Cappadocia cu TravelSelfie

Anul asta a fost anul Turciei. Dupa ce mi-am facut o dambla cu inotatul cu delfinii, am bifat-o si pe a doua, zbor cu balonul cu aer cald deasupra Cappadociei, la rasarit. Cum am ajuns la asta, voi povesti in cele ce urmeaza.

Mi s-a pus o pata de prin primavara cand am vazut pe maretul Facebook ca au fost niste oameni, bloggeri pe care-i stiu de niste ani si au povestit numai de bine, au postat poze superbe, au intalnit oameni frumosi si au adunat amintiri nepretuite si povesti de spus nepotilor. Asa ca am luat hotararea ca trebuie bifat si zborul cu balonul cu aer cald, e o experienta frumoasa care merita!

Si iata-ma la aeroport in creierii noptii, cu ochii scosi, dupa un somn de doar 3 ore, pregatita pentru o noua aventura. Am fost cu Simoneta si cu Schnitzel (gunoierii vechi isi aduc aminte de el) si cu multi alti oameni pe care i-am cunoscut acolo, reuniti de acelasi concept, TravelSelfie. Am fost un grup de 20, nici multi, nici putini, suficient cat pentru o vacanta de neuitat. I-am cunoscut si pe prietenii lui Mircea (Schnitzel), Andra, Narcisa si Bogdan si am avut noi grupuletul nostru de 6 mandri calatori. Am zburat Bucuresti-Istanbul-Kayseri si de acolo am fost cu autocarul in Mustafapasa, unde am fost cazati la un hotel sapat in piatra. A fost ceva inedit, nu are luxul si confortul unui hotel cu dotari de x stele, dar e pitoresc si are farmecul lui si, chiar daca am avut cea mai mica incapere, nu ne-a deranjat, important e sa am unde face dus si unde sa dorm.

Ziua in care am ajuns a fost cu program liber si, chiar si obositi, am inceput sa ne plimbam prin satuc si sa exploram. Am fost la muzeul papusilor, unde de niste generatii se confectioneaza papusi cu tinute traditionale si pe parcurs turistii au venit si au mai adus papusi de prin tinuturile de bastina, intregind astfel colectia. E un nene simpatic, care dupa ce iti taie bilete, iti spune ca e afacere de familie, pune cordon la intrare, inchide muzeul si se plimba cu tine si iti explica despre tot ceea ce vezi. Are si o terasa cu o priveliste fantastica si are si niste usi pictate deosebit, e de vazut! In explorarile noastre ne-am cocotat pe coclauri si am descoperit singuri pesteri sapate in stanca, unele ruine, altele in stare buna, am facut poze si ne-am amuzat. La intoarcere spre hotel, ni s-a parut frumoasa o curte interioara, am incercat sa vedem daca este cineva sa cerem voie sa intram. A aparut un nene care ne-a invitat sa facem poze daca vrem, basca, ne-a trimit sa urcam si pe acoperisul casei sa facem poze de acolo. Ne-am imprietenit cu multi caini si pisici, erau din belsug. La un moment dat mieuna o pisica intr-un fel aparte si s-a trezit Andra sa spuna „e un paun” 😆 . Dupa asta, mereu spuneam, „i-auzi, paunii”!

A doua zi a inceput tot dis de dimineata, cand ne-am trezit extrem de devreme pentru zborul cu balonul. A meritat fiecare moment, fiecare secunda, fiecare minut nedormit! A fost de vis, Cappadocia este spectaculoasa in sine si, cand o vezi de la inaltime, iti dai seama cat de inventiva si extraordinara este Mama Natura! Sa fii la inaltime, printre sute de baloane cu aer cald, sa simti aerul diminetii, sa te bucuri de culori si sa prinzi un rasarit de vis, astea sunt momentele pe care le pastrezi in suflet si de care iti aduci aminte cu mare drag oricand (puteam sa fiu in trend si sa zic „asta inseamna sa fii mafiot” 🙂 )! A fost sen-za-ti-o-nal!!! Am zburat cu Sultan Baloons, cu Rodrigo, un pilot portughez, care spunea ca-i place la nebunie ceea ce face si mai e si platit pentru asta. Of, cand o sa ma fac mare, asa o sa fiu si eu! Am avut noroc, nu a fost vant, asa ca aterizarea a fost lina, am aterizat fix in remorca, remorca ce transporta de obicei baloanele, arta si precizie. La final am primit certificate de „zburatori” si sampanie si, pentru ca erau cateva zile de nastere, am avut si tort. A fost un inceput de zi superb, rasaritul din balon, apoi sampanie si tort la 7 dimineata, cine mai era ca noi?!

