#MeToo – ul meu

De cateva zile a aparut pe Facebook un hashtag, #metoo, in urma unui scandal de la Hollywood si in urma caruia au aparut multe povesti nespuse, neimpartasite, monstri cu chip de om si am citit lucruri cutremuratoare, pe care, dupa parerea mea naiva, un om intreg la cap nu le-ar face. #metoo este despre agresiunile si hartuirile sexuale, mai grave sau mai putin grave prin care au trecut femeile. De la niste apropo-uri nelalocul lor, pana la reactii urate la refuzuri, la bruscari sau gesturi umilitoare, din pacate aceste lucruri se intampla…si vinovati suntem noi, cei care nu amendam aceste fapte si nu luam atitudine.

Eu de fel sunt o tanti rea, nu sunt prea abordabila, dar chiar si asa, am avut parte si eu de chestii nasoale. Din pacate atitudinea de „nu te uita, nu-mi vorbi, nu te apropia” s-a slefuit in timp, in urma a ceea ce am mai vazut in jur. Poate de unele situatii m-a salvat si faptul ca nu prea beau alcool, fix pentru ca sunt control freak si vreau sa detin in totalitate fraiele asupra mea.

Lucrurile sunt simple: fluieraturi, claxoane, remarci deplasate, de astea sunt satula, le tratez cu indiferenta pentru ca nu am simtit o reala amenintare la adresa mea. Rar mi-o ia gura pe dinainte si vorbesc taios, poate cu anii instinctul de conservare e mai puternic.

Totusi, am trei povesti cu #metoo de nu as dori nimanui.

 

Nu mai tin minte exact anul, eram clasa a doua/treia/patra, pe acolo, 8-10 ani si eram cu o prietena buna, vecina si colega de clasa, la ea la bloc si am intrat impreuna in scara sa urcam sa ne facem temele impreuna. In urma noastra a intrat un tanar (nu-i retin figura, acum stand sa ma gandesc 25-30 de ani) imbracat in haine militare (nu cred ca avea grade, ca avea uniforma diferita de a lui taia, bunicul meu) si noi ne-am dus la lift si el a facut dreapta sa urce pe scari. Pe vremea aia eram printre putinele randuri de blocuri care aveam lift cu usi care se inchid singure. Cand usile au dat sa se inchida, ne-am trezit cu un bocanc prins intre ele (in mod normal ar trebui sa fie cu senzor si automat sa se redeschida, ce bine ca au ramas intredeschise, tinute de bocancul aluia!) si cu soldatul zambitor, ne intreba ce facem, unde mergem, daca sunt parintii acasa si ne indemna sa apasam pe butonul de deschidere a usilor, ca vrea sa ne arate ceva. Noi instinctiv, da, sunt parinti acasa, ne asteapta, trebuie sa urcam. In acel moment omul si-a scos instrumentul si a inceput sa-l frece indemnandu-ne sa-l atingem si noi, in tot acest timp tinand bocancul ala nenorocit intre usile liftului. Cand a scos un tipat Ioana „TATAAAAAAAA!!!” sa se auda in tot blocul, i-am tinut isonul (tignal + ecoul din scara = love -> atata ne-a dus capul la 8-10 ani) si s-a panicat soldatul, a scos piciorul dintre usile liftului si dus a fost, el iesind din bloc si noi deja eram sus, am intrat repede in casa si am incuiat. Cred ca atunci am povestit parintilor, dar putini stiu povestea asta si nici nu-mi face extraordinara placere sa vorbesc despre subiect. Este bine ca nu-mi aduc aminte atat de proaspat, poate o sa uit, e o poveste care s-a terminat cu bine si asta-i tot ce conteaza.

 

Din pacate am avut de-a face mai mult decat ar fi trebuit sau mai bine zis, mi-a luat un pic mai mult timp sa ma prind, pana si-a dat masca jos, cu un specimen de barbat de nu doresc nimanui sa intalneasca. Am scris demult despre el aici si nu numai, de fapt asa am inceput sa scriu, ca sa-mi ramana creierii intregi in urma experientei dezamagitoare. Din toata povestea asta, scriind pe blog am reusit sa salvez o fata din a-i cadea in plasa (mi-a gasit intamplator blogul si s-a regasit in povestea mea, se pare ca omul avea aceeasi placa si o folosea cu toate). Sarumana c-am scapat!

