adevarat.

In general suntem superficiali, nu avem rabdare, nu ne dorim, nu ne simtim in stare sa lasam pe cineva sa ne descopere si sa ne vada vulnerabili, nu suntem capabili sa mai intelegem si sa aplicam in adevaratul sens cuvantul „commitment”, ca s-o citez pe o prietena… Iar femeile se indragostesc de ce aud si barbatii de ce vad. De aceea femeile se machiaza si barbatii mint! Depinde fiecare cat are de ascuns. Si asta mi se pare trist. Cu toate ca e adevar in chestia aia ca nu poti cunoaste un om o viata, daramite intr-un timp scurt. Dar de-asta spun eu sa nu ne mire nimic. Pentru ca rautati vor fi mereu, misoginisme si atacuri asupra barbatilor vor fi mereu, cu intentie, cu directie sau fara niciuna din cele de mai sus. Pentru ca mereu e simplu sa se faca glume de genul „De ce barbatii cu BMW-uri au succes la femei? Simplu, ele citesc printre randuri… Be My Wife!” 😆 sau „femeile spun ca toti barbatii sunt porci… dar cine le-a pus sa-i incerce pe toti?!” si in fond lucrurile raman aceleasi. Traim intr-o jungla, daca nu ne adaptam sa fim noi vanatori, vom fi cei vanati… oricum trecem prin ambele stadii alternativ!

Si dupa cum spuneam, barbatii au devenit sensibili, iar noi din ce in ce mai ale naibii. Ne-am sfasia intre noi, iar ei nu inteleg chestia asta, sau poate ei doar profita de situatie. Totusi, la ei chestia cu „esti prea buna pentru mine” e in general un mod delicat de-a zice „du-te dracu” si nu pentru ca isi recunosc slabiciunile. Asa ca, daca persoana aia a inspirat chestii misto mai mult decat la nivel superficial, poate o discutie ar edifica situatia asta, care e prea bun, care merita si care nu.

Oricum, cele trei nazuinte ale barbatului sunt: sa fie asa frumos cum crede maica-sa ca e, sa fie asa bogat cum crede fiu-su ca e, sa aiba atatea femei cat suspecteaza nevasta-sa ca are! 😛 Drept urmare, poate actiona in consecinta si poate nu e asa de condamnat. Babatii sunt mai rai decat femeile, mai suciti, vor si relatie si felatie in acelasi timp. Si uneori nu se tem s-o spuna cu voce tare, daca merge, bine, daca nu, nu! Si culmea, de multe ori merge si asta pentru ca exista prea multe optiuni, prea multa superficialitate, prea multa curvasaraie, prea multe ispite, ca iar sa citez pe cineva. Tiparele standard ale societatii nu se mai potrivesc in ziua de azi, dar asta depinde de perceptia fiecarui individ. Si pentru ca e usor si merge fara romantism si siroape, ei nu se mai strofoaca si se canalizeaza pe tinte usoare. Poate asa fac si femeile, cand intalnesc un tip dificil, nu-si bat capul, aleg varianta barbatului-carpa. Si unii, si altii, vor ajunge la un moment dat sa fie nemultumiti, sa se planga si sa fie nefericiti. Si… mai exista un adevar foarte valabil in zilele noastre: dragostea e pentru doi, dar mereu se gaseste cate-o curva care nu stie sa numere! Si uite asa, se duse romantismul! 😀

Una peste alta, ca o incheiere, tu vei fi clar un porc in ochii unei femei pe care-ai ranit-o, iar tu vei fi o curva pentru barbatul pe care l-ai dezamagit. Pentru ca de multe ori vrem sa parem ceea ce nu suntem, cream imagini, impresii si asteptari gresite… si ne alegem cu catalogari de-astea. Trebuie sa fim constienti ca avem fiecare partea noastra de porci si curve si, in primul rand sa fim sinceri cu noi, restul… e cancan!

