Aventuri cu Tasha

Febletea mamei a crescut, are aproape 10 luni acum si, de cand a aparut in viata mea, imi insenineaza orice zi, ma face un om mai bun si imi bucura sufletul cu iubirea ei neconditionata! Iar eu sunt topita dupa ea!

Bineinteles ca de-a lungul timpului am mai avut si aventuri, a facut si prostii, dar a si invatat chestii si relatia si legatura dintre noi se imbunatateste si se sudeaza pe zi ce trece.

Ca prostii memorabile pot enumera pipi in pat, vomitat in pat, ros marginea lambriului de pe hol, mancat papuci si sapat in ghiveciul de flori. Unele au fost din vina mea sau din cauza nesupravegherii corespunzatoare. Mi-am asumat aceste lucruri de fiecare data, stiam ce ma asteapta. Pipi in pat a facut de curand, cand bause multa apa cu o seara inainte, iar dimineata am vrut sa mai trag de timp pana eram gata sa iesim afara, saraca nu s-a mai putut abtine, iar eu ca o tuta nu o lasam sa se dea jos din pat (da, suntem o printesa, dormim in pat…exista avantaje de ambele parti). Mi-a vomitat in pat in momentul in care a mancat prostii sau ceva ce nu i-a priit. M-am trezit in mijlocul noptii auzind exact sunetele specifice de reflux gastric si am luat-o pe sus. Apoi am vazut ca de fapt era partea a doua, prima parte nu o auzisem. Am schimbat lenjeria, am bagat la spalat patura si am curatat, cu ochii carpiti (csf, n-ai csf). Lambriul de pe hol l-a ros mereu numai cand nu eram acasa si ea probabil se plictisea (terrierii tot timpul ar trebui sa fie ocupati), am certat-o de fiecare data. Reactia ei, urechile pe spate si sarit pe mine sa ma pupe. E smechera gagica, stie cum sa fie escroaca sentimental. 🙂 Papuci a mancat multe perechi, chiar si interval scurt, de coborat pana jos la magazin si intors. Si nu, nu-i lipsesc jucariile.

In ghiveci a sapat cand era micuta, inca nu avea voie afara. Am o planta mare in sufragerie, unde ea are voie doar cu supraveghere, iar eu cum eram acasa, am lasat-o sa se agite si sa topaie pe langa mine. Stand concentrata la laptop, era prea liniste. Cand m-am intors, printesa mea era toata cocotata in ghiveci, sapa de zor, cu toate cele 4 labute, plus bot, zbura pamantul in stanga si-n dreapta, de m-am inverzit la fata! Am certat-o si am luat-o pe sus mozolita, am bagat-o in cada. Voiam sa strang in sufragerie, dar dracanelul se agita in cada si-mi facea dare de pamant. „Bine, am inteles, te spal intai pe tine, apoi curat acolo”.

In rest, este o catelusa foarte cuminte, ascultatoare, receptiva, lipicioasa si pupacioasa. Si o ador! Pentru ca ma iubeste si in somn.

Din pacate am avut si ceva momente mai neplacute, dar am trecut peste destul de bine, as spune eu. Ii  port de grija tot timpul si aparent se vede. Totusi, accidente si lucruri neprevazute se pot intampla. Era sa nu mai am catel de doua ori…

Intr-un weekend cand am fost la mosie a zburdat toata ziua si a fost extrem de fericita. Tata s-a gandit sa curete terasa de lemne si, cu ajutor, a inceput sa debaraseze. Maimuta a aparut ca din senin si a cazut un lemn langa ea la milimetru. S-a speriat foarte tare si a inceput sa faca ture schelalaind, de nu stiam, lovita la picior, la cap, la coaste…m-a luat o panica sinistra si cu greu am prins-o. Cand am constatat ca e ok, ce-a fost la gura mea…am balacarit pe toata lumea fara discriminare. Si acum ii scot ochii si n-o sa uit faza!

In alta zi a venit o vecina cu liftul cand ieseam afara si o tineam in lesa. Avea o zgarda cam pricajita si voiam s-o schimb. A intrat in lift dupa vecina si s-au inchis usile si liftul s-a pus in miscare. Eu eram de partea cealalta cu lesa urland „nuuuuuuuuuuuuu!!!!!” pentru ca si vedeam cum se strange de gat. Din fericire, cum zgarda era semi rupta, s-a rupt de tot si am recuperat catelul bine merci. Cu panica in suflet, am zis frate, e ceva in aer, nu e bine deloc si, ca o vrajitoare nebuna, am stropit cainele cu aghiazma, am zis ca na, poate o functiona, ca eu nu vreau sa pateasca ceva cainele. Doamne fereste!!!

