revelatii

martie 12, 2014

La coada la fericire, cu rabdare

Ce este fericirea si cum o definim este o intreaga despicare a firului in patru indelung dezbatuta, sucita pe toate partile si inca neinteleasa. Unii spun ca face parte din tine, ca o poti gasi in lucrurile marunte, ca e compusa din acele momente de neuitat, ca e relativa, ca e subiectiva, ca nu exista, ca e doar un ideal si tot asa. Tot timpul uitandu-ne in urma ne putem da seama care au fost cele mai fericite momente si posibil sa le putem enumera oricand. Si tot timpul parca ni se pare ca in trecut sigur am avut momente mai fericite decat in prezent si traim cu iluzia ca or fi si mai si in viitor. Nu e nimic rau in asta, ba dimpotriva, se spune ca o gandire pozitiva iti aduce multiple beneficii. Dar si sa fii extrem de optimist poate dauna grav sanatatii, pe scurt.

De mici suntem un pic „defectati” de ce e in jurul nostru, de povestile cu zane, feti frumosi si happily ever after, de povestile de succes ale altor oameni, chiar si de ideile pe care le trezim in altii atunci cand avem cativa anisori si suntem intrebati ce vrem sa ne facem cand ne facem mari. Si crestem si suntem exact ca-n cantecelul ala cu „Rabdare, rabdare, pana cresti mai mare / Rabdare si totul iti va fi pe plac / Rabdare, rabdare, cine s-o masoare / Cu-atata rabdare nu stiu ce-am sa fac” 🙂 (nu-l gasesc) si visam ca vom muta muntii atunci cand ne facem mari, vom schimba lumea si vom face lucruri care sa conteze. Si vom fi ataaaat, dar ataaaaaaaaat de fericiti…! Si ne scolim, si nu iubim lectiile si invatatul prea tare (ce-i drept, nici sistemul nu e stralucit, dar asta-i alta mancare de peste) si ne dorim mult sa fim oameni mari, ca stim noi ca oamenii mari fac ce vor si, facand ce vrei, esti fericit. Si ne facem tot felul de planuri, cincinale, pe decade sau visam cai verzi pe pereti ducandu-ne departe cu imaginatia si visandu-ne viata frumoasa, fericita si perfecta (fiecare in viziunea lui).

Din pacate, in viata nu facem numai ceea ce ne place si visele nu coincid cu realitatea sau au un mare delay pe scara timpului. Invatam totusi sa ne acomodam cu nuantele de gri si sa facem compromisuri. Ca fericirea nu se gaseste la colt de strada, nu e palpabila, nu ti-o ofera nimeni, nu e pe gratis si nu tine mult. Si tocmai de-aia speram si avem rabdare, ca sigur o sa fie bine, ce, se poate mai rau?! O, da, cand oferi o provocare de-asta, sigur ti se va raspunde! Si uite asa, cand stateai cuminte la coada la fericire asteptandu-ti randul, se sucesc planetele (Marte retrograd), cei din urma vor fi cei dintai si, cand mai aveai un pic si prindeai o farama, se schimba sensul cozii. Si iar o iei de la capat. Si te lupti sa-ti reiei locul  sa fii printre primii care insfaca o felie zdravana, sa ajunga pentru mai mult timp. Si trebuie sa ai rabdare (si tutun).

Si in timpul asta ce faci? Treci printr-o cascada de stari, te intrebi cum de unii sunt norocosi si sunt mereu in fata de fiecare data cand se schimba sensul cozii, egoistii, si altii nu mai au loc! Si ce poti face mai bine, mai mult, mai, mai, mai… ca sa te poti bucura, sa-ti poti striga din toti plamanii fericirea. Culmea este, cand o ai, nu stii s-o apreciezi, o iei de buna si ca pe o stare de fapt, nu stii sa o intretii si din pacate sunt o gramada de factori externi care contribuie la stirbirea sau sporirea ei. Cert este ca sensul cozii se schimba permanent, depinde doar de tine unde te situezi si cum stii sa-ti faci loc. Si chiar daca „live together, die alone” avem nevoie de oameni in jurul nostru si conteaza mult sprijinul lor, in functie de rolul pe care-l joaca in viata ta. Dar atentie, nu-ti lasa niciodata fericirea complet in mainile altuia, ca sigur o va scapa macar o data si-o va ciobi, la fel cum nu trebuie sa-ti cladesti fericirea pe nefericirea altora, pentru ca se va intoarce si te va plesni de nu stii ce te-a lovit!

