copii

mai 23, 2017

Aventuri cu Tasha II

Cel mai iubit catel din lume locuieste cu mine. Este copilul meu cu 4 picioare si nu ma intereseaza daca oamenii considera ca exagerez. Ma tine activa, mi-a activat o parte mai sensibila (cea in care imi iau unfollow si unfriend de la toata lumea ca ii spamez cu postari despre animale) si ajut animalele, este inclusa in majoritatea activitatilor si plecarilor (daca as putea s-o iau la birou, ar fi vis!) si este o minunatie de caine!

Cea mai notabila prostie facuta intre timp, in afara de ce v-am mai povestit a fost ca a rontait un cablu de laptop. Mai mult ca sigur ca nu era in priza, ca altfel o pisca la limba. Numai bine pentru ea, probabil era plictisita si si-a facut de lucru maruntindu-l meticulos intr-un mod in care nu mai puea fi salvat, poate doar reciclat selectiv. Adica am gasit in casa bucati scurte, firele metalice si bucati de cauciuc, toate insirate si bucatite cu simt de raspundere. De atunci ascundem toate cablurile cand plecam de acasa.

In ultimul timp aventurile au fost mai mult din cauza mea, dar din greseli invatam. Este foarte empatica si preia imediat starea omului cu care interactioneaza. De exemplu, daca un copil vine spre ea cu teama, dar vrea s-o mangaie, si ea e precauta si se apropie usurel sa nu-l sperie. A speriat-o la un moment dat un caine mai mare si de atunci este cam panica atunci cand vede caini mari. Are si ea preferintele ei, normal. Cumva, in capsorul ei, intr-un caine mare ea vede un posibil agresor fata de mine si, daca se apropie cainele de mine sa-l mangai, se posteaza in fata mea si face 180 de grade latrand si avertizandu-l sa stea departe de mami a ei. E amuzanta, deocamdata nu am reusit s-o fac sa renunte la asta, lucram. O astfel de panica a tras cand s-a intalnit cu Tero, un frumos metis de amstaff cu dog argentinian, bland cu fetele si ascultator. Vazand ca ii e frica sa intre in tarc, am luat-o in brate si am intrat cu ea. Tero a venit la mine si incepuse s-o miroasa gen „ce jucarie ai tu aici?”. L-am domolit, dar se tinea dupa mine si nu puteam s-o las pe jos si, tot incercand sa o miroasa, fraiera mea a dat drumul la un pisu de frica. Pe tricoul abia imbracat si pe blugi. Sa-mi fie invatatura de minte!

Intr-o seara i-am dat un galbenus de ou crud. Se da frecvent cainilor, este hranitor pentru ei, cat era mica-mica, ii dadeam saptamanal cate un galbenus. Ei bine, cred ca oul nu a fost cel mai proaspat, pentru ca dupa ce l-a mancat a facut niste galme pe piele. Nu imi dadeam seama, dar ea cum e cu blana neteda, am observat ca s-a ciufulit si am vrut sa o mangai sa i-o asez. Saraca, mi-era asa o mila de ea si eram nervoasa pe mine ca i-am dat ceva care nu era suficient de proaspat. I-a trecut in vreo 2 ore. De atunci, mai rar galbenus crud, ori gatit ori f proaspat.

Urmatoarea povestioara despre Tasha este un semnal de alarma, atunci cand cainele nu pare a fi el, du-l la veterinar! Saptamana trecuta cand am ajuns acasa, Tasha era extrem de agitata, hiperventila, topaia si dadea sa muste in joaca (lucru pe care nu l-a mai facut de cand era puiut), balea si bea apa, dar o insira prin casa, era confuza si se lovea cu botul de lucruri si era mai calda decat de obicei. Parca era un alt caine, avea si alta privire. Deja aveam scenarita, ca imi turbeaza cainele sau ca a mancat ceva de pe jos si s-a otravit. Am dus-o cat am putut de repede la vet, unde mi-a spus ca e o reactie alergica, dar nu se stie de la ce, poate fi polen, puf de plop, odorizant de camera, parfum, iarba taiata etc. Dupa 4 injectii cu antihistaminice, un claritine si 2 ore mai tarziu, parca incepea sa-si revina. Eu stiu ca e o rasa agitata, ca pe baterii, dar cum era, era de cel putin 10 ori mai! fata de cum e de obicei.

Acum suntem bine, nu mai avem nimic. Dar panica pe care am trait-o nu o doresc niciunui iubitor/posesor de caine! Aveti grija de blanosii vostri si poate invatati din greselile mele, voi mai reveni cu povesti despre Tashica! Pana atunci, va mai las niste poze:

octombrie 27, 2016

Aventuri cu Tasha

Febletea mamei a crescut, are aproape 10 luni acum si, de cand a aparut in viata mea, imi insenineaza orice zi, ma face un om mai bun si imi bucura sufletul cu iubirea ei neconditionata! Iar eu sunt topita dupa ea!

Bineinteles ca de-a lungul timpului am mai avut si aventuri, a facut si prostii, dar a si invatat chestii si relatia si legatura dintre noi se imbunatateste si se sudeaza pe zi ce trece.

