obsesii

mai 29, 2014

Povestea pantofilor de Dorothy

Ca majoritatea femeilor, am o pasiune nebuna pentru pantofi. Pana aici, nimic spectaculos, suntem multe impatimite, nu e ceva iesit din comun. Si toate avem o anumita pereche preferata, sau cateva pe care le purtam mai des, pentru ca sunt mai comode, mai la indemana, pai asortabile cu orice si pot insira multe alte motive pentru a avea un top al preferintelor.

Chiar si asa, niciodata nu avem cu ce sa ne incaltam, cu ce sa ne imbracam sau nu avem suficiente smacuri! Dar asta e alta poveste.

Acum miliarde de ani, intr-o epoca demult trecuta (prin anul 2 de facultate) mi-am achzitionat o pereche de pantofi rosii. O extravaganta pentru mine in perioada aia, cand eram fascinata de negru (inca sunt). Imi doream pantofi din piele (prefer sa fie din piele si de calitate, principii de-ale mele), frumosi, pe care sa-i port cand vreau sa ma simt feminina, draguta, bla bla. Partea cu feminitatea am dezvoltat-o de atunci, am trecut de la a ma uita obsesiv dupa blugi si pantaloni, la rochii. Dar sa revenim la pantofi. Imi doream niste pantofi pe care sa nu dau o avere, sa fie frumosi, si sa mi se puna mie pata pe ei. Aveam tiparul in minte impreuna cu cel mai important detaliu: sa fie negri.

Si cum ma plimbam eu frumos prin faimosul Sir, i-am vazut. Si m-am indragostit iremediabil. M-am invartit pe langa ei, i-am probat, i-am admirat si parca nu ma puteam dezlipi. Asadar, destinul a facut ca m-am facut cu o pereche de pantofi rosii, din piele lacuita, cu fundita, in genul stiletto. Le-am scos etichetele de pe talpa (mare fix cu chestia asta, ma uit mereu si la altii si-mi terorizez prietenele) si i-am scos pe strasse. Si eram cea mai incantata! Incantare dublata cand dupa cateva zile i-am vazut la Il Passo la pret inca pe atat!

In primele dati cand i-am purtat mi s-a spus ca sunt de Dorothy (sincer, chiar nu am cautat cum aratau pantofii ei, dar sunt sigura ca nu erau asa, ai ei erau mai comozi) si mi-a placut ideea. Asadar, asa le-a ramas numele: pantofii de Dorothy.

Si, pantofii de Dorothy au vazut multe: au iesit si in oras, au fost si la petreceri, au fost si la birou, au fost asortati cu geanta de aceeasi culoare, au fost apreciati, injurati dupa nopti de dans, abandonati cateva sezoane pentru ca pantofii cu botul rotunjit erau la mare cautare, ascunsi in dulap in cutie, ba chiar reinventati! Cum? De nevoie, dar au iesit chiar interesanti. Au tot fost purtati si, dintr-un accident, dupa o seara in oras am dat definitiv disparuta una din fundite. Ce tristi erau si incompleti! Trebuia sa fac ceva. Cum fundita exact ca cea ramasa nu aveam nicio sansa sa gasesc, am inceput sa caut niste fundite rosii care sa mearga in locul originalelor. Le-am gasit la un magazin de accesorii pe niste agrafe. Am cumparat agrafele, niste super glue si, ajunsa acasa, am smuls funditele de pe agrafe, mi-am luat adio de la vechea funda ramasa si le-am plasat pe cele noi.

Pantofii mei de Dorothy aratau foarte frumos! Si i-am mai purtat asa destul timp. Si au tot fost areciati. Toc mediu, bot nici ascutit, nici rotunjit, exact cat trebuie pentru stiletto, cusaturile alea pe fata care dadeau personalitate, i-am iubit mult!

Pana intr-o zi fatidica de marti (nu stiu de ce se spune la scorpion ca ziua norocoasa e martea, dar ma rog). Ultima oara cand i-am purtat era sa raman desculta. A cedat unul din ei usor usor. Nu stiu daca era cel care si-a pierdut fundita originala, de suparare, sau era celalalt. Cert e ca au decis sa ma paraseasca. Cu parere de rau am constatat ca nu exista cale de intoarcere, nu ne putem impaca, asa ca am renuntat la ei, relatia noastra a fost destul de lunga, de apreciat asta.

Cum eu cred in semne, clar asta e un semn ca imi trebuie o noua pereche de pantofi rosii! Noroc cu prietenii de la The 5th Element care sigur imi vor face o pereche asa cum imi doresc! Mi-e teama ca in loc de o pereche imi voi face vreo 3. Ca si Hydra careia ii tai un cap si-i cresc 3 in loc, pe acelasi sistem functionez si eu cand vine vorba de pantofi! Si abia astept sa fac un pic de terapie cu pantofi, pentru a-i jeli pe cei pierduti si a compensa cumva golul lasat de una dintre perechile preferate! 🙂

martie 2, 2011

Martisoare, primavara si nemultumiri

De doua zile a venit primavara oficial. Se ascunde bine, smechera, ca eu nu-i simt prezenta, ba dimpotriva, strang cojocul mai tare pe langa mine sa nu ma-nghete vajul! Si cred ca am imbatranit, maica, asa de bine ma inteleg cu piesa vestimentara numita body… incat nu stiu cum in tinereti umblam cu geci scurte si blugi cu talie joasa si mi se parea ceva normal. Deci da, mi-e frig si nu stiu unde e primavara, poate doar in calendar, ca afara e ger, gheata, ba chiar si zapada!