In timp ce stai la coada te gandesti cum de-ai pierdut randul, cand erai urmatorul. Ce s-a intamplat in jurul tau? Oameni, circumstante, noroc. Lectia tolerantei, a rabdarii si a vietii, asta s-a intamplat. E un razboi continuu si trebuie sa te bucuri de fiecare batalie castigata, pentru ca vor fi si destule pierdute. Pe masura ce trece timpul se presupune ca ne inteleptim, ne maturizam, suntem mai profunzi, poate si de-asta unele lucruri sunt mai grele decat erau cand le visam in vremea copilariei. Cand, daca nu ne convenea ceva, ne luam jucariile si plecam si gaseam repede alt tovaras de joaca; atunci cand, pe vremea biletelelor cu „vrei sa fii prietena mea?” un „da” se transforma in „nu” de pe-o zi pe alta si nu sufeream, nu ne pasa atat; cand visam sa facem lucruri marete cu viata noastra sau, dimpotriva, sa fim „in randul lumii”. Acum le percepem altfel, ne afecteaza mai multi factori, ne stresam enorm, ne atasam mai mult si mai profund de lucruri si persoane, nu mai e asa usor sa spui „nu te mai iubesc” (de fapt, cred ca e cel mai crud lucru, spus mot-a-mot cuiva). Si apelam la rabdare si mai stam o tura la coada! 😉

„Good things come to those who wait”, dar nu poti astepta o viata intreaga fericirea, ca ea nu va veni singura la tine, trebuie sa faci si tu pasi inspre ea si sa va intalniti la mijloc. Coada la fericire poate sa nu existe, depinde daca stii scurtaturi, sigur vor fi prin maracini, dar macar stii ca a meritat!

ianuarie 15, 2012

De ce sunt barbatii porci si femeile curve III

Dupa doua posturi in care-am mai spus una alta despre subiect, dupa numerosi gugalitori care astfel au ajuns la mine, dupa alte discutii in offline despre subiect sau subiecte similare… m-am gandit ca ar fi pacat sa nu fac din postarea asta cel putin o trilogie. Nu pot sa ma las mai prejos si sunt convinsa, ca oricat s-ar scrie pe subiect, mereu va fi unul controversat si indelung discutat si probabil nu se va ajunge la nicio concluzie general valabila. Desi adevarul e undeva la mijloc, mereu parerile vor fi subiective, discutiile aprinse si contradictorii iar convingerile probabil neclintite.

Ideea mea ramane aceeasi, in schimb, ca sunt asa unii din cauza celorlalti… pacat ca-n viata asta nu se pupa timing-ul curvelor cu al porcilor! Ca ei ar fi fericiti acolo-n lumea lor… Din pacate lucrurile nu sunt chiar atat de simple, vorba feisbucului, it’s complicated! Pentru ca, datorita bagajului din trecut, blocajelor si nepotrivirii, catalogarea asta reciproca sa fie facuta foarte gresit. Fara sa vrem, sau sa ne dam seama, comparam si facem legaturi cu trecutul. Am observat ca, in timp, barbatii care au suferit devin din ce in ce mai sensibili la detalii banale si de nepatruns in rest, iar femeile devin mai reci si mai dure si actioneaza in consecinta. O asociere dintre doua persoane asa, clar duce la niste perceptii gresite una despre cealalta. Si se duce naibilui tot!

Poate vazut din afara e un comportament de condamnat, ca nu e normal sa compari, ca nu-i normal sa porti dupa tine tot bagajul emotional… da, poate ca asa e, dar uneori nu se poate altfel! Si comportamentul distant este exact strategia cea mai potrivita de aparare, si daca nu e cea mai potrivita, atunci sigur e cea mai comoda. Pentru cel care-o aplica este foarte ok, pentru cel care simte efectele, nu. Si stai si te intrebi… totusi… toate lucrurile astea de unde au venit? Ca daca stai si tratezi efectele, povestea se va repeta, daca investighezi cauza si faci ceva in sensul asta, s-ar putea sa vezi schimbari.