Ca prostii memorabile pot enumera pipi in pat, vomitat in pat, ros marginea lambriului de pe hol, mancat papuci si sapat in ghiveciul de flori. Unele au fost din vina mea sau din cauza nesupravegherii corespunzatoare. Mi-am asumat aceste lucruri de fiecare data, stiam ce ma asteapta. Pipi in pat a facut de curand, cand bause multa apa cu o seara inainte, iar dimineata am vrut sa mai trag de timp pana eram gata sa iesim afara, saraca nu s-a mai putut abtine, iar eu ca o tuta nu o lasam sa se dea jos din pat (da, suntem o printesa, dormim in pat…exista avantaje de ambele parti). Mi-a vomitat in pat in momentul in care a mancat prostii sau ceva ce nu i-a priit. M-am trezit in mijlocul noptii auzind exact sunetele specifice de reflux gastric si am luat-o pe sus. Apoi am vazut ca de fapt era partea a doua, prima parte nu o auzisem. Am schimbat lenjeria, am bagat la spalat patura si am curatat, cu ochii carpiti (csf, n-ai csf). Lambriul de pe hol l-a ros mereu numai cand nu eram acasa si ea probabil se plictisea (terrierii tot timpul ar trebui sa fie ocupati), am certat-o de fiecare data. Reactia ei, urechile pe spate si sarit pe mine sa ma pupe. E smechera gagica, stie cum sa fie escroaca sentimental. 🙂 Papuci a mancat multe perechi, chiar si interval scurt, de coborat pana jos la magazin si intors. Si nu, nu-i lipsesc jucariile.

In ghiveci a sapat cand era micuta, inca nu avea voie afara. Am o planta mare in sufragerie, unde ea are voie doar cu supraveghere, iar eu cum eram acasa, am lasat-o sa se agite si sa topaie pe langa mine. Stand concentrata la laptop, era prea liniste. Cand m-am intors, printesa mea era toata cocotata in ghiveci, sapa de zor, cu toate cele 4 labute, plus bot, zbura pamantul in stanga si-n dreapta, de m-am inverzit la fata! Am certat-o si am luat-o pe sus mozolita, am bagat-o in cada. Voiam sa strang in sufragerie, dar dracanelul se agita in cada si-mi facea dare de pamant. „Bine, am inteles, te spal intai pe tine, apoi curat acolo”.

In rest, este o catelusa foarte cuminte, ascultatoare, receptiva, lipicioasa si pupacioasa. Si o ador! Pentru ca ma iubeste si in somn.

Din pacate am avut si ceva momente mai neplacute, dar am trecut peste destul de bine, as spune eu. Ii  port de grija tot timpul si aparent se vede. Totusi, accidente si lucruri neprevazute se pot intampla. Era sa nu mai am catel de doua ori…

Intr-un weekend cand am fost la mosie a zburdat toata ziua si a fost extrem de fericita. Tata s-a gandit sa curete terasa de lemne si, cu ajutor, a inceput sa debaraseze. Maimuta a aparut ca din senin si a cazut un lemn langa ea la milimetru. S-a speriat foarte tare si a inceput sa faca ture schelalaind, de nu stiam, lovita la picior, la cap, la coaste…m-a luat o panica sinistra si cu greu am prins-o. Cand am constatat ca e ok, ce-a fost la gura mea…am balacarit pe toata lumea fara discriminare. Si acum ii scot ochii si n-o sa uit faza!

In alta zi a venit o vecina cu liftul cand ieseam afara si o tineam in lesa. Avea o zgarda cam pricajita si voiam s-o schimb. A intrat in lift dupa vecina si s-au inchis usile si liftul s-a pus in miscare. Eu eram de partea cealalta cu lesa urland „nuuuuuuuuuuuuu!!!!!” pentru ca si vedeam cum se strange de gat. Din fericire, cum zgarda era semi rupta, s-a rupt de tot si am recuperat catelul bine merci. Cu panica in suflet, am zis frate, e ceva in aer, nu e bine deloc si, ca o vrajitoare nebuna, am stropit cainele cu aghiazma, am zis ca na, poate o functiona, ca eu nu vreau sa pateasca ceva cainele. Doamne fereste!!!

Probleme de sanatate nu am avut cu ea, a mai avut din cand in cand diarie sau a vomitat, dar e normal. A fost cam lesinata in ziua in care am sterilizat-o, de mi se rupea sufletul, nu m-am dezlipit de ea, am pazit-o…nu a vrut sa manance, nu pipi, nu caca, nu apa si tremura. Dar am avut un medic foarte bun si a facut treaba excelenta, asa ca nu am avut alte complicatii. A mai avut o mica eruptie pe piele, ca o alergie, dar i-am schimbat meniul si a trecut de la sine. Mai nasol a fost cand s-a trezit intr-o dimineata mutant, cu botul umflat de parca aveam bull terrier…atunci a fost pe antihistaminice, pentru ca aparent a intepat-o o albina. Si da, si patrupedele pot face reactii alergice, asa ca mare grija.

Evident ca sunt cu ochii pe ea ca pe butelie, e un caine energic, are nevoie de supraveghere, interactiune, alergare, joaca si atentie. De curand am inceput si lectiile de dresaj si merg bine, e un cursant silitor si cu mult potential. Este foarte cuminte pentru un Jack Russell si toata lumea o place si-o mangaie si-o pupa. Si ei nu-i place deloooooc. 🙂

Despre cum merge dresajul si ce am reusit sa invatam, intr-un post viitor, dupa ce vom termina lectiile. Pana atunci, niste poze cu Tasha:

catel cuminte splendoare in iarba imi place cu masina cu prietena Coca splendoare in iarba 2 m-a luat mami la concert

martie 28, 2016

Tasha

De aproape trei saptamani viata mi s-a schimbat. Scriu acum articolul asta si imi sta in brate, dormind, asa se simte cel mai bine. Sunt mai fericita, zambesc mai mult, poate sunt mai empatica si totul datorita ei.

