decembrie 31, 2015

Si eu sunt #colectiv

La sfarsit de an toata lumea face bilanturi, cum a fost, ce an au avut, ce-si doresc pentru noul an, etc. De niste ani, pe data de 31 decembrie imi scriu pe o hartiuta dorinte pentru anul urmator. De cele mai multe ori le ratacesc si nu stau sa bifez, multe dintre ele, fiind importante (pentru mine) nu s-au indeplinit nici pana acum, asa ca le-am cam translatat de pe un an pe altul.

In mare parte, la lucrurile marunte, este suficient sa le gandesc sau sa le dau glas si se cam indeplinesc. Cred ca anul asta voi renunta la ideea de lista si… let it be!

Anul asta a fost unul darnic cu mine, un an greu, dar cu schimbari in bine. Ultima lui parte, in schimb, m-a incercat emotional destul de mult. Poate nu as fi indreptatita sa fiu atat de afectata dar pentru moment, asta este starea si asa rezonez. Toata lumea stie ce s-a intamplat la Colectiv. Nu am fost acolo, dar a fost fratele meu. Nu voi povesti prin ce am trecut pana am dat de el, pentru ca nu as sti sa redau starile traite. Nu i-am cunoscut personal pe niciunul dintre cei care si-au pierdut viata, dar ii cunosc pe o parte din prietenii lor. A fost si este greu pentru multi. Din pacate, nici acum, ca nici atunci, nu-mi gasesc cuvintele sa scriu ceva de Doamne ajuta despre subiectul asta. S-a scris mult prea mult, s-au intamplat multe, inca nu este o poveste incheiata. Iar decizia mea este sa ma implic, sa ajut cu orice pot, sa ma rog, sa tin pumnii, sa…nu stiu, orice!

Tot ce pot spune este ca sunt extrem de recunoscatoare pentru faptul ca Andrei a scapat cu arsuri minime, ma bucur ca am pe cine sa cert, pentru cine sa-mi fac griji, cine sa-mi scoata peri albi si sa ma scoata din minti. Sunt cu sufletul alaturi de toti, cei plecati nu vor fi uitati, iar pentru cei ramasi imi doresc recuperare rapida si fara urme! Si orice ar fi, toti suntem #colectiv, pentru ca #impreunarezistam si #nuuitamcolectiv!

Sa avem cu totii un an asa cum ni-l dorim fiecare, sa fim sanatosi si sa apreciem oamenii si lucrurile din jurul nostru mai mult, pentru ca avem senzatia ca ni se cuvine tot si uitam sa fim recunoscatori pentru lucrurile simple. Iar eu sunt fericita sa am familia completa, sanatoasa, un trai decent si multe alte lucruri marunte. Fara liste, fara frustrari ca nu ni s-au indeplinit planurile, doar ganduri bune si zambete, atat! Sa fim mai buni! 🙂

decembrie 30, 2015

Cum am slabit mai bine de 10 kilograme

1463671_668429003190790_1472405448_n

Mancatul este una dintre cele mai mari placeri ale vietii! Am spus-o mereu si o voi spune in continuare. La mine este pe primul loc, in ciuda faptului ca am slabit. Si nu, nu voi face reclama la cine stie ce pastile, ingrediente minune sau alte chestii care promit marea cu sarea peste noapte, voi povesti exact cum am resimtit eu.

Sa incepem cu inceputul. Pe „vinovat” il cunosc inca din scoala generala, il stiu cum a fost, ii stiu evolutia si mai ales ii apreciez munca de acum, e fantastic ceea ce face. Declick-ul s-a intamplat atunci cand am vazut-o pe sotia lui cum arata la cateva luni dupa nastere. Mi-am facut curaj, m-am hotarat sa schimb ceva in viata mea si… all in!

Tot ce mi-a explicat, frumos ca la scoala, la tabla, cu desene, a fost foarte logic, despre grasimi, despre proteine, carbohidrati, despre cum slabim si cum ajutam procesul de slabire, de ce barbatii slabesc mai repede decat femeile, despre cum trebuie sa-i dam motive corpului sa consume din depozitele de grasime, despre viata sanatoasa etc. A fost ca si cum mi-a luat cineva un val de pe ochi.

M-a pus sa notez timp de cateva saptamani absolut tot ce mancam, plus alte detalii, am facut analize de sange (plus hormoni) si apoi mi-a spus principiile dupa care se ghideaza, principiile care au functionat la el si ulterior la altii, mi-a judecat stilul de-a manca (doar de-aia eram acolo) si a spalat un pic cu mine pe jos. Mi-am asumat criticile si nu voi uita prea curand vorbele „mananci ca un muncitor!”.

E cazul de niste lamuriri si anume:

niciodata n-am fost obeza, sa ma revars sau sa ma deformez;
imi plac dulciurile la nebunie, imi place mancarea gustoasa, sunt cea mai pofticioasa fiinta pe care o cunosc;
iubeam Lipton verde si-l beam in loc de apa;
nu am avut zeci de kilograme de slabit.

Si intrand in hora, m-am hotarat ca o joc pana la capat. Ce putea sa iasa rau? Sa nu slabesc cat vreau, dar sa-mi schimb stilul de a manca si sa duc o viata mai sanatoasa, pe cand avantajele, ohoooo, nenumarate! 🙂

Pe scurt, LCHF (low carbs high fat) – oua, grasimi, unt, ulei de masline, avocado, masline, migdale, carne grasa, fructe de mare, peste gras si o multitudine de legume, astea sunt cateva exemple din ce poti manca. Paradoxal, slabesti mancand grasimi!