Pai, toate lucrurile astea, au venit deopotriva din partea femeilor si din partea barbatilor. Pentru ca suntem firi diferite, pentru ca ar trebui sa ne completam. Dar complementaritatea asta asa, nu e ca la puzzle, perfect match, nu e just like that, in extrem de putine cazuri fericite se intampla asta. In cazurile de oameni normali si cu defecte, despre care vorbesc eu, lucrurile mai trebuiesc si ajutate, in sensul ca pentru ca lucrurile sa mearga, ambele persoane trebuie sa aiba rabdare, intelegere, bunavointa si sa comunice. Altfel, isi pot lua la revedere de la primele intalniri!

Numai ca lucrurile idealiste despre care vorbesc eu aici sunt cam greu de executat, fix din cauza blocajelor si bagajului. Totusi, daca noi suntem doooooooh si caposi, macar creierul nostru e mai destept, in timp sterge amintirile neplacute si le lasa pe cele frumoase, drept urmare, in locul celor urate, s-a facut loc pe hard pentru unele noi, preferabil si mai frumoase! 🙂 Si ar fi ideal daca am iesi din cochiliile noastre comode si am face un efort, mai ales daca avem si pentru cine! Frica de esec nu este pentru invingatori! Si chiar daca purtam masti, ca nu avem incotro, e tare bine sa fii tu cu putinele persoane care merita sa te cunoasca cu adevarat.

In general suntem superficiali, nu avem rabdare, nu ne dorim, nu ne simtim in stare sa lasam pe cineva sa ne descopere si sa ne vada vulnerabili, nu suntem capabili sa mai intelegem si sa aplicam in adevaratul sens cuvantul „commitment”, ca s-o citez pe o prietena… Iar femeile se indragostesc de ce aud si barbatii de ce vad. De aceea femeile se machiaza si barbatii mint! Depinde fiecare cat are de ascuns. Si asta mi se pare trist. Cu toate ca e adevar in chestia aia ca nu poti cunoaste un om o viata, daramite intr-un timp scurt. Dar de-asta spun eu sa nu ne mire nimic. Pentru ca rautati vor fi mereu, misoginisme si atacuri asupra barbatilor vor fi mereu, cu intentie, cu directie sau fara niciuna din cele de mai sus. Pentru ca mereu e simplu sa se faca glume de genul „De ce barbatii cu BMW-uri au succes la femei? Simplu, ele citesc printre randuri… Be My Wife!” 😆 sau „femeile spun ca toti barbatii sunt porci… dar cine le-a pus sa-i incerce pe toti?!” si in fond lucrurile raman aceleasi. Traim intr-o jungla, daca nu ne adaptam sa fim noi vanatori, vom fi cei vanati… oricum trecem prin ambele stadii alternativ!

Si dupa cum spuneam, barbatii au devenit sensibili, iar noi din ce in ce mai ale naibii. Ne-am sfasia intre noi, iar ei nu inteleg chestia asta, sau poate ei doar profita de situatie. Totusi, la ei chestia cu „esti prea buna pentru mine” e in general un mod delicat de-a zice „du-te dracu” si nu pentru ca isi recunosc slabiciunile. Asa ca, daca persoana aia a inspirat chestii misto mai mult decat la nivel superficial, poate o discutie ar edifica situatia asta, care e prea bun, care merita si care nu.

Oricum, cele trei nazuinte ale barbatului sunt: sa fie asa frumos cum crede maica-sa ca e, sa fie asa bogat cum crede fiu-su ca e, sa aiba atatea femei cat suspecteaza nevasta-sa ca are! 😛 Drept urmare, poate actiona in consecinta si poate nu e asa de condamnat. Babatii sunt mai rai decat femeile, mai suciti, vor si relatie si felatie in acelasi timp. Si uneori nu se tem s-o spuna cu voce tare, daca merge, bine, daca nu, nu! Si culmea, de multe ori merge si asta pentru ca exista prea multe optiuni, prea multa superficialitate, prea multa curvasaraie, prea multe ispite, ca iar sa citez pe cineva. Tiparele standard ale societatii nu se mai potrivesc in ziua de azi, dar asta depinde de perceptia fiecarui individ. Si pentru ca e usor si merge fara romantism si siroape, ei nu se mai strofoaca si se canalizeaza pe tinte usoare. Poate asa fac si femeile, cand intalnesc un tip dificil, nu-si bat capul, aleg varianta barbatului-carpa. Si unii, si altii, vor ajunge la un moment dat sa fie nemultumiti, sa se planga si sa fie nefericiti. Si… mai exista un adevar foarte valabil in zilele noastre: dragostea e pentru doi, dar mereu se gaseste cate-o curva care nu stie sa numere! Si uite asa, se duse romantismul! 😀

