Atmosfera de decembrie

Ultima luna a anului a venit cam pe nesimtite… parca mai ieri era ianuarie, si nu stiu cum a trecut. Dar stand sa ma gandesc mai bine, a fost un an plin, un an frumos, asa ca nu trebuie sa ma plang.

Si, daca eu nu simt foarte tare criza, daca am avut ceva realizari notabile si daca imi permit inca mici rasfaturi, asta nu inseamna ca si restul sunt la fel. M-a intristat si enervat totodata, foarte tare ce-am vazut la televizor de Ziua nationala: parade aparent fastuoase, oameni care stateau in frig sa primeasca o portie de mancare, discursuri intr-un limbaj de lemn incredibil tinute de demagogi, oameni care s-au saturat si-au iesit in strada, oameni care isi fac credite sa aiba ce pune pe masa de Craciun… te deprimi rau uitandu-te in jur.

Nu le am cu politica, dar repet, aseara m-am uitat la dezbatere si ma inchinam cu doua maini (vorba vine). Desi aberau rau, nu m-am putut dezlipi, iar degetele n-au vrut sa apese pe alte butoane ale telecomenzii. Si iar m-am intristat, pentru ca duminica trebuie sa alegem dintre doua rele. Cred ca toata lumea asteapta ziua de duminica, unii cu emotii, altii cu lehamite, altii cu anxietate, cu nesiguranta, se fac pronosticuri, talk-show-urile sunt la mare cautare… dar cred ca toti vor sa se linisteasca si sa fie bine dupa turul 2.

Toata lumea asteapta atmosfera de iarna, cand se spun povesti despre Mos Craciun la gura sobei, cand bei vin fiert sa-ti incalzesti oasele dupa ce-ai umblat prin oras, cand la radio se aud colinde, cand seara orasul arata de basm invaluit in mii de luminite colorate, cand incep pregatirile pentru masa de Craciun, goana dupa cadouri etc. Numai ca anul asta, pana azi, nu s-a simtit nimic de genul asta, abia de maine se va dezmorti totul, se va destinde atmosfera, se vor inaugura luminitele, se vor deschide patinoarele, vor incepe targurile de cadouri, se va impodobi bradul si casa…

Mi-ar placea sa ninga, astfel Bucurestiul n-ar mai fi gri, s-ar imbraca in alb si-ar arata pitoresc, cu luminite, cu oameni infofoliti, dar calzi la suflet. Stiu ca se spune ca trebuie sa fim mai buni, sa daruim, sa raspandim zambete in jurul nostru. Asta o putem face in fiecare zi, nu neaparat la ocazii speciale. Si pentru ca am sustinut, si sustin in continuare campania „Oameni darnici„, am de gand sa va prezint ideea Liei despre cum putem fi Mos Craciuni.

„Cum puteți voi să fiți Moși Crăciuni și spiriduși? În primul rând, gândiți-vă ce bucurie veți aduce copiilor, apoi vorbiți cu prietenii, cu colegii, cu ai voștri, scrieți pe blog la voi, să afle cât mai multă lume! Dacă fiecare dintre voi cumpără o ciocolată, o pereche de șosete sau de mănuși și o jucărie, pentru noi înseamnă 10-20 de lei. Adunate de la fiecare înseamnă multe cadouri! Vreau tare mult să le dăm copiilor și fructe (mandarine, banane, portocale), dar pentru că trebuie date proaspete, vă rog să nu cumpărați voi, ci dacă doriți și puteți, să-mi dați câte 2-3 lei ca să cumpăr multe deodată, cu o zi înainte sau în ziua în care merg la copii.

Deoarece timpul este foarte scurt și voi avea în multe locuri de ajuns, planul e următorul: până pe 13 decembrie voi cumpărați și adunați și de la alții care doresc să ajute. Apoi, luni 14, marți 15, miercuri 16 decembrie, între orele 18-19, la Universitate la statui, vă întâlniți cu mine și adunăm la un loc toate lucrușoarele. Acasă în laboratorul oamenidarnici (frumoasa mea sufragerie :D) voi împacheta cu grijă fiecare cadou, iar pe 17, 18, 21, 22 poate și 23 decembrie, le voi trimite prin poștă și le voi duce la copii. Pentru cei care chiar nu au cum să ajungă pe 14-16 la Universitate, dați un mail și vedem cum ne întâlnim. Nu-i așa că nu e greu?”

Cine doreste sa participe la actiunea asta, este primit cu draga inima, sunt convinsa ca mai sunt multe actiuni de genul asta, unele organizate, altele pe cont propriu! 🙂 In ciuda vremurilor pe care le traim, in ciuda factorilor politici, economici, sociali si a presiunii de toate naturile din jur, stiu ca inca exista OAMENI si asta ma bucura nespus! Si va fi o atmosfera de decembrie de poveste! Bring it on, baby!