Si am avut ambitie. Lucrand la corporatie si fiind multe zile de nastere, numai eu stiu cate prajituri am mangaiat cu privirea, cate prajituri de casa am mirosit. Am balit si am trecut mai departe. M-am lovit de o gramada de intrebari, nu am raspuns convingator de ce slabesc mancand asa (culmea, si fara sport!), am facut fata cu brio misto-urilor „hai ma, ca daca ma apuc de cura, dau jos super repede!”, „vai, dar cum sa mananci atatea grasimi? te imbolnavesti de ficat” samd. Am vorbit eu cu mine in oglinda mult timp „Ada, nu ai voie dulce! Nu mai exista pentru tine iaurt cu fructe, croissant cu ciocolata, Kinder Bueno, Cini Mini’s si toate bunatatile cu cioco!” pana sa-mi intre in reflex, extrem de mult timp, fara sa-mi dau seama, refuzam spunand „n-am voie” (de am disperat tot biroul si chiar si acum imi mai scapa).

Am trecut prin stari de nervi, nervi la care de obicei rontaiam ceva, nervi ca mie mi-e foame si nu am voie sa mananc tot ce-mi place si „muscam” din oameni. Le multumesc totusi ca m-au suportat, sunt un om tare nesuferit la foame si la somn, si daca sunt amandoua combinate, esti dusmanul meu pe viata! 😆

Am trecut si prin stari de nerabdare „sa treaca mai repede timpul, sa vad rezultateee!”. Usor, usor, cu rabdare, mai vorbind singura, mai vorbind pe nenumaratele grupuri de whatsapp cu alti „oropsiti” ca mine si sustinandu-ne, am mai citit informatii legate de stilul asta de viata, au mai trecut starile de pofte si nervi si mereu „vinovatul” a fost acolo cu vorbele potrivite, mai incurajatoare sau mai usturatoare.

Sunt sadica si incapatanata, imi place sa-mi testez limitele, cu programul asta am vrut sa-mi demonstrez ca pot, sa fac ceva intr-adevar bun pentru mine si sa arat ca am vointa si sunt perseverenta. Am avut o perioada dulciuri in frigider, deschideam si le vedeam, apoi, ca un om nebun, tipam in frigider „nu ma tentati” si tranteam usa. Mi-am invins poftele, exercitii de respiratie, cu toate ca vorbeam despre mancare, o descriam atat de apetisant si cu atata patos, cu atatea detalii, incat chiar si unui om satul i se facea pofta sa manance ce-i povesteam eu acolo.

Si timpul a trecut, am eliminat din alimentatie multe, nu le prea duc dorul, am avut parte de monitorizare permanenta, in momente de cumpana am apelat la mici trucuri, per total am ajuns unde imi doream si simt ca se mai poate, trebuie doar sa vreau. Acum am ajuns la replici „te-ai topit de tot”, „esti prea slaba” (asta fiind mama care in facultate la un moment dat mi-a zis ca-mi pune lacat pe frigider :lol:), „mai opreste-te, imi placea mai mult de tine inainte”.

Acum, dupa mai bine de 7 luni, am de gand sa pastrez asta ca pe un stil de viata, nu e greu sa arati bine, doar sa stii cum si ce sa mananci, sa mananci cat mai curat. Rezultatele au venit treptat, prima oara mi-am dat seama ca lumea dupa vreo 2-3 luni, desi eu scadeam constant si uniform. Ma bucur din plin de ele, sunt mai sprintena, urc scarile fara sa gafai, arat mai pustoaica si parca zambesc mai mult.

E un drum anevoios, dar daca iti stii bine scopul, e realizabil, o spune cel mai pofticios om in viata. Si o recomand oricui vrea sa se reinventeze, sa-si schimbe stilul de viata, sa dea restart la sanatate si sa-si imbunatateasca viata si calitatea ei. Iar Vali, „vinovatul”, este aici pe tot parcursul, si prieten, si dusman, si calau, si judecator, si sustinator, si psiholog si consilier. Iar programul Body Engineering este ce trebuie!

Daca regret ceva, este ca nu m-am dus mai devreme la el. Si Vali mai face multe, de la cursuri de nutritie, detoxifiere, slabit, ingrasat, pana la alimentatie in sarcina, alaptare, diversificare, etc. Nu ii fac reclama, nu fac niciodata complimente gratuite, tot ce am povestit este perceptia mea despre tot ce mi s-a intamplat in ultimele luni, a fost cea mai buna alegere pe care am facut-o in ultimul timp!

PS: before si after:

august 20, 2015

Cappadocia cu TravelSelfie

Anul asta a fost anul Turciei. Dupa ce mi-am facut o dambla cu inotatul cu delfinii, am bifat-o si pe a doua, zbor cu balonul cu aer cald deasupra Cappadociei, la rasarit. Cum am ajuns la asta, voi povesti in cele ce urmeaza.

Mi s-a pus o pata de prin primavara cand am vazut pe maretul Facebook ca au fost niste oameni, bloggeri pe care-i stiu de niste ani si au povestit numai de bine, au postat poze superbe, au intalnit oameni frumosi si au adunat amintiri nepretuite si povesti de spus nepotilor. Asa ca am luat hotararea ca trebuie bifat si zborul cu balonul cu aer cald, e o experienta frumoasa care merita!

Si iata-ma la aeroport in creierii noptii, cu ochii scosi, dupa un somn de doar 3 ore, pregatita pentru o noua aventura. Am fost cu Simoneta si cu Schnitzel (gunoierii vechi isi aduc aminte de el) si cu multi alti oameni pe care i-am cunoscut acolo, reuniti de acelasi concept, TravelSelfie. Am fost un grup de 20, nici multi, nici putini, suficient cat pentru o vacanta de neuitat. I-am cunoscut si pe prietenii lui Mircea (Schnitzel), Andra, Narcisa si Bogdan si am avut noi grupuletul nostru de 6 mandri calatori. Am zburat Bucuresti-Istanbul-Kayseri si de acolo am fost cu autocarul in Mustafapasa, unde am fost cazati la un hotel sapat in piatra. A fost ceva inedit, nu are luxul si confortul unui hotel cu dotari de x stele, dar e pitoresc si are farmecul lui si, chiar daca am avut cea mai mica incapere, nu ne-a deranjat, important e sa am unde face dus si unde sa dorm.

