Cum a fost la Robbie Williams

Ador atmosfera de concert!!! Pur si simplu o ador! O mare de oameni care traieste intens tot ce canta artistul pe scena, canta impreuna cu el, numai cand ma gandesc mi se face iarasi pielea de gaina. Dar si artistul trebuie sa fie la inaltime, bineinteles!

Ei bine, Robbie a fost! Nu am fost niciodata un fan inflacarat al lui, dar stiu ca este un entertainer absolut, ca are o carisma fantastica si ca isi hipnotizeaza publicul, am vazut concerte de-ale lui. Si am zis ca trebuie vazut. Si a fost o decizie inteleapta. Stiam ca tot Facebook-ul va fi la concert, dar nu prea m-am intalnit cu multi, asa ca nu avea rost sa ma chinui sa postez ceva, semnalul oricum e bruiat in zona cand sunt concerte si nu numai. M-am chinuit ceva sa ma intalnesc cu Andreea (verisoara), nu stie sa explice unde mama zmeilor era schela cu reflectoare, le vazusem doar pe alea mari, dar nu mai conteaza, ne-am gasit, dupa ce am balacarit-o la telefon, i-am zis ca nu mai vreau sa ne intalnim, am inchis, am respirat si dupa 5 minute am sunat-o din nou. 😆

Coada mare, caldura mare, organizare dubioasa, detalii nesemnificative. Nu mi-a placut ca nu mi-au dat si mie bautura in doza/sticla/recipient, dar ce sa facem?! Dupa cei din deschidere, a urmat o perioada de asteptare. Nu pot, mai nene sa inteleg frecusul disperat al oamenilor dintr-o parte in alta la concerte, sau nu stiu, sa nu mai treaca fix prin spatiul vital! Piticii mei de pe creier, e ok, sunt bine! La un moment dat vad o tipa care abordase grupul de langa noi si le punea niste bratari aurii la mana. Hmmm… whatever, cine stie. Dupa putin timp a venit la noi o tipa „Hey, nu vreti sa mergeti mai in fata?” „Ba da, dar pe bune? Ce trebuie sa dam in schimb? De ce noi?” „Pur si simplu! Hai, duceti-va si nu mai veniti in zona asta, intrarea e pe acolo!” Ne daduse bratari pentru Diamond Ring!!! Woooow! Acolo in fata scenei! Am dat bani de Normal Circle si am ajuns la Diamond! Multumesc, Doamne! Era cazul ca si karma aia sa mai inceapa sa-si faca treaba!

In scurt timp si-a facut aparitia si mister Robbie Williams pe scena cu clasicul Let me entertain you. Ne-a incins bine, a vorbit despre el, a fost intr-o forma si o dispozitie de zile mari, noi, publicul am fost la inaltime si s-a vazut clar ca i-a facut placere sa ne cante. Cred ca am avut o chimie frumoasa. Si nu se intampla asa tot timpul, chiar nu! Din momentul in care a zis „My name is Robbie Fucking Williams and for the next two hours your asses will be mine!” chiar asa a fost si ne-a tinut in priza.

Momentele tribut au fost foarte emotionante, mi-au placut extrem de mult. Uitandu-ma in spate si vazand cata lume e, pana sus la Casa Poporului, toata peluza, toata Piata Constitutiei, fenomenal. Pana si el a zis „Fucking amazing, I didn’t know I was so famous here!”. A fost coplesitor sa cante o mare de oameni Angels si la final impreuna cu Robbie My way. Doamne, exact pentru senzatiile astea, pentru piele de gaina, pentru melodii superbe, pentru live-uri, pentru a simti muzica-n vene, de-aia ador concertele! Si concertul lui Robbie este unul de care imi voi aduce aminte cu drag si voi zambi si mai mult ca sigur voi mai merge cand si daca va mai veni pe la noi! He really made me Feel!!! Foto: Simona mea

Robbie

Reclame

Cum era sa ratez Depeche Mode si a treia oara

Pentru cine nu stia, sunt fan Depeche Mode de mica. Imi aduc aminte de petreceri unde dansam intr-un mod deosebit cu o prietena pe „Personal Jesus„, sarind intr-un picior invartindu-ne si fluturand circular o batista, ehe, ce vremuri! Pe langa faptul ca am avut bocanci cu placuta metalica si imi placeau la nebunie, aveam blugi largi, pe toate oracolele mele scria mare DM, aveam si insigne si, evident, imi placea de Dave.