Probleme de sanatate nu am avut cu ea, a mai avut din cand in cand diarie sau a vomitat, dar e normal. A fost cam lesinata in ziua in care am sterilizat-o, de mi se rupea sufletul, nu m-am dezlipit de ea, am pazit-o…nu a vrut sa manance, nu pipi, nu caca, nu apa si tremura. Dar am avut un medic foarte bun si a facut treaba excelenta, asa ca nu am avut alte complicatii. A mai avut o mica eruptie pe piele, ca o alergie, dar i-am schimbat meniul si a trecut de la sine. Mai nasol a fost cand s-a trezit intr-o dimineata mutant, cu botul umflat de parca aveam bull terrier…atunci a fost pe antihistaminice, pentru ca aparent a intepat-o o albina. Si da, si patrupedele pot face reactii alergice, asa ca mare grija.

Evident ca sunt cu ochii pe ea ca pe butelie, e un caine energic, are nevoie de supraveghere, interactiune, alergare, joaca si atentie. De curand am inceput si lectiile de dresaj si merg bine, e un cursant silitor si cu mult potential. Este foarte cuminte pentru un Jack Russell si toata lumea o place si-o mangaie si-o pupa. Si ei nu-i place deloooooc. 🙂

Despre cum merge dresajul si ce am reusit sa invatam, intr-un post viitor, dupa ce vom termina lectiile. Pana atunci, niste poze cu Tasha:

catel cuminte splendoare in iarba imi place cu masina cu prietena Coca splendoare in iarba 2 m-a luat mami la concert

Tasha

De aproape trei saptamani viata mi s-a schimbat. Scriu acum articolul asta si imi sta in brate, dormind, asa se simte cel mai bine. Sunt mai fericita, zambesc mai mult, poate sunt mai empatica si totul datorita ei.

La un moment dat mi s-a pus o pata. Una de care nu mai scapam. Si mie cand mi se pune pata si simt ca asta trebuie sa fac, o fac, eventualele regrete sa vina pe urma, decat sa traiesc cu „what if”. Am fost intr-o sambata sa vad gogosile pufoase. Imi doream un baiatel si m-am ales cu o fetita.

M-am topit cand i-am vazut pe toti jucandu-se si fiind cele mai dragalase fiinte pe care le vazusem in ultimul timp. Unul dintre ei a venit la mine si a inceput sa ma traga de soseta, sa se joace cu mine. Apoi, ostenit de atata joaca, s-a ghemuit la picioarele mele si a adormit. E un semn de incredere, ca se simte in siguranta in preajma ta. Am aflat ulterior ca era fetita. Si cred in destin si in semne. Ea m-a ales pe mine. Ce sa fac? s-o iau, sa n-o iau? Sa iau baietel pana la urma? Toti erau frumosi, a fost o decizie grea. Avandu-l si pe frati-miu cu mine, ma mai lasam influentata si de el si eram extrem de nehotarata, ceea ce rar mi se intampla (i-as fi luat pe toti!!!). Totusi, mi-a ramas inima la ea si m-am codit cateva ore, dupa care hotararea a fost luata, ea ramane, ea m-a ales, e clar!

Asteptarea pana s-a facut mai maricica a fost tolerabila, desi o asteptam ca pe nu stiu ce. Mai greu a fost cu numele, am tot facut research si degeaba, tot numele pe care l-am simtit i l-am dat. Si i se potriveste. Stiam exact la ce ma inham si, cu cat mi se spunea ca va fi greu, ca e complicat, parca imi doream mai mult sa ajunga la mine, la casuta ei! In ziua cea mare am fost s-o iau si ma incercau tot felul de sentimente: daca nu ma voi descurca, cum ne vom intelege, oare este ceea ce-mi trebuie mie?! Doar ca, asa cum ii incurajez pe oamenii din viata mea sa faca ceea ce-i face fericiti, asta am connsiderat ca ma face fericita, s-o am pe ea langa mine. Si a fost cea mai buna decizie si am cel mai bun sentiment!

Pentru ca este A-DO-RA-BI-LA!!! O iubesc de nu mai pot si ador ca e lipicioasa si se bucura cand ma vede. E atat de afectuoasa, la cat de mica este, se vede ca se straduieste sa ma faca sa zambesc. Ne-am adaptat foarte bine una cu cealalta, incepem sa prindem curaj, imi arata cat de desteapta si receptiva este, este ascultatoare si la fata de miloaga pe care o are, n-ai cum sa te superi pe ea, indiferent de ce ar face.

Si da, face dracarii, ca doar e copil. Ferfenita hartia igienica, mi-a furat animalele de plus si le smotoceste ea, caca si pipi prin casa si pe pled, dar si pe langa, a reusit sa intre in dulapul de incaltaminte (si cum eu sunt fanatica, am multe) si mi-a ros o pereche de ghete, insira jucariile pe unde apuca, cand face diverse mai si calca si apoi se plimba prin toata casa, plange dupa mine si fac baie asistata si astea sunt asa, de inceput.

Dar chiar nu conteaza ca dau de doua ori pe zi cu mopul prin casa (am devenit si un pic obsedata, omg, o sa fiu ca mama!!!), ca strang dupa ea, ca-i port de grija sa manance, ca-i gatesc, ca-mi amortesc picioarele in aceeasi pozitie doar ca sa nu-i tulbur somnul.