Ziua in care am ajuns a fost cu program liber si, chiar si obositi, am inceput sa ne plimbam prin satuc si sa exploram. Am fost la muzeul papusilor, unde de niste generatii se confectioneaza papusi cu tinute traditionale si pe parcurs turistii au venit si au mai adus papusi de prin tinuturile de bastina, intregind astfel colectia. E un nene simpatic, care dupa ce iti taie bilete, iti spune ca e afacere de familie, pune cordon la intrare, inchide muzeul si se plimba cu tine si iti explica despre tot ceea ce vezi. Are si o terasa cu o priveliste fantastica si are si niste usi pictate deosebit, e de vazut! In explorarile noastre ne-am cocotat pe coclauri si am descoperit singuri pesteri sapate in stanca, unele ruine, altele in stare buna, am facut poze si ne-am amuzat. La intoarcere spre hotel, ni s-a parut frumoasa o curte interioara, am incercat sa vedem daca este cineva sa cerem voie sa intram. A aparut un nene care ne-a invitat sa facem poze daca vrem, basca, ne-a trimit sa urcam si pe acoperisul casei sa facem poze de acolo. Ne-am imprietenit cu multi caini si pisici, erau din belsug. La un moment dat mieuna o pisica intr-un fel aparte si s-a trezit Andra sa spuna „e un paun” 😆 . Dupa asta, mereu spuneam, „i-auzi, paunii”!

A doua zi a inceput tot dis de dimineata, cand ne-am trezit extrem de devreme pentru zborul cu balonul. A meritat fiecare moment, fiecare secunda, fiecare minut nedormit! A fost de vis, Cappadocia este spectaculoasa in sine si, cand o vezi de la inaltime, iti dai seama cat de inventiva si extraordinara este Mama Natura! Sa fii la inaltime, printre sute de baloane cu aer cald, sa simti aerul diminetii, sa te bucuri de culori si sa prinzi un rasarit de vis, astea sunt momentele pe care le pastrezi in suflet si de care iti aduci aminte cu mare drag oricand (puteam sa fiu in trend si sa zic „asta inseamna sa fii mafiot” 🙂 )! A fost sen-za-ti-o-nal!!! Am zburat cu Sultan Baloons, cu Rodrigo, un pilot portughez, care spunea ca-i place la nebunie ceea ce face si mai e si platit pentru asta. Of, cand o sa ma fac mare, asa o sa fiu si eu! Am avut noroc, nu a fost vant, asa ca aterizarea a fost lina, am aterizat fix in remorca, remorca ce transporta de obicei baloanele, arta si precizie. La final am primit certificate de „zburatori” si sampanie si, pentru ca erau cateva zile de nastere, am avut si tort. A fost un inceput de zi superb, rasaritul din balon, apoi sampanie si tort la 7 dimineata, cine mai era ca noi?!

Am continuat ziua cu un tur prin sudul Cappadociei, unde este mai liniste si mai nevizitat de turisti, am vazut manastiri si biserici sapate in stanca datand de la inceputurile crestinismului, dar cea mai tare experienta a zilei a fost cand am mers pe un traseu mai solicitant, printr-o casa de porumbei, unde ne-am tarat prin cotloane inguste si greu accesibile, ne-am umplut de praf pana-n dinti, am transpirat intens, dar a fost foarte misto! Am avut un ghid, Umut, foarte simpatic, care pe langa istorie, legende despe anumite locuri sau edificii, ne-a explicat si ne-a povestit si despre traditii, obiceiuri si despre viata de zi cu zi a turcilor. Ne-a placut foarte mult despre el, am invatat cum sa tin minte „multumesc”-ul lor: „tea”, „sugar”, „dream” – „teşekkür ederim”!

Urmatoarea zi a fost la fel de plina, am fost la Goreme Open Air Museum, la „Familie”, intr-o alta zona unde era o panorama superba, ne-am cocotat din nou, noi si caprele negre, am fost si in Valea Devrent, am fost la un atelier de olarit, la fabrica de onix si la Orasul Subteran. Umut, ghidul ne-a povestit despre legenda pietrelor „familie”, totodata spunandu-ne si despre traditiile lor. Daca o fata este ceruta de la parintii ei, cand el vine in vizita, ea face cafea si daca il vrea, ii pune zahar in cafea, daca nu, ii pune sare. Totodata, exista doar senzatia ca are de ales, intrucat nu poate spune „da” direct, pentru a nu se cade, ar fi considerata femeie usoara, drept urmare raspunsul intelept este „cum doresti tu, tata”. De semenea ne-a povestit despre cum traiau oamenii din orasele subterane… ma bucur foarte mult ca traiesc intr-o epoca moderna! La fabrica de onix am descoperit o piatra pretioasa de-a lor specifica, se numeste sultanita si isi schimba culoarea in functie de lumina. Superba, dar scumpa, totusi, imi voi cumpara la un moment dat ceva cu sultanita, am zis!

Am si olarit, cu sau fara voie. M-a pus necuratul sa ghicesc ce manufactura baietul ala acolo, drept urmare am fost invitata sa olaresc si sa urmez instructiunile. Dupa ce ca aveam emotii, ma urmarea toata lumea atent, mi-a intrat lut de-ala pe sub unghii, am inceput sa dau o forma acolo, dar nu era ceea ce trebuie, imi iesea un mare falus si nu stiam cum sa opresc roata aia, cum sa ma opresc din ras, cum sa nu rosesc si cum sa nu vada nimeni. Nevermind, a avut Simo grija sa sublinieze creatia mea! Am dres-o cu interventia maestrului olar si intr-un final mi-a iesit un ghiveci. M-au trecut toate apele si a fost cam neobisnuit, dar am facut-o si pe asta!