Copiii din ziua de azi

M-a socat copilu’ aseara. Adica eu stiam ca nimic nu mai e cum era, dar nici chiar asa. Copiii de azi sunt foarte inventivi, de la expresii noi, la stiluri noi, accesorii, idei, jocuri samd. Noi ne trimiteam biletele in ore, ei isi trimit sms-uri, noi invatatm si stateam cu frica, ei stiu ca nu vor fi pedepsiti grav daca iau nota mica, noi completam oracole, ei vorbesc pe mess, noi petreceam tot timpul liber si vacantele pe coclauri la joaca, eu se joaca pe calculator, noi jucam lapte gros, TOMAPANT, x si 0, biscuitele sau mai stiu eu ce, ei inventeaza jocuri.

De un joc de-asta inventat am aflat aseara, se juca doar o data pe saptamana: „vine joi dam la coi”! 😯 Ei, cum, frate sa joci asa ceva? Si am aflat, era un joc inventat de un coleg de-al lu’ frati-miu si, in fiecare joi, isi trageau suturi unii altora in zone moi si dureroase. Pana cand o colega i-a parat la diriginta. Si-a facut aia politie cu ei, a aflat cine a inventat prosteala asta si i-a amenintat pe toti cu nota minima la purtare. Totodata, le-a explicat si profa de bio ce si cum si au inteles ca isi fac rau singuri si se expun la riscuri inutile si au decis sa incheie de tot jocul. Era copilu’ asa de relaxat, rasufla ususrat ca nu va mai exista jocul asta, ca a zis ca saptamana trecuta si-a cam luat-o si e dureros (d’oh, normal ca e, copii nebuni ce sunteti!).

Sper sa nu mai aud de jocuri de-astea periculoase. Voi ce jocuri tampite jucati cand n-aveati minte? Cei cu copii, cu ce idei crete va mai vin copiii de la scoala? Sa stiu sa ma pregatesc sufleteste pentru viitor!

Leapsa in imagini

M-a pedepsit cu o leapsa in imagini Coana cu Paru’. Coana, pai daca ai stii tu cat am scormonit eu in poze sa iasa ce-a iesit… eheeeee! Cica trebuie sa pun o poza haioasa si una de corason. Pai din j’de miile de poze, crezi ca a fost usor sa aleg? As fi pus aici cativa mega buni, ar nu asta-i rostul si, mai tinem cont si de alti factori (cum ar fi „fanii” binevoitori care asteapta ca ulii sa atace).

Asa ca a rezultat asta:

CIMG1696

Eram la Barcelona… pe Rambla, in 2007, cu Simona si cu Gabi, a fost una dintre cele mai frumoase vacante si de atunci am ramas amorezata iremediabil de orasul asta, e plin de viata si de diversitate. Iar aici eram in plina glorie, aveam trupa, da?! 😛

Pentru poza de suflet am ales-o pe asta:

DSC00002

Poza e din 2006, eram in Herastrau, iar el este Braulio, un bebel (pe atunci, acum are 6 ani) scump caruia i-am fost un fel de mamica de imprumut pentru ceva timp, alte detalii sunt de prisos. L-am revazut acum vreo luna si mor de dragul lui, va ramane mereu special pentru mine! Poza imi place pentru ca eu l-am invatat sa sufle puful papadiilor, jucandu-ma cu el ma simteam copil si mai toata lumea imi spunea ca e al meu, ca seamana cu mine…

Eh, dar gata! Lasam la o parte melancoliile si pasam leapsa. Cred ca leapsa asta le-ar placea s-o preia urmatorilor: Anachen, Carmen, Erminusa, Marul, dar si reprezentantii noii generatii, adica Mada, Rae si Xayide. Sa va vad cu pozele la interval!

PS: La multi ani, varu’ Tavi!

De hlizeala

Am o tema… tema pe care am promis ca o preiau, asa inainte de a vedea despre ce e vorba. Dar cum promisiunea data e datorie curata… o indeplinesc. Sangerica mi-a aruncat intrebarile astea:

1. Cel mai prost numar de striptiz

A fost acum destui ani, la mare, dupa perioada mea de topless, deci eram decenta. Si mergeam pe plaja cu varutza si niste prieteni, prin Mamaia, sa gasim pe cineva. Si cum mergeam noi prin nisip, incaltati cu slapii, m-am gandit ca ma roade nisipul si scot slapii. Zis si facut, ma descalt si cand sa ma aplec sa-i iau, imi pocneste inchizatoarea de la sutien, lasandu-ma cu el doar de gat. Desteapta de Ada cand a vazut, in loc sa si-l prinda la loc, sa-l lege etc, a inceput sa tipe. Nornal ca am atras atentia asupra mea. Eram cu mainile pe sani si papucii tot in nisip zaceau. M-a legat varutza bine si-am plecat mai departe.

2. Cea mai nasoala imbracaminte

Erau rochitele pe care mi le facea bunica, dupa ideile mamei, care cu dantelute, care cu jupoane, le calca, le apreta si le punea pe mine. Aratam ca o papusica, toata lumea se uita la mine si eu ma simteam incomod, trebuia sa am grija sa nu le sifonez, sa nu le murdaresc… pffffff… parca aveam un bat in fund. Nici acum nu ma omor dupa tinutele prea pompoase, desi acum am invatat sa le adaptez si sa le cumpar direct comode, in ciuda aparentelor.

