Cum am slabit mai bine de 10 kilograme

1463671_668429003190790_1472405448_n

Mancatul este una dintre cele mai mari placeri ale vietii! Am spus-o mereu si o voi spune in continuare. La mine este pe primul loc, in ciuda faptului ca am slabit. Si nu, nu voi face reclama la cine stie ce pastile, ingrediente minune sau alte chestii care promit marea cu sarea peste noapte, voi povesti exact cum am resimtit eu.

Sa incepem cu inceputul. Pe „vinovat” il cunosc inca din scoala generala, il stiu cum a fost, ii stiu evolutia si mai ales ii apreciez munca de acum, e fantastic ceea ce face. Declick-ul s-a intamplat atunci cand am vazut-o pe sotia lui cum arata la cateva luni dupa nastere. Mi-am facut curaj, m-am hotarat sa schimb ceva in viata mea si… all in!

Tot ce mi-a explicat, frumos ca la scoala, la tabla, cu desene, a fost foarte logic, despre grasimi, despre proteine, carbohidrati, despre cum slabim si cum ajutam procesul de slabire, de ce barbatii slabesc mai repede decat femeile, despre cum trebuie sa-i dam motive corpului sa consume din depozitele de grasime, despre viata sanatoasa etc. A fost ca si cum mi-a luat cineva un val de pe ochi.

M-a pus sa notez timp de cateva saptamani absolut tot ce mancam, plus alte detalii, am facut analize de sange (plus hormoni) si apoi mi-a spus principiile dupa care se ghideaza, principiile care au functionat la el si ulterior la altii, mi-a judecat stilul de-a manca (doar de-aia eram acolo) si a spalat un pic cu mine pe jos. Mi-am asumat criticile si nu voi uita prea curand vorbele „mananci ca un muncitor!”.

E cazul de niste lamuriri si anume:

  • niciodata n-am fost obeza, sa ma revars sau sa ma deformez;
  • imi plac dulciurile la nebunie, imi place mancarea gustoasa, sunt cea mai pofticioasa fiinta pe care o cunosc;
  • iubeam Lipton verde si-l beam in loc de apa;
  • nu am avut zeci de kilograme de slabit.

Si intrand in hora, m-am hotarat ca o joc pana la capat. Ce putea sa iasa rau? Sa nu slabesc cat vreau, dar sa-mi schimb stilul de a manca si sa duc o viata mai sanatoasa, pe cand avantajele, ohoooo, nenumarate! 🙂

Pe scurt, LCHF (low carbs high fat) – oua, grasimi, unt, ulei de masline, avocado, masline, migdale, carne grasa, fructe de mare, peste gras si o multitudine de legume, astea sunt cateva exemple din ce poti manca. Paradoxal, slabesti mancand grasimi!

Si am avut ambitie. Lucrand la corporatie si fiind multe zile de nastere, numai eu stiu cate prajituri am mangaiat cu privirea, cate prajituri de casa am mirosit. Am balit si am trecut mai departe. M-am lovit de o gramada de intrebari, nu am raspuns convingator de ce slabesc mancand asa (culmea, si fara sport!), am facut fata cu brio misto-urilor „hai ma, ca daca ma apuc de cura, dau jos super repede!”, „vai, dar cum sa mananci atatea grasimi? te imbolnavesti de ficat” samd. Am vorbit eu cu mine in oglinda mult timp „Ada, nu ai voie dulce! Nu mai exista pentru tine iaurt cu fructe, croissant cu ciocolata, Kinder Bueno, Cini Mini’s si toate bunatatile cu cioco!” pana sa-mi intre in reflex, extrem de mult timp, fara sa-mi dau seama, refuzam spunand „n-am voie” (de am disperat tot biroul si chiar si acum imi mai scapa).

Am trecut prin stari de nervi, nervi la care de obicei rontaiam ceva, nervi ca mie mi-e foame si nu am voie sa mananc tot ce-mi place si „muscam” din oameni. Le multumesc totusi ca m-au suportat, sunt un om tare nesuferit la foame si la somn, si daca sunt amandoua combinate, esti dusmanul meu pe viata! 😆

Am trecut si prin stari de nerabdare „sa treaca mai repede timpul, sa vad rezultateee!”. Usor, usor, cu rabdare, mai vorbind singura, mai vorbind pe nenumaratele grupuri de whatsapp cu alti „oropsiti” ca mine si sustinandu-ne, am mai citit informatii legate de stilul asta de viata, au mai trecut starile de pofte si nervi si mereu „vinovatul” a fost acolo cu vorbele potrivite, mai incurajatoare sau mai usturatoare.