Singurul semn cum ca s-a schimbat anotimpul a fost vanzoleala de ieri, cu flori, martisoare, snururi si alte acareturi din aceeasi categorie. Basca flori, la suprapret! Mai ofilite sau nu, depinde de spaga data la tiganci in piata. Si da, sunt femeie, imi plac martisoarele, port cu mare drag snur la mana, uneori chiar toata luna martie, dar balamucul iscat in jurul evenimentului e urat! Am primit ieri cateva martisoare si flori, normal ca m-am bucurat, bineinteles ca a contat si persoana care le-a oferit. Si daca n-am mai spus-o pana acum, imi plac la nebunie surprizele placute! 😀

In perioada asta ii inteleg pe barbati de ce sunt disperati, desi sunt convinsa ca meritam apreciere mai mult de cateva ori pe an. Desi am zis ca-i detest pe majoritatea, ii compatimesc atunci cand ii vad alergand sa ia te miri ce care sa le aduca si lor o noapte de sex ca lumea. Dar, la naiba, macar la atat sa se straduiasca si ei! 😆 Sunt discriminati oricum, lasand la o parte zilele de nastere si sarbatorile, noi avem doua zile de ridicat in slavi, pe cand ei doar una, si aia chinuita si sarbatorita cu vreun festival al berii obosit. Mama zice ca fiecare in viata primeste ce merita… noi meritam mai mult se pare. 😛

Majoritatea superficialilor purtatori de samanta confunda 1 cu 8 martie, uita aniversari si cumpara doar ce au impresia ca ar placea sau ofera cadouri extravagante, scumpe sau mai stiu eu cum ca sa compenseze cine stie ce frustrare existenta acolo undeva adanc in creierul lor. Nu frate, nu asa se face! „The best gift you can give to a woman, is to show her that she matters!” maaaaaaaaare vorba! Ei bine, asa se face! Intotdeauna gesturile conteaza, nu consistenta lor, pe langa asta n-ai nevoie de ocazii speciale sa-ti arati aprecierea!

Barbatii n-au nevoie de zile speciale de apreciere, pentru ca ei sunt oricum apreciati. Intr-o lume unde femeile sunt mai multe decat barbatii, daca ar fi s-o luam un pic subiectiv, ar trebui ca barbatii sa fie coplesiti de cadouri si atentie, ca sa aiba de unde alege. Totusi, chiar daca nu-si dau seama, ei sunt apreciati ca sunt puternici, ca stiu sa fie responsabili, ca pot intretine o familie… toate gesturile banale care au impresia ca li se cuvin, sunt gesturi de apreciere. Atunci cand sunt lasati cu nebuniile si hobby-urile lor, cand sunt niste copii mari… si multe alte situatii cumulate, fac din barbati niste fiinte apreciate si detestate in acelasi timp. Probabil si reciproca e valabila, rau cu rau, dar mai rau e fara rau!

Am pornit de la martisoare si primavara si am ajuns departe. Ce vreau sa spun e ca ar fi total inutil ca barbatii sa primeasca flori si martisoare cand primesc o gramada de alte lucruri care compenseaza cu varf si indesat faptul ca n-au o mare sarbatoare a lor. Iar toate sarbatorile astea au devenit atat de artificiale, superficiale si seci… doar motive de a face bani… incat pe majoritatea nu le simt ca atare. De multe ori o zi obisnuita, sau un weekend oarecare, la o petrecere ad-hoc sau ceva neplanificat… a iesit mult mai tare decat orice sarbatoare sau eveniment de anvergura, lasand si amintirile frumoase de rigoare.

Deci CARPE DIEM… cat mai frumos! Si primavara poate sa stea in vacanta, sa vina direct vara!

ianuarie 30, 2011

Party anii ’80-’90

Aseara am fost la un party pe care-l asteptam de vreo saptamana asa. Desi initial dadusem „maybe” pe FB, ulterior vorbind cu o prietena, am hotarat sa merg. Intre timp, am mai vorbit si cu prieteni vechi cum ca ne vedem acolo, am mai trimis si eu niste invitatii si na, doar, doar s-o strange gasca. Nu s-au strans cati imi inchipuiam eu, dar asta-i lucrul cel mai putin important. Ideea e ca cei care au organizat toata nebunia asta, cei de la LosTapes Events, au facut o treaba excelenta! Si au avut asa o inspiratie cu melodiile, ca n-am putut sa plec pana la 5 dimineata! Le puteti da „Like” cu incredere, pe buna dreptate!

Ca sunt carcotasa si nu-mi convine nimic, asta se stie clar! Ei bine, de data asta n-am avut ce comenta. Chiar n-a contat faptul ca locatia a fost micuta (club Elephant) si era foarte cald la un moment dat, pentru asa mix de muzica as fi putut sta si pe o aglomeratie tip Fratelli (pe care o detest maxim). Iar baietii astia au facut minuni cu muzica, pe cuvant… iar eu nu ma entuziasmez asa cu una cu doua. Dar cand am auzit ce muzica va fi, respectiv anii ’80-’90 am stiut ca va iesi intr-un mare fel! Dupa cum ziceam, m-au trecut prin toate starile posibile, prin extrem de multe amintiri, am avut pielea de gaina si-un zambet permanent toata seara… si n-am putut sa ma opresc din dans, ma dor taliple si acum.

