Reuniunea de 10 ani

In weekend-ul care tocmai a trecut am avut reuniunea de 10 ani de la absolvirea liceului. Daca stau bine sa ma gandesc s-au intamplat o gramada in ultimii 10 ani… si totusi… parca a fost ieri. Iar intalnirea cu colegii mei mi-a intarit si mai mult senzatia asta. Si mi-a placut foarte.

Poate de-a lungul anilor mi-am inchipuit cum va fi dupa 10 ani, tin minte ca la bal intr-a 12-a chiar ma intrebam daca vom face reuniune si cine va veni, cum vom arata, daca ne vom mai recunoaste… wow, ce varste „serioase” vom avea etc. Si iata ca ziua aia a venit, cam tarziu fata de alte generatii sau alte licee, dar important e ca evenimentul chiar a avut loc. Si uite ca i-am recunoscut pe toti cei care au venit, sunt multi neschimbati, uite ca avem si varste serioase, dar stim sa fim la fel de tineri si zapaciti ca-n liceu si una peste alta am avut o intalnire de care-mi voi aminti cu placere.

Mereu i-am admirat pe ai mei cum se tot intalnesc cu colegii lor si, chiar daca n-am fost apropiata de colegii mei de generatie, ci mai mult de cei cu un an mai mici, mi-am dorit mult o reuniune. Si nu orice fel de reuniune, ci una cu toata generatia, un fel de reeditare a balului, dar nu atat de somptuoasa. Ajutor de nadejde… maretul Facebook! Si uite asa s-au pus cap la cap data, ora, locatie, detalii, confirmari, infirmari, discutii, telefoane… si am ajuns pe data de 24 septembrie, la ora 17:50, cu 10 minute inainte de ora fixata sa fim vreo 5 oameni in sala de festivitati a liceului. Panicaaaaaaaaaaaaaa… tino-nino-tino-nino in capul meu! Aveam vreo 40+ confirmati (rusinicaaaaaaaaa… dintr-o generatie de 150) si 4 profesori, culmea, niciunul diriginte! Si-am zis, eh, ghinion, aia e … cine vine, bine, cine, nu, nu, nu poti multumi pe toata lumea, nu poti strange just like that atatia oameni si tot asa.

Si cineva acolo sus inca ma iubeste, drept urmare, usor-usor au inceput sa vina. Au fost cativa confirmati care n-au venit si altii care nu spusesera nimic si-au venit. M-am bucurat ca unii au venit neconfirmati, chiar daca vor face si cu clasa lor si am fost cam dezamagita din cauza celor care au confirmat si n-au mai venit, dar nici nu au anuntat. Dar la chestii de-astea mereu apar suprize. La fel cum a fost cu dirigintii si cataloagele… initial confirmasera cativa, trebuiau sa ia cataloagele si sa ne strige, dar a cazut. Drept urmare, ne-au vorbit putinii profesori prezenti apoi fiecare am spus cate ceva despre noi, pe reteta casatoriti sau nu, copii sau nu, ce am absolvit si pe unde lucram… adunati pe scaune in cerc, ca la AA. 😆 Am vrut ca speech-ul meu sa fie mai lung, dar am avut emotii, am incercat sa fiu amuzanta si le-am spus ca probabil e clar ca n-am prea multe obligatii daca sunt aia care a tras de ei sa ne reunim.

Apoi ne-am mutat la restaurant, unde ne-am indestulat cu bucate alese (zici ca spun o poveste), am baut si ne-am veselit pana tarziu in noapte. Stiu ca nu-i frumos ce-am facut, dar „better safe than sorry” asa ca, fiecare cum a ajuns, m-am dus cu mana intinsa. Ca sa pot sa stau si eu linistita ca ies banii si nu dau de la mine in plus si nici nu raman pe acolo sa spal vase. 😀 Cu toate ca n-am fost nici o clasa si nici o generatie unita, per total a fost o seara frumoasa, am facut maraton de poze, am depanat amintiri, am ras, am ciocnit paharele si ne-am bucurat de revedere. Culmea, nu au fost carcotasi, nu m-a injurat nimeni, ba dimpotriva, s-a apreciat efortul, pe langa FB, ajutoare de nadejde au fost si profesoara de sport si colega de banca… deci cu atat mai mult m-am bucurat.

Imi pare rau pentru cei care n-au venit, foarte rau pentru cei care intr-adevar isi doreau sa ajunga si nu au avut cum din motive bine intemeiate… de ceilalti care stiau si n-au aratat niciun interes, chiar nu-mi pare rau, nu meritau sa fie prezenti! dupa afirmatia asta poate o sa primesc vorbe „dulci”, dar chiar nu-mi pasa! Ma bucur pt revederea cu ceilalti si sper sa facem chestia asta mai des, vin cu placere, dar sa mai organizeze si altii! 😀 Ca eu vin cu drag daca sunt chemata! Poze… deocamdata aici, aici si aici.

Deja am fost solicitata la anul sa particip la reuniunea generatiei 2002, cei de care am fost mai apropiata si ghici… abia astept!

Botez 2 in 1

Ce o avea Ada asta de scrie din 2 in 2 desi a zis ca revine in forta?! Ada mai are si bazdaci din cand in cand, mai are si altele de facut, mai e si cu mintea aiurea… deci de-aia!

De exemplu in weekend am avut botez 2 in 1: botezul baietelului Luizei, Robert Alexandru si botezul baietelului Alinei, Stefan Mihai. Si cum amandoua imi sunt prietene, a trebuit sa ma impart, cam inechitabil, ce-i drept, dar la Luiza se compenseaza cu celelalte dati. Astfel ca m-am dus intai la Robert, unde am stat pana i-au venit ursitoarele, apoi am plecat la Stefan.

Aici, pe langa faptul ca mi-am revazut colegele, am revazut si prieteni vechi si m-am simtit foarte bine. Petre, uite acum scriu de tine, ca mi-ai facut capul patrat (sa moara si sa faca)… m-am bucurat sa te revad, si pe tine si pe Vera, da, chiar ar trebui sa facem adunarea aia si cu vara-mea, sa depanam povesti! Puuuuuuuup! 😀

N-am stat prea mult de poze, decat am chinuit un pic copilul de la una la alta in brate, in rest, a facut fotograful (Alinaaaaa, da-ne poze!), noi ne-am vazut de dans si distractie. Si chiar ne-am distrat… s-a lasat cu shot-uri, dantuieli energice, karaoke si dureri de talpi de la tocurile inalte. Si ghici: vineri suntem din nou acolo, e karaoke si va fi Girls Night Out, si va fi asa, like old times! Abia astept!