Sunt sadica si incapatanata, imi place sa-mi testez limitele, cu programul asta am vrut sa-mi demonstrez ca pot, sa fac ceva intr-adevar bun pentru mine si sa arat ca am vointa si sunt perseverenta. Am avut o perioada dulciuri in frigider, deschideam si le vedeam, apoi, ca un om nebun, tipam in frigider „nu ma tentati” si tranteam usa. Mi-am invins poftele, exercitii de respiratie, cu toate ca vorbeam despre mancare, o descriam atat de apetisant si cu atata patos, cu atatea detalii, incat chiar si unui om satul i se facea pofta sa manance ce-i povesteam eu acolo.

Si timpul a trecut, am eliminat din alimentatie multe, nu le prea duc dorul, am avut parte de monitorizare permanenta, in momente de cumpana am apelat la mici trucuri, per total am ajuns unde imi doream si simt ca se mai poate, trebuie doar sa vreau. Acum am ajuns la replici „te-ai topit de tot”, „esti prea slaba” (asta fiind mama care in facultate la un moment dat mi-a zis ca-mi pune lacat pe frigider :lol:), „mai opreste-te, imi placea mai mult de tine inainte”.

Acum, dupa mai bine de 7 luni, am de gand sa pastrez asta ca pe un stil de viata, nu e greu sa arati bine, doar sa stii cum si ce sa mananci, sa mananci cat mai curat. Rezultatele au venit treptat, prima oara mi-am dat seama ca lumea dupa vreo 2-3 luni, desi eu scadeam constant si uniform. Ma bucur din plin de ele, sunt mai sprintena, urc scarile fara sa gafai, arat mai pustoaica si parca zambesc mai mult.

E un drum anevoios, dar daca iti stii bine scopul, e realizabil, o spune cel mai pofticios om in viata. Si o recomand oricui vrea sa se reinventeze, sa-si schimbe stilul de viata, sa dea restart la sanatate si sa-si imbunatateasca viata si calitatea ei. Iar Vali, „vinovatul”, este aici pe tot parcursul, si prieten, si dusman, si calau, si judecator, si sustinator, si psiholog si consilier. Iar programul Body Engineering este ce trebuie!

Daca regret ceva, este ca nu m-am dus mai devreme la el. Si Vali mai face multe, de la cursuri de nutritie, detoxifiere, slabit, ingrasat, pana la alimentatie in sarcina, alaptare, diversificare, etc. Nu ii fac reclama, nu fac niciodata complimente gratuite, tot ce am povestit este perceptia mea despre tot ce mi s-a intamplat in ultimele luni, a fost cea mai buna alegere pe care am facut-o in ultimul timp!

PS: before si after:

before beforePoza after

Anunțuri

Oja (semi)permanenta

Este o inventie minunata! Atunci cand pleci in vacanta nu mai ai stresuri ca ti se duce si trebuie refacuta. Despre avantaje estetice si practice, numai de bine, cu o mica exceptie: greu de dat jos.

Cum asa? Ei bine, exact asa! Plictisindu-ma de clasicul rosu, am vrut sa schimb culoarea unghiilor. Mare greseala! Stiam povestea cu dischetele demachiante inmuiate in acetona (de-aia buna) si infasurat degetul si gata, ca prin minune, dispare tot. Numai ca nu e asa. Dupa ce am incercat fara rezultat am zis sa intreb. Mi-am dat seama ca fusesem tuta si uitasem un pas important in tot procesul. Si anume ca degetele infasurate in discheta demachianta imbibata, la randul lor trebuiau infasurate in staniol. Si ce simplu parea pe youtube!

Mama lui de staniol! Nefiind cea mai gospodina, m-am gandit un pic asa facand inventar in minte, trecand in revista dotarile din bucatarie. Evrika! Am staniol de la ciocolata, doar cumparasem toate felurile de ciocolata amaruie gasite (nu spunem marca, sa nu fie reclama; cu ciocolata am insotit lectura „50 shades of Grey”, alta data despre). Si stai si despoaie ciocolatele, lasa-le in celalalt ambalaj si pune-le peste degete. Si stai Ada vreo 20 de minute monstrulet de staniol. Dupa timpul alocat, si nu am trisat, am desfacut nerabdatoare amalgamul, asteptandu-ma la rezultatul ala vazut pe youtube. Canci!

