muzica

iulie 22, 2015

Cum a fost la Robbie Williams

Ador atmosfera de concert!!! Pur si simplu o ador! O mare de oameni care traieste intens tot ce canta artistul pe scena, canta impreuna cu el, numai cand ma gandesc mi se face iarasi pielea de gaina. Dar si artistul trebuie sa fie la inaltime, bineinteles!

Ei bine, Robbie a fost! Nu am fost niciodata un fan inflacarat al lui, dar stiu ca este un entertainer absolut, ca are o carisma fantastica si ca isi hipnotizeaza publicul, am vazut concerte de-ale lui. Si am zis ca trebuie vazut. Si a fost o decizie inteleapta. Stiam ca tot Facebook-ul va fi la concert, dar nu prea m-am intalnit cu multi, asa ca nu avea rost sa ma chinui sa postez ceva, semnalul oricum e bruiat in zona cand sunt concerte si nu numai. M-am chinuit ceva sa ma intalnesc cu Andreea (verisoara), nu stie sa explice unde mama zmeilor era schela cu reflectoare, le vazusem doar pe alea mari, dar nu mai conteaza, ne-am gasit, dupa ce am balacarit-o la telefon, i-am zis ca nu mai vreau sa ne intalnim, am inchis, am respirat si dupa 5 minute am sunat-o din nou. 😆

Coada mare, caldura mare, organizare dubioasa, detalii nesemnificative. Nu mi-a placut ca nu mi-au dat si mie bautura in doza/sticla/recipient, dar ce sa facem?! Dupa cei din deschidere, a urmat o perioada de asteptare. Nu pot, mai nene sa inteleg frecusul disperat al oamenilor dintr-o parte in alta la concerte, sau nu stiu, sa nu mai treaca fix prin spatiul vital! Piticii mei de pe creier, e ok, sunt bine! La un moment dat vad o tipa care abordase grupul de langa noi si le punea niste bratari aurii la mana. Hmmm… whatever, cine stie. Dupa putin timp a venit la noi o tipa „Hey, nu vreti sa mergeti mai in fata?” „Ba da, dar pe bune? Ce trebuie sa dam in schimb? De ce noi?” „Pur si simplu! Hai, duceti-va si nu mai veniti in zona asta, intrarea e pe acolo!” Ne daduse bratari pentru Diamond Ring!!! Woooow! Acolo in fata scenei! Am dat bani de Normal Circle si am ajuns la Diamond! Multumesc, Doamne! Era cazul ca si karma aia sa mai inceapa sa-si faca treaba!

In scurt timp si-a facut aparitia si mister Robbie Williams pe scena cu clasicul „Let me entertain you„. Ne-a incins bine, a vorbit despre el, a fost intr-o forma si o dispozitie de zile mari, noi, publicul am fost la inaltime si s-a vazut clar ca i-a facut placere sa ne cante. Cred ca am avut o chimie frumoasa. Si nu se intampla asa tot timpul, chiar nu! Din momentul in care a zis „My name is Robbie Fucking Williams and for the next two hours your asses will be mine!” chiar asa a fost si ne-a tinut in priza.

Momentele tribut au fost foarte emotionante, mi-au placut extrem de mult. Uitandu-ma in spate si vazand cata lume e, pana sus la Casa Poporului, toata peluza, toata Piata Constitutiei, fenomenal. Pana si el a zis „Fucking amazing, I didn’t know I was so famous here!”. A fost coplesitor sa cante o mare de oameni „Angels„ si la final impreuna cu Robbie „My way„. Doamne, exact pentru senzatiile astea, pentru piele de gaina, pentru melodii superbe, pentru live-uri, pentru a simti muzica-n vene, de-aia ador concertele! Si concertul lui Robbie este unul de care imi voi aduce aminte cu drag si voi zambi si mai mult ca sigur voi mai merge cand si daca va mai veni pe la noi! He really made me „Feel„!!! Foto: Simona mea

Robbie

mai 21, 2013

Cum era sa ratez Depeche Mode si a treia oara

Pentru cine nu stia, sunt fan Depeche Mode de mica. Imi aduc aminte de petreceri unde dansam intr-un mod deosebit cu o prietena pe „Personal Jesus„, sarind intr-un picior invartindu-ne si fluturand circular o batista, ehe, ce vremuri! Pe langa faptul ca am avut bocanci cu placuta metalica si imi placeau la nebunie, aveam blugi largi, pe toate oracolele mele scria mare DM, aveam si insigne si, evident, imi placea de Dave.

De-a lungul anilor mi-au placut in continuare si i-am ascultat. M-am bucurat foarte tare cand au venit in 2006 pentru prima data, mi-am dorit mult sa merg. Dar, pentru ca varutza era nehotarata si n-a fost pe faza, plus prietenul meu de atunci a zis ca daca nu mixeaza (lesinat cu dj-ii, ce sa-i ceri) si doar canta, ce rost are…n-am mai mers. Dupa aia, ne-am smuls parul de ciuda ca n-am fost, dar am inghitit in sec si ne-am promis ca data viitoare mergem sigur.

Vestea buna a venit undeva spre sfarsitul lui 2009, cand am aflat ca vor veni din nou in 2010 si vor face un spectacol si mai tare decat precedentul. Ca sa fiu sigura ca de data asta nu mai ratam, am cumparat biletele din decembrie pentru mai anul urmator, asteptand momentul cu incantare maxima. Dar astrele au fost potrivnice si, cu cateva zile inainte de concert, Depeche si-au anulat turneul in cateva orase datorita problemelor de sanatate ale lui Dave. Toata lumea spunea ca a luat o supradoza, misto-uri, glume, proaste care m-au necajit atunci „Ce vor face fanii DM in Parcul Izvor?” „Enjoy the silence„. Ah, cmooooooon!!! Treaba lor cum sunt in viata reala, nu sunt primii si nici ultimii artisti geniali care au probleme cu drogurile, alcoolul sau alte vicii. Cred ca in lumea asta nu se poate altfel, ca posibil sa nu rezisti. Nici in 2010 nu am avut noroc… 😦