decembrie 3, 2011

Babau sau nu

Nu mi-e frica de bau-bau! Pai cum sa-mi fie, cand sunt tocmai eu?! 😀 Se pare ca sperii barbatii. Da’ rau! Lasand la o parte babaul zilelor noastre, aflu pe zi ce trece lucruri noi si interesante, unele care m-au flatat, altele la care nu ma asteptam si altele pe care nu mi-as dori sa le stiu… si toate mi se trag inca din frageda adolescenta. Nu voi da nume, inca vreau sa mai vorbeasca lumea cu mine! 😆

Deci se pare ca am fost un fel de heartbreaker fara sa-mi dau seama, facand ravagii printre colegii mei, dar castigandu-mi si admiratori mai mari (si culmea, eu mereu am avut cel mai mare lipici la de-astia mai mici!). Ironia este ca am pastrat legaturile si, acum, dupa atatia ani, mi se spun lucruri… sau poate le percep eu acum altfel, desi unele dintre ele mi-ar fi prins tare bine spuse atunci, la vremea potrivita. Pentru ca m-ar fi scapat de multe complexe, intrebari fara raspuns si alte dileme. Dar acum am aflat: mereu am fost privita ca un ideal greu de atins… de ce, nu pot sa inteleg?! Eram tipa aia populara si misto despre care vorbeau toti, pe care o vroiau toti… drept urmare unii si-au luat inima-n dinti, altii nu. La varsta aia, cand hormonii tropaie, e greu sa apreciezi corect ceea ce ai, dar m-am bucurat enorm cand am prins un moment de sinceritate de la fostul meu prieten din liceu… mi-a luminat atatea chestii si vorbele alea m-au facut sa ma simt atat de bine cu mine… 😀

Si totusi, unde e babaul, nu?! Pai probabil pentru ca mereu am fost cam brusc de directa, am intimidat, si poate de-aia am aflat si atat de tarziu aspectele pozitive. Cu toate astea, nu e prea confortabil sa ti se spuna ca ai fost iubirea neimpartasita a cuiva, timp de tz ani… si poate si acum ar fi ceva, oricand as zice eu…desi el si-a stabilit nunta la anul. La fel, e ciudat sa ti se spuna ca ai fost placuta din clasele primare, desi eram convinsa ca altcineva e vizata, dar cica a fost ca sa fiu eu geloasa… si ca sigur ne potrivim si mi-ar face copii frumosi si talentati. Sau sa ti se spuna ca ani de zile nu ai aflat nimic pentru ca persoana respectiva pur si simplu nu a avut curajul sa-ti spuna ce simte, desi pe vremea copiilor mici si fraieri ne-am placut… si ca ii e teama de mine, nevrand sa-mi spuna ceva care sa ma supere…

Oh, cmooooooon! Pe langa faptul ca nu sunt asa de fragila cum probabil isi inchipuie unii, uneori sunt mai puternica si am o rabdare de fier de ma uimesc si pe mine, pot sa suport orice adevar si orice mi s-ar spune! Si totusi, intimidez si sunt babau! Poate e mai bine sa fii temut decat iubit, poate e mai bine sa impui o oarecare distanta, lasandu-ti mai mult spatiu vital in jur, nu stiu cum o fi mai bine… uneori „ma sperii” asta il iau ca pe un compliment, alteori ma enerveaza groaznic!

Ma bucur si apreciez enorm ca exista si au existat in viata mea oameni care nu m-au menajat si mi-au spus mereu ce aveau de zis, cand aveau de zis… cu mici exceptii si intarzieri… dar in principiu, mai mereu imi obtin raspunsurile! Si nu mi-e teama de ele! Si totusi… stau si ma gandesc, cum se irosesc unele ocazii pentru ca nu spui lucrurilor pe nume la timp… si ce bine ar fi ca lucrurile spuse mult mai tarziu sa aiba efect! Si eu sa pot apasa pe un buton si sa simt ce trebuie, alaturi de cineva care mi-a facut marturisiri de-astea. Din pacate, viata nu e asa, e mult mai complicata, iar corazon-ul meu e ocupat si nu stie si nu vrea sa fie altfel decat cum e acum.