Frate, am cerut oja semipermanenta, nu vopsea de masina! Si am repetat procesul. Dupa 20 de minute simteam ca imi ard buricele degetelor pe sub staniolul ala. Rezultatul a fost o oja prafoasa, cu bule de aer pe dedesupt, exact ca la vopseaua de la masina cand incepe s-o ia razna. S-a semi-luat, lasand in urma niste unghii roz turbat, patate si deloc ok, nicidecum ca in filmuletul de pe youtube. Bineeee! Si uite asa am luat fiecare unghie la pila, incercand s-o aduc la culoarea naturala. Chinul cu atat mai mare cu cat aveam o pila fina, nu una abraziva si rugoasa.

Dupa vreo doua ore si ceva am iesit victorioasa, cu niste unghii ceva mai subtirele. Si-au revenit ulterior. cand era deja tarziu am primit un telefon din care am aflat ca mai pierdusem din vedere inca un pas: sa pilesc pe deasupra lacul protector, un pic, cat sa stric sigiliul unghiilor. aparent, daca faceam asta, lucrurile ar fi trebuit sa mearga ca pe roate. Voi sti data viitoare!

Numai ca zuza insista sa faca lucruri neconventionale. Inmuiat cu totul in cada, pe stilul rasfat si apoi desfacut un colt, cat sa intre aer si apa intre vopsea si unghie. Si a mers. Dar nu, nu faceti ca mine. Asta daca va mai doriti niste unghii cat de cat mai acatari! Preferabil sa lasam operatiunile de genul pe seama profesionistilor. 🙂

Ideea mea premiata

La multinationala la care prestez cu mult drag si spor, si asta o zic pe bune, avem multe programe dragute, proiecte si tot felul de chestii care fac atmosfera mai frumoasa si te fac sa vii cu drag la munca. Printre ele este si o cutie verde, unde noi punem idei si, o data pe trimestru se voteaza o idee castigatoare. In principiu avem tematica, dar nu e o regula mereu. Si am pus si eu idei, chiar mi-am pus pe lista de anul asta sa castig macar o data. Si uite ca dorinta mi s-a indeplinit.

Cum am avut ca tematica ceva legat de „environment”, m-am gandit sa facem ceva mai deosebit, o licitatie cu diverse obiecte si banii sa-i donam. M-am inspirat de la adevarata licitatie unde imi mai fac simtita prezenta. S-a convenit sa se aduca obiecte frumoase, utile, nu foarte mari, functionale etc, astfel ca sa se vanda, scopul fiind nobil. Astfel ca, timp de cateva saptamani am colectat bijuterii, accesorii hand-made, carti, tricouri, cani, aranjamente/decoratiuni, tablouri, jucarii etc. Si le-am facut descriere, le-am pus pret de pornire, le-am pozat, le-am aranjat pe slide-uri si ne-am straduit sa organizam o licitatie in adevaratul sens al cu vantului. Am confectionat si cartonase cu cifre pe care sa le alocam licitatorilor. Basca, am cerut si consultatii si ajutor si am imprumutat si ciocanelul cu care creezi frumosul efect de „sold”.

In ziua licitatiei am avut multe emotii, pentru ca nu stiam cata lume va veni exact, nu m-am ocupat de imprastierea vestilor, dar eram pregatita, sa vorbesc mult, repede, in engleza, sa tin oamenii in priza, sa pronunt multe cifre si sa fac totul interactiv. M-au trecut cinci randuri de ape, am fost agitata, am luat 2 pastile de pasiflora (multumesc mama), s-au intamplat si chestii neprevazute…dar am trecut cu bine peste. A fost un eveniment un pic altfel, gustat de participanti, au fost doua ore intense, in care am vandut aproape toate cele 70 de obiecte puse in licitatie si am strans peste 2000 RON. Cred ca n-am strans niciodata suma asta in atat de scurt timp. Mi-a placut si am fost mandra cum a iesit evenimentul, am primit reactii pozitive. Am rasuflat usurata cand s-a terminat si, sincera sa fiu, abia o astept pe urmatoarea!

