Patimi

Ca tot e Saptamana Patimilor, se pare ca trebuie fiecare sa patimeasca un pic. Sa speram ca merita efortul. Si nu, nu ma refer la post, aia-i floare la ureche.

Adicatelea imi povestea ieri contabilul nostru ca a dat-o afara pe bona fiului lui. Copilul are aproape 3 ani si i-a cumparat patut normal. Nemaiavand gratii, asta mic se dadea jos din patut si nu vroia sa doarma. Inteligenta lu’ peste l-a incuiat in camera cu cheia si l-a lasat acolo sa planga. Saracu’ copil! Si el speriat, si ai lui cu grija ca trebuie sa-i gaseasca alta bona…

Va spuneam ca trebuie sa mi se nasca nepoata. Ei bine, s-a nascut ieri, e sanatoasa, o cheama Natalia Maria, are 3,6 kg si 51 cm. Sa-mi traiasca! 😀 Dar… sambata s-au dus la spital ca ar fi trebuit atunci sa-i provoace nasterea. Spitalul era inchis, control de la Sanepid, nu se mai faceau internari pana ieri. Si erau mamici care trebuiau sa nasca, da?! Si tuturor li s-a zis sa vina marti si, daca e vreo urgenta, sa mearga in alta parte. Adica, hai mai strange din col vreo cateva zile, ca n-o fi foc! Doamne fereastra, numai al noi se poate intampla asa ceva! Bine ca ieri Livia a nascut destul de repede si totul s-a terminat cu bine!

Abia astept s-o vad pe pitica! Dar nu pot! Pentru ca patimesc si eu. Adicatelea behai intr-un mare fel. Tuse de-aia seaca, gatul meu e praf, tusesc pana imi ies ochii ca la melc… azi ma duc la medic, cred ca voi trece pe antibiotice. Deja sunt farmacie ambulanta. Si abia apoi, dupa ce ma fac bine, merg s-o vad pe mica printesa. 😀

Voi ce patimiti saptamana asta? Cu ce incurcaturi va indeletniciti? Ce piedici au aparut? Ce situatii aiurea se contureaza? Stay out of trouble, ok?! 🙂

Ciclul vietii

Doua liniute albastre pe un bat alb de plastic. Apoi un telefon. Si am aflat, am zambit si-am urat „felicitari, sa fie intr-un ceas bun!”. O noua viata se va naste. Si m-am bucurat mult pentru ea!

Tot ieri o viata s-a stins. Prea devreme! Pacat!

Spre seara am mers sa sarbatorim ca Sonia va avea un surior sau o fratioara. 🙂 Atunci am aflat alta veste trista, care m-a revoltat, m-a rascolit si mi-a dat de gandit: acum o luna si ceva a murit o fosta colega de facultate. Leucemie. Mult prea nedrept si mult prea devreme! Dupa ce am terminat facultatea in 2005, n-am mai vazut-o, dar am mai pastrat legatura prin alti colegi. In 2008 se casatorise, isi luasera casa, faceau planuri de copii… si acum nu mai e. Inca mai am in telefon numarul ei… nu-mi vine sa cred, nu realizez si mi-e greu sa accept!

Si tot ieri am aflat ca in cateva zile mi se naste nepotica. Abia astept!

Viata si moartea… lucruri obisnuite, prin care trecem toti la un moment dat. Cu bune si cu rele, cu zambete sau lacrimi, cu realizari sau lipsuri, fiecare dupa cum i-a fost soarta, norocul si dupa cum isi croieste drumul in viata. Nu conteaza cat traiesti, ci CUM traiesti!

Azi esti, maine nu mai esti… incredibil cat de usor iti poate fi curmata viata. Cel mai important in viata e sa-ti pastrezi sanatatea! Banii nu conteaza, alte posesiuni materiale nici atat! SANATATEA! Si sa stii sa fii OM!

Ma uit in jur si, cand vad atata suferinta, ma intoarce pe dos, mi-e mila de oamenii care sufera, in special de copii… chiar si fara sa-i cunosc! Si-mi doresc sa-i ajut. Daca as putea, i-as ajuta pe toti, dar si puterile si resursele mele sunt limitate, din pacate. Poate voi fi ipocrita cu ce voi spune, dar simt nevoia s-o fac. Asa cum am invatat ca nimic in viata nu e gratis, ca totul se rasplateste, ca legea compensatiei functioneaza… la fel ma gandesc si in cazuri de-astea, ca daca incerc sa ajut, sa fac bine, poate, candva cand voi avea nevoie (Doamne fereste!) voi primi si eu ajutor.

Imi place sa ajut oamenii, sa-i fac sa zambeasca, sa ma simt utila si sa simt ca nu fac umbra pamantului degeaba. Imi doresc in schimb, sa fiu sanatoasa, ai mei toti sa fie sanatosi si ei si, mai important, copiii mei sa fie sanatosi si voiosi, sa nu fiu nevoita sa trec vreodata prin ce trec alti parinti! E TOT ce-mi doresc!