De-a lungul anilor mi-au placut in continuare si i-am ascultat. M-am bucurat foarte tare cand au venit in 2006 pentru prima data, mi-am dorit mult sa merg. Dar, pentru ca varutza era nehotarata si n-a fost pe faza, plus prietenul meu de atunci a zis ca daca nu mixeaza (lesinat cu dj-ii, ce sa-i ceri) si doar canta, ce rost are…n-am mai mers. Dupa aia, ne-am smuls parul de ciuda ca n-am fost, dar am inghitit in sec si ne-am promis ca data viitoare mergem sigur.

Vestea buna a venit undeva spre sfarsitul lui 2009, cand am aflat ca vor veni din nou in 2010 si vor face un spectacol si mai tare decat precedentul. Ca sa fiu sigura ca de data asta nu mai ratam, am cumparat biletele din decembrie pentru mai anul urmator, asteptand momentul cu incantare maxima. Dar astrele au fost potrivnice si, cu cateva zile inainte de concert, Depeche si-au anulat turneul in cateva orase datorita problemelor de sanatate ale lui Dave. Toata lumea spunea ca a luat o supradoza, misto-uri, glume, proaste care m-au necajit atunci „Ce vor face fanii DM in Parcul Izvor?” „Enjoy the silence. Ah, cmooooooon!!! Treaba lor cum sunt in viata reala, nu sunt primii si nici ultimii artisti geniali care au probleme cu drogurile, alcoolul sau alte vicii. Cred ca in lumea asta nu se poate altfel, ca posibil sa nu rezisti. Nici in 2010 nu am avut noroc… 😦

Anul trecut se auzeau ceva zvonuri cum ca ar ajunge din nou la noi, zvonuri confirmate din nou catre sfarsitul anului. Am zis GATA! Asta e!!! Am gasit un moment frumos, in februarie, sa-i fac varutzei cadou biletele la concert si i le-am fluturat prin fata, cu promisiunea ca mergem si ca le tin eu la mine, ca ea e cascata si le pierde. Zis si facut, puse bine in plicul lor in bucatarie. 🙂

Dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Am fost plecata o saptamana la Madrid in delegatie (o sa povestesc si despre asta, intr-un post viitor) si cand m-am intors, casa luna si plicul disparut. Panicaaaaaaaaaaaaa!!! 😆 Cu o atitudine de labila psihic am intrebat despre biletele mele, ma isterizam, apoi radeam de situatie si tot asa… se pare ca in febra curateniei biletele au fost aruncate. Hey, dar ce bine, am facut niste oameni fericiti… si eu ce faaaaaaaaaaaac?! Dupa un mic circ cu cei care vindeau biletele, mi-am luat altele, bineinteles, in alt loc si un pic mai scumpe. That was close! Se facea misto de mine ca e un semn ca nu trebuie sa ajung. Hmmm, nu se poate asa ceva, mie cand mi se pune pata, mi se pune rau si permanent, nu se mai intelege nimeni cu mine! 😀

Astfel ca, inca o data, nimic nu sta in calea viselor mele! Am ajuns la concert, am stat in tribuna, vedere mult mai buna decat la Gazon B unde aveam initial biletele si a fost una dintre cele mai tari seri din viata mea! A meritat asteptarea, au meritat nervii, banii dati si toate neplacerile de pe parcurs. Nimic n-a mai contat cand au urcat pe scena si au inceput sa cante. Tot concertul am urlat, am tipat, am cantat si am avut pielea de gaina. Atmosfera a fost una dementiala, Dave un entertainer de exceptie, publicul a rezonat la fiecare sunet, la fiecare miscare si fiecare acord bine-cunoscut. Nu mai vroiam sa se termine…!!! Dar au fost 2 ore (si un pic) absolut fantastice! Deci, daca iti doresti ceva mult, mult, mult, se va intampla, universul conspira, planetele se aliniaza, si the sky is the limit!