Mai avem un vaccin si apoi iesim afara si abia astept sa ne alergam prin parc, in casa alergam destul, dupa fiecare pui de somn parca sta la incarcat dar, Doamne, mi-e atat de draga, incat n-as da-o pentru nimic in lume! Stim sa facem pe pled absorbant, am invatat „sezi” si „da labutza” si aproape am invatat „fetch” si „sit nice”. Si aventurile continua!

Si, ca sa n-o mai lungim, ea este TASHA, noua membra a familiei, aka Miloaga aka Caprita aka Escroaca Sentimentala aka Tzutzurica aka FrumoasaLuMama aka Prapadenie etc. si este Jack Russell Terrier:

 9585_10209093340470847_784504860072368544_n

Si eu sunt #colectiv

La sfarsit de an toata lumea face bilanturi, cum a fost, ce an au avut, ce-si doresc pentru noul an, etc. De niste ani, pe data de 31 decembrie imi scriu pe o hartiuta dorinte pentru anul urmator. De cele mai multe ori le ratacesc si nu stau sa bifez, multe dintre ele, fiind importante (pentru mine) nu s-au indeplinit nici pana acum, asa ca le-am cam translatat de pe un an pe altul.

In mare parte, la lucrurile marunte, este suficient sa le gandesc sau sa le dau glas si se cam indeplinesc. Cred ca anul asta voi renunta la ideea de lista si… let it be!

Anul asta a fost unul darnic cu mine, un an greu, dar cu schimbari in bine. Ultima lui parte, in schimb, m-a incercat emotional destul de mult. Poate nu as fi indreptatita sa fiu atat de afectata dar pentru moment, asta este starea si asa rezonez. Toata lumea stie ce s-a intamplat la Colectiv. Nu am fost acolo, dar a fost fratele meu. Nu voi povesti prin ce am trecut pana am dat de el, pentru ca nu as sti sa redau starile traite. Nu i-am cunoscut personal pe niciunul dintre cei care si-au pierdut viata, dar ii cunosc pe o parte din prietenii lor. A fost si este greu pentru multi. Din pacate, nici acum, ca nici atunci, nu-mi gasesc cuvintele sa scriu ceva de Doamne ajuta despre subiectul asta. S-a scris mult prea mult, s-au intamplat multe, inca nu este o poveste incheiata. Iar decizia mea este sa ma implic, sa ajut cu orice pot, sa ma rog, sa tin pumnii, sa…nu stiu, orice!

Tot ce pot spune este ca sunt extrem de recunoscatoare pentru faptul ca Andrei a scapat cu arsuri minime, ma bucur ca am pe cine sa cert, pentru cine sa-mi fac griji, cine sa-mi scoata peri albi si sa ma scoata din minti. Sunt cu sufletul alaturi de toti, cei plecati nu vor fi uitati, iar pentru cei ramasi imi doresc recuperare rapida si fara urme! Si orice ar fi, toti suntem #colectiv, pentru ca #impreunarezistam si #nuuitamcolectiv!

Sa avem cu totii un an asa cum ni-l dorim fiecare, sa fim sanatosi si sa apreciem oamenii si lucrurile din jurul nostru mai mult, pentru ca avem senzatia ca ni se cuvine tot si uitam sa fim recunoscatori pentru lucrurile simple. Iar eu sunt fericita sa am familia completa, sanatoasa, un trai decent si multe alte lucruri marunte. Fara liste, fara frustrari ca nu ni s-au indeplinit planurile, doar ganduri bune si zambete, atat! Sa fim mai buni! 🙂

Cum am slabit mai bine de 10 kilograme

1463671_668429003190790_1472405448_n

Mancatul este una dintre cele mai mari placeri ale vietii! Am spus-o mereu si o voi spune in continuare. La mine este pe primul loc, in ciuda faptului ca am slabit. Si nu, nu voi face reclama la cine stie ce pastile, ingrediente minune sau alte chestii care promit marea cu sarea peste noapte, voi povesti exact cum am resimtit eu.

Sa incepem cu inceputul. Pe „vinovat” il cunosc inca din scoala generala, il stiu cum a fost, ii stiu evolutia si mai ales ii apreciez munca de acum, e fantastic ceea ce face. Declick-ul s-a intamplat atunci cand am vazut-o pe sotia lui cum arata la cateva luni dupa nastere. Mi-am facut curaj, m-am hotarat sa schimb ceva in viata mea si… all in!

Tot ce mi-a explicat, frumos ca la scoala, la tabla, cu desene, a fost foarte logic, despre grasimi, despre proteine, carbohidrati, despre cum slabim si cum ajutam procesul de slabire, de ce barbatii slabesc mai repede decat femeile, despre cum trebuie sa-i dam motive corpului sa consume din depozitele de grasime, despre viata sanatoasa etc. A fost ca si cum mi-a luat cineva un val de pe ochi.

