Mama Dolores da sfaturi

aprilie 27, 2015

Oja (semi)permanenta

Este o inventie minunata! Atunci cand pleci in vacanta nu mai ai stresuri ca ti se duce si trebuie refacuta. Despre avantaje estetice si practice, numai de bine, cu o mica exceptie: greu de dat jos.

Cum asa? Ei bine, exact asa! Plictisindu-ma de clasicul rosu, am vrut sa schimb culoarea unghiilor. Mare greseala! Stiam povestea cu dischetele demachiante inmuiate in acetona (de-aia buna) si infasurat degetul si gata, ca prin minune, dispare tot. Numai ca nu e asa. Dupa ce am incercat fara rezultat am zis sa intreb. Mi-am dat seama ca fusesem tuta si uitasem un pas important in tot procesul. Si anume ca degetele infasurate in discheta demachianta imbibata, la randul lor trebuiau infasurate in staniol. Si ce simplu parea pe youtube!

Mama lui de staniol! Nefiind cea mai gospodina, m-am gandit un pic asa facand inventar in minte, trecand in revista dotarile din bucatarie. Evrika! Am staniol de la ciocolata, doar cumparasem toate felurile de ciocolata amaruie gasite (nu spunem marca, sa nu fie reclama; cu ciocolata am insotit lectura „50 shades of Grey”, alta data despre). Si stai si despoaie ciocolatele, lasa-le in celalalt ambalaj si pune-le peste degete. Si stai Ada vreo 20 de minute monstrulet de staniol. Dupa timpul alocat, si nu am trisat, am desfacut nerabdatoare amalgamul, asteptandu-ma la rezultatul ala vazut pe youtube. Canci!

Frate, am cerut oja semipermanenta, nu vopsea de masina! Si am repetat procesul. Dupa 20 de minute simteam ca imi ard buricele degetelor pe sub staniolul ala. Rezultatul a fost o oja prafoasa, cu bule de aer pe dedesupt, exact ca la vopseaua de la masina cand incepe s-o ia razna. S-a semi-luat, lasand in urma niste unghii roz turbat, patate si deloc ok, nicidecum ca in filmuletul de pe youtube. Bineeee! Si uite asa am luat fiecare unghie la pila, incercand s-o aduc la culoarea naturala. Chinul cu atat mai mare cu cat aveam o pila fina, nu una abraziva si rugoasa.

Dupa vreo doua ore si ceva am iesit victorioasa, cu niste unghii ceva mai subtirele. Si-au revenit ulterior. cand era deja tarziu am primit un telefon din care am aflat ca mai pierdusem din vedere inca un pas: sa pilesc pe deasupra lacul protector, un pic, cat sa stric sigiliul unghiilor. aparent, daca faceam asta, lucrurile ar fi trebuit sa mearga ca pe roate. Voi sti data viitoare!

Numai ca zuza insista sa faca lucruri neconventionale. Inmuiat cu totul in cada, pe stilul rasfat si apoi desfacut un colt, cat sa intre aer si apa intre vopsea si unghie. Si a mers. Dar nu, nu faceti ca mine. Asta daca va mai doriti niste unghii cat de cat mai acatari! Preferabil sa lasam operatiunile de genul pe seama profesionistilor. 🙂

ianuarie 15, 2012

De ce sunt barbatii porci si femeile curve III

Dupa doua posturi in care-am mai spus una alta despre subiect, dupa numerosi gugalitori care astfel au ajuns la mine, dupa alte discutii in offline despre subiect sau subiecte similare… m-am gandit ca ar fi pacat sa nu fac din postarea asta cel putin o trilogie. Nu pot sa ma las mai prejos si sunt convinsa, ca oricat s-ar scrie pe subiect, mereu va fi unul controversat si indelung discutat si probabil nu se va ajunge la nicio concluzie general valabila. Desi adevarul e undeva la mijloc, mereu parerile vor fi subiective, discutiile aprinse si contradictorii iar convingerile probabil neclintite.

Ideea mea ramane aceeasi, in schimb, ca sunt asa unii din cauza celorlalti… pacat ca-n viata asta nu se pupa timing-ul curvelor cu al porcilor! Ca ei ar fi fericiti acolo-n lumea lor… Din pacate lucrurile nu sunt chiar atat de simple, vorba feisbucului, it’s complicated! Pentru ca, datorita bagajului din trecut, blocajelor si nepotrivirii, catalogarea asta reciproca sa fie facuta foarte gresit. Fara sa vrem, sau sa ne dam seama, comparam si facem legaturi cu trecutul. Am observat ca, in timp, barbatii care au suferit devin din ce in ce mai sensibili la detalii banale si de nepatruns in rest, iar femeile devin mai reci si mai dure si actioneaza in consecinta. O asociere dintre doua persoane asa, clar duce la niste perceptii gresite una despre cealalta. Si se duce naibilui tot!

Poate vazut din afara e un comportament de condamnat, ca nu e normal sa compari, ca nu-i normal sa porti dupa tine tot bagajul emotional… da, poate ca asa e, dar uneori nu se poate altfel! Si comportamentul distant este exact strategia cea mai potrivita de aparare, si daca nu e cea mai potrivita, atunci sigur e cea mai comoda. Pentru cel care-o aplica este foarte ok, pentru cel care simte efectele, nu. Si stai si te intrebi… totusi… toate lucrurile astea de unde au venit? Ca daca stai si tratezi efectele, povestea se va repeta, daca investighezi cauza si faci ceva in sensul asta, s-ar putea sa vezi schimbari.

Pai, toate lucrurile astea, au venit deopotriva din partea femeilor si din partea barbatilor. Pentru ca suntem firi diferite, pentru ca ar trebui sa ne completam. Dar complementaritatea asta asa, nu e ca la puzzle, perfect match, nu e just like that, in extrem de putine cazuri fericite se intampla asta. In cazurile de oameni normali si cu defecte, despre care vorbesc eu, lucrurile mai trebuiesc si ajutate, in sensul ca pentru ca lucrurile sa mearga, ambele persoane trebuie sa aiba rabdare, intelegere, bunavointa si sa comunice. Altfel, isi pot lua la revedere de la primele intalniri!