La un moment dat mi s-a pus o pata. Una de care nu mai scapam. Si mie cand mi se pune pata si simt ca asta trebuie sa fac, o fac, eventualele regrete sa vina pe urma, decat sa traiesc cu „what if”. Am fost intr-o sambata sa vad gogosile pufoase. Imi doream un baiatel si m-am ales cu o fetita.

M-am topit cand i-am vazut pe toti jucandu-se si fiind cele mai dragalase fiinte pe care le vazusem in ultimul timp. Unul dintre ei a venit la mine si a inceput sa ma traga de soseta, sa se joace cu mine. Apoi, ostenit de atata joaca, s-a ghemuit la picioarele mele si a adormit. E un semn de incredere, ca se simte in siguranta in preajma ta. Am aflat ulterior ca era fetita. Si cred in destin si in semne. Ea m-a ales pe mine. Ce sa fac? s-o iau, sa n-o iau? Sa iau baietel pana la urma? Toti erau frumosi, a fost o decizie grea. Avandu-l si pe frati-miu cu mine, ma mai lasam influentata si de el si eram extrem de nehotarata, ceea ce rar mi se intampla (i-as fi luat pe toti!!!). Totusi, mi-a ramas inima la ea si m-am codit cateva ore, dupa care hotararea a fost luata, ea ramane, ea m-a ales, e clar!

Asteptarea pana s-a facut mai maricica a fost tolerabila, desi o asteptam ca pe nu stiu ce. Mai greu a fost cu numele, am tot facut research si degeaba, tot numele pe care l-am simtit i l-am dat. Si i se potriveste. Stiam exact la ce ma inham si, cu cat mi se spunea ca va fi greu, ca e complicat, parca imi doream mai mult sa ajunga la mine, la casuta ei! In ziua cea mare am fost s-o iau si ma incercau tot felul de sentimente: daca nu ma voi descurca, cum ne vom intelege, oare este ceea ce-mi trebuie mie?! Doar ca, asa cum ii incurajez pe oamenii din viata mea sa faca ceea ce-i face fericiti, asta am connsiderat ca ma face fericita, s-o am pe ea langa mine. Si a fost cea mai buna decizie si am cel mai bun sentiment!

Pentru ca este A-DO-RA-BI-LA!!! O iubesc de nu mai pot si ador ca e lipicioasa si se bucura cand ma vede. E atat de afectuoasa, la cat de mica este, se vede ca se straduieste sa ma faca sa zambesc. Ne-am adaptat foarte bine una cu cealalta, incepem sa prindem curaj, imi arata cat de desteapta si receptiva este, este ascultatoare si la fata de miloaga pe care o are, n-ai cum sa te superi pe ea, indiferent de ce ar face.

Si da, face dracarii, ca doar e copil. Ferfenita hartia igienica, mi-a furat animalele de plus si le smotoceste ea, caca si pipi prin casa si pe pled, dar si pe langa, a reusit sa intre in dulapul de incaltaminte (si cum eu sunt fanatica, am multe) si mi-a ros o pereche de ghete, insira jucariile pe unde apuca, cand face diverse mai si calca si apoi se plimba prin toata casa, plange dupa mine si fac baie asistata si astea sunt asa, de inceput.

Dar chiar nu conteaza ca dau de doua ori pe zi cu mopul prin casa (am devenit si un pic obsedata, omg, o sa fiu ca mama!!!), ca strang dupa ea, ca-i port de grija sa manance, ca-i gatesc, ca-mi amortesc picioarele in aceeasi pozitie doar ca sa nu-i tulbur somnul.

Mai avem un vaccin si apoi iesim afara si abia astept sa ne alergam prin parc, in casa alergam destul, dupa fiecare pui de somn parca sta la incarcat dar, Doamne, mi-e atat de draga, incat n-as da-o pentru nimic in lume! Stim sa facem pe pled absorbant, am invatat „sezi” si „da labutza” si aproape am invatat „fetch” si „sit nice”. Si aventurile continua!

Si, ca sa n-o mai lungim, ea este TASHA, noua membra a familiei, aka Miloaga aka Caprita aka Escroaca Sentimentala aka Tzutzurica aka FrumoasaLuMama aka Prapadenie etc. si este Jack Russell Terrier:

 9585_10209093340470847_784504860072368544_n

decembrie 30, 2015

Cum am slabit mai bine de 10 kilograme

1463671_668429003190790_1472405448_n

Mancatul este una dintre cele mai mari placeri ale vietii! Am spus-o mereu si o voi spune in continuare. La mine este pe primul loc, in ciuda faptului ca am slabit. Si nu, nu voi face reclama la cine stie ce pastile, ingrediente minune sau alte chestii care promit marea cu sarea peste noapte, voi povesti exact cum am resimtit eu.

Sa incepem cu inceputul. Pe „vinovat” il cunosc inca din scoala generala, il stiu cum a fost, ii stiu evolutia si mai ales ii apreciez munca de acum, e fantastic ceea ce face. Declick-ul s-a intamplat atunci cand am vazut-o pe sotia lui cum arata la cateva luni dupa nastere. Mi-am facut curaj, m-am hotarat sa schimb ceva in viata mea si… all in!

Tot ce mi-a explicat, frumos ca la scoala, la tabla, cu desene, a fost foarte logic, despre grasimi, despre proteine, carbohidrati, despre cum slabim si cum ajutam procesul de slabire, de ce barbatii slabesc mai repede decat femeile, despre cum trebuie sa-i dam motive corpului sa consume din depozitele de grasime, despre viata sanatoasa etc. A fost ca si cum mi-a luat cineva un val de pe ochi.