M-a pus sa notez timp de cateva saptamani absolut tot ce mancam, plus alte detalii, am facut analize de sange (plus hormoni) si apoi mi-a spus principiile dupa care se ghideaza, principiile care au functionat la el si ulterior la altii, mi-a judecat stilul de-a manca (doar de-aia eram acolo) si a spalat un pic cu mine pe jos. Mi-am asumat criticile si nu voi uita prea curand vorbele „mananci ca un muncitor!”.

E cazul de niste lamuriri si anume:

  • niciodata n-am fost obeza, sa ma revars sau sa ma deformez;
  • imi plac dulciurile la nebunie, imi place mancarea gustoasa, sunt cea mai pofticioasa fiinta pe care o cunosc;
  • iubeam Lipton verde si-l beam in loc de apa;
  • nu am avut zeci de kilograme de slabit.

Si intrand in hora, m-am hotarat ca o joc pana la capat. Ce putea sa iasa rau? Sa nu slabesc cat vreau, dar sa-mi schimb stilul de a manca si sa duc o viata mai sanatoasa, pe cand avantajele, ohoooo, nenumarate! 🙂

Pe scurt, LCHF (low carbs high fat) – oua, grasimi, unt, ulei de masline, avocado, masline, migdale, carne grasa, fructe de mare, peste gras si o multitudine de legume, astea sunt cateva exemple din ce poti manca. Paradoxal, slabesti mancand grasimi!

Si am avut ambitie. Lucrand la corporatie si fiind multe zile de nastere, numai eu stiu cate prajituri am mangaiat cu privirea, cate prajituri de casa am mirosit. Am balit si am trecut mai departe. M-am lovit de o gramada de intrebari, nu am raspuns convingator de ce slabesc mancand asa (culmea, si fara sport!), am facut fata cu brio misto-urilor „hai ma, ca daca ma apuc de cura, dau jos super repede!”, „vai, dar cum sa mananci atatea grasimi? te imbolnavesti de ficat” samd. Am vorbit eu cu mine in oglinda mult timp „Ada, nu ai voie dulce! Nu mai exista pentru tine iaurt cu fructe, croissant cu ciocolata, Kinder Bueno, Cini Mini’s si toate bunatatile cu cioco!” pana sa-mi intre in reflex, extrem de mult timp, fara sa-mi dau seama, refuzam spunand „n-am voie” (de am disperat tot biroul si chiar si acum imi mai scapa).

Am trecut prin stari de nervi, nervi la care de obicei rontaiam ceva, nervi ca mie mi-e foame si nu am voie sa mananc tot ce-mi place si „muscam” din oameni. Le multumesc totusi ca m-au suportat, sunt un om tare nesuferit la foame si la somn, si daca sunt amandoua combinate, esti dusmanul meu pe viata! 😆

Am trecut si prin stari de nerabdare „sa treaca mai repede timpul, sa vad rezultateee!”. Usor, usor, cu rabdare, mai vorbind singura, mai vorbind pe nenumaratele grupuri de whatsapp cu alti „oropsiti” ca mine si sustinandu-ne, am mai citit informatii legate de stilul asta de viata, au mai trecut starile de pofte si nervi si mereu „vinovatul” a fost acolo cu vorbele potrivite, mai incurajatoare sau mai usturatoare.

Sunt sadica si incapatanata, imi place sa-mi testez limitele, cu programul asta am vrut sa-mi demonstrez ca pot, sa fac ceva intr-adevar bun pentru mine si sa arat ca am vointa si sunt perseverenta. Am avut o perioada dulciuri in frigider, deschideam si le vedeam, apoi, ca un om nebun, tipam in frigider „nu ma tentati” si tranteam usa. Mi-am invins poftele, exercitii de respiratie, cu toate ca vorbeam despre mancare, o descriam atat de apetisant si cu atata patos, cu atatea detalii, incat chiar si unui om satul i se facea pofta sa manance ce-i povesteam eu acolo.

Si timpul a trecut, am eliminat din alimentatie multe, nu le prea duc dorul, am avut parte de monitorizare permanenta, in momente de cumpana am apelat la mici trucuri, per total am ajuns unde imi doream si simt ca se mai poate, trebuie doar sa vreau. Acum am ajuns la replici „te-ai topit de tot”, „esti prea slaba” (asta fiind mama care in facultate la un moment dat mi-a zis ca-mi pune lacat pe frigider :lol:), „mai opreste-te, imi placea mai mult de tine inainte”.

Acum, dupa mai bine de 7 luni, am de gand sa pastrez asta ca pe un stil de viata, nu e greu sa arati bine, doar sa stii cum si ce sa mananci, sa mananci cat mai curat. Rezultatele au venit treptat, prima oara mi-am dat seama ca lumea dupa vreo 2-3 luni, desi eu scadeam constant si uniform. Ma bucur din plin de ele, sunt mai sprintena, urc scarile fara sa gafai, arat mai pustoaica si parca zambesc mai mult.