Anul asta or sa mai fie evenimente de-astea importante. Am scapat de doua botezuri, in principiu mai e unul, in rest ar cam fi vreo 5 nunti, una nestabilita inca si doua in aceeasi zi. Dar nu cred ca voi face si faza de nunta 2 in 1, ca nu ma tine buzunarul. Om trai si-om vedea…

Pana una alta, si cateva poze:

Cum a murit Rocco

La sfarsitul lunii se fac 2 ani de cand a murit Rocco. Timp de 6 ani a fost pet-ul perfect, se bucura si se gudura mereu cand veneam acasa, avea culoarea mea preferata, era usor de ingrijit, triluia frumos, s-a incapatanat sa nu vorbeasca niciodata … si-l iubeam mult.

Sincera sa fiu nu stiu ce-a patit exact, de unde i s-a tras sfarsitul, dar saracutul cred ca s-a chinuit. Am inteles ca la pasarile astea mici nu prea le poti determina cauza mortii, cauzele sunt multiple si sunt banale sau chiar grave, depinde… de cele mai multe ori nu-ti poti da seama. Explicatia asta nu mi-a alinat in vreun fel tristetea.

Intr-o sambata seara stand la calculator, la un moment dat aud niste sunete ciudate din bucatarie, acolo era Rocco. Nu pot descrie felul lor, dar m-au alertat imediat, am sarit de pe scaun si-am tasnit spre bucatarie… era clar ceva in neregula, la ora aia Rocco trebuia sa doarma dus. Am aprins lumina, suficient cat sa vad ce nu-mi doream vreodata… si n-o sa-mi iasa din minte imaginea: Rocco cazuse de pe betigasul pe care statea, era jos in colivie pe spate si se zbatea… avea sange pe cioc si ultimele spasme le-a avut chiar sub ochii mei. Am izbucnit in plans, am strigat-o pe mama, dar prea tarziu…

Eram hotarata sa-l ingrop, sa-i gasesc cutie etc. si nu stiam cum sa-i spun lu’ frati-miu, care si el era atasat de papagal. M-am gandit si m-am tot gandit si pana la urma i-am spus exact ce s-a intamplat si l-am rugat sa mergem sa-l ingropam pe Rocco. Cautand cutie pe masura lui, am gasit doua variante: cutia de la ceasul Dan&George sau cutia de la telefonul LG (Prada). Am ales prima varianta… chiar ma amuzam la ideea ca Rocco va avea cosciug de firma. 😛

Si uite asa, cu-cutia intr-o mana, cu lopata in alta si cu copilu’ dupa mine, am traversat bulevardul si am mers pe campul din apropiere. Cred ca de-a lungul anilor campul ala a devenit cimitir pentru animalele de companie. Si era un frig… pentru o groapa micuta m-am chinuit ceva cu pamantul inghetat. Am avut si o cruciulita mica de lemn pe care-am pus-o acolo dupa ce am astupat groapa. Poate pare deplasat, dar pentru cei care au avut animalute si le-au murit nu cred ca mai pare asa de deplasat.

Acum o am pe Fifi, o papgalita nebuna si turbata, o antisociala care ciupeste tot ce prinde, care mi-e draga, dar … nu e Rocco! Sper sa n-am probleme si cu ea, ca ma lecuiesc si-mi iau altceva. Dar probabil ca daca-mi iau caine sau pisica si pateste ceva… voi suferi si mai tare. Of!

LMA si DA!

Adica La Multi Ani si Doamne Ajuta! 🙂

Nu m-am apucat sa fac un bilant amanuntit al anului 2010, pentru ca in mare, comparativ cu 2009, n-a fost mai tare. A fost un an ciudat, un an al castigurilor neasteptate, al redescoperirii sinelui, al picului de egoism benefic, al dezamagirilor din partea unor persoane la care nu ma asteptam, un an cu urcusuri si coborasuri.

Am scris o luna la Hotcity si mi-am dat seama ca-mi place si ca ar fi frumos sa am un job de genul, chiar daca e greu sa scrii pe teme impuse. A citit mai mult, chiar daca au fost carti cu vampiri, basca am vazut si serialul facut dupa carti (in alt post despre asta). Am primit o nepotica frumoasa, cu niste ochi superbi, sunt lesinata! Am incheiat niste socoteli neincheiate demult. De Paste, in seara de Inviere am avut o revelatie, drept urmare, am facut ce mi-au dictat instinctele, inima si ratiunea care o data-n viata s-au pus de acord (s-au aliniat planetele). Mai apoi aveam sa vad ca tot raul spre bine! Evident nu pentru mine, decat in mica parte. Mi-am dat seama ca pot fi periculoasa daca vreau si daca cineva imi greseste, plateste… karma stuff… ar trebui sa-mi tin gandurile in frau. Am facut o mica escapada la munte, unde online-ul a fost lasat in favoarea offline-ului. Au inceput sa ma bata (nu suficient de tare) gandurile despre plecari in strainezia pentru o perioada sa lucrez. In ultimul timp din ce in ce mai tare. Televizorul a fost o prezenta sporadica in viata mea si cand a fost, a fost deschis mai mult pe Discovery. Am vazut doua trupe rock live in concert, trupe de ale caror piese am eu legate amintiri din tinereti si mi-au placut foarte. Pentru prima data am prins si eu buchetul la o nunta. Am fost intr-un colt de rai, unde cu siguranta ma voi reintoarce intr-o zi. M-am vazut mai rar cu Gunoierii, dar cand m-am vazut m-am bucurat tare mult. Am fost printre finalistele Blend a Med Zambetul Verii, a fost o surpriza excelenta de care m-am bucurat 3 zile din plin. L-am bifat din nou pe Fatboy Slim, care e genial de-a dreptul. Am cantat cu Redblonde, la nunta varului meu. Am fost cu Simona la Roma. Si cu mama in Israel. Am fost intr-o incursiune in frumosul Bucuresti vazut prin obiectivul aparatului de fotografiat. Mi-am pierdut jobul de care eram mai mult decat multumita. Dupa o ratare maxima, in care era sa-mi pierd mintile, am gasit un job ok, dar nici pe departe ce-mi doresc. Pana la noi sanse, deocamdata raman aici. Am executat-o pe Bubu pe toate partile. N-am avut o aniversare extraordinara, dar mi-am canalizat energia spre altceva, un proiect care mi-e drag si care sunt sigura ca va avea succes, „One Night Dress„. Am cunoscut oameni misto, de unii m-am apropiat, pe altii i-am indepartat, am reinnodat vechi prietenii, m-am vazut cu colegi si prieteni vechi, care uitasem cat de dragi imi sunt. Am ras mult, am plans mult, am gasit mereu motive sa zambesc si ma lupt in continuare cu tot ce apare in viata mea. Anul asta a fost agitat, simtim criza, ne adaptam, am pierdut pe cineva din familie de curand si n-am fost in stare s-o sun pe vara-mea ca nu stiam ce sa-i zic… dar viata merge inainte si sunt convinsa ca 2011 are multe surprize pentru mine.

