Aventuri cu Tasha II

Cel mai iubit catel din lume locuieste cu mine. Este copilul meu cu 4 picioare si nu ma intereseaza daca oamenii considera ca exagerez. Ma tine activa, mi-a activat o parte mai sensibila (cea in care imi iau unfollow si unfriend de la toata lumea ca ii spamez cu postari despre animale) si ajut animalele, este inclusa in majoritatea activitatilor si plecarilor (daca as putea s-o iau la birou, ar fi vis!) si este o minunatie de caine!

Cea mai notabila prostie facuta intre timp, in afara de ce v-am mai povestit a fost ca a rontait un cablu de laptop. Mai mult ca sigur ca nu era in priza, ca altfel o pisca la limba. Numai bine pentru ea, probabil era plictisita si si-a facut de lucru maruntindu-l meticulos intr-un mod in care nu mai puea fi salvat, poate doar reciclat selectiv. Adica am gasit in casa bucati scurte, firele metalice si bucati de cauciuc, toate insirate si bucatite cu simt de raspundere. De atunci ascundem toate cablurile cand plecam de acasa.

In ultimul timp aventurile au fost mai mult din cauza mea, dar din greseli invatam. Este foarte empatica si preia imediat starea omului cu care interactioneaza. De exemplu, daca un copil vine spre ea cu teama, dar vrea s-o mangaie, si ea e precauta si se apropie usurel sa nu-l sperie. A speriat-o la un moment dat un caine mai mare si de atunci este cam panica atunci cand vede caini mari. Are si ea preferintele ei, normal. Cumva, in capsorul ei, intr-un caine mare ea vede un posibil agresor fata de mine si, daca se apropie cainele de mine sa-l mangai, se posteaza in fata mea si face 180 de grade latrand si avertizandu-l sa stea departe de mami a ei. E amuzanta, deocamdata nu am reusit s-o fac sa renunte la asta, lucram. O astfel de panica a tras cand s-a intalnit cu Tero, un frumos metis de amstaff cu dog argentinian, bland cu fetele si ascultator. Vazand ca ii e frica sa intre in tarc, am luat-o in brate si am intrat cu ea. Tero a venit la mine si incepuse s-o miroasa gen „ce jucarie ai tu aici?”. L-am domolit, dar se tinea dupa mine si nu puteam s-o las pe jos si, tot incercand sa o miroasa, fraiera mea a dat drumul la un pisu de frica. Pe tricoul abia imbracat si pe blugi. Sa-mi fie invatatura de minte!

Intr-o seara i-am dat un galbenus de ou crud. Se da frecvent cainilor, este hranitor pentru ei, cat era mica-mica, ii dadeam saptamanal cate un galbenus. Ei bine, cred ca oul nu a fost cel mai proaspat, pentru ca dupa ce l-a mancat a facut niste galme pe piele. Nu imi dadeam seama, dar ea cum e cu blana neteda, am observat ca s-a ciufulit si am vrut sa o mangai sa i-o asez. Saraca, mi-era asa o mila de ea si eram nervoasa pe mine ca i-am dat ceva care nu era suficient de proaspat. I-a trecut in vreo 2 ore. De atunci, mai rar galbenus crud, ori gatit ori f proaspat.

Urmatoarea povestioara despre Tasha este un semnal de alarma, atunci cand cainele nu pare a fi el, du-l la veterinar! Saptamana trecuta cand am ajuns acasa, Tasha era extrem de agitata, hiperventila, topaia si dadea sa muste in joaca (lucru pe care nu l-a mai facut de cand era puiut), balea si bea apa, dar o insira prin casa, era confuza si se lovea cu botul de lucruri si era mai calda decat de obicei. Parca era un alt caine, avea si alta privire. Deja aveam scenarita, ca imi turbeaza cainele sau ca a mancat ceva de pe jos si s-a otravit. Am dus-o cat am putut de repede la vet, unde mi-a spus ca e o reactie alergica, dar nu se stie de la ce, poate fi polen, puf de plop, odorizant de camera, parfum, iarba taiata etc. Dupa 4 injectii cu antihistaminice, un claritine si 2 ore mai tarziu, parca incepea sa-si revina. Eu stiu ca e o rasa agitata, ca pe baterii, dar cum era, era de cel putin 10 ori mai! fata de cum e de obicei.