 

Povestea cea mai recenta, care m-a surprins neplacut si m-a facut sa nu am reactie s-a intamplat acum 7 ani cand, dupa ce ramasesem fara job, primul meu sef de la primul job mi-a propus sa lucrez direct cu el, nu la biroul comercial cum lucrasem initial. Toate bune si frumoase, daca eram cu mintea de acum, sa inteleg ca ciorba reincalzita nu bun, era mai bine pentru mine, dar am invatat din greseli. Omul – fost securist, varsta respectabila, insurat, case, masini, apartament in Paris pe Champs Elysees (asa se lauda in fata mea, cred ca trebuia sa tring!-tring!, da’ fraiera nu, ca toti oamenii sunt buni!), foarte dur cu angajatii, dar se pare ca pentru mine avea o slabiciune. Se purta mereu frumos, eu imi vedeam de treaba, rar si subtil mai strecura cate-o gluma sau apropo si eu ma faceam ca nu aud, dar in rest nu dadea semne ca ar fi vreun pericol. Pana de ziua mea in anul respectiv, cand am primit un buchet de flori de la el si o bratara, pentru care am multumit frumos fata de toti colegii mei. La o jumatate de ora m-a chemat in biroul lui „Nu ma pupi sa-mi multumesti pentru cadou?!” Eu prostanaca si cu intentii bune, naiva pana la proba contrarie si dincolo de ea, ma apropii sa-l pup cum se pupa lumea de protocol, obraz in obraz si tzoc in aer. M-am trezit stransa si imobilizata si mozolita pe buze… am ramas blocata, m-am schimbat instant la fata, ca nu-s in stare sa disimulez, am ingaimat un „eu trebuie sa plec” si dusa am fost. Desi locuiam extrem de aproape, m-am plimbat pe strazi cateva ore bune, sa ma adun si sa fiu in stare sa apar acasa in fata alor mei cu o figura „decenta”, care sa nu tradeze nimic (tarziu i-am spus mamei ce s-a intamplat), sa par fericita de ziua mea. Zilele urmatoare am fost anuntata ca nu vom continua colaborarea pentru ca profesional nu corespundeam fisei postului. Si de data asta, sarumana c-am scapat si a fost doar atat. In cazul asta chiar nu avea rost sa depun plangere, era cuvantul meu impotriva cuvantului lui, om respectabil, cu prieteni in politica si cu prieteni peste tot…am lasat-o balta. Am lucrat cateva luni bune pe un job care nu-mi placea si unde am fost platita cu o treime decat ce castigam inainte, dar macar eram linistita.

 

Sper sa nu mai citesc despre mizerii de-astea, care poate fizic nu-ti fac rau, dar toaca nervi, nasc frustrari si pot deveni scheletii aia din dulap care ies si fac bau-bau la tine cand nu te astepti si cine stie ce mai declanseaza. Si e pacat, oamenii ar trebui sa evolueze, nu sa involueze.

Anunțuri

Aventuri cu Tasha

Febletea mamei a crescut, are aproape 10 luni acum si, de cand a aparut in viata mea, imi insenineaza orice zi, ma face un om mai bun si imi bucura sufletul cu iubirea ei neconditionata! Iar eu sunt topita dupa ea!

Bineinteles ca de-a lungul timpului am mai avut si aventuri, a facut si prostii, dar a si invatat chestii si relatia si legatura dintre noi se imbunatateste si se sudeaza pe zi ce trece.

Ca prostii memorabile pot enumera pipi in pat, vomitat in pat, ros marginea lambriului de pe hol, mancat papuci si sapat in ghiveciul de flori. Unele au fost din vina mea sau din cauza nesupravegherii corespunzatoare. Mi-am asumat aceste lucruri de fiecare data, stiam ce ma asteapta. Pipi in pat a facut de curand, cand bause multa apa cu o seara inainte, iar dimineata am vrut sa mai trag de timp pana eram gata sa iesim afara, saraca nu s-a mai putut abtine, iar eu ca o tuta nu o lasam sa se dea jos din pat (da, suntem o printesa, dormim in pat…exista avantaje de ambele parti). Mi-a vomitat in pat in momentul in care a mancat prostii sau ceva ce nu i-a priit. M-am trezit in mijlocul noptii auzind exact sunetele specifice de reflux gastric si am luat-o pe sus. Apoi am vazut ca de fapt era partea a doua, prima parte nu o auzisem. Am schimbat lenjeria, am bagat la spalat patura si am curatat, cu ochii carpiti (csf, n-ai csf). Lambriul de pe hol l-a ros mereu numai cand nu eram acasa si ea probabil se plictisea (terrierii tot timpul ar trebui sa fie ocupati), am certat-o de fiecare data. Reactia ei, urechile pe spate si sarit pe mine sa ma pupe. E smechera gagica, stie cum sa fie escroaca sentimental. 🙂 Papuci a mancat multe perechi, chiar si interval scurt, de coborat pana jos la magazin si intors. Si nu, nu-i lipsesc jucariile.