Destinatia banutilor o alesesem in mintea mea oarecum, am propus-o si toata lumea a fost de acord, desi am intampinat mici dificultati si bariere de comunicare, intrucat am facut cateva sapaturi sa obtin informatii. Am directionat banii catre Asociatia ProVita. Stiam de ei demult, de la Lia, si mi-am dorit sa ajung acolo, sa pot ajuta. Astfel ca am intrebat de ce este nevoie, ne-am organizat si am mers acolo. Cu banii obtinuti la licitatie le-am luat ceva materiale de constructie, alimente de baza si am mai strans de la colegi haine si pantofi. Am incarcat 2 masini si am plecat zambind spre Valea Plopului/Valea Screzii.

Zona este superba, dealuri inverzite, aer curat, peisaj viu si primitor. Conditiile de trai sunt decente, sunt o comunitate mica si se gospodaresc cum stiu mai bine, se construieste inca, iar gardul e vopsit colorat pe portiuni, pentru un plus de veselie. Am vorbit cu o doamna de acolo si am descarcat tot ce le-am adus si nu ne-au lasat sa plecam pana nu am stat la masa (de post, delicioasa!). Nu stiu cum erau restul, dar eu aveam emotii, imi doream din tot sufletul sa nu plec de acolo intoarsa pe dos. Si mi-am dorit sa vad copiii, sa vorbesc cu ei, sa stau cu ei. Din pacate, noi am ajuns cand era ora de somn si am vazut foarte putini copii. Au reguli foarte stricte, sunt supravegheati de Protectia Copilului, au psiholog, au ore fixe de vizita, conditii de interactiune cu copiii. Unele mi se par exagerate, dar per total, daca stai bine sa te gandesti, fiind multi copii, regulile ii protejeaza pe toti si sunt in beneficiul lor. Oricum, au parte de o organizare super, altfel nu stiu ce s-ar alege.

Noi am tot pus intrebari si ni s-a raspuns. In Valea Screzii sunt mamici cu copii mici, sunt familii sarace, sunt batrani si mai sunt copii in sistem de plasament. Aici pot veni parinti sa-si lase copiii pentru o perioada, pentru ca n-au conditii, nu se pot ocupa de ei, nu se descurca etc. Trebuie sa pastreze legaturile cu ei si eventual sa vina sa-i ia de acolo definitiv la un moment dat. Din cauza asta, multi copii sunt neadoptabili. M-a intristat sa aud asta, mai mult m-a intristat ca sunt oameni care-si lasa copiii, dar nu poti judeca, poate copilului ii e mai bine acolo decat sa vada acasa violenta si sa creasca traumatizat. E un subiect sensibil, dar nu suntem noi in masura sa judecam. Asa ca, ajutam cat putem.

Oricum, vorbind cu putinii copii pe care i-am vazut, mi-am facut o parere: sunt copii frumosi, cuminti, educati, bine crescuti, dornici de afectiune si atentie, bine ingrijiti si care merita toate sansele din lume. M-a topit o fetita de 2 ani cand am vazut-o… i-am intins mana sa vorbesc cu ea, si m-a apucat de degete si nu mi-a mai dat drumul, cu greu m-am dezlipit. Nici poze ca lumea n-am fost in stare sa fac, imi tremurau mainile. As fi luat acasa vreo 5-6 copii lejer. Nu e voie. Sper sa primesc la un moment dat permisiune sa botez.

Plecand de acolo mi-am dat seama ca vreau sa ma intorc cat de des voi putea, am ramas cu gandul acolo, la copii… si macar acum vara sa merg o data pe luna. Deci cine mai are de dat haine, jucarii, incaltaminte, alimente de baza, materiale de constructii, apelati cu incredere!

Si, cum licitatia a fost un succes, mai facem una de Craciun sigur! Tot pentru copii! 🙂

Ciclul vietii

Doua liniute albastre pe un bat alb de plastic. Apoi un telefon. Si am aflat, am zambit si-am urat „felicitari, sa fie intr-un ceas bun!”. O noua viata se va naste. Si m-am bucurat mult pentru ea!

Tot ieri o viata s-a stins. Prea devreme! Pacat!