Anul trecut se auzeau ceva zvonuri cum ca ar ajunge din nou la noi, zvonuri confirmate din nou catre sfarsitul anului. Am zis GATA! Asta e!!! Am gasit un moment frumos, in februarie, sa-i fac varutzei cadou biletele la concert si i le-am fluturat prin fata, cu promisiunea ca mergem si ca le tin eu la mine, ca ea e cascata si le pierde. Zis si facut, puse bine in plicul lor in bucatarie. 🙂

Dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Am fost plecata o saptamana la Madrid in delegatie (o sa povestesc si despre asta, intr-un post viitor) si cand m-am intors, casa luna si plicul disparut. Panicaaaaaaaaaaaaa!!! 😆 Cu o atitudine de labila psihic am intrebat despre biletele mele, ma isterizam, apoi radeam de situatie si tot asa… se pare ca in febra curateniei biletele au fost aruncate. Hey, dar ce bine, am facut niste oameni fericiti… si eu ce faaaaaaaaaaaac?! Dupa un mic circ cu cei care vindeau biletele, mi-am luat altele, bineinteles, in alt loc si un pic mai scumpe. That was close! Se facea misto de mine ca e un semn ca nu trebuie sa ajung. Hmmm, nu se poate asa ceva, mie cand mi se pune pata, mi se pune rau si permanent, nu se mai intelege nimeni cu mine! 😀

Astfel ca, inca o data, nimic nu sta in calea viselor mele! Am ajuns la concert, am stat in tribuna, vedere mult mai buna decat la Gazon B unde aveam initial biletele si a fost una dintre cele mai tari seri din viata mea! A meritat asteptarea, au meritat nervii, banii dati si toate neplacerile de pe parcurs. Nimic n-a mai contat cand au urcat pe scena si au inceput sa cante. Tot concertul am urlat, am tipat, am cantat si am avut pielea de gaina. Atmosfera a fost una dementiala, Dave un entertainer de exceptie, publicul a rezonat la fiecare sunet, la fiecare miscare si fiecare acord bine-cunoscut. Nu mai vroiam sa se termine…!!! Dar au fost 2 ore (si un pic) absolut fantastice! Deci, daca iti doresti ceva mult, mult, mult, se va intampla, universul conspira, planetele se aliniaza, si the sky is the limit!

Pe site-urile de specialitate se gaseste si playlist-ul lor din concert. Mi-as fi dorit sa mai cante si „No Good„, „Strangelove” si „World in my eyes„, dar poate data viitoare. Ca simt eu asa ca s-au simtit excelent si ca vor mai veni, clar voi spune prezent, de oricate ori vor veni. Sunt putini despre care pot spune asta, si Depeche Mode sunt unii dintre ei!

Nu trebuie sa va placa Depeche intr-un mod asa ca mine ca sa mergeti la un concert, sunt totusi vechi in bransa si s-au reinventat mereu, pastrandu-si totusi stilul. Vocea lui Dave a sunat impecabil, sonorizarea excelenta, ca atunci cand canta un vers sa ti se faca pielea de gaina si sa iubesti bass-ul ala din voce. Dupa un concert, perceptia si aprecierea se schimba mult, in bine sau in rau, depinde doar de artist. La mine, ei sunt sus de tot, de o saptamana sunt numai cu playlist-uri de-ale lor in casti si nu ma pot opri. Dar repet, eu sunt subiectiva si under influence. Si tare imi place!

ianuarie 9, 2012

Leapsa licean(l)a

Ce-i drept, n-am mai avut demult parte de lepse si, cum probabil se gandesc la mine niste oameni draguti, mai precis fiica mea Marmota… mi-a dat de lucru, sa execut o leapsa. Si nu asa oricum, ci cu regulament. Na-ti-o franta ca ti-am dres-o! Dar… cum e vai de parintii care n-asculta de copii, scriem si leapsa si regulamentul:

  • scrie minim 3 lucruri pe care tu le-ai fi început din clasa a 9-a specificand si cum anume te-ar fi ajutat
  •  transmite leapsa mai departe la minim 3 prieteni, maxim 5
  • scrie astfel încat să generezi comentarii, vrem să pornim o discutie constructiva
  • nu trebuie să scrii prea mult, insa nu trata leapsa superficial (un 400-500 de cuvinte e foarte bine) 😛
  • preia si regulamentul in articol ca sa stie lumea ce trebuie sa faca
  • raspandeste mesajul prin social media, insa fara a spama, vrem doar sa stie lumea de ea.

Liceul… bitter sweet memories… ca sa caracterizez in 3 cuvinte! 🙂 Liceu bun, am dat examen la matematica si romana, pe vremea aia se invatau comentariile ca poeziile si tare imi doream sa le pot pune pe muzica. Tin minte j’de melodii din vremurile alea, le cant pe de rost, da’ comentarii… pfuai! Niet! Nada de nada! Am intrat la mate-fizica, unde si optasem.

Si acum sa incepem cu partile amuzante sau care nu sunt foarte legate de scoala. Am fost mai apropiata de colegii mai mici cu un an decat de colegii de varsta mea, asa ca un lucru pe care mi l-as fi dorit, era sa fiu in generatie cu ei. Am fost singura generatie in multi ani care nu a avut balul bobocilor, datorita unei directoare ciufute. La naiba, si ma inscrisesem si la miss! 😆 Ne-am scos parleala anii urmatori, n-am ratat niciun bal tot liceul, chiar si dupa, un an.