M-a pus sa notez timp de cateva saptamani absolut tot ce mancam, plus alte detalii, am facut analize de sange (plus hormoni) si apoi mi-a spus principiile dupa care se ghideaza, principiile care au functionat la el si ulterior la altii, mi-a judecat stilul de-a manca (doar de-aia eram acolo) si a spalat un pic cu mine pe jos. Mi-am asumat criticile si nu voi uita prea curand vorbele „mananci ca un muncitor!”.

E cazul de niste lamuriri si anume:

  • niciodata n-am fost obeza, sa ma revars sau sa ma deformez;
  • imi plac dulciurile la nebunie, imi place mancarea gustoasa, sunt cea mai pofticioasa fiinta pe care o cunosc;
  • iubeam Lipton verde si-l beam in loc de apa;
  • nu am avut zeci de kilograme de slabit.

Si intrand in hora, m-am hotarat ca o joc pana la capat. Ce putea sa iasa rau? Sa nu slabesc cat vreau, dar sa-mi schimb stilul de a manca si sa duc o viata mai sanatoasa, pe cand avantajele, ohoooo, nenumarate! 🙂

Pe scurt, LCHF (low carbs high fat) – oua, grasimi, unt, ulei de masline, avocado, masline, migdale, carne grasa, fructe de mare, peste gras si o multitudine de legume, astea sunt cateva exemple din ce poti manca. Paradoxal, slabesti mancand grasimi!

Si am avut ambitie. Lucrand la corporatie si fiind multe zile de nastere, numai eu stiu cate prajituri am mangaiat cu privirea, cate prajituri de casa am mirosit. Am balit si am trecut mai departe. M-am lovit de o gramada de intrebari, nu am raspuns convingator de ce slabesc mancand asa (culmea, si fara sport!), am facut fata cu brio misto-urilor „hai ma, ca daca ma apuc de cura, dau jos super repede!”, „vai, dar cum sa mananci atatea grasimi? te imbolnavesti de ficat” samd. Am vorbit eu cu mine in oglinda mult timp „Ada, nu ai voie dulce! Nu mai exista pentru tine iaurt cu fructe, croissant cu ciocolata, Kinder Bueno, Cini Mini’s si toate bunatatile cu cioco!” pana sa-mi intre in reflex, extrem de mult timp, fara sa-mi dau seama, refuzam spunand „n-am voie” (de am disperat tot biroul si chiar si acum imi mai scapa).

Am trecut prin stari de nervi, nervi la care de obicei rontaiam ceva, nervi ca mie mi-e foame si nu am voie sa mananc tot ce-mi place si „muscam” din oameni. Le multumesc totusi ca m-au suportat, sunt un om tare nesuferit la foame si la somn, si daca sunt amandoua combinate, esti dusmanul meu pe viata! 😆

Am trecut si prin stari de nerabdare „sa treaca mai repede timpul, sa vad rezultateee!”. Usor, usor, cu rabdare, mai vorbind singura, mai vorbind pe nenumaratele grupuri de whatsapp cu alti „oropsiti” ca mine si sustinandu-ne, am mai citit informatii legate de stilul asta de viata, au mai trecut starile de pofte si nervi si mereu „vinovatul” a fost acolo cu vorbele potrivite, mai incurajatoare sau mai usturatoare.

Sunt sadica si incapatanata, imi place sa-mi testez limitele, cu programul asta am vrut sa-mi demonstrez ca pot, sa fac ceva intr-adevar bun pentru mine si sa arat ca am vointa si sunt perseverenta. Am avut o perioada dulciuri in frigider, deschideam si le vedeam, apoi, ca un om nebun, tipam in frigider „nu ma tentati” si tranteam usa. Mi-am invins poftele, exercitii de respiratie, cu toate ca vorbeam despre mancare, o descriam atat de apetisant si cu atata patos, cu atatea detalii, incat chiar si unui om satul i se facea pofta sa manance ce-i povesteam eu acolo.

Si timpul a trecut, am eliminat din alimentatie multe, nu le prea duc dorul, am avut parte de monitorizare permanenta, in momente de cumpana am apelat la mici trucuri, per total am ajuns unde imi doream si simt ca se mai poate, trebuie doar sa vreau. Acum am ajuns la replici „te-ai topit de tot”, „esti prea slaba” (asta fiind mama care in facultate la un moment dat mi-a zis ca-mi pune lacat pe frigider :lol:), „mai opreste-te, imi placea mai mult de tine inainte”.

Acum, dupa mai bine de 7 luni, am de gand sa pastrez asta ca pe un stil de viata, nu e greu sa arati bine, doar sa stii cum si ce sa mananci, sa mananci cat mai curat. Rezultatele au venit treptat, prima oara mi-am dat seama ca lumea dupa vreo 2-3 luni, desi eu scadeam constant si uniform. Ma bucur din plin de ele, sunt mai sprintena, urc scarile fara sa gafai, arat mai pustoaica si parca zambesc mai mult.

E un drum anevoios, dar daca iti stii bine scopul, e realizabil, o spune cel mai pofticios om in viata. Si o recomand oricui vrea sa se reinventeze, sa-si schimbe stilul de viata, sa dea restart la sanatate si sa-si imbunatateasca viata si calitatea ei. Iar Vali, „vinovatul”, este aici pe tot parcursul, si prieten, si dusman, si calau, si judecator, si sustinator, si psiholog si consilier. Iar programul Body Engineering este ce trebuie!

Daca regret ceva, este ca nu m-am dus mai devreme la el. Si Vali mai face multe, de la cursuri de nutritie, detoxifiere, slabit, ingrasat, pana la alimentatie in sarcina, alaptare, diversificare, etc. Nu ii fac reclama, nu fac niciodata complimente gratuite, tot ce am povestit este perceptia mea despre tot ce mi s-a intamplat in ultimele luni, a fost cea mai buna alegere pe care am facut-o in ultimul timp!