Numai ca lucrurile idealiste despre care vorbesc eu aici sunt cam greu de executat, fix din cauza blocajelor si bagajului. Totusi, daca noi suntem doooooooh si caposi, macar creierul nostru e mai destept, in timp sterge amintirile neplacute si le lasa pe cele frumoase, drept urmare, in locul celor urate, s-a facut loc pe hard pentru unele noi, preferabil si mai frumoase! 🙂 Si ar fi ideal daca am iesi din cochiliile noastre comode si am face un efort, mai ales daca avem si pentru cine! Frica de esec nu este pentru invingatori! Si chiar daca purtam masti, ca nu avem incotro, e tare bine sa fii tu cu putinele persoane care merita sa te cunoasca cu adevarat.

In general suntem superficiali, nu avem rabdare, nu ne dorim, nu ne simtim in stare sa lasam pe cineva sa ne descopere si sa ne vada vulnerabili, nu suntem capabili sa mai intelegem si sa aplicam in adevaratul sens cuvantul „commitment”, ca s-o citez pe o prietena… Iar femeile se indragostesc de ce aud si barbatii de ce vad. De aceea femeile se machiaza si barbatii mint! Depinde fiecare cat are de ascuns. Si asta mi se pare trist. Cu toate ca e adevar in chestia aia ca nu poti cunoaste un om o viata, daramite intr-un timp scurt. Dar de-asta spun eu sa nu ne mire nimic. Pentru ca rautati vor fi mereu, misoginisme si atacuri asupra barbatilor vor fi mereu, cu intentie, cu directie sau fara niciuna din cele de mai sus. Pentru ca mereu e simplu sa se faca glume de genul „De ce barbatii cu BMW-uri au succes la femei? Simplu, ele citesc printre randuri… Be My Wife!” 😆 sau „femeile spun ca toti barbatii sunt porci… dar cine le-a pus sa-i incerce pe toti?!” si in fond lucrurile raman aceleasi. Traim intr-o jungla, daca nu ne adaptam sa fim noi vanatori, vom fi cei vanati… oricum trecem prin ambele stadii alternativ!

Si dupa cum spuneam, barbatii au devenit sensibili, iar noi din ce in ce mai ale naibii. Ne-am sfasia intre noi, iar ei nu inteleg chestia asta, sau poate ei doar profita de situatie. Totusi, la ei chestia cu „esti prea buna pentru mine” e in general un mod delicat de-a zice „du-te dracu” si nu pentru ca isi recunosc slabiciunile. Asa ca, daca persoana aia a inspirat chestii misto mai mult decat la nivel superficial, poate o discutie ar edifica situatia asta, care e prea bun, care merita si care nu.

Oricum, cele trei nazuinte ale barbatului sunt: sa fie asa frumos cum crede maica-sa ca e, sa fie asa bogat cum crede fiu-su ca e, sa aiba atatea femei cat suspecteaza nevasta-sa ca are! 😛 Drept urmare, poate actiona in consecinta si poate nu e asa de condamnat. Babatii sunt mai rai decat femeile, mai suciti, vor si relatie si felatie in acelasi timp. Si uneori nu se tem s-o spuna cu voce tare, daca merge, bine, daca nu, nu! Si culmea, de multe ori merge si asta pentru ca exista prea multe optiuni, prea multa superficialitate, prea multa curvasaraie, prea multe ispite, ca iar sa citez pe cineva. Tiparele standard ale societatii nu se mai potrivesc in ziua de azi, dar asta depinde de perceptia fiecarui individ. Si pentru ca e usor si merge fara romantism si siroape, ei nu se mai strofoaca si se canalizeaza pe tinte usoare. Poate asa fac si femeile, cand intalnesc un tip dificil, nu-si bat capul, aleg varianta barbatului-carpa. Si unii, si altii, vor ajunge la un moment dat sa fie nemultumiti, sa se planga si sa fie nefericiti. Si… mai exista un adevar foarte valabil in zilele noastre: dragostea e pentru doi, dar mereu se gaseste cate-o curva care nu stie sa numere! Si uite asa, se duse romantismul! 😀

Una peste alta, ca o incheiere, tu vei fi clar un porc in ochii unei femei pe care-ai ranit-o, iar tu vei fi o curva pentru barbatul pe care l-ai dezamagit. Pentru ca de multe ori vrem sa parem ceea ce nu suntem, cream imagini, impresii si asteptari gresite… si ne alegem cu catalogari de-astea. Trebuie sa fim constienti ca avem fiecare partea noastra de porci si curve si, in primul rand sa fim sinceri cu noi, restul… e cancan!

iulie 21, 2011

Whatever

Asa-i invidiez pe oamenii aia care spunand „whatever” chiar asa si fac! Si o cred si o simt pe bune… si asta nu inseamna neaparat ca sunt ignoranti, nesimtiti sau altfel. Poate sunt doar practici, realisti si pragmatici, aleg calea cea mai usoara… pe stilul „cand ma apuca cheful de munca, ma ghemuiesc in coltul meu si astept sa-mi treaca” sau „nu lasa pe maine ce poti face azi, lasa pe poimaine, ca poate intre timp se rezolva”. 😆 Da, poate e si delasare si la lucruri importante nu e bine sa fii asa, ca usor, usor nu mai prezinti credibilitate. Bai, dar la banalitati si prostii, ce bine e sa te poti detasa instant! Si vreau si eeeeeeeeeeeeeu!

Dar cum norocul meu se joaca tare frumos cu mine… e imperios necesar sa ma adaptez, ca altfel fac riduri si imi ies fire albe si nu pot face asta, nu-mi pot dezamagi fanii care ma cred mult mai pustoaica! 😀 Numai ca de mica am avut niste vise, idei, principii, conceptii care poate m-au facut sa vreau sa fiu stapana pe majoritatea situatiilor din viata mea. Nu de putine ori mi s-a spus ca sunt control freak, ca sunt dura, ca sunt extremista, ca sunt babau si ca am fitze… dupa cum am zis, numai lucruri bune! Si eu ma incapatanez, si ma tin cu dintii de ideile mele, si ma agit ca pepsi-ul… si n-ar trebui! Adica pe chestii serioase, poate ca merita sa ma agit, dar pe banalitatile de zi cu zi… nu, nu, nu!