E un drum anevoios, dar daca iti stii bine scopul, e realizabil, o spune cel mai pofticios om in viata. Si o recomand oricui vrea sa se reinventeze, sa-si schimbe stilul de viata, sa dea restart la sanatate si sa-si imbunatateasca viata si calitatea ei. Iar Vali, „vinovatul”, este aici pe tot parcursul, si prieten, si dusman, si calau, si judecator, si sustinator, si psiholog si consilier. Iar programul Body Engineering este ce trebuie!

Daca regret ceva, este ca nu m-am dus mai devreme la el. Si Vali mai face multe, de la cursuri de nutritie, detoxifiere, slabit, ingrasat, pana la alimentatie in sarcina, alaptare, diversificare, etc. Nu ii fac reclama, nu fac niciodata complimente gratuite, tot ce am povestit este perceptia mea despre tot ce mi s-a intamplat in ultimele luni, a fost cea mai buna alegere pe care am facut-o in ultimul timp!

PS: before si after:

before beforePoza after

Cappadocia cu TravelSelfie

Anul asta a fost anul Turciei. Dupa ce mi-am facut o dambla cu inotatul cu delfinii, am bifat-o si pe a doua, zbor cu balonul cu aer cald deasupra Cappadociei, la rasarit. Cum am ajuns la asta, voi povesti in cele ce urmeaza.

Mi s-a pus o pata de prin primavara cand am vazut pe maretul Facebook ca au fost niste oameni, bloggeri pe care-i stiu de niste ani si au povestit numai de bine, au postat poze superbe, au intalnit oameni frumosi si au adunat amintiri nepretuite si povesti de spus nepotilor. Asa ca am luat hotararea ca trebuie bifat si zborul cu balonul cu aer cald, e o experienta frumoasa care merita!

Si iata-ma la aeroport in creierii noptii, cu ochii scosi, dupa un somn de doar 3 ore, pregatita pentru o noua aventura. Am fost cu Simoneta si cu Schnitzel (gunoierii vechi isi aduc aminte de el) si cu multi alti oameni pe care i-am cunoscut acolo, reuniti de acelasi concept, TravelSelfie. Am fost un grup de 20, nici multi, nici putini, suficient cat pentru o vacanta de neuitat. I-am cunoscut si pe prietenii lui Mircea (Schnitzel), Andra, Narcisa si Bogdan si am avut noi grupuletul nostru de 6 mandri calatori. Am zburat Bucuresti-Istanbul-Kayseri si de acolo am fost cu autocarul in Mustafapasa, unde am fost cazati la un hotel sapat in piatra. A fost ceva inedit, nu are luxul si confortul unui hotel cu dotari de x stele, dar e pitoresc si are farmecul lui si, chiar daca am avut cea mai mica incapere, nu ne-a deranjat, important e sa am unde face dus si unde sa dorm.

Ziua in care am ajuns a fost cu program liber si, chiar si obositi, am inceput sa ne plimbam prin satuc si sa exploram. Am fost la muzeul papusilor, unde de niste generatii se confectioneaza papusi cu tinute traditionale si pe parcurs turistii au venit si au mai adus papusi de prin tinuturile de bastina, intregind astfel colectia. E un nene simpatic, care dupa ce iti taie bilete, iti spune ca e afacere de familie, pune cordon la intrare, inchide muzeul si se plimba cu tine si iti explica despre tot ceea ce vezi. Are si o terasa cu o priveliste fantastica si are si niste usi pictate deosebit, e de vazut! In explorarile noastre ne-am cocotat pe coclauri si am descoperit singuri pesteri sapate in stanca, unele ruine, altele in stare buna, am facut poze si ne-am amuzat. La intoarcere spre hotel, ni s-a parut frumoasa o curte interioara, am incercat sa vedem daca este cineva sa cerem voie sa intram. A aparut un nene care ne-a invitat sa facem poze daca vrem, basca, ne-a trimit sa urcam si pe acoperisul casei sa facem poze de acolo. Ne-am imprietenit cu multi caini si pisici, erau din belsug. La un moment dat mieuna o pisica intr-un fel aparte si s-a trezit Andra sa spuna „e un paun” 😆 . Dupa asta, mereu spuneam, „i-auzi, paunii”!