PS: before si after:

before beforePoza after

august 19, 2015

Kusadasi, delfinii si croaziera

Va mai amintiti cand eram mici si aveam vacanta de 3 luni si ne plangeam ca ne plictisim si ne doream sa inceapa scoala? Mare greseala, ce copii fraieri eram! Ce n-as da acum pentru o vacanta de 3 luni…!

Cum anul trecut am avut concediu cu zgarcenie, iata ca anul asta s-au aranjat lucrurile astfel incat sa am 3 bucatele de concediu, nu doar una (sunt un om bun si merit). Si cum de cele mai mule ori „nu e pentru cine se pregateste, e pentru cine se nimereste”, intamplarea a facut sa mi se propuna un sejur la Kusadasi cu extensie de 2 zile Istanbul la intoarcere. Dupa niste suceli si calcule si concluzia „fuck it, pentru asta muncesc” am acceptat. Intreband de posibilitati de scuba diving si inot cu delfnii si primind un „nu stiu”, m-am apuat sa gugalesc. Sa inot cu delfinii este una dintre chestiile pe care le am pe lista de lucruri de facut macar o data-n viata, asa ca era important. Rezultatele au fost satisfacatoare, planetele s-au aliniat si am fost convinsa ca e mana destinului sau sunt eu prea vrajitoare, nu mai conteaza: parc acvatic cu tobogane si inot cu delfinii, la 3 km de hotel cu numele Adaland! Say whaaaat? Care erau sansele?! Nimic nu e intamplator!

Asa ca iata-ma pe drum, intr-un grup de 32 de oameni, dintre care 12 copii, mergand spre relaxare, bronz si distractie. Si lipiciul meu la copii functioneaza in continuare, am facut chiloman si m-am pus la mintea lor, distractia a fost garantata, numai pe langa mine ii aveam.

Despre hotel, ce pot sa zic?! 5 stele all inclusive nu e cea mai stralucita idee cand vrei sa mananci sanatos. Cele 5 stele in mintea mea si nu numai erau vreo 4 in realitate, mancare multa si de calitate slaba, care te indemna numai si numai sa mesteci; in rest, curat, frumos, nu am comentarii sau plangeri.

A fost relaxant, dar nu m-am omorat dupa plaja, apa nu era cum o visam eu sa-mi vad degetele de la picioare la adancime, drept urmare, am petrecut destul de mult timp la piscina. M-am intors de pe o parte pe alta si m-am prajit, am stat ca soparla la soare, am citit, am facut baie, am facut aqua gym si belly dance, ce poti sa faci intr-un resort?! 🙂

Am fost si la Adaland, unde m-am dat pe toate toboganele, am avut curaj pentru unele, dar in vita trebuie sa-ti infrunti fricile si sa le faci pe toate si mi-a placut tare! Cel mai mult mi-a placut inotul cu delfinii, a fost o senzatie unica, nu o voi putea uita. Cele 20 de minute au fost intense. Am inotat cu delfinuta Maya, in varsta de 23 de ani, a tot inotat pe langa mine si m-a lasat s-o mangai, ne-am pupat, am dansat, am inotat sincron si am hranit-o. O atingere de catifea, un animal extraordinar, o senzatie nemaiintalnita si o fericire incredibila, sunt extrem de recunoscatoare ca am avut sansa sa fac asta, sunt niste norocosi oamenii care au sansa sa fie in preajma delfinilor. Stiu ca locul animalelor este in mediul lor natural, dar si acesti delfini erau foarte ingrijiti si respectati, nu am avut sentimentul de „saracele animale”, merita toti banii!

Pentru a nu ne plictisi, am fost si intr-o croaziera de-a lungul coastei, cu opriri in diverse golfulete pentr a face baie. Ei bine, da! Aici adevarata apa curata, limpede si superba! Am sarit din barca de nenumarate ori, m-am balacit si m-am jucat cu piticii grupului. A fost o zi in care ne-am distrat, ne-am bronzat si e-am simtit bine. Mi-ar fi placut sa vizitez mai multe obiective turistice, nu prea m-am intors din concediu odihnita mai niciodata, dar nu prea era grupul de asa maniera, puteam vizita cel putin Efes, Troia si casa Fecioarei Maria, erau in zona, dar asta e…

Urmatoarele zile le-am petrecut la piscina, unde mi-am scrantit un deget de la picior. Am vrut sa prnd ora de aqua gym si am alunecat, mi-a intrat degetul de la picior intre fantele unde se scurgea apa. A durut, m-a lasat oloaga cateva ore (panica, cum mai haladui eu prin Istanbul?!), am schimbat toate nuantele de roz si mov, dar bine ca nu a fost rupt. Asa se intampla cand nu esti cuminte!

La intoarcere, Istanbul. Un oras frumos, un vacarm viu, colorat, cosmopolit, il iubesti si-l urasti in acelasi timp! Mi-a placut! Am vizitat Hagia Sofia, Moscheea Albastra si bazarul, ne-am tepuit la restaurante, sunt jepcari, dar asa e natia lor, nu ai ce sa le faci. Sunt multe motive pentru care sa-ti placa/displaca Istanbulul, dar e un mix bun totusi, atrage multi turisti, are un farmec aparte! Mai multe in postare urmatoare, unde voi povesti si de alta regiune a Turciei si de inca un lucru bifat de pe lista de lucruri de facut intr-o viata.

inot sincron foame mare awww Dans Pup

iunie 18, 2015

Poveste din viitor

O raza de soare se strecura in camera prin geamul dormitorului, filtrata de perdea, si ii mangaia obrazul. Deschise ochii si se uita in jur. I se lumina fata cand vazu atatea lucruri familiare, parca visul ciudat pe care-l avusese s-a si estompat, era mirosul asternutului proaspat, perna moale, totul o indemna sa inchida ochii la loc si sa schimbe visul cu unul mai frumos. Dar se anuntase o zi insorita si placuta de duminica, parca era pacat s-o iroseasca dormind. Deodata doua maini puternice au cuprins-o intr-o imbratisare placuta si voluptoasa totodata, el inca dormea si o cauta in vis. Se uita cu drag la degetele acelea frumoase pe trupul ei si decise sa se mai bucure un pic de imbratisare, inainte sa se ridice din pat si sa-si lase omul sa mai recupereze somn. Inchise ochii si zambi.