Asa ca, desi acum babau si rea, nu am fost mereu vazuta asa, incerc sa ma comport cu oamenii asa cum mi-as dori sa fiu eu tratata si, uneori, chiar daca sunt extremista si vad in alb si negru, chiar asa mi-ar placea sa mi se expuna lucrurile, nu in gri! Pentru ca le pot face fata! Si mereu am spus „it’s ok to be human” si, la urma urmei… sunt un babau cu suflet! 😉

martie 2, 2011

Martisoare, primavara si nemultumiri

De doua zile a venit primavara oficial. Se ascunde bine, smechera, ca eu nu-i simt prezenta, ba dimpotriva, strang cojocul mai tare pe langa mine sa nu ma-nghete vajul! Si cred ca am imbatranit, maica, asa de bine ma inteleg cu piesa vestimentara numita body… incat nu stiu cum in tinereti umblam cu geci scurte si blugi cu talie joasa si mi se parea ceva normal. Deci da, mi-e frig si nu stiu unde e primavara, poate doar in calendar, ca afara e ger, gheata, ba chiar si zapada!

Singurul semn cum ca s-a schimbat anotimpul a fost vanzoleala de ieri, cu flori, martisoare, snururi si alte acareturi din aceeasi categorie. Basca flori, la suprapret! Mai ofilite sau nu, depinde de spaga data la tiganci in piata. Si da, sunt femeie, imi plac martisoarele, port cu mare drag snur la mana, uneori chiar toata luna martie, dar balamucul iscat in jurul evenimentului e urat! Am primit ieri cateva martisoare si flori, normal ca m-am bucurat, bineinteles ca a contat si persoana care le-a oferit. Si daca n-am mai spus-o pana acum, imi plac la nebunie surprizele placute! 😀

In perioada asta ii inteleg pe barbati de ce sunt disperati, desi sunt convinsa ca meritam apreciere mai mult de cateva ori pe an. Desi am zis ca-i detest pe majoritatea, ii compatimesc atunci cand ii vad alergand sa ia te miri ce care sa le aduca si lor o noapte de sex ca lumea. Dar, la naiba, macar la atat sa se straduiasca si ei! 😆 Sunt discriminati oricum, lasand la o parte zilele de nastere si sarbatorile, noi avem doua zile de ridicat in slavi, pe cand ei doar una, si aia chinuita si sarbatorita cu vreun festival al berii obosit. Mama zice ca fiecare in viata primeste ce merita… noi meritam mai mult se pare. 😛

Majoritatea superficialilor purtatori de samanta confunda 1 cu 8 martie, uita aniversari si cumpara doar ce au impresia ca ar placea sau ofera cadouri extravagante, scumpe sau mai stiu eu cum ca sa compenseze cine stie ce frustrare existenta acolo undeva adanc in creierul lor. Nu frate, nu asa se face! „The best gift you can give to a woman, is to show her that she matters!” maaaaaaaaare vorba! Ei bine, asa se face! Intotdeauna gesturile conteaza, nu consistenta lor, pe langa asta n-ai nevoie de ocazii speciale sa-ti arati aprecierea!

Barbatii n-au nevoie de zile speciale de apreciere, pentru ca ei sunt oricum apreciati. Intr-o lume unde femeile sunt mai multe decat barbatii, daca ar fi s-o luam un pic subiectiv, ar trebui ca barbatii sa fie coplesiti de cadouri si atentie, ca sa aiba de unde alege. Totusi, chiar daca nu-si dau seama, ei sunt apreciati ca sunt puternici, ca stiu sa fie responsabili, ca pot intretine o familie… toate gesturile banale care au impresia ca li se cuvin, sunt gesturi de apreciere. Atunci cand sunt lasati cu nebuniile si hobby-urile lor, cand sunt niste copii mari… si multe alte situatii cumulate, fac din barbati niste fiinte apreciate si detestate in acelasi timp. Probabil si reciproca e valabila, rau cu rau, dar mai rau e fara rau!