Mi-as mai fi dorit sa stiu in liceu lucrurile pe care le stiu acum despre mine, si mi le-a spus dupa 10 ani fostul prieten de atunci, vai, de cate angoase si probleme si chinuieli m-ar fi scapat… dar ale tineretii valuri trebuie sa se manifeste, complexele si temerile la fel, altfel nu ne-am cali si n-am fi oamenii care suntem azi. Oricum, chiar si dupa atatia ani, am avut un maaaaaare zambet pe fata si self esteem-ul s-a inviorat fantastic! 🙂

Acum revenind la lucruri mai serioase, fiind la mate-fizica, implicit 4 ani am dat teza la fizica si chimie. Nu mai stiu nimic! Dupa atatia ani abia stiu ca g=9,8 m/s la patrat, stiu elementele chimice si formulele catorva substante si mai stiu cum se deseneaza benzenul. Mi se pare trist… ma rog, nu ca mi-ar folosi acum…! 😀 Mi-as mai fi dorit sa am acelasi profesor de mate tot liceul, nu sa incep cu un varzalau, sa cad in prapastie si sa ma ridice meditatiile, ca apoi sa iubesc analiza matematica fix pentru ca proful a fost unul de exceptie. Si tare mi-as mai fi dorit sa nu fie nevoie sa fac fituici la absolut fiecare teza la romana, pentru ca nu puteam retine expresii pompoase si trebuia sa zic cu-cuvintele mele ce mama zmeilor a vrut sa zica autorul… asa aveam niste blocaje si niste probleme cu scrisul la romana, nu stiu cum de acum sunt in stare sa scriu pe blog si cateodata chiar am scris articole demne de revista (asa mi s-a spus, nu ma laud singura).

Mare lucru nu pot spune ca as fi schimbat in liceu, pentru ca a fost o perioada nebuna si de ratacire pentru mine. Daca de mica am zis cantareata/dansatoare/actrita, in liceu ma apucasera nebuniile cu avocatura… mai tarziu la facultate dupa doua semestre de drept m-am felicitat ca n-am luat-o pe calea aia! Si undeva acolo, in sufletelul meu, eu stiu ca de mica aveam dreptate si am stiut tot timpul ce vreau si ce ma face fericita… Uof, sa ma ascult mai des, ca instinctul meu de fata mare nu ma-nseala! 😉 Si fix ca don’soara care mi-a predat leapsa, am amintiri frumoase din generala si facultate, dar despre ele, intr-un alt post.

Acum predau legatura la cealalta fiica, Crocoditza, la Sburlea, care sigur are povesti misto legate de liceu, am eu un feeling asa si la Petro, care spune lucrurilor pe nume tare frumos si mereu imi face placere s-o citesc. 🙂

iulie 11, 2011

I will always love ALWAYS

Il iubesc pe Bon Jovi din ’90 de cand am vazut prima data clipul la „Blaze of Glory„. Dadeam televizorul la maximum si stateam pironita acolo admirandu-l pe rockerul rebel si visand cu ochii deschisi ca voi avea si eu un iubit rocker care sa cante la chitara, atunci cand voi fi mare. Si anii au trecut si piesele Bon Jovi care m-au uns pe suflet s-au adunat… iar doua dintre ele… uuuuuuuuuu… una ma rascoleste si ma trece prin toate starile si cealalta ma activeaza si ma face mai vie ca niciodata! „Always” si „It’s my life„!!!

Si, in sfarsit, concertul mult asteptat a avut loc aseara intr-o mare de oameni care au trait intens melodii care le-au marcat anumite momente din viata, anumite perioade! Cei de la Bon Jovi au parut ca s-au distrat pe cinste si au fost incantati de calitatea publicului (culmea, ca romanii nu sunt cine stie ce ca public) si au dat tot ce-a fost mai bun, timp de 3 ore… au fost super punctuali si au tinut publicul in priza!

Mi-a parut foarte rau ca nu am mai gasit bilete la Golden Circle, ne-am trezit prea tarziu, asa ca am luat la Normal Circle, poate ca a fost mai bine asa pana la urma, nu-mi pare rau (everything happens for a reason)… dar eu una daca aveam bilet in fata, eram calare pe garduri, inca de la ora de la care s-a permis accesul. Stiu ca asa spusesem acum ceva timp… eh… tre sa nu-mi mai fac planuri! Show-ul a fost super, ecranul ala imens de pe scena a fost mai mult decat extrem de binevenit, pentru noi astia de stateam in spate. La inceput, pentru ca era inca forfota, probabil nimeni nu se astepta sa fie punctuali, lumea inca isi lua ceva de baut, inca isi cauta un loc… asa ca s-a auzit cam slabut… dupa aia si-a revenit si sonorizarea (cred ca batea si vantul…). Pe primele doua piese eram la coada la cico, dar cand am auzit „shot through the heart and you’re to blame, you give love a bad name„… am sarit din coada si am inceput sa topai. 😀

Gasindu-ne locul undeva aerisit, am inceput sa ne destrabalam si sa traim piesele. Am batut din palme, am fluierat cum stiam eu mai zgomotos, am cantat cat m-au tinut rarunchii, sunt racita, dar n-a contat, azi am o voce… de oala sparta… culmea, la concert, mi-a revenit vocea si-am putut sa urlu. A cantat „It’s my life” cam devreme pentru gusturile mele… dar am trait-o intens! Recunosc, nu sunt cea mai inraia fana, asa ca nu am recunoscut fiecare piesa in parte… dar m-am bucurat sa aud „Bed of Roses„, „Runaway„, „Have a nice day„, „Keep the Faith„, „Bad Medicine„, „Livin on a prayer„, „Wanted Dead or Alive„… si tot speram sa fie „Always„… a fost printre ultimele, impreuna cu „These Days” si o supriza de final… „Twist and Shout” pe care am facut noi mini coregrafii sincron! A fost la inaltime… mi-a placut maxim, inca sunt under influence, de azi de dimineata ma tot uit pe youtube la filmuletele incarcate de cei care-au fost acolo! Si… MAI VREAU!!! Inca vreo 3-4 concerte, sa ma pot plictisi… iar intr-unul… sa cante tot asa, vreo 3 ore… ALWAYS! Deci, vai, cum a putut sa fieeeeeeeeee… mai ales ca piesa asta inseamna mult pentru mine, imi creaza stari, ma leaga de niste amintiri… acum a creat altele noi, poate mai frumoase… si mereu imi voi aduce aminte zambind de concertul asta! Si totusi, mi-ar fi placut sa mai cante pe final inca o data „It’s my life”… 😛

And yesssss… I’ll always love ALWAYS! 😀

iulie 8, 2011

Unde eram acum 10 ani IV

Daca acum un an va povesteam aventurile mele in State, fara sa-mi dau seama a mai trecut un an si s-au facut 10 in total de cand am mers intr-o tara superba, foarte indepartata si in care sper sa mai am ocazia sa ajung. Si, cum am fost somata sa scriu despre asta, povestesc cu drag despre … China.