Sarbatorile astea nu le-am simtit prea speciale, chair daca au fost cu ceva surprize, echilibrul s-a pastrat. Seara de Ajun mi-am petrecut-o in BlaBla, la Karaoke Christmas Party, nici ca se putea mai bine, ziua de Craciun ca de obicei la bunica mea, apoi am fost in vizita la un unchi si seara m-am vazut cu prietenii in oras. A doua zi de Craciun am luat-o de la capat iesind in oras cu oameni care ma fac sa zambesc. Au urmat niste zile nu prea reusite la birou, plus o stare generala proasta si discutii cu grupul pentru mancarea de la Revelion… dar totusi ne-am tinut de plan, asa ca am petrecut Revelionul la Moeciu, unde desi m-am enervat si am carcotit din plin, am cantat si am ras mult mai mult si tragand linie a iesit cu +…

Anul Nou l-am inceput cu zero dorinte, uitand totalmete sa-mi pun macar una, dar cu bani la mine, sampanie si artificii. S-a continuat cu o cutiuta de catifea si o scrisoare care m-au bulversat rau, dar nu e de bine si trebuie sa rezolv urgent… si apoi cu karaoke si mim. Bonus, o raceala! 😛

Dar stiu eu… si simt ca anul asta va fi unul de hotar pentru mine, se vor limpezi situatii, se vor trasa rute, se vor inchide capitole neinchise demult, se vor linisti apele! Important e sa fiu sanatoasa si sa-mi doresc cu ardoare lucruri. Si se vor indeplini!

Va urez sa aveti un an excelent pe toate planurile si sper sa ma cititi in continuare, pentru ca e draftul plin de titluri interesante! 🙂

2 saptamani pana la Craciun

Nu stiu cand a trecut anul asta, mai sunt doar doua saptamani pana la Craciun. Am impresia ca mai am atatea de facut, ca mai urmeaza lucruri anul asta… si de fapt s-ar putea majoritatea sa se intample la anul, ca anul asta nu mai au timp.

Ar trebui sa nu ma plang, nu?! Am aproape orice are nevoie un om pentru a fi fericit. Dar oare altii au? Oare Mos Craciun ala de trebuie sa se imparta in miliarde de locuri in acelasi timp stie ca unii copii nu l-au vazut niciodata si nici nu spera sa-l vada?! Exista multi parinti si copii care nu se bucura de sarbatori cum ar trebui, pentru ca nu au cu ce. Din pacate sunt multi si vor fi si mai multi, datorita vremurilor mirobolante pe care le traim.

Totusi, sunt oameni buni care merita macar un zambet in dar. Asa ca ma voi alatura cu drag campaniei Liei. Aveti in link textul ei, il mai copiez si eu aici. Inca n-am ales familia la care voi trimite. De aceea am nevoie si de sprijinul vostru. Daca aveti pe acasa, haine, incaltaminte, jucarii, rechizite, carti si alte obiecte care nu va mai sunt de folos si sunt in stare buna, puteti face o fapta buna donandu-le. Daca e greu, puteti sa mi le dati mie si voi face eu coletele. Ma puteti contacta pe adresa adagrig@gmail.com si vorbim acolo mai multe.

Pana una alta, va las textul Liei, sa va ganditi pe cine faceti sa zambeasca de Craciun:

„Fam. Velichea – Bianca are 17 ani și jumătate, suferă de o boală cumplită, amitrofie spinală progresivă, sindromul Kugelberg-Welander și al II-lea diagnostic hernii intraspongiloase T11 si L14, are nevoie de creme de masaj, medicamente care să-i mai atenueze durerile de mușchi, cosmeticale, dar și hăinuțe sau încălțări. Vicky are 12 ani și e o fetiță superbă, veselă și foarte inteligentă, înaltă și slăbuță. De ele au grijă cu multă dragoste și sacrificii părinții lor. Adresa: Localitatea Valu lui Traian, Str. Credinței nr. 9, Jud. Constanța. Telefon: 0727.275.667/0241.230.317

Fam. Dumitrașcu – Nina Dumitrașcu e o femeie senzațională, o luptătoare și un om deosebit. Are 4 nepoți mici: pe cea mai drăgălașă ființă din lume, Ștefania, o fetiță de 1 an și jumătate, care s-a născut fără o bucată din esofag, operată în Germania cu succes, dar are nevoie de alimentație adecvată, medicamente, hăinuțe; Maria are 6 luni și e o dolofană și o haioasă; Dănuța are 6 ani jumate și e o fetiță tare cuminte, fratele ei Florin care are 9 ani. Dacă vorbiți la telefon cu Nina, poate unul din băieții ei mari ar putea veni în oraș, ca să nu mai trimiteți prin poștă. Oricum, adresa e: com Copăceni, str. Principală nr.963,jud Ilfov, tel. 0763.998.823.

Babalac Alexandra – mama tânără de 20 de ani, slăbuță, 36 la pantofi (si ea poate fi ajutata cu haine), are o fetita de 2 ani jumătate, Denisa. Str. Munci, bloc 5, scara 2, ap 24, Uricani, jud. Hunedoara.

Vasilache Rodica – 3 fete-cucuiete de 11 ani jumate, 13 ani jumate şi 15 ani jumate şi un băieţel de 3 ani. Sat Zorleni, comuna Zorleni, jud. Vaslui.

Geambaşu Elena Cristina – 2 fetiţe de 5 şi 10 ani. Și un băiețel de 2 luni (născut în octombrie).Str. Tineretului nr. 19, bl. B11, sc. 3, ap. 88, Lupeni, jud. Hunedoara, cod 335600. Tel. 0734.946.753.

Moldovan Cornelia – 4 fetiţe de 11, 9, 4 ani si 2 luni (fetita nascuta in octombrie 2010). Str. Tineretului nr. 19, bl. B11, sc. 3, ap. 85, Lupeni, jud. Hunedoara, Tel. 0732.866.319.

Aur Daniela – 2 băieţi de 5 ani jumate şi 15 ani jumate. Str. Porţile de Fier nr. 7, ap. 89, Orşova, Jud. Mehedinţi.

Radu Crenguţa – 2 fete de 4 şi 15 ani, 3 băieţi de: 5 ani (cu o malformaţie a intestinului, are anus contra naturii), 9 ani şi 17 ani. Nu am adresa exactă, dar am fost la ei acasă, la capătului Giuleştiului (Bucureşti) şi pot veni şi în oraş să vă întâlnească. Tel. 0765.850.802.