Am pornit de la martisoare si primavara si am ajuns departe. Ce vreau sa spun e ca ar fi total inutil ca barbatii sa primeasca flori si martisoare cand primesc o gramada de alte lucruri care compenseaza cu varf si indesat faptul ca n-au o mare sarbatoare a lor. Iar toate sarbatorile astea au devenit atat de artificiale, superficiale si seci… doar motive de a face bani… incat pe majoritatea nu le simt ca atare. De multe ori o zi obisnuita, sau un weekend oarecare, la o petrecere ad-hoc sau ceva neplanificat… a iesit mult mai tare decat orice sarbatoare sau eveniment de anvergura, lasand si amintirile frumoase de rigoare.

Deci CARPE DIEM… cat mai frumos! Si primavara poate sa stea in vacanta, sa vina direct vara!

martie 2, 2011

Absenta motivata

In ultimul timp am fost certata ca n-am mai scris. Adevarul e ca niciodata n-am lasat blogul in paragina atata timp. Imi cer scuze celor care au batut la poarta moderarii si eu eram cu capra la raze. Celorlalti nu le cer scuze, pentru ca pe tarlaua mea cultiv cand am eu chef. Si cum seminte roditoare (subiecte) n-am prea avut, sau n-am avut sapa (timp) si semanatoare (chef), am amanat momentul.

Dar, ca sa nu cumva sa moara cineva de grija mea, va spun ca sunt in grafic, n-am murit, nu m-am depresat si nici n-am renuntat la scris si la alte ambitii. Deci alive and kickin’! Hard!

In timpul asta s-au intamplat ceva lucruri, mai frumoase, mai urate, mai surprinzatoare, mai, mai, mai… astfel ca viata in offline a fost mult mai picanta si interesanta decat in online. Am bifat cateva iesiri dragute, karaoke, quality time cu prieteni dragi, am bifat ceva filme, am avut parte de o surpriza placuta si neasteptata care ma tot face sa zambesc, am cunoscut oameni noi si haiosi, am bifat chiar si teatru.

In toata avalansa asta trebuia sa fie si un lucru mai putin placut. Si anume ca am ramas fara job. Din nou! Asa-mi trebuie daca ling acolo unde am scuipat! Adica m-am angajat la o firma care are legatura cu primul meu job, de unde am plecat pentru ca vroiam altceva. In fine… aveam o stima deosebita pentru patron si m-am bucurat sa colaboram. Numai ca mi-a facut o faza de n-am crezut ca vreodata mi se va intampla mie asa ceva: la doua zile dupa ziua mea, a zis sa ma pupe sa ma felicite… a vrut sa ma pupe altfel. Am reactionat urat, l-am pus la punct si de atunci ne-am evitat.  Sa ne intelegem: 70 de ani gen, casatorit… neinteresant ca se scalda in bani… bleah! Cand s-au terminat cele 3 luni, contractul pe perioada determinata mi-a spus pa. Era de asteptat, eram pregatita si nu mi-a parut rau. Dar cam de atunci detest majoritatea barbatilor. Evident ca exista si exceptii, si ma bucur ca una imi este aproape.

Astfel ca dupa o vacanta de 2 saptamani, am inceput un nou job, intr-un domeniu nou pentru mine, unde am o gramada de invatat. Cum am o experienta vasta a interviurilor, am decis sa trec de partea cealalta a baricadei, sa nu mai fiu eu candidatul, sa fiu intervievatorul. Sunt la partea cu invatatul intens, sunt exigenta cu mine, vreau sa ard repede etape, sunt agitata… drept urmare tot schimb stari. Incerc sa ma echilibrez din punctul asta de vedere… si chiar daca e nebunie pe termen scurt, pe termen lung cred ca am numai de castigat. Vom vedea pana la urma daca asta va ramane cariera mea sau nu.