„Cherry Lady„, „You’re my heart, you’re my soul”, „Rhythm is a dancer„, „All that she wants„, „Strange love„, „Love to hate you„, „Hai sa fim high„, „Summertime„, „It was him„, „Hey ya„, „YMCA„, „Superfemei„, „Fiesta„, „Push it„, „Ain’t talking bout dub„, „Smack my bitch up„, „Come take my hand„, „Sweat (a lalala long)„, „Like a prayer„, „Lambada„, „Danca Tago Mago„, „Conga„, „What is love„, „Oh la la la„, „I want to break free„, „Wake me up before you go-go„, „Girls just wanna have fun„, „Word up„, „You shook me all night long„, „Plang noptile„, „Angel” si multe altele ne-au tinut in priza si ne-au facut sa ne amintim de tinereti. Cel putin mie mi-au venit in cap toate amintirile din generala, din tabere,  excursii, de la banchetul dintr-a 4-a, cand am facut coregrafie pe Snap, din liceu de la bairame… wow!!! asa amalgam de sentimente n-am mai trait demult! A fost frumos ca m-am vazut cu oameni pe care nu-i mai vazusem de ceva timp si chiar m-a bucurat revederea, am ajuns la concluzia ca we should do it more often… ma declar foarte incantata! Si mai vreau! Deja am intrebat cand va fi urmatoarea petrecere, clar nu mai am de gand sa lipsesc de la vreuna!

Asa ca daca v-ati saturat de thu-gi thu-gi din club si vreti o seara electrizanta si de neuitat cu muzica buna, neaparat sa semnati condica la urmatoarea petrecere! Si chiar nu le fac reclama, doar ii recomand. Mi-a placut ce organizeaza, mi-a placut la nebunie muzica, m-am distrat super si voi mai merge. Voi ce aveti de gand? 🙂

PS: M-am tuns si arat cam asa:

ianuarie 19, 2011

Noaptea

Noaptea naste monstri… noaptea pentru unii este odihna, repaos si refacere… pentru altii este chin… este timpul static in care se aduna toate gandurile… si te coplesesc… cascada sentimentelor te inunda, se amesteca toate si creeaza panica, dezamagire, speranta, furie, neputinta, frustrare… Noaptea favorizeaza gandurile negre, ideile ciudate si impulsurile necontrolate… Somnul ori intarzie sa apara, dand ocazia sa gandesti din ce in ce mai mult la ce te afecteaza si in suflet se naste o furtuna launtrica ce sfasie tot in cale si lasa pustiu… ori vine mult prea repede din cauza oboselii si atunci visele devin torturi… Si tot noaptea obscuritatea se trezeste la viata… intunecimea sufletului prinde aripi si acapareaza tot ce e bun si transforma in rau… umbrele trecutului insista sa revina in prezent… rezultatul… mai rece, mai multa dezamagire, mai multa frustrare si indignare asupra a tot si a toate… Dorinta cea mai mare devine ca noaptea sa nu mai arate ca un demon de devoreaza sufletul… ca noaptea sa fie doar liniste… speranta si vointa exista… usor se va naste o lumina in labirintul incurcat al sentimentelor… si noaptea… va fi doar liniste…

noiembrie 2, 2010

Ce fai maci?

Mut fuste ar fi fost clasicul raspuns. Ei bine, da’ ce nu fac?!

Stiu ca iar ma plang ca timpul zboara, dar asa e. Am avut 3 zile libere intre joburi si am fost mai plecata si mai ocupata decat in restul timpului cat lucram, halal timp liber. Dar daca ma intrebati ce-am facut concret, raspunsul e vag. Vineri a fost ziua mamei si am dus-o la un salon la un tratament cosmetic surpriza, s-a declarat incantata. Sambata am fost la Luiza, i-am mangaiat burtica, m-am jucat cu Sonia, care a inceput sa vorbeasca si e o dulce, mor dupa ea… abia-l astept pe fratiorul ei… si apoi mi-am mai vizitat niste prieteni. Duminica am fost la Muzeul Satului si in Herastrau intr-o plimbare foarte placuta si relaxanta. Miercuri si joi e blank…

„Distractia” a inceput de ieri. Ieri am inceput noul job la unul din distribuitorii nostri. Si nu-mi place… neam! Oamenii, stilul neaos romanesc de-a face lucrurile, periuta si pupincurismul, atmosfera de teroare si frica impusa si creata artificial… e groaznic! Cu prima ocazie cum prind, am plecat fara sa ma uit inapoi.!Dar si alte aspecte, poate la fel sau mai putin importante m-au facut sa imi pun semne de intrebare si sa ma duc cu inima indoita: faptul ca mi-au spus ca imi vor trece pe cartea de munca jumatate din salariu si, desi Luiza m-a lamurit ce si cum, nu-mi convine, ca ma dezavantajeaza, iar in astea doua zile, nimeni nu mi-a cerut si mie vreun act, o carte de munca, nu m-a solicitat sa semnez un contract de munca, fie el si pe perioada de proba, pe perioada determinata… nada de nada! Poate sunt eu nebuna, poate exagerez, dar conteaza mult sa te simti bine la locul de munca si sa nu te duci cu scarba… ca, vorba ceea, mai mult de jumatate din viata acolo ti-o petreci. Si nu-mi placeeeeeeeeeee! Azi noapte am visat numai teroare, ca mi-e aiurea, ca fac greseli, ca sunt inchisa intr-un spatiu unde nu mi se permite dezvoltarea… brrrrrrrrr, groaznic!

