martie 28, 2016

Tasha

De aproape trei saptamani viata mi s-a schimbat. Scriu acum articolul asta si imi sta in brate, dormind, asa se simte cel mai bine. Sunt mai fericita, zambesc mai mult, poate sunt mai empatica si totul datorita ei.

La un moment dat mi s-a pus o pata. Una de care nu mai scapam. Si mie cand mi se pune pata si simt ca asta trebuie sa fac, o fac, eventualele regrete sa vina pe urma, decat sa traiesc cu „what if”. Am fost intr-o sambata sa vad gogosile pufoase. Imi doream un baiatel si m-am ales cu o fetita.

M-am topit cand i-am vazut pe toti jucandu-se si fiind cele mai dragalase fiinte pe care le vazusem in ultimul timp. Unul dintre ei a venit la mine si a inceput sa ma traga de soseta, sa se joace cu mine. Apoi, ostenit de atata joaca, s-a ghemuit la picioarele mele si a adormit. E un semn de incredere, ca se simte in siguranta in preajma ta. Am aflat ulterior ca era fetita. Si cred in destin si in semne. Ea m-a ales pe mine. Ce sa fac? s-o iau, sa n-o iau? Sa iau baietel pana la urma? Toti erau frumosi, a fost o decizie grea. Avandu-l si pe frati-miu cu mine, ma mai lasam influentata si de el si eram extrem de nehotarata, ceea ce rar mi se intampla (i-as fi luat pe toti!!!). Totusi, mi-a ramas inima la ea si m-am codit cateva ore, dupa care hotararea a fost luata, ea ramane, ea m-a ales, e clar!

Asteptarea pana s-a facut mai maricica a fost tolerabila, desi o asteptam ca pe nu stiu ce. Mai greu a fost cu numele, am tot facut research si degeaba, tot numele pe care l-am simtit i l-am dat. Si i se potriveste. Stiam exact la ce ma inham si, cu cat mi se spunea ca va fi greu, ca e complicat, parca imi doream mai mult sa ajunga la mine, la casuta ei! In ziua cea mare am fost s-o iau si ma incercau tot felul de sentimente: daca nu ma voi descurca, cum ne vom intelege, oare este ceea ce-mi trebuie mie?! Doar ca, asa cum ii incurajez pe oamenii din viata mea sa faca ceea ce-i face fericiti, asta am connsiderat ca ma face fericita, s-o am pe ea langa mine. Si a fost cea mai buna decizie si am cel mai bun sentiment!

Pentru ca este A-DO-RA-BI-LA!!! O iubesc de nu mai pot si ador ca e lipicioasa si se bucura cand ma vede. E atat de afectuoasa, la cat de mica este, se vede ca se straduieste sa ma faca sa zambesc. Ne-am adaptat foarte bine una cu cealalta, incepem sa prindem curaj, imi arata cat de desteapta si receptiva este, este ascultatoare si la fata de miloaga pe care o are, n-ai cum sa te superi pe ea, indiferent de ce ar face.

Si da, face dracarii, ca doar e copil. Ferfenita hartia igienica, mi-a furat animalele de plus si le smotoceste ea, caca si pipi prin casa si pe pled, dar si pe langa, a reusit sa intre in dulapul de incaltaminte (si cum eu sunt fanatica, am multe) si mi-a ros o pereche de ghete, insira jucariile pe unde apuca, cand face diverse mai si calca si apoi se plimba prin toata casa, plange dupa mine si fac baie asistata si astea sunt asa, de inceput.

Dar chiar nu conteaza ca dau de doua ori pe zi cu mopul prin casa (am devenit si un pic obsedata, omg, o sa fiu ca mama!!!), ca strang dupa ea, ca-i port de grija sa manance, ca-i gatesc, ca-mi amortesc picioarele in aceeasi pozitie doar ca sa nu-i tulbur somnul.

Mai avem un vaccin si apoi iesim afara si abia astept sa ne alergam prin parc, in casa alergam destul, dupa fiecare pui de somn parca sta la incarcat dar, Doamne, mi-e atat de draga, incat n-as da-o pentru nimic in lume! Stim sa facem pe pled absorbant, am invatat „sezi” si „da labutza” si aproape am invatat „fetch” si „sit nice”. Si aventurile continua!

Si, ca sa n-o mai lungim, ea este TASHA, noua membra a familiei, aka Miloaga aka Caprita aka Escroaca Sentimentala aka Tzutzurica aka FrumoasaLuMama aka Prapadenie etc. si este Jack Russell Terrier:

iunie 18, 2015

Poveste din viitor

O raza de soare se strecura in camera prin geamul dormitorului, filtrata de perdea, si ii mangaia obrazul. Deschise ochii si se uita in jur. I se lumina fata cand vazu atatea lucruri familiare, parca visul ciudat pe care-l avusese s-a si estompat, era mirosul asternutului proaspat, perna moale, totul o indemna sa inchida ochii la loc si sa schimbe visul cu unul mai frumos. Dar se anuntase o zi insorita si placuta de duminica, parca era pacat s-o iroseasca dormind. Deodata doua maini puternice au cuprins-o intr-o imbratisare placuta si voluptoasa totodata, el inca dormea si o cauta in vis. Se uita cu drag la degetele acelea frumoase pe trupul ei si decise sa se mai bucure un pic de imbratisare, inainte sa se ridice din pat si sa-si lase omul sa mai recupereze somn. Inchise ochii si zambi.

Dupa ce el s-a adancit in vise, s-a intors, l-a privit cat de senin este cand doarme si-a spus in gand „imi esti atat de drag”, l-a sarutat pe frunte si s-a desprins din imbratisarea somnoroasa ridicandu-se din pat. Facu cativa pasi pe hol, trecand pe langa camera copiilor si arunca un ochi sa-si mai vada comorile, niciodata nu se satura sa-i priveasca. Sonia si Sebastian dorm linistiti, fiecare in patutul lui, deci are putin timp pentru ea.