Pe site-urile de specialitate se gaseste si playlist-ul lor din concert. Mi-as fi dorit sa mai cante si „No Good„, „Strangelove” si „World in my eyes„, dar poate data viitoare. Ca simt eu asa ca s-au simtit excelent si ca vor mai veni, clar voi spune prezent, de oricate ori vor veni. Sunt putini despre care pot spune asta, si Depeche Mode sunt unii dintre ei!

Nu trebuie sa va placa Depeche intr-un mod asa ca mine ca sa mergeti la un concert, sunt totusi vechi in bransa si s-au reinventat mereu, pastrandu-si totusi stilul. Vocea lui Dave a sunat impecabil, sonorizarea excelenta, ca atunci cand canta un vers sa ti se faca pielea de gaina si sa iubesti bass-ul ala din voce. Dupa un concert, perceptia si aprecierea se schimba mult, in bine sau in rau, depinde doar de artist. La mine, ei sunt sus de tot, de o saptamana sunt numai cu playlist-uri de-ale lor in casti si nu ma pot opri. Dar repet, eu sunt subiectiva si under influence. Si tare imi place!

I will always love ALWAYS

Il iubesc pe Bon Jovi din ’90 de cand am vazut prima data clipul la „Blaze of Glory„. Dadeam televizorul la maximum si stateam pironita acolo admirandu-l pe rockerul rebel si visand cu ochii deschisi ca voi avea si eu un iubit rocker care sa cante la chitara, atunci cand voi fi mare. Si anii au trecut si piesele Bon Jovi care m-au uns pe suflet s-au adunat… iar doua dintre ele… uuuuuuuuuu… una ma rascoleste si ma trece prin toate starile si cealalta ma activeaza si ma face mai vie ca niciodata! „Always” si „It’s my life„!!!

Si, in sfarsit, concertul mult asteptat a avut loc aseara intr-o mare de oameni care au trait intens melodii care le-au marcat anumite momente din viata, anumite perioade! Cei de la Bon Jovi au parut ca s-au distrat pe cinste si au fost incantati de calitatea publicului (culmea, ca romanii nu sunt cine stie ce ca public) si au dat tot ce-a fost mai bun, timp de 3 ore… au fost super punctuali si au tinut publicul in priza!

Mi-a parut foarte rau ca nu am mai gasit bilete la Golden Circle, ne-am trezit prea tarziu, asa ca am luat la Normal Circle, poate ca a fost mai bine asa pana la urma, nu-mi pare rau (everything happens for a reason)… dar eu una daca aveam bilet in fata, eram calare pe garduri, inca de la ora de la care s-a permis accesul. Stiu ca asa spusesem acum ceva timp… eh… tre sa nu-mi mai fac planuri! Show-ul a fost super, ecranul ala imens de pe scena a fost mai mult decat extrem de binevenit, pentru noi astia de stateam in spate. La inceput, pentru ca era inca forfota, probabil nimeni nu se astepta sa fie punctuali, lumea inca isi lua ceva de baut, inca isi cauta un loc… asa ca s-a auzit cam slabut… dupa aia si-a revenit si sonorizarea (cred ca batea si vantul…). Pe primele doua piese eram la coada la cico, dar cand am auzit „shot through the heart and you’re to blame, you give love a bad name„… am sarit din coada si am inceput sa topai. 😀