Dupa asa zile intense, inainte de Istanbul, am avut o zi de pauza, zi in care am fost in Urgup, la magazine de suveniruri, la magazine de mirodenii si am stat la bere. Seara am zburat spre Istanbul si aventura a continuat intr-un mare fel. Cu putine ore de somn la activ, ne-am trezit dimineata si am inceput sa umblam: Galata Tower, Palatul Topkapi (cel mai mult mi-a placut haremul), Hagia Sofia, Basilica Cisterna, croaziera pe Bosfor. Am lasat pentru a doua zi Moscheea Albastra si bazarul. Am fi vrut si Dolmabahce, dar eram pe low si cu energia si cu banii.

Am mers foarte mult pe jos, simt un amestec de iubire si ura pentru orasul asta, imi place si-mi displace in acelasi timp. E minunat cand vizitezi, dar te enervezi vazand opulenta facuta din biruri luate de la noi, e plin de istorie si cultura, dar locuitorii actuali sunt cam de calitate indoielnica (stiu ca nu e frumos sa pui etichete, dar e un blog subiectiv), cand te urci undeva si vezi panorama orasului ai o senzatie minunata, totodata cand le vezi pe infasuratele alea si te gandesti cat de indoctrinati sunt, parca nu e ok sa fii femeie in islam, cel putin din punctul meu de vedere; sunt extrem de primitori, stiu sa scoata bani din piatra seaca, sunt speculanti, negustori inascuti, dar si jepcari; pe cat de linistitoare a fost croaziera pe Bosfor, pe atat de balamuc e pe strazi si in bazar. A, si au pisici multe, le protejeaza si au mancare si apa permanent, dar e in interesul lor, la ce mizerie e, daca n-ar fi pisici ar fi invadati de sobolani. Cu toate plusurile si minusurile, este un oras fascinant, care exercita un efect magnetic!

Experienta Cappadocia este una fascinanta, peste niste ani as repeta-o cu mare drag! Am cunoscut oameni frumosi, m-am simtit foarte bine, in ciuda somnului pe sponci, mi-a placut mult ideea TravelSelfie, este despre oameni si calatorii!

Poze maine, ca sunt rupta, voi reveni cu later edit. 🙂 poze aici

august 19, 2015

Kusadasi, delfinii si croaziera

Va mai amintiti cand eram mici si aveam vacanta de 3 luni si ne plangeam ca ne plictisim si ne doream sa inceapa scoala? Mare greseala, ce copii fraieri eram! Ce n-as da acum pentru o vacanta de 3 luni…!

Cum anul trecut am avut concediu cu zgarcenie, iata ca anul asta s-au aranjat lucrurile astfel incat sa am 3 bucatele de concediu, nu doar una (sunt un om bun si merit). Si cum de cele mai mule ori „nu e pentru cine se pregateste, e pentru cine se nimereste”, intamplarea a facut sa mi se propuna un sejur la Kusadasi cu extensie de 2 zile Istanbul la intoarcere. Dupa niste suceli si calcule si concluzia „fuck it, pentru asta muncesc” am acceptat. Intreband de posibilitati de scuba diving si inot cu delfnii si primind un „nu stiu”, m-am apuat sa gugalesc. Sa inot cu delfinii este una dintre chestiile pe care le am pe lista de lucruri de facut macar o data-n viata, asa ca era important. Rezultatele au fost satisfacatoare, planetele s-au aliniat si am fost convinsa ca e mana destinului sau sunt eu prea vrajitoare, nu mai conteaza: parc acvatic cu tobogane si inot cu delfinii, la 3 km de hotel cu numele Adaland! Say whaaaat? Care erau sansele?! Nimic nu e intamplator!

Asa ca iata-ma pe drum, intr-un grup de 32 de oameni, dintre care 12 copii, mergand spre relaxare, bronz si distractie. Si lipiciul meu la copii functioneaza in continuare, am facut chiloman si m-am pus la mintea lor, distractia a fost garantata, numai pe langa mine ii aveam.

Despre hotel, ce pot sa zic?! 5 stele all inclusive nu e cea mai stralucita idee cand vrei sa mananci sanatos. Cele 5 stele in mintea mea si nu numai erau vreo 4 in realitate, mancare multa si de calitate slaba, care te indemna numai si numai sa mesteci; in rest, curat, frumos, nu am comentarii sau plangeri.

A fost relaxant, dar nu m-am omorat dupa plaja, apa nu era cum o visam eu sa-mi vad degetele de la picioare la adancime, drept urmare, am petrecut destul de mult timp la piscina. M-am intors de pe o parte pe alta si m-am prajit, am stat ca soparla la soare, am citit, am facut baie, am facut aqua gym si belly dance, ce poti sa faci intr-un resort?! 🙂

Am fost si la Adaland, unde m-am dat pe toate toboganele, am avut curaj pentru unele, dar in vita trebuie sa-ti infrunti fricile si sa le faci pe toate si mi-a placut tare! Cel mai mult mi-a placut inotul cu delfinii, a fost o senzatie unica, nu o voi putea uita. Cele 20 de minute au fost intense. Am inotat cu delfinuta Maya, in varsta de 23 de ani, a tot inotat pe langa mine si m-a lasat s-o mangai, ne-am pupat, am dansat, am inotat sincron si am hranit-o. O atingere de catifea, un animal extraordinar, o senzatie nemaiintalnita si o fericire incredibila, sunt extrem de recunoscatoare ca am avut sansa sa fac asta, sunt niste norocosi oamenii care au sansa sa fie in preajma delfinilor. Stiu ca locul animalelor este in mediul lor natural, dar si acesti delfini erau foarte ingrijiti si respectati, nu am avut sentimentul de „saracele animale”, merita toti banii!