Spre seara am mers sa sarbatorim ca Sonia va avea un surior sau o fratioara. 🙂 Atunci am aflat alta veste trista, care m-a revoltat, m-a rascolit si mi-a dat de gandit: acum o luna si ceva a murit o fosta colega de facultate. Leucemie. Mult prea nedrept si mult prea devreme! Dupa ce am terminat facultatea in 2005, n-am mai vazut-o, dar am mai pastrat legatura prin alti colegi. In 2008 se casatorise, isi luasera casa, faceau planuri de copii… si acum nu mai e. Inca mai am in telefon numarul ei… nu-mi vine sa cred, nu realizez si mi-e greu sa accept!

Si tot ieri am aflat ca in cateva zile mi se naste nepotica. Abia astept!

Viata si moartea… lucruri obisnuite, prin care trecem toti la un moment dat. Cu bune si cu rele, cu zambete sau lacrimi, cu realizari sau lipsuri, fiecare dupa cum i-a fost soarta, norocul si dupa cum isi croieste drumul in viata. Nu conteaza cat traiesti, ci CUM traiesti!

Azi esti, maine nu mai esti… incredibil cat de usor iti poate fi curmata viata. Cel mai important in viata e sa-ti pastrezi sanatatea! Banii nu conteaza, alte posesiuni materiale nici atat! SANATATEA! Si sa stii sa fii OM!

Ma uit in jur si, cand vad atata suferinta, ma intoarce pe dos, mi-e mila de oamenii care sufera, in special de copii… chiar si fara sa-i cunosc! Si-mi doresc sa-i ajut. Daca as putea, i-as ajuta pe toti, dar si puterile si resursele mele sunt limitate, din pacate. Poate voi fi ipocrita cu ce voi spune, dar simt nevoia s-o fac. Asa cum am invatat ca nimic in viata nu e gratis, ca totul se rasplateste, ca legea compensatiei functioneaza… la fel ma gandesc si in cazuri de-astea, ca daca incerc sa ajut, sa fac bine, poate, candva cand voi avea nevoie (Doamne fereste!) voi primi si eu ajutor.

Imi place sa ajut oamenii, sa-i fac sa zambeasca, sa ma simt utila si sa simt ca nu fac umbra pamantului degeaba. Imi doresc in schimb, sa fiu sanatoasa, ai mei toti sa fie sanatosi si ei si, mai important, copiii mei sa fie sanatosi si voiosi, sa nu fiu nevoita sa trec vreodata prin ce trec alti parinti! E TOT ce-mi doresc!

Si de-asta, nu pot fi insensibila la apelul Liei. O admir pe fata asta, sunt mandra ca o cunosc si-i multumesc pentru primirea generoasa in cercul oamenidarnici. Voi reda din articolul ei detaliile oamenilor carora nu le-ar strica putin ajutor. Daca stim sa fim oameni, si altii vor fi cu noi… e convingerea mea (naiva sau nu, tot a mea e, si n-o schimb!).

„Familiile care au nevoie de ajutor:

Velichea Maria – Bianca de 16 ani jumate şi Vicky de 12 ani. Str. Credinţei nr. 9, localitatea Valu lui Traian, jud. Constanţa, tel. 0727.275.667.

Vasilache Rodica – 3 fete-cucuiete de 11, 13 şi 15 ani şi un băieţel de 2 ani jumătate. Sat Zorleni, comuna Zorleni, jud. Vaslui.

Geambaşu Elena Cristina – 2 fetiţe de 5 şi 10 ani. Str. Tineretului nr. 19, bl. B11, sc. 3, ap. 88, Lupeni, jud. Hunedoara, cod 335600. Tel. 0734.946.753.

Nicoleta Borcan – victimă a violenţei conjugale, îşi creşte singură cei 4 copii (un băiat paralizat). Str. Becaţei nr. 6, bl. R4, sc. B, sector 3, Bucureşti. Tel. 0727.754.193

Moldovan Cornelia – 3 fetiţe de 11, 9 şi 3 ani jumătate. Str. Tineretului nr. 19, bl. B11, sc. 3, ap. 85, Lupeni, jud. Hunedoara. Tel. 0725.362.743.

Florea Nicuşor – 2 băieţi de 12 şi 14 ani, orfani de mamă. Sat Găgeşti, comuna Boloteşti, jud. Vrancea.