Imi caut in continuare job, nu renunt. Asta e doar ceva temporar, pana gasesc ceva mai bun. Sper doar sa nu fie teapa si sa ma aleg cu praful de pe toba dupa o luna. Se pare ca se practica chestia asta… Pffffffffff… io de un’ sa stiu, daca am lucrat la multinationale? Or fi aia mai robotei asa, dar macar sunt corecti, ai multe de invatat si au o disciplina. Daca as munci pentru mine, nu pentru altul, mi-as trece pe cartea de munca salariul minim, ca stiu pe ce ma bazez… dar asa, nu-mi convine! Si punct!

Si maine o mai bag si pe Bubu in service si o sa stau fara ea vreo doua saptamani… oh joy! Iar maine presimt eu ca ma vor suna de la vechiul job ca nu se descurca… muhahahahaha!

Dar viata merge inainte si TOTUL VA FI pana la urma ASA CUM VREAU EU! 🙂

august 25, 2010

Aventuri in amor… de-a-ndoaselea

Dupa cum am promis, voi povesti fazele hazoase, memorabile, de ras, de plans, de ciuda, nervi… mai toate nebuniile ce mi se par mie ca merita mentionate din calatoria asta… in primul rand pentru mine si pentru memoria mea care cumva va trebui sa se pastreze in forma si abia mai apoi pentru amuzamentul si ochii cititorilor.

  • o stewardesa a fost extrem de explicita cu noi „asigurati-va ca bagajele dumneavoastra sunt SIGURANTATE in compartimentele de deasupra…” iar alta cand a zis cu vesta de salvare a copiilor, ca trebuie activata din avion… a zis „childrens„
  • e plin de romani… si turisti, si de-aia de traiesc acolo si de hoti si de cersetori. Suntem mai rau decat chinezii, am invadat tot. Nu are rost sa spun ca acolo sunt o gramada de nenorociti care ne fac de ras… nu voi intra in detalii, voi spune doar ca am fost socata cand am vazut doi tigani langa un centru comercial care erau tare mandri de ei ca furasera o curea… au venit cu noi in tren pana la aeroport unde s-au indreptat tacticos catre sosiri… normal, la plecari nu era prada bogata. I-as impusca!
  • am observat o noua moda, cu lenjeria intima la vedere. Dar nu asa doar un pic, ci cat mai mult, cat mai tot. Adica barbatii aveau pantalonii pe juma’ de buca, doar asa, cat sa nu cada de pe ei, in rest vazandu-se nu numai banda de la chiloti, ci aproape in toata „splendoarea” lor. Iar la gagici se poarta sutienul la vedere… de tot!!! Adica daca ai rochie fara bretele, nu-ti iei sutien la fel, nuuuuu, iti iei de-ala normal sa se vada bretelele. Sau daca ai maieu de-ala legat de gat si cu spatele gol, din nou, iti iei sutien normal, sa se vada bretelele plus partea din spate a sutienului, ca doar na… e trendy. Si asta am vazut-o de la pustoaice, la femei de varsta mamei, de la italience, la englezoaice, frantuzoaice si alte natii… Si eu care-mi faceam griji pentru ca mi se vedea un pic o bretea pe langa breteaua maieului…
  • mi-a mancat zilele liftul ala de la hotel. Avea o voce de tanti care, pe langa faptul ca anunta etajele in italiana si engleza, mai spunea si ca liftul coboara sau urca… de parca nu stiam directia cand ma urcam in el. Ok, o data, de doua ori, de noua ori… da’ mai lasa-maaaaaa!!! „L’ascensore scende… lift goes down…” 😆 
  • am invatat noi metode de agatat. Am ras cu Simo 100 de ani, urmariind strategiile unui grup de englezi si mai precis a unuia dintre ei, care era cel mai rasarit. In Piazza Spagna, unde se aduna seara multa lume sa stea la o barfa, sa se mai odihneasca, sa admire lumea care trece, sa gate etc. sunt multi turisti si ies multe mici/mari povesti intre oameni. Ei bine, grupul asta de englezi era la vanatoare. Se duceau la nu stiu ce petrecere si vroiau sa mai ia fete. Unul din ei a venit si la noi si ne-a intrebat ceva gen „What are you doing tonight / wanna drink something tonight„, n-am fost prea atenta si vorbea si cu prune-n gura, accentul specific… si cand mi-am ridicat privirea intrebator si-am zis „what” l-am speriat, ca a zambit timid si-a zis „don’t worry, nevermind”. In schimb pisi ala dragut vana de zor. Le ochea si marea pasul inspre ele, le zicea niste chestii, unele se topeau, altele il flituiau… depinde. Oricum target-ul era clar… blondute si cu aspect de englezoaice… probabil