In ghiveci a sapat cand era micuta, inca nu avea voie afara. Am o planta mare in sufragerie, unde ea are voie doar cu supraveghere, iar eu cum eram acasa, am lasat-o sa se agite si sa topaie pe langa mine. Stand concentrata la laptop, era prea liniste. Cand m-am intors, printesa mea era toata cocotata in ghiveci, sapa de zor, cu toate cele 4 labute, plus bot, zbura pamantul in stanga si-n dreapta, de m-am inverzit la fata! Am certat-o si am luat-o pe sus mozolita, am bagat-o in cada. Voiam sa strang in sufragerie, dar dracanelul se agita in cada si-mi facea dare de pamant. „Bine, am inteles, te spal intai pe tine, apoi curat acolo”.

In rest, este o catelusa foarte cuminte, ascultatoare, receptiva, lipicioasa si pupacioasa. Si o ador! Pentru ca ma iubeste si in somn.

Din pacate am avut si ceva momente mai neplacute, dar am trecut peste destul de bine, as spune eu. Ii  port de grija tot timpul si aparent se vede. Totusi, accidente si lucruri neprevazute se pot intampla. Era sa nu mai am catel de doua ori…

Intr-un weekend cand am fost la mosie a zburdat toata ziua si a fost extrem de fericita. Tata s-a gandit sa curete terasa de lemne si, cu ajutor, a inceput sa debaraseze. Maimuta a aparut ca din senin si a cazut un lemn langa ea la milimetru. S-a speriat foarte tare si a inceput sa faca ture schelalaind, de nu stiam, lovita la picior, la cap, la coaste…m-a luat o panica sinistra si cu greu am prins-o. Cand am constatat ca e ok, ce-a fost la gura mea…am balacarit pe toata lumea fara discriminare. Si acum ii scot ochii si n-o sa uit faza!

In alta zi a venit o vecina cu liftul cand ieseam afara si o tineam in lesa. Avea o zgarda cam pricajita si voiam s-o schimb. A intrat in lift dupa vecina si s-au inchis usile si liftul s-a pus in miscare. Eu eram de partea cealalta cu lesa urland „nuuuuuuuuuuuuu!!!!!” pentru ca si vedeam cum se strange de gat. Din fericire, cum zgarda era semi rupta, s-a rupt de tot si am recuperat catelul bine merci. Cu panica in suflet, am zis frate, e ceva in aer, nu e bine deloc si, ca o vrajitoare nebuna, am stropit cainele cu aghiazma, am zis ca na, poate o functiona, ca eu nu vreau sa pateasca ceva cainele. Doamne fereste!!!

Probleme de sanatate nu am avut cu ea, a mai avut din cand in cand diarie sau a vomitat, dar e normal. A fost cam lesinata in ziua in care am sterilizat-o, de mi se rupea sufletul, nu m-am dezlipit de ea, am pazit-o…nu a vrut sa manance, nu pipi, nu caca, nu apa si tremura. Dar am avut un medic foarte bun si a facut treaba excelenta, asa ca nu am avut alte complicatii. A mai avut o mica eruptie pe piele, ca o alergie, dar i-am schimbat meniul si a trecut de la sine. Mai nasol a fost cand s-a trezit intr-o dimineata mutant, cu botul umflat de parca aveam bull terrier…atunci a fost pe antihistaminice, pentru ca aparent a intepat-o o albina. Si da, si patrupedele pot face reactii alergice, asa ca mare grija.

Evident ca sunt cu ochii pe ea ca pe butelie, e un caine energic, are nevoie de supraveghere, interactiune, alergare, joaca si atentie. De curand am inceput si lectiile de dresaj si merg bine, e un cursant silitor si cu mult potential. Este foarte cuminte pentru un Jack Russell si toata lumea o place si-o mangaie si-o pupa. Si ei nu-i place deloooooc. 🙂

Despre cum merge dresajul si ce am reusit sa invatam, intr-un post viitor, dupa ce vom termina lectiile. Pana atunci, niste poze cu Tasha:

catel cuminte splendoare in iarba imi place cu masina cu prietena Coca splendoare in iarba 2 m-a luat mami la concert

Cuvinte cheie de gugaleala XXXVI

Se spune ca Google iti ofera tot ce trebuie sa stii, daca stii si cum sa cauti, faza testata pe propria piele. Numai ca unii raman mereu la categoria de incepator, pentru ca e greu sa cauti. Nu mai am gugalitori atat de amuzanti ca in trecut, totusi, cumva aria de interes s-a modificat un picut, dupa cum urmeaza:

intre zodia gemeni si scorpion care o domina pe cealalta – una de aer, alta de apa, e complicat, se cam bat cap in cap, dar scorpionul ruleaza (ce sa zic si eu?!)

colegi rai multinational – sunt multi, peste tot, la toate, fereste-te cat poti

de ce ma enerveaza un sunet – probleme cu nervisorii, cunosc!

cand te intreaba cineva „si ce mai zici?” – uita-te cateva randuri mai jos

cum se distreaza azi lumea de craciun in zimnicea –  probabil ca oriunde altundeva, cu familia, bai!