Aur Daniela – 2 băieţi de 5 şi 15 ani. Str. Porţile de Fier nr. 7, ap. 89, Orşova, Jud. Mehedinţi.

Buzdea Maria – un băieţel de 6 ani şi 8 luni, o fetiţă de aproape 3 ani şi una 2 ani. Str. Ştefan cel Mare, bl. M2, sc. A, ap. 9, Târgu Neamţ, jud. Neamţ.

Marcu Luciana – 2 fetiţe de 12 şi 7 ani. Str. 8 martie nr. 40, Râmnicu Sărat, jud. Buzău, cod 125300. Tel. 0760956509.

Boicu Constantin – fată 7 ani, băiat 4 ani (cu probleme medicale, are nevoie de pampers nr. 5). Str. Dacia nr. 2, bl. 8, sc. B, ap. 12, municipiul Codlea, Jud. Braşov. Tel 0727.321.754.

Muszka Daniela Carla – 4 copii (3-10 ani), dintre care Bianca, o fetiţă de 10 ani care este olimpică la pian, elevă la şcoala de muzică. Str. Ion Vidu nr. 7, Lugoj, jud. Timiş. Tel. 0761624618.

Ungureanu Alina – o fetiţă de 2 ani jumătate. Str. Grigore T. Popa nr. 32, ap. 53, Timişoara, jud. Timiş. Tel. 0757.621.570.

Radu Crenguţa – 2 fete de 3 şi 14 ani, 3 băieţi de 4 ani (cu o malformaţie a intestinului, are anus contra naturii), 8 ani şi 16 ani. Nu am adresa exactă, dar am fost la ei acasă, la capătului Giuleştiului (Bucureşti) şi pot veni şi în oraş să vă întâlnească. Tel. 0765.850.802.”

Daca altii si-au pierdut sansele, sa-i ajutam pe cei care putem sa si le recupereze si sa le redam speranta!

Scurte de vineri

  • M-am lamurit cu o persoana care ma dezamagise. Nici macar nu stia asta, nicio secunda nu si-a inchipuit ca ar fi gresit cu ceva si chiar ma considera cam sarita de pe fix pentru ca incetasem sa mai dau semne de viata. Deci tot eu sunt nebuna… pfuai, frate! MENNNNNNNNNN… damn!
  • Am terminat in sfarsit de citit „Simbolul pierdut„. Greu de citit, mai ales ca dupa ce nenea ala rau a murit… m-am plictisit si ma asteptam al altfel de final… ma rog. Acum citesc „Moartea la Dallas„.
  • Ma gandesc foarte serios sa renunt la messenger, ma dispera!
  • Vreau sa vina odata vara! Corpul meu nu stie sa se adapteze temperaturilor astora, drept urmare mi-e cand frig, cand cald, cand am bufe(t)uri si transpir… grrrrrrrr!
  • Am planuri mari in legatura cu mine, sa vedem cum stau cu timpul, rabdarea, determinarea, motivatia si resursele.
  • N-am trecut de prima runda a votarii pentru RoBlogFest. Nici nu ma asteptam, asa ca nu plang. Dar sigur voi fi acolo la party. Ocazie cu care, stimabili GUNOIERI, v-am spus ca ne vedem acolo, ca eu altceva nu mai organizez. Si tare mi-ar placea sa va vad, ca mi-e cam dor de voi! Deci, vinerea aviatoare, 26 martie, la RoBlogFest, da?! 😉
  • In dreapta a mai aparut un banner, o noua cauza, daca doriti, puteti s-o ajutati pe Ioana. De asemenea, pe site-ul lui Daniel Raduta va fi postat un mesaj pentru Mile Carpenisan, internat in stare grava la Timisoara. Twitter-ul vuieste deja!
  • Weekendul va fi frumos. Diseara dam drumul la distractie, cu petrecerea „100% Romaneste„, abia astept! In rest, va fi si cu odihna, si cu-curatenie, poate un film, vedem…
  • Acestea fiind spuse si raportul incheiat, va doresc la revedere si weekend placut!

Doamne, ai grija de ingerii tai!

Un copil e intotdeauna o binecuvantare, o mica minune, un ingeras trimis in viata parintilor pentru a le-o face mai buna, pentru a-i face sa zambeasca zi de zi si pentru a da sens existentei lor. Si ce-si poate dori o mama pentru copilul ei mai mult si mai mult? Sa fie sanatos! Eu una asta mi-as dori in primul rand, atunci cand va fi sa fie.