Asa ca, dupa cum bine se observa, Ada face bine. In ciuda tuturor complicatiilor si a piedicilor, I will survive! 🙂

PS: Vineri seara se repeta nebunia de petrecere cu muzica anilor 80-90! Detalii aici! Abia astept!

februarie 10, 2011

Autodistructivi

Se spune mai in gluma, mai in serios ca „ce-si face omul cu mana lui se numeste… lucru manual”. La fel cum se mai spune ca raul pe care si-l face omul singur nici cel mai mare dusman nu reuseste. Si bineinteles, pentru ce este cea mai mare strofocare, si chin interior si scenarita? Pentru viata personala! Iar eu cum sunt Mama Dolores, am vazut si am auzit atatea… incat cred ca nu ma mai socheaza aproape nimic.

Si stau asa si ma intreb… de ce atunci cand suntem dezamagiti in dragoste avem tendinte autodistructive? Sunt convinsa ca macar o data-n viata, fiecare s-a gandit cum ar fi fost lumea fara persoana lui/ei, cei din jur daca ar fi fost schimbati sau la fel, cum ar fi sa pateasca ceva, cum ar fi sa faca vreun gest ca sa-l pedepseasca pe cel care a ranit… ganduri, chestii, scenarii… sau cel putin si-a baut mintile. De ce oare cand suferim ne pierdem uzul ratiunii si nu ne mai pasa de noi? Cum sa ne iubeasca altcineva daca noi incetam s-o facem?

Cand suferim, nu ne mai intereseaza alte aspecte ale vietii. Si nicio alta problema din lumea asta nu e atat de importanta ca propria durere. S-a dus naibii relatia… parca toate merg anapoda, e un cerc vicios. Nu mereu, nu neaparat, zic eu… si daca stii cum sa iesi din el si sa-ti gasesti un echilibru, se linistesc apele. Ca nu poti imediat, ca nu vrei, asta-i alta treaba. La chestii din astea cred ca fiecare avem o mica doza de masochism in noi, ne place sa ne complicam si sa ne agitam, chiar daca stim ca intr-un final vom ajunge tot la acelasi rezultat.

E foarte posibil ca intr-o zi persoana care-ti spunea ca esti totul pentru ea si nu poate trai fara tine, sa vina sa-ti spuna ca poate bine merci sa traiasca fara tine si ca nu mai reprezinti nimic. De cele mai multe ori cam asa se intampla. Sau nu-ti spune direct, te lasa sa intelegi, sau descoperi singur/a chestii pe care n-ai fi vrut sa le afli niciodata… Si atunci, in loc sa-i spui cuvinte care dor, sa-l/s-o dai naibii… stai si te agiti. De ce s-a intamplat asa, de ce eu, de ce mi se intampla toate numai mie, cu ce am gresit… aoleu, aoleu… Si dai rewind la toata relatia, si stai si analizezi, iti amintesti… si te apuca pandaliile… daca nu eram eu, oare cum ar fi fost, oare am insemnat ceva, ah, ce mi-ar palcea sa am un accident ceva sau sa mor dracu’, sa vada cum e, sa sufere… ca oricum la cat doare mai bine nu mai eram, oricum totul e terminat pentru mine!

De cate ori n-am auzit chestii de-astea, sa fiu eu sanatoasa! Dar, Doamne Dumnezeule, de la spus pana la facut e mare diferenta… totusi, numai cand aud ma ingrozesc! E cea mai proasta si mai gresita gandire! Asa te scufunzi in depresie si nu te mai pescuieste nici cel mai tare psiholog. Iar daca recurgi la vreun gest si-ti faci rau, e egoism pur… si cred ca nu trebuie sa stau sa insir acum repercursiunile asupra celor care raman in urma. Nu judec pe nimeni, dar prefer sa nu stiu despre si sa nu am de-a face cu cazuri si situatii de-astea. Pentru ca eu consider ca nimeni si nimic pe lumea asta nu merita sa faci asa ceva! Tu esti cel mai de pret bun pe care-l ai, iar viata ta e cel mai de pret dar… nu-ti bate joc!