ca erau prada sigura, habar n-am de ce era foarte bine definit criteriul asta. La un moment dat a vorbit mai mult cu un grup de 3 gagici, fiind toti 4 dispusi in cerc. Intens o vrajea pe blonda din stanga lui. La un moment dat aia s-a plictisit, a inceput sa se uite in jur, a mai facut niste poze, s-a uitat la ele… timp in care asta si-a indreptat atentia spre cea din fata lui. Cand blonda noastra a vazut asta, subtil asa, si-a schimbat locul, trecand ea in ijloc, adica fix in fata lui. Am ajuns la concluzia ca daca nu te baga in seama, trebuie sa ai grija sa te arunci in raza lui vizuala… pana la urma o sa te observe! 😆 E excelent sa stai pe margine si sa observi lucruri!
  • un italian ne-a intrebat ce limba vorbim ca, chipurile, nu i se pare cunoscuta. I-am spus ca romana si ca sa nu para ca nu i-a convenit m-a intrebat daca vorbesc italiana. Nu vorbesc, inteleg aproape tot. Si ne-a intrebat daca suntem in vacanta, cat stam, daca ne place, daca am venit sa incercam distractiile oferite de Roma, daca mergem in club. I-am retezat-o spunandu-i ca am venit sa vizitam, dar ca nu mergem in club, ca viata de noapte ca in Romania n-am vazut pe nicaieri, asa ca nu ma impresioneaza nimic. s-ar fi oferit el sa ne fie ghid prin cluburi, dar cand a vazut asa, a zis ca „you want to be the boss… you came to Italy and you want to be the boss with italian men”… si asa m-am amuzat si i-as fi zis ca „ai uant tu da bi da best”… apoi a inceput sa comenteze cu un amic de-al lui „sei bellissima”… mhm, merci, ti-am zis ca inteleg!
  • la metrou l-am vazut pe unul cum incerca sa le vrajeasca pe doua tipe. Am schimbat magistrala si eu care credeam ca nu sunt romani, il aud pe amicul lui spunand ofticat de tipele alea ca sunt mincinoase si asta fraier ca l-a pus sa mearga dupa ele. Apoi vin in spatele nostru pe scara rulanta. Si asta zice: „Ce draguta e fata asta… asta din fata”. Eu nu stiam cum sa ma abtin din ras. S-a tot uitat in spate, eu muream de ras… dar nu s-a prins. Am mers impreuna in metrou, ba chiar s-a mutat pe un scaun mai aproape, sa studieze mai bine. Si era dragut, al naibii! Asa ca la coborare… i-am zambit frumos, a zambit si el si i-am spus „Asa e, tot romancele sunt cele mai frumoase!” am iesit din metrou si pe-aci ti-e drumul. M-am simtit atat de bine… l-am lasat cu gura cascata, dar chiar ma gandeam ca poate iese din metrou si vine dupa mine, mi-era un pic aiurea. A fost de filme faza!
  • mi-am gasit rochie pentru nunta lu’ varu’ … am cautat si-am probat multe, faza e ca n-am gasit nimic sa ma dea pe spate… nu stau stralucit la capitolul moda, aici nordul e baza, nu capitala… si tot H&M, iubirea mea, m-a salvat. Ce-i drept, cu o rochie de cocktail, dar accesorizata misto si pe caldurile astea, merge numai bine pentru nunta.
  • nu mi-a placut nici de ei, nici de ele. Iar daca la ei mai gaseai cate-o exceptie, la ele nu… daca vedeai o gagica misto, sigur era romanca. Ei slabanogi si piperniciti, ele mari si grase, deformate si neingrijite. Chestia cu neingrijitul e universala, sunt niste neslpalati, ce mirosuri am suportat la metrou… pfuai. Ei ca ei, dar la ele mi se pare inadmisibil. Cand le-am vazut manichiura si pedichiura lipsa, mi s-a facut rau.. adica oja sarita de vreo saptamana lasata asa, parul la subrat crescut si lasat in voia lui. Maica, iti cumpar io acetona, numai s anu te mai vad asa! Iar daca ai vreo metoda speciala de epilare cu ceara produsa de albine regale si astepti sa-ti creasca parul odata cu fagurii care-ti produc ceara speciala mirobolanta de epilat, macar ia-ti maneca, sa nu se vada, nu-ti lua maieu si-mi ridici mie mainile in auobuz/metrou sa te tii de bara si sa-mi lezezi retina!!!
  • per total Roma nu mi s-a parut un oras la care sa-mi ramana inima si sa spun wow. Stiu, sunt subiectiva, cunosc oameni lesinati dupa Roma, care s-ar muta acolo sau ar reveni oricand. E la fel de aglomerat si murdar ca Bucuresti-ul, e o nebunie de natii, un amestec turbat, un vacarm… astfel ca topul meu de pana acum Barcelona, Venetia si Viena nu s-a schimbat!