barbatul scorpion. am depresie – ma apuca si pe mine numai cand ma gandesc

dorinte implinite la ierusalim –  nu prea stiu ce sa zic, Barbosu’ne da ce avem nevoie, nu neaparat ce vrem

cuvinte care se termina cu ida – omida, formaldehida, crisalida, na! 😛

mergeam in vacanta la bunici imi faceam prieteni mergeam la joaca si ajungeam la sex – copiii din ziua de azi… ntz, ntz

cava pt matreata – sampon Head&Shoulders

cati mc rascheteaza un buldozer intr-o zi – esti pe blogul unei atehnice, mai baga o fisa

am doua degete amortite la picior dupa o noapte de stat pe tocuri – daca tocurile sunt de 12 si tu ai vrut sa arati ca o diva dar de fapt mergeai ca un vitel nou nascut, cred si eu

ce nume s imi pun pe facebook daca ma cheama laurentiu – fix numele tau, doooh!

am numele madalina ce nume as putea sa îmi pun pe facebook? – de ce ti-ai pune cine stie ce pseudonime?

ce inseamna cand visezi o buba – asta chiar nu stiu

vreau sa postez ceva pentru toate curvele caut o poezie – incearc-o p-aia cu „poezie, poezie…”

poți sa răspunzi cu bine mersi – exact, la intrebarea de mai sus

ai bine sa ne punem dedesupt de ochi discgete anmuiate an camomilla – invata sa vorbesti si sa scrii corect ROMANESTE!

ce nu poate un scorpion nu poate nimeni – cam asa, un scorpion poate tot!

barbatii sunt niste porci de multe ori intretinuti de femei – trista concluzie, dar cu un sambure de adevar

pietre sultanit de vanzare – mi-as dori si eu, dar le gasesti in Turcia, de unde se extrag. E o piatra superba, care-si schimba culoarea in functie de lumina si nu numai

ce vor sa demonstreze barbatii care vorbesc filozofic – ca sunt mai interesanti decat par

unde sunt femeile goale de alta data – au imbatranit si si-au tras o flanea pe ele

Slabut, cam slabut, s-au cumintit gugalitorii. Ramane de vazut daca vom mai avea material pentru un viitor episod. 🙂

Tasha

De aproape trei saptamani viata mi s-a schimbat. Scriu acum articolul asta si imi sta in brate, dormind, asa se simte cel mai bine. Sunt mai fericita, zambesc mai mult, poate sunt mai empatica si totul datorita ei.

La un moment dat mi s-a pus o pata. Una de care nu mai scapam. Si mie cand mi se pune pata si simt ca asta trebuie sa fac, o fac, eventualele regrete sa vina pe urma, decat sa traiesc cu „what if”. Am fost intr-o sambata sa vad gogosile pufoase. Imi doream un baiatel si m-am ales cu o fetita.

M-am topit cand i-am vazut pe toti jucandu-se si fiind cele mai dragalase fiinte pe care le vazusem in ultimul timp. Unul dintre ei a venit la mine si a inceput sa ma traga de soseta, sa se joace cu mine. Apoi, ostenit de atata joaca, s-a ghemuit la picioarele mele si a adormit. E un semn de incredere, ca se simte in siguranta in preajma ta. Am aflat ulterior ca era fetita. Si cred in destin si in semne. Ea m-a ales pe mine. Ce sa fac? s-o iau, sa n-o iau? Sa iau baietel pana la urma? Toti erau frumosi, a fost o decizie grea. Avandu-l si pe frati-miu cu mine, ma mai lasam influentata si de el si eram extrem de nehotarata, ceea ce rar mi se intampla (i-as fi luat pe toti!!!). Totusi, mi-a ramas inima la ea si m-am codit cateva ore, dupa care hotararea a fost luata, ea ramane, ea m-a ales, e clar!

Asteptarea pana s-a facut mai maricica a fost tolerabila, desi o asteptam ca pe nu stiu ce. Mai greu a fost cu numele, am tot facut research si degeaba, tot numele pe care l-am simtit i l-am dat. Si i se potriveste. Stiam exact la ce ma inham si, cu cat mi se spunea ca va fi greu, ca e complicat, parca imi doream mai mult sa ajunga la mine, la casuta ei! In ziua cea mare am fost s-o iau si ma incercau tot felul de sentimente: daca nu ma voi descurca, cum ne vom intelege, oare este ceea ce-mi trebuie mie?! Doar ca, asa cum ii incurajez pe oamenii din viata mea sa faca ceea ce-i face fericiti, asta am connsiderat ca ma face fericita, s-o am pe ea langa mine. Si a fost cea mai buna decizie si am cel mai bun sentiment!

Pentru ca este A-DO-RA-BI-LA!!! O iubesc de nu mai pot si ador ca e lipicioasa si se bucura cand ma vede. E atat de afectuoasa, la cat de mica este, se vede ca se straduieste sa ma faca sa zambesc. Ne-am adaptat foarte bine una cu cealalta, incepem sa prindem curaj, imi arata cat de desteapta si receptiva este, este ascultatoare si la fata de miloaga pe care o are, n-ai cum sa te superi pe ea, indiferent de ce ar face.