Asa ca Ada a rarit chestiile gen Mama Dolores, isi vede mai mult de sufletelul ei, isi ocupa timpul, ca sa nu-si ocupe mintea, nu mai face planuri, nu-si mai creeaza asteptari si merge cu valul. E mai bine asa… sunt multe lucruri inexplicabile si oricat te incrancenezi sa le descurci, poate mai rau faci si le incurci sau le ingreunezi… mor cand aud chestia aia cu „lasa timpul sa-si faca treaba”, dar… cam asa e. Dar, vorba unui prieten, daca toate lucrurile bune vin la batranete… nu mai am nevoie! Sa speram ca nu… se zice ca „good things come to those who wait”… pai nene, inseamna ca ma asteapta lucruri incredibil de bune, minunate, mirobolante si speciale! Si parca vad ca or sa vina toate buluc, ca doar Murphy e prietenul meu, ce mama zmeilor!

Si, pentru ca nimic nu e intamplator, iau lucrurile asa cum sunt, asa cum vin, nu le mai despic in patru, decat poate un pic superficial in minte, stiu ca exista semne peste tot, trebuie doar sa le vezi… si ma voi increde mai mult in instinctele si intuitia mea, chiar daca se bat cap in cap cu vorbele aruncate in vant si… restul e cancan! Si WHATEVER e o atitudine corecta, care te fereste de multe belele si de dileme, probleme si ganduri adunate. Stiu ca am mai zis, dar exista un sambure de adevar in chestia aia cu „fericiti cei saraci cu duhul”, asa ca …sa nu mai stiu eu tot, sa nu mai intuiesc, sa nu ma prind repede, sa nu prind cateva fragmente si apoi sa le pun cap la cap intelegand ce se intampla! Nuuuuuuuuuu, nu se face asa! Trebuie sa pari mai fraier decat esti, ca altfel o iei pe carari, ca subsemnata! 😀 Tocmai de-aia eu mi-am dat doua palme, shmaf-shmaf si am schimbat foaia: ia sa nu mai stie nimeni ce vreau si ce gandesc eu de fapt… sa ma astept la orice din partea oricui… sa fiu mai detasata si mai miserupista!

Bai, ce usor e! In continuare aceleasi lucruri conteaza pentru mine, in continuare sunt buna si nebuna, in continuare fac lucrurile care-mi plac, ma simt bine in pielea mea, ma simt libera si mereu zambitoare… doar ca aplic acel WHATEVER de care avem nevoie demult! 😉 Si nu ma astept sa fi fost coerenta in postul asta sau sa inteleaga cineva ce-am scris aici… W H A T E V E R!!! 😆

februarie 10, 2011

Autodistructivi

Se spune mai in gluma, mai in serios ca „ce-si face omul cu mana lui se numeste… lucru manual”. La fel cum se mai spune ca raul pe care si-l face omul singur nici cel mai mare dusman nu reuseste. Si bineinteles, pentru ce este cea mai mare strofocare, si chin interior si scenarita? Pentru viata personala! Iar eu cum sunt Mama Dolores, am vazut si am auzit atatea… incat cred ca nu ma mai socheaza aproape nimic.

Si stau asa si ma intreb… de ce atunci cand suntem dezamagiti in dragoste avem tendinte autodistructive? Sunt convinsa ca macar o data-n viata, fiecare s-a gandit cum ar fi fost lumea fara persoana lui/ei, cei din jur daca ar fi fost schimbati sau la fel, cum ar fi sa pateasca ceva, cum ar fi sa faca vreun gest ca sa-l pedepseasca pe cel care a ranit… ganduri, chestii, scenarii… sau cel putin si-a baut mintile. De ce oare cand suferim ne pierdem uzul ratiunii si nu ne mai pasa de noi? Cum sa ne iubeasca altcineva daca noi incetam s-o facem?

Cand suferim, nu ne mai intereseaza alte aspecte ale vietii. Si nicio alta problema din lumea asta nu e atat de importanta ca propria durere. S-a dus naibii relatia… parca toate merg anapoda, e un cerc vicios. Nu mereu, nu neaparat, zic eu… si daca stii cum sa iesi din el si sa-ti gasesti un echilibru, se linistesc apele. Ca nu poti imediat, ca nu vrei, asta-i alta treaba. La chestii din astea cred ca fiecare avem o mica doza de masochism in noi, ne place sa ne complicam si sa ne agitam, chiar daca stim ca intr-un final vom ajunge tot la acelasi rezultat.

E foarte posibil ca intr-o zi persoana care-ti spunea ca esti totul pentru ea si nu poate trai fara tine, sa vina sa-ti spuna ca poate bine merci sa traiasca fara tine si ca nu mai reprezinti nimic. De cele mai multe ori cam asa se intampla. Sau nu-ti spune direct, te lasa sa intelegi, sau descoperi singur/a chestii pe care n-ai fi vrut sa le afli niciodata… Si atunci, in loc sa-i spui cuvinte care dor, sa-l/s-o dai naibii… stai si te agiti. De ce s-a intamplat asa, de ce eu, de ce mi se intampla toate numai mie, cu ce am gresit… aoleu, aoleu… Si dai rewind la toata relatia, si stai si analizezi, iti amintesti… si te apuca pandaliile… daca nu eram eu, oare cum ar fi fost, oare am insemnat ceva, ah, ce mi-ar palcea sa am un accident ceva sau sa mor dracu’, sa vada cum e, sa sufere… ca oricum la cat doare mai bine nu mai eram, oricum totul e terminat pentru mine!

De cate ori n-am auzit chestii de-astea, sa fiu eu sanatoasa! Dar, Doamne Dumnezeule, de la spus pana la facut e mare diferenta… totusi, numai cand aud ma ingrozesc! E cea mai proasta si mai gresita gandire! Asa te scufunzi in depresie si nu te mai pescuieste nici cel mai tare psiholog. Iar daca recurgi la vreun gest si-ti faci rau, e egoism pur… si cred ca nu trebuie sa stau sa insir acum repercursiunile asupra celor care raman in urma. Nu judec pe nimeni, dar prefer sa nu stiu despre si sa nu am de-a face cu cazuri si situatii de-astea. Pentru ca eu consider ca nimeni si nimic pe lumea asta nu merita sa faci asa ceva! Tu esti cel mai de pret bun pe care-l ai, iar viata ta e cel mai de pret dar… nu-ti bate joc!