Toata lumea boceste si sufera dupa o relatie in care s-a implicat. Si eu mi-am baut mintile si mi-a fost rau a doua zi si mi-am revenit, si eu am plans zile intregi ca sunt cea mai ghinionista ever… poate mi-au trecut si mie ganduri rebele prin minte, dar ma iubesc prea mult sa-mi fac rau! Si, cu ce m-am ales? Cu experienta si invatamintele… ca statuie inca n-am. Si nici nu sunt sigura c-o s-ajung in Rai (inca sunt prea toanta).

Si femeile si barbatii sufera, poate, la fel de mult, dar se exprima diferit. Femeile bocesc de zici ca se termina lumea, universul se naruie, li s-a terminat viata… intens, se plang, depresii, nebunii… apoi, dupa ce se termina lacrimile (asa-mi place sa spun) se cam spala si durerea si isi revin, trec peste, merg mai departe. Barbatii inschimb, cand sufera, tin in ei, stau morocanosi, refuza comunicarea, rabufnind din cand in cand, tocmai de-aia la ei dureaza mai mult sa-si revina dupa o despartire. Poate de aici e si impresia gresita ca barbatii sufera mai mult decat femeile… cred ca sufera egal (asta bineinteles, daca le-a pasat).

Asa ca… dupa ce ca viata asta e scurta si oricum te loveste cand nu te astepti, de ce sa ne facem si noi un rau in plus? Nu mai bine mergem pe principiul „go with the flow”, bucura-te de ce ai, carpe diem etc. si vedem ce ne aduce nou si frumos fiecare zi?! Ba daaaaaaaaaa! Asa ca pentru voi, astia depresivii, lasati naibii prostiile si iesiti in lume zambind, o sa va fie mult mai bine! 🙂

ianuarie 21, 2011

Fuckin’ mennnnnnn!!!

Daca-l mai aud pe vreunul ca e confuz, fucked up, cu creierii imprastiati sau nehotarat, imi iau campii, fi-r-ar sa fie! Am trait in ultimele 3 saptamani cat n-am trait anul trecut din punct de vedere sentimental. Why the hell do you do the right things when it’s TOO late??? (suna mai bine in engleza)

Ori sunt eu un magnet prost, ori e ceva in aer, in afara de gripa, care afecteaza creierele barbatilor cu care intru in contact. Da’ asa m-am saturat, ca, sa mor, fara suparare, din toti nu cred ca obtin unul de care sa pot spune „Da, dom’le merge!”. No hard feelings! Stiu ca si eu sunt pretentioasa si vreau multe, consider ca am si de ce, dar… n-ai cu cine (niste tarani)!

Asa cum mi-am inceput anul, asa s-a continuat. Ca sa pastrez nota… daca-mi mai zice cineva lasa, ca asa e frumos sa se intample lucruri si sa fie agitatie, sa nu te plictisesti, spun cu hotarare, din punctul asta de vedere plictisi-m-as! Am inceput anul cu o cutiuta de catifea si o scrisoare. Din punctul meu de vedere erau demult lucrurile lamurite, se pare ca nu si invers. Iar eu am ales sa pastrez tacerea. Nu a fost bine, mi s-a reprosat ca nici macar un sms cu „ba, esti tampit, revino-ti” n-am dat, iar cand am vrut sa rezolv situatia si sa inapoiez cutiuta am primit un refuz si lamurirea cum ca-mi apartine, si fac ce cred de cuviinta cu ea. Ei bine, in combinatie cu alte accesorii, cand va fi cazul, voi purta ce-am primit, numai asa, de-a naibii!

Apoi am primit niste scuze pe care nu credeam ca le voi mai auzi vreodata, persoana care m-a suparat de ziua mea s-a gandit ca ar putea sa inceapa anul lamurind lucruri neincheiate. Am apreciat pe masura, inclusiv scuzele ca ceva l-a facut sa dea inapoi (cica nu eu, culmea!), acum suntem ok, dar ceva s-a rupt si nu se va mai lega, plus ca acum nu mai vreau eu.