Si da, face dracarii, ca doar e copil. Ferfenita hartia igienica, mi-a furat animalele de plus si le smotoceste ea, caca si pipi prin casa si pe pled, dar si pe langa, a reusit sa intre in dulapul de incaltaminte (si cum eu sunt fanatica, am multe) si mi-a ros o pereche de ghete, insira jucariile pe unde apuca, cand face diverse mai si calca si apoi se plimba prin toata casa, plange dupa mine si fac baie asistata si astea sunt asa, de inceput.

Dar chiar nu conteaza ca dau de doua ori pe zi cu mopul prin casa (am devenit si un pic obsedata, omg, o sa fiu ca mama!!!), ca strang dupa ea, ca-i port de grija sa manance, ca-i gatesc, ca-mi amortesc picioarele in aceeasi pozitie doar ca sa nu-i tulbur somnul.

Mai avem un vaccin si apoi iesim afara si abia astept sa ne alergam prin parc, in casa alergam destul, dupa fiecare pui de somn parca sta la incarcat dar, Doamne, mi-e atat de draga, incat n-as da-o pentru nimic in lume! Stim sa facem pe pled absorbant, am invatat „sezi” si „da labutza” si aproape am invatat „fetch” si „sit nice”. Si aventurile continua!

Si, ca sa n-o mai lungim, ea este TASHA, noua membra a familiei, aka Miloaga aka Caprita aka Escroaca Sentimentala aka Tzutzurica aka FrumoasaLuMama aka Prapadenie etc. si este Jack Russell Terrier:

 9585_10209093340470847_784504860072368544_n

Cum am slabit mai bine de 10 kilograme

1463671_668429003190790_1472405448_n

Mancatul este una dintre cele mai mari placeri ale vietii! Am spus-o mereu si o voi spune in continuare. La mine este pe primul loc, in ciuda faptului ca am slabit. Si nu, nu voi face reclama la cine stie ce pastile, ingrediente minune sau alte chestii care promit marea cu sarea peste noapte, voi povesti exact cum am resimtit eu.

Sa incepem cu inceputul. Pe „vinovat” il cunosc inca din scoala generala, il stiu cum a fost, ii stiu evolutia si mai ales ii apreciez munca de acum, e fantastic ceea ce face. Declick-ul s-a intamplat atunci cand am vazut-o pe sotia lui cum arata la cateva luni dupa nastere. Mi-am facut curaj, m-am hotarat sa schimb ceva in viata mea si… all in!

Tot ce mi-a explicat, frumos ca la scoala, la tabla, cu desene, a fost foarte logic, despre grasimi, despre proteine, carbohidrati, despre cum slabim si cum ajutam procesul de slabire, de ce barbatii slabesc mai repede decat femeile, despre cum trebuie sa-i dam motive corpului sa consume din depozitele de grasime, despre viata sanatoasa etc. A fost ca si cum mi-a luat cineva un val de pe ochi.

M-a pus sa notez timp de cateva saptamani absolut tot ce mancam, plus alte detalii, am facut analize de sange (plus hormoni) si apoi mi-a spus principiile dupa care se ghideaza, principiile care au functionat la el si ulterior la altii, mi-a judecat stilul de-a manca (doar de-aia eram acolo) si a spalat un pic cu mine pe jos. Mi-am asumat criticile si nu voi uita prea curand vorbele „mananci ca un muncitor!”.

E cazul de niste lamuriri si anume:

  • niciodata n-am fost obeza, sa ma revars sau sa ma deformez;
  • imi plac dulciurile la nebunie, imi place mancarea gustoasa, sunt cea mai pofticioasa fiinta pe care o cunosc;
  • iubeam Lipton verde si-l beam in loc de apa;
  • nu am avut zeci de kilograme de slabit.

Si intrand in hora, m-am hotarat ca o joc pana la capat. Ce putea sa iasa rau? Sa nu slabesc cat vreau, dar sa-mi schimb stilul de a manca si sa duc o viata mai sanatoasa, pe cand avantajele, ohoooo, nenumarate! 🙂

Pe scurt, LCHF (low carbs high fat) – oua, grasimi, unt, ulei de masline, avocado, masline, migdale, carne grasa, fructe de mare, peste gras si o multitudine de legume, astea sunt cateva exemple din ce poti manca. Paradoxal, slabesti mancand grasimi!