A doua zi a inceput tot dis de dimineata, cand ne-am trezit extrem de devreme pentru zborul cu balonul. A meritat fiecare moment, fiecare secunda, fiecare minut nedormit! A fost de vis, Cappadocia este spectaculoasa in sine si, cand o vezi de la inaltime, iti dai seama cat de inventiva si extraordinara este Mama Natura! Sa fii la inaltime, printre sute de baloane cu aer cald, sa simti aerul diminetii, sa te bucuri de culori si sa prinzi un rasarit de vis, astea sunt momentele pe care le pastrezi in suflet si de care iti aduci aminte cu mare drag oricand (puteam sa fiu in trend si sa zic „asta inseamna sa fii mafiot” 🙂 )! A fost sen-za-ti-o-nal!!! Am zburat cu Sultan Baloons, cu Rodrigo, un pilot portughez, care spunea ca-i place la nebunie ceea ce face si mai e si platit pentru asta. Of, cand o sa ma fac mare, asa o sa fiu si eu! Am avut noroc, nu a fost vant, asa ca aterizarea a fost lina, am aterizat fix in remorca, remorca ce transporta de obicei baloanele, arta si precizie. La final am primit certificate de „zburatori” si sampanie si, pentru ca erau cateva zile de nastere, am avut si tort. A fost un inceput de zi superb, rasaritul din balon, apoi sampanie si tort la 7 dimineata, cine mai era ca noi?!

Am continuat ziua cu un tur prin sudul Cappadociei, unde este mai liniste si mai nevizitat de turisti, am vazut manastiri si biserici sapate in stanca datand de la inceputurile crestinismului, dar cea mai tare experienta a zilei a fost cand am mers pe un traseu mai solicitant, printr-o casa de porumbei, unde ne-am tarat prin cotloane inguste si greu accesibile, ne-am umplut de praf pana-n dinti, am transpirat intens, dar a fost foarte misto! Am avut un ghid, Umut, foarte simpatic, care pe langa istorie, legende despe anumite locuri sau edificii, ne-a explicat si ne-a povestit si despre traditii, obiceiuri si despre viata de zi cu zi a turcilor. Ne-a placut foarte mult despre el, am invatat cum sa tin minte „multumesc”-ul lor: „tea”, „sugar”, „dream” – „teşekkür ederim”!

Urmatoarea zi a fost la fel de plina, am fost la Goreme Open Air Museum, la „Familie”, intr-o alta zona unde era o panorama superba, ne-am cocotat din nou, noi si caprele negre, am fost si in Valea Devrent, am fost la un atelier de olarit, la fabrica de onix si la Orasul Subteran. Umut, ghidul ne-a povestit despre legenda pietrelor „familie”, totodata spunandu-ne si despre traditiile lor. Daca o fata este ceruta de la parintii ei, cand el vine in vizita, ea face cafea si daca il vrea, ii pune zahar in cafea, daca nu, ii pune sare. Totodata, exista doar senzatia ca are de ales, intrucat nu poate spune „da” direct, pentru a nu se cade, ar fi considerata femeie usoara, drept urmare raspunsul intelept este „cum doresti tu, tata”. De semenea ne-a povestit despre cum traiau oamenii din orasele subterane… ma bucur foarte mult ca traiesc intr-o epoca moderna! La fabrica de onix am descoperit o piatra pretioasa de-a lor specifica, se numeste sultanita si isi schimba culoarea in functie de lumina. Superba, dar scumpa, totusi, imi voi cumpara la un moment dat ceva cu sultanita, am zis!

Am si olarit, cu sau fara voie. M-a pus necuratul sa ghicesc ce manufactura baietul ala acolo, drept urmare am fost invitata sa olaresc si sa urmez instructiunile. Dupa ce ca aveam emotii, ma urmarea toata lumea atent, mi-a intrat lut de-ala pe sub unghii, am inceput sa dau o forma acolo, dar nu era ceea ce trebuie, imi iesea un mare falus si nu stiam cum sa opresc roata aia, cum sa ma opresc din ras, cum sa nu rosesc si cum sa nu vada nimeni. Nevermind, a avut Simo grija sa sublinieze creatia mea! Am dres-o cu interventia maestrului olar si intr-un final mi-a iesit un ghiveci. M-au trecut toate apele si a fost cam neobisnuit, dar am facut-o si pe asta!

Dupa asa zile intense, inainte de Istanbul, am avut o zi de pauza, zi in care am fost in Urgup, la magazine de suveniruri, la magazine de mirodenii si am stat la bere. Seara am zburat spre Istanbul si aventura a continuat intr-un mare fel. Cu putine ore de somn la activ, ne-am trezit dimineata si am inceput sa umblam: Galata Tower, Palatul Topkapi (cel mai mult mi-a placut haremul), Hagia Sofia, Basilica Cisterna, croaziera pe Bosfor. Am lasat pentru a doua zi Moscheea Albastra si bazarul. Am fi vrut si Dolmabahce, dar eram pe low si cu energia si cu banii.