Am continuat ziua cu un tur prin sudul Cappadociei, unde este mai liniste si mai nevizitat de turisti, am vazut manastiri si biserici sapate in stanca datand de la inceputurile crestinismului, dar cea mai tare experienta a zilei a fost cand am mers pe un traseu mai solicitant, printr-o casa de porumbei, unde ne-am tarat prin cotloane inguste si greu accesibile, ne-am umplut de praf pana-n dinti, am transpirat intens, dar a fost foarte misto! Am avut un ghid, Umut, foarte simpatic, care pe langa istorie, legende despe anumite locuri sau edificii, ne-a explicat si ne-a povestit si despre traditii, obiceiuri si despre viata de zi cu zi a turcilor. Ne-a placut foarte mult despre el, am invatat cum sa tin minte „multumesc”-ul lor: „tea”, „sugar”, „dream” – „teşekkür ederim”!

Urmatoarea zi a fost la fel de plina, am fost la Goreme Open Air Museum, la „Familie”, intr-o alta zona unde era o panorama superba, ne-am cocotat din nou, noi si caprele negre, am fost si in Valea Devrent, am fost la un atelier de olarit, la fabrica de onix si la Orasul Subteran. Umut, ghidul ne-a povestit despre legenda pietrelor „familie”, totodata spunandu-ne si despre traditiile lor. Daca o fata este ceruta de la parintii ei, cand el vine in vizita, ea face cafea si daca il vrea, ii pune zahar in cafea, daca nu, ii pune sare. Totodata, exista doar senzatia ca are de ales, intrucat nu poate spune „da” direct, pentru a nu se cade, ar fi considerata femeie usoara, drept urmare raspunsul intelept este „cum doresti tu, tata”. De semenea ne-a povestit despre cum traiau oamenii din orasele subterane… ma bucur foarte mult ca traiesc intr-o epoca moderna! La fabrica de onix am descoperit o piatra pretioasa de-a lor specifica, se numeste sultanita si isi schimba culoarea in functie de lumina. Superba, dar scumpa, totusi, imi voi cumpara la un moment dat ceva cu sultanita, am zis!

Am si olarit, cu sau fara voie. M-a pus necuratul sa ghicesc ce manufactura baietul ala acolo, drept urmare am fost invitata sa olaresc si sa urmez instructiunile. Dupa ce ca aveam emotii, ma urmarea toata lumea atent, mi-a intrat lut de-ala pe sub unghii, am inceput sa dau o forma acolo, dar nu era ceea ce trebuie, imi iesea un mare falus si nu stiam cum sa opresc roata aia, cum sa ma opresc din ras, cum sa nu rosesc si cum sa nu vada nimeni. Nevermind, a avut Simo grija sa sublinieze creatia mea! Am dres-o cu interventia maestrului olar si intr-un final mi-a iesit un ghiveci. M-au trecut toate apele si a fost cam neobisnuit, dar am facut-o si pe asta!

Dupa asa zile intense, inainte de Istanbul, am avut o zi de pauza, zi in care am fost in Urgup, la magazine de suveniruri, la magazine de mirodenii si am stat la bere. Seara am zburat spre Istanbul si aventura a continuat intr-un mare fel. Cu putine ore de somn la activ, ne-am trezit dimineata si am inceput sa umblam: Galata Tower, Palatul Topkapi (cel mai mult mi-a placut haremul), Hagia Sofia, Basilica Cisterna, croaziera pe Bosfor. Am lasat pentru a doua zi Moscheea Albastra si bazarul. Am fi vrut si Dolmabahce, dar eram pe low si cu energia si cu banii.