Si de-asta, nu pot fi insensibila la apelul Liei. O admir pe fata asta, sunt mandra ca o cunosc si-i multumesc pentru primirea generoasa in cercul oamenidarnici. Voi reda din articolul ei detaliile oamenilor carora nu le-ar strica putin ajutor. Daca stim sa fim oameni, si altii vor fi cu noi… e convingerea mea (naiva sau nu, tot a mea e, si n-o schimb!).

„Familiile care au nevoie de ajutor:

Velichea Maria – Bianca de 16 ani jumate şi Vicky de 12 ani. Str. Credinţei nr. 9, localitatea Valu lui Traian, jud. Constanţa, tel. 0727.275.667.

Vasilache Rodica – 3 fete-cucuiete de 11, 13 şi 15 ani şi un băieţel de 2 ani jumătate. Sat Zorleni, comuna Zorleni, jud. Vaslui.

Geambaşu Elena Cristina – 2 fetiţe de 5 şi 10 ani. Str. Tineretului nr. 19, bl. B11, sc. 3, ap. 88, Lupeni, jud. Hunedoara, cod 335600. Tel. 0734.946.753.

Nicoleta Borcan – victimă a violenţei conjugale, îşi creşte singură cei 4 copii (un băiat paralizat). Str. Becaţei nr. 6, bl. R4, sc. B, sector 3, Bucureşti. Tel. 0727.754.193

Moldovan Cornelia – 3 fetiţe de 11, 9 şi 3 ani jumătate. Str. Tineretului nr. 19, bl. B11, sc. 3, ap. 85, Lupeni, jud. Hunedoara. Tel. 0725.362.743.

Florea Nicuşor – 2 băieţi de 12 şi 14 ani, orfani de mamă. Sat Găgeşti, comuna Boloteşti, jud. Vrancea.

Aur Daniela – 2 băieţi de 5 şi 15 ani. Str. Porţile de Fier nr. 7, ap. 89, Orşova, Jud. Mehedinţi.

Buzdea Maria – un băieţel de 6 ani şi 8 luni, o fetiţă de aproape 3 ani şi una 2 ani. Str. Ştefan cel Mare, bl. M2, sc. A, ap. 9, Târgu Neamţ, jud. Neamţ.

Marcu Luciana – 2 fetiţe de 12 şi 7 ani. Str. 8 martie nr. 40, Râmnicu Sărat, jud. Buzău, cod 125300. Tel. 0760956509.

Boicu Constantin – fată 7 ani, băiat 4 ani (cu probleme medicale, are nevoie de pampers nr. 5). Str. Dacia nr. 2, bl. 8, sc. B, ap. 12, municipiul Codlea, Jud. Braşov. Tel 0727.321.754.

Muszka Daniela Carla – 4 copii (3-10 ani), dintre care Bianca, o fetiţă de 10 ani care este olimpică la pian, elevă la şcoala de muzică. Str. Ion Vidu nr. 7, Lugoj, jud. Timiş. Tel. 0761624618.

Ungureanu Alina – o fetiţă de 2 ani jumătate. Str. Grigore T. Popa nr. 32, ap. 53, Timişoara, jud. Timiş. Tel. 0757.621.570.

Radu Crenguţa – 2 fete de 3 şi 14 ani, 3 băieţi de 4 ani (cu o malformaţie a intestinului, are anus contra naturii), 8 ani şi 16 ani. Nu am adresa exactă, dar am fost la ei acasă, la capătului Giuleştiului (Bucureşti) şi pot veni şi în oraş să vă întâlnească. Tel. 0765.850.802.”

Daca altii si-au pierdut sansele, sa-i ajutam pe cei care putem sa si le recupereze si sa le redam speranta!

Fericirea, o calatorie sau o destinatie?

Mereu m-am intrebat ce e fericirea si mai ales cum o recunosti… cum recunosti momentele in care esti fericit? Oare e o stare permanenta, oare sunt doar momente razlete? Si daca da, cand au fost acestea? Le comparam cu momente mai putin bune si asa ajungem la concluzia ca intr-o perioada am fost fericiti? Este oare fericirea o calatorie sau o destinatie? Este fericirea destinatia suprema, apogeul zbuciumului omului prin viata? Si… sa zicem ca ai atins fericirea… ok, now what??? Cat poti s-o pastrezi, s-o mentii? Se spune ca lucrurile bune dureaza putin, sunt imorale, ilegale sau ingrasa… 😛 deci si fericirea asta temporara se poate duce pe apa sambetei.