Gasindu-ne locul undeva aerisit, am inceput sa ne destrabalam si sa traim piesele. Am batut din palme, am fluierat cum stiam eu mai zgomotos, am cantat cat m-au tinut rarunchii, sunt racita, dar n-a contat, azi am o voce… de oala sparta… culmea, la concert, mi-a revenit vocea si-am putut sa urlu. A cantat „It’s my life” cam devreme pentru gusturile mele… dar am trait-o intens! Recunosc, nu sunt cea mai inraia fana, asa ca nu am recunoscut fiecare piesa in parte… dar m-am bucurat sa aud „Bed of Roses„, „Runaway„, „Have a nice day„, „Keep the Faith„, „Bad Medicine„, „Livin on a prayer„, „Wanted Dead or Alive„… si tot speram sa fie „Always„… a fost printre ultimele, impreuna cu „These Days” si o supriza de final… „Twist and Shout” pe care am facut noi mini coregrafii sincron! A fost la inaltime… mi-a placut maxim, inca sunt under influence, de azi de dimineata ma tot uit pe youtube la filmuletele incarcate de cei care-au fost acolo! Si… MAI VREAU!!! Inca vreo 3-4 concerte, sa ma pot plictisi… iar intr-unul… sa cante tot asa, vreo 3 ore… ALWAYS! Deci, vai, cum a putut sa fieeeeeeeeee… mai ales ca piesa asta inseamna mult pentru mine, imi creaza stari, ma leaga de niste amintiri… acum a creat altele noi, poate mai frumoase… si mereu imi voi aduce aminte zambind de concertul asta! Si totusi, mi-ar fi placut sa mai cante pe final inca o data „It’s my life”… 😛

And yesssss… I’ll always love ALWAYS! 😀

Scorpionii sunt cei mai tari

Fiecare intelege ce vrea din afirmatia de mai sus. Lasand la o parte ca e o axioma… referindu-ma la concertul de aseara… a fost tareeeeeeeeeeee!

Sa incepem cu inceputul. Ziua de joi a fost asa, ciudata, cam data peste cap, ori am fost eu cu capsa pusa, ori s-au aliniat planetele impotriva mea, in fine… Am ajuns la concert, m-am intalnit cu o prietena, urmand s-o asteptam pe vara-mea, ca la mine erau biletele. Ne postam acolo in fata, dau indicatiile prin telefon si asteptam. Ei bine, jandarmii vietii au inceput sa faca pe zeii pe domeniul public, sa ne dam mai incolo, sa mergem sa asteptam dupa nu stiu ce gard, daca nu, sa intram odata. I-am pizduit destul de bine… frate, e domeniul public, de ce-mi zici da-te mai incolo?! am platit bilet, nu mi l-ai dat tu moca! asa ca stau unde vreau, sa fie clar… ma duc mai incolo cand vreau eu, nu cand suferi tu de sefie si ordoni… fuck off!!! Prietena mea s-a cam speriat de atitudinea mea, drept urmare era cumintica si s-a departat de mine… cica sa n-avem proleme… ba pardon!  😆 Era Babau in actiune, n-avea cum!!!

Si, cum varutza a venit, am intrat in incinta, nu inainte de-a mai avea un mic show la poarta urmatoare. Pe vara-mea n-au vrut s-o lase cu bricheta, a reusit sa se eschiveze, iar pe mine m-au pus sa arunc deodorantul. OMG, sunt plecata de azi de dimineata, m-am schimbat si eu… trebuia sa put?! Si un nene ca cica sa-l pun eu bine undeva si il recuperez cand se termina concertul. Hai, fii serios! Deci… o fi fost arma alba un deo stick, cine stie… ce oameni… Whatever! Intrand in atmosfera, m-am gasit si cu niste prieteni din Sibiu, am facut gasca mai mare si ne-am asezat strategic sa vedem cum trebuie. E prima oara cand artistii au fost punctuali pe scena. Nemti, dom’le! 🙂

Si a inceput show-ul! Care a fost incendiar. Au cantat piese consacrate, piese pe care iar le-am legat de anumite momente… ma dureau palmele de cat am aplaudat, am dansat, m-am zbantuit, m-am simtit excelent! La baladele care m-au uns pe suflet mereu am cantat din tot sufletul, azi, culmea, inca am voce… si multi neprezenti au ascultat melodiile preferate prin telefon. A fost senzational! They rocked me like a hurricane so much, that I sure needed a holiday, but, since the best is yet to come and a wind of change was blowing, I needed them to send me an angel to say to him I’m still loving you! 🙂

Doua ore au trecut pe nesimtite, mi-a placut rau. La gazon A erau puse niste placaje de lemn pe jos si cand ovationam, dadeam si din picioare ca o turma de elefantei, ce mi-a placuuuuuuuuut!!! 😀 Si fluieram cu varutza, ca bajetii, ca pe stadion… iuhuuuuuu! Pentru o suma modica, dau si meditatii!