Dupa ce el s-a adancit in vise, s-a intors, l-a privit cat de senin este cand doarme si-a spus in gand „imi esti atat de drag”, l-a sarutat pe frunte si s-a desprins din imbratisarea somnoroasa ridicandu-se din pat. Facu cativa pasi pe hol, trecand pe langa camera copiilor si arunca un ochi sa-si mai vada comorile, niciodata nu se satura sa-i priveasca. Sonia si Sebastian dorm linistiti, fiecare in patutul lui, deci are putin timp pentru ea.

Cobori scarile in picioarele goale si camasa de noapte spre bucatarie. Trecu prin fata unei oglinzi rapid si facu doi pasi in spate, zabovind si utandu-se la reflexia ei, zambind. „Da, acum e bine” spuse aranjandu-si o suvita rebela si continuandu-si drumul. Puse de cafea si deschise usile spre terasa. Iesi pe terasa, adulmecand aerul curat al diminetii, asculta cantecul pasarilor si privi in zare, peste lac. Vazu ferma din apropiere, verdele ierbii contopit cu albastrul cerului si i se confirma inca o data ca acolo e locul ei, locul lor, acolo e acasa. Un pic infrigurata intra in casa. Sari rapid in dus, se schimba in ceva comod, isi stranse parul si iesi in fata casei. Max, Golden Retreiver-ul familiei, era nerabdator sa-si gasesca tovaras de joaca, Tomita nu avea chef de el si il zgariase, asa ca aparitia ei ii starni o bucurie imensa. Dupa portia de dragoste primita, se declara multumit si pleca sa-si rontaie jucariile. Stia ca era doar prima pe ziua de azi, omuletii cei mici vor aparea curand si nu-l vor slabi cateva ore bune.

Ea se intoarse in bucatarie, la fix cand cafeaua era gata. Isi turna o ceasca si iesi pe terasa s-o savureze. „Ce viata frumoasa! O dimineata relaxanta in natura, imi beau cafeaua, ma bucur cu toate simturile!” Linistea a fost scurta, deoarece auzi zarva pe scari. Doua mogaldete impreuna cu un barbat frumos isi facura aparitia harjonindu-se. Protector, el ii lasa jos din brate si-i lasa sa se joace, venind spre ea. Dupa ce vazu despre ce era zarva, ea continua sa-si bea cafeaua, bucurandu-se de ultimele sorbituri. El iesi pe terasa, o lua in brate, o saruta dragastos „Buna dimineata, draga mea!”, zambindu-i. „Ah, zambetul ala minunat, zambetul ala care m-a fraierit si cu care iti iert orice”, spuse ea muscandu-si buzele.

„Mami, ne e foame!”, se auzira niste voci pitigaiate.  Au zambit complice uitandu-se unul in ochii celuilalt si s-au intors spre pitici, urma o duminica perfecta in 4.

mai 22, 2014

Din nou Garage Sale – de data asta 2 zile

Nu am apucat sa povestesc impresiile de la targul trecut, ca hopa!, particip la altul. 🙂 Targul trecut a fost primul la care am participat in calitate de expozant, a fost o provocare pe care am trecut-o cu bine si, daca am fost ok prima data, de acum incolo sky is the limit!

Asadar, lansez o noua invitatie: Merci Charity Boutique, in week-end (doar week-end-ul acesta sunt prezenta)! Dar si urmatoarele doua!

Evenimentul se numeste Night & Day Garage Sale, locul de desfasurare este Merci Charity Boutique, Str Smardan nr 13, etaj 1, iar programul este unul care permite accesul multor vizitatori.

Pe durata a trei weekend-uri, toti cei care au drum pe str. Lipscani, pot vizita ceainaria Merci Charity Boutique și achizitiona obiecte care mai de care mai creative la preturi mici: haine, carti și bijuterii  folosite si puse spre vanzare pe principiul garage sale. De la targ nu vor lipsi nici accesoriile handmade, dulciurile si delicateturile traditionale realizate cu maiestrie.

Scopul evenimentului este unul caritabil: strangerea de fonduri pentru achizitionarea a 5 cutii (100 pastile) FORTECORTIN, tratament obligatoriu în curele de tratare a cancerului. Medicamentul nu este disponibil la noi in tara, iar pretul este destul de ridicat (100 euro/cutie) pentru ca parinții celor 15 copii internati la Spitalul Fundeni sa si-l poată permite.

Initiativa Merci Charity Boutique vine in sprijinul ajutorarii acestor cazuri sociale, dar și ca moment potrivit pentru toti cei care nu au timp si îsi doresc sa poata face cumparaturi si pe parcursul noptii. Astfel, programul Night & Day Garage Sale este urmatorul:

  • sâmbătă, 24 mai, 31 mai, 7 iunie – între orele 16.00-00.00
  • duminică, 25 mai, 1 iunie, 8 iunie – între orele 10.00-15.00

Va astept cu Soutache by Ada si alte minunatii pe care va invit sa le descoperiti la fara locului!