Am mers foarte mult pe jos, simt un amestec de iubire si ura pentru orasul asta, imi place si-mi displace in acelasi timp. E minunat cand vizitezi, dar te enervezi vazand opulenta facuta din biruri luate de la noi, e plin de istorie si cultura, dar locuitorii actuali sunt cam de calitate indoielnica (stiu ca nu e frumos sa pui etichete, dar e un blog subiectiv), cand te urci undeva si vezi panorama orasului ai o senzatie minunata, totodata cand le vezi pe infasuratele alea si te gandesti cat de indoctrinati sunt, parca nu e ok sa fii femeie in islam, cel putin din punctul meu de vedere; sunt extrem de primitori, stiu sa scoata bani din piatra seaca, sunt speculanti, negustori inascuti, dar si jepcari; pe cat de linistitoare a fost croaziera pe Bosfor, pe atat de balamuc e pe strazi si in bazar. A, si au pisici multe, le protejeaza si au mancare si apa permanent, dar e in interesul lor, la ce mizerie e, daca n-ar fi pisici ar fi invadati de sobolani. Cu toate plusurile si minusurile, este un oras fascinant, care exercita un efect magnetic!

Experienta Cappadocia este una fascinanta, peste niste ani as repeta-o cu mare drag! Am cunoscut oameni frumosi, m-am simtit foarte bine, in ciuda somnului pe sponci, mi-a placut mult ideea TravelSelfie, este despre oameni si calatorii!

Poze maine, ca sunt rupta, voi reveni cu later edit. 🙂 poze aici

Noul meu prieten

A fost abandonat impreuna cu alti semeni de-ai lui cand era mic. Au fost toti gasiti de niste copii si dusi la doctor. Cand au fost pusi pe picioare, au ajuns in grija unor oameni cu suflete bune, care le-au oferit protectie, mancare si i-au ingrijit cum au putut mai bine. Pentru fiecare din ei, sperau la un loc mai bun, la o viata mai buna si un trai intr-o familie care sa-i iubeasca si sa ii trateze asa cum merita. Iar ei sa fie recunoascatori pentru sansa oferita si sa-si rasplateasca stapanii cu multa dragoste.

Dupa 5 ani, iata ca ne-am gasit. A fost dragoste la prima vedere. Am vazut si altii ca el, dar niciunul nu a fost mai dragut, afectuos, lipicios si scump ca el. Am fost convinsa ca vreau sa-i vad pe toti si apoi sa ma hotarasc. Cu toate astea, numai la el imi statea gandul, ba chiar l-am visat. Dar, dupa ce mi-am urmat planul… am ajuns la acceasi concluzie: el e! Si nimeni altul! Si l-am adoptat. Si e al meu si ma topesc de dragul lui.

Cand a facut cunostinta cu noua lui casuta, avea lucrurile lui pregatite, o noua stapana care citise si se informase inainte, desi si acum are impresia ca nu stie mare lucru despre pisici… si a fost timid. Dar, odata ce ne-am acomodat unul cu celalalt, e iubire mare! Si ma face sa zambesc, ne jucam, imi insenineaza zilele, imi ocupa serile si m-a responsabilizat, e un sentiment frumos sa stii ca un sufletel depinde de tine, te asteapta acasa, se bucura ca petrece timp cu tine si tu ii porti de grija. 🙂

Le multumesc foarte mult celor de la Robi, care au avut rabdare cu mine, sa-mi dea informatii, sa-mi raspunda la intrebari si au avut incredere sa mi-l dea. Iar numele nu i-l voi schimba… suntem predestinati, are acelasi nume cu mascota din masina. Asadar, meet Pipo! 🙂

PS: Recomand adoptia de pisici de la Robi, ei sunt profi, iar pisicile sunt bine ingrijite si sanatoase.

Reuniunea de 10 ani

In weekend-ul care tocmai a trecut am avut reuniunea de 10 ani de la absolvirea liceului. Daca stau bine sa ma gandesc s-au intamplat o gramada in ultimii 10 ani… si totusi… parca a fost ieri. Iar intalnirea cu colegii mei mi-a intarit si mai mult senzatia asta. Si mi-a placut foarte.

Poate de-a lungul anilor mi-am inchipuit cum va fi dupa 10 ani, tin minte ca la bal intr-a 12-a chiar ma intrebam daca vom face reuniune si cine va veni, cum vom arata, daca ne vom mai recunoaste… wow, ce varste „serioase” vom avea etc. Si iata ca ziua aia a venit, cam tarziu fata de alte generatii sau alte licee, dar important e ca evenimentul chiar a avut loc. Si uite ca i-am recunoscut pe toti cei care au venit, sunt multi neschimbati, uite ca avem si varste serioase, dar stim sa fim la fel de tineri si zapaciti ca-n liceu si una peste alta am avut o intalnire de care-mi voi aminti cu placere.