Si am avut ambitie. Lucrand la corporatie si fiind multe zile de nastere, numai eu stiu cate prajituri am mangaiat cu privirea, cate prajituri de casa am mirosit. Am balit si am trecut mai departe. M-am lovit de o gramada de intrebari, nu am raspuns convingator de ce slabesc mancand asa (culmea, si fara sport!), am facut fata cu brio misto-urilor „hai ma, ca daca ma apuc de cura, dau jos super repede!”, „vai, dar cum sa mananci atatea grasimi? te imbolnavesti de ficat” samd. Am vorbit eu cu mine in oglinda mult timp „Ada, nu ai voie dulce! Nu mai exista pentru tine iaurt cu fructe, croissant cu ciocolata, Kinder Bueno, Cini Mini’s si toate bunatatile cu cioco!” pana sa-mi intre in reflex, extrem de mult timp, fara sa-mi dau seama, refuzam spunand „n-am voie” (de am disperat tot biroul si chiar si acum imi mai scapa).

Am trecut prin stari de nervi, nervi la care de obicei rontaiam ceva, nervi ca mie mi-e foame si nu am voie sa mananc tot ce-mi place si „muscam” din oameni. Le multumesc totusi ca m-au suportat, sunt un om tare nesuferit la foame si la somn, si daca sunt amandoua combinate, esti dusmanul meu pe viata! 😆

Am trecut si prin stari de nerabdare „sa treaca mai repede timpul, sa vad rezultateee!”. Usor, usor, cu rabdare, mai vorbind singura, mai vorbind pe nenumaratele grupuri de whatsapp cu alti „oropsiti” ca mine si sustinandu-ne, am mai citit informatii legate de stilul asta de viata, au mai trecut starile de pofte si nervi si mereu „vinovatul” a fost acolo cu vorbele potrivite, mai incurajatoare sau mai usturatoare.

Sunt sadica si incapatanata, imi place sa-mi testez limitele, cu programul asta am vrut sa-mi demonstrez ca pot, sa fac ceva intr-adevar bun pentru mine si sa arat ca am vointa si sunt perseverenta. Am avut o perioada dulciuri in frigider, deschideam si le vedeam, apoi, ca un om nebun, tipam in frigider „nu ma tentati” si tranteam usa. Mi-am invins poftele, exercitii de respiratie, cu toate ca vorbeam despre mancare, o descriam atat de apetisant si cu atata patos, cu atatea detalii, incat chiar si unui om satul i se facea pofta sa manance ce-i povesteam eu acolo.

Si timpul a trecut, am eliminat din alimentatie multe, nu le prea duc dorul, am avut parte de monitorizare permanenta, in momente de cumpana am apelat la mici trucuri, per total am ajuns unde imi doream si simt ca se mai poate, trebuie doar sa vreau. Acum am ajuns la replici „te-ai topit de tot”, „esti prea slaba” (asta fiind mama care in facultate la un moment dat mi-a zis ca-mi pune lacat pe frigider :lol:), „mai opreste-te, imi placea mai mult de tine inainte”.

Acum, dupa mai bine de 7 luni, am de gand sa pastrez asta ca pe un stil de viata, nu e greu sa arati bine, doar sa stii cum si ce sa mananci, sa mananci cat mai curat. Rezultatele au venit treptat, prima oara mi-am dat seama ca lumea dupa vreo 2-3 luni, desi eu scadeam constant si uniform. Ma bucur din plin de ele, sunt mai sprintena, urc scarile fara sa gafai, arat mai pustoaica si parca zambesc mai mult.

E un drum anevoios, dar daca iti stii bine scopul, e realizabil, o spune cel mai pofticios om in viata. Si o recomand oricui vrea sa se reinventeze, sa-si schimbe stilul de viata, sa dea restart la sanatate si sa-si imbunatateasca viata si calitatea ei. Iar Vali, „vinovatul”, este aici pe tot parcursul, si prieten, si dusman, si calau, si judecator, si sustinator, si psiholog si consilier. Iar programul Body Engineering este ce trebuie!

Daca regret ceva, este ca nu m-am dus mai devreme la el. Si Vali mai face multe, de la cursuri de nutritie, detoxifiere, slabit, ingrasat, pana la alimentatie in sarcina, alaptare, diversificare, etc. Nu ii fac reclama, nu fac niciodata complimente gratuite, tot ce am povestit este perceptia mea despre tot ce mi s-a intamplat in ultimele luni, a fost cea mai buna alegere pe care am facut-o in ultimul timp!

PS: before si after:

before beforePoza after

Kusadasi, delfinii si croaziera

Va mai amintiti cand eram mici si aveam vacanta de 3 luni si ne plangeam ca ne plictisim si ne doream sa inceapa scoala? Mare greseala, ce copii fraieri eram! Ce n-as da acum pentru o vacanta de 3 luni…!