Simona, daca am uitat vreo faza importanta, da-mi doua palme, shmaf-shmaf si-mi voi revizui atitudinea completand postul, care deja e kilometric! 😀

august 24, 2010

Vacanta romana

Dupa cum am planuit cu Simona (mai mult ea decat mine), iata ca am ajuns si la Roma. Mare metropola, capitala unui mare si vechi imperiu, somptuoasa, fascinanta, plina de viata, ca doar na, toate drumurile duc la Roma… iar noi nu puteam rata!

Inca ma gandesc cum sa structurez povestea, daca o structurez cronologic, cu tot cu ce-am vazut si aventurile aferente sau intai sa scriu o poveste „turistica” si apoi sa scriu un alt post cu fazele memorabile ale acestei calatorii, ca au fost din plin. Cred ca daca las fazele memorabile pentru un post separat, vor avea efect mai mult, sunt si de bine si de rau, plus impresiile mele extrem de subiective… rabdare si tutun si veti vedea ce aventuri minunate am avut.

Era sa ni se inchida check-in-ul in fata aici la avionogara Baneasa, ne-au pus sa ne platim bagajele, 30 de euro si pisi de la casa respectiva se misca in reluare… Simo era la casa, eu la check-in cu un deget ridicat spre fatuca de acolo amenintand-o ca fac scandal daca imi inchide check-in-ul in fata. Cu un minut inainte de inchidere am predat bagajele, injurand Blu Air-ul ca pe net nu se putea bifa chestia aia cu bagajul, dar sa trecem peste. Am ajuns in imensitatea de Fiumicino, ne-am descurcat sa ajungem la tren. Simoneta, care e o descurcareata si-o desteapta a citit pe forum si n-am luat bilet direct spre oras, care costa 11 euro, ci am luat Fiumicino-Parco Leonardo-Ostiense, din doua bucati, la 2 euro 90. Dupa care se trece la metrou si se merge mai departe… ma rog, e mai ieftin oricum decat cu taxi-ul. Din aeroport ne-am cumparat Roma card, 25 euro, cardul care ofera gratuitate la primele doua obiective turistice vizitate, gratuitate 3 zile pe mijloacele de transport si reduceri la celelalte obiective turistice, este insotit de ghid si de harta, e o unealta pe care-o recomand cu caldura. Uitandu-ne pe geam, nu ne-a impresionat extraordinar privelistea, dar nu ne-am descurajat, am gasit destul de repede hotelul, ne-am lasat bagajele si am fugit la galeriile Borgese, unde aveam programare. Programare + card = scutit coada si bani si intrat lejer. Acolo te lasa sa stai 2 ore, dupa care te dau afara, sunt extrem de multe picturi si sculpturi de vizionat, pe doua etaje. Ei bine, noi cam in jumatate de ora-40 de minute am terminat de vizionat. Suntem ignorante? Poate. M-au impresionat tavanele incaperilor, in rest, picturi, sculpturi… sunt o profana care nu intelege arta, ce sa fac?!

Dupa ce ne-am cazat si ne-am schimbat, am luat iar metroul si-am mers undeva aproape de Fontana di Trevi, am mers pe stradute si am gasit-o. Ne-am pozat, am stat si-am admirat furnicarul de lume, bineinteles ca ne-am pus si noi dorinte si-am aruncat banuti peste umar sa se indeplineasca apoi am plecat tot pe stradute sa ne mai plimbam prin imprejurimi.

A doua zi a fost programat Colosseum-ul. Metrou pana acolo, iesit si speriat de coada imensa. Un indicator salvator ne-a aratat ca noi astia cu card putem trece ca prin branza si am scutit o coada de cel putin 2 ore. Colosseum-ul intr-adevar m-a impresionat, e o imensitate, plina de istorie, parca simti atmosfera vremurilor trecute cand te plimbi pe acolo. Din pacate accesul nu se mai permite in catacombe, asa ca ne-am multumit cu partea care se putea vizita. Apoi am vazut toata partea de ruine din zona, si aici am intrat gratis pe baza cardului. Dupa ce-am vazut pietre, pietre si iar pietre am ajuns in Piazza Venezia, de unde am luat la picior Via Corso si am ajuns in Piazza del Popolo. Am gasit in sfarsit si un H&M, fericire maxima… maxima am spus!!! 😀 cum toata lumea statea pe trepte, am adoptat si noi pozitia sa ne mai odihnim. Am mancat si-am luat metroul spre Piazza Spagna, unde, la fel, ne-am odihnit pe trepte, dar de data asta ne-am si distrat. Vorba Simonei, de mult nu m-am mai distrat asa stand in fund pe niste trepte, am observat lumea, stilul de vanatoare si agatat al unor pusti englezi, al unor italieni, am palavragit de-ale noastre si am zis ca vom urca cele 300 (?) de trepte venind in alta zi.

Sambata a fost dedicata Vaticanului. Adica jumatate de zi. Am intrat in San Pietro, am stat putin, ca noi cautam de fapt altceva, Capela Sixtina, unde aveam deasemenea rezervare. Noroc cu Simo, 19 euro de persoana platiti pe net, si am scutit o coada de vreo 3-4 ore, jumatate din ea in soare. Am muncit mult pentru niste poze cu un fel de glob, sa iasa fara oameni in ele… cam greu apoi am luat la rand aproximativ toate cele 1000 (vorba vine) de camarute pana am ajuns in vestita Capela Sixtina, unde mi-am sucit gatul holbandu-ma la tavan. Da, superb intr-adevar… pacat ca nu mai e ca in alti ani cand, asa am auzit eu, se intra pe grupulete, timp limitat si te lasau sa te asezi pe podea pe spate sa poti privi in voie tavanul.

Cautand cu ardoare alt H&M mai mare, Simona avea adresele din Roma si, in afara de cel de pe Via Corso, toate erau in mall-uri, asa ca nu ne-a ramas decat sa mergem la mall, vai ce sacrificiu! 😆 Am luat un autobuz de la Termini, gara lor mare si am mers pana la capat. Soferii lor de la Atac (RATB-ul nostru) circula ca nebunii, cam cu viteza… am ametit de cat am mers stanga, dreapta, stanga etc etc. Orasul parea pustiu, totul inchis… am trecut prin niste zone destul de dubioase. La mall, alta viata, acolo traia lumea de fapt. Oricum, stam mai bine la capitolul asta, adica Porta di Roma nu mi s-a parut vreo mare senzatie de mall, Baneasa si AFI sunt muuuuuult peste. Dar ne-am facut damblaua cu H&M-ul si ne-a apucat noaptea pe acolo, am ajuns la hotel rupte.