Pentru a nu ne plictisi, am fost si intr-o croaziera de-a lungul coastei, cu opriri in diverse golfulete pentr a face baie. Ei bine, da! Aici adevarata apa curata, limpede si superba! Am sarit din barca de nenumarate ori, m-am balacit si m-am jucat cu piticii grupului. A fost o zi in care ne-am distrat, ne-am bronzat si e-am simtit bine. Mi-ar fi placut sa vizitez mai multe obiective turistice, nu prea m-am intors din concediu odihnita mai niciodata, dar nu prea era grupul de asa maniera, puteam vizita cel putin Efes, Troia si casa Fecioarei Maria, erau in zona, dar asta e…

Urmatoarele zile le-am petrecut la piscina, unde mi-am scrantit un deget de la picior. Am vrut sa prnd ora de aqua gym si am alunecat, mi-a intrat degetul de la picior intre fantele unde se scurgea apa. A durut, m-a lasat oloaga cateva ore (panica, cum mai haladui eu prin Istanbul?!), am schimbat toate nuantele de roz si mov, dar bine ca nu a fost rupt. Asa se intampla cand nu esti cuminte!

La intoarcere, Istanbul. Un oras frumos, un vacarm viu, colorat, cosmopolit, il iubesti si-l urasti in acelasi timp! Mi-a placut! Am vizitat Hagia Sofia, Moscheea Albastra si bazarul, ne-am tepuit la restaurante, sunt jepcari, dar asa e natia lor, nu ai ce sa le faci. Sunt multe motive pentru care sa-ti placa/displaca Istanbulul, dar e un mix bun totusi, atrage multi turisti, are un farmec aparte! Mai multe in postare urmatoare, unde voi povesti si de alta regiune a Turciei si de inca un lucru bifat de pe lista de lucruri de facut intr-o viata.

iunie 23, 2015

Offroad fara voie

Pe vremuri loc de gunoiareli hazlii, mosia, asa cum imi place mie s-o denumesc, este locul unde imi incarc bateriile vara, locul meu drag unde am liniste, ma bronzez si stau in aer liber fara fite si pretentii, o alternativa minunata a weekend-urilor hai hui.

Si nu despre mosie in sine este postarea, ci mai degraba despre drumul pana si de la. Vremea in weekend nu a fost cea mai stralucita si accuweather m-a mintit, dar nu am ascultat si am organizat un gratar cu niste prieteni. In total 3 masini, relativ restrans, ba un mic parlit, ba o bere, ba o hlizeala pe ponton, ba niste Activity, un pic de soare…distractii de oraseni. Si a inceput prima rafala de ploaie. Eh, lasa, se duce, e ploaie de vara, e un nor trecator, nu ne afecteaza foarte tare.

Fiind ocupati sa mancam ca disperatii clatite, de parca era ultima masa din viata, impartind un borcan de dulceata la prea multe clatite, nu am observat ca au tot fost episoade de ploaie. Ziua chiar una reusita, dar seara a fost de exceptie.

Pe la o ora decenta, inainte de apusul soarelui, am format caravana numeroasa de trei masini sa plecam la casele noastre. Nefiind in postura de femeie la volan, ci doar copilot, nu am dat atentie prea mare noroiului. Din pacate, fiind drum de tara, este pietris, dar nu uniform, trec tractoare si tot fac sleauri, nu este chiar cel mai lin si mai indicat drum de condus. Si totusi, pornim, alegand o varianta un pic mai lunga, dar mai lina din punct de vedere denivelari.

Si mergem 100 m, incepem sa patinam, masina ducandu-se de fund stanga dreapta prin balti. Light, am facut asa si cu Bubu si n-am avut probleme. La un moment dat, degeaba au avut oamenii masini cat de cat ok de mers pe acolo, ca nu le-au manevrat corespunzator si s-au importmolit. Fiind in prima masina, cea impotmolita, ce sa facem, cum sa facem, e clar, ne dam jos si impingem. Stuf inalt stanga, stuf inalt dreapta, lacul in stanga. Tinutele noastre erau sumare, la modul slapi, pantaloni scurti, maieu/tricou, in zona aia dupa ploaie e racorel, stuful ud, noroi pe jos, superb. Si era sa fac un spagat si mai superb!

In fine, am impins un pic, ne-am afundat in noroi ca purceii, de un hop am trecut. Cele doua masini din spate au trecut cu brio. Mergand la gratar cu niste printesi pretiosi (ca altfel n-am cum sa le zic), mersul pe drumuri de-astea nu era chiar ceva ce-si doreau sau se asteptau. Si varutza se agita „pana mea, astia ce soferi sunt?! eu le zic intra cu roata pe iarba, sa ai aderenta, rotile drepte, si ei??? cu rotile invers, pe noroi, normal ca derapeaza!!!”. Se impotmoleste si a doua masina. Cedez si sun: „Tataaaaaa, ne-ai pus s-o luam pe aici prin balarii, ne-am impotmolit, acuma vino si tracteaza-ne, fa cevaaaaa!”

Dupa putin timp isi face aparitia un jeep in spatele celor 3 masini. Uncle to the rescue!!! Da’ de ce a venit asa si nu pe partea cealalta, sa ocleasca, sa vina in fata noastra, nu in spate?! Si cum ne miram noi asa, vedem jeep-ul mergand prin dreapta, culcand stuful la pamant fara probleme si trecand in fata. Eram toti „oaaaaa, piticania asta, asa usurica, a facut asta? uatafac?! bine, maaaa!” Coborand neamu’ lu’ Grigorovici din masina, au inceput sa faca misto de baieti, ca offroad, ca soferi slabi, „bine, bine, va tractam, dar hai, scoate carligu’ „. „Ce carlig, nu stiu nimic, n-am asa ceva, exista? am? unde?” S-au gasit si carligele, habar nu aveau baietii ca au asa ceva in masina, spre rusinea mea, nici eu nu stiam, dar macar am o scuza, sunt femeie, nu ma pasioneaza masinile 🙂

Si dupa un pic de impins si tractat, am iesit si din namoale, au tractat prima masina, s-au intors dupa a doua, a treia a trecut cu brio. Ajunsi intr-o zona lina, cu pietris, unde puteam merge fara ajutor, ne-am regrupat. Dupa alta serie de misto-uri, dupa ce tata ne-a trimis la lac sa ne spalam (sa nu murdarim masina, care deja era porc), unchi-miu „hai pa, eu aveam un vin de baut, m-ati intrerupt”, dupa ce ne-am sters sumar cu servetele umede, am purces intr-un final spre casa.