Cobori scarile in picioarele goale si camasa de noapte spre bucatarie. Trecu prin fata unei oglinzi rapid si facu doi pasi in spate, zabovind si utandu-se la reflexia ei, zambind. „Da, acum e bine” spuse aranjandu-si o suvita rebela si continuandu-si drumul. Puse de cafea si deschise usile spre terasa. Iesi pe terasa, adulmecand aerul curat al diminetii, asculta cantecul pasarilor si privi in zare, peste lac. Vazu ferma din apropiere, verdele ierbii contopit cu albastrul cerului si i se confirma inca o data ca acolo e locul ei, locul lor, acolo e acasa. Un pic infrigurata intra in casa. Sari rapid in dus, se schimba in ceva comod, isi stranse parul si iesi in fata casei. Max, Golden Retreiver-ul familiei, era nerabdator sa-si gasesca tovaras de joaca, Tomita nu avea chef de el si il zgariase, asa ca aparitia ei ii starni o bucurie imensa. Dupa portia de dragoste primita, se declara multumit si pleca sa-si rontaie jucariile. Stia ca era doar prima pe ziua de azi, omuletii cei mici vor aparea curand si nu-l vor slabi cateva ore bune.

Ea se intoarse in bucatarie, la fix cand cafeaua era gata. Isi turna o ceasca si iesi pe terasa s-o savureze. „Ce viata frumoasa! O dimineata relaxanta in natura, imi beau cafeaua, ma bucur cu toate simturile!” Linistea a fost scurta, deoarece auzi zarva pe scari. Doua mogaldete impreuna cu un barbat frumos isi facura aparitia harjonindu-se. Protector, el ii lasa jos din brate si-i lasa sa se joace, venind spre ea. Dupa ce vazu despre ce era zarva, ea continua sa-si bea cafeaua, bucurandu-se de ultimele sorbituri. El iesi pe terasa, o lua in brate, o saruta dragastos „Buna dimineata, draga mea!”, zambindu-i. „Ah, zambetul ala minunat, zambetul ala care m-a fraierit si cu care iti iert orice”, spuse ea muscandu-si buzele.

„Mami, ne e foame!”, se auzira niste voci pitigaiate. Au zambit complice uitandu-se unul in ochii celuilalt si s-au intors spre pitici, urma o duminica perfecta in 4.

martie 24, 2014

Despre Sebastian

Sebastian e unul dintre numele mele preferate. Dar nu despre asta este vorba in postul de fata. 🙂

Sebastian in cauza este baietelul unei prietene, scorpion de-al meu, un bebe dulce si scump, care desi ma cucerise din poze, cand l-am vazut m-am totpit. M-a luat de un deget si nu-mi mai dadea drumul zambindu-mi in acelasi timp. El reprezinta totul pentru parintii lui si sigur le va aduce multe bucurii. Acum o luna si ceva a fost diagnosticat cu hipoacuzie neurosenzoriala bilaterala.

Sunt multiple aspecte de analizat aici. Pe de o parte, este bine ca a fost depistata din timp si are toate sansele de recuperare si de a duce o viata normala, ca orice alt copil. Pe de alta parte, statul roman nu deconteaza implantul cohlear decat pentru o ureche. Asta mi se pare horror. Sa fii „intr-o ureche” duce la complicatii, echilibru, vorbire, postura si asta e asa ceva general la care ma pot gandi eu, ca o profana, ca nu am cunostinte de medicina.

Parintii lui ar face orice pentru el, de aceea i-au impartasit povestea pe net si sambata au organizat un targ de prajituri pentru Sebi. Am fost impresionata de numarul mare de oameni care au participat, multi au facut cele mai alese prajituri si le-au oferit spre vanzare, altii au venit sa cumpere si sa-l cunoasca pe micut, ba chiar si Clubul Beagle l-a sustinut. Nu pot descrie emotiile pe care le-am trait in putinul timp petrecut acolo, cinste parintilor pentru ca sunt extrem de pozitivi si si-au gasit puterea sa se lupte pentru ca puiul lor sa aiba o copilarie si o viata fericita.

Operatia lui Sebi va avea loc in toamna, si va fi o interventie bilaterala. Dupa cum am zs, statul decontand doar o ureche, mai este nevoie de 25.000 de euro pentru a acoperi costurile restului operatiei. Eu sunt convinsa ca vor strange suma asta, lupta e abia la inceput. Abia astept sa-mi spuna Sebi o poezie! 🙂

Pentru intreaga lui poveste, puteti accesa site-ul creat special pt el sau pagina de Facebook.

Sper din tot sufletul ca Sebi sa primeasca tot ajutorul de care are nevoie si sa va zambeasca si voua la fel de frumos cum mi-a zambit mie sambata!

mai 21, 2013

Cum era sa ratez Depeche Mode si a treia oara

Pentru cine nu stia, sunt fan Depeche Mode de mica. Imi aduc aminte de petreceri unde dansam intr-un mod deosebit cu o prietena pe „Personal Jesus„, sarind intr-un picior invartindu-ne si fluturand circular o batista, ehe, ce vremuri! Pe langa faptul ca am avut bocanci cu placuta metalica si imi placeau la nebunie, aveam blugi largi, pe toate oracolele mele scria mare DM, aveam si insigne si, evident, imi placea de Dave.

De-a lungul anilor mi-au placut in continuare si i-am ascultat. M-am bucurat foarte tare cand au venit in 2006 pentru prima data, mi-am dorit mult sa merg. Dar, pentru ca varutza era nehotarata si n-a fost pe faza, plus prietenul meu de atunci a zis ca daca nu mixeaza (lesinat cu dj-ii, ce sa-i ceri) si doar canta, ce rost are…n-am mai mers. Dupa aia, ne-am smuls parul de ciuda ca n-am fost, dar am inghitit in sec si ne-am promis ca data viitoare mergem sigur.