Duminica a fost ziua in care am facut turul Romei in bus de-ala deschis, la inceput am facut turul complet si apoi am coborat la ce statii ne-a interesat. Am gasit un tur ok ca pret, 18 euro valabil 48 de ore hop-on hop-off, restul sunt mai scumpe,  City Sightseeing si, daca pastrezi biletul, in alte orase partenere ai 10% reducere, e o intreaga retea. De aici mi-au venit niste idei cum am putea si noi sa avem asa ceva, dar voi face post separat cu acest subiect, ca e foarte mult de scris. Cu bus-ul am vazut doua biserici foarte frumoase, Santa Maria Maggiore si Santa Maria delli Angeli, biserica unde se afla La Bocca della Verita, castelul fost inchisoare cu podul aferent, in rest nu prea ne-am dat jos din bus. Apoi am mers din nou la Fontana di Trevi si pe jos pe stradute pana la Piazza di Spagna, unde ne-am mai distrat din nou, dar nu atat de bine ca si cu doua seri in urma. Am gasit magneti cu preturi intre 1 euro si 5 euro bucata, oferte 4 la 10 euro, 5 la 10 euro, 6 la 10 euro, depinde de model, noi am luat ultima varianta si abia apoi i-am gasit pe cei cu 1 euro, intre Fontana di Trevi si Piazza Spagna, asta pentru amatorii de ponturi.

Ziua de luni, cea in care am plecat, am luat din nou bus-ul si-am facut o tura, pe linia albastra, alt traseu decat cel din ziua precedenta, dar care avea statii cam in aceleasi locuri. Dupa un tur, alte poze si alte 1000 de grade, asa cum a fost in fiecare zi, sauna in aer liber, am baut la apa cat n-am baut intr-o luna… am mai mers pe la cateva magazine, la hotel, luat bagajul si spre aeroport. Puturosii astia nu mucesc toata ziua, casa de bilete s-a inchis la 13:30, iar noi pe la 14 si ceva eram la tren si vroiam sa luam tot asa ca la venire, ca daca luam bilet direct era mai scump. Dupa aventuri, ne-a lamurit conductorul ca la Parco Leonardo e casa de bilete in centrul comercial si pana la urma am ajuns cu bine la aeroport.

Aici alta bucurie, am mai platit iar pentru bagaje, de data asta 20 de euro si direct la check-in. In imensitatea imensitatii, Fiumiciono, am facut check-in-ul intr-o parte si-am mers vreo 10 minute pana la control pasapoarte, dupa era un mare duty-free si apoi poarta. Vorba vine, ca avea un tren care te ducea la un terminal cu mai multe porti, terminalul avea litere si apoi porti numerotate, inca o imensitate cu alte magazine si aici. Si, surpriza, inca se lucreaza la extindere. Cu o intarziere de vreo 10-15 minute am plecat si-am ajuns la noi acasa unde, chiar daca mai naspa decat Italia, dupa cum zic unii, e ACASA!!!

Iar povestile si fazele hazoase, naspa, de speriat, de tinut minte si zambit peste ani… in postul urmator! 🙂

iulie 27, 2010

Beauty session

Eu sunt copil cuminte, dar tot mai incalt din cand in cand cate-o pedeapsa! Asa, preventiv! De data asta m-a tras de ciuf Nina, care ma pune sa dau din casa, adicatelea sa povestesc ce fac eu de sunt asa de draguta 😳 (a se vedea si modesta 😆 ). Deci, cand vine vorba de ritualul de ingrijire si infrumusetare, sunt campioana! Nu la viteza, ci dimpotriva, pentru ca atunci cand am timp si chef sesiunea poate dura o intreaga zi.

Dar sa incepem cu inceputul. Dimineata cu ochii carpiti, ma spal pe dinti, imi fac un dus si ma dau cu crema pe fata. Dupa ce ma imbrac, ma machiez si aici ingredientele de baza sunt tusul si rimelul. Bineinteles ca mai bag si o pudra, un fard de obraz, un gloss. Cand sunt multumita, trec la partea cea mai dureroasa, parul. Pe care, acum pe timp de vara il rezolv rapid, o coada de cal si aia e. Dar si asa, tot bag in el ceva spuma si fixativ (am un par fin si moale care sta numai cum vrea el). Vara n-am breton, ca nu-l suport, dar cand e rece mi-l refac.

In timpul zilei rar ma dau cu gloss dupa ce mi s-a dus cel aplicat dimineata. Ma mai dau din cand in cand cu crema de maini.

Seara, daca am fost la sala, direct in baie ma opresc, asta dupa ce deja am mai facut un dus la sala. Am gel de dus de la Dove, ala crema, e minunat, am sampoane potrivite pentru parul meu matza, dar si impotriva caderii parului (trebuie sa invat sa fiu ma nesi, sa nu ma mai stresez, ca de ala asta mi se trage in primul rand) si, dupa ce termin partea de curatare, sunt alt om. Si ma spal si pe dinti! De obicei, demachierea se face cu apa si solutie de spalat pe fata, apoi pe o discheta demachianta pun niste crema minune de la Farmec, are si niste tonic si intr-un final, pentru ca am tenul uscat, aplic o crema regeneranta de noapte. Inca n-am nevoie de crema de ochi, ma conserv bine deocamdata!

Dupa toata nebunia asta, ma dau cu crema de corp tonifianta, daca mai am chef, pun si Relax&Tone-ul in miscare si cam aia e.