Cand s-a terminat concertul am mers pana la metrou pe jos, dar cu haha hihi, nu mi s-a parut lung drumul. M-am amuzat ca cei din Sibiu ziceau ca tot ce e la sud de Carpati… sunt olteni… pana in Australia. 😆 Si se plangeau ca pana se gata luminile, adica pana la metrou e drum lung. Ne-am hlizit noi ce ne-am hlizit, dar poate ca au avut dreptate. Spun asta pentru ca am fost din nou toanta, indrumand un cuplu, prin cotloanele metroului. Adica explicat cum schimba la Victoriei, cum ies la Unirii pe unde vroiau. La ora aia nu mai circula nimic, eu as fi mers pe jos pana acasa, nu ma ia niciun taxi atat de aproape. Dar, cum ei mergeau fix pe acelasi traseu mai departe, le-am propus sa luam toti 3 un taxi, ma lasau in drum si ei plecau mai departe. Cand am ajuns la taxi-uri, mi-au zis „multumim, buna seara” s-au urcat in taxi si dusi au fost… fix pe drumul spre casa mea. Superb, de exceptie! Asa-mi trebuie daca sunt amabila si vreau sa ajut! Damn it!

Nu mai conteaza, important e ca a fost un concert de vis, am cantat din suflet, am trait intens toata atmosfera aia si m-am bucurat ca macar o data-n viata am apucat sa-i vad pe Scorpions pe scena. Astept cu mare interes Bon Jovi!

Jobless

Cine a zis ca ziua de marti e norocoasa pentru scorpioni, sa se mai gandeasca! Nu cred ca voi uita prea curand ziua de ieri, 28 septembrie 2010!

Luni am aflat de la sefu’ ca vom avea vizita a doua zi, pe sefa din Bulgaria, un nene din Cehia si tanti de la HR pe Europa, s-au facut schimbari si vin sa ne anunte, e o intalnire de business ca toate celelalte. Mi s-a parut mie un pic dubios ca vin doar pentru atat, de obicei se anunta pe mail cine vine, cine pleaca, ce se schimba etc, dar am zis sa nu fiu paranoia. Marti au venit, ne-au prezentat un ppt cu niste situatii sa ne scoata ochii, ne-au spus ca s-a hotarat la nivel global ca se unesc doua regiuni, deci vor disparea posturi, iar noi suntem foarte costisitori (in conditiile in care targetul de vanzari a fost depasit cu 30%). Apoi ne-au luat la discutii separate. Imi crescuse tensiunea, imi bubuia inima, ma simteam foarte nelinistita. Totusi, am zis sa nu fiu nebuna si sa nu-mi imaginez lucruri care nu sunt.

Cand am ajuns in fata lor si mi-au povestit mi s-au muiat picioarele. Culmea, eram atat de calma, senina si zambitoare incat nu ma recunosteam. Ideea e ca se va inchide reprezentanta, iar noi trebuie sa ne cautam si sa ne gasim (sau nu) job. Sincer nu ma asteptam. Cred ca inca sunt in stare de soc…

Imi pare rau ca s-a intamplat asa, imi pare rau ca sunt printre cei sacrificati, imi pare rau ca legea nu e mai binevoitoare cu numarul de salarii compensatorii… imi pare rau de sefii mei, ca n-o sa mai gasesc eu asa sefi (cred ca si daca eram propriul meu sef nu eram asa de ingaduitoare cu mine), de colegi, de tot. 26 octombrie va fi ultima zi de munca. La naiba, fix cu o zi inainte de plecarea la training-ul in Germania!!! 😥 Care se duse pe apa sambetei! Mai naspa e ca-mi luasem bilet la concertul Linkin Park de pe 27 de la Koln. Ma oftic, ma oftic, ma oftic!!!