Era in anul de gratie 2001, cand eram a 12-a, cu vreo 2 luni inainte de BAC… cand ai mei s-au hotarat ca ar trebui sa vad si eu tari indepartate, acum cat mai am ocazia si, ce ocazie e mai buna sa plec, decat de Paste?! Ce scandal a fost, ce urat am facut, cum sa plec eu de Paste sa-mi las balta prietenii?! Doamne, ce copil prost! Asa ca obligata am plecat imbufnata spre aeroport. Cum tata avea de facut o gramada de hartoage, m-a plantat pe un scaun si acolo am stat vreo 2 ore… urmaream oamenii care-mi treceau prin fata. La un moment dat vad o doamna cu doi copii, adolescenti ca si mine, un baiat si-o fata… au trecut prin fata mea, iar el a ramas o fractiune de secunda cu privirea atintita spre mine… eu tot urat ma uitam… ca mai apoi sa facem cunostinta la check-in. Cu ei si cu altii am format o gasca vesela cu care am petrecut una din cele mai frumoase zile din viata mea. Si acum, dupa atatia ani, sunt convinsa de asta! 🙂

Am zburat vreo 8 ore, dar am fost rasfatati, am stat la business class si am baut sampanie (era Pastele, am avut voie), nu stiu cand a trecut timpul, stiu doar ca am vazut unul din cele mai frumoase rasarituri, pentru ca intr-o parte se vedea lumina si in cealalta parte a avionului era intuneric bezna. Iar China vazuta de sus e uimitoare!

Ce-a urmat, a fost de vis. Am stat la un hotel frumos in centrul Beijingului si ne-am pus pe vizitat. O zi obisnuita incepea pe la 7 dimineata, cand, inainte de micul dejun, copios dealtfel, petreceam cam jumatate de ora sau mai putin la piscina inotand cateva bazine. Apoi umblam zi lumina si seara mergeam la restaurant, unde la fel, mancam toate nebuniile. Ne primeau cu muzica romaneasca, aveau o caseta cu Andre, care rula tot timpul. 😆 Am mancat extrem de bun si de divers si culmea, am slabit, in perioada aia am fost wow. Ne asezam la masa de-aia rotunda care se invartea si ne puneau toate bunatatile, noi invarteam de ea si bagam la greu: orez cu legume si ou, plita incinsa de pui, porc si vita, ciuperci albe cu usturoi, ciuperci cu bambus, broccolii cu usturoi, rata de Pekin, peste, fructe de mare, am mancat chiar si broasca si a fost geniala. Sarpe mi-a fost cam teama. Am mai incercat si frigarui picante de caracatita, dar alea le-am cumparat de pe strada. Berea de orez e foarte buna si baubila, nu ca cea de pe aici… mie una nu-mi place deloc. Mai aveau un alcool tare, fiecare sticla avea un sarpe in ea… bleaaaaaaaah! Clar nu m-am atins de asa ceva.

Am vizitat foarte mult, desi sunt convinsa ca ar mai fi o multime… mai ales ca nu am vizitat alte orase. Am vazut piata Tiananmen, Orasul Interzis, Palatul de Vara, Templul Cerului, Marele Zid Chinezesc, Muzeul figurilor de ceara din dinastia Ming, Gradina Zoologica si multe alte locuri al caror nume l-am uitat… a fost demult, na! Stiu ca am mai vazut cea mai mare statuie a lui Buddha stand in picioare, era impresionanta, poleita cu aur… eram cu ochii mari mai peste tot. 😀 Mi-a placut la nebunie tot ce am vazut, mi-au placut povestile, legendele, civilizatia veche, intrigile, organizarea… tot ce-a tinut de istorie… acoperisruile alea intoarse… aveau pe ele tot felul de figurine, se spunea despre ele ca, cu cat erau mai multe, cu atat rangul celui care locuia sub acel acoperis era mai aproape de imparat… asta in Orasul Interzis. Platul de Vara avea gradini superbe, iazuri cu pastravi colorati, am vazut casutele concubinelor, la muzeu am ascultat povesti despre intrigile de la curte, ne-am costumat si am facut poze. Zidul e impresionant, in jur erau numai piersici infloriti, se vedea superb! La zoo am vazut prima oara live aproape, la cativa metri, ursi panda… vaaaaai, cat de draguti erau!

In afara vizitelor, bineinteles ca am facut si shopping, intr-un stil foarte tare: eu alegeam, o prietena de-a noastra negocia si tata platea! 😀 Ah, ce vremuri! 😆 Am fost intr-o zona cu un nume ciudat… noua ne-a sunat „La bani putini”… si asa i-a ramas numele! Si am fost si in club. Club salsa… unde am invatat coregrafia de la melodia aia cu „un movimiento sensual” si ce-am mai dansat…! Si… m-am indragostit! Dar rau! Si acum ma gandesc what if… dar nu ma mai cramponez, acea persoana este si va ramane speciala pentru mine, stiu ca e reciproc si nu-l voi uita niciodata! Long story, n-o voi spune, e mai bine asa. 🙂

Despre chinezi, ce sa zic?! Mi s-au parut toti la fel, mici si uratei. Nu stiu ce nationalitati sunt asiaticele alea din filme porno cu care toti au fantezii, dar nu sunt chinezoaice sigur! Chinezoaice frumoase sunt putine. Majoritatea au fata latareata, profil lipsa, turtit, corp lung, picioare scurte si cracanate, fund plat si sani cam lipsa. Iar ei… sunt cam scobitori, nu prea am vazut chinezi grasi. Nu m-am omorat dupa ei, imi place istoria lor veche, ii admir ca fac orice, de la ac pana la cele mai cele creatii vestimentare sau constructii futuriste, au o dezvoltare expansiva, dar nu as fi in stare sa ma supun regulilor lor. In rest, comparativ cu America… China e wooooooooooow!!!