Vestea buna a venit undeva spre sfarsitul lui 2009, cand am aflat ca vor veni din nou in 2010 si vor face un spectacol si mai tare decat precedentul. Ca sa fiu sigura ca de data asta nu mai ratam, am cumparat biletele din decembrie pentru mai anul urmator, asteptand momentul cu incantare maxima. Dar astrele au fost potrivnice si, cu cateva zile inainte de concert, Depeche si-au anulat turneul in cateva orase datorita problemelor de sanatate ale lui Dave. Toata lumea spunea ca a luat o supradoza, misto-uri, glume, proaste care m-au necajit atunci „Ce vor face fanii DM in Parcul Izvor?” „Enjoy the silence„. Ah, cmooooooon!!! Treaba lor cum sunt in viata reala, nu sunt primii si nici ultimii artisti geniali care au probleme cu drogurile, alcoolul sau alte vicii. Cred ca in lumea asta nu se poate altfel, ca posibil sa nu rezisti. Nici in 2010 nu am avut noroc… 😦

Anul trecut se auzeau ceva zvonuri cum ca ar ajunge din nou la noi, zvonuri confirmate din nou catre sfarsitul anului. Am zis GATA! Asta e!!! Am gasit un moment frumos, in februarie, sa-i fac varutzei cadou biletele la concert si i le-am fluturat prin fata, cu promisiunea ca mergem si ca le tin eu la mine, ca ea e cascata si le pierde. Zis si facut, puse bine in plicul lor in bucatarie. 🙂

Dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Am fost plecata o saptamana la Madrid in delegatie (o sa povestesc si despre asta, intr-un post viitor) si cand m-am intors, casa luna si plicul disparut. Panicaaaaaaaaaaaaa!!! 😆 Cu o atitudine de labila psihic am intrebat despre biletele mele, ma isterizam, apoi radeam de situatie si tot asa… se pare ca in febra curateniei biletele au fost aruncate. Hey, dar ce bine, am facut niste oameni fericiti… si eu ce faaaaaaaaaaaac?! Dupa un mic circ cu cei care vindeau biletele, mi-am luat altele, bineinteles, in alt loc si un pic mai scumpe. That was close! Se facea misto de mine ca e un semn ca nu trebuie sa ajung. Hmmm, nu se poate asa ceva, mie cand mi se pune pata, mi se pune rau si permanent, nu se mai intelege nimeni cu mine! 😀

Astfel ca, inca o data, nimic nu sta in calea viselor mele! Am ajuns la concert, am stat in tribuna, vedere mult mai buna decat la Gazon B unde aveam initial biletele si a fost una dintre cele mai tari seri din viata mea! A meritat asteptarea, au meritat nervii, banii dati si toate neplacerile de pe parcurs. Nimic n-a mai contat cand au urcat pe scena si au inceput sa cante. Tot concertul am urlat, am tipat, am cantat si am avut pielea de gaina. Atmosfera a fost una dementiala, Dave un entertainer de exceptie, publicul a rezonat la fiecare sunet, la fiecare miscare si fiecare acord bine-cunoscut. Nu mai vroiam sa se termine…!!! Dar au fost 2 ore (si un pic) absolut fantastice! Deci, daca iti doresti ceva mult, mult, mult, se va intampla, universul conspira, planetele se aliniaza, si the sky is the limit!

Pe site-urile de specialitate se gaseste si playlist-ul lor din concert. Mi-as fi dorit sa mai cante si „No Good„, „Strangelove” si „World in my eyes„, dar poate data viitoare. Ca simt eu asa ca s-au simtit excelent si ca vor mai veni, clar voi spune prezent, de oricate ori vor veni. Sunt putini despre care pot spune asta, si Depeche Mode sunt unii dintre ei!

Nu trebuie sa va placa Depeche intr-un mod asa ca mine ca sa mergeti la un concert, sunt totusi vechi in bransa si s-au reinventat mereu, pastrandu-si totusi stilul. Vocea lui Dave a sunat impecabil, sonorizarea excelenta, ca atunci cand canta un vers sa ti se faca pielea de gaina si sa iubesti bass-ul ala din voce. Dupa un concert, perceptia si aprecierea se schimba mult, in bine sau in rau, depinde doar de artist. La mine, ei sunt sus de tot, de o saptamana sunt numai cu playlist-uri de-ale lor in casti si nu ma pot opri. Dar repet, eu sunt subiectiva si under influence. Si tare imi place!

martie 29, 2012

Noul meu prieten

A fost abandonat impreuna cu alti semeni de-ai lui cand era mic. Au fost toti gasiti de niste copii si dusi la doctor. Cand au fost pusi pe picioare, au ajuns in grija unor oameni cu suflete bune, care le-au oferit protectie, mancare si i-au ingrijit cum au putut mai bine. Pentru fiecare din ei, sperau la un loc mai bun, la o viata mai buna si un trai intr-o familie care sa-i iubeasca si sa ii trateze asa cum merita. Iar ei sa fie recunoascatori pentru sansa oferita si sa-si rasplateasca stapanii cu multa dragoste.

Dupa 5 ani, iata ca ne-am gasit. A fost dragoste la prima vedere. Am vazut si altii ca el, dar niciunul nu a fost mai dragut, afectuos, lipicios si scump ca el. Am fost convinsa ca vreau sa-i vad pe toti si apoi sa ma hotarasc. Cu toate astea, numai la el imi statea gandul, ba chiar l-am visat. Dar, dupa ce mi-am urmat planul… am ajuns la acceasi concluzie: el e! Si nimeni altul! Si l-am adoptat. Si e al meu si ma topesc de dragul lui.