Tănase Laura – mama lui Andrei, un bebe de 9 luni care din păcate suferă de varus equin bilateral. Laura îl crește singură și nu îi mai poate asigura strictul necesar. Are nevoie de cărucior, hăinuțe, jucării, ce are nevoie un bebeluș. Tel. 0321300246.

Strîmbu Liliana – are în plasament familial 4 copii, două fete de 16 și 18 ani și 2 băieți de 10 și 12 ani. Băieții suferă de Deficit statural sever prin deficit de GH, Hipotrofie ponderala, Anemie Carentiala SDR Hiperkinetic, și din păcate nu sunt dezvoltați, arată ca niște copii de 5-6 ani. Adresa: str Laborator bl 26 apt 6, Copșa Mică, jud Sibiu. Tel: 0746.494.199.

Ștefan Florina – are 4 fete, școala generală și liceu. Sunt din Comuna Dobrosloveni, tel. 0249530915.

M-a impresionat în mod deosebit un mesaj disperat, de la o tânără care are nevoie de ajutor:
Mă numesc Gheorghe Andra Georgiana, am 18 ani și sunt în clasa a XI a la Liceul Teoretic Zimnicea. La vârsta de 3 luni am fost diagnosticată cu Beta thalasemie Majora și de atunci fac transfuzii din 2 în 2 săptămâni la Centrul de Hematologie din București. Dar virusul care îmi salvează viața m-a infectat cu hepatita C. Momentan fac tratament cu Interferon și Ribavirina, dar pentru creștere fac Genotropin care costă 250 lei lunar. Pentru eliminarea fierului fac Desferal pe care-l primesc gratuit dar la care folosesc apa distilata care costă lunar 300 de lei plus câte 3 seringi pe zi. Pe lângă toate acestea am nevoie de vitamine, hepatoprotectoare, metoprolol și multe alte medicamente pentru întreținerea funcțiilor vitale. Veniturile familiei mele nu mai pot acoperi aceste datorii,suntem in pragul disperarii. Nu avem ce mânca, ce îmbrăca, lemne pentru încălzit și bani pentru cărțile și pachetul de la școală. Vă rog, vă implor să ma ajutați cu ce puteți. Sunt necăjită, săracă și bolnavă, dar îmi doresc să merg în continuare la școală, să am o viață cât de cât normală pentru vârsta mea. Am nevoie si eu de un sprijin de orice fel: haine, mancare, cărți. La pantofi port 36/37, la imbracaminte port mărimea S, iar la pantaloni port 25/26. Eu m-am măsurat în talie și am cam 70 cm. Am 1,50 înălțime și 38 de kg, sunt slabă și micuță. Mulțumesc mult de tot pentru cei care vor să mă ajute și multă sănătate tuturor! Adresa mea este: Bulevardul Eroilor, bl. 4, sc. A, ap. 5, cod poștal 145400, Zimnicea, jud. Teleorman. Telefon: 0729953145.”

Contraceptivul ideal

Stiu ca nu exista nimic ideal si orice lucru care aparent e ideal are lipsurile lui, dar, daca am fost lepsuita sa scriu despre contraceptivul ideal, poate vestitii cercetatori britanici care descopera toate bazaconiile, vor lua notite din blogosfera si-l vor crea.

Si am fost lepsuita din doua parti, de Nina si de draguta Tomata, care m-a si botezat (norocul ei ca suna bine 😛 ). Asa ca dupa ce am dat o raita pe „goagal” am ajuns la concluzia ca lipsa e cel mai bun contraceptiv, basca te si fereste de BTS.! 😆 Glumeam, asta stiam si fara sa caut pe Google!

Sa incepem cu clasicul si hulitul prezervativ. Te fereste de BTS si de sarcini nedorite. Dar ce te faci daca ai alergie? Daca latexul numai ca nume te face sa te zbarlesti?! Si ce te faci daca se rupe? Si-ti dai seama tarziu? Eventual dupa vreo luna cand ai greturi dimineata. Prezervativul e ideal atunci cand nu ai un partener stabil. Trebuie sa fie de buna caliate pentru a se evita surprizele si nu e o regula ca el sa aiba prezervativ si tu, ca o lady ce te afli, poti avea. E adevarat ca taie cheful, ca reduce din senzatii, ca-ti sta pe creier numai ideea, dar la cate genuri de prezervative exista, sigur poti gasi unul potrivit. Imi aduc aminte ca in facultate am facut promotie la prezervative (cea mai tare promotie a fost) si ma miram de ce lumea imi spunea ca nu poarta asupra lor prezervative, ca prefera alte metode sau ca vor copii. Mama ei de musama! 😛

Cu piluele contraceptive nu-i de glumit. Adica nu se administreaza dupa ureche, ci la sfatul medicului, pentru ca acestea mai regleaza si alte procese metabolice la unele persoane. Pe de alta parte, daca sunt luate din 2 in 2… vax albina! Trebuiesc respectate perioadele de pauza intre ele, la fel perioada minima pana sa te apuci de facut copii. Mare atentie la interactiunea cu alte medicamente, pentru ca efectul unora le pot anula pe celelalte! Cunosc o persoana care lua un tratament si lua pastile si a ramas insarcinata. Si inconvenientul e ca trebuie luata la ora fixa si in fiecare zi, pune alarma la telefon ca altfel o iei degeaba!

La altii e mai simplu, folosesc metoda calendarului. Ei bine, asta functioneaza atunci cand menstruatia este aproximativ ceas. Si in perioada periculoasa se recurge la coitus interruptus. E ok, nu se aplica la toata lumea si se calculeaza perioada fertila dupa un studiu de cateva luni. Tot pe baza asta se fac calcule si pentru conceptie. Riscul e sa ramai cu ochii in soare atunci cand esti almost there…

Mai exista niste foite contraceptive, se administreaza local, se topesc si se elimina dupa actul sexual impreuna cu lichidul seminal, la dus. Nu stiu cat de sigure sunt. Probabil la fel de sigure ca metoda babeasca pe care-am auzit-o candva: introducerea in vagin a unei bucatele de pulpa de lamaie, pentru a crea un mediu foarte acid si a omori inotatorii prea temerari. Nu imi inspira incredere deloc, ba dimpotriva, cine stie ce naibii infectie mai risti sa faci!