Peripetiile s-au incheiat cu „Doamne, iti multumesc ca ai fost si azi bun cu mine!!! Ma vedeam petrecand noaptea impotmolit pana vin ajutoare sau cu masina derapand in lac, ma si gandeam ca ies pe geam!” 😆

Dar totul e bine cand se termina cu bine si, daca n-ar fi de-astea, ce-am mai povesti?!

aprilie 27, 2015

Oja (semi)permanenta

Este o inventie minunata! Atunci cand pleci in vacanta nu mai ai stresuri ca ti se duce si trebuie refacuta. Despre avantaje estetice si practice, numai de bine, cu o mica exceptie: greu de dat jos.

Cum asa? Ei bine, exact asa! Plictisindu-ma de clasicul rosu, am vrut sa schimb culoarea unghiilor. Mare greseala! Stiam povestea cu dischetele demachiante inmuiate in acetona (de-aia buna) si infasurat degetul si gata, ca prin minune, dispare tot. Numai ca nu e asa. Dupa ce am incercat fara rezultat am zis sa intreb. Mi-am dat seama ca fusesem tuta si uitasem un pas important in tot procesul. Si anume ca degetele infasurate in discheta demachianta imbibata, la randul lor trebuiau infasurate in staniol. Si ce simplu parea pe youtube!

Mama lui de staniol! Nefiind cea mai gospodina, m-am gandit un pic asa facand inventar in minte, trecand in revista dotarile din bucatarie. Evrika! Am staniol de la ciocolata, doar cumparasem toate felurile de ciocolata amaruie gasite (nu spunem marca, sa nu fie reclama; cu ciocolata am insotit lectura „50 shades of Grey”, alta data despre). Si stai si despoaie ciocolatele, lasa-le in celalalt ambalaj si pune-le peste degete. Si stai Ada vreo 20 de minute monstrulet de staniol. Dupa timpul alocat, si nu am trisat, am desfacut nerabdatoare amalgamul, asteptandu-ma la rezultatul ala vazut pe youtube. Canci!

Frate, am cerut oja semipermanenta, nu vopsea de masina! Si am repetat procesul. Dupa 20 de minute simteam ca imi ard buricele degetelor pe sub staniolul ala. Rezultatul a fost o oja prafoasa, cu bule de aer pe dedesupt, exact ca la vopseaua de la masina cand incepe s-o ia razna. S-a semi-luat, lasand in urma niste unghii roz turbat, patate si deloc ok, nicidecum ca in filmuletul de pe youtube. Bineeee! Si uite asa am luat fiecare unghie la pila, incercand s-o aduc la culoarea naturala. Chinul cu atat mai mare cu cat aveam o pila fina, nu una abraziva si rugoasa.

Dupa vreo doua ore si ceva am iesit victorioasa, cu niste unghii ceva mai subtirele. Si-au revenit ulterior. cand era deja tarziu am primit un telefon din care am aflat ca mai pierdusem din vedere inca un pas: sa pilesc pe deasupra lacul protector, un pic, cat sa stric sigiliul unghiilor. aparent, daca faceam asta, lucrurile ar fi trebuit sa mearga ca pe roate. Voi sti data viitoare!

Numai ca zuza insista sa faca lucruri neconventionale. Inmuiat cu totul in cada, pe stilul rasfat si apoi desfacut un colt, cat sa intre aer si apa intre vopsea si unghie. Si a mers. Dar nu, nu faceti ca mine. Asta daca va mai doriti niste unghii cat de cat mai acatari! Preferabil sa lasam operatiunile de genul pe seama profesionistilor. 🙂

mai 22, 2014

Din nou Garage Sale – de data asta 2 zile

Nu am apucat sa povestesc impresiile de la targul trecut, ca hopa!, particip la altul. 🙂 Targul trecut a fost primul la care am participat in calitate de expozant, a fost o provocare pe care am trecut-o cu bine si, daca am fost ok prima data, de acum incolo sky is the limit!

Asadar, lansez o noua invitatie: Merci Charity Boutique, in week-end (doar week-end-ul acesta sunt prezenta)! Dar si urmatoarele doua!

Evenimentul se numeste Night & Day Garage Sale, locul de desfasurare este Merci Charity Boutique, Str Smardan nr 13, etaj 1, iar programul este unul care permite accesul multor vizitatori.

Pe durata a trei weekend-uri, toti cei care au drum pe str. Lipscani, pot vizita ceainaria Merci Charity Boutique și achizitiona obiecte care mai de care mai creative la preturi mici: haine, carti și bijuterii folosite si puse spre vanzare pe principiul garage sale. De la targ nu vor lipsi nici accesoriile handmade, dulciurile si delicateturile traditionale realizate cu maiestrie.

Scopul evenimentului este unul caritabil: strangerea de fonduri pentru achizitionarea a 5 cutii (100 pastile) FORTECORTIN, tratament obligatoriu în curele de tratare a cancerului. Medicamentul nu este disponibil la noi in tara, iar pretul este destul de ridicat (100 euro/cutie) pentru ca parinții celor 15 copii internati la Spitalul Fundeni sa si-l poată permite.

Initiativa Merci Charity Boutique vine in sprijinul ajutorarii acestor cazuri sociale, dar și ca moment potrivit pentru toti cei care nu au timp si îsi doresc sa poata face cumparaturi si pe parcursul noptii. Astfel, programul Night & Day Garage Sale este urmatorul:

sâmbătă, 24 mai, 31 mai, 7 iunie – între orele 16.00-00.00
duminică, 25 mai, 1 iunie, 8 iunie – între orele 10.00-15.00

Va astept cu Soutache by Ada si alte minunatii pe care va invit sa le descoperiti la fara locului!