Am mers foarte mult pe jos, simt un amestec de iubire si ura pentru orasul asta, imi place si-mi displace in acelasi timp. E minunat cand vizitezi, dar te enervezi vazand opulenta facuta din biruri luate de la noi, e plin de istorie si cultura, dar locuitorii actuali sunt cam de calitate indoielnica (stiu ca nu e frumos sa pui etichete, dar e un blog subiectiv), cand te urci undeva si vezi panorama orasului ai o senzatie minunata, totodata cand le vezi pe infasuratele alea si te gandesti cat de indoctrinati sunt, parca nu e ok sa fii femeie in islam, cel putin din punctul meu de vedere; sunt extrem de primitori, stiu sa scoata bani din piatra seaca, sunt speculanti, negustori inascuti, dar si jepcari; pe cat de linistitoare a fost croaziera pe Bosfor, pe atat de balamuc e pe strazi si in bazar. A, si au pisici multe, le protejeaza si au mancare si apa permanent, dar e in interesul lor, la ce mizerie e, daca n-ar fi pisici ar fi invadati de sobolani. Cu toate plusurile si minusurile, este un oras fascinant, care exercita un efect magnetic!

Experienta Cappadocia este una fascinanta, peste niste ani as repeta-o cu mare drag! Am cunoscut oameni frumosi, m-am simtit foarte bine, in ciuda somnului pe sponci, mi-a placut mult ideea TravelSelfie, este despre oameni si calatorii!

Poze maine, ca sunt rupta, voi reveni cu later edit. 🙂 poze aici

Offroad fara voie

Pe vremuri loc de gunoiareli hazlii, mosia, asa cum imi place mie s-o denumesc, este locul unde imi incarc bateriile vara, locul meu drag unde am liniste, ma bronzez si stau in aer liber fara fite si pretentii, o alternativa minunata a weekend-urilor hai hui.

Si nu despre mosie in sine este postarea, ci mai degraba despre drumul pana si de la. Vremea in weekend nu a fost cea mai stralucita si accuweather m-a mintit, dar nu am ascultat si am organizat un gratar cu niste prieteni. In total 3 masini, relativ restrans, ba un mic parlit, ba o bere, ba o hlizeala pe ponton, ba niste Activity, un pic de soare…distractii de oraseni. Si a inceput prima rafala de ploaie. Eh, lasa, se duce, e ploaie de vara, e un nor trecator, nu ne afecteaza foarte tare.

Fiind ocupati sa mancam ca disperatii clatite, de parca era ultima masa din viata, impartind un borcan de dulceata la prea multe clatite, nu am observat ca au tot fost episoade de ploaie. Ziua chiar una reusita, dar seara a fost de exceptie.

Pe la o ora decenta, inainte de apusul soarelui, am format caravana numeroasa de trei masini sa plecam la casele noastre. Nefiind in postura de femeie la volan, ci doar copilot, nu am dat atentie prea mare noroiului. Din pacate, fiind drum de tara, este pietris, dar nu uniform, trec tractoare si tot fac sleauri, nu este chiar cel mai lin si mai indicat drum de condus. Si totusi, pornim, alegand o varianta un pic mai lunga, dar mai lina din punct de vedere denivelari.

Si mergem 100 m, incepem sa patinam, masina ducandu-se de fund stanga dreapta prin balti. Light, am facut asa si cu Bubu si n-am avut probleme. La un moment dat, degeaba au avut oamenii masini cat de cat ok de mers pe acolo, ca nu le-au manevrat corespunzator si s-au importmolit. Fiind in prima masina, cea impotmolita, ce sa facem, cum sa facem, e clar, ne dam jos si impingem. Stuf inalt stanga, stuf inalt dreapta, lacul in stanga. Tinutele noastre erau sumare, la modul slapi, pantaloni scurti, maieu/tricou, in zona aia dupa ploaie e racorel, stuful ud, noroi pe jos, superb. Si era sa fac un spagat si mai superb!

In fine, am impins un pic, ne-am afundat in noroi ca purceii, de un hop am trecut. Cele doua masini din spate au trecut cu brio. Mergand la gratar cu niste printesi pretiosi (ca altfel n-am cum sa le zic), mersul pe drumuri de-astea nu era chiar ceva ce-si doreau sau se asteptau. Si varutza se agita „pana mea, astia ce soferi sunt?! eu le zic intra cu roata pe iarba, sa ai aderenta, rotile drepte, si ei??? cu rotile invers, pe noroi, normal ca derapeaza!!!”. Se impotmoleste si a doua masina. Cedez si sun: „Tataaaaaa, ne-ai pus s-o luam pe aici prin balarii, ne-am impotmolit, acuma vino si tracteaza-ne, fa cevaaaaa!”

Dupa putin timp isi face aparitia un jeep in spatele celor 3 masini. Uncle to the rescue!!! Da’ de ce a venit asa si nu pe partea cealalta, sa ocleasca, sa vina in fata noastra, nu in spate?! Si cum ne miram noi asa, vedem jeep-ul mergand prin dreapta, culcand stuful la pamant fara probleme si trecand in fata. Eram toti „oaaaaa, piticania asta, asa usurica, a facut asta? uatafac?! bine, maaaa!” Coborand neamu’ lu’ Grigorovici din masina, au inceput sa faca misto de baieti, ca offroad, ca soferi slabi, „bine, bine, va tractam, dar hai, scoate carligu’ „. „Ce carlig, nu stiu nimic, n-am asa ceva, exista? am? unde?” S-au gasit si carligele, habar nu aveau baietii ca au asa ceva in masina, spre rusinea mea, nici eu nu stiam, dar macar am o scuza, sunt femeie, nu ma pasioneaza masinile 🙂