3. Cea mai nasoala masa

Biroul pe care-l aveam in liceu, de-mi faceam temele… mereu cand treceam pe langa el, trebuia sa ma lovesc si aveam numai vanatai pe solduri.

4. Cel mai nasol sarut

In liceu, cu un coleg de clasa pe care-l placeam eu… a fost numai pupic pe buze, ca ala numai sarut nu s-a numit. A doua oara n-a mai avut ocazia sa ma sarute.

5. Cel mai nasol sex

A fost cand n-a mai fost nimic si s-a lasat cu desparteli. El vroia, eu nu, el s-a gandit altfel, eu n-am vrut deloc… asa ca mi-am facut bagajele si-am plecat, fara niciun regret, ba dimpotriva!

6. Cel mai nasol pipi

N-am ierarhizat, dar mi s-a intamplat de multe ori sa fac pe mine si sa n-am unde si cand ajungeam acasa, la mine in baie sa aud corurile de ingeri „Aaaaaaaaleluia!” 😛 . Am mai auzit eu o vorba in legatura cu pipi asta: „Cine zice ca sexul e cea mai misto chestie, inseamna ca nu s-a pisat niciodata!” 😆

7. Cea mai nasoala betie

A fost acum un an si ceva. M-am facut praf din whisky red bull (ce previzibil) si niste shot-uri de B52. Mi-a fost extrem de rau, dar ma tineam bine pe tocuri, stiu pe de rost baia unui prieten, fetele vroiau sa-mi dea lime, eu vroiam sa ma lase toata lumea in pace. A doua zi am stat in pat si-am zacut, cu perfuzia de glucoza cu No-spa si Metoclopramid in vena. Am zis ca nu mai beau. Din cand in cand mai uit de promisiune, dar niciodata nu voi mai fi asa, clar!

8. Cel mai nasol baiat

Din cate stiu eu, am umblat numai cu baieti draguti, dar na, e discutabil, gusturile difera, poate am mai avut scapari…

9. Cea mai nasoala lovitura la mostenitori

N-am asa ceva, nu stiu daca se poate echivala cu alta durere, dar am cazut o data la schi si m-am lovit la un san… a durut de m-a secat.

Gata, am scapat, sper ca Sangerica sa nu mai aiba idei de-astea crete, sau macar sa am eu inspiratia si sa nu-i mai promit ca scriu inainte de-a vedea despre ce e vorba! 🙂

A venit vara!

In sfarsit anotimpul meu preferat si-a facut oficial debutul! Cu niste temperaturi cam joase, dar hai sa zicem ca vara de anul asta e cam timida.

Am avut un weekend dragut si, incepand de azi sunt ceva sarbatoriti luna asta. Vineri seara am fost la o sueta cu Pisica Turbata (restul gunoierilor erau bizi),  sambata am fost la Alba Iulia sa vedem traseul viitorului raliu, iar duminica am fost la ziua Simonei. A fost tare dragut, am mancat mancare mexicana, ne-am hlizit, a primit flori si cadouri, ne-am pozat, l-am boscorodit pe Cip care a intarziat peste orice limita, am revazut persoane pe care nu le mai vazusem de o bucata buna de timp, am avut niste discutii dragute, a fost relaxant si frumos si, desi odata cu venirea serii s-a lasat racoare, noi tot pe terasa am stat. Pe langa sarbatorita, personajul principal a fost broasca imensa de plus pe care a primit-o, toata lumea s-a pozat cu ea. Avea o inimioara cu „kiss me”, asa ca i-am zis Simonei ca trebuie sa pupe broscoiul sa se transforme in print. O s-o intreb daca azi-noapte s-a transformat. 😆

Deci LA MULTI ANI Simona!!! Sa cresti mare, frumoasa, sanatoasa, norocoasa si iubita! 😀

Tot azi este si ziua unei „gunoierite”, pe numele ei Honey. Gagici, La multi ani, sa fii sanatoasa, voioasa, voinica si tot ce-ti doresti!

Dar azi pot spune ca e si ziua mea, doar e ziua tuturor copiilor si, pana la adanci batraneti, tot copiii lu’ mama suntem, nu?! 🙂 Asa ca la multi ani tuturor celor care in sufletul lor pastreaza farmecul copilariei si-si aduc aminte cu drag de acea perioada!

De dimineata l-am pupat pe frati-miu si i-am urat una alta si el „Multumesc! Si… ce-mi iei de ziua mea? Un BMX?” Eu: „Eeeeeeeeee, mai multe si mai mici!” 😆 . Dar cred ca va primi pana la urma BMX, depinde de media de la sfarsitul anului si, pe langa asta, sunt mandra de el, sambata a luat locul I la categoria lui de varsta, la un concurs de role de la Palatul Copiilor. 🙂 

Luna asta se anunta a fi frumoasa, cu weekend-uri pline, cu niste soare si valuri, cu relaxare, prieteni, distractie, activitati interesante si clipe frumoase. Abia astept!