Cum anul trecut am avut concediu cu zgarcenie, iata ca anul asta s-au aranjat lucrurile astfel incat sa am 3 bucatele de concediu, nu doar una (sunt un om bun si merit). Si cum de cele mai mule ori „nu e pentru cine se pregateste, e pentru cine se nimereste”, intamplarea a facut sa mi se propuna un sejur la Kusadasi cu extensie de 2 zile Istanbul la intoarcere. Dupa niste suceli si calcule si concluzia „fuck it, pentru asta muncesc” am acceptat. Intreband de posibilitati de scuba diving si inot cu delfnii si primind un „nu stiu”, m-am apuat sa gugalesc. Sa inot cu delfinii este una dintre chestiile pe care le am pe lista de lucruri de facut macar o data-n viata, asa ca era important. Rezultatele au fost satisfacatoare, planetele s-au aliniat si am fost convinsa ca e mana destinului sau sunt eu prea vrajitoare, nu mai conteaza: parc acvatic cu tobogane si inot cu delfinii, la 3 km de hotel cu numele Adaland! Say whaaaat? Care erau sansele?! Nimic nu e intamplator!

Asa ca iata-ma pe drum, intr-un grup de 32 de oameni, dintre care 12 copii, mergand spre relaxare, bronz si distractie. Si lipiciul meu la copii functioneaza in continuare, am facut chiloman si m-am pus la mintea lor, distractia a fost garantata, numai pe langa mine ii aveam.

Despre hotel, ce pot sa zic?! 5 stele all inclusive nu e cea mai stralucita idee cand vrei sa mananci sanatos. Cele 5 stele in mintea mea si nu numai erau vreo 4 in realitate, mancare multa si de calitate slaba, care te indemna numai si numai sa mesteci; in rest, curat, frumos, nu am comentarii sau plangeri.

A fost relaxant, dar nu m-am omorat dupa plaja, apa nu era cum o visam eu sa-mi vad degetele de la picioare la adancime, drept urmare, am petrecut destul de mult timp la piscina. M-am intors de pe o parte pe alta si m-am prajit, am stat ca soparla la soare, am citit, am facut baie, am facut aqua gym si belly dance, ce poti sa faci intr-un resort?! 🙂

Am fost si la Adaland, unde m-am dat pe toate toboganele, am avut curaj pentru unele, dar in vita trebuie sa-ti infrunti fricile si sa le faci pe toate si mi-a placut tare! Cel mai mult mi-a placut inotul cu delfinii, a fost o senzatie unica, nu o voi putea uita. Cele 20 de minute au fost intense. Am inotat cu delfinuta Maya, in varsta de 23 de ani, a tot inotat pe langa mine si m-a lasat s-o mangai, ne-am pupat, am dansat, am inotat sincron si am hranit-o. O atingere de catifea, un animal extraordinar, o senzatie nemaiintalnita si o fericire incredibila, sunt extrem de recunoscatoare ca am avut sansa sa fac asta, sunt niste norocosi oamenii care au sansa sa fie in preajma delfinilor. Stiu ca locul animalelor este in mediul lor natural, dar si acesti delfini erau foarte ingrijiti si respectati, nu am avut sentimentul de „saracele animale”, merita toti banii!

Pentru a nu ne plictisi, am fost si intr-o croaziera de-a lungul coastei, cu opriri in diverse golfulete pentr a face baie. Ei bine, da! Aici adevarata apa curata, limpede si superba! Am sarit din barca de nenumarate ori, m-am balacit si m-am jucat cu piticii grupului. A fost o zi in care ne-am distrat, ne-am bronzat si e-am simtit bine. Mi-ar fi placut sa vizitez mai multe obiective turistice, nu prea m-am intors din concediu odihnita mai niciodata, dar nu prea era grupul de asa maniera, puteam vizita cel putin Efes, Troia si casa Fecioarei Maria, erau in zona, dar asta e…

Urmatoarele zile le-am petrecut la piscina, unde mi-am scrantit un deget de la picior. Am vrut sa prnd ora de aqua gym si am alunecat, mi-a intrat degetul de la picior intre fantele unde se scurgea apa. A durut, m-a lasat oloaga cateva ore (panica, cum mai haladui eu prin Istanbul?!), am schimbat toate nuantele de roz si mov, dar bine ca nu a fost rupt. Asa se intampla cand nu esti cuminte!

La intoarcere, Istanbul. Un oras frumos, un vacarm viu, colorat, cosmopolit, il iubesti si-l urasti in acelasi timp! Mi-a placut! Am vizitat Hagia Sofia, Moscheea Albastra si bazarul, ne-am tepuit la restaurante, sunt jepcari, dar asa e natia lor, nu ai ce sa le faci. Sunt multe motive pentru care sa-ti placa/displaca Istanbulul, dar e un mix bun totusi, atrage multi turisti, are un farmec aparte! Mai multe in postare urmatoare, unde voi povesti si de alta regiune a Turciei si de inca un lucru bifat de pe lista de lucruri de facut intr-o viata.

inot sincron foame mare awww Dans Pup

Povestea pantofilor de Dorothy

Ca majoritatea femeilor, am o pasiune nebuna pentru pantofi. Pana aici, nimic spectaculos, suntem multe impatimite, nu e ceva iesit din comun. Si toate avem o anumita pereche preferata, sau cateva pe care le purtam mai des, pentru ca sunt mai comode, mai la indemana, pai asortabile cu orice si pot insira multe alte motive pentru a avea un top al preferintelor.