Toata lumea boceste si sufera dupa o relatie in care s-a implicat. Si eu mi-am baut mintile si mi-a fost rau a doua zi si mi-am revenit, si eu am plans zile intregi ca sunt cea mai ghinionista ever… poate mi-au trecut si mie ganduri rebele prin minte, dar ma iubesc prea mult sa-mi fac rau! Si, cu ce m-am ales? Cu experienta si invatamintele… ca statuie inca n-am. Si nici nu sunt sigura c-o s-ajung in Rai (inca sunt prea toanta).

Si femeile si barbatii sufera, poate, la fel de mult, dar se exprima diferit. Femeile bocesc de zici ca se termina lumea, universul se naruie, li s-a terminat viata… intens, se plang, depresii, nebunii… apoi, dupa ce se termina lacrimile (asa-mi place sa spun) se cam spala si durerea si isi revin, trec peste, merg mai departe. Barbatii inschimb, cand sufera, tin in ei, stau morocanosi, refuza comunicarea, rabufnind din cand in cand, tocmai de-aia la ei dureaza mai mult sa-si revina dupa o despartire. Poate de aici e si impresia gresita ca barbatii sufera mai mult decat femeile… cred ca sufera egal (asta bineinteles, daca le-a pasat).

Asa ca… dupa ce ca viata asta e scurta si oricum te loveste cand nu te astepti, de ce sa ne facem si noi un rau in plus? Nu mai bine mergem pe principiul „go with the flow”, bucura-te de ce ai, carpe diem etc. si vedem ce ne aduce nou si frumos fiecare zi?! Ba daaaaaaaaaa! Asa ca pentru voi, astia depresivii, lasati naibii prostiile si iesiti in lume zambind, o sa va fie mult mai bine! 🙂

ianuarie 21, 2011

Fuckin’ mennnnnnn!!!

Daca-l mai aud pe vreunul ca e confuz, fucked up, cu creierii imprastiati sau nehotarat, imi iau campii, fi-r-ar sa fie! Am trait in ultimele 3 saptamani cat n-am trait anul trecut din punct de vedere sentimental. Why the hell do you do the right things when it’s TOO late??? (suna mai bine in engleza)

Ori sunt eu un magnet prost, ori e ceva in aer, in afara de gripa, care afecteaza creierele barbatilor cu care intru in contact. Da’ asa m-am saturat, ca, sa mor, fara suparare, din toti nu cred ca obtin unul de care sa pot spune „Da, dom’le merge!”. No hard feelings! Stiu ca si eu sunt pretentioasa si vreau multe, consider ca am si de ce, dar… n-ai cu cine (niste tarani)!

Asa cum mi-am inceput anul, asa s-a continuat. Ca sa pastrez nota… daca-mi mai zice cineva lasa, ca asa e frumos sa se intample lucruri si sa fie agitatie, sa nu te plictisesti, spun cu hotarare, din punctul asta de vedere plictisi-m-as! Am inceput anul cu o cutiuta de catifea si o scrisoare. Din punctul meu de vedere erau demult lucrurile lamurite, se pare ca nu si invers. Iar eu am ales sa pastrez tacerea. Nu a fost bine, mi s-a reprosat ca nici macar un sms cu „ba, esti tampit, revino-ti” n-am dat, iar cand am vrut sa rezolv situatia si sa inapoiez cutiuta am primit un refuz si lamurirea cum ca-mi apartine, si fac ce cred de cuviinta cu ea. Ei bine, in combinatie cu alte accesorii, cand va fi cazul, voi purta ce-am primit, numai asa, de-a naibii!

Apoi am primit niste scuze pe care nu credeam ca le voi mai auzi vreodata, persoana care m-a suparat de ziua mea s-a gandit ca ar putea sa inceapa anul lamurind lucruri neincheiate. Am apreciat pe masura, inclusiv scuzele ca ceva l-a facut sa dea inapoi (cica nu eu, culmea!), acum suntem ok, dar ceva s-a rupt si nu se va mai lega, plus ca acum nu mai vreau eu.

Cand credeam ca aveam si eu o conexiune buna (semnal la telefon 😛 ) cu o persoana, imi da cu firma-n cap: e combinat, dar i s-a pus pata pe mine si ma vrea. I-auzi! Prietene, astia luati si cu relatie de 4 ani si ceva au un mare semn de interzis pe frunte. Bravos ca ai avut cojones sa nu ma minti, ca oricum aflam si jar mancai! Si mi s-a taiat grav.

Una din marile surprize ale acestei perioade a fost cand cineva pe care-l cunosc de niste ani si cu care ma intelegeam excelent si pe care-l respectam si inca mi-e drag, dar a disparut ca magaru-n ceata, dupa 7 luni a venit sa vorbim face to face si sa-mi dea explicatii. Am fost receptiva, dar mi-am spus si punctul de vedere, intr-un mod brutal de sincer, lucru care a durut mai rau decat daca i-as fi dat doua palme si l-as fi dat pe usa afara. Imi pare rau c-am fost scorpie, dar meritai! Altul cu creierii varza, care nu stie ce vrea… chiar nu pot si nu mai vreau sa fiu Mama Dolores, no more! Asa ca are misiune sa-si omoare piticii si mai apoi discutam. Are multe de recuperat pentru ca a fost o mare dezamagire, omul paradox… dar macar acum per total sunt mai putine intrebari fara raspuns.

De curand am intalnit pe cineva. A fost chimie, a fost aceeasi unda, tot ce trebuia… singurul care mi-a spus foarte raspicat ca-si doreste copii cu mine (a spus-o fara sa-mi stie pasiunea pt bebei)… numai ca, avem o mica problema, o relatie de vreo 3 luni in care nu-i e ok si la fel, e confuz. Asa ca… fii confuz in continuare, ca e excelent!