Cand credeam ca aveam si eu o conexiune buna (semnal la telefon 😛 ) cu o persoana, imi da cu firma-n cap: e combinat, dar i s-a pus pata pe mine si ma vrea. I-auzi! Prietene, astia luati si cu relatie de 4 ani si ceva au un mare semn de interzis pe frunte. Bravos ca ai avut cojones sa nu ma minti, ca oricum aflam si jar mancai! Si mi s-a taiat grav.

Una din marile surprize ale acestei perioade a fost cand cineva pe care-l cunosc de niste ani si cu care ma intelegeam excelent si pe care-l respectam si inca mi-e drag, dar a disparut ca magaru-n ceata, dupa 7 luni a venit sa vorbim face to face si sa-mi dea explicatii. Am fost receptiva, dar mi-am spus si punctul de vedere, intr-un mod brutal de sincer, lucru care a durut mai rau decat daca i-as fi dat doua palme si l-as fi dat pe usa afara. Imi pare rau c-am fost scorpie, dar meritai! Altul cu creierii varza, care nu stie ce vrea… chiar nu pot si nu mai vreau sa fiu Mama Dolores, no more! Asa ca are misiune sa-si omoare piticii si mai apoi discutam. Are multe de recuperat pentru ca a fost o mare dezamagire, omul paradox… dar macar acum per total sunt mai putine intrebari fara raspuns.

De curand am intalnit pe cineva. A fost chimie, a fost aceeasi unda, tot ce trebuia… singurul care mi-a spus foarte raspicat ca-si doreste copii cu mine (a spus-o fara sa-mi stie pasiunea pt bebei)… numai ca, avem o mica problema, o relatie de vreo 3 luni in care nu-i e ok si la fel, e confuz. Asa ca… fii confuz in continuare, ca e excelent!

Frate, sunteti toti dusi, pe cuvant!!! In momentul in care vedeti cu cine aveti de-a face, daca nu va simtit siguri pe voi, mai bine back off, dar nu-mi pierdeti mie timpul! Daca as fi fost vreo nebuna si crizata, vreo isterica razbunatoare, as mai fi zis, asa sunt babau din nimic (recunosc ca am tendinte violente cateodata, dar se consuma numai in mintea mea, nu le exteriorizez, asta ar trebui sa va spuna ceva). Este mai mult decat clar ca daca ai pe cineva si ti s-a pus pata pe mine, ce ai tu deja acasa nu e ce trebuie! Pe langa asta, daca vezi ca iti dau toate semnalele ca lucrurile sunt ok, nu inteleg de ce prelungesti agonia si nu tai raul din radacina. Lasand lucrurile nerezolvate, nu vor disparea, vor ramane acolo, agravandu-se si mai tare, complicandu-se si mai tare. Si cica eu sunt aia careia ii plac complicatiile…

Doamneeeeeeee, cu ce ti-oi fi gresit de ma lovesti numai de faze de-astea… oare pentru faptul ca din cand in cand nu iau bilet RATB? Oare pentru ca tip la frati-miu cand ma enerveaza? Oare pentru ca ma isterizez cand ma bate mama la cap? Oare pentru ca mi-am urmat instinctele si inima si-am facut ceea ce am crezut ca e mai bine pentru mine? Oare pentru ca m-am incapatanat in situatii care nu-mi erau favorabile fortand lucrurile? Poate pentru toate astea, poate doar pentru unul sau poate pentru niciunul din lucrurile enumerate mai sus… Dar tot astept roata aia sa se intoarca odata!!!