Pot spune cu mana pe inima si, chiar daca repet ce am spus la inceputul postului, au fost cele mai frumoase 10 zile din viata mea… sau ma rog, printre cele mai! Si m-as intoarce oricand in China! Si daca un cineva va fi suficient de dragut sa-mi scaneze si mie niste poze de atunci, la un moment dat voi pune si poze. Oricum, China e de vazut macar o data-n viata! 🙂

iunie 21, 2011

Nunti de poveste

Daca pana acum, in ultimii 6-7 ani am mers aproximativ la cate doua nunti pe an, anul asta s-au adunat mai multe, respectiv vreo 5. Am bifat 3 pana acum, mai am 2. Asta inseamna vai de buzunarul meu si adio vacanta… nu-i bai, se recupereaza!

Si, cum nunta Anei a coincis cu cea a  lui Indru, m-am strecurat si-am impacat si capra si varza, in stilu-mi caracteristic. M-am foarte distrat, oricum! 🙂 Cred ca ma fac domnisoara de onoare de profesie. Pentru o suma modica, zambesc frumos la poze, tin lumanarile si incerc sa nu dau ceara pe rochie (cum ofcors ca s-a intamplat). Siiiiiiiiiii, stiu si o gramada de obiceiuri, superstitii legate de tot evenimentul numit nunta, plus, cum sunt mama organizarii, petrecerile de burlacite ar iesi traznet! Sunt o adevarat comoara, stiu! 😆 Si la cele doua nunti ramase, ghici… sunt domnisoara de onoare! Si am o mare dilema: CU CE MA IMBRAAAAAAAAC??? 😀

La Ana la petrecere, ne-am hotarat sa ne imbracam complet in negru si sa avem ruj rosu toate. A iesit distractie mare. La Alina am avut fundite colorate legate la incheietura mainii si ne-am imbracat fiecare cum a vrut. Si petrecerea asta a iesit nebunie, pentru ca am fost foarte multe si ne-am distrat pe cinste, netinand cont de locul unde eram si de fitele din jur. A fost de pomina! Iar nunta a fost pe masura: la Palatul Stirbei, la Mogosoaia, pe terasa, in aer liber, bufet suedez cu „di tati”, bar mai mult decat generos, muzica buna si atmosfera festiva. Daca norocul e de partea cuplului in general asa si nu ploua, asta e formula castigatoare pt o nunta de neuitat! Cred ca incep sa-mi schimb imaginea de ansamblu pe care o aveam eu la un moment dat referitor la ce vrea sufletelul meu din punctul asta de vedere… 😛

Oricum, am dansat de-am rupt baschetii pe hore, latino, sarbe, rap, cocojambo, casablanca, ba chiar si boombastic… ce mi-a placuuuuuuut! Si mai vreau asa petreceri frumoase! Nu pot decat sa le urez tutulol „casa de cacat” (ca sa nu-si bage imeni nasul in ea… asta e noua, n-o mai auzisem!) 😆 si sa fie fericiti, ma bucur mult pentru ei! Si… cateva poze graitoare:

iunie 11, 2011

Scorpionii sunt cei mai tari

Fiecare intelege ce vrea din afirmatia de mai sus. Lasand la o parte ca e o axioma… referindu-ma la concertul de aseara… a fost tareeeeeeeeeeee!

Sa incepem cu inceputul. Ziua de joi a fost asa, ciudata, cam data peste cap, ori am fost eu cu capsa pusa, ori s-au aliniat planetele impotriva mea, in fine… Am ajuns la concert, m-am intalnit cu o prietena, urmand s-o asteptam pe vara-mea, ca la mine erau biletele. Ne postam acolo in fata, dau indicatiile prin telefon si asteptam. Ei bine, jandarmii vietii au inceput sa faca pe zeii pe domeniul public, sa ne dam mai incolo, sa mergem sa asteptam dupa nu stiu ce gard, daca nu, sa intram odata. I-am pizduit destul de bine… frate, e domeniul public, de ce-mi zici da-te mai incolo?! am platit bilet, nu mi l-ai dat tu moca! asa ca stau unde vreau, sa fie clar… ma duc mai incolo cand vreau eu, nu cand suferi tu de sefie si ordoni… fuck off!!! Prietena mea s-a cam speriat de atitudinea mea, drept urmare era cumintica si s-a departat de mine… cica sa n-avem proleme… ba pardon!  😆 Era Babau in actiune, n-avea cum!!!

Si, cum varutza a venit, am intrat in incinta, nu inainte de-a mai avea un mic show la poarta urmatoare. Pe vara-mea n-au vrut s-o lase cu bricheta, a reusit sa se eschiveze, iar pe mine m-au pus sa arunc deodorantul. OMG, sunt plecata de azi de dimineata, m-am schimbat si eu… trebuia sa put?! Si un nene ca cica sa-l pun eu bine undeva si il recuperez cand se termina concertul. Hai, fii serios! Deci… o fi fost arma alba un deo stick, cine stie… ce oameni… Whatever! Intrand in atmosfera, m-am gasit si cu niste prieteni din Sibiu, am facut gasca mai mare si ne-am asezat strategic sa vedem cum trebuie. E prima oara cand artistii au fost punctuali pe scena. Nemti, dom’le! 🙂

Si a inceput show-ul! Care a fost incendiar. Au cantat piese consacrate, piese pe care iar le-am legat de anumite momente… ma dureau palmele de cat am aplaudat, am dansat, m-am zbantuit, m-am simtit excelent! La baladele care m-au uns pe suflet mereu am cantat din tot sufletul, azi, culmea, inca am voce… si multi neprezenti au ascultat melodiile preferate prin telefon. A fost senzational! They rocked me like a hurricane so much, that I sure needed a holiday, but, since the best is yet to come and a wind of change was blowing, I needed them to send me an angel to say to him I’m still loving you! 🙂

Doua ore au trecut pe nesimtite, mi-a placut rau. La gazon A erau puse niste placaje de lemn pe jos si cand ovationam, dadeam si din picioare ca o turma de elefantei, ce mi-a placuuuuuuuuut!!! 😀 Si fluieram cu varutza, ca bajetii, ca pe stadion… iuhuuuuuu! Pentru o suma modica, dau si meditatii!