LE: poze de la ziua Simonei:

Marmotele joaca leapsa

… asta de cand nu mai invelesc ciocolata in staniol si ursul sta in varful batului agitand borcanul cu ciocolata s-o faca aerata! 😆 Asa ca Marmotzica a avut grija sa nu-mi ramana datoare si mi-a pasat inapoi o leapsa. Simpatica, ce-i drept, si stimulatoare de amintiri. Leapsa se numeste tell me your first  si trebuie sa scriu cea mai veche amintire despre urmatoarele:

  • Car – prima masina pe care au avut-o ai mei a fost ARO 10, prima masina pe care am condus-o a fost o Dacia Solenza la scoala de soferi si prima (si actuala) masina propretate personala e VW Polo (Bubu) 
  • Trip within the borders – m-am nascut in Bucuresti in timpul vizitei mamei la bunici, se pune? Noi stateam in Brasov atunci si… ar mai fi drumul de la maternitate acasa. Prima vacanta mi-o amintesc undeva la mare, tin minte un hol de hotel… dar cam atat.
  • Trip abroad – era in ’93 in octombrie, am plecat cu ai mei 10 zile in Egipt. De atunci, a ramas prima mea iubire, m-as duce oricand acolo… l-am descurcat pe un nene in bazar, spunand numarul de la pantof in araba, ca aia nu intelegeau engleza „forty five” … asa ca le-am zis eu un „patru” si un „cinci” in araba 😛
  • Memory – eu infofolita, pe hol, in fata usii, o asteptam pe bona sa se faca gigea sa ma duca la plimbare. Avea un par lung, lung si o vedeam cum il pieptana in fata oglinzii… Pfoai, ce bona a naibii, daca nu mancam, dadea cu pliciu-n masa (cred ca de la ea s-a inspirat Prigoana)!
  • Pet – Vasilica, era tomberonezul de la bloc de la bunica din Drumul Taberei, super bland, statea sub masina lu’ tata si-o pazea… apoi a fost Rocco, perusul meu dragut (a murit saracu’ de curand… 😥 )
  • Crush – era prima zi de gradinita si, cum am intrat pe usa, m-am uitat la toti copiii si am pus ochii pe el, Stefan, si mi-am asezat scaunelul langa el, m-a tinut pana pe la sfarsitul gradinitei crush-ul. 😀
  • Discovery – cred ca a fost o perioada in care am descoperit multe: ca papusilor nu le crestea parul inapoi daca le tundeam, ca imi place sa ma joc cu masinutele, ca imi placea sa-l asist pe tata cand surubarea ceva…
  • Job – promotii la diverse produse in timpul facultatii
  • Idol – cred ca Sandra, avand in vedere ca ii cantam piesele.. la tubul de spray… in oglinda 😀
  • Creation – ma invatase bunica sa cos la masina si, din niste resturi de material am cusut bonete la papusi 😀 … stiu ca imi placea sa ascut creioanele si partea de lemn o pastram, desenam floricele si lipeam partea aia ca si petale… ce mandra eram de desenele mele; scriam retete pentru bunicu’, ii prescriam „dipiridamol”, deci am creat si retete; imi placea sa tai hartie si cream multa tocatura… si ar mai fi 😛

Leapsa o dau mai departe la Honey, sunt sigura ca si ea are amintiri frumoase si-i va placea leapsa! A… si lui Naicu! 😀 Si lui Venny!

Taberele copilariei

Vazand ai mei ca au un copil volubil si sociabil, s-au gandit ca nu trebuie sa-mi pierd abilitatile si sa le exersez si-n vacante. Drept urmare, am la activ ceva tabere la mare si la munte, cu scoala sau cu Palatul Copiilor.

Prima tabara a fost in ’91, cand terminasem clasa a doua, m-au trimis ai mei cu o doamna invatatoare la munte, la cabana Cuibu Dorului. O saptamana! Asa de tare m-am plictisit… si asa ma enervau plimbarile prin aer liber si palavragelile aiurea ale alora mari… si ma enervau ca eram cea mai mica si faceau misto de mine! Dar am fost si eu la „disco”… era o melodie cu „papa gem, papa gem„, ce-mi placea… si-mi mai placea aia cu „o le le bebe„. Dar sufeream ca n-o vedeam pe Sandy Bell, nu era teveu… asa ca am facut eu pe teveu’, toata ziua le cantam reclamele la „Jelibon” si „Bonibon” 😆 . Pana la urma a fost acceptabila tabara aia. 😀