Deci da, aseara mi-am updatat CV-ul si am inceput sa trimit. Multumesc anticipat tuturor celor care ma sustin, mi-au cerut CV-ul si incearca sa ma ajute! Sunt foarte optimista, oricum, nici nu ma gandesc ca nu-mi voi gasi job! Iar faptul ca am demarat in paralel un proiect, voi povesti despre el in maximum doua saptamani, personal… poate a fost un semn. Din facultate am plecat cu ideea ca trebuie sa muncesc pentru mine, nu pentru altul, asa ca m-am gandit ca ar fi cazul sa ma apuc. Asta in timp ce voi aplica pentru joburi si ma voi duce la interviuri. Si mi s-a spus sa vin la munca si sa-mi fac treaba bine, desi gandul meu o sa fie aiurea, la cum rezolv situatia. Ah, asa-mi venea sa-i zic tanticii aleia de la HR… no shit, and I’m stupid, I don’t know how to do my job and I need instructions! Da’ am fost atat de zen, nu stiu cum am reusit, am fost extrem de amabila, zambitoare si draguta, desi ma lovise trenul, vorba ceea. Oricum, tot raul spre bine si nimic nu e intamplator!

Deci, pana ma va chema si pe mine cineva la un interviu, ar fi bine sa spun ce stiu sa fac, nu?! Am absolvit marketing, sunt mama organizarii (a se vedea gunoierelile si alte adunari), sunt responsabila si imi asum greselile si realizarile, am o memorie de elefant, nu uit nimic, pun suflet in ceea ce fac, stiu sa ma comport in situatii limita, ma descurc sa rezolv probleme de comunicare, incalceli de acte si toata gama asta, sunt creativa, plina de idei si ma duce capul, trebuie doar sa aiba cineva incredere in mine. Am nevoie de responsabilitati, program incarcat si activitate. Imi place la nebunie sa cant, deci cu placere angajati-ma sa cant la evenimente, cant bine si ieftin, va cant si va incant cu repertoriu national si international de mai multe genuri. Iubesc copiii si in special bebeii, am si experienta, deci sunt buna si de baby sitter. Pe langa asta, sunt dispusa sa invat lucruri noi!

Oricum, cine a citit macar printre picaturi blogul asta, stie ca sunt o persoana pe care te poti baza, ca sunt de cuvant si stiu sa fiu om. In general tratez oamenii asa cum mi-ar placea mie sa fiu tratata si, daca sunt motivata, sunt the best person to work with!

As ruga foarte tare haterii sa se abtina, mistocarii la fel, bocitoarele idem!!! N-am nevoie de mila, am nevoie de o recomandare eventual. Nu cer nimic moca, sunt dispusa sa muncesc din greu. Nu pot sta acasa pe banii vreunui fat-frumos ca nu am fost crescuta in spiritul asta, deci trebuie sa fiu activa. Deci, daca auziti ceva de vreun job, va rog sa ma anuntati, de la sfarsitul lui octombrie sunt libera de contract. Multumesc!

Guns N’ Roses, inca o dorinta implinita

Concertul de aseara chiar a fost un prilej de bucurie pentru mine, imi doream mult sa-i vad, cam de cand eram adolescenta. Desi initial trebuia sa fim o gasca mare si vesela, s-au restrans randurile, dar chiar n-a contat. Chiar daca am avut bilete la Normal Circle, cu plebea, cum imi place mie sa zic, a fost foarte ok, s-a vazut si s-a auzit excelent. De vazut, pe ecrane, ca pe Axl l-am vazut din cand in cand mic pe scena.

Trupa care a cantat in deschidere, Danko Jones, nu mi-a placut. Avea stil promitator, dar toata lumea vroia Guns, iar ei n-au stiut sa faca atmosfera… si solistul m-a innebunit de cate ori a spus „fuck” si „fucking”. Ma asteptam ca Guns sa intarzie, deci n-a fost o surpriza pentru mine.