Frate, sunteti toti dusi, pe cuvant!!! In momentul in care vedeti cu cine aveti de-a face, daca nu va simtit siguri pe voi, mai bine back off, dar nu-mi pierdeti mie timpul! Daca as fi fost vreo nebuna si crizata, vreo isterica razbunatoare, as mai fi zis, asa sunt babau din nimic (recunosc ca am tendinte violente cateodata, dar se consuma numai in mintea mea, nu le exteriorizez, asta ar trebui sa va spuna ceva). Este mai mult decat clar ca daca ai pe cineva si ti s-a pus pata pe mine, ce ai tu deja acasa nu e ce trebuie! Pe langa asta, daca vezi ca iti dau toate semnalele ca lucrurile sunt ok, nu inteleg de ce prelungesti agonia si nu tai raul din radacina. Lasand lucrurile nerezolvate, nu vor disparea, vor ramane acolo, agravandu-se si mai tare, complicandu-se si mai tare. Si cica eu sunt aia careia ii plac complicatiile…

Doamneeeeeeee, cu ce ti-oi fi gresit de ma lovesti numai de faze de-astea… oare pentru faptul ca din cand in cand nu iau bilet RATB? Oare pentru ca tip la frati-miu cand ma enerveaza? Oare pentru ca ma isterizez cand ma bate mama la cap? Oare pentru ca mi-am urmat instinctele si inima si-am facut ceea ce am crezut ca e mai bine pentru mine? Oare pentru ca m-am incapatanat in situatii care nu-mi erau favorabile fortand lucrurile? Poate pentru toate astea, poate doar pentru unul sau poate pentru niciunul din lucrurile enumerate mai sus… Dar tot astept roata aia sa se intoarca odata!!!

Sa fie foarte clar, chiar daca „rabdare” nu-i unul din cuvintele mele preferate, ea exista si e limitata. Chiar daca sunt eu bleaga de dragul tau si trec cu vederea lucruri, nu inseamna ca sunt proasta si nu stiu, simt sau intuiesc, te las doar pe tine sa crezi asta! Tinand cont de asta, ai grija sa nu-mi atingi limitele! Ca, daca ai facut-o, te-ai ars, there’s no turnin’ back, ca mie daca mi se ia, apai mi se ia de tot… si apoi poti sa stai si-n limba ca nu ma mai impresionezi. Timingu’ vietii! Si cica daca e sa fie, va fi oricum, mai devreme sau mai tarziu (soarta astrele si horoscopul)… ok, dar sa fie in intervalul ala cand inca vreau eu, ca dupa aia nu se mai pupa timing-ul si e vax albina! Si cu asta am incheiat povestea, desi as mai putea spune multe!

septembrie 2, 2010

Sezon nou

… da, sezon nou. Apar noi serii din seriale, apar colectiile de toamna-iarna cu niste preturi colosale, apar filme anuntate inca din primavara, apar noi generatii de boboci (de liceu, facultate), sezon nou e chiar si la club. 😛

M-am gandit ca cea mai buna modalitate de a incepe toamna (brrrrrrrrrr… nu-mi place pana acum) ar fi s-o incep in forta, printr-o noapte de neuitat. Asa ca, ignorand rutina oamenilor normali care joia merg la munca, aseara m-am intolit si am fost la Player. Culmea, ala din sezonul vechi, adica cel de vara. Era cam rece, ce-i drept, tocmai de-aia m-am adaptat luandu-mi o jacheta. Bai, nene, lumeeeeeeeeeeee, cata frunza si iarba, de puteai pune pariu ca-i o zi placuta de vara si e plin weekend. Din nou stateam si ma intrebam unde-i criza. Si unde-s oamenii care a doua zi muncesc…

Una peste alta a fost o seara frumoasa, pentru ca am avut companie pe masura, m-am intalnit si acolo cu persoane misto si muzica a fost super, ptiu! sa nu-l deochi pe digei! (adicatelea fura dati cand nu-mi placu asa de tare muzichia) Si faza tare a fost ca m-am intalnit si cu grupul vesel de prieteni ai lu’ varu’, de parca nu ne mai vazuseram demult, de sambata, si am stabilit cu fetele ca facem gasca si mai iesim. 😀

Bineinteles ca au fost si faze mai aiurea. Una din ele a fost ca am avut niste sandale superbe, dar atat de incomode… m-au rupt! Note to self: Nu-ti mai cumpara incaltaminte ieftina, chit ca arata bine, isi va scoate parleala chinuindu-ti picioarele!

Iar alta faza a fost ca ochiul meu observator vede tot si, pe langa oamenii ca lumea, mi-au sarit in ochi si taranusii si pitzipoancele aferente. Plus ca am observat o faza… de nu stiam ce sa simt mai intai… mila sau scarba. Erau doi neni cam pe la 40 de ani, imbracati bine, bani… cu doua pisi, stateau langa noi la bar si comandau sampanie dupa sampanie; le-au imbuibat pe astea cu sampanie pana la refuz de se dadeau atat de importante, n-ai vazut asa ceva. Dupa care am auzit o frantura de discutie… mi-a fost suficient: „Doar atat? Pai data trecuta mi-ai dat 300!”

Deci… sunt somnoroasa si voi avea grija sa-mi revin!

Si, si, si… mai am o veste buna: toamna a inceput bine ca sezon, cu un nou bebe, a nascut Alina, prietena mea, are un baietel sanatos si frumos si, bineinteles, abia astept sa-l vad! Felicitari, iubita, sa fie sanatos si sa aveti grija de el si sa va aduca numai bucurii!

PS: Daca incepe cineva cu „ce frumoasa-i toamna, uite cate culori, fructe… bla bla bla” s-ar putea sa se pricopseasca cu o privire taioasa. Shushhhhhhh! Pentru mine e inca vara! Am zis!

august 16, 2010

Inceputul visului

De multe ori visam si cand ne trezim rar ne aducem aminte exact ce-am visat. Sau ne aducem aminte doar franturi, sau uitam imediat ce ne uitam pe fereastra sa vedem cum se prezinta ziua ce ne asteapta. Explicatii psihilogice ar fi garla, nu stau sa le dezvolt ca nu sunt de specialitate. Dar sa vezi un film despre subiectul asta, chiar e interesant. Am auzit numai de bine despre „Inception” si am fost sa-l vad.