Pentru ca intotdeauna exista ocazii de a face o fapta buna, chiar si prin cumparaturi pe timp de noapte!

afis eveniment

martie 24, 2014

Despre Sebastian

Sebastian e unul dintre numele mele preferate. Dar nu despre asta este vorba in postul de fata. 🙂

Sebastian in cauza este baietelul unei prietene, scorpion de-al meu, un bebe dulce si scump, care desi ma cucerise din poze, cand l-am vazut m-am totpit. M-a luat de un deget si nu-mi mai dadea drumul zambindu-mi in acelasi timp. El reprezinta totul pentru parintii lui si sigur le va aduce multe bucurii. Acum o luna si ceva a fost diagnosticat cu hipoacuzie neurosenzoriala bilaterala.

Sunt multiple aspecte de analizat aici. Pe de o parte, este bine ca a fost depistata din timp si are toate sansele de recuperare si de a duce o viata normala, ca orice alt copil. Pe de alta parte, statul roman nu deconteaza implantul cohlear decat pentru o ureche. Asta mi se pare horror. Sa fii „intr-o ureche” duce la complicatii, echilibru, vorbire, postura si asta e asa ceva general la care ma pot gandi eu, ca o profana, ca nu am cunostinte de medicina.

Parintii lui ar face orice pentru el, de aceea i-au impartasit povestea pe net si sambata au organizat un targ de prajituri pentru Sebi. Am fost impresionata de numarul mare de oameni care au participat, multi au facut cele mai alese prajituri si le-au oferit spre vanzare, altii au venit sa cumpere si sa-l cunoasca pe micut, ba chiar si Clubul Beagle l-a sustinut. Nu pot descrie emotiile pe care le-am trait in putinul timp petrecut acolo, cinste parintilor pentru ca sunt extrem de pozitivi si si-au gasit puterea sa se lupte pentru ca puiul lor sa aiba o copilarie si o viata fericita.

Operatia lui Sebi va avea loc in toamna, si va fi o interventie bilaterala. Dupa cum am zs, statul decontand doar o ureche, mai este nevoie de 25.000 de euro pentru a acoperi costurile restului operatiei. Eu sunt convinsa ca vor strange suma asta, lupta e abia la inceput. Abia astept sa-mi spuna Sebi o poezie! 🙂

Pentru intreaga lui poveste, puteti accesa site-ul creat special pt el sau pagina de Facebook.

Sper din tot sufletul ca Sebi sa primeasca tot ajutorul de care are nevoie si sa va zambeasca si voua la fel de frumos cum mi-a zambit mie sambata!

o parte din prajiturile facute cu drag pt Sebi Un sustinator :) Ada si Sebi

iunie 27, 2012

Ideea mea premiata

La multinationala la care prestez cu mult drag si spor, si asta o zic pe bune, avem multe programe dragute, proiecte si tot felul de chestii care fac atmosfera mai frumoasa si te fac sa vii cu drag la munca. Printre ele este si o cutie verde, unde noi punem idei si, o data pe trimestru se voteaza o idee castigatoare. In principiu avem tematica, dar nu e o regula mereu. Si am pus si eu idei, chiar mi-am pus pe lista de anul asta sa castig macar o data. Si uite ca dorinta mi s-a indeplinit.

Cum am avut ca tematica ceva legat de „environment”, m-am gandit sa facem ceva mai deosebit, o licitatie cu diverse obiecte si banii sa-i donam. M-am inspirat de la adevarata licitatie unde imi mai fac simtita prezenta. S-a convenit sa se aduca obiecte frumoase, utile, nu foarte mari, functionale etc, astfel ca sa se vanda, scopul fiind nobil. Astfel ca, timp de cateva saptamani am colectat bijuterii, accesorii hand-made, carti, tricouri, cani, aranjamente/decoratiuni, tablouri, jucarii etc. Si le-am facut descriere, le-am pus pret de pornire, le-am pozat, le-am aranjat pe slide-uri si ne-am straduit sa organizam o licitatie in adevaratul sens al cu vantului. Am confectionat si cartonase cu cifre pe care sa le alocam licitatorilor. Basca, am cerut si consultatii si ajutor si am imprumutat si ciocanelul cu care creezi frumosul efect de „sold”.

In ziua licitatiei am avut multe emotii, pentru ca nu stiam cata lume va veni exact, nu m-am ocupat de imprastierea vestilor, dar eram pregatita, sa vorbesc mult, repede, in engleza, sa tin oamenii in priza, sa pronunt multe cifre si sa fac totul interactiv. M-au trecut cinci randuri de ape, am fost agitata, am luat 2 pastile de pasiflora (multumesc mama), s-au intamplat si chestii neprevazute…dar am trecut cu bine peste. A fost un eveniment un pic altfel, gustat de participanti, au fost doua ore intense, in care am vandut aproape toate cele 70 de obiecte puse in licitatie si am strans peste 2000 RON. Cred ca n-am strans niciodata suma asta in atat de scurt timp. Mi-a placut si am fost mandra cum a iesit evenimentul, am primit reactii pozitive. Am rasuflat usurata cand s-a terminat si, sincera sa fiu, abia o astept pe urmatoarea!

Destinatia banutilor o alesesem in mintea mea oarecum, am propus-o si toata lumea a fost de acord, desi am intampinat mici dificultati si bariere de comunicare, intrucat am facut cateva sapaturi sa obtin informatii. Am directionat banii catre Asociatia ProVita. Stiam de ei demult, de la Lia, si mi-am dorit sa ajung acolo, sa pot ajuta. Astfel ca am intrebat de ce este nevoie, ne-am organizat si am mers acolo. Cu banii obtinuti la licitatie le-am luat ceva materiale de constructie, alimente de baza si am mai strans de la colegi haine si pantofi. Am incarcat 2 masini si am plecat zambind spre Valea Plopului/Valea Screzii.