Pot spune ca fericirea este in acelasi timp o calatorie si o destinatie… depinde cum este privit totul… eu cred ca intreaga viata este compusa din mici calatorii in cautarea fericirii si, odata ajunsi la destinatie, se porneste pe un nou drum. Asa se fac toate, din aproape in aproape, cate putin, cu incredere si cu dorinta, cu vointa si cu zbucium. Pentru ca altfel, daca am lua totul de-a gata, ne-am plictisi repede si n-ar mai avea nimic farmec. Cred ca sunt sub influenta prietenelor mele viitoare mamici sau proaspete mamici (bine ca va apucarati toate in acelasi timp de copii! 😀 ), pentru ca acum am impresia ca fericire mai mare ca a lor nu exista! 😀

Poate ca nu sunt departe de adevar. Se spune ca un om se poate numi OM si se poate considera fericit daca a plantat un pom, a construit o casa si a facut un copil. Primul e relativ usor de facut, dupa te alegi cu niste bataturi in palma si cu febra musculara, dar macar ti-ai imbunatatit aerul. Al doilea e mai greu, unii poate nu reusesc intr-o viata sa faca lucrul asta, sa aiba o casa a lor, asta implica multi bani, timp si nervi tocati, dar si satisfactia e pe masura. Cat despre copii, e o intreaga poveste, sunt o responsabilitate mare, o sursa inepuizabila de fericire pentru parinti si probabil cea mai mare realizare a lor.

Un copil este intotdeauna o binecuvantare… si, cred eu, o femeie este extrem de fericita cand afla ca va fi mamica. Lasand la o parte cazurile exceptionale, lucrurile negative, s-o luam pas cu pas, pe exemplul asta, pentru a ilustra cum fericirea consta si in „calatorie”, dar si in „destinatie”. Sunt multe femei care-si doresc sa devina mame si cu greu reusesc… deci e o data calatoria, care zic eu, e placuta 😛 si mai e destinatia, momentul confirmarii faptului ca urmeaza sa dea viata. De aici porneste un nou drum, o calatorie de 9 luni atat de frumoasa si intensa, presarata de senzatii noi, de stari noi, poate mai putin placute, de momente in se vede bebe la ecograf, de mici suturi, deci prilej de fericire… Destinatia este venirea pe lume a bebelui si, in ciuda durerilor, a conditiilor, a micilor chestii neprevazute, este o mare bucurie! S-a ajuns la destinatie… nu-i nimic, de aici porneste un nou drum, fiecare zi e frumoasa, fiecare etapa a vietii bebelui e aducatoare de zambete, fiecare schimbare e privita ca o minune, primul dinte, primul pas, primul cuvant, iar in gagalicea aia mica va exista mereu un izvor de fericire! Vor urma prostioare, lucruri stricate, cazaturi, replici memorabile etc… si spui… „Doamne sa creasca sa-l duc la gradinita”, alta destinatie, inceperea unei alte etape… „parca maine poimaine il vad la scoala”… si aici incepe alt drum anevoios si tot asa, din aproape in aproape, urmeaza, liceul, facultatea etc. Dupa cum spunea o prietena „gunoiera” (Monique), atunci cand ai copii, viata ta nu-ti mai apartine, traiesti prin ei si pentru ei, si asta nu-i neaparat un lucru rau, desi clar e mult mai solicitant! (stiu ca poate de multe ori nu-i asa, dar nu vreau sa discut despre aspectele negative, unu, pentru ca ma intristez si doi, pentru ca ma apuca nervii si mai bine nu!) 

Aceleasi principii se pot aplica si pe alte planuri in viata, la fel din aproape in aproape sa cresti cladindu-ti o cariera, sa ai o lista cu to do-uri / must do-uri in viata si din cand in cand sa stai sa bifezi cate ceva, iar lista aia sa cuprinda mai toate aspectele vietii. Daaaaaar… in viata nu le poti avea pe toate, pentru ca functioneaza principiul compensatiei, pe langa asta mai e si liberul arbitru si ar mai fi factori care sa contrazica sau nu teoria asta.

In principiu ar trebui sa ne consideram fericiti numai pentru faptul ca traim. Traim si putem sa ne bucuram de viata si, prin comparatie cu altii, gasim multe alte mici motive de fericire. Ar mai fi multe de zis aici, de dezbatut si de despicat firul in patru, dar n-am s-o fac, am vrut doar sa subliniez unul din multitudinea de unghiuri din care poate fi privita fericirea.

Si… cum am multe prietene cu bebei sau cu viitori bebei, niciuna nu va scapa de mine, fetele va vizitez, vin la maternitate, ma fac si baby sitter, ca sunt fan bebei (dar deja stiti asta)!!! 😈 Lizuca, mama, baga pozele de aseara, sa am si eu poza cu tine cu burtica! (nah, ca sa nu mai zici ca ai intrat pe blog si n-am scris nimic de tine!) 😛

PS: Asta este un post aniversar, postul cu numarul 100! Yeeeeeeeee 😀