Si mi-a placut tare! Si m-am regasit intr-unele lucruri de acolo, am vazut cum se lucreaza pe subconstient… nu prea am inteles eu cum reuseau sa intre unii in visele celorlalti, dar era o stare indusa si erau sedati la un moment dat… se ajunsese deja la nivelul 3 in vis, adica vis in vis in vis… super interesant… doar pentru a ajunge in visul cuiva si a-i inocula o anumita idee in subconstient. Odata ideea inoculata, totul se schimba…

Superbe decorurile create in vis, spectaculoasa „impaturirea” unei bucati de oras, cum iti imaginai se crea imediat dar… nu aveai voie sa creezi lumea ta de vis din amintiri, ca odata cu amintirile alea aduceai si lucruri negative in lumea de vis. Clar am fost fascinata, dar totodata ingrozita. De ce?! Pentru ca nu-mi sunt straine lucrurile spuse despre atacurile psihotronice, armele psihologice, hipnoza etc. Sunt multe lucruri care nu sunt scoase la iveala si accesibile tuturor, pentru ca nestiinta inseamna control mai mare. Dar poate e timpul ca unele lucruri sa se afle si nu pot fi spuse direct, pentru ca devarul doare, nu e perceput corect de catre toata lumea si poate crea panica mare, de aceea este totul ambalat sub forma de „fantasy”… what if… ca omul sa spuna „ia uite ce film misto realizat, super povestea… now back to reality”. Mai nasol e ca in film oamenii aia ajunsesera sa nu mai stie care e realitatea si care e visul, la ce nivel sunt in vis etc.

Leo di Caprio face un rol excelent, a reusit demult sa iasa din tiparul „baiatul dragut din Titanic” si sa-si mentina cota de actor valoros. Si cica frati-miu seamana cu el. 😛

Ei bine, in film, trezitul se facea daca te loveai, erai impuscat, sareai sau cadeai in gol etc. Cate vise de-astea n-am avut! Cand cadeam in gol si ma trezeam inainte sa ma fac praf, cand mi se intampla ceva urat si ma trezeam plangand si apoi respiram usurata ca a fost doar un vis… De cate ori am visat ca mi-au cazut dintii, in anul respectiv a murit cineva. Sper sa nu mai visez, nu mai vreau! Foarte rar tin minte ce visez, sau tin minte pana la prima privire aruncata pe fereastra, parca atunci automat se declanseaza un mecanism care sterge tot. Putine au fost visele pe care le-am tinut minte aproximativ cap-coada. Si totusi, daca stau sa ma gandesc bine… inceputul visului… pe ala nu cred ca mi l-am amintit niciodata… sau de la ce a pornit un anume vis… pe langa asta… se trece dintr-una intr-alta, personaje si lucruri fara legatura se leaga intr-un mod atat de firesc in vis… si ma gandesc ca ori sinapsele mele sunt defecte, ori subconstientul e ceva ce mai avem de lucrat ca sa-l intelegem. Totusi, mi-a placut ca am tinut minte visul asta si mi l-am repetat in cap pana cand am ajuns la calculator sa-l scriu.

Am citit eu undeva, cand inveti pentru un examen, cand te culci, pune cartea sub perna, in timpul somnului subconstientul citeste. Am facut experimentul asta. Ce-i drept, nu dormi prea bine, visezi tot felul de chestii (probabil subconstientul e un pic solicitat), dar m-am dus la examene atat de linistita… si a fost bine. Nu stiu daca functioneaza la toata lumea, nu stiu daca la mine a fost doar efectul placebo, dar cei curiosi pot incerca.

Filmul e de vazut si de catre sceptici si de catre cei care cred in lucruri de-asteaun pic mai parapsihopupu. Il recomand cu caldura. Enjoy!

august 11, 2010

Vara torida si-o parte de vacanta

Dupa cum spuneam, am promis ca voi mai relata din vacanta mea la mare. Pe scurt, toata saptamana a fost una linistita, cu relaxare, plaja, somn. am avut grija de pielea mea si, daca pana acum ma dadeam cu crema cu grad de protectie maxim 10, acum am trecut la 25. Pe langa asta nu se putea sta pe plaja intre 12 si 17, deci n-am exagerat si am obtinut un bronz care ar face-o invidioasa si pe Tyra Banks! 😀

M-au omorat copiii… deci se sparsese conducta cu copii, o gramada de familii si viitoare mamici. Ce face criza asta din oameni! 😛 M-am topit dupa un pusti de 3 ani, David, ca a venit la mine si m-a intrebat cum ma cheama dandu-mi intalnire a doua zi pe plaja. La asa ochi albastri n-am rezistat, drept urmare ne-am jucat pe plaja si ne-am balacit zile la rand.

Distractia mare a inceput vineri seara cand mi-a venit gasca, dupa ce i-am disperat cu telefoane „Da’ ati plecat?”, „Da’ cand plecati?”, „Unde sunteti?”, „Cand ajungeti?”, „Hai, mai veniti azi?!”. La o ora onorabila am plecat spre The Mission, la Tiesto. Vorbisem cu colegu’ Cip, care mi-a explicat ca vineri Gaia, sambata Office dupa Mission. Si asa m-as fi clubarit, ca nu mi-a placut Tiesto decat vreo juma’ de ora din ce-a pus! Si eram atat de pornita incat le-am explicat ca eu as fugi si singura la club, hai nu vineri, dar sambata la Office. In balamucul maxim de acolo un prieten ma tot intreba „La opt fix? De ce asa devreme? Ce e la opt fix?” 😆 Tarziu a inteles ca era vorba despre Office, dar gata, s-a impamantenit vorba, mergem la „Opt Fix”! 😛

Dupa ce-am plecat de acolo, i-a apucat foamea pe mancai. Asa am ajuns in buricul Mamaiei, sa-si cumpere ei, ghici… shaorma! Si le-am spus ca ce bine ar fi fost daca eram intolita de club, ma lasau la Gaia, mancau si veneau si ma luau dupa aia. Ce misto-uri faceau de mine ca sunt la maieu, slapi si pantaloni scurti si ce distractie ratez… am ajuns „acasa” pe la 5:30 dimineata. M-a apucat tusea si nu puteam sa dorm. Dupa 5 minute am auzit un click de bricheta. Clar, varutza nu dormea, m-am imbracat si-am iesit. Am plecat pe plaja, am vorbit de-ale noastre, am vazut rasaritul, apoi, ca niste rele ce suntem pe la 7 si ceva am trezit lumea sa-i taram pe plaja.