Si dupa un pic de impins si tractat, am iesit si din namoale, au tractat prima masina, s-au intors dupa a doua, a treia a trecut cu brio. Ajunsi intr-o zona lina, cu pietris, unde puteam merge fara ajutor, ne-am regrupat. Dupa alta serie de misto-uri, dupa ce tata ne-a trimis la lac sa ne spalam (sa nu murdarim masina, care deja era porc), unchi-miu „hai pa, eu aveam un vin de baut, m-ati intrerupt”, dupa ce ne-am sters sumar cu servetele umede, am purces intr-un final spre casa.

Peripetiile s-au incheiat cu „Doamne, iti multumesc ca ai fost si azi bun cu mine!!! Ma vedeam petrecand noaptea impotmolit pana vin ajutoare sau cu masina derapand in lac, ma si gandeam ca ies pe geam!” 😆

Dar totul e bine cand se termina cu bine si, daca n-ar fi de-astea, ce-am mai povesti?!

Poveste din viitor

O raza de soare se strecura in camera prin geamul dormitorului, filtrata de perdea, si ii mangaia obrazul. Deschise ochii si se uita in jur. I se lumina fata cand vazu atatea lucruri familiare, parca visul ciudat pe care-l avusese s-a si estompat, era mirosul asternutului proaspat, perna moale, totul o indemna sa inchida ochii la loc si sa schimbe visul cu unul mai frumos. Dar se anuntase o zi insorita si placuta de duminica, parca era pacat s-o iroseasca dormind. Deodata doua maini puternice au cuprins-o intr-o imbratisare placuta si voluptoasa totodata, el inca dormea si o cauta in vis. Se uita cu drag la degetele acelea frumoase pe trupul ei si decise sa se mai bucure un pic de imbratisare, inainte sa se ridice din pat si sa-si lase omul sa mai recupereze somn. Inchise ochii si zambi.

Dupa ce el s-a adancit in vise, s-a intors, l-a privit cat de senin este cand doarme si-a spus in gand „imi esti atat de drag”, l-a sarutat pe frunte si s-a desprins din imbratisarea somnoroasa ridicandu-se din pat. Facu cativa pasi pe hol, trecand pe langa camera copiilor si arunca un ochi sa-si mai vada comorile, niciodata nu se satura sa-i priveasca. Sonia si Sebastian dorm linistiti, fiecare in patutul lui, deci are putin timp pentru ea.

Cobori scarile in picioarele goale si camasa de noapte spre bucatarie. Trecu prin fata unei oglinzi rapid si facu doi pasi in spate, zabovind si utandu-se la reflexia ei, zambind. „Da, acum e bine” spuse aranjandu-si o suvita rebela si continuandu-si drumul. Puse de cafea si deschise usile spre terasa. Iesi pe terasa, adulmecand aerul curat al diminetii, asculta cantecul pasarilor si privi in zare, peste lac. Vazu ferma din apropiere, verdele ierbii contopit cu albastrul cerului si i se confirma inca o data ca acolo e locul ei, locul lor, acolo e acasa. Un pic infrigurata intra in casa. Sari rapid in dus, se schimba in ceva comod, isi stranse parul si iesi in fata casei. Max, Golden Retreiver-ul familiei, era nerabdator sa-si gasesca tovaras de joaca, Tomita nu avea chef de el si il zgariase, asa ca aparitia ei ii starni o bucurie imensa. Dupa portia de dragoste primita, se declara multumit si pleca sa-si rontaie jucariile. Stia ca era doar prima pe ziua de azi, omuletii cei mici vor aparea curand si nu-l vor slabi cateva ore bune.

Ea se intoarse in bucatarie, la fix cand cafeaua era gata. Isi turna o ceasca si iesi pe terasa s-o savureze. „Ce viata frumoasa! O dimineata relaxanta in natura, imi beau cafeaua, ma bucur cu toate simturile!” Linistea a fost scurta, deoarece auzi zarva pe scari. Doua mogaldete impreuna cu un barbat frumos isi facura aparitia harjonindu-se. Protector, el ii lasa jos din brate si-i lasa sa se joace, venind spre ea. Dupa ce vazu despre ce era zarva, ea continua sa-si bea cafeaua, bucurandu-se de ultimele sorbituri. El iesi pe terasa, o lua in brate, o saruta dragastos „Buna dimineata, draga mea!”, zambindu-i. „Ah, zambetul ala minunat, zambetul ala care m-a fraierit si cu care iti iert orice”, spuse ea muscandu-si buzele.

„Mami, ne e foame!”, se auzira niste voci pitigaiate.  Au zambit complice uitandu-se unul in ochii celuilalt si s-au intors spre pitici, urma o duminica perfecta in 4.