Show-ul a fost frumos, Axl in forma, a cantat ca pe cd, la fel ca si Steven Tyler in iunie, artificiile, focul, laserele si trupa intregind atmosfera. Si a fost una rock! Recunosc, de pe ultimul album nu stiu mai nimic, poate doar franturi, deci ignoranta de mine in prima parte n-a stiut melodiile. Am recunoscut „You Could Be Mine„, „Live and Let Die„, apoi a cantat printre alte piese, melodiile consacrate „Welcome to the Jungle„, „November Rain„, „Sweet Child of Mine„, „Don’t Cry„, „Knockin’ on Heaven’s Door„, incheind apoteotic cu „Paradise City„.

M-am zbantuit si am trait intens melodiile, unele m-au facut nostalgica, altele m-au facut sa zambesc, dar pe multe dintre ele le-am legat de amintiri dragi. Mi-a placut foarte mult ca si-a prezentat instrumentistii care, la randul lor au avut fiecare cate un solo. Chitaristii sunt buni, chiar daca nu se compara cu Slash. Cel mai mult mi-a placut solo-ul pianistului, am avut mai tot timpul senzatia ca a cantat acordurile de la „Knockin’ on Heaven’s Door„, urechile mele asa au auzit. Nici Axl n-a fost mai prejos, din solo-ul la pian a trecut la „November Rain„. Eheeeeee, cate amintiri! Si acum am albumul „Use Your Illusion” pe caseta, ascultam, derulam si tot asa. Asta pe langa faptul ca era blues-ul nelipsit de la orice bairam pe vremea tineretilor mele, pretext de a strange-n brate mai mult de 3 minute persoana care-ti placea. Desi n-am inteles niciodata de ce are un clip atat de trist, de ce fata aia moare la nunta ( o fi racit de la ploaie, o fi facut pneumonie si papa 😆 ) e una din melodiile mele de suflet si va fi mereu parte din categoria „obsesii muzicale permanente„.

Dupa vreo ora de cantat, timp in care a epuizat vreo 10 piese, plus a schimbat niste sacouri, ma gandeam ca vor pleca, ca mai sunt cateva piese si gata, eram un pic dezamagita. Cam atunci a inceput „Sweet Child of Mine” si lumea a inceput sa fie frenetica, sa se dezlantuie. Eu personal nu ma omor cu piesa asta, dar na, e cunoscuta. Apoi atmosfera a mers ca unsa. Pe „Knockin’ on Heaven’s Door” mi-am intins corzile vocale la maxim, cantand din toti rarunchii. O stiu pe de rost de cand eram a 6-a. Imi aduce aminte de perioada Palatul Copiilor cand am fost la Botosani la un festival si-am cantat cover, eram trupa mare, solist era Laurentiu de la Asha.

Pe toata piesa „Don’t Cry” am avut pielea de gaina… de la primele acorduri toata marea aia de oameni canta, asa ca Axl a intervenit undeva dupa a doua strofa. A fost incredibil. Mi-a placut tare! Este si va ramane in topul personal piesa number one Guns N’ Roses! Finalul a fost „Paradise City„, toata lumea a cantat, au zburat confetti, iar versurile parca descriu Bucurestiul („Take me down tot the Paradise City where the grass is green and the girls are pretty… take me home”).

Am plecat de acolo multumita de ce-am vazut, categoric nu regret ca n-am plecat in delegatie! Cum cateva piese imi sunt dragi tare, cum e o trupa de a carei existenta stiu de cand eram de-o schioapa, normal ca mi-am dorit sa-i vad! Chiar n-a contat ca Axl e acum mai gras, are mustata si se vede ca timpul nu l-a iertat. A cantat de nu se poate!!! Intr-adevar, fara Slash nu e acelasi lucru, dar a sunat bine si componenta asta.