Cand a facut cunostinta cu noua lui casuta, avea lucrurile lui pregatite, o noua stapana care citise si se informase inainte, desi si acum are impresia ca nu stie mare lucru despre pisici… si a fost timid. Dar, odata ce ne-am acomodat unul cu celalalt, e iubire mare! Si ma face sa zambesc, ne jucam, imi insenineaza zilele, imi ocupa serile si m-a responsabilizat, e un sentiment frumos sa stii ca un sufletel depinde de tine, te asteapta acasa, se bucura ca petrece timp cu tine si tu ii porti de grija. 🙂

Le multumesc foarte mult celor de la Robi, care au avut rabdare cu mine, sa-mi dea informatii, sa-mi raspunda la intrebari si au avut incredere sa mi-l dea. Iar numele nu i-l voi schimba… suntem predestinati, are acelasi nume cu mascota din masina. Asadar, meet Pipo! 🙂

PS: Recomand adoptia de pisici de la Robi, ei sunt profi, iar pisicile sunt bine ingrijite si sanatoase.

ianuarie 15, 2012

De ce sunt barbatii porci si femeile curve III

Dupa doua posturi in care-am mai spus una alta despre subiect, dupa numerosi gugalitori care astfel au ajuns la mine, dupa alte discutii in offline despre subiect sau subiecte similare… m-am gandit ca ar fi pacat sa nu fac din postarea asta cel putin o trilogie. Nu pot sa ma las mai prejos si sunt convinsa, ca oricat s-ar scrie pe subiect, mereu va fi unul controversat si indelung discutat si probabil nu se va ajunge la nicio concluzie general valabila. Desi adevarul e undeva la mijloc, mereu parerile vor fi subiective, discutiile aprinse si contradictorii iar convingerile probabil neclintite.

Ideea mea ramane aceeasi, in schimb, ca sunt asa unii din cauza celorlalti… pacat ca-n viata asta nu se pupa timing-ul curvelor cu al porcilor! Ca ei ar fi fericiti acolo-n lumea lor… Din pacate lucrurile nu sunt chiar atat de simple, vorba feisbucului, it’s complicated! Pentru ca, datorita bagajului din trecut, blocajelor si nepotrivirii, catalogarea asta reciproca sa fie facuta foarte gresit. Fara sa vrem, sau sa ne dam seama, comparam si facem legaturi cu trecutul. Am observat ca, in timp, barbatii care au suferit devin din ce in ce mai sensibili la detalii banale si de nepatruns in rest, iar femeile devin mai reci si mai dure si actioneaza in consecinta. O asociere dintre doua persoane asa, clar duce la niste perceptii gresite una despre cealalta. Si se duce naibilui tot!

Poate vazut din afara e un comportament de condamnat, ca nu e normal sa compari, ca nu-i normal sa porti dupa tine tot bagajul emotional… da, poate ca asa e, dar uneori nu se poate altfel! Si comportamentul distant este exact strategia cea mai potrivita de aparare, si daca nu e cea mai potrivita, atunci sigur e cea mai comoda. Pentru cel care-o aplica este foarte ok, pentru cel care simte efectele, nu. Si stai si te intrebi… totusi… toate lucrurile astea de unde au venit? Ca daca stai si tratezi efectele, povestea se va repeta, daca investighezi cauza si faci ceva in sensul asta, s-ar putea sa vezi schimbari.

Pai, toate lucrurile astea, au venit deopotriva din partea femeilor si din partea barbatilor. Pentru ca suntem firi diferite, pentru ca ar trebui sa ne completam. Dar complementaritatea asta asa, nu e ca la puzzle, perfect match, nu e just like that, in extrem de putine cazuri fericite se intampla asta. In cazurile de oameni normali si cu defecte, despre care vorbesc eu, lucrurile mai trebuiesc si ajutate, in sensul ca pentru ca lucrurile sa mearga, ambele persoane trebuie sa aiba rabdare, intelegere, bunavointa si sa comunice. Altfel, isi pot lua la revedere de la primele intalniri!

Numai ca lucrurile idealiste despre care vorbesc eu aici sunt cam greu de executat, fix din cauza blocajelor si bagajului. Totusi, daca noi suntem doooooooh si caposi, macar creierul nostru e mai destept, in timp sterge amintirile neplacute si le lasa pe cele frumoase, drept urmare, in locul celor urate, s-a facut loc pe hard pentru unele noi, preferabil si mai frumoase! 🙂 Si ar fi ideal daca am iesi din cochiliile noastre comode si am face un efort, mai ales daca avem si pentru cine! Frica de esec nu este pentru invingatori! Si chiar daca purtam masti, ca nu avem incotro, e tare bine sa fii tu cu putinele persoane care merita sa te cunoasca cu adevarat.

In general suntem superficiali, nu avem rabdare, nu ne dorim, nu ne simtim in stare sa lasam pe cineva sa ne descopere si sa ne vada vulnerabili, nu suntem capabili sa mai intelegem si sa aplicam in adevaratul sens cuvantul „commitment”, ca s-o citez pe o prietena… Iar femeile se indragostesc de ce aud si barbatii de ce vad. De aceea femeile se machiaza si barbatii mint! Depinde fiecare cat are de ascuns. Si asta mi se pare trist. Cu toate ca e adevar in chestia aia ca nu poti cunoaste un om o viata, daramite intr-un timp scurt. Dar de-asta spun eu sa nu ne mire nimic. Pentru ca rautati vor fi mereu, misoginisme si atacuri asupra barbatilor vor fi mereu, cu intentie, cu directie sau fara niciuna din cele de mai sus. Pentru ca mereu e simplu sa se faca glume de genul „De ce barbatii cu BMW-uri au succes la femei? Simplu, ele citesc printre randuri… Be My Wife!” 😆 sau „femeile spun ca toti barbatii sunt porci… dar cine le-a pus sa-i incerce pe toti?!” si in fond lucrurile raman aceleasi. Traim intr-o jungla, daca nu ne adaptam sa fim noi vanatori, vom fi cei vanati… oricum trecem prin ambele stadii alternativ!

Si dupa cum spuneam, barbatii au devenit sensibili, iar noi din ce in ce mai ale naibii. Ne-am sfasia intre noi, iar ei nu inteleg chestia asta, sau poate ei doar profita de situatie. Totusi, la ei chestia cu „esti prea buna pentru mine” e in general un mod delicat de-a zice „du-te dracu” si nu pentru ca isi recunosc slabiciunile. Asa ca, daca persoana aia a inspirat chestii misto mai mult decat la nivel superficial, poate o discutie ar edifica situatia asta, care e prea bun, care merita si care nu.