Steriletul mi se pare scary, nu stiu de ce. Probabil e bun si eficient. Stiu ca este recomandat femeilor care deja au nascut, deci probabil inainte poate avea efecte secundare (?). Despre plasturele care se lipeste pe abdomen nu stiu mare lucru, dar n-am auzit lucruri extraordinare despre plasturii pentru fumatori, asa ca, extrapoland, nu-mi inspira incredere. Pe langa asta, parca as sta mereu cu grija sa nu se dezlipeasca si sa-si piarda efectul. Inelul vaginal pare a fi o varianta comoda si usoara. Diafragma la fel. Injectiile lunare sau trimestriale ma sperie, pentru ca urasc acele. Pentru mai multe metode de contraceptie, puteti citi aici.

Eu una cred ca pentru a fi ideal, un contraceptiv ar fi excelent daca ar fi o bratara pe care s-o porti tot timpul si, in contact cu pielea, sa-ti asigure protectia de care ai nevoie, eventual si impotriva BTS. Contraceptivul ideal nu trebuie sa aiba efecte secundare, nu trebuie sa se simta, sa se vada, sa nu strice in niciun fel pasiunea, sa nu fie un stres si sa fie la indemana si ieftin.

Sunt foarte curioasa cum vede jumatatea mai buna a Marului contraceptivul ideal. De asemenea, ca o mama responsabila ce sunt, vreau sa-mi supraveghez fetele adoptate virtual, deci Croco si Marmo sunteti invitate! 🙂

Leapsa despre viata

Am tot vazut leapsa asta prin blogosfera si tanjeam in liniste sa fiu lepsuita. Si vad ca aia mica, scorpiuta dintre fiicele mele, Marmotzica, mi-a pasat-o. Cica ar trebui sa zic an de an ce-am realizat in viata asta pana acum. La naiba, vor afla toti cititorii cat de batrana sunt! 😛 Dar chiar nu ma deranjeaza, ca oricum nu-mi arat varsta (vorbeste lumea).

Sa purcedem, zic! Oricum, mare greseala sa dai o asemenea leapsa cuiva cu memoria mea. 😀

M-am nascut sambata, de-aia poate-mi place weekend-ul. Era soare si frumos, dar de a doua zi a inceput ninsoare abundenta. Am ceva poze „clasice” dar nu stiu de la cate luni exact. Cica pe la 11 luni faceam „mam-mam” dupa un caine. O iubeam mult pe o vecina si pe bunicul, cand ii vedeam, ma activam.

Pana la 2 ani si ceva, aproape 3 am stat la Brasov. Neavandu-i pe bunici aproape, aveam bona. O tin minte si acum, tanti Ela, avea un par extrem de lung, ma imbraca si stateam la usa pe hol s-o astept sa se pieptene. Mereu aveam impresia ca e rea si are ceva cu mine, cand nu vroiam sa mananc dadea cu pliciu-n masa (Prigoana de la ea o fi invatat) si de frica mancam.

Cand am inceput gradinita, pe la 3 ani si ceva, m-am mutat in Bucuresti. Din prima zi cand am intrat pe usa, am pus ochii pe un baietel, Stefan. In rest, am fost un copil sociabil. De mica manifestam inclinatii artistice. Si iubeam cartile de colorat.

La 4-5 ani eram cu spray-ul in fata oglinzii cantand piesele Sandrei, eram vedeta la serbari, invatam poezii, iar tata si bunica mea se ocupau de costume, astfel ca eram intotdeauna o aparitie. Bunicul meu imi citea povesti, ma ducea prin parc, ma plimba peste tot… aveam o mare admiratie pentru el. Iau eu ii prescriam dipiridamol, de saracu’ cred ca l-am supradozat, eram cea mai doctorita. Totusi, cand eram intrebata ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare raspunsul era fara doar si poate „Cantareata, dansatoare sau actrita!”. Si mai aveam un mare talent la disparut din fata blocului, de ma cautau innebuniti cu orele. Tocam hartie la greu, faceam planse folosind tocatura de creioane… faceam petalele florilor si-n rest desenam. M-a invatat bunica sa trag la masina, am facut bonete la papusi.

Pe la 6 ani ma pregateam pentru scoala, citeam literele din ziar, imi placeau povestile. Tot atunci nu mi-a mai placut de Stefan, ci de Sanducu, am poza cu el cand ne tinem de mana. Am fost la botezul varului meu si uitandu-ma la el in patut, am facut un test. L-am strans de nas, sa vad daca deschide gura sa respire… se inrosise copilu’… si-a inceput sa urle.

La 7 ani eram scolarita cu acte-n regula si aveam cea mai severa invatatoare din scoala, m-a batut cu linia la palma. Mama imi rupea foile, ca zicea ca scriu urat, eu boceam. Si sambata mergeam la scoala, aveam desen, lucru manual etc. Tot atunci a fost si revolutia, am avut o vacanta de iarna foarte lunga. Urmatoarea vara mi-am rupt nasul si mi-a murit sora la nastere. 😦

La 8 ani eram mutata intr-un alt cartier, incepeam clasa a doua intr-o noua scoala si eram tunsa foarte scurt. Tot atunci am fost prima data in tabara, la munte. Eram cam cea mai mica… am fost televizorul lor… le cantam reclamele la Jelibon si Bonibon. A fost primul an cand mi-am serbat ziua de nastere, au venit cateva colege la mine acasa.

La 9 ani mergeam singura la inot, la strandul Tineretului. De asemenea mergeam si la Palatul Copiilor. Am fost la dansuri populare, dans modern, gimnastica si muzica.

La 10 ani m-am serbat cu ceva mai multi colegi, mi s-a spus ca implinesc o varsta importanta. Am avut cea mai tare serbare de final de ciclu primar, cu poezii, cantece, momente artistice individuale (Elena balet, eu am cantat, Mihai a dansat ca MJ), prezenare de moda (sport, zi si seara). Am concurat cu familionul la „Feriti-va de magarus”. Am mers in tabara la Navodari cu Palatul. L-am pupat pe MJ.

La 11 ani ieseam pentru prima oara din tara, mergeam cu ai mei in Egipt. Am fost extrem de impresionata, m-as intoarce acolo oricand cu cea mai mare placere. Am fost concurenta la emisiunea „7 note fermecate”.

La 12 ani am inceput sa simt gustul muntelui, aproape in fiecare weekend mergeam cu diriga si faceam trasee. Veneau si aia mari cu chitarile si cantam seara la foc. Priceless! Tot atunci a murit si bunicul meu preferat, am fost extrem de trista. De atunci am spus ca refuz sa merg la inmormantari (sper sa nu fie cazul prea curand). Am inceput sa tin un jurnal.

La 13 ani ma serbam pentru 14, deoarece am primit un cadou frumos atunci, pe fratiorul meu. Am fost foarte fericita, il priveam ca pe o mica minune. Am invatat sa tricotez si sa crosetez.