Mereu i-am admirat pe ai mei cum se tot intalnesc cu colegii lor si, chiar daca n-am fost apropiata de colegii mei de generatie, ci mai mult de cei cu un an mai mici, mi-am dorit mult o reuniune. Si nu orice fel de reuniune, ci una cu toata generatia, un fel de reeditare a balului, dar nu atat de somptuoasa. Ajutor de nadejde… maretul Facebook! Si uite asa s-au pus cap la cap data, ora, locatie, detalii, confirmari, infirmari, discutii, telefoane… si am ajuns pe data de 24 septembrie, la ora 17:50, cu 10 minute inainte de ora fixata sa fim vreo 5 oameni in sala de festivitati a liceului. Panicaaaaaaaaaaaaaa… tino-nino-tino-nino in capul meu! Aveam vreo 40+ confirmati (rusinicaaaaaaaaa… dintr-o generatie de 150) si 4 profesori, culmea, niciunul diriginte! Si-am zis, eh, ghinion, aia e … cine vine, bine, cine, nu, nu, nu poti multumi pe toata lumea, nu poti strange just like that atatia oameni si tot asa.

Si cineva acolo sus inca ma iubeste, drept urmare, usor-usor au inceput sa vina. Au fost cativa confirmati care n-au venit si altii care nu spusesera nimic si-au venit. M-am bucurat ca unii au venit neconfirmati, chiar daca vor face si cu clasa lor si am fost cam dezamagita din cauza celor care au confirmat si n-au mai venit, dar nici nu au anuntat. Dar la chestii de-astea mereu apar suprize. La fel cum a fost cu dirigintii si cataloagele… initial confirmasera cativa, trebuiau sa ia cataloagele si sa ne strige, dar a cazut. Drept urmare, ne-au vorbit putinii profesori prezenti apoi fiecare am spus cate ceva despre noi, pe reteta casatoriti sau nu, copii sau nu, ce am absolvit si pe unde lucram… adunati pe scaune in cerc, ca la AA. 😆 Am vrut ca speech-ul meu sa fie mai lung, dar am avut emotii, am incercat sa fiu amuzanta si le-am spus ca probabil e clar ca n-am prea multe obligatii daca sunt aia care a tras de ei sa ne reunim.

Apoi ne-am mutat la restaurant, unde ne-am indestulat cu bucate alese (zici ca spun o poveste), am baut si ne-am veselit pana tarziu in noapte. Stiu ca nu-i frumos ce-am facut, dar „better safe than sorry” asa ca, fiecare cum a ajuns, m-am dus cu mana intinsa. Ca sa pot sa stau si eu linistita ca ies banii si nu dau de la mine in plus si nici nu raman pe acolo sa spal vase. 😀 Cu toate ca n-am fost nici o clasa si nici o generatie unita, per total a fost o seara frumoasa, am facut maraton de poze, am depanat amintiri, am ras, am ciocnit paharele si ne-am bucurat de revedere. Culmea, nu au fost carcotasi, nu m-a injurat nimeni, ba dimpotriva, s-a apreciat efortul, pe langa FB, ajutoare de nadejde au fost si profesoara de sport si colega de banca… deci cu atat mai mult m-am bucurat.

Imi pare rau pentru cei care n-au venit, foarte rau pentru cei care intr-adevar isi doreau sa ajunga si nu au avut cum din motive bine intemeiate… de ceilalti care stiau si n-au aratat niciun interes, chiar nu-mi pare rau, nu meritau sa fie prezenti! dupa afirmatia asta poate o sa primesc vorbe „dulci”, dar chiar nu-mi pasa! Ma bucur pt revederea cu ceilalti si sper sa facem chestia asta mai des, vin cu placere, dar sa mai organizeze si altii! 😀 Ca eu vin cu drag daca sunt chemata! Poze… deocamdata aici, aici si aici.

Deja am fost solicitata la anul sa particip la reuniunea generatiei 2002, cei de care am fost mai apropiata si ghici… abia astept!

Unde eram acum 10 ani IV

Daca acum un an va povesteam aventurile mele in State, fara sa-mi dau seama a mai trecut un an si s-au facut 10 in total de cand am mers intr-o tara superba, foarte indepartata si in care sper sa mai am ocazia sa ajung. Si, cum am fost somata sa scriu despre asta, povestesc cu drag despre … China.

Era in anul de gratie 2001, cand eram a 12-a, cu vreo 2 luni inainte de BAC… cand ai mei s-au hotarat ca ar trebui sa vad si eu tari indepartate, acum cat mai am ocazia si, ce ocazie e mai buna sa plec, decat de Paste?! Ce scandal a fost, ce urat am facut, cum sa plec eu de Paste sa-mi las balta prietenii?! Doamne, ce copil prost! Asa ca obligata am plecat imbufnata spre aeroport. Cum tata avea de facut o gramada de hartoage, m-a plantat pe un scaun si acolo am stat vreo 2 ore… urmaream oamenii care-mi treceau prin fata. La un moment dat vad o doamna cu doi copii, adolescenti ca si mine, un baiat si-o fata… au trecut prin fata mea, iar el a ramas o fractiune de secunda cu privirea atintita spre mine… eu tot urat ma uitam… ca mai apoi sa facem cunostinta la check-in. Cu ei si cu altii am format o gasca vesela cu care am petrecut una din cele mai frumoase zile din viata mea. Si acum, dupa atatia ani, sunt convinsa de asta! 🙂

Am zburat vreo 8 ore, dar am fost rasfatati, am stat la business class si am baut sampanie (era Pastele, am avut voie), nu stiu cand a trecut timpul, stiu doar ca am vazut unul din cele mai frumoase rasarituri, pentru ca intr-o parte se vedea lumina si in cealalta parte a avionului era intuneric bezna. Iar China vazuta de sus e uimitoare!

Ce-a urmat, a fost de vis. Am stat la un hotel frumos in centrul Beijingului si ne-am pus pe vizitat. O zi obisnuita incepea pe la 7 dimineata, cand, inainte de micul dejun, copios dealtfel, petreceam cam jumatate de ora sau mai putin la piscina inotand cateva bazine. Apoi umblam zi lumina si seara mergeam la restaurant, unde la fel, mancam toate nebuniile. Ne primeau cu muzica romaneasca, aveau o caseta cu Andre, care rula tot timpul. 😆 Am mancat extrem de bun si de divers si culmea, am slabit, in perioada aia am fost wow. Ne asezam la masa de-aia rotunda care se invartea si ne puneau toate bunatatile, noi invarteam de ea si bagam la greu: orez cu legume si ou, plita incinsa de pui, porc si vita, ciuperci albe cu usturoi, ciuperci cu bambus, broccolii cu usturoi, rata de Pekin, peste, fructe de mare, am mancat chiar si broasca si a fost geniala. Sarpe mi-a fost cam teama. Am mai incercat si frigarui picante de caracatita, dar alea le-am cumparat de pe strada. Berea de orez e foarte buna si baubila, nu ca cea de pe aici… mie una nu-mi place deloc. Mai aveau un alcool tare, fiecare sticla avea un sarpe in ea… bleaaaaaaaah! Clar nu m-am atins de asa ceva.

Am vizitat foarte mult, desi sunt convinsa ca ar mai fi o multime… mai ales ca nu am vizitat alte orase. Am vazut piata Tiananmen, Orasul Interzis, Palatul de Vara, Templul Cerului, Marele Zid Chinezesc, Muzeul figurilor de ceara din dinastia Ming, Gradina Zoologica si multe alte locuri al caror nume l-am uitat… a fost demult, na! Stiu ca am mai vazut cea mai mare statuie a lui Buddha stand in picioare, era impresionanta, poleita cu aur… eram cu ochii mari mai peste tot. 😀 Mi-a placut la nebunie tot ce am vazut, mi-au placut povestile, legendele, civilizatia veche, intrigile, organizarea… tot ce-a tinut de istorie… acoperisruile alea intoarse… aveau pe ele tot felul de figurine, se spunea despre ele ca, cu cat erau mai multe, cu atat rangul celui care locuia sub acel acoperis era mai aproape de imparat… asta in Orasul Interzis. Platul de Vara avea gradini superbe, iazuri cu pastravi colorati, am vazut casutele concubinelor, la muzeu am ascultat povesti despre intrigile de la curte, ne-am costumat si am facut poze. Zidul e impresionant, in jur erau numai piersici infloriti, se vedea superb! La zoo am vazut prima oara live aproape, la cativa metri, ursi panda… vaaaaai, cat de draguti erau!

In afara vizitelor, bineinteles ca am facut si shopping, intr-un stil foarte tare: eu alegeam, o prietena de-a noastra negocia si tata platea! 😀 Ah, ce vremuri! 😆 Am fost intr-o zona cu un nume ciudat… noua ne-a sunat „La bani putini”… si asa i-a ramas numele! Si am fost si in club. Club salsa… unde am invatat coregrafia de la melodia aia cu „un movimiento sensual” si ce-am mai dansat…! Si… m-am indragostit! Dar rau! Si acum ma gandesc what if… dar nu ma mai cramponez, acea persoana este si va ramane speciala pentru mine, stiu ca e reciproc si nu-l voi uita niciodata! Long story, n-o voi spune, e mai bine asa. 🙂

Despre chinezi, ce sa zic?! Mi s-au parut toti la fel, mici si uratei. Nu stiu ce nationalitati sunt asiaticele alea din filme porno cu care toti au fantezii, dar nu sunt chinezoaice sigur! Chinezoaice frumoase sunt putine. Majoritatea au fata latareata, profil lipsa, turtit, corp lung, picioare scurte si cracanate, fund plat si sani cam lipsa. Iar ei… sunt cam scobitori, nu prea am vazut chinezi grasi. Nu m-am omorat dupa ei, imi place istoria lor veche, ii admir ca fac orice, de la ac pana la cele mai cele creatii vestimentare sau constructii futuriste, au o dezvoltare expansiva, dar nu as fi in stare sa ma supun regulilor lor. In rest, comparativ cu America… China e wooooooooooow!!!

Pot spune cu mana pe inima si, chiar daca repet ce am spus la inceputul postului, au fost cele mai frumoase 10 zile din viata mea… sau ma rog, printre cele mai! Si m-as intoarce oricand in China! Si daca un cineva va fi suficient de dragut sa-mi scaneze si mie niste poze de atunci, la un moment dat voi pune si poze. Oricum, China e de vazut macar o data-n viata! 🙂

Nunti de poveste

Daca pana acum, in ultimii 6-7 ani am mers aproximativ la cate doua nunti pe an, anul asta s-au adunat mai multe, respectiv vreo 5. Am bifat 3 pana acum, mai am 2. Asta inseamna vai de buzunarul meu si adio vacanta… nu-i bai, se recupereaza!

Si, cum nunta Anei a coincis cu cea a  lui Indru, m-am strecurat si-am impacat si capra si varza, in stilu-mi caracteristic. M-am foarte distrat, oricum! 🙂 Cred ca ma fac domnisoara de onoare de profesie. Pentru o suma modica, zambesc frumos la poze, tin lumanarile si incerc sa nu dau ceara pe rochie (cum ofcors ca s-a intamplat). Siiiiiiiiiii, stiu si o gramada de obiceiuri, superstitii legate de tot evenimentul numit nunta, plus, cum sunt mama organizarii, petrecerile de burlacite ar iesi traznet! Sunt o adevarat comoara, stiu! 😆 Si la cele doua nunti ramase, ghici… sunt domnisoara de onoare! Si am o mare dilema: CU CE MA IMBRAAAAAAAAC??? 😀

La Ana la petrecere, ne-am hotarat sa ne imbracam complet in negru si sa avem ruj rosu toate. A iesit distractie mare. La Alina am avut fundite colorate legate la incheietura mainii si ne-am imbracat fiecare cum a vrut. Si petrecerea asta a iesit nebunie, pentru ca am fost foarte multe si ne-am distrat pe cinste, netinand cont de locul unde eram si de fitele din jur. A fost de pomina! Iar nunta a fost pe masura: la Palatul Stirbei, la Mogosoaia, pe terasa, in aer liber, bufet suedez cu „di tati”, bar mai mult decat generos, muzica buna si atmosfera festiva. Daca norocul e de partea cuplului in general asa si nu ploua, asta e formula castigatoare pt o nunta de neuitat! Cred ca incep sa-mi schimb imaginea de ansamblu pe care o aveam eu la un moment dat referitor la ce vrea sufletelul meu din punctul asta de vedere… 😛

Oricum, am dansat de-am rupt baschetii pe hore, latino, sarbe, rap, cocojambo, casablanca, ba chiar si boombastic… ce mi-a placuuuuuuut! Si mai vreau asa petreceri frumoase! Nu pot decat sa le urez tutulol „casa de cacat” (ca sa nu-si bage imeni nasul in ea… asta e noua, n-o mai auzisem!) 😆 si sa fie fericiti, ma bucur mult pentru ei! Si… cateva poze graitoare:

Scorpionii sunt cei mai tari

Fiecare intelege ce vrea din afirmatia de mai sus. Lasand la o parte ca e o axioma… referindu-ma la concertul de aseara… a fost tareeeeeeeeeeee!

Sa incepem cu inceputul. Ziua de joi a fost asa, ciudata, cam data peste cap, ori am fost eu cu capsa pusa, ori s-au aliniat planetele impotriva mea, in fine… Am ajuns la concert, m-am intalnit cu o prietena, urmand s-o asteptam pe vara-mea, ca la mine erau biletele. Ne postam acolo in fata, dau indicatiile prin telefon si asteptam. Ei bine, jandarmii vietii au inceput sa faca pe zeii pe domeniul public, sa ne dam mai incolo, sa mergem sa asteptam dupa nu stiu ce gard, daca nu, sa intram odata. I-am pizduit destul de bine… frate, e domeniul public, de ce-mi zici da-te mai incolo?! am platit bilet, nu mi l-ai dat tu moca! asa ca stau unde vreau, sa fie clar… ma duc mai incolo cand vreau eu, nu cand suferi tu de sefie si ordoni… fuck off!!! Prietena mea s-a cam speriat de atitudinea mea, drept urmare era cumintica si s-a departat de mine… cica sa n-avem proleme… ba pardon!  😆 Era Babau in actiune, n-avea cum!!!

Si, cum varutza a venit, am intrat in incinta, nu inainte de-a mai avea un mic show la poarta urmatoare. Pe vara-mea n-au vrut s-o lase cu bricheta, a reusit sa se eschiveze, iar pe mine m-au pus sa arunc deodorantul. OMG, sunt plecata de azi de dimineata, m-am schimbat si eu… trebuia sa put?! Si un nene ca cica sa-l pun eu bine undeva si il recuperez cand se termina concertul. Hai, fii serios! Deci… o fi fost arma alba un deo stick, cine stie… ce oameni… Whatever! Intrand in atmosfera, m-am gasit si cu niste prieteni din Sibiu, am facut gasca mai mare si ne-am asezat strategic sa vedem cum trebuie. E prima oara cand artistii au fost punctuali pe scena. Nemti, dom’le! 🙂

Si a inceput show-ul! Care a fost incendiar. Au cantat piese consacrate, piese pe care iar le-am legat de anumite momente… ma dureau palmele de cat am aplaudat, am dansat, m-am zbantuit, m-am simtit excelent! La baladele care m-au uns pe suflet mereu am cantat din tot sufletul, azi, culmea, inca am voce… si multi neprezenti au ascultat melodiile preferate prin telefon. A fost senzational! They rocked me like a hurricane so much, that I sure needed a holiday, but, since the best is yet to come and a wind of change was blowing, I needed them to send me an angel to say to him I’m still loving you! 🙂

Doua ore au trecut pe nesimtite, mi-a placut rau. La gazon A erau puse niste placaje de lemn pe jos si cand ovationam, dadeam si din picioare ca o turma de elefantei, ce mi-a placuuuuuuuuut!!! 😀 Si fluieram cu varutza, ca bajetii, ca pe stadion… iuhuuuuuu! Pentru o suma modica, dau si meditatii!