In weekend, la toate astea se adauga epilat, pensat, manichiura si pedichiura, mi-a spus mie mama cand eram a 7-a ca o femeie se vede cat de (ne)ingrijita e dupa unghii, de atunci am bagat la cap si actionez in consecinta… eventual mai pun si o masca de par, o masca de fata, pe langa crema de corp, dau cu crema anticelulitica, mai dau cu crema emolienta de talpi… ehe… o gramada de pomezi! 😛

Imi face o placere nebuna sa am timp pentru mine sa ma lafai si sa ma lungesc cu beauty session-ul toata ziua, sunt cunoscuta pentru asta deja, si chiar daca sunt o invartita, rezultatul final e satisfacator, chiar si pentru mine, carcotasa carcotaselor. Si nu, nu folosesc produse care costa cat un salariu, multe chestii pleaca de la autosugestie, daca genetica ajuta, cu atat mai bine, mai trebuie ceva indemanare, simt estetic si stil si… there comes the diva in you! 😉

ianuarie 27, 2010

Obsesii rasplatite

Ca multi alti oameni, am in dotare o armata de pitici care tropaie pe creier. Nu pot spune neaparat ca piticii mei sunt mai cu mot, am intalnit oameni pe langa care paream de pus in camasa cu maneci luuuungi si dusa la stilisti, dar am intalnit si altii pe langa care eram un ingeras. Mai demult am mai povestit despre obsesiile mele. A se nota ca nu sunt singurele. 😛

Ei bine, una din acele obsesii… am gasit-o la mai multi si ma bucur foarte! Aia cu scrisul corect! Din toate punctele de vedere! Apreciez maxim cand cineva imi scrie corect, cu toate cratimele de rigoare, cu litere nemancate si cuvinte scrise corect. E normal sa mai gresesti, dar, atata timp cat stii regulile de baza si eventual te corectezi, esti safe! Si nu, nu te voi ierta! Te voi corecta de cate ori voi avea ocazia! Si-ti explic, cu reguli de formare, cu pluraluri, cu pronume, cu articole… daca te-am invatat ceva, ma declar multumita! A, si-mi mai place sa tii minte ce te invat, nu sa repet ca papagalul!

Si apreciez si-am apreciat criticile. Asterix m-a certat ca ziceam „mah”, „bah”, „breh”  si-l irita foarte tare „h”-ul de la sfarsit. Mi-am insusit critica si am renuntat la „h”. Sburlea m-a certat ca-i scriam pe mess cu „k” in loc de „ca”. Nu mai scriu! Sau cel putin cand vorbesc cu el, in rest, recunosc, imi mai scapa. Lucrez la asta! 😀

Hubba Bubba a scris si ea un articol despre cum se vorbeste/scrie corect, Croco si cu mine facem meditatii pe mess la scris cu niste oameni care chiar vor sa-si corecteze carentele gramaticale, iar Aia cu Paru’ mi-a dat si-un premiu pentru asta. Deci… obsesia nu-i chiar asa obsesie, ci un principiu de bun simt, zic eu! Si vad ca lucrul asta conteaza!

And the award goes to… in afara de fetili enumerate de Aia cu Paru’ … Semafor, Hubba Bubba si Marmotica!

octombrie 22, 2009

Leapsa negativa

Despre ghinion, prostie si necaz. Incaltata de la domnu’ Sangerica. Si am de spus chestii diverse despre aceste 3 aspecte. Deci, sa pornim!

Ghinionul – un lucru de care te loveşti involuntar, fără a deţine control asupra sa, la care cauţi soluţii pentru a-l depăşi.

Ghinion am avut la BAC de exemplu, la romana oral, cand mi-a picat estetica uratului – Arghezi si Humulesti, centrul universului copilariei. N-o sa uit in veci! Am stiut foarte bine subiectele, numai ca o tanti din comisie vorbea la telefon si alta, isi facea de lucru, vorbea cu un nene profesor. Si Ada a turuit de nebuna si mi-au dat 8, pentru ca m-au reintrebat ce le spusesem deja. Am bocit juma’ de zi pe treptele liceului, pentru ca toti chiulangiii ieseau cu 10 pe banda rulanta. La licenta iar am avut comisie tampita si am luat nota mica, dar mi-am scos parleala la master la disertatie. Mai am ghinion in trafic, de cele mai multe ori daca prind rosu un semafor, le prind pe toate. Si… n-am prins buchetul la nicio nunta la care-am fost pana acum, dar am furat mirele la vreo 3. Si, la examene la grile, daca nu stiam si puneam al nimereala, bineinteles ca niciodata nu nimeream. Curat ghinion!

Prostia – lucruri făcute la repezeală, negândite, cu efecte negative asupra ta.

Am facut destule prostioare negandite si le-am tras destul. Singura de care-mi aduc aminte si m-a afectat, poate inca ma afecteaza este ca in 2001 i-am spus lui M ca il aleg pe C… si acum stau si ma intreb cum ar fi fost daca…

Necazul – poate fi numit şi ghinionul suprem. Sunt acele lucruri/fapte ce nu pot fi prevăzute sau prevenite, cu efecte grave asupra persoanei tale, ce pot să dăinuie mult timp după petrecerea lor.

Eh, o mica parte am zis-o mai sus si din cand in cand mai cad in butoiul cu melancolie. Si mai am un mare ghinion… bunicul pe care l-am iubit cel mai mult, a murit primul, cand eu aveam 12 ani. M-a invatat o gramada de lucruri, m-a plimbat peste tot, eram nepoata preferata, cumintica si ascultatoare si intotdeauna ne-am inteles bine. Imi aduc aminte de el cu drag mereu si ma intreb daca ar fi trait daca ar fi fost mandru de mine…

Bai, eu nu vreau sa dau leapsa asta mai departe, mi se pare trista si lacrimogena… asa ca, sper ca am facut ceva coerent si cam asa trebuia sa fie sau sa sune. Si va invit sa va serviti, cine doreste si pofteste!

PS: Si acum o veste buna: o sa am o nepotica!!!!! M-a sunat varu’ de s-a casatorit acu’ ceva timp si mi-a dat vestea! Abia astept!