Oricum, cele trei nazuinte ale barbatului sunt: sa fie asa frumos cum crede maica-sa ca e, sa fie asa bogat cum crede fiu-su ca e, sa aiba atatea femei cat suspecteaza nevasta-sa ca are! 😛 Drept urmare, poate actiona in consecinta si poate nu e asa de condamnat. Babatii sunt mai rai decat femeile, mai suciti, vor si relatie si felatie in acelasi timp. Si uneori nu se tem s-o spuna cu voce tare, daca merge, bine, daca nu, nu! Si culmea, de multe ori merge si asta pentru ca exista prea multe optiuni, prea multa superficialitate, prea multa curvasaraie, prea multe ispite, ca iar sa citez pe cineva. Tiparele standard ale societatii nu se mai potrivesc in ziua de azi, dar asta depinde de perceptia fiecarui individ. Si pentru ca e usor si merge fara romantism si siroape, ei nu se mai strofoaca si se canalizeaza pe tinte usoare. Poate asa fac si femeile, cand intalnesc un tip dificil, nu-si bat capul, aleg varianta barbatului-carpa. Si unii, si altii, vor ajunge la un moment dat sa fie nemultumiti, sa se planga si sa fie nefericiti. Si… mai exista un adevar foarte valabil in zilele noastre: dragostea e pentru doi, dar mereu se gaseste cate-o curva care nu stie sa numere! Si uite asa, se duse romantismul! 😀

Una peste alta, ca o incheiere, tu vei fi clar un porc in ochii unei femei pe care-ai ranit-o, iar tu vei fi o curva pentru barbatul pe care l-ai dezamagit. Pentru ca de multe ori vrem sa parem ceea ce nu suntem, cream imagini, impresii si asteptari gresite… si ne alegem cu catalogari de-astea. Trebuie sa fim constienti ca avem fiecare partea noastra de porci si curve si, in primul rand sa fim sinceri cu noi, restul… e cancan!

decembrie 3, 2011

Babau sau nu

Nu mi-e frica de bau-bau! Pai cum sa-mi fie, cand sunt tocmai eu?! 😀 Se pare ca sperii barbatii. Da’ rau! Lasand la o parte babaul zilelor noastre, aflu pe zi ce trece lucruri noi si interesante, unele care m-au flatat, altele la care nu ma asteptam si altele pe care nu mi-as dori sa le stiu… si toate mi se trag inca din frageda adolescenta. Nu voi da nume, inca vreau sa mai vorbeasca lumea cu mine! 😆

Deci se pare ca am fost un fel de heartbreaker fara sa-mi dau seama, facand ravagii printre colegii mei, dar castigandu-mi si admiratori mai mari (si culmea, eu mereu am avut cel mai mare lipici la de-astia mai mici!). Ironia este ca am pastrat legaturile si, acum, dupa atatia ani, mi se spun lucruri… sau poate le percep eu acum altfel, desi unele dintre ele mi-ar fi prins tare bine spuse atunci, la vremea potrivita. Pentru ca m-ar fi scapat de multe complexe, intrebari fara raspuns si alte dileme. Dar acum am aflat: mereu am fost privita ca un ideal greu de atins… de ce, nu pot sa inteleg?! Eram tipa aia populara si misto despre care vorbeau toti, pe care o vroiau toti… drept urmare unii si-au luat inima-n dinti, altii nu. La varsta aia, cand hormonii tropaie, e greu sa apreciezi corect ceea ce ai, dar m-am bucurat enorm cand am prins un moment de sinceritate de la fostul meu prieten din liceu… mi-a luminat atatea chestii si vorbele alea m-au facut sa ma simt atat de bine cu mine… 😀

Si totusi, unde e babaul, nu?! Pai probabil pentru ca mereu am fost cam brusc de directa, am intimidat, si poate de-aia am aflat si atat de tarziu aspectele pozitive. Cu toate astea, nu e prea confortabil sa ti se spuna ca ai fost iubirea neimpartasita a cuiva, timp de tz ani… si poate si acum ar fi ceva, oricand as zice eu…desi el si-a stabilit nunta la anul. La fel, e ciudat sa ti se spuna ca ai fost placuta din clasele primare, desi eram convinsa ca altcineva e vizata, dar cica a fost ca sa fiu eu geloasa… si ca sigur ne potrivim si mi-ar face copii frumosi si talentati. Sau sa ti se spuna ca ani de zile nu ai aflat nimic pentru ca persoana respectiva pur si simplu nu a avut curajul sa-ti spuna ce simte, desi pe vremea copiilor mici si fraieri ne-am placut… si ca ii e teama de mine, nevrand sa-mi spuna ceva care sa ma supere…

Oh, cmooooooon! Pe langa faptul ca nu sunt asa de fragila cum probabil isi inchipuie unii, uneori sunt mai puternica si am o rabdare de fier de ma uimesc si pe mine, pot sa suport orice adevar si orice mi s-ar spune! Si totusi, intimidez si sunt babau! Poate e mai bine sa fii temut decat iubit, poate e mai bine sa impui o oarecare distanta, lasandu-ti mai mult spatiu vital in jur, nu stiu cum o fi mai bine… uneori „ma sperii” asta il iau ca pe un compliment, alteori ma enerveaza groaznic!

Ma bucur si apreciez enorm ca exista si au existat in viata mea oameni care nu m-au menajat si mi-au spus mereu ce aveau de zis, cand aveau de zis… cu mici exceptii si intarzieri… dar in principiu, mai mereu imi obtin raspunsurile! Si nu mi-e teama de ele! Si totusi… stau si ma gandesc, cum se irosesc unele ocazii pentru ca nu spui lucrurilor pe nume la timp… si ce bine ar fi ca lucrurile spuse mult mai tarziu sa aiba efect! Si eu sa pot apasa pe un buton si sa simt ce trebuie, alaturi de cineva care mi-a facut marturisiri de-astea. Din pacate, viata nu e asa, e mult mai complicata, iar corazon-ul meu e ocupat si nu stie si nu vrea sa fie altfel decat cum e acum.

Asa ca, desi acum babau si rea, nu am fost mereu vazuta asa, incerc sa ma comport cu oamenii asa cum mi-as dori sa fiu eu tratata si, uneori, chiar daca sunt extremista si vad in alb si negru, chiar asa mi-ar placea sa mi se expuna lucrurile, nu in gri! Pentru ca le pot face fata! Si mereu am spus „it’s ok to be human” si, la urma urmei… sunt un babau cu suflet! 😉

iulie 27, 2011

Evolutia vampirilor

Nu stiu cand am devenit fana vampiri. Probabil cu timpul, cu fiecare carte citita despre subiectul asta, cu fiecare film sau episod din serialele vazute. Nu ma pot lauda ca am vazut tot in materie de asa ceva, sunt mai noua in fan club, drept urmare, nu stiu filmele vechi, cartile si mai vechi etc. Totusi, vampirii lui Anne Rice si ai lui Stephen King sunt diferiti de cei ai lui Stephenie Meyer sau Charlaine Harris. In mare parte aceleasi fiinte, cu trasaturi de baza similare, dar atat de diferiti!

Fiinte ale intunericului, diabolice, rele, distrugatoare, cu existenta indoielnica in lumea reala, dar cu o adevarata isterie creata de-a lungul secolelor in jurul lor, vampirii sunt pe cat de temuti, pe atat de fascinanti. Intr-un secol sa devii din mit, superstitie si cutuma… o mare masinarie de facut bani… e ceva! 😀 Permanent insetati de sange, urmarindu-si prada fara scrupule, secand de sange in stanga si-n dreapta fara discriminare… s-au cizelat… probabil satui sa fie vanati si omorati. Desi, cine se punea cu un vampir, avea ceva oute…! Vampirii la inceputuri erau urati, vanatori feroce, zdrentuiti, ca doar dormeau sub pamant sau in cosciuge, cu dinti ascutiti, gheare si un look infricosator per total. Cei de azi sunt altfel… sunt misteriosi, plini de farmec, isi folosesc din plin puterea de persuasiune, dar si vraja uitarii… stialti, educati, ce sa mai… fascinanti! Poate tocmai de aceea au tot pus atatia oameni pe urmele lor… fascinatia masochista i-a impins pe acestia din urma sa se vare singuri in pericole riscand mereu sa fie ucisi si secati de sange sau transformati.

In mare parte caracteristicile generale ale vampirilor s-au pastrat, in unele carti/filme punandu-se accent pe diferite aspecte, astfel ca… mi-am creat o imagine de ansamblu. Care e pozitiva, oricum. Si daca ar exista cu adevarat si ar fi cum ar fi in filme, mi-ar placea sa fiu o vampirita „secsi”. 😆 Vampirii se bucura de multe avantaje, dar totdata si dezavantaje.

Avantaje:

sunt rapizi in miscari, ceea ce le da clar un vanataj fata de orice inamic uman… pot sa si zboare
au putere de persuasiune, daca te uiti in ochii lor, esti vrajit, faci ce ti se spune si apoi nici ca-ti mai aduci aminte
au simturile foarte ascutite, ca orice pradator, simt de departe mirosul de sange, au un vaz excelent pe intuneric, sunt fiinte nocturne, normal, dar au si un auz fin, supranatural
nu mai au sentimente, le-au dat shut down… deci niciodata nu poti avea incredere intr-un vampir (de parca asta ar fi foarte diferit in comparatie cu oameni…)
orice rana se vindeca aproape instant, cu conditia sa nu fie facuta de obiecte si materiale la care sunt ei sensibili
nu imbatranesc, arata la fel de frumosi si de proaspeti ca in momentul in care s-au transformat… mai nasol daca au fost transformati la batranete sau daca sunt nemultumiti de aspectul lor… nu fuctioneaza nicio operatie estetica, nicio dieta, nimic 😛
avand atata timp la dispozitie, sunt cititi, plimbati, cultivati… din plictiseala, le plac la nebunie jocurile de cuvinte
din pradatori au devenit… vegetarieni… nu toti, si cu ajutorul unor trucuri, unii pot umbla liberi in lumina soarelui
buni amanti, probabil de-aia oamenii se lasa muscati si supti 😛

Dezavantaje:

sensibili la lumina soarelui, la argint, tarusi de lemn, crucifixe, usturoi, verbina si multe alte substante si plante neexploatate inca in filme si carti
setea permanenta de sange pe care n-o pot struni decat dupa multi ani, la fel si hipnoza sau agilitatea
sentimentele lor, ca si simturile, le sunt mult amplificate si, daca nu-si reneaga natura umana… se tortureaza singuri, ceea ce e un blestem pentru ei
vanati si judecati tot timpul, temuti si iubiti in acelasi timp
ca sa intre in casa unui muritor au nevoie de invitatie, altfel sub nicio forma nu-i pot trece pragul; odata invitatia obtinuta, de cele mai multe ori prin hipnoza, se pot intoarce de cate ori doresc… uneori invitatia poate fi si revocata

In mare parte, cam astea sunt caracteristicile si „viata de vampir”. Dar ce te faci cand oamenii devin suspiciosi ca nu imbatranesti, cand vrei sa traiesti in mijlocul lor cu drepturi depline, cand vrei sa-ti gasesti victime, sau distractie sau de ce nu, o iubire complicata intre un vampir si-un muritor?! Ei bine, aici incep toate problemele, intrigile… filmele si cartile… toata industria in plina dezvoltare despre vampiri.

De aceea, vampirii nu mai sunt doar urati, babau si bad guys… sunt prezentati cu detalii, cu infloriturile imaginatiei autorilor, cu bune si rele, cu povesti uimitoare si care te tin cu sufletul la gura. In Twighlight vampirii n-au nicio problema sa circule in lumina zilei, dar cauta zone cu vreme mohorata, pentru ca direct in lumina soarelui, stralucesc. Si ei nu dorm deloc si se autodenumesc vegetarieni, pentru ca se hranesc cu sangele animalelor din padure si-si suprima pofta si dorinta de sange uman. In True Blood vampirii au drepturi la fel ca oamenii, sunt complet inofensivi (spre morti) in timpul zilei, cand dorm si se ascund de soare, lipsa de somn le provoaca sangerari nazale, si beau un sange sintetic, similar cu cel uman, sunt foarte bine organizati si au propriile legi. In Vampire Diaries… unii dintre ei au gasit modalitatea de a umbla in lumina soarelui, purtand o bijuterie vrajita de o vrajitoare iscusita (hai ca iar am facut o rima) si dorm la fel ca oamenii. In toate aceste povesti… sunt atrasi ca magnetii de oameni, oamenii de ei si, chiar daca se lasa cu muscaturi, sange varsat si victime, se lasa si cu siroape, povesti de dragoste si drama specifica serialelor americane. Pentru ca pe langa vampiri, au aparut si varcolaci, teriantropi (shape shifters), zane, vrajitoare si alte fiinte supranaturale, care mai pun un pic de sare si piper acestor povesti fantastice.

Transformarea in vampiri, e relativ simpla… uneori trebuie sa fii muscat de 3 ori ca sa te transformi, alteori e suficienta o muscatura si atat. Dupa cum am zis, vampirii au evoluat si, odata cu ei si valoarea sangelui lor. Sangele de vampir este si leac si drog. Iar ca sa devii vampir, in ultimele, productii, trebuie sa ai deja sange de vampir in corp atunci cand mori sau… sa fii muscat, golit de sange si apoi sa ti se dea sange de vampir… urmand ca proaspatul vampir sa-i fie loial toata viata creatorului sau. Dar poate ce spun eu aici par basme, porcarele si tot asa dar, decat SF-uri cu extraterestrii, mai bine povesti fantastice cu fiinte supranaturale… de gustibus… Imi plac si-mi vor placea in continuare povestile cu si despre vampiri, miturile, folclorul si tot legat de acest subiect. Si cum, ca femeie sa nu-ti placa vampirii cand sunt unii ca Edward, Stefan , Damon, Bill sau Eric??? 😀 Si nici Pam nu-i mai prejos… iar povestile, uneori i-au prins chiar si pe cei mai sceptici. 🙂

Iar cand vampirii vor ajunge in spatiu si se vor intalni cu extraterestrii… ma las de sportul asta! 😆

iulie 8, 2011

Unde eram acum 10 ani IV

Daca acum un an va povesteam aventurile mele in State, fara sa-mi dau seama a mai trecut un an si s-au facut 10 in total de cand am mers intr-o tara superba, foarte indepartata si in care sper sa mai am ocazia sa ajung. Si, cum am fost somata sa scriu despre asta, povestesc cu drag despre … China.

Era in anul de gratie 2001, cand eram a 12-a, cu vreo 2 luni inainte de BAC… cand ai mei s-au hotarat ca ar trebui sa vad si eu tari indepartate, acum cat mai am ocazia si, ce ocazie e mai buna sa plec, decat de Paste?! Ce scandal a fost, ce urat am facut, cum sa plec eu de Paste sa-mi las balta prietenii?! Doamne, ce copil prost! Asa ca obligata am plecat imbufnata spre aeroport. Cum tata avea de facut o gramada de hartoage, m-a plantat pe un scaun si acolo am stat vreo 2 ore… urmaream oamenii care-mi treceau prin fata. La un moment dat vad o doamna cu doi copii, adolescenti ca si mine, un baiat si-o fata… au trecut prin fata mea, iar el a ramas o fractiune de secunda cu privirea atintita spre mine… eu tot urat ma uitam… ca mai apoi sa facem cunostinta la check-in. Cu ei si cu altii am format o gasca vesela cu care am petrecut una din cele mai frumoase zile din viata mea. Si acum, dupa atatia ani, sunt convinsa de asta! 🙂

Am zburat vreo 8 ore, dar am fost rasfatati, am stat la business class si am baut sampanie (era Pastele, am avut voie), nu stiu cand a trecut timpul, stiu doar ca am vazut unul din cele mai frumoase rasarituri, pentru ca intr-o parte se vedea lumina si in cealalta parte a avionului era intuneric bezna. Iar China vazuta de sus e uimitoare!

Ce-a urmat, a fost de vis. Am stat la un hotel frumos in centrul Beijingului si ne-am pus pe vizitat. O zi obisnuita incepea pe la 7 dimineata, cand, inainte de micul dejun, copios dealtfel, petreceam cam jumatate de ora sau mai putin la piscina inotand cateva bazine. Apoi umblam zi lumina si seara mergeam la restaurant, unde la fel, mancam toate nebuniile. Ne primeau cu muzica romaneasca, aveau o caseta cu Andre, care rula tot timpul. 😆 Am mancat extrem de bun si de divers si culmea, am slabit, in perioada aia am fost wow. Ne asezam la masa de-aia rotunda care se invartea si ne puneau toate bunatatile, noi invarteam de ea si bagam la greu: orez cu legume si ou, plita incinsa de pui, porc si vita, ciuperci albe cu usturoi, ciuperci cu bambus, broccolii cu usturoi, rata de Pekin, peste, fructe de mare, am mancat chiar si broasca si a fost geniala. Sarpe mi-a fost cam teama. Am mai incercat si frigarui picante de caracatita, dar alea le-am cumparat de pe strada. Berea de orez e foarte buna si baubila, nu ca cea de pe aici… mie una nu-mi place deloc. Mai aveau un alcool tare, fiecare sticla avea un sarpe in ea… bleaaaaaaaah! Clar nu m-am atins de asa ceva.

Am vizitat foarte mult, desi sunt convinsa ca ar mai fi o multime… mai ales ca nu am vizitat alte orase. Am vazut piata Tiananmen, Orasul Interzis, Palatul de Vara, Templul Cerului, Marele Zid Chinezesc, Muzeul figurilor de ceara din dinastia Ming, Gradina Zoologica si multe alte locuri al caror nume l-am uitat… a fost demult, na! Stiu ca am mai vazut cea mai mare statuie a lui Buddha stand in picioare, era impresionanta, poleita cu aur… eram cu ochii mari mai peste tot. 😀 Mi-a placut la nebunie tot ce am vazut, mi-au placut povestile, legendele, civilizatia veche, intrigile, organizarea… tot ce-a tinut de istorie… acoperisruile alea intoarse… aveau pe ele tot felul de figurine, se spunea despre ele ca, cu cat erau mai multe, cu atat rangul celui care locuia sub acel acoperis era mai aproape de imparat… asta in Orasul Interzis. Platul de Vara avea gradini superbe, iazuri cu pastravi colorati, am vazut casutele concubinelor, la muzeu am ascultat povesti despre intrigile de la curte, ne-am costumat si am facut poze. Zidul e impresionant, in jur erau numai piersici infloriti, se vedea superb! La zoo am vazut prima oara live aproape, la cativa metri, ursi panda… vaaaaai, cat de draguti erau!

In afara vizitelor, bineinteles ca am facut si shopping, intr-un stil foarte tare: eu alegeam, o prietena de-a noastra negocia si tata platea! 😀 Ah, ce vremuri! 😆 Am fost intr-o zona cu un nume ciudat… noua ne-a sunat „La bani putini”… si asa i-a ramas numele! Si am fost si in club. Club salsa… unde am invatat coregrafia de la melodia aia cu „un movimiento sensual” si ce-am mai dansat…! Si… m-am indragostit! Dar rau! Si acum ma gandesc what if… dar nu ma mai cramponez, acea persoana este si va ramane speciala pentru mine, stiu ca e reciproc si nu-l voi uita niciodata! Long story, n-o voi spune, e mai bine asa. 🙂

Despre chinezi, ce sa zic?! Mi s-au parut toti la fel, mici si uratei. Nu stiu ce nationalitati sunt asiaticele alea din filme porno cu care toti au fantezii, dar nu sunt chinezoaice sigur! Chinezoaice frumoase sunt putine. Majoritatea au fata latareata, profil lipsa, turtit, corp lung, picioare scurte si cracanate, fund plat si sani cam lipsa. Iar ei… sunt cam scobitori, nu prea am vazut chinezi grasi. Nu m-am omorat dupa ei, imi place istoria lor veche, ii admir ca fac orice, de la ac pana la cele mai cele creatii vestimentare sau constructii futuriste, au o dezvoltare expansiva, dar nu as fi in stare sa ma supun regulilor lor. In rest, comparativ cu America… China e wooooooooooow!!!

Pot spune cu mana pe inima si, chiar daca repet ce am spus la inceputul postului, au fost cele mai frumoase 10 zile din viata mea… sau ma rog, printre cele mai! Si m-as intoarce oricand in China! Si daca un cineva va fi suficient de dragut sa-mi scaneze si mie niste poze de atunci, la un moment dat voi pune si poze. Oricum, China e de vazut macar o data-n viata! 🙂

iunie 21, 2011

Nunti de poveste

Daca pana acum, in ultimii 6-7 ani am mers aproximativ la cate doua nunti pe an, anul asta s-au adunat mai multe, respectiv vreo 5. Am bifat 3 pana acum, mai am 2. Asta inseamna vai de buzunarul meu si adio vacanta… nu-i bai, se recupereaza!

Si, cum nunta Anei a coincis cu cea a lui Indru, m-am strecurat si-am impacat si capra si varza, in stilu-mi caracteristic. M-am foarte distrat, oricum! 🙂 Cred ca ma fac domnisoara de onoare de profesie. Pentru o suma modica, zambesc frumos la poze, tin lumanarile si incerc sa nu dau ceara pe rochie (cum ofcors ca s-a intamplat). Siiiiiiiiiii, stiu si o gramada de obiceiuri, superstitii legate de tot evenimentul numit nunta, plus, cum sunt mama organizarii, petrecerile de burlacite ar iesi traznet! Sunt o adevarat comoara, stiu! 😆 Si la cele doua nunti ramase, ghici… sunt domnisoara de onoare! Si am o mare dilema: CU CE MA IMBRAAAAAAAAC??? 😀

La Ana la petrecere, ne-am hotarat sa ne imbracam complet in negru si sa avem ruj rosu toate. A iesit distractie mare. La Alina am avut fundite colorate legate la incheietura mainii si ne-am imbracat fiecare cum a vrut. Si petrecerea asta a iesit nebunie, pentru ca am fost foarte multe si ne-am distrat pe cinste, netinand cont de locul unde eram si de fitele din jur. A fost de pomina! Iar nunta a fost pe masura: la Palatul Stirbei, la Mogosoaia, pe terasa, in aer liber, bufet suedez cu „di tati”, bar mai mult decat generos, muzica buna si atmosfera festiva. Daca norocul e de partea cuplului in general asa si nu ploua, asta e formula castigatoare pt o nunta de neuitat! Cred ca incep sa-mi schimb imaginea de ansamblu pe care o aveam eu la un moment dat referitor la ce vrea sufletelul meu din punctul asta de vedere… 😛

Oricum, am dansat de-am rupt baschetii pe hore, latino, sarbe, rap, cocojambo, casablanca, ba chiar si boombastic… ce mi-a placuuuuuuut! Si mai vreau asa petreceri frumoase! Nu pot decat sa le urez tutulol „casa de cacat” (ca sa nu-si bage imeni nasul in ea… asta e noua, n-o mai auzisem!) 😆 si sa fie fericiti, ma bucur mult pentru ei! Si… cateva poze graitoare: