Povestea pantofilor de Dorothy

Ca majoritatea femeilor, am o pasiune nebuna pentru pantofi. Pana aici, nimic spectaculos, suntem multe impatimite, nu e ceva iesit din comun. Si toate avem o anumita pereche preferata, sau cateva pe care le purtam mai des, pentru ca sunt mai comode, mai la indemana, pai asortabile cu orice si pot insira multe alte motive pentru a avea un top al preferintelor.

Chiar si asa, niciodata nu avem cu ce sa ne incaltam, cu ce sa ne imbracam sau nu avem suficiente smacuri! Dar asta e alta poveste.

Acum miliarde de ani, intr-o epoca demult trecuta (prin anul 2 de facultate) mi-am achzitionat o pereche de pantofi rosii. O extravaganta pentru mine in perioada aia, cand eram fascinata de negru (inca sunt). Imi doream pantofi din piele (prefer sa fie din piele si de calitate, principii de-ale mele), frumosi, pe care sa-i port cand vreau sa ma simt feminina, draguta, bla bla. Partea cu feminitatea am dezvoltat-o de atunci, am trecut de la a ma uita obsesiv dupa blugi si pantaloni, la rochii. Dar sa revenim la pantofi. Imi doream niste pantofi pe care sa nu dau o avere, sa fie frumosi, si sa mi se puna mie pata pe ei. Aveam tiparul in minte impreuna cu cel mai important detaliu: sa fie negri.

Si cum ma plimbam eu frumos prin faimosul Sir, i-am vazut. Si m-am indragostit iremediabil. M-am invartit pe langa ei, i-am probat, i-am admirat si parca nu ma puteam dezlipi. Asadar, destinul a facut ca m-am facut cu o pereche de pantofi rosii, din piele lacuita, cu fundita, in genul stiletto. Le-am scos etichetele de pe talpa (mare fix cu chestia asta, ma uit mereu si la altii si-mi terorizez prietenele) si i-am scos pe strasse. Si eram cea mai incantata! Incantare dublata cand dupa cateva zile i-am vazut la Il Passo la pret inca pe atat!

In primele dati cand i-am purtat mi s-a spus ca sunt de Dorothy (sincer, chiar nu am cautat cum aratau pantofii ei, dar sunt sigura ca nu erau asa, ai ei erau mai comozi) si mi-a placut ideea. Asadar, asa le-a ramas numele: pantofii de Dorothy.

Si, pantofii de Dorothy au vazut multe: au iesit si in oras, au fost si la petreceri, au fost si la birou, au fost asortati cu geanta de aceeasi culoare, au fost apreciati, injurati dupa nopti de dans, abandonati cateva sezoane pentru ca pantofii cu botul rotunjit erau la mare cautare, ascunsi in dulap in cutie, ba chiar reinventati! Cum? De nevoie, dar au iesit chiar interesanti. Au tot fost purtati si, dintr-un accident, dupa o seara in oras am dat definitiv disparuta una din fundite. Ce tristi erau si incompleti! Trebuia sa fac ceva. Cum fundita exact ca cea ramasa nu aveam nicio sansa sa gasesc, am inceput sa caut niste fundite rosii care sa mearga in locul originalelor. Le-am gasit la un magazin de accesorii pe niste agrafe. Am cumparat agrafele, niste super glue si, ajunsa acasa, am smuls funditele de pe agrafe, mi-am luat adio de la vechea funda ramasa si le-am plasat pe cele noi.

Pantofii mei de Dorothy aratau foarte frumos! Si i-am mai purtat asa destul timp. Si au tot fost areciati. Toc mediu, bot nici ascutit, nici rotunjit, exact cat trebuie pentru stiletto, cusaturile alea pe fata care dadeau personalitate, i-am iubit mult!

Pana intr-o zi fatidica de marti (nu stiu de ce se spune la scorpion ca ziua norocoasa e martea, dar ma rog). Ultima oara cand i-am purtat era sa raman desculta. A cedat unul din ei usor usor. Nu stiu daca era cel care si-a pierdut fundita originala, de suparare, sau era celalalt. Cert e ca au decis sa ma paraseasca. Cu parere de rau am constatat ca nu exista cale de intoarcere, nu ne putem impaca, asa ca am renuntat la ei, relatia noastra a fost destul de lunga, de apreciat asta.

Cum eu cred in semne, clar asta e un semn ca imi trebuie o noua pereche de pantofi rosii! Noroc cu prietenii de la The 5th Element care sigur imi vor face o pereche asa cum imi doresc! Mi-e teama ca in loc de o pereche imi voi face vreo 3. Ca si Hydra careia ii tai un cap si-i cresc 3 in loc, pe acelasi sistem functionez si eu cand vine vorba de pantofi! Si abia astept sa fac un pic de terapie cu pantofi, pentru a-i jeli pe cei pierduti si a compensa cumva golul lasat de una dintre perechile preferate! 🙂

In rest… cu ce te mai lauzi?

Da, stiu ca poate sunt stresanta si absurda, dar si intrebarea asta am tot auzit-o obsesiv in ultimul timp si ma zgarie pe creier la fel de tare, sau poate mai rau decat „ce mai faci?” si „ce mai zici?”. Contextul l-am mai zis, nu-l repet, nu se pune cand n-ai mai vazut o persoana demult si te vezi sau vorbesti cu ea si-i pui UNA din intrebarile astea.

In caz contrar, vei obtine raspunsuri laconice si expeditive, de-ti piere tot cheful de chat-uiala! Muhahahahaha!

Dar hai sa vedem cu ce se mai lauda Ada. Saptamana trecuta am facut curatenie, ca de obicei, de data asta cu extensie la incaltaminte. Adica cele de iarna au fost curatate si bagat in dulap in cutii si cele de vara le-au luat locul in pantofar. Cu aceasta mirobolanta ocazie, mi-am renumarat perechile de incaltari, am tot dat din ele, ca nu le mai purtam… am ajuns la cifra 37. Sandale, cizme, pantofi, balerini, botine, papuci, slapi, adidasi etc. Putin, foarte putin, iar n-am cu ce sa ma incalt! 😆

Vineri, pe cand imi faceam beauty session-ul, cum sambata a fost ocupata, m-am gandit la o mica organizare pentru gratar duminica. Si am dat telefoane. Multi nehotarati pe lumea asta!!! Ohooooooo, pana duminica mai e o gramada! Say what? Bai, cred ca sunt eu defecta, ca nu rezonez deloc la spontaneitati si vreau sa planific o iesire cu O ZI JUMA’ inainte?!! Mda…

Sambata mi-am botezat nepotica. A avut o rochita superba, a fost cumintica si a adormit imediat dupa botez. Taticul ei nu prea a fost cuminte, cam crizat… cum sa-mi bage copilul asa in apa… pai eu am vazut in filme ca la botez ii da asa cu un pic de apa pe capsor… i-am explicat ca-l bat, ca-i agita pe toti din jur pentru nimic. Si in sfarsit am tinut-o si eu pe Naty in brate. E superba, mor de dragul ei! Si de acum o s-o vad mai des!

Si, cum sambata a inceput sa ploua infernal, nu m-am mai clubarit. Nu-i bai! Si, cum ramasese stabilit ca pentru duminica mai povestim sambata, am inceput sa-i resun pe toti sa stiu cum ma organizez. Ei bine, numai doi au raspuns la telefon si s-au scuzat, restul nici n-au returnat apelul. Nicio problema, Ada nu uita!

Si chiar daca plouase, eu tot am mers la mosie. Si am facut ce planuisem demult: am mancat cirese direct de la sursa. Am fost maimutica in 3 ciresi, m-am cocotat pana sus, pana unde crengile erau suficient de safe sa nu se rupa cu mine si m-am indopat cu cirese. Nu le-am verificat de viermisori, de spalat nu se pune problema… si parca asa cirese bune n-am mai mancat de 100 de ani! M-am simtit din nou copil, cand eram toata ziua prin corcodusi, duzi, visini si alti pomi, m-am deconectat de la cotidian atat de bine… in afara de ochirea cireselor cele mai coapte, mai aveam grija strategiei urcatului si tinutului de crengi. Unul dintre pomi mi-a facut mici dificultati la coborare, dar sunt mandra ca inca sunt sprintena la catarare! Si… m-am si bronzat un pic!

Intre timp am terminat de citit cartea lui Sherry Argov – „De ce barbatii se insoara cu scorpii”, mi-a placut la nebunie, m-am amuzat copios si mi s-au confirmat niste teorii, dar voi povesti alta data despre. Acum citesc „Targul cu moartea” – Josh Bazell si-mi place tare, cred ca in cateva zile o termin.

Si, in rest, ca sa pastram stilul, ma mai laud ca mi-a zis bunica-mea ca am mai slabit. 😀 Si ma simt bine, incep sa fiu in elementul meu, dar nu numai din motivul asta ci si pentru ca de maine incepe oficial vara, dar si pentru ca urmeaza niste aniversari dragute.

Saptamana frumoasa va ureaza o scorpie nesuferita, tipicara si organizata! 😛