Una peste alta, ca o incheiere, tu vei fi clar un porc in ochii unei femei pe care-ai ranit-o, iar tu vei fi o curva pentru barbatul pe care l-ai dezamagit. Pentru ca de multe ori vrem sa parem ceea ce nu suntem, cream imagini, impresii si asteptari gresite… si ne alegem cu catalogari de-astea. Trebuie sa fim constienti ca avem fiecare partea noastra de porci si curve si, in primul rand sa fim sinceri cu noi, restul… e cancan!

decembrie 3, 2011

Babau sau nu

Nu mi-e frica de bau-bau! Pai cum sa-mi fie, cand sunt tocmai eu?! 😀 Se pare ca sperii barbatii. Da’ rau! Lasand la o parte babaul zilelor noastre, aflu pe zi ce trece lucruri noi si interesante, unele care m-au flatat, altele la care nu ma asteptam si altele pe care nu mi-as dori sa le stiu… si toate mi se trag inca din frageda adolescenta. Nu voi da nume, inca vreau sa mai vorbeasca lumea cu mine! 😆

Deci se pare ca am fost un fel de heartbreaker fara sa-mi dau seama, facand ravagii printre colegii mei, dar castigandu-mi si admiratori mai mari (si culmea, eu mereu am avut cel mai mare lipici la de-astia mai mici!). Ironia este ca am pastrat legaturile si, acum, dupa atatia ani, mi se spun lucruri… sau poate le percep eu acum altfel, desi unele dintre ele mi-ar fi prins tare bine spuse atunci, la vremea potrivita. Pentru ca m-ar fi scapat de multe complexe, intrebari fara raspuns si alte dileme. Dar acum am aflat: mereu am fost privita ca un ideal greu de atins… de ce, nu pot sa inteleg?! Eram tipa aia populara si misto despre care vorbeau toti, pe care o vroiau toti… drept urmare unii si-au luat inima-n dinti, altii nu. La varsta aia, cand hormonii tropaie, e greu sa apreciezi corect ceea ce ai, dar m-am bucurat enorm cand am prins un moment de sinceritate de la fostul meu prieten din liceu… mi-a luminat atatea chestii si vorbele alea m-au facut sa ma simt atat de bine cu mine… 😀

Si totusi, unde e babaul, nu?! Pai probabil pentru ca mereu am fost cam brusc de directa, am intimidat, si poate de-aia am aflat si atat de tarziu aspectele pozitive. Cu toate astea, nu e prea confortabil sa ti se spuna ca ai fost iubirea neimpartasita a cuiva, timp de tz ani… si poate si acum ar fi ceva, oricand as zice eu…desi el si-a stabilit nunta la anul. La fel, e ciudat sa ti se spuna ca ai fost placuta din clasele primare, desi eram convinsa ca altcineva e vizata, dar cica a fost ca sa fiu eu geloasa… si ca sigur ne potrivim si mi-ar face copii frumosi si talentati. Sau sa ti se spuna ca ani de zile nu ai aflat nimic pentru ca persoana respectiva pur si simplu nu a avut curajul sa-ti spuna ce simte, desi pe vremea copiilor mici si fraieri ne-am placut… si ca ii e teama de mine, nevrand sa-mi spuna ceva care sa ma supere…

Oh, cmooooooon! Pe langa faptul ca nu sunt asa de fragila cum probabil isi inchipuie unii, uneori sunt mai puternica si am o rabdare de fier de ma uimesc si pe mine, pot sa suport orice adevar si orice mi s-ar spune! Si totusi, intimidez si sunt babau! Poate e mai bine sa fii temut decat iubit, poate e mai bine sa impui o oarecare distanta, lasandu-ti mai mult spatiu vital in jur, nu stiu cum o fi mai bine… uneori „ma sperii” asta il iau ca pe un compliment, alteori ma enerveaza groaznic!