Si cand asta nu se intampla… e trist. Trist pentru ca vezi niste parinti disperati, trist pentru ca avem un sistem medical asa cum e, trist pentru ca ingerasul nici nu constientizeaza ce i se intampla (poate e mai bine asa), trist pentru ca banul guverneaza si trist… pentru ca te gandesti cu ce-a gresit copilul ala de poarta o asa povara. Si e cu atat mai trist, cu cat e vorba de un copil, care are o viata inainte, viata care-i este periclitata, lucru extrem de incorect! Poate daca ar fi vorba de un adult, povestea era un pic alta, dar asa, fiind vorba de un ingeras, care abia deschide ochii la lumea din jur, ti se rupe sufletul.

Ea este Alexandra. Un ingeras cu niste ochi superbi. Din pacate o tumora pe creier n-o lasa sa fie copilul vioi si fericit pe care si-l doreste orice parinte. Din fericire, pentru Alexia exista speranta, speranta care… depinde de o suma de bani. Tratamentul este costisitor si de durata, dar, cu un mic efort, se poate aduna suma necesara pentru a-i reda zambetul acestui copil.

Cine vrea s-o ajute, o poate face donand aici:

RON RO88BRDE445SV63205534450
EUR RO84BRDE445SV63205614450
USD RO31BRDE445SV63205704450

Cod SWIFT BRDEROBU

BRD Groupe Societe Generale Sucursala Victoria, Calea Victoriei nr 224, Bl D5, sector 1, Bucuresti, Romania, pentru Toma Alexandra, titular Toma Andreea Ioana, imputernicit ZBIRCEA JAN CRISTIAN.

sau aici:

RON RO14INGB0000999901546063                                

EUR RO57INGB0000999901546065

Cod SWIFT INGBROBU

ING Bank N.V. Amsterdam, sucursala Bucuresti, pentru  Toma Alexia, titular Toma Andreea Ioana.

Povestea ei, cu amanunte, o puteti gasi la Dragos.

Cred ca se poate renunta la un cico la o terasa de fitze pentru a ajuta un copil! Si… Doamne ajuta! 

Daca vrei, poti!

Azi, rasfoind prin blogroll, am dat peste un post. Post care povestea despre o initiativa frumoasa, a unor oameni normali, ca mine si ca tine, initiativa menita sa aduca zambete altor oameni. De pe postul respectiv, am intrat direct pe site, unde am citit exact povestea si felul in care acesti oameni doresc sa aduca zambete. M-a impresionat. Drept pentru care, am preluat ideea, o sustin, o promovez si, mai mult, ma voi implica! La inceput link in blogroll si banner in dreapta, iar peste doua luni mai mult!

Deoarece am luat in serios rezultatele unui banal test si am facut pasi in sensul asta, vreau sa continui! Pe scurt: se aduna haine, jucarii, carti si alte obiecte necesare … „Scopul principal al acestei acţiuni e de a aduna lucruşoare ce pot fi folosite mai departe. Dar există oameni care vor să ne ajute de departe, aşa că am pus la dispoziţie un cont unde cei care doresc pot dona o anumită sumă. Din banii strânşi se vor cumpăra lucruri de care e nevoie şi nu pot fi refolosite: prosoape, periuţe şi pastă de dinţi, săpun, detergent.”

Asa ca, atunci cand iti faci ordine in dulapul cu haine, nu-i asa ca sunt multe haine pe care nu le mai imbraci? Nu-i asa ca atunci cand ti-ai luat calculator nou, pe cel vechi nu-l mai upgradezi si-l lasi acolo undeva sa-l umple praful? Te-ai putea lipsi de periuta si pasta de dinti, de sapun, sampon si altele pentru a te considera un om ingrijit? Daca raspunsurile sunt DA, DA si NU, in ordinea asta, inseamna ca poti face un bine si poti dona. Pe langa asta poti duce vorba mai departe si astfel, sa faci si mai mult bine. Detalii despre cum poti sa faci o fapta buna sunt aici. Si aici vei vedea cine va beneficia de ajutorul tau.

Ce zici, vrei sa fii un om darnic? 🙂