Si da, mi-am dorit sa vina Aerosmith, Guns… au venit, i-am vazut, mi-a placut. Urmatoarele trupe pe care mi le doresc aici sunt Bon Jovi, Linkin Park si U2. Iar la Bon Jovi imi voi lua bilet langa scena, stiu eu de ce! 😀

PS: N-au cantat o piesa care mie imi place foarte:

Vara torida si-o parte de vacanta

Dupa cum spuneam, am promis ca voi mai relata din vacanta mea la mare. Pe scurt, toata saptamana a fost una linistita, cu relaxare, plaja, somn. am avut grija de pielea mea si, daca pana acum ma dadeam cu crema cu grad de protectie maxim 10, acum am trecut la 25. Pe langa asta nu se putea sta pe plaja intre 12 si 17, deci n-am exagerat si am obtinut un bronz care ar face-o invidioasa si pe Tyra Banks! 😀

M-au omorat copiii… deci se sparsese conducta cu copii, o gramada de familii si viitoare mamici. Ce face criza asta din oameni! 😛 M-am topit dupa un pusti de 3 ani, David, ca a venit la mine si m-a intrebat cum ma cheama dandu-mi intalnire a doua zi pe plaja. La asa ochi albastri n-am rezistat, drept urmare ne-am jucat pe plaja si ne-am balacit zile la rand.

Distractia mare a inceput vineri seara cand mi-a venit gasca, dupa ce i-am disperat cu telefoane „Da’ ati plecat?”, „Da’ cand plecati?”, „Unde sunteti?”, „Cand ajungeti?”, „Hai, mai veniti azi?!”. La o ora onorabila am plecat spre The Mission, la Tiesto. Vorbisem cu colegu’ Cip, care mi-a explicat ca vineri Gaia, sambata Office dupa Mission. Si asa m-as fi clubarit, ca nu mi-a placut Tiesto decat vreo juma’ de ora din ce-a pus! Si eram atat de pornita incat le-am explicat ca eu as fugi si singura la club, hai nu vineri, dar sambata la Office. In balamucul maxim de acolo un prieten ma tot intreba „La opt fix? De ce asa devreme? Ce e la opt fix?” 😆 Tarziu a inteles ca era vorba despre Office, dar gata, s-a impamantenit vorba, mergem la „Opt Fix”! 😛

Dupa ce-am plecat de acolo, i-a apucat foamea pe mancai. Asa am ajuns in buricul Mamaiei, sa-si cumpere ei, ghici… shaorma! Si le-am spus ca ce bine ar fi fost daca eram intolita de club, ma lasau la Gaia, mancau si veneau si ma luau dupa aia. Ce misto-uri faceau de mine ca sunt la maieu, slapi si pantaloni scurti si ce distractie ratez… am ajuns „acasa” pe la 5:30 dimineata. M-a apucat tusea si nu puteam sa dorm. Dupa 5 minute am auzit un click de bricheta. Clar, varutza nu dormea, m-am imbracat si-am iesit. Am plecat pe plaja, am vorbit de-ale noastre, am vazut rasaritul, apoi, ca niste rele ce suntem pe la 7 si ceva am trezit lumea sa-i taram pe plaja.

Seara fomistii mei au fugit La Scoica sa manance, era f aproape. Eu i-am avertizat, ca vor imbatrani acolo si le-am spus de teapa mea de anul trecut. Nu m-au crezut. Cam de pe la 10 la 1 noaptea au stat pe acolo, umplandu-ma evident si pe mine de nervi… astfel ca le-am urat in gand sa le stea in gat! 😛

Trecand peste aspectele astea am ajuns cam cu jumatate de ora inainte sa intre Fatboy Slim pe scena, m-am intalnit cu Cip, Luci, Sorinache si alti prieteni de-ai lor, plus cu un prieten bun de la mare care a venit cu prietena si-a stat cu noi. N-am simtit cand au trecut doua ore, am trait intens muzica aia, Fatboy Slim e genial, inca sunt marcata… mi-a placut raaaaaaaau! Va dau trei mostre, adica melodiile mele preferate si… abia astept urmatoarea reprezentatie! Fatboy Slim is fucking in heaven, Fatboy Slim is fucking in heaven…!!! (I’m #1 so why try harder)

Si cam asta fu dixtractia mea pe litoral. Mai urmeaza bucatele de vacanta, party-uri si alte evenimente, dar toate la timpul lor.