Zona este superba, dealuri inverzite, aer curat, peisaj viu si primitor. Conditiile de trai sunt decente, sunt o comunitate mica si se gospodaresc cum stiu mai bine, se construieste inca, iar gardul e vopsit colorat pe portiuni, pentru un plus de veselie. Am vorbit cu o doamna de acolo si am descarcat tot ce le-am adus si nu ne-au lasat sa plecam pana nu am stat la masa (de post, delicioasa!). Nu stiu cum erau restul, dar eu aveam emotii, imi doream din tot sufletul sa nu plec de acolo intoarsa pe dos. Si mi-am dorit sa vad copiii, sa vorbesc cu ei, sa stau cu ei. Din pacate, noi am ajuns cand era ora de somn si am vazut foarte putini copii. Au reguli foarte stricte, sunt supravegheati de Protectia Copilului, au psiholog, au ore fixe de vizita, conditii de interactiune cu copiii. Unele mi se par exagerate, dar per total, daca stai bine sa te gandesti, fiind multi copii, regulile ii protejeaza pe toti si sunt in beneficiul lor. Oricum, au parte de o organizare super, altfel nu stiu ce s-ar alege.

Noi am tot pus intrebari si ni s-a raspuns. In Valea Screzii sunt mamici cu copii mici, sunt familii sarace, sunt batrani si mai sunt copii in sistem de plasament. Aici pot veni parinti sa-si lase copiii pentru o perioada, pentru ca n-au conditii, nu se pot ocupa de ei, nu se descurca etc. Trebuie sa pastreze legaturile cu ei si eventual sa vina sa-i ia de acolo definitiv la un moment dat. Din cauza asta, multi copii sunt neadoptabili. M-a intristat sa aud asta, mai mult m-a intristat ca sunt oameni care-si lasa copiii, dar nu poti judeca, poate copilului ii e mai bine acolo decat sa vada acasa violenta si sa creasca traumatizat. E un subiect sensibil, dar nu suntem noi in masura sa judecam. Asa ca, ajutam cat putem.

Oricum, vorbind cu putinii copii pe care i-am vazut, mi-am facut o parere: sunt copii frumosi, cuminti, educati, bine crescuti, dornici de afectiune si atentie, bine ingrijiti si care merita toate sansele din lume. M-a topit o fetita de 2 ani cand am vazut-o… i-am intins mana sa vorbesc cu ea, si m-a apucat de degete si nu mi-a mai dat drumul, cu greu m-am dezlipit. Nici poze ca lumea n-am fost in stare sa fac, imi tremurau mainile. As fi luat acasa vreo 5-6 copii lejer. Nu e voie. Sper sa primesc la un moment dat permisiune sa botez.

Plecand de acolo mi-am dat seama ca vreau sa ma intorc cat de des voi putea, am ramas cu gandul acolo, la copii… si macar acum vara sa merg o data pe luna. Deci cine mai are de dat haine, jucarii, incaltaminte, alimente de baza, materiale de constructii, apelati cu incredere!

Si, cum licitatia a fost un succes, mai facem una de Craciun sigur! Tot pentru copii! 🙂

mai 28, 2012

Era sa te pierd

Si ce sperietura am tras, mama-mama!!! Primul meu copil, blogul meu dragut, au em gi! Am avut o mica premonitie, imi tot spuneam in gand ca trebuie sa scriu, trebuie sa-mi fac timp, ca prea am neglijat partea asta, partea unde sufletelul meu se incarca pozitiv din scris. si uite, asa de pe azi, pe maine, cu treaba si alte cele, am tot amanat.

Si numai ce aseara ma ia o pretena la vorba si imi spune ca nu mai poate sa-mi acceseze blogul. Gheara panicii mi-a cuprins stomacul si a inceput sa-l stranga. „Mama, mi-a furat cineva blogul, ce ma fac?! Nu am salvat nimic, nu am back-up…macar sa sterg postarile, ceva, oriceeeeeeee!!!” Si, cum sunt atehnica, dar pe aici prin WordPress mi-am prins urechile demult si am invatat experimentand si apasand diverse butoane, am ajuns sa le scriu celor care se ocupa ce platforma asta minunata, sa-mi dea copilul inapoi. Sincera sa fiu, nu stiu unde si cu ce am gresit de mi l-au suspendat, cica as fi incalcat niste termeni si am facut reclama sau chestii similare. Daca faceam bani din blog, mai ziceam, dar asa… oricum, important e ca l-am recuperat!

Nu stiu cat a durat pierderea, asa „mama” denaturata sunt, dar cred ca putin. Ma speriasem ca nu mai am unde sa-mi scriu operele de arta, memoriile, aventurile picante si alte tzacaneli. Bine ca acum totul a revenit la normal, ma gandeam ca daca tot ma stie lumea de dusa cu pluta, sa le ofer confirmarea si sa fac un post despre superstitiile mele. 😆

Asta, intr-un post viitor, cand timpul mi-o va permite!

Deci, copilasul meu, iarta-ma ca te-am neglijat, dar acum ai cativa anisori, te-ai facut mare si mami trebuie sa munceasca, nu mai are atata timp la dispozitie, asa ca tu te joci cumintel si de cate ori poate, mami o sa vina sa mai scrijeleasca impreuna cu tine, pentru posteritate. 🙂