Sa fie foarte clar, chiar daca „rabdare” nu-i unul din cuvintele mele preferate, ea exista si e limitata. Chiar daca sunt eu bleaga de dragul tau si trec cu vederea lucruri, nu inseamna ca sunt proasta si nu stiu, simt sau intuiesc, te las doar pe tine sa crezi asta! Tinand cont de asta, ai grija sa nu-mi atingi limitele! Ca, daca ai facut-o, te-ai ars, there’s no turnin’ back, ca mie daca mi se ia, apai mi se ia de tot… si apoi poti sa stai si-n limba ca nu ma mai impresionezi. Timingu’ vietii! Si cica daca e sa fie, va fi oricum, mai devreme sau mai tarziu (soarta astrele si horoscopul)… ok, dar sa fie in intervalul ala cand inca vreau eu, ca dupa aia nu se mai pupa timing-ul si e vax albina! Si cu asta am incheiat povestea, desi as mai putea spune multe!

octombrie 21, 2010

Comunicare masculina

Ca urasc semeseurile cu „Ok”, „K”, „Da”, „Bine” etc e demult stiut. Cel mai adesea barbatii comunica asa intre ei sau atunci cand vorbesc cu femeile. Si noi, fraiere, ne gandim ca o fi omul suparat, n-are chef si incepe scenarita… cand ei de fapt au comunicat scurt si concis ce au avut de spus.

Dar cum trebuie sa-mi protejez nervii, am invatat sa nu ma mai agit, ba chiar ma amuza cand vad situatii de-astea. Una a fost azi, intr-un schimb de sms-uri intre seful meu si unul dintre colegi. Seful si el pe picior de plecare ca si mine, colegul in strainezia la un training, pe el inca nu l-au mazilit. Iar seful meu are chef de caterinci. Iar eu nu mai puteam de ras.

Seful meu il sunase intr-o anume chestie si el n-a raspuns. Dupa un timp, colegul ii da sms: „M-ai sunat.” Seful meu: „Da”. Vine iar sms: „Poti sa-mi spui despre ce e vorba?” Sefu’ lesinat de ras… „Mama, sa vezi ce-i fac! Il tin in de-alea ca in bancul ala cu ardelenii care se duc la gara si cer bilete de tren. Ii intreaba casiera, unde mergeti? Si ei… la nunta”. 😆 Si ii trimite raspuns: „Da”. Noi pe jos de ras. Apoi amuzati, ne-am vazut de treaba. Peste 5 minute vine sefu’ la noi cu telefonul: „Na, ca v-am zis eu ca gand la gand!” Colegul meu: „Hai ca parca suntem ca-n bancul ala cu ardelenii!” 😆 😯 Noi haha, hihi, huhu… si sefu’ „Da, deci ii trimit mesaj: Asa e!” 😆

Nu mai stiu continuarea, ca a plecat sefu’ din birou. Dar tot ma hlizesc de nebuna cand imi aduc aminte faza. Iar poate cand povestesc eu nu e amuzant, live a fost cu siguranta!

Deci, noi de ce ne pierdem in detalii, 15 mii de semne de punctuatie si zambarici cand ei comunica eficient asa? Si ,frate, nu fac economie de sms-uri. Cand ar putea spune mai adunat ce au de zis, informatia completa… ei nuuuuuuu, pe bucati si trasi de limba. Am mai vazut eu schimb de sms-uri: „Esti in oras?” Raspuns: „Da”. Clar dupa aia se cer lamuriri asupra locului etc… era greu sa puna o virgula dupa „da” si sa continue. O continuare ar fi „Unde” fara semnul intrebarii. Raspunsul vine scurt si concis: „X”, unde X e numele clubului, barului, locului cu pricina… fara nicio prepozitie inainte. 😯

De-aia noi ne pierdem in detalii si ei vad esentialul! Da’ pe cuvant de cateodata de nu-mi vine sa-i injur rau! Si cica tot ei sunt aia logici, care comunica eficient. Eficient, pe naiba, mie daca-mi scoti virgule, semne de punctuatie si prepozitii, trebuie sa ma gandesc mult mai mult sa pun cap la cap informatiile! Dar hai, ca azi m-am amuzat copios. Si oricum, fara dragutii de ei, viata ar fi plictisitoare rau! Si o spun cu toata sinceritatea, fara misto-uri si intelesuri ascunse! 🙂