Anul urmator am pus picioru-n prag si-am zis ca mie nu mi-a placut la munte, eu vreau tabara la mare! (de mica eram cu mare, soare, caldura) Si m-au trimis ai mei cu o alta tanti invatatoare + invatatoarea mea, alti copii + una bucata verisoara! (aici trebuie sa spun, diferenta intre noi e de doar 3 luni, eu fiind mai mare, in copilarie ne ciondanean serios, acum ne iubim rau!) Si ajungem la Eforie Sud. Pfoaaaaaaaa, ce-mi placeau paturile alea suprapuse, mi l-am ales pe ala de sus, normal! 😀 Tin minte ca mi-a placut in tabara aia, ma ciondaneam zi de zi cu vara-mea, dar ne facusem amandoua prieteni, balaceala in mare si plaja erau la ordinea zilei, am adunat un kil de scoici, ne facusem coliere… si… ne-am batut! 😀 Am vazut-o eu cu un biscuite „dubios” inainte de masa si, foarte autoritara am intrebat-o de unde-l are si de ce mananca inainte de masa. N-avrut sa zica. Shmaf! una peste ochi de fata cu toti copiii! 😆 A ramas socata, s-a uitat la mine cu o ciuda fantastica si… parsiveste, cand a prins ocazia, mi-a dat-o inapoi, dar tot de fata cu copiii, ca sa fim chit! 😆

Tot in vara aia, dar si in vara urmatoare, am fost tot in tabara la mare, de data asta la Navodari si de data asta cu Palatul Copiilor. Ce tabere misto… aveam voie sa mergem la disco, faceam schimb de haine cu fetele, dansam pe „Oh Carolina„, Timmy T – „One more try(ce rusine mi-a fost cand am dansat primul blues cu un coleg), Erasure – „Love to hate you„, DM – „Personal Jesus„… pfoai ce amintiri!!!… numai cand aud una din piesele astea, exact la perioada aia ma gandesc! Si aveam si spectacole, costume, tot felul de activitati misto…

A 5-a spre a 6-a cred ca a fost fara tabere, poate ca pedeapsa pentru ca am „decazut” de la premiul I la mentiune. 😀 Dar mi-am scos parleala la urmatoarea tabara. Am fost cu diriga, o muntomana pasionata, datorita careia am vazut o mare parte din Moldova. Si am fost in tabara la Radauti. Cazati in oras. Oras mic, de provincie, linistit. Aiurea! Era asa pana am venit noi. Cat am vizitat manastirile, a fost ok, cand ne intorceam in oras, se umplea cofetaria… radeam prajiturile pe ziua respectiva! Si acolo am descoperit Fanta lemon. In Bucuresti a aparut dupa niste luni bune. Stiu ca si acolo am avut disco, era in mare verva atunci „Casablanca„. Stateam cu niste fete mai mari in camera, undeva la etajul 1… si nu mare mi-a fost mirarea cand le-am descoperit vorbind de nebune la geam (credeam eu). Vorbeau cu niste baieti si, sa se auda mai bine, aia se urcasera pe burlan pana la etajul 1. 😯 😆

Deja eram maricica, incepeam sa am preferinte, si vestimentare, si pentru un anumit tip de baieti, asa ca m-am bucurat tare cand diriga a luat si copii mai mari cu noi in tabara la Vatra Dornei. A fost frumos ca astia mari erau cu chitari, si faceam foc… si cantam la foc-cantece de drumetie (am si acum agenda cu versurile). Si am facut drumetii pe munti, am urcat pe Ceahlau, zona superba… izvoare, drumuri forestiere, racoare, aer curat. Pe langa natura, trebuia noi sa venim cu ceva din lumea moderna! Drept urmare, una din fete avea un casetofon. Dar nu orice fel de casetofon, de-ala cu manivela (nush cat de antic era, dar canta bine invartind de manivela aia). Si-l caram cu noi si invarteam pe rand la manivela, mai cantam si peste, eram un cor vocal-instrumental. Si din „dispozitivul” ala se  auzea cea mai sugestiva piesa:  

„Come on, please help me Dr Dick

I need your love, I feel so sick

I need a kick and you’re so big

Oh, doctor, please deep, deep, deeper

Help me Dr Dick 

 My fever’s rising, please come quick

I know you know a little trick

Oh, doctor please, deep, deep, deeper!” 😆

 

– va urma –

Cescuta de ceai

Poveste mortala primita pe mail! Enjoy!

………………………………………………….

Intr-o zi, mama mea era plecata si tatal meu trebuia sa aiba grija de mine. Aveam poate 2 sau 2 ani si jumatate. Primisem cadou de curand un set de „cescute de ceai” si erau jucariile mele favorite. Tata era in sufragerie si citea ziarele de seara cand eu i-am adus o cescuta de „ceai”, care de fapt era doar apa. Dupa cateva cesti de „ceai” si multe laude pentru un ceai asa de bun, mama s-a intors acasa. Tata a i-a spus sa astepte si ea in sufragerie sa ma vada pe mine cum ii aduc lui o ceasca de „ceai”, pentru ca eram „atat de draguta!” Mama a asteptat si bineinteles ca eu am aparut in sufragerie cu inca o cescuta de „ceai” pentru tata, iar ea l-a privit cum o bea toata.
Apoi i-a spus (cum doar o mama poate sti…):
„Te-ai gandit oare ca singurul loc unde ea poate sa ajunga sa ia apa este toaleta?”