Cand s-a terminat concertul am mers pana la metrou pe jos, dar cu haha hihi, nu mi s-a parut lung drumul. M-am amuzat ca cei din Sibiu ziceau ca tot ce e la sud de Carpati… sunt olteni… pana in Australia. 😆 Si se plangeau ca pana se gata luminile, adica pana la metrou e drum lung. Ne-am hlizit noi ce ne-am hlizit, dar poate ca au avut dreptate. Spun asta pentru ca am fost din nou toanta, indrumand un cuplu, prin cotloanele metroului. Adica explicat cum schimba la Victoriei, cum ies la Unirii pe unde vroiau. La ora aia nu mai circula nimic, eu as fi mers pe jos pana acasa, nu ma ia niciun taxi atat de aproape. Dar, cum ei mergeau fix pe acelasi traseu mai departe, le-am propus sa luam toti 3 un taxi, ma lasau in drum si ei plecau mai departe. Cand am ajuns la taxi-uri, mi-au zis „multumim, buna seara” s-au urcat in taxi si dusi au fost… fix pe drumul spre casa mea. Superb, de exceptie! Asa-mi trebuie daca sunt amabila si vreau sa ajut! Damn it!

Nu mai conteaza, important e ca a fost un concert de vis, am cantat din suflet, am trait intens toata atmosfera aia si m-am bucurat ca macar o data-n viata am apucat sa-i vad pe Scorpions pe scena. Astept cu mare interes Bon Jovi!

ianuarie 30, 2011

Party anii ’80-’90

Aseara am fost la un party pe care-l asteptam de vreo saptamana asa. Desi initial dadusem „maybe” pe FB, ulterior vorbind cu o prietena, am hotarat sa merg. Intre timp, am mai vorbit si cu prieteni vechi cum ca ne vedem acolo, am mai trimis si eu niste invitatii si na, doar, doar s-o strange gasca. Nu s-au strans cati imi inchipuiam eu, dar asta-i lucrul cel mai putin important. Ideea e ca cei care au organizat toata nebunia asta, cei de la LosTapes Events, au facut o treaba excelenta! Si au avut asa o inspiratie cu melodiile, ca n-am putut sa plec pana la 5 dimineata! Le puteti da „Like” cu incredere, pe buna dreptate!

Ca sunt carcotasa si nu-mi convine nimic, asta se stie clar! Ei bine, de data asta n-am avut ce comenta. Chiar n-a contat faptul ca locatia a fost micuta (club Elephant) si era foarte cald la un moment dat, pentru asa mix de muzica as fi putut sta si pe o aglomeratie tip Fratelli (pe care o detest maxim). Iar baietii astia au facut minuni cu muzica, pe cuvant… iar eu nu ma entuziasmez asa cu una cu doua. Dar cand am auzit ce muzica va fi, respectiv anii ’80-’90 am stiut ca va iesi intr-un mare fel! Dupa cum ziceam, m-au trecut prin toate starile posibile, prin extrem de multe amintiri, am avut pielea de gaina si-un zambet permanent toata seara… si n-am putut sa ma opresc din dans, ma dor taliple si acum.

„Cherry Lady„, „You’re my heart, you’re my soul”, „Rhythm is a dancer„, „All that she wants„, „Strange love„, „Love to hate you„, „Hai sa fim high„, „Summertime„, „It was him„, „Hey ya„, „YMCA„, „Superfemei„, „Fiesta„, „Push it„, „Ain’t talking bout dub„, „Smack my bitch up„, „Come take my hand„, „Sweat (a lalala long)„, „Like a prayer„, „Lambada„, „Danca Tago Mago„, „Conga„, „What is love„, „Oh la la la„, „I want to break free„, „Wake me up before you go-go„, „Girls just wanna have fun„, „Word up„, „You shook me all night long„, „Plang noptile„, „Angel” si multe altele ne-au tinut in priza si ne-au facut sa ne amintim de tinereti. Cel putin mie mi-au venit in cap toate amintirile din generala, din tabere,  excursii, de la banchetul dintr-a 4-a, cand am facut coregrafie pe Snap, din liceu de la bairame… wow!!! asa amalgam de sentimente n-am mai trait demult! A fost frumos ca m-am vazut cu oameni pe care nu-i mai vazusem de ceva timp si chiar m-a bucurat revederea, am ajuns la concluzia ca we should do it more often… ma declar foarte incantata! Si mai vreau! Deja am intrebat cand va fi urmatoarea petrecere, clar nu mai am de gand sa lipsesc de la vreuna!

Asa ca daca v-ati saturat de thu-gi thu-gi din club si vreti o seara electrizanta si de neuitat cu muzica buna, neaparat sa semnati condica la urmatoarea petrecere! Si chiar nu le fac reclama, doar ii recomand. Mi-a placut ce organizeaza, mi-a placut la nebunie muzica, m-am distrat super si voi mai merge. Voi ce aveti de gand? 🙂

PS: M-am tuns si arat cam asa:

ianuarie 5, 2011

Leapsa despre 2010

Pentru ca am fost (sunt) fata de treaba, primesc lepse in dar. Pe care le onorez cu placere, mai ales daca este vorba de subiecte care-mi plac. De data asta am primit o leapsa de la Lilly, in care, prin raspunsurile la niste intrebari, as putea rezuma anul 2010. Sa purcedem:

1. Care a fost cel mai funny moment din 2010?

Au o fost o gramada de momente amuzante, de-a lungul anului, dar niciunul memorabil sa-l pot declara top of the top. Sigur m-am hlizit mult, asta garantez! Poate cel mai funny moment a fost cand am busit masina ca-n filmele proste de comedie, de 2 ori in interval de 3 zile, atunci mi s-a parut horror, acum mi se pare amuzant.

2. Care a fost cel mai nasol moment din 2010?

Au fost destule din pacate. Unul din cele mai naspa momente a fost cand am aflat ca-mi voi pierde jobul, job care-mi placea foarte. Din asta a derivat si faptul ca n-am mai plecat la Koln, imi luasem si bilet la concertul Linkin Park si stabilisem si cu Anachen sa o vizitez.

3. Care a fost filmul anului 2010?

Nu sunt o cinefila, nu am vazut multe filme aparute in 2010, dar stiu sigur ca mi-a placut f mult ideea din „Inception„.

4. Care a fost cartea anului?

Nici asta nu stiu, n-am citit neaparat ce a fost la moda, ci ceea ce m-a pasionat pe mine. De exemplu am citit toata seria „Vampirii Sudului” de Charlaine Harris.