Seara fomistii mei au fugit La Scoica sa manance, era f aproape. Eu i-am avertizat, ca vor imbatrani acolo si le-am spus de teapa mea de anul trecut. Nu m-au crezut. Cam de pe la 10 la 1 noaptea au stat pe acolo, umplandu-ma evident si pe mine de nervi… astfel ca le-am urat in gand sa le stea in gat! 😛

Trecand peste aspectele astea am ajuns cam cu jumatate de ora inainte sa intre Fatboy Slim pe scena, m-am intalnit cu Cip, Luci, Sorinache si alti prieteni de-ai lor, plus cu un prieten bun de la mare care a venit cu prietena si-a stat cu noi. N-am simtit cand au trecut doua ore, am trait intens muzica aia, Fatboy Slim e genial, inca sunt marcata… mi-a placut raaaaaaaau! Va dau trei mostre, adica melodiile mele preferate si… abia astept urmatoarea reprezentatie! Fatboy Slim is fucking in heaven, Fatboy Slim is fucking in heaven…!!! (I’m #1 so why try harder)

Si cam asta fu dixtractia mea pe litoral. Mai urmeaza bucatele de vacanta, party-uri si alte evenimente, dar toate la timpul lor.

iulie 8, 2010

Diverse… despre relatii

Dupa cum mi-am mai expus pe aici nebuniile, frustrarile, principiile si alte idei crete, mi-am asumat rosiile si ouale aruncate (omleta a iesit buna)… am de gand sa continui asa! Si, cum am mai observat una-alta in jurul meu, am de gand sa vorbesc in acest articol despre relatii.

O relatie implica doi oameni, da?! Care sunt egali, au ales sa fie impreuna, se respecta, comunica si le face placere sa fie unul in compania celulalt. Zic bine? Ok! Pai si atunci de ce-mi aud mie urechile numai faze aiurea, prostesti, copilaresti, orgolii nemasurate, stres, nervi etc. ??? Crizati exista si de-o parte si de alta, nu mi-e rusine cu niciunii! Dar nu-i inteleg! Ok, inteleg ca unul e mai puternic si unul mai slab, ca rolurile astea se mai schimba, ca lucrurile se compenseaza in general… dar asta de ce trebuie dusa la extrem? De ce unul comanda si celelalt executa? Unde e respectul, unde e iubirea, unde e placerea, unde sunt fluturasii din stomac atunci cand esti cu persoana respectiva?

Da, de acord, iubirea se duce in timp, nu vine cu timpul, dar, daca la inceput nu e de vis si ceva scartaie, de ce se continua, de ce nu se taie raul din radacina? Poate din lasitate sau poate sunt multi alti factori mai palpabili (materiali) pe care eu, din lumea mea roz, nu-i percep ca atare si nu le dau atentie. Totusi, vreau sa cred ca nu am luat-o razna si ca mai sunt oameni normali la cap din punctul asta de vedere.

S-o luam usor si treptat: omul e o fiinta sociala, are nevoie de comunicare ca de aer, asta-l ajuta sa isi deschida mintea, sufletul, ochii, sa treaca peste propriile obstacole si sa se exprime. Boooooon! Ei bine, atunci cand omul asta da peste ceea ce crede ca este/va fi jumatatea lui, de ce nu mai poate face asta? De ce „VEZI CA” devine „POT SA”? De ce ne temem? De singuratate? Poate… dar poate-i mai bine decat cu stresul pe cap!

Fiind o chestie reciproca, o relatie trebuie sa fie ceva frumos, sa fie placere, nu obligatie… ai langa tine un egal, un om drag… nu ti-ai cumparat un obiect de care poti dispune dupa bunul plac! Omul ala are si el suflet, ratiune, vointa si probabil asta te-a atras la el… de ce-ai vrea sa-l schimbi, sa-l transformi in ceea ce nu e, ca mai apoi nemultumitul sa fii tot tu?! N-ar fi mai frumos sa tratezi persoana de langa tine asa cum ti-ar placea tie sa fii tratat? Sa aiba libertate de decizie si momentele petrecute impreuna sa fie mai frumoase?!

Stilul de frati siamezi ma dispera. Poate e ok pentru o perioada, dar dupa aia te plictisesti. Asa e omul, e ca un copil care, daca s-a jucat prea mult cu o jucarie, o gaseste neinteresanta si, cand vede alta, se da cu fundul de pamant urland c-o vrea. Asta se aplica si aici. Daca e totul prea brusc, prea pe tava, prea, prea, prea… se duce naibii tot! De ce sa-l chinui la un film lacrimogen daca el si-a exprimat dorinta sa iasa cu baietii la o bere? Foarte bine, ai timp pentru tine, poti face mani-pedi, iti poti face beuty session-ul fara sa ai stresul ca poate intra peste tine in baie cand te epilezi, de exemplu. El chiar nu trebuie sa vada toate etapele transformarii tale din ratusca cea urata in lebada, el trebuie sa vada rezultatul final! Da, e ok sa te vada cum iti tragi o periuta de rimel peste ochi, cum te dai cu gloss/ruj (n-am inteles niciodata de ce chestia asta le starneste fantezii unora), dar nu-i cazul sa-l sperii cu masca ta de fata verde sau cu alte „instrumente de tortura”.

Stiu ca poate suna cliseistic dar increderea, comunicarea si respectul sunt celelalte elemente importante intr-o relatie, pe langa chimia de rigoare, pentru ca, repet, reactia chimica (ca la scoala) are o anumita durata de timp, ce rezulta dupa conteaza!