Apa si foc

Nu exista copil cuminte si baba frumoasa! Vorba din batrani care se potriveste cu succes in orice situatie. Dar nu la noi: mama are doi copii cuminti 😀 si e o femeie foarte misto, desi zice ca e baba! 😛

Am fost si suntem amandoi copii foarte cuminti 😀 , desi am mai facut prostiute. Boacanele mele au cam atentat la siguranta casei si, ar fi fost cam nasol sa fie boacane mari, ca pe atunci nu prea era moda cu asigurarea locuintei.

Prima boacana a fost prin clasele primare, eram a treia – a patra. Copil descurcaret, cum ziceam, aveam cheia de gat, scoala aproape, parintii la serviciu… cam asa era pe atunci. Basca, aveam si oaresce activitati extrascolare la Palatul Copiilor, s-a gandit mama ca poate intr-o zi ma fac vedeta (tot aveam inclinatii de mica) si m-a dat la dansuri populare, dansuri moderne si la muzica. Si aveam program stabilit, veneam de la scoala, mancam si plecam la Palat, de unde ma pescuia mama mai tarziu si veneam acasa.

Intr-o zi, vin de la scoala, mananc si ma pregatesc sa plec la Palat. Inainte de a manca, sa ma spal pe maini, ca tot omul. Deschid robinetul… apa pic, pic, ioc! Dau de robinet pana la capat, poate fiind deschis mai mult, am sanse sa ma spal pe maini. Gresit! Inchid robinetul la loc, mananc si plec, verificand inca o data ca am inchis robinetul. Asta era undeva pe la ora 1 si ceva dupa-amiaza. Pe la 4, impreuna cu mama, ajung acasa. In fata usii, un vecin suna de zor. „Aoleu, bine ca ati venit! Vedeti ca v-ati inundat!!! A ajuns apa pana la mine la 2! Daca mai intarziati, gaseati usa sparta!” M-am ingalbenit-albastrit-inverzit, mama era crizata rau, mi-am furat o palma si eram fara reactie. Ma gandeam cu groaza ce o sa gasim cand vom descuia usa, daca apa de la etajul 6 a ajuns la 2, am o mica Venetie in casa.

Intra mama in casa, se repede la chiuveta din bucatarie, robinetul era deschis maxim si apa tasnea intr-o veselie, si-l inchide. Pe atunci aveam o gresie urata si bani prea putini pentru a pune alta, asa ca aveam mocheta… si in bucatarie, si pe hol! Mocheta plutea la cativa centimetri deasupra gresiei, bucataria era un lac, la fel si camara, la fel si jumatate din hol (holul e lung cam cat o pista de bowling). Si zbang! imi mai frige una! Deja boceam „iarta-maaaaaaaa, nu mai faaaaaaaaac! n-am stiut, am deschis robinetul, am vazut ca nu e apa si l-am inchis la looooooooc!” (yeah right, asa credeam eu!)… Si apoi da-i si strange mocheta de peste tot, aduna apa… nu pot spune ce a fost la gura mamei! Cand a ajuns si tata s-a luat cu mainile de cap. Faza cea mai tare a fost dupa, cand am coborat din etaj in etaj la fiecare vecin sa constatam pagubele 😀 . Am zugravit doar la vecinu’ de la 5, care avea juma’ de tavan scorojit in dormitor… la restul, petele de pe pereti s-au uscat fara sa lase urme… pfiu!

De atunci, mult timp am fost copil cuminte, nemaiproducand daune casei. M-a tinut pana pe la inceputul liceului. La liceu, alte standarde, alte aspiratii, iubiri, fiori, nebunii, barfe, invidii etc. Si mi s-a pus mie pata ca vreau sa tin regim, ca sunt grasa 😀 ! Si ma tot gandeam ce sa mananc… pe atunci aveam mari probleme, nu mancam ardei, salata verde si multe altele, sanatoase dealtfel. Si asa ca m-am decis ca voi tine regim cu cartofi copti. Si am vazut eu la tata al meu cum a pus candva cartofi la copt in cuptorul cu microunde. Ce usor, ce inventie buna, la cat de frica mi-e sa aprind cuptorul de la aragaz folosind chibritul, am scapat, microunde si gata! Zis si facut, iau 2 cartofi, ii spal, ii pun pe o farfurie si-i pun in cuptorul cu microunde. Hmmm… si cat sa-i pun? La cat i-o fi pus tata? Cred ca stiu, parca asa am vazut la el… si convinsa, setez cuptorul: 20 de minute! Si plec in casa la tv. Ai mei, prin bloc, prin vecini, la sedinta de bloc… ceva de genu’.