Chiar si asa, niciodata nu avem cu ce sa ne incaltam, cu ce sa ne imbracam sau nu avem suficiente smacuri! Dar asta e alta poveste.

Acum miliarde de ani, intr-o epoca demult trecuta (prin anul 2 de facultate) mi-am achzitionat o pereche de pantofi rosii. O extravaganta pentru mine in perioada aia, cand eram fascinata de negru (inca sunt). Imi doream pantofi din piele (prefer sa fie din piele si de calitate, principii de-ale mele), frumosi, pe care sa-i port cand vreau sa ma simt feminina, draguta, bla bla. Partea cu feminitatea am dezvoltat-o de atunci, am trecut de la a ma uita obsesiv dupa blugi si pantaloni, la rochii. Dar sa revenim la pantofi. Imi doream niste pantofi pe care sa nu dau o avere, sa fie frumosi, si sa mi se puna mie pata pe ei. Aveam tiparul in minte impreuna cu cel mai important detaliu: sa fie negri.

Si cum ma plimbam eu frumos prin faimosul Sir, i-am vazut. Si m-am indragostit iremediabil. M-am invartit pe langa ei, i-am probat, i-am admirat si parca nu ma puteam dezlipi. Asadar, destinul a facut ca m-am facut cu o pereche de pantofi rosii, din piele lacuita, cu fundita, in genul stiletto. Le-am scos etichetele de pe talpa (mare fix cu chestia asta, ma uit mereu si la altii si-mi terorizez prietenele) si i-am scos pe strasse. Si eram cea mai incantata! Incantare dublata cand dupa cateva zile i-am vazut la Il Passo la pret inca pe atat!

In primele dati cand i-am purtat mi s-a spus ca sunt de Dorothy (sincer, chiar nu am cautat cum aratau pantofii ei, dar sunt sigura ca nu erau asa, ai ei erau mai comozi) si mi-a placut ideea. Asadar, asa le-a ramas numele: pantofii de Dorothy.

Si, pantofii de Dorothy au vazut multe: au iesit si in oras, au fost si la petreceri, au fost si la birou, au fost asortati cu geanta de aceeasi culoare, au fost apreciati, injurati dupa nopti de dans, abandonati cateva sezoane pentru ca pantofii cu botul rotunjit erau la mare cautare, ascunsi in dulap in cutie, ba chiar reinventati! Cum? De nevoie, dar au iesit chiar interesanti. Au tot fost purtati si, dintr-un accident, dupa o seara in oras am dat definitiv disparuta una din fundite. Ce tristi erau si incompleti! Trebuia sa fac ceva. Cum fundita exact ca cea ramasa nu aveam nicio sansa sa gasesc, am inceput sa caut niste fundite rosii care sa mearga in locul originalelor. Le-am gasit la un magazin de accesorii pe niste agrafe. Am cumparat agrafele, niste super glue si, ajunsa acasa, am smuls funditele de pe agrafe, mi-am luat adio de la vechea funda ramasa si le-am plasat pe cele noi.

Pantofii mei de Dorothy aratau foarte frumos! Si i-am mai purtat asa destul timp. Si au tot fost areciati. Toc mediu, bot nici ascutit, nici rotunjit, exact cat trebuie pentru stiletto, cusaturile alea pe fata care dadeau personalitate, i-am iubit mult!

Pana intr-o zi fatidica de marti (nu stiu de ce se spune la scorpion ca ziua norocoasa e martea, dar ma rog). Ultima oara cand i-am purtat era sa raman desculta. A cedat unul din ei usor usor. Nu stiu daca era cel care si-a pierdut fundita originala, de suparare, sau era celalalt. Cert e ca au decis sa ma paraseasca. Cu parere de rau am constatat ca nu exista cale de intoarcere, nu ne putem impaca, asa ca am renuntat la ei, relatia noastra a fost destul de lunga, de apreciat asta.

Cum eu cred in semne, clar asta e un semn ca imi trebuie o noua pereche de pantofi rosii! Noroc cu prietenii de la The 5th Element care sigur imi vor face o pereche asa cum imi doresc! Mi-e teama ca in loc de o pereche imi voi face vreo 3. Ca si Hydra careia ii tai un cap si-i cresc 3 in loc, pe acelasi sistem functionez si eu cand vine vorba de pantofi! Si abia astept sa fac un pic de terapie cu pantofi, pentru a-i jeli pe cei pierduti si a compensa cumva golul lasat de una dintre perechile preferate! 🙂