La 14 ani invatam temeinic pentru liceu. Scriam pagini intregi de comentarii, aveam galma la degetul mijlociu. Faceam meditatii la mate cu unchiul meu care-mi spunea ca o sa ajung gunoiera (am ajuns si „gunoiera”, dar nu-mi pare rau), si la romana cu o doamna profesoara geniala, iubesc gramatica de atunci. Banchetul l-am facut la munte, la o cabana, a fost foarte frumos.

La 15 ani eram boboaca si credeam ca toata lumea e a mea. Am avut un declin extraordinar la note, de i-am speriat pe ai mei. Astfel ca tot liceul am facut meditatii la mate.

La 16 ani eram dadaca de ocazie, ducand copilu’ la nisip in parc. Mergeam in vacanta in zona Buzaului, am avut niste vacante super acolo cu Corina, vara-mea. Tot pe atunci faceam bratari de noduri, acum am uitat cum se incepe.

La 17 ani am avut primul prieten serios. Dezamagiri, boceli, ale tineretii valuri. Tot atunci am fost o luna in vacanta in State. Nu mi-a placut, de atunci am simtit ca nu pot sa plec in alta parte, ca-mi iubesc tara. Tot atunci am fost si prima oara intr-un club din Regie, respectiv Dumars.

La 18 ani am facut o petrecere de pomina, am avut vreo 50 de invitati, de i-am speriat pe ai mei. Amestecand grupurile de prieteni a iesit „cu cantec”, poate voi povesti intr-un post. In afara de majorate, nu prea ieseam. Abia asteptam sa scap de liceu, sa intru la facultate si sa fiu libera. Daca pe la inceputul liceului imi doream sa fac Dreptul, pe parcurs m-am razgandit si am ales ASE-ul. Dupa ce-am intrat la facultate, am avut o vacanta nebuna la mare cu o prietena… de pomina. Am fost in China. M-am indragostit iremediabil, si acum il iubesc, dar greselile prostesti de atunci si multi alti factori ne-au despartit. Nu se stie niciodata…

19 ani. Eram la facultate, aveam o gasca de 4 fete cu care umblam peste tot, ne distram f bine. Ma machiam cand mergeam la facultate, super realizare. Si mai si fumam. Pe tema asta aveam acasa numai discutii. Nu-mi placea matematica aia. Dar n-am avut nicio restanta.

La 20 de ani am primit cel mai tare aranjament floral de pana atunci. Am avut un mare crush pentru un cineva. Singura restanta din facultate, statistica, am luat-o in toamna. Ma clubaream intens. M-am lasat de fumat.

La 21 de ani s-au schimbat grupele la facultate, incepusera specializarile. Am cunoscut-o pe Simo si m-am apropiat de alti colegi cu care nu aveam tangente prea mari. Am inceput sa fac promotii si sa-mi castig proprii banuti. Am luat preselectia la Big Brother, dar n-am ajuns printre cel selectati. Tot atunci am inceput sa cant cu Alb-Negru.

22 de ani m-au prins cu varsat de vant luat de la frati-miu. Am avut un bal superb la CCA, dar si o licenta greuta, n-am fost prea multumita de rezultate. L-am cunoscut pe cel care avea sa-mi fie aproape 3 ani.

La 23 de ani eram angajata, cu carte de munca si tot tacamul. Aveam o tanti care-mi manca nervii pe paine, de ajunsesem sa-i fac si poezie.

La 24 de ani am inceput sa calatoresc mai mult si sa merg la nunti. De asemenea am terminat si masterul. Cu 10.

La 25 de ani imi doream sa fiu fericita. M-am operat la nas, deviatie de sept. Aveam alt job, la o multinationala, am fost la training-uri, petreceri ale firmei, a fost o perioada frumoasa. Totusi, am ales sa plec si sa iau totul de la 0, in alta tara. Mare greseala, mi s-a confirmat inca o data faptul ca locul meu e aici, cel putin acum.

La 26 reusisem sa ma redresez si sa-mi gasesc alt job, eram extrem de multumita. M-am apucat de blog, am inceput sa ma implic in campanii umanitare… sa iau viata asa cum e si s-o abordez altfel, sa-mi gasesc resursele facand bine in jurul meu.

La 27 de ani am avut o aniversare excelenta, m-am simtit super, de parca viata mea abia incepea. Am tot calatorit, acum cat mai pot. Am cunoscut multi oameni, unii mi-au ramas foarte dragi, cu altii am ramas in relatii bune. Si mi-am mai omorat niste pitici de pe creier.

La 28 de ani, dupa ce mi-am pierdut job-ul, am renuntat la altul dupa o saptamana si sunt la inceput cu altul, am decis ca in timp sa fiu propriul meu sef, pentru a evita situatii neplacute ca cele prin care am trecut. De aceea am lansat proiectul „One Night Dress” si sper sa fie ceea ce-mi doresc, sa mearga si apoi sa mai pot cladi pe langa.

The show must go on! De aceea leapsa vreau s-o preia Morena (ma bucur ca ne-am revazut) si Catalin (merci pt toata rabdarea si toate pozele!).

Weekend cu dragoste

Weekend-ul asta am asistat la unirea destinelor a doi oameni care-mi sunt extrem de apropiati si dragi. A fost un eveniment mult asteptat de familie, de prieteni si m-am simtit tare bine sarbatorind alaturi de ei. E vorba de varu’ Marius, care, dupa ce a facut cununia civila anul trecut si botezul la inceputul verii, a trebuit sa presteze si felicitari, masa si dans, sa dixtreze neamurile.

Asa ca sambata dimineata eram la coafor sa ma fac frumusica. Tanti de acolo mi-a executat un coc frumos, nu de tantica, ci tineresc, prins foarte bine ca sa ma pot zbantui in voie si alta mi-a dat 23 de ani (mai tarziu la nunta cand mi-am cunoscut o verisoara de a carei existenta nici nu stiam, mi-a dat 21 de ani si tot in aceeasi seara un prieten de-al lu’ varu’ a zis ca sunt ’86-’87…muah, merci!)! 😀 Astfel, cu zambetul pe buze, m-am machiat cu portocaliu si chiar imi sta bine, m-am chinuit vreo juma’ de ora sa-mi pun genele, dar rezultatul a fost pe masura si a tinut super. Am fost gata aproximativ la timp sa plecam spre Pitesti, locul de desfasurare a ostilitatilor. Ajunsi acolo, m-am echipat cu rochia de la H&M (love it 4 it’s style), pantofii luati cu 2 zile inainte, m-am accesorizat frumos, l-am frezat pe copilu’, l-am stresat pe tata sa ia aparatul si am plecat acasa la miri.