5. Care a fost spectacolul anului?

Sa-mi fie rusine, am fost doar o data la teatru si am vazut „O noapte furtunoasa” la TNB sala mica. In rest mi-a placut tare mult la Fatboy Slim si momentul din concertul Guns N’ Roses cand toata lumea canta „Don’t Cry”. 

6. Care a fost melodia anului 2010?

Categoric asta:

7. Care a fost barbatul/femeia anului 2010?

Asta chiar nu stiu si nici ca ma pasioneaza. 😀

8. Care a fost cel mai frumos loc vazut in 2010?

Categoric Antalya, Belek, Adam & Eve Hotel.

9. Care a fost cel mai emotionant moment din 2010?

Momentul in care, la nunta varului meu, mi-am luat inima in dinti si m-am urcat pe scena si-am cantat. Pentru multi a fost prima data cand m-au vazut cantand si a fost o premiera si o surpriza placuta. Iar eu pluteam, pe parcursul piesei nu stiu nimic din ce-a fost in jurul meu.

10. Care a fost cea mai mare realizare a anului 2010?

Mi-am omorat un mare pitic de pe creier in legatura cu felul in care arat. Acum ma simt mult mai bine cu mine insami. 😀

11. Ce imi doresc pentru 2011?

Sa fiu atat de fericita incat sa explodez, sa pot sa alerg o zi si sa strig in gura mare cat de fericita sunt si sa nu fiu obosita dupa asta! Sa fiu sanatoasa si sa-mi iasa ce-mi pun in cap, restul se rezolva.

N-as vrea sa incep anul prin a pedepsi pe cineva sa faca leapsa asta, desi nu mi se pare nimic greu, dar… mai bine las pe cine doreste s-o execute.

noiembrie 28, 2010

Leapsa despre viata

Am tot vazut leapsa asta prin blogosfera si tanjeam in liniste sa fiu lepsuita. Si vad ca aia mica, scorpiuta dintre fiicele mele, Marmotzica, mi-a pasat-o. Cica ar trebui sa zic an de an ce-am realizat in viata asta pana acum. La naiba, vor afla toti cititorii cat de batrana sunt! 😛 Dar chiar nu ma deranjeaza, ca oricum nu-mi arat varsta (vorbeste lumea).

Sa purcedem, zic! Oricum, mare greseala sa dai o asemenea leapsa cuiva cu memoria mea. 😀

M-am nascut sambata, de-aia poate-mi place weekend-ul. Era soare si frumos, dar de a doua zi a inceput ninsoare abundenta. Am ceva poze „clasice” dar nu stiu de la cate luni exact. Cica pe la 11 luni faceam „mam-mam” dupa un caine. O iubeam mult pe o vecina si pe bunicul, cand ii vedeam, ma activam.

Pana la 2 ani si ceva, aproape 3 am stat la Brasov. Neavandu-i pe bunici aproape, aveam bona. O tin minte si acum, tanti Ela, avea un par extrem de lung, ma imbraca si stateam la usa pe hol s-o astept sa se pieptene. Mereu aveam impresia ca e rea si are ceva cu mine, cand nu vroiam sa mananc dadea cu pliciu-n masa (Prigoana de la ea o fi invatat) si de frica mancam.

Cand am inceput gradinita, pe la 3 ani si ceva, m-am mutat in Bucuresti. Din prima zi cand am intrat pe usa, am pus ochii pe un baietel, Stefan. In rest, am fost un copil sociabil. De mica manifestam inclinatii artistice. Si iubeam cartile de colorat.

La 4-5 ani eram cu spray-ul in fata oglinzii cantand piesele Sandrei, eram vedeta la serbari, invatam poezii, iar tata si bunica mea se ocupau de costume, astfel ca eram intotdeauna o aparitie. Bunicul meu imi citea povesti, ma ducea prin parc, ma plimba peste tot… aveam o mare admiratie pentru el. Iau eu ii prescriam dipiridamol, de saracu’ cred ca l-am supradozat, eram cea mai doctorita. Totusi, cand eram intrebata ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare raspunsul era fara doar si poate „Cantareata, dansatoare sau actrita!”. Si mai aveam un mare talent la disparut din fata blocului, de ma cautau innebuniti cu orele. Tocam hartie la greu, faceam planse folosind tocatura de creioane… faceam petalele florilor si-n rest desenam. M-a invatat bunica sa trag la masina, am facut bonete la papusi.

Pe la 6 ani ma pregateam pentru scoala, citeam literele din ziar, imi placeau povestile. Tot atunci nu mi-a mai placut de Stefan, ci de Sanducu, am poza cu el cand ne tinem de mana. Am fost la botezul varului meu si uitandu-ma la el in patut, am facut un test. L-am strans de nas, sa vad daca deschide gura sa respire… se inrosise copilu’… si-a inceput sa urle.

La 7 ani eram scolarita cu acte-n regula si aveam cea mai severa invatatoare din scoala, m-a batut cu linia la palma. Mama imi rupea foile, ca zicea ca scriu urat, eu boceam. Si sambata mergeam la scoala, aveam desen, lucru manual etc. Tot atunci a fost si revolutia, am avut o vacanta de iarna foarte lunga. Urmatoarea vara mi-am rupt nasul si mi-a murit sora la nastere. 😦

La 8 ani eram mutata intr-un alt cartier, incepeam clasa a doua intr-o noua scoala si eram tunsa foarte scurt. Tot atunci am fost prima data in tabara, la munte. Eram cam cea mai mica… am fost televizorul lor… le cantam reclamele la Jelibon si Bonibon. A fost primul an cand mi-am serbat ziua de nastere, au venit cateva colege la mine acasa.

La 9 ani mergeam singura la inot, la strandul Tineretului. De asemenea mergeam si la Palatul Copiilor. Am fost la dansuri populare, dans modern, gimnastica si muzica.

La 10 ani m-am serbat cu ceva mai multi colegi, mi s-a spus ca implinesc o varsta importanta. Am avut cea mai tare serbare de final de ciclu primar, cu poezii, cantece, momente artistice individuale (Elena balet, eu am cantat, Mihai a dansat ca MJ), prezenare de moda (sport, zi si seara). Am concurat cu familionul la „Feriti-va de magarus”. Am mers in tabara la Navodari cu Palatul. L-am pupat pe MJ.