Cand s-a terminat concertul am mers pana la metrou pe jos, dar cu haha hihi, nu mi s-a parut lung drumul. M-am amuzat ca cei din Sibiu ziceau ca tot ce e la sud de Carpati… sunt olteni… pana in Australia. 😆 Si se plangeau ca pana se gata luminile, adica pana la metrou e drum lung. Ne-am hlizit noi ce ne-am hlizit, dar poate ca au avut dreptate. Spun asta pentru ca am fost din nou toanta, indrumand un cuplu, prin cotloanele metroului. Adica explicat cum schimba la Victoriei, cum ies la Unirii pe unde vroiau. La ora aia nu mai circula nimic, eu as fi mers pe jos pana acasa, nu ma ia niciun taxi atat de aproape. Dar, cum ei mergeau fix pe acelasi traseu mai departe, le-am propus sa luam toti 3 un taxi, ma lasau in drum si ei plecau mai departe. Cand am ajuns la taxi-uri, mi-au zis „multumim, buna seara” s-au urcat in taxi si dusi au fost… fix pe drumul spre casa mea. Superb, de exceptie! Asa-mi trebuie daca sunt amabila si vreau sa ajut! Damn it!

Nu mai conteaza, important e ca a fost un concert de vis, am cantat din suflet, am trait intens toata atmosfera aia si m-am bucurat ca macar o data-n viata am apucat sa-i vad pe Scorpions pe scena. Astept cu mare interes Bon Jovi!

Absenta motivata

In ultimul timp am fost certata ca n-am mai scris. Adevarul e ca niciodata n-am lasat blogul in paragina atata timp. Imi cer scuze celor care au batut la poarta moderarii si eu eram cu capra la raze. Celorlalti nu le cer scuze, pentru ca pe tarlaua mea cultiv cand am eu chef. Si cum seminte roditoare (subiecte) n-am prea avut, sau n-am avut sapa (timp) si semanatoare (chef), am amanat momentul.

Dar, ca sa nu cumva sa moara cineva de grija mea, va spun ca sunt in grafic, n-am murit, nu m-am depresat si nici n-am renuntat la scris si la alte ambitii. Deci alive and kickin’! Hard!

In timpul asta s-au intamplat ceva lucruri, mai frumoase, mai urate, mai surprinzatoare, mai, mai, mai… astfel ca viata in offline a fost mult mai picanta si interesanta decat in online. Am bifat cateva iesiri dragute, karaoke, quality time cu prieteni dragi, am bifat ceva filme, am avut parte de o surpriza placuta si neasteptata care ma tot face sa zambesc, am cunoscut oameni noi si haiosi, am bifat chiar si teatru.

In toata avalansa asta trebuia sa fie si un lucru mai putin placut. Si anume ca am ramas fara job. Din nou! Asa-mi trebuie daca ling acolo unde am scuipat! Adica m-am angajat la o firma care are legatura cu primul meu job, de unde am plecat pentru ca vroiam altceva. In fine… aveam o stima deosebita pentru patron si m-am bucurat sa colaboram. Numai ca mi-a facut o faza de n-am crezut ca vreodata mi se va intampla mie asa ceva: la doua zile dupa ziua mea, a zis sa ma pupe sa ma felicite… a vrut sa ma pupe altfel. Am reactionat urat, l-am pus la punct si de atunci ne-am evitat.  Sa ne intelegem: 70 de ani gen, casatorit… neinteresant ca se scalda in bani… bleah! Cand s-au terminat cele 3 luni, contractul pe perioada determinata mi-a spus pa. Era de asteptat, eram pregatita si nu mi-a parut rau. Dar cam de atunci detest majoritatea barbatilor. Evident ca exista si exceptii, si ma bucur ca una imi este aproape.

Astfel ca dupa o vacanta de 2 saptamani, am inceput un nou job, intr-un domeniu nou pentru mine, unde am o gramada de invatat. Cum am o experienta vasta a interviurilor, am decis sa trec de partea cealalta a baricadei, sa nu mai fiu eu candidatul, sa fiu intervievatorul. Sunt la partea cu invatatul intens, sunt exigenta cu mine, vreau sa ard repede etape, sunt agitata… drept urmare tot schimb stari. Incerc sa ma echilibrez din punctul asta de vedere… si chiar daca e nebunie pe termen scurt, pe termen lung cred ca am numai de castigat. Vom vedea pana la urma daca asta va ramane cariera mea sau nu.

Asa ca, dupa cum bine se observa, Ada face bine. In ciuda tuturor complicatiilor si a piedicilor, I will survive! 🙂

PS: Vineri seara se repeta nebunia de petrecere cu muzica anilor 80-90! Detalii aici! Abia astept!