Bai, ce fata frumoasa! De mireasa zic. Mi-era atat de drag sa ma uit la ea, era superba, varu’ e un norocos, stiu eu sigur! Nepoata-mea m-a topit iar, e o gagalice minunata, o iubesc rau… cand m-a vazut iar a inceput sa-mi gangureasca frumos cum face ea de fiecare data, apoi a inceput sa chiraie. Am luat-o in brate si-a tacut instant, se holba cu ochii aia mari frumosi albastri la mine si o molfaia pe suzi… e o scumpa si o dulce… dar na, are cu cine sa semene!

La biserica a fost scurt si cuprinzator, exact asa cum ar trebui sa fie, nu cum am vazut la alte nunti. Restaurantul a fost foarte frumos aranjat, l-am vazut si gol si plin de lume, arata tare bine pentru nunta, se preteaza evenimentelor. A avut niste interpreti de muzica populara si a avut trupa de la Happy Hour pentru fondul muzical. Mi-a placut foarte ca tineretul a stat la etaj si ceilalti jos, vorba Liviei, „voi astia de sus de stati la balcon cu paharul, asa ca la club, miscati-va jos si dansati”. N-a fost cazul meu, mi-am rupt picioarele pe hore si sarbe, am dansat cu placere pana m-am facut lac de apa si cand ma racoream o luam de la capat.

Mireasa a fost furata cu alai mare, nu stiu ce s-a intamplat, ca n-am fost printre autori. Eu l-am anuntat pe varu’ ca de obicei la ce nunti am fost am furat mirele si, deci, si el va fi furat. Aiurea! Pai ce, am putut sa ma inteleg cu el?! Chiar si cand mi-am luat aliati sa-l convingem… nimic!

Imi pusesem mai demult in gand sa le fac mirilor o surpriza muzicala, dar am zis ca ma voi orienta acolo pe loc. N-au vrut sa-mi zica pe cine au invitat sa cante, asa ca, m-am bazat pe noroc. Trupa de la Happy Hour e foarte misto, ca prestatie live, dar si ca oamenii care o compun. Am stat la palavre cu Madalina, blonda, si e super de treaba. Pe Alina am intrebat-o cand ne-am intalnit pe hol daca vor canta „Lele„… asta-mi venise in cap ca as putea canta cu ei si, cand mi-a zis ca nu mai canta gen folclor, m-am desumflat si am zis ca asta e, nu mi-a iesit surpriza. Noroc cu un impuls primit (merci mult!), ca am fost trimisa jos sa cant… era „I love rock ‘n roll„… si am zis ca poate cant. Parca tot n-aveam curaj. Nu stiu ce-aveam, ca nu-mi sta in fire sa fiu timida, mai ales la de-astea. Ei bine, cand am auzit acordurile de la „The Best„, parca mi-au crescut aripi, am prins curaj si m-am apropiat de scena si i-am cerut Alinei microfonul. Mi l-a dat si-am urcat pe scena. Nu-mi dau seama cum au reactionat instrumentistii atunci, nici toata lumea care dansa, stau acum si incerc sa-mi amintesc o expresie a cuiva si am un mare blank in cap. Stiu doar ca am urcat pe scena si am cantat din suflet piesa aia, in duet cu Madalina, am trait-o intens si parca timpul s-a dilatat. Au fost cateva minute de nedescris ca senzatie! Multa lume imi stia pasiunea pentru cantat, ca merg la karaoke, dar mai nimeni din cei prezenti nu ma auzise cantand. Am primit feedback pozitiv si-am fost atat de fericita ca am putut sa-mi indeplinesc visul de-a canta o piesa la nunta lui Marius… yessssssss!

Pe langa faptul ca mi-au spus ca am voce buna si initial s-au panicat cand am luat microfonul, crezand ca le voi face praf piesa, unul dintre ei mi-a spus ca seman cu Elena Gheorghe. Este a nu stiu cata persoana care-mi spune asta… o tot aud din facultate… ok, asa o fi. Da’… chiar asa de tare seman? 😀

Fratiorul meu golan a stat cu mine la masa, dar nu prea mi-a scos peri albi, a fost cuminte si chiar s-a distrat. Motivul aveam sa-l aflu mai tarziu. Da, foarte tarziu m-am prins ca s-a trotilat. M-am agitat, am urlat la el… so what?! Radea de ziceai ca era fumat. Chiar ma mirasem eu cum de danseaza el sarbe… bine, cam impleticit, ce-i drept, dar stiam ca are doua picioare stangi. L-am pus sa stea cuminte intr-un colt sa nu-l vada mama. Nu mai stiu ce-a facut, chiar n-am stat cu ochii pe el, nu stiu cand a baut si ce, mi-a zis mai tarziu ca vin facut spritz. Bineinteles ca mama s-a prins si-a venit val-vartej la mine… l-a certat ea, l-am certat eu… si el saracu’ „Hai ma, Ada, lasa-ma sa ma simt si eu bine! Acum simt ca plutesc. Cea mai tare nunta, pe cuvant! Stiu ca maine o sa fiu un om mort, c-o sa ma omoare mama!” 😆 Bine ca nu i s-a facut rau!

Dupa parerea mea, s-a terminat cam repede nunta, pe la 4 jumatate, drept urmare, n-am vrut sa dorm, asa ca, dupa un tur al Pitestiului, ca ne-am ratacit, am stat la sueta cu doi prieteni de-ai lu’ varu’ si-am povestit cate-n luna si-n stele, am notat niste faze, vorbe de duh… know-how, ce sa mai! …pana s-a facut ora sa eliberam camerele si sa mergem la ciorba de potroace.

Da, deci mi-a placut foarte la nunta, a trecut extrem de repede si-mi pare tare rau ca s-a terminat. Sincer, a zburat timpul pentru ca eu am constatat ca am fost foarte inteligenta si n-am poze… nici singura, nici cu mirii, nici cu ce prieteni mai vroiam sa ma pozez. Sa vedem ce-oi avea pe la fotograf, dar pentru alea mai am de asteptat. Pana una alta, poze, asa, de samanta:

Ordine prin amintiri

Dupa multe insistente, amanari din partea mea si amenintari din partea alor mei „daca nu le triezi, ti le arunc pe toate„, mi-am facut timp si-am facut ordine in lucrurile din fosta mea camera. Am adunat de-a lungul timpului toate nebuniile si mi-a fost greu sa ma despart de unele, la fel cum mi-a fost floare la ureche sa renunt la altele.

A trebuit sa trec peste teancuri de cursuri, agende, agendute, foi, foite, scrisori, poezii, caiete… au fost atatea care m-au facut za zambesc instant… imi sunt atat de dragi… si n-am putut sa renunt. Ai mei probabil ca se gandeau ca face bani frati-miu de-un cico ducandu-mi toate hartoagele la maculatura. Las’ ca de restul de jumatate de cico ii dau eu bani! 🙂

Am gasit caietul de cantece de la Palatul Copiilor, poezii scrise prin toate agendele, ale mele, ale colegilor, cugetari furate, desene, liste de invitati la ziua mea, de bagaje pentru plecat pe cine stie unde, ganduri de-ale mele scrise pe foi volante, numere de telefon, poze adunate in timp, corespondenta cu prietenii, felicitari primite, carnetelul de urari de la sfarsitul liceului, jurnalele mele… wow, atatia ani adunati pe petice de hartie…!!!

Asa ca m-am hotarat, pe langa manualele de la facultate, am pastrat si cursurile, ca poate i-or trebui lu’ copilu’ mai incolo, cutia cu poze am luat-o, trebuie sa intru in ele sa le sortez cat de cat cronologic, abia astept, probabil fiecare imagine imi va trezi cate o amintire; iar jurnalele… nici nu-mi vine sa cred cate pagini am umplut… am inceput sa scriu prin ’96 si am descoperit ca m-am oprit din scris pe la sfarsitul lui 2004, in ultimul an de facultate. Mor de curiozitate… le voi lua la recitit, de la cap la coada, probabil voi rade de ma voi prapadi, probabil imi voi mai aduce aminte, ma voi amuza de banalitatile care mi se pareau atunci importante si-mi voi revedea o parte din evolutie. Am gasit pe niste foi cateva ganduri pe care chiar ma gandeam sa le scriu aici, merita citite. Sunt convinsa ca, pe masura ce voi reciti, voi avea parte de surprize, de amintiri rascolite, de stari de melancolie… dar sunt amintirile mele si tin la ele, sunt parte din mine si imi exerseaza memoria!

Voi cand ati deschis ultima oara cufarul cu amintiri… si ce efecte ati simtit?

O nunta frumoasa

In acest frumos weekend presarat cu ploaie fix cand nu trebuia, am fost la nunta unui fost coleg de facultate, totodata si de liceu si mi-a placut foarte. Despre el am mai povestit aici si aici, ne leaga amintiri incepand dintr-a noua, tabere, petreceri, proiecte (numai eu stiu cat am muncit) si cand mi-a spus ca se insoara, m-am bucurat pentru el, iar invitatia la nunta a fost o surpriza placuta si m-am dus cu drag.

Asa ca iacata-ma-s sambata aranjata ca o floricica solicitandu-l pe tata sa ma arunce din masina la petrecere, ca n-aveam pe unde sa parchez si vroiam sa beau si eu ceva alcoolizat. Am ajuns la nunta odata cu ploaia, nu mi-am stricat machiaj sau coafura, i-am fentat pe miri intrand prin spate, am ciocnit sampanie, ne-am pupat, i-am felicitat… si nu am putut sa nu-i spun Otiliei cat de frumoasa era! Mi-a placut rochia la nebunie! Am pozat-o de cate ori am avut ocazia.

„Campul de lupta” a fost sala mare de la CCA, locul unde-am avut noi balul la final de facultate. Uof, alte amintiri frumoase! Initial eram asezata la o masa mica si retrasa, cu Razvan, colegu’ cu moastele si alte doua colege de liceu, dar s-a schimbat schimbarea si-am ajuns la o masa mare, alaturi de colegi de liceu. M-am simtit in elementul meu, mi-a facut placere sa-i revad pe toti, am depanat amintiri, am povestit, ne-am pozat, am pus tara la cale, ne-am hlizit, ne-am bucurat ca nu ne-am mai adunat in formatia asta de ani buni, am dansat pana nu mi-am mai simtit talpile… a fost o nunta wow!

Pe langa atmosfera, dans, voie buna, a trebuit sa-mi respect traditia initiata acum niste ani, cea cu furatul mirelui. 🙂 Dar, nu stiu cum se face, ca am fost luata pe sus si cand s-a furat mireasa. Am participat la negocieri si-a iesit ca Plutto trebuie sa dea o sticla de whisky, sa danseze salsa si sa-i faca o delcaratie Otiliei. S-a descurcat de minune, aveam emotii la salsa aia, desi n-ar fi trebuit, ca ne-au surprins placut pe toti cu dansul de inceput, unde-au avut o intreaga coregrafie si ne-au lasat cu gura cascata! Cine il stie pe Plutto intelege uimirea noastra. Oricum, nesuferitii astia toata seara au facut misto de el, din „Mirel” si „Miresel” nu l-au scos! 😆

Si, cum ziceam, l-am furat si pe Plutto. Oricum, l-am anuntat sa stie, sa nu faca vreo faza, i-am explicat ca la cate proiecte am facut pentru el, ar fi culmea sa nu ma lase sa-mi fac damblaua! 😛 Si l-am dus aproape, unde-am dus-o si pe Oti, pe bancuta in fata la Odeon. Deh, daca mai toti eram fara masini… unde sa fugim?! Bine ca n-au fost ursuzi sa se supere si nici noi n-am exagerat cu timpul de rapire. Asa, toata lumea a fost foarte multumita, iar chestia asta a avut efectul scontat si anume sa ne amuzam. Iar cererea mirelui pentru a se intoarce a fost ca mireasa impreuna cu fetele sa danseze Pinguinul. Da, ce rau mi-a parut! 😛

La aruncatul buchetului ne-a aliniat Otilia ca la armata, s-a intors cu spatele si l-a aruncat… fix pe directia mea… mi-a udat rochia si l-am prins undeva prin dreptul genunchilor, reactii lente, dom’le! Deci pot spune ca macar o data-n viata am prins si eu buchetul! Si mi-au pus voalul pe cap, toata lumea care cu felicitari, care cu urari, care cu misto-uri… pfuai! Chiar am intrebat daca era planificat ceva cu buchetul ca sa stiu cine ma injura, se pare ca de data asta am avut noroc. Jartiera a prins-o un fost coleg, si-a pus-o bentita si asa a plecat de la nunta. Am stat ceva cu voalul ala… Oti, esti o eroina, e stresant, simti ca ai un par luuuuung si enervant care-ti tine de cald.

Bineinteles ca am plecat printre ultimii, asta pentru ca m-am simtit tare bine, iar nunta a fost un succes si sunt convinsa ca toti ne vom aminti cu placere! Si punand tara la cale, am stabilit ca impreuna cu un coleg si-o colega, vom organiza la anul intalnirea de 10 ani de la absolvirea liceului! Doamne, ce trece vremea! Dar e datoria noastra sa ne face viata frumoasa, nu?! Si sa zambim cat mai mult, sa avem motive s-o facem si sa avem amintiri de neuitat! Am zis!

Casa de piatra Otilia si Radu!!! 🙂