Pentru ca intotdeauna exista ocazii de a face o fapta buna, chiar si prin cumparaturi pe timp de noapte!

martie 31, 2014

Yard Sale 12 & 13 aprilie @ Dianei 4

Va fac program peste doua saptamani: yard sale la Dianei 4! 🙂

Pana acum am fost la doua dintre evenimente, mi-a placut atmosfera, mi-a placut mult ideea si mi-am achizitionat doua rochii pe care le port cu placere. De data asta, am decis sa particip si eu in rol de expozant. Voi veni cu creatiile mele soutache, dar si cu mici comori descoperite pe acasa. 🙂

Asadar, tot weekend-ul, pe 12 si 13 aprilie, ne distram si scotocim prin si mai multe comori! Pentru prima oara, timp de doua zile! Yard Sale x2: expozanti diferiti in fiecare zi si de doua ori mai multe bunatati! Puteti da attending aici!

Yard Sale-ul recicleaza si doneaza! Cumpara la preturi modice si descopera comori in weekend-ul din 12 & 13 aprilie la Dianei 4 (zona Rosetti, str. Dianei, nr. 4).

Va astept de la 10:00 la 18:00, sa schimbam perspectiva asupra hainelor, pantofilor, bijuteriilor, obiectelor decorative si electrocasnicelor folosite! Puteti cumpara si scotoci în multe dulapuri, cufere, valize pline de minuni la cel mai eco responsabil targ din oras.

Yard Sale este un proiect care are ca scop statornicirea notiunii de “Yard Sale – REUSE, RECYCLE!” si in Romania, printre tinerii consumatori, prin organizarea de evenimente lunare.

Eu voi fi prezenta sambata, 12 aprilie, de la 10:00 la 18:00 si va astept si pe voi sa vedeti live creatiile soutache, sa le achizitionati si sa va bucurati de primavara la un targ plin de comori!

martie 12, 2014

La coada la fericire, cu rabdare

Ce este fericirea si cum o definim este o intreaga despicare a firului in patru indelung dezbatuta, sucita pe toate partile si inca neinteleasa. Unii spun ca face parte din tine, ca o poti gasi in lucrurile marunte, ca e compusa din acele momente de neuitat, ca e relativa, ca e subiectiva, ca nu exista, ca e doar un ideal si tot asa. Tot timpul uitandu-ne in urma ne putem da seama care au fost cele mai fericite momente si posibil sa le putem enumera oricand. Si tot timpul parca ni se pare ca in trecut sigur am avut momente mai fericite decat in prezent si traim cu iluzia ca or fi si mai si in viitor. Nu e nimic rau in asta, ba dimpotriva, se spune ca o gandire pozitiva iti aduce multiple beneficii. Dar si sa fii extrem de optimist poate dauna grav sanatatii, pe scurt.

De mici suntem un pic „defectati” de ce e in jurul nostru, de povestile cu zane, feti frumosi si happily ever after, de povestile de succes ale altor oameni, chiar si de ideile pe care le trezim in altii atunci cand avem cativa anisori si suntem intrebati ce vrem sa ne facem cand ne facem mari. Si crestem si suntem exact ca-n cantecelul ala cu „Rabdare, rabdare, pana cresti mai mare / Rabdare si totul iti va fi pe plac / Rabdare, rabdare, cine s-o masoare / Cu-atata rabdare nu stiu ce-am sa fac” 🙂 (nu-l gasesc) si visam ca vom muta muntii atunci cand ne facem mari, vom schimba lumea si vom face lucruri care sa conteze. Si vom fi ataaaat, dar ataaaaaaaaat de fericiti…! Si ne scolim, si nu iubim lectiile si invatatul prea tare (ce-i drept, nici sistemul nu e stralucit, dar asta-i alta mancare de peste) si ne dorim mult sa fim oameni mari, ca stim noi ca oamenii mari fac ce vor si, facand ce vrei, esti fericit. Si ne facem tot felul de planuri, cincinale, pe decade sau visam cai verzi pe pereti ducandu-ne departe cu imaginatia si visandu-ne viata frumoasa, fericita si perfecta (fiecare in viziunea lui).

Din pacate, in viata nu facem numai ceea ce ne place si visele nu coincid cu realitatea sau au un mare delay pe scara timpului. Invatam totusi sa ne acomodam cu nuantele de gri si sa facem compromisuri. Ca fericirea nu se gaseste la colt de strada, nu e palpabila, nu ti-o ofera nimeni, nu e pe gratis si nu tine mult. Si tocmai de-aia speram si avem rabdare, ca sigur o sa fie bine, ce, se poate mai rau?! O, da, cand oferi o provocare de-asta, sigur ti se va raspunde! Si uite asa, cand stateai cuminte la coada la fericire asteptandu-ti randul, se sucesc planetele (Marte retrograd), cei din urma vor fi cei dintai si, cand mai aveai un pic si prindeai o farama, se schimba sensul cozii. Si iar o iei de la capat. Si te lupti sa-ti reiei locul sa fii printre primii care insfaca o felie zdravana, sa ajunga pentru mai mult timp. Si trebuie sa ai rabdare (si tutun).

Si in timpul asta ce faci? Treci printr-o cascada de stari, te intrebi cum de unii sunt norocosi si sunt mereu in fata de fiecare data cand se schimba sensul cozii, egoistii, si altii nu mai au loc! Si ce poti face mai bine, mai mult, mai, mai, mai… ca sa te poti bucura, sa-ti poti striga din toti plamanii fericirea. Culmea este, cand o ai, nu stii s-o apreciezi, o iei de buna si ca pe o stare de fapt, nu stii sa o intretii si din pacate sunt o gramada de factori externi care contribuie la stirbirea sau sporirea ei. Cert este ca sensul cozii se schimba permanent, depinde doar de tine unde te situezi si cum stii sa-ti faci loc. Si chiar daca „live together, die alone” avem nevoie de oameni in jurul nostru si conteaza mult sprijinul lor, in functie de rolul pe care-l joaca in viata ta. Dar atentie, nu-ti lasa niciodata fericirea complet in mainile altuia, ca sigur o va scapa macar o data si-o va ciobi, la fel cum nu trebuie sa-ti cladesti fericirea pe nefericirea altora, pentru ca se va intoarce si te va plesni de nu stii ce te-a lovit!