Si, cum ma holbam eu la tv, dupa ceva timp, simt ca parca miroase a ars. Hmmm, mi se pare, doar am pus timer, nu cred ca s-au ars cartofii, cuptorul se opreste singur si n-am auzit piuind. Si mai stau un pic. Mirosul se intetea. Si ma duc in bucatarie. In momentul in care am deschis usa, m-a intampinat un fum gros, alb, innecacios, care umpluse toata bucataria. M-am panicat, am intrat in bucatarie, am inchis usa, sa nu intre fumul in casa, am deschis larg fereastra, am dat drumul la hota! Prin fumul ala, care era mult mai de efect decat ala de scena/club, am vazut in gemuletul de la cuptor, mancarea mea de regim in flacari…m-am indreptat spre microunde, am dat cancel (mai erau 5 minute 😆 ) si am deschis usa. Alta rafala de fum, cuptorul pe interior negru, farfuria tandari si cartofii fumegau! Sufla, ia burete ud, ia bucatile de farfurie… arshhhhhhh!!! arunca-le! Ia cartofii … arshhhh! arunca-i in chiuveta sa-i stingi, apoi in cosul de gunoi…! Se apropia ora la care se termina sedinta de bloc si o imbulinam daca gasea mama asa! Hai cuptorul il spal, ce fac cu fumul? Incepuse sa se mai disperseze, dar tot era. Iau prosopul de bucatarie si incep sa fac vant, cand spre hota, cand spre fereastra, hota, fereastra, hota, fereastra… Cu chiu cu vai reusesc sa scot fumul. Si ma apuc de spalat cuptorul. Aveam o viteza, cea mai gospodina eram!!! 😀 Am terminat „curatenia” just in time, ai mei aparand imediat dupa. Bineinteles ca pe mama n-o pacaleste nimeni 😀 … am spus ce isprava am facut, ca era sa dau foc la casa, mi-am incasat morala de rigoare… si am simtit mirosul ala in casa inca vreo cateva zile dupa. 😀

Astea au fost cele mai „grave”… am mai facut eu, dar nu se pun!!! Se pune ca am scris pe pereti? Multi copii fac asta, deci nu! Ca am stropit un intreg perete cu cerneala scuturand din stiloul care se incapatana sa nu scrie? Nu! Se pune ca am spart usa cabinei de dus? 😀 Asta e cea mai recenta isprava (anu’ trecut in toamna)! Se pune ca l-am lasat pe tata 2 ore sa stea la usa cand eu eram inchisa in ultima camera cu Gipsy Kings la maxim in casetofon? 😀 Sau ca am plecat toti fara chei si am tras usa dupa mine, care s-a blocat automat… si a trebuit sparta?! 😀 Astea nu se pun, stiam eu! Deci am fost copil cuminte! Si ma mai fac! 😆

Cum sa cazi… artistic

Din categoria „cele mai haioase lucuri” fac parte si cazaturile. Fie la tv, fie la emisiuni live, fie la camera ascunsa, fie cazaturi ale apropiatilor la care am asistat sau cazaturi proprii… deruland filmul, sunt super amuzante. Daca mai sunt si penibile, cu atat mai amuzante! Am o prietena, e campioana la cazaturi spectaculoase. Ea in fiecare an trebuie sa traga cateva cazaturi zdravene, ma mir ca nu si-a rupt nimic pana acum: a cazut pe gheata, a cazut pe scari cu piciorul sub ea de s-a mulat tibia pe scari, a cazut din autobuz… face ce face si din cand in cand le trage serios. Se zice ca atunci cand cazi, in anul ala te mariti. Aiurea! Inseamna ca ea trebuia sa aiba un harem!

Si subsemnata are la activ cazaturi… multe. Cand eram mica mereu aveam genunchii plini de semne, cum se vindeca unul, aveam grija sa-l improspatez, sunt mandra purtatoare de cicatrici. Dintre toate, cateva au fost memorabile, tocmai de-asta mi le amintesc si ma bufneste rasul de fiecare data.

Am o problema cu leaganele. Nu-mi place sa ma dau in leagan. Pentru ca mi se face rau. Explicatia fenomenului n-o stiu. Cand eram mai mica n-aveam de unde sa stiu si ma dadeam in leagan cu copiii, aveam chestii de-alea cine se da mai tare, pana la bara. Si dandu-ma eu asa in leagan, la un moment dat m-am scurs… nu mai tin minte… stiu ca cineva incetinise leaganul, eu am dat sa ma ridic si mi-a venit leaganul in cap, mi-am reluat pozitia. M-am trezit cu lume in jur care ma intreba cum ma cheama si unde stau… „astia ce au? nu ma cunosc? de ce ma intreaba asta?” De atunci bataiala in leagan, nu prea!

In Drumul Taberei, unde am copilarit, alaturi de leaganul buclucas, aveam si un tobogan. Intotdeauna mi-au palcut toboganele, si nici asta n-a scapat. Faceam coada la urcare. La un moment dat, ce ne-am gandit noi?! De ce sa ne dam pe fund, cand putem sa ne dam pe vine? Zis si facut. O data, de doua ori, de noua ori… La un moment dat m-am gandit eu ca trebuie sa fiu mai breaza si, cand ajung la capat sa aterizez in picioare. Drept urmare, am stat pe vine pe toata partea abrupta si, la curba de final unde se indrepta m-am ridicat in picioare. Rezultatul? Am picat in nas exact ca in desene animate, ca purceii cu ratu-n tarana. 😀 Am fost minunata vreo 2-3 saptamani cu zbenghi la nas si cu buza superioara julita, am pastrat cicatricea ca amintire.