La 11 ani ieseam pentru prima oara din tara, mergeam cu ai mei in Egipt. Am fost extrem de impresionata, m-as intoarce acolo oricand cu cea mai mare placere. Am fost concurenta la emisiunea „7 note fermecate”.

La 12 ani am inceput sa simt gustul muntelui, aproape in fiecare weekend mergeam cu diriga si faceam trasee. Veneau si aia mari cu chitarile si cantam seara la foc. Priceless! Tot atunci a murit si bunicul meu preferat, am fost extrem de trista. De atunci am spus ca refuz sa merg la inmormantari (sper sa nu fie cazul prea curand). Am inceput sa tin un jurnal.

La 13 ani ma serbam pentru 14, deoarece am primit un cadou frumos atunci, pe fratiorul meu. Am fost foarte fericita, il priveam ca pe o mica minune. Am invatat sa tricotez si sa crosetez.

La 14 ani invatam temeinic pentru liceu. Scriam pagini intregi de comentarii, aveam galma la degetul mijlociu. Faceam meditatii la mate cu unchiul meu care-mi spunea ca o sa ajung gunoiera (am ajuns si „gunoiera”, dar nu-mi pare rau), si la romana cu o doamna profesoara geniala, iubesc gramatica de atunci. Banchetul l-am facut la munte, la o cabana, a fost foarte frumos.

La 15 ani eram boboaca si credeam ca toata lumea e a mea. Am avut un declin extraordinar la note, de i-am speriat pe ai mei. Astfel ca tot liceul am facut meditatii la mate.

La 16 ani eram dadaca de ocazie, ducand copilu’ la nisip in parc. Mergeam in vacanta in zona Buzaului, am avut niste vacante super acolo cu Corina, vara-mea. Tot pe atunci faceam bratari de noduri, acum am uitat cum se incepe.

La 17 ani am avut primul prieten serios. Dezamagiri, boceli, ale tineretii valuri. Tot atunci am fost o luna in vacanta in State. Nu mi-a placut, de atunci am simtit ca nu pot sa plec in alta parte, ca-mi iubesc tara. Tot atunci am fost si prima oara intr-un club din Regie, respectiv Dumars.

La 18 ani am facut o petrecere de pomina, am avut vreo 50 de invitati, de i-am speriat pe ai mei. Amestecand grupurile de prieteni a iesit „cu cantec”, poate voi povesti intr-un post. In afara de majorate, nu prea ieseam. Abia asteptam sa scap de liceu, sa intru la facultate si sa fiu libera. Daca pe la inceputul liceului imi doream sa fac Dreptul, pe parcurs m-am razgandit si am ales ASE-ul. Dupa ce-am intrat la facultate, am avut o vacanta nebuna la mare cu o prietena… de pomina. Am fost in China. M-am indragostit iremediabil, si acum il iubesc, dar greselile prostesti de atunci si multi alti factori ne-au despartit. Nu se stie niciodata…

19 ani. Eram la facultate, aveam o gasca de 4 fete cu care umblam peste tot, ne distram f bine. Ma machiam cand mergeam la facultate, super realizare. Si mai si fumam. Pe tema asta aveam acasa numai discutii. Nu-mi placea matematica aia. Dar n-am avut nicio restanta.

La 20 de ani am primit cel mai tare aranjament floral de pana atunci. Am avut un mare crush pentru un cineva. Singura restanta din facultate, statistica, am luat-o in toamna. Ma clubaream intens. M-am lasat de fumat.

La 21 de ani s-au schimbat grupele la facultate, incepusera specializarile. Am cunoscut-o pe Simo si m-am apropiat de alti colegi cu care nu aveam tangente prea mari. Am inceput sa fac promotii si sa-mi castig proprii banuti. Am luat preselectia la Big Brother, dar n-am ajuns printre cel selectati. Tot atunci am inceput sa cant cu Alb-Negru.

22 de ani m-au prins cu varsat de vant luat de la frati-miu. Am avut un bal superb la CCA, dar si o licenta greuta, n-am fost prea multumita de rezultate. L-am cunoscut pe cel care avea sa-mi fie aproape 3 ani.

La 23 de ani eram angajata, cu carte de munca si tot tacamul. Aveam o tanti care-mi manca nervii pe paine, de ajunsesem sa-i fac si poezie.

La 24 de ani am inceput sa calatoresc mai mult si sa merg la nunti. De asemenea am terminat si masterul. Cu 10.

La 25 de ani imi doream sa fiu fericita. M-am operat la nas, deviatie de sept. Aveam alt job, la o multinationala, am fost la training-uri, petreceri ale firmei, a fost o perioada frumoasa. Totusi, am ales sa plec si sa iau totul de la 0, in alta tara. Mare greseala, mi s-a confirmat inca o data faptul ca locul meu e aici, cel putin acum.

La 26 reusisem sa ma redresez si sa-mi gasesc alt job, eram extrem de multumita. M-am apucat de blog, am inceput sa ma implic in campanii umanitare… sa iau viata asa cum e si s-o abordez altfel, sa-mi gasesc resursele facand bine in jurul meu.

La 27 de ani am avut o aniversare excelenta, m-am simtit super, de parca viata mea abia incepea. Am tot calatorit, acum cat mai pot. Am cunoscut multi oameni, unii mi-au ramas foarte dragi, cu altii am ramas in relatii bune. Si mi-am mai omorat niste pitici de pe creier.

La 28 de ani, dupa ce mi-am pierdut job-ul, am renuntat la altul dupa o saptamana si sunt la inceput cu altul, am decis ca in timp sa fiu propriul meu sef, pentru a evita situatii neplacute ca cele prin care am trecut. De aceea am lansat proiectul „One Night Dress” si sper sa fie ceea ce-mi doresc, sa mearga si apoi sa mai pot cladi pe langa.

The show must go on! De aceea leapsa vreau s-o preia Morena (ma bucur ca ne-am revazut) si Catalin (merci pt toata rabdarea si toate pozele!).