In timp ce stai la coada te gandesti cum de-ai pierdut randul, cand erai urmatorul. Ce s-a intamplat in jurul tau? Oameni, circumstante, noroc. Lectia tolerantei, a rabdarii si a vietii, asta s-a intamplat. E un razboi continuu si trebuie sa te bucuri de fiecare batalie castigata, pentru ca vor fi si destule pierdute. Pe masura ce trece timpul se presupune ca ne inteleptim, ne maturizam, suntem mai profunzi, poate si de-asta unele lucruri sunt mai grele decat erau cand le visam in vremea copilariei. Cand, daca nu ne convenea ceva, ne luam jucariile si plecam si gaseam repede alt tovaras de joaca; atunci cand, pe vremea biletelelor cu „vrei sa fii prietena mea?” un „da” se transforma in „nu” de pe-o zi pe alta si nu sufeream, nu ne pasa atat; cand visam sa facem lucruri marete cu viata noastra sau, dimpotriva, sa fim „in randul lumii”. Acum le percepem altfel, ne afecteaza mai multi factori, ne stresam enorm, ne atasam mai mult si mai profund de lucruri si persoane, nu mai e asa usor sa spui „nu te mai iubesc” (de fapt, cred ca e cel mai crud lucru, spus mot-a-mot cuiva). Si apelam la rabdare si mai stam o tura la coada! 😉

„Good things come to those who wait”, dar nu poti astepta o viata intreaga fericirea, ca ea nu va veni singura la tine, trebuie sa faci si tu pasi inspre ea si sa va intalniti la mijloc. Coada la fericire poate sa nu existe, depinde daca stii scurtaturi, sigur vor fi prin maracini, dar macar stii ca a meritat!

decembrie 28, 2012

Soutache

Soutache este un fir textil subtire, aplatizat, cu sant pe mijloc, adesea facut dintr-un amestec de fibre textile, printre care lana, bumbac, matase si alte fire sintetice. Este folosit la uniforme militare, la draperii, si la alte huse textile pentru casa pentru a fi puse pe margine si sa confere un aspect si un finisaj placut. Snurul soutache (se citeste sutaş sau suitaş, nu sutache, cum le place oamenilor sa ma tachineze) se gaseste intr-o varietate de nuante si culori la mercerie si oamenii inventivi au inceput sa creeze altceva cu ajutorul lui.

Si anume, bijuterii. Daca dai un search pe Google, o lume colorata si plina de forme ti se asterne in fata ochilor. Eu inca ma minunez. Si, pentru ca demult imi doream sa fac biju-uri si sa particip la un curs de confectionat bijuterii, am ales metoda asta, stilul soutache, care nu este foarte popular inca la noi. Si, cu cateva ore de curs la activ, mi-am achizitionat snururi si cu ajutorul pozelor de pe net, am inceput sa creez si eu.

Pe langa snururi trebuie in primul rand multa rabdare, ac si ata, sa-ti placa sa cosi si… margele felurite. 🙂 Exista diverse tehnici si modalitati de a crea bijuterii soutache: cea clasica, din care va voi arata poze, spirala, unde nu cosi, doar lipesti, suprapusa, care e foarte spectaculoasa si tehnica dantelata. Mai am mult de invatat la capitolul asta, de invatat tehnici, de imblanzit snururi, de furat meserie, de prins trucuri pana sa ajung la o performanta frumoasa.

Am cateva seturi la activ, imi place la nebunie sa cos, stiu ca suna babesc, dar nu-mi pasa, rezultatele finale au fost pana acum foarte apreciate. Si sper sa fie in continuare. Pentru ca eu nu ma voi opri si-mi voi face timp pentru hobby-ul asta indiferent de cat de ocupata voi fi. Sper sa-mi imbunatatesc tehnica si sa se vada o evolutie frumoasa in timp.

Imi place foarte mult ca poti face un model anume pe masura ce cosi sau te poti gandi la un model, si cand cosi, sa-ti vina idei pe parcurs. Astfel ca ce a fost gandit initial, sa arate cu totul altfel in forma finala. De asemenea, e greu sa copiezi modelele de la cineva. Liniile generale da, dar restul se bazeaza pe imaginatie, rabdare si indemanare. Ar fi pacat sa te chinui sa-ti iasa un model exact cum ai vazut pe net daca snururile se incapataneaza, sau daca la un anumit punct nu-ti dai seama cum sunt imbinate si sa insisti si la final sa-ti iasa ceva prost. Tocmai de aceea, sfatul meu este ca inceputul sa fie cu modele simplute ca mai apoi, cand se capata experienta, sa se experimenteze si complicaciuni.

Sunt inca la inceput, dar imi place ce iese din mainile mele. Intotdeauna e loc de mai bine, asa ca imi plac criticile constructive. Le primesc de la o maestra ale carei lucrari le tot admir si de la care am primit si permisiunea de a folosi cateva poze, pentru a arata tehnicile de soutache. Nu am invatat de la ea, ci de la altcineva. Si, poate sunt rea si subiectiva, dar imi place mai mult ce fac eu decat ce face cea care m-a invatat. 😀 A nu se zvarli cu rosii, va rog! Dar, daca va place ce vedeti si va doriti asa ceva, don’t hesitate to contact me! 😉

Si, ca sa nu mai lungim vorba, sa lasam imaginile sa vorbeasca de la sine: