Si eu sunt #colectiv

La sfarsit de an toata lumea face bilanturi, cum a fost, ce an au avut, ce-si doresc pentru noul an, etc. De niste ani, pe data de 31 decembrie imi scriu pe o hartiuta dorinte pentru anul urmator. De cele mai multe ori le ratacesc si nu stau sa bifez, multe dintre ele, fiind importante (pentru mine) nu s-au indeplinit nici pana acum, asa ca le-am cam translatat de pe un an pe altul.

In mare parte, la lucrurile marunte, este suficient sa le gandesc sau sa le dau glas si se cam indeplinesc. Cred ca anul asta voi renunta la ideea de lista si… let it be!

Anul asta a fost unul darnic cu mine, un an greu, dar cu schimbari in bine. Ultima lui parte, in schimb, m-a incercat emotional destul de mult. Poate nu as fi indreptatita sa fiu atat de afectata dar pentru moment, asta este starea si asa rezonez. Toata lumea stie ce s-a intamplat la Colectiv. Nu am fost acolo, dar a fost fratele meu. Nu voi povesti prin ce am trecut pana am dat de el, pentru ca nu as sti sa redau starile traite. Nu i-am cunoscut personal pe niciunul dintre cei care si-au pierdut viata, dar ii cunosc pe o parte din prietenii lor. A fost si este greu pentru multi. Din pacate, nici acum, ca nici atunci, nu-mi gasesc cuvintele sa scriu ceva de Doamne ajuta despre subiectul asta. S-a scris mult prea mult, s-au intamplat multe, inca nu este o poveste incheiata. Iar decizia mea este sa ma implic, sa ajut cu orice pot, sa ma rog, sa tin pumnii, sa…nu stiu, orice!

Tot ce pot spune este ca sunt extrem de recunoscatoare pentru faptul ca Andrei a scapat cu arsuri minime, ma bucur ca am pe cine sa cert, pentru cine sa-mi fac griji, cine sa-mi scoata peri albi si sa ma scoata din minti. Sunt cu sufletul alaturi de toti, cei plecati nu vor fi uitati, iar pentru cei ramasi imi doresc recuperare rapida si fara urme! Si orice ar fi, toti suntem #colectiv, pentru ca #impreunarezistam si #nuuitamcolectiv!

Sa avem cu totii un an asa cum ni-l dorim fiecare, sa fim sanatosi si sa apreciem oamenii si lucrurile din jurul nostru mai mult, pentru ca avem senzatia ca ni se cuvine tot si uitam sa fim recunoscatori pentru lucrurile simple. Iar eu sunt fericita sa am familia completa, sanatoasa, un trai decent si multe alte lucruri marunte. Fara liste, fara frustrari ca nu ni s-au indeplinit planurile, doar ganduri bune si zambete, atat! Sa fim mai buni! 🙂

Incepe scoala…

Drumul meu spre birou trece pe langa mai multe scoli. Scoli unde am vazut agitatie. De fapt, mi-am adus aminte ca azi e prima zi de scoala cand, ducandu-ma pana la magazin, inainte sa plec, am vazut o tanara familie cu copiii de mana sa-i duca la scoala. Mentionez, tanara familie de cocalari. El in treling 😛 si cu basca, ea cu parul in vant si cu tocuri imense, iar baietii, micuti, imbracati in uniforma, cum trebuie sa fie un copil pregatit pentru scoala, dar aveau freza facuta cu gel, amandoi, cu creasta. M-am uitat la ei, erau scumpici asa, ca pareau a fi clasa I, cel mare poate a II-a-III-a… dar cand i-am vazut cu freze… si le-am vazut si parintii, am zis da, e clar, uite noua generatie de cocalari, ce sa invete copiii cand vad asa si sunt invatati prost de catre parinti?! Trist! Rau! 

Continuandu-mi drumul, am trecut pe langa doua licee. Aici e durere mare. Nu se mai vede diferenta, care e la liceu si care inca in scoala generala, numai cei mai micuti aveau uniforme, sau ceva ce semana a uniforma. Am vazut multi copii grasi, obezi chiar. Ce parinti inconstienti, ii indoapa cu fast-food la sfarsit de saptamana, ca premiu ca au luat cine stie ce nota, sau nu stiu, dar multi copii vad asta ca pe o recompensa.

Liceenii din ziua de azi se imbraca aiurea. Lasandu-i la o parte pe cei apartinand anumitor curente, ceilalti erau imbracati de parca ieseau sa bata mingea in spatele blocului. Nu stiu, ma gandesc si eu, fiind prima zi de scoala, sa te duci mai frumos imbracat, mai aranjat, mai apretat, cu niste haine eventual noi, daca nu, curate si calcate… Fetele, care mai de care mai boite, aratau ridicol cu buchetul de flori pentru diriginta intr-o mana si cu tigara in cealalta. Baietii, care mai de care cu tunsori fistichii, dar tot stilul cocalar, cu chica aia oribila la spate, cu tepi si taieturi neregulate. Atitudini de-alea de eu sunt smecher, ce p*** mea m-am trezit sa vin la scoala… sprijiniti de gard, langa chioscul cel mai apropiat, fumand si scuipand. O imagine „de vis”!

O alta imagine mirobolanta mi-a torturat definitiv retina pe ziua de azi, m-a eclipsat de-a dreptul. Am vazut o minunata reprezentanta a pitzipongimii, purta un hanorac mov, iar in partea din fata avea paieta langa paieta… muov cu hargintiu! Am clipit ca dupa poza cu blitz… horror! Cine face asemenea haine? Da’ cine le poarta? Ei bine, am gasit raspuns la dilemele mele, preferam sa nu!

Si cum meditam eu asa, ma gandeam ca nimic nu mai e ce-a fost si ca ne ducem p**** de suflet in stilul asta, ce viitor sumbru au noile generatii, am vazut o graviduta trecand pe langa masina. Si vorbeam eu cu mine… frate, cum sa mai faci un copil in lumea asta? Si sa-l cresti, sa-l educi si cand ajunge la scoala, va fi printre cocalari. Si cum sa te lupti cu atatia, sa-l pastrezi un copil normal, cand juma’ de zi el are influenta lor??? Doamne fereste, sper din suflet sa se remedieze lucrurile pana cand va ajunge copilul meu de varsta scolara (nu e nici macar pe drum)! Ma gandesc cu groaza ca frati-miu azi incepe clasa a 8-a si are si el specimente in jur, sper doar ca e suficient de destept sa vada ce-i bine si ce nu si sa n-o ia pe carari. Nu de alta, da-l bat cat e el de mare de nu se vede! 😀

Totusi, am vazut si copii ok, care aratau de varsta lor, care se bucurau ca-si revad colegii, prichindeii erau de mana cu parintii si mergeau cu flori la doamna invatatoare, si sper ca sistemul asta tampit  si cloaca asta care e peste tot n-o sa-i inghita si pe ei! Ramane de vazut. Dar tot raman la concluzia bunicii, pe care, din pacate o spun din ce in ce mai des: „Nu mai e ca pe vremea mea”.