Am bifat si eu o cazatura pe scari, dar nu oricum. De la intrarea in bloc pana la lift sunt 9 trepte. Eram la varsta la care inca ma jucam cu papusile. Si am iesit afara cu o prietena, evident cu papusile. Nebunia din capul meu m-a facut sa-mi iau rolul de „mama” in serios si, am vrut sa ajut „copilul” sa coboare scarile. Papusa de 20 cm, eu aplecata s-o tin de manute si sa o fac sa coboare… si se futututututururututu centrul de greutate… si iaca-ta-ma-s cu o mana pe o treapta, un picior pe alta si tot asa imprastiat m-am dus pana jos… unde am aterizat cu obrazul pe ciment. Am stat acolo putin, mi-am revenit din sperietura, o mica zgaiba si gata! 😆

Cazatura asta n-a fost prea amuzanta la momentul respectiv, dar cred ca a fost executata cu arta. Acum niste ani au fost niste epidemii urate de gripa. Una am luat-o si eu. Simtit rau, ameteli, febra 40, deci serios. Si ma ridic din pat sa ma duc la baie. Se invartea casa cu mine de parca bagasem numai shot-uri. Vedeam in ceata. Ma hotarasc sa ma spal pe dinti. Ma sprijineam de chiuveta si dau sa iau periuta si pasta de pe etajera… si pierd echilibrul si ma duc pe spate. Ajung la usa, care nu era inchisa bine, deci doar mi-a atenuat caderea… ca apoi sa ma scurg pe gresia din hol. Asa m-a gasit mama dupa cateva minute, am speriat-o saraca, mi-a tras cateva palme si mi-am revenit, cat sa ma poata duce inapoi in pat. De atunci n-am mai lesinat niciodata, nici nu-mi doresc.

Am avut un accident domestic, am cazut de pe scaun. Eram cocotata pe un taburet, ocupata cu stersul prafului pe sifonier. Omul cand se cocoata, se mai si descocoata si asa trebuia sa fac si eu. Aveam un picior pe o margine si celalalt pe marginea opusa. Si, in loc sa pun un picior pe mijloc si apoi sa ma dau jos, iau piciorul de pe o margine si… surpriza, scaunul cade, raasucindu-se cu picioarele in sus si eu buf printre ele. Asta a insemna ca mi-am facut vanatai gen dara pe ambele picioare, m-am lovit la coaste si am stat 10 minute pe jos chinuindu-ma sa ma adun.

Cel mai tare e cand ai si spectatori. Si nu 2-3, ci o statie intreaga de tramvai (cap de linie). Se zice sa nu alergi in viata dupa autobuz (aici era tramvai) si dupa femei, ca nu le prinzi. Eram la Unirii la capat la 32. M-am incapatanat sa prind tramvaiul si, venind dinspre Mitropolie, am bagat viteza, numai ca m-am impiedicat si am aterizat in cel mai original mod in mijlocul strazii, dar pe trecerea de pietoni! Mi-a zburat ceasul de la mana, geanta cat colo, un sabot imi iesise din picior, pantalonii aveau un „L” de toata frumusetea + zgarietura de rigoare in genunchi, plus palmele julite (ce usturaaaaaa!!!). M-a bufnit un ras isteric si, desi ma durea, cand am vazut ca vin masini, in 2 timpi si 3 miscari eram in picioare si cu lucurile adunate, si trecuta strada! Toata lumea haha hihi, dar nimeni nu m-a ajutat sa ma pescuiesc de jos… 😀

Cea mai recenta cazatura a fost anul trecut la schi. Nu, nu pe partie! Dupa un numar de coborari, insetata si inghetata, vreau si eu ca tot omul un ceai. Si, ca o floricica, la Clabucet sosire, imi scot schiurile, le infig in zapada si ma indrept spre bodega cu ceai, vin fiert & company. Erau acolo niste scari de lemn, evident inghetate si, evident, fara balustrada. De prima am trecut cu brio, dar la a doua, plasticul claparilor nu s-a pupat cu gheata si au fugit care-ncotro. Asa ca eu am dat cu fundul de pamant serios, m-am dat si pe gheata si m-am facut cu vanatai. Culmea, cine radea cel mai tare? Eu! Si o prietena cu care m-am intalnit acolo si, cand m-a recunoscut, a inceput sa rada si mai cu foc si sa ma asigure ca la asa cazatura, sigur ma marit. 😆

 Sper sa nu mai am parte de cazaturi demne de „cascadorii rasului”, pana acum n-am facut harem in urma lor, in ultimul an n-am mai cazut… deci faza cu maritatul n-are nicio legatura. Asa ca, vorba cantecului de-mi place mie, „keep on falling”! 😛