Cum ar fi  sa te faca sa te simti aiurea pentru ca trebuie sa pleci intr-o delegatie? Si sa-ti dea idei cum sa-i vrajesti pe cei de la munca astfel incat sa-l/o iei cu tine? Naspa! Si cand refuzi, sa-ti spuna ca nu-ti pasa si ca nu vrei?! Sau daca e foarte clar ca la petrecerea firmei se merge fara jumatati, sa faca scandal, sa-ti spuna ca nu pleci singur/a. Aplicabil si la reuniune de clasa, la intalniri cu prieteni vechi etc. La fel, ii detest pe cei care vor cu orice pret sa domine. Sunt multi barbati care-si iau langa ei femei fara personalitate, care sa-i divinizeze si ei sa se simta buricul pamantului (si revenim la relatia stapan-sclav de care pomeneam mai devreme), si sunt femei care-si iau catelusi. Nu, nu, nu, asa nu!!! Ah, pai cand am vazut-o pe fata aia cu noi la masa ca zicea ca e foarte obosita si-ar bea un Red Bull, si al ei izbit a facut din cap semn ca nu, ea „hai, te rog”… mi-a crescut tensiunea instant! (faza vazuta anul trecut)

Asa ca, de-asta zic, daca fluturasii se pierd in timp, nu trebuie sa se piarda respectul, consideratia si zambetul, multumirea ca ai langa tine un om de calitate si aprecierea acestui lucru. Probabil de-aia imi zicea mama inca din adolescenta ca, daca prietenul ma lasa in casa in weekend si nu iesim, e ceva in neregula. Hmmm… chestie verificata! Si inca o chestie verificata pe majoritatea cuplurilor din jur… daca trec 3 ani de relatie si nu se trece la next level (logodna, casatorie, mutat impreuna, copil… whatever, intr-o ordine aleatorie), e pierdere de timp, boala lunga, moarte sigura… neeeeeeeext! Intr-adevar trecerea la next level nu-ti garanteaza fericirea sau viata sentimentala tihnita, dar e o schimbare, e o alta asumare de responsabilitati, pe limba mea, alta mancare de peste.

Chiar nu ma intereseaza daca ma va boscorodi lumea, chiar nu ma intereseaza ca probabil par un pic misogina, dar, de cele mai multe ori, stresul psihic il provoaca femeile intr-o relatie… pentru ca, na, femeia face si desface… de-aia trebuie sa gandim ca barbatii pentru a ne fi bine! Scenarita trebuie omorata din fasa si… cum spunea un clasic in viata, am notat si-am bagat la cap chestia asta 😉 … femeile nu trebuiesc intelese, ele trebuiesc iubite, barbatii trebuiesc intelesi!

Deci… pe langa potriveala/chimie/atractie si cum s-o mai numi… comunicare, rabdare, intelegere si respect! Am zis!

iunie 9, 2010

Cand ma fac mare

… o sa fac ce vreau eu!!!

Asa am spus multi ani de zile, fiind ferm convinsa de asta. Dar nu a fost chiar asa. Revelatia a venit cand am implinit 18 ani si-mi inchipuiam ca intreaga lumea e a mea, iar eu sunt libera sa fac ce ma taie capul. Nimic mai gresit! Eram inca a 12-a, aveam meditatii, de invatat, de dat un bac, de intrat la facultate… asa ca am mai indurat. Si intr-adevar, la facultate am facut ce-am vrut eu: ma machiam, mergeam in cluburi, nu mai aveam ora fixa de intrat in casa… chiar s-a simtit o imbunatatire in libertatea mea.

Apoi am inceput sa ma simt constransa de faptul ca vroiam mai mult, mi se parea foarte cool sa muncesti, sa ai banii tai, sa n-ai de invatat… si abia asteptam sa termin si facultatea sa ma angajez, sa-mi pot lua toate nebuniile care-mi facusera cu ochiul de-a lungul timpului si sa plec pe unde mi se punea pata. N-am avut un salariu mare si am invatat sa nu ma intind mai mult decat mi-e plapuma. Ai mei m-au crescut si educat in spiritul „fara datorii” si le sunt extrem de recunoascatoare pentru asta!

Si, venind vorba de ei, mereu m-au impulsionat, prin metode mai mult sau mai putin pozitive/negative, sa fac ceva, sa am realizari, sa evoluez, sa invat, sa fiu independenta financiar etc… si pana la urma, si mare, si tot nu fac chiar tot ce vreau eu! 😆

Dar asa e in viata, nu poti sa faci mereu numai ceea ce vrei, pentru ca actiunile tale pot avea repercursiuni asupra persoanelor din jur. Vorba unui prieten, „suntem animale sociale” (i-am zis sa vorbeasca in numele lui, ca eu nu ma simt 😛 ). Pe langa asta, pentru a face fix ce te trazneste, ai nevoie si de resursele necesare. Plus o doza de indiferenta. Si, de obicei, persoanele care fac fix numai ce vor, nemaitinand cont de prietenii, promisiuni, eventual principii si alte mici detalii de genul asta… sfarsesc prin a ramane singure. Prevad cuiva apropiat un asa viitor, si-mi pare rau pentru el, sper doar ca, atunci cand se va trezi, sa mai gaseasca oameni ingaduitori. Dar mai am eu o vorba… orice om merita o a doua sansa, dar numai UNA!

Initial am vrut sa scriu un cu totul alt post, dar asta a iesit. Vroiam sa scriu ceva legat de asta, a face fix ce vrei, pana unde mergi cu chestia asta si cat, voluntar sau nu, ii faci pe altii sa faca ce vrei tu. Sunt persoane care au un talent fantastic de a-i manipula pe ceilalti si, culmea, sa-i faca sa creada ca a fost ideea lor. Probabil ni s-a intamplat tuturor la un moment dat.

Iar lucrurile nu ies mereu asa cum vrem, pentru ca intervin diversi factori, ne adaptam lor si mai mergem si cu valul, ca altfel riscam sa devenim niste mici tirani singuri si nefericiti. Si sa savuram maxim putinele momente in care chiar putem face fix ce vrem noi!

PS: Experimentul meu cu nesunatul s-a incheiat cam cum ma asteptam. Asa se cern oamenii din jur, ma bucur ca am mai deschis un pic ochii si poate ca „toantele” isi vor reveni si vor merge totusi in rai. 😛