Ma bucur si apreciez enorm ca exista si au existat in viata mea oameni care nu m-au menajat si mi-au spus mereu ce aveau de zis, cand aveau de zis… cu mici exceptii si intarzieri… dar in principiu, mai mereu imi obtin raspunsurile! Si nu mi-e teama de ele! Si totusi… stau si ma gandesc, cum se irosesc unele ocazii pentru ca nu spui lucrurilor pe nume la timp… si ce bine ar fi ca lucrurile spuse mult mai tarziu sa aiba efect! Si eu sa pot apasa pe un buton si sa simt ce trebuie, alaturi de cineva care mi-a facut marturisiri de-astea. Din pacate, viata nu e asa, e mult mai complicata, iar corazon-ul meu e ocupat si nu stie si nu vrea sa fie altfel decat cum e acum.

Asa ca, desi acum babau si rea, nu am fost mereu vazuta asa, incerc sa ma comport cu oamenii asa cum mi-as dori sa fiu eu tratata si, uneori, chiar daca sunt extremista si vad in alb si negru, chiar asa mi-ar placea sa mi se expuna lucrurile, nu in gri! Pentru ca le pot face fata! Si mereu am spus „it’s ok to be human” si, la urma urmei… sunt un babau cu suflet! 😉

iulie 27, 2011

Evolutia vampirilor

Nu stiu cand am devenit fana vampiri. Probabil cu timpul, cu fiecare carte citita despre subiectul asta, cu fiecare film sau episod din serialele vazute. Nu ma pot lauda ca am vazut tot in materie de asa ceva, sunt mai noua in fan club, drept urmare, nu stiu filmele vechi, cartile si mai vechi etc. Totusi, vampirii lui Anne Rice si ai lui Stephen King sunt diferiti de cei ai lui Stephenie Meyer sau Charlaine Harris. In mare parte aceleasi fiinte, cu trasaturi de baza similare, dar atat de diferiti!

Fiinte ale intunericului, diabolice, rele, distrugatoare, cu existenta indoielnica in lumea reala, dar cu o adevarata isterie creata de-a lungul secolelor in jurul lor, vampirii sunt pe cat de temuti, pe atat de fascinanti. Intr-un secol sa devii din mit, superstitie si cutuma… o mare masinarie de facut bani… e ceva! 😀 Permanent insetati de sange, urmarindu-si prada fara scrupule, secand de sange in stanga si-n dreapta fara discriminare… s-au cizelat… probabil satui sa fie vanati si omorati. Desi, cine se punea cu un vampir, avea ceva oute…! Vampirii la inceputuri erau urati, vanatori feroce, zdrentuiti, ca doar dormeau sub pamant sau in cosciuge, cu dinti ascutiti, gheare si un look infricosator per total. Cei de azi sunt altfel… sunt misteriosi, plini de farmec, isi folosesc din plin puterea de persuasiune, dar si vraja uitarii… stialti, educati, ce sa mai… fascinanti! Poate tocmai de aceea au tot pus atatia oameni pe urmele lor… fascinatia masochista i-a impins pe acestia din urma sa se vare singuri in pericole riscand mereu sa fie ucisi si secati de sange sau transformati.

In mare parte caracteristicile generale ale vampirilor s-au pastrat, in unele carti/filme punandu-se accent pe diferite aspecte, astfel ca… mi-am creat o imagine de ansamblu. Care e pozitiva, oricum. Si daca ar exista cu adevarat si ar fi cum ar fi in filme, mi-ar placea sa fiu o vampirita „secsi”. 😆 Vampirii se bucura de multe avantaje, dar totdata si dezavantaje.

Avantaje:

  • sunt rapizi in miscari, ceea ce le da clar un vanataj fata de orice inamic uman… pot sa si zboare
  • au putere de persuasiune, daca te uiti in ochii lor, esti vrajit, faci ce ti se spune si apoi nici ca-ti mai aduci aminte
  • au simturile foarte ascutite, ca orice pradator, simt de departe mirosul de sange, au un vaz excelent pe intuneric, sunt fiinte nocturne, normal, dar au si un auz fin, supranatural
  • nu mai au sentimente, le-au dat shut down… deci niciodata nu poti avea incredere intr-un vampir (de parca asta ar fi foarte diferit in comparatie cu oameni…)
  • orice rana se vindeca aproape instant, cu conditia sa nu fie facuta de obiecte si materiale la care sunt ei sensibili
  • nu imbatranesc, arata la fel de frumosi si de proaspeti ca in momentul in care s-au transformat… mai nasol daca au fost transformati la batranete sau daca sunt nemultumiti de aspectul lor… nu fuctioneaza nicio operatie estetica, nicio dieta, nimic 😛
  • avand atata timp la dispozitie, sunt cititi, plimbati, cultivati… din plictiseala, le plac la nebunie jocurile de cuvinte
  • din pradatori au devenit… vegetarieni… nu toti, si cu ajutorul unor trucuri, unii pot umbla liberi in lumina soarelui
  • buni amanti, probabil de-aia oamenii se lasa muscati si supti 😛
Dezavantaje:
  • sensibili la lumina soarelui, la argint, tarusi de lemn, crucifixe, usturoi, verbina si multe alte substante si plante neexploatate inca in filme si carti
  • setea permanenta de sange pe care n-o pot struni decat dupa multi ani, la fel si hipnoza sau agilitatea
  • sentimentele lor, ca si simturile, le sunt mult amplificate si, daca nu-si reneaga natura umana… se tortureaza singuri, ceea ce e un blestem pentru ei
  • vanati si judecati tot timpul, temuti si iubiti in acelasi timp
  • ca sa intre in casa unui muritor au nevoie de invitatie, altfel sub nicio forma nu-i pot trece pragul; odata invitatia obtinuta, de cele mai multe ori prin hipnoza, se pot intoarce de cate ori doresc… uneori invitatia poate fi si revocata
In mare parte, cam astea sunt caracteristicile si „viata de vampir”. Dar ce te faci cand oamenii devin suspiciosi ca nu imbatranesti, cand vrei sa traiesti in mijlocul lor cu drepturi depline, cand vrei sa-ti gasesti victime, sau distractie sau de ce nu, o iubire complicata intre un vampir si-un muritor?! Ei bine, aici incep toate problemele, intrigile… filmele si cartile… toata industria in plina dezvoltare despre vampiri.
De aceea, vampirii nu mai sunt doar urati, babau si bad guys… sunt prezentati cu detalii, cu infloriturile imaginatiei autorilor, cu bune si rele, cu povesti uimitoare si care te tin cu sufletul la gura. In Twighlight vampirii n-au nicio problema sa circule in lumina zilei, dar cauta zone cu vreme mohorata, pentru ca direct in lumina soarelui, stralucesc. Si ei nu dorm deloc si se autodenumesc vegetarieni, pentru ca se hranesc cu sangele animalelor din padure si-si suprima pofta si dorinta de sange uman. In True Blood vampirii au drepturi la fel ca oamenii, sunt complet inofensivi (spre morti) in timpul zilei, cand dorm si se ascund de soare, lipsa de somn le provoaca sangerari nazale, si beau un sange sintetic, similar cu cel uman, sunt foarte bine organizati si au propriile legi. In Vampire Diaries… unii dintre ei au gasit modalitatea de a umbla in lumina soarelui, purtand o bijuterie vrajita de o vrajitoare iscusita (hai ca iar am facut o rima) si dorm la fel ca oamenii. In toate aceste povesti… sunt atrasi ca magnetii de oameni, oamenii de ei si, chiar daca se lasa cu muscaturi, sange varsat si victime, se lasa si cu siroape, povesti de dragoste si drama specifica serialelor americane. Pentru ca pe langa vampiri, au aparut si varcolaci, teriantropi (shape shifters), zane, vrajitoare si alte fiinte supranaturale, care mai pun un pic de sare si piper acestor povesti fantastice.
Transformarea in vampiri, e relativ simpla… uneori trebuie sa fii muscat de 3 ori ca sa te transformi, alteori e suficienta o muscatura si atat. Dupa cum am zis, vampirii au evoluat si, odata cu ei si valoarea sangelui lor. Sangele de vampir este si leac si drog. Iar ca sa devii vampir, in ultimele, productii, trebuie sa ai deja sange de vampir in corp atunci cand mori sau… sa fii muscat, golit de sange si apoi sa ti se dea sange de vampir… urmand ca proaspatul vampir sa-i fie loial toata viata creatorului sau. Dar poate ce spun eu aici par basme, porcarele si tot asa dar, decat SF-uri cu extraterestrii, mai bine povesti fantastice cu fiinte supranaturale… de gustibus… Imi plac si-mi vor placea in continuare povestile cu si despre vampiri, miturile, folclorul si tot legat de acest subiect. Si cum, ca femeie sa nu-ti placa vampirii cand sunt unii ca Edward, Stefan , Damon, Bill sau Eric??? 😀 Si nici Pam nu-i mai prejos… iar povestile, uneori i-au prins chiar si pe cei mai sceptici. 🙂
Iar cand vampirii vor ajunge in spatiu si se vor intalni cu extraterestrii… ma las de sportul asta! 😆
iulie 21, 2011

Whatever

Asa-i invidiez pe oamenii aia care spunand „whatever” chiar asa si fac! Si o cred si o simt pe bune… si asta nu inseamna neaparat ca sunt ignoranti, nesimtiti sau altfel. Poate sunt doar practici, realisti si pragmatici, aleg calea cea mai usoara… pe stilul „cand ma apuca cheful de munca, ma ghemuiesc in coltul meu si astept sa-mi treaca” sau „nu lasa pe maine ce poti face azi, lasa pe poimaine, ca poate intre timp se rezolva”. 😆 Da, poate e si delasare si la lucruri importante nu e bine sa fii asa, ca usor, usor nu mai prezinti credibilitate. Bai, dar la banalitati si prostii, ce bine e sa te poti detasa instant! Si vreau si eeeeeeeeeeeeeu!

Dar cum norocul meu se joaca tare frumos cu mine… e imperios necesar sa ma adaptez, ca altfel fac riduri si imi ies fire albe si nu pot face asta, nu-mi pot dezamagi fanii care ma cred mult mai pustoaica! 😀 Numai ca de mica am avut niste vise, idei, principii, conceptii care poate m-au facut sa vreau sa fiu stapana pe majoritatea situatiilor din viata mea. Nu de putine ori mi s-a spus ca sunt control freak, ca sunt dura, ca sunt extremista, ca sunt babau si ca am fitze… dupa cum am zis, numai lucruri bune! Si eu ma incapatanez, si ma tin cu dintii de ideile mele, si ma agit ca pepsi-ul… si n-ar trebui! Adica pe chestii serioase, poate ca merita sa ma agit, dar pe banalitatile de zi cu zi… nu, nu, nu!

Asa ca Ada a rarit chestiile gen Mama Dolores, isi vede mai mult de sufletelul ei, isi ocupa timpul, ca sa nu-si ocupe mintea, nu mai face planuri, nu-si mai creeaza asteptari si merge cu valul. E mai bine asa… sunt multe lucruri inexplicabile si oricat te incrancenezi sa le descurci, poate mai rau faci si le incurci sau le ingreunezi… mor cand aud chestia aia cu „lasa timpul sa-si faca treaba”, dar… cam asa e. Dar, vorba unui prieten, daca toate lucrurile bune vin la batranete… nu mai am nevoie! Sa speram ca nu… se zice ca „good things come to those who wait”… pai nene, inseamna ca ma asteapta lucruri incredibil de bune, minunate, mirobolante si speciale! Si parca vad ca or sa vina toate buluc, ca doar Murphy e prietenul meu, ce mama zmeilor!

Si, pentru ca nimic nu e intamplator, iau lucrurile asa cum sunt, asa cum vin, nu le mai despic in patru, decat poate un pic superficial in minte, stiu ca exista semne peste tot, trebuie doar sa le vezi… si ma voi increde mai mult in instinctele si intuitia mea, chiar daca se bat cap in cap cu vorbele aruncate in vant si… restul e cancan! Si WHATEVER e o atitudine corecta, care te fereste de multe belele si de dileme, probleme si ganduri adunate. Stiu ca am mai zis, dar exista un sambure de adevar in chestia aia cu „fericiti cei saraci cu duhul”, asa ca …sa nu mai stiu eu tot, sa nu mai intuiesc, sa nu ma prind repede, sa nu prind cateva fragmente si apoi sa le pun cap la cap intelegand ce se intampla! Nuuuuuuuuuu, nu se face asa! Trebuie sa pari mai fraier decat esti, ca altfel o iei pe carari, ca subsemnata! 😀 Tocmai de-aia eu mi-am dat doua palme, shmaf-shmaf si am schimbat foaia: ia sa nu mai stie nimeni ce vreau si ce gandesc eu de fapt… sa ma astept la orice din partea oricui… sa fiu mai detasata si mai miserupista!

Bai, ce usor e! In continuare aceleasi lucruri conteaza pentru mine, in continuare sunt buna si nebuna, in continuare fac lucrurile care-mi plac, ma simt bine in pielea mea, ma simt libera si mereu zambitoare… doar ca aplic acel WHATEVER de care avem nevoie demult! 😉 Si nu ma astept sa fi fost coerenta in postul asta sau sa inteleaga cineva ce-am scris aici… W H A T E V E R!!! 😆

iulie 8, 2011

Unde eram acum 10 ani IV

Daca acum un an va povesteam aventurile mele in State, fara sa-mi dau seama a mai trecut un an si s-au facut 10 in total de cand am mers intr-o tara superba, foarte indepartata si in care sper sa mai am ocazia sa ajung. Si, cum am fost somata sa scriu despre asta, povestesc cu drag despre … China.

Era in anul de gratie 2001, cand eram a 12-a, cu vreo 2 luni inainte de BAC… cand ai mei s-au hotarat ca ar trebui sa vad si eu tari indepartate, acum cat mai am ocazia si, ce ocazie e mai buna sa plec, decat de Paste?! Ce scandal a fost, ce urat am facut, cum sa plec eu de Paste sa-mi las balta prietenii?! Doamne, ce copil prost! Asa ca obligata am plecat imbufnata spre aeroport. Cum tata avea de facut o gramada de hartoage, m-a plantat pe un scaun si acolo am stat vreo 2 ore… urmaream oamenii care-mi treceau prin fata. La un moment dat vad o doamna cu doi copii, adolescenti ca si mine, un baiat si-o fata… au trecut prin fata mea, iar el a ramas o fractiune de secunda cu privirea atintita spre mine… eu tot urat ma uitam… ca mai apoi sa facem cunostinta la check-in. Cu ei si cu altii am format o gasca vesela cu care am petrecut una din cele mai frumoase zile din viata mea. Si acum, dupa atatia ani, sunt convinsa de asta! 🙂

Am zburat vreo 8 ore, dar am fost rasfatati, am stat la business class si am baut sampanie (era Pastele, am avut voie), nu stiu cand a trecut timpul, stiu doar ca am vazut unul din cele mai frumoase rasarituri, pentru ca intr-o parte se vedea lumina si in cealalta parte a avionului era intuneric bezna. Iar China vazuta de sus e uimitoare!

Ce-a urmat, a fost de vis. Am stat la un hotel frumos in centrul Beijingului si ne-am pus pe vizitat. O zi obisnuita incepea pe la 7 dimineata, cand, inainte de micul dejun, copios dealtfel, petreceam cam jumatate de ora sau mai putin la piscina inotand cateva bazine. Apoi umblam zi lumina si seara mergeam la restaurant, unde la fel, mancam toate nebuniile. Ne primeau cu muzica romaneasca, aveau o caseta cu Andre, care rula tot timpul. 😆 Am mancat extrem de bun si de divers si culmea, am slabit, in perioada aia am fost wow. Ne asezam la masa de-aia rotunda care se invartea si ne puneau toate bunatatile, noi invarteam de ea si bagam la greu: orez cu legume si ou, plita incinsa de pui, porc si vita, ciuperci albe cu usturoi, ciuperci cu bambus, broccolii cu usturoi, rata de Pekin, peste, fructe de mare, am mancat chiar si broasca si a fost geniala. Sarpe mi-a fost cam teama. Am mai incercat si frigarui picante de caracatita, dar alea le-