Acum suntem bine, nu mai avem nimic. Dar panica pe care am trait-o nu o doresc niciunui iubitor/posesor de caine! Aveti grija de blanosii vostri si poate invatati din greselile mele, voi mai reveni cu povesti despre Tashica! Pana atunci, va mai las niste poze:

Tasha

De aproape trei saptamani viata mi s-a schimbat. Scriu acum articolul asta si imi sta in brate, dormind, asa se simte cel mai bine. Sunt mai fericita, zambesc mai mult, poate sunt mai empatica si totul datorita ei.

La un moment dat mi s-a pus o pata. Una de care nu mai scapam. Si mie cand mi se pune pata si simt ca asta trebuie sa fac, o fac, eventualele regrete sa vina pe urma, decat sa traiesc cu „what if”. Am fost intr-o sambata sa vad gogosile pufoase. Imi doream un baiatel si m-am ales cu o fetita.

M-am topit cand i-am vazut pe toti jucandu-se si fiind cele mai dragalase fiinte pe care le vazusem in ultimul timp. Unul dintre ei a venit la mine si a inceput sa ma traga de soseta, sa se joace cu mine. Apoi, ostenit de atata joaca, s-a ghemuit la picioarele mele si a adormit. E un semn de incredere, ca se simte in siguranta in preajma ta. Am aflat ulterior ca era fetita. Si cred in destin si in semne. Ea m-a ales pe mine. Ce sa fac? s-o iau, sa n-o iau? Sa iau baietel pana la urma? Toti erau frumosi, a fost o decizie grea. Avandu-l si pe frati-miu cu mine, ma mai lasam influentata si de el si eram extrem de nehotarata, ceea ce rar mi se intampla (i-as fi luat pe toti!!!). Totusi, mi-a ramas inima la ea si m-am codit cateva ore, dupa care hotararea a fost luata, ea ramane, ea m-a ales, e clar!

Asteptarea pana s-a facut mai maricica a fost tolerabila, desi o asteptam ca pe nu stiu ce. Mai greu a fost cu numele, am tot facut research si degeaba, tot numele pe care l-am simtit i l-am dat. Si i se potriveste. Stiam exact la ce ma inham si, cu cat mi se spunea ca va fi greu, ca e complicat, parca imi doream mai mult sa ajunga la mine, la casuta ei! In ziua cea mare am fost s-o iau si ma incercau tot felul de sentimente: daca nu ma voi descurca, cum ne vom intelege, oare este ceea ce-mi trebuie mie?! Doar ca, asa cum ii incurajez pe oamenii din viata mea sa faca ceea ce-i face fericiti, asta am connsiderat ca ma face fericita, s-o am pe ea langa mine. Si a fost cea mai buna decizie si am cel mai bun sentiment!

Pentru ca este A-DO-RA-BI-LA!!! O iubesc de nu mai pot si ador ca e lipicioasa si se bucura cand ma vede. E atat de afectuoasa, la cat de mica este, se vede ca se straduieste sa ma faca sa zambesc. Ne-am adaptat foarte bine una cu cealalta, incepem sa prindem curaj, imi arata cat de desteapta si receptiva este, este ascultatoare si la fata de miloaga pe care o are, n-ai cum sa te superi pe ea, indiferent de ce ar face.

Si da, face dracarii, ca doar e copil. Ferfenita hartia igienica, mi-a furat animalele de plus si le smotoceste ea, caca si pipi prin casa si pe pled, dar si pe langa, a reusit sa intre in dulapul de incaltaminte (si cum eu sunt fanatica, am multe) si mi-a ros o pereche de ghete, insira jucariile pe unde apuca, cand face diverse mai si calca si apoi se plimba prin toata casa, plange dupa mine si fac baie asistata si astea sunt asa, de inceput.

Dar chiar nu conteaza ca dau de doua ori pe zi cu mopul prin casa (am devenit si un pic obsedata, omg, o sa fiu ca mama!!!), ca strang dupa ea, ca-i port de grija sa manance, ca-i gatesc, ca-mi amortesc picioarele in aceeasi pozitie doar ca sa nu-i tulbur somnul.

Mai avem un vaccin si apoi iesim afara si abia astept sa ne alergam prin parc, in casa alergam destul, dupa fiecare pui de somn parca sta la incarcat dar, Doamne, mi-e atat de draga, incat n-as da-o pentru nimic in lume! Stim sa facem pe pled absorbant, am invatat „sezi” si „da labutza” si aproape am invatat „fetch” si „sit nice”. Si aventurile continua!

Si, ca sa n-o mai lungim, ea este TASHA, noua membra a familiei, aka Miloaga aka Caprita aka Escroaca Sentimentala aka Tzutzurica aka FrumoasaLuMama aka Prapadenie etc. si este Jack Russell Terrier:

 9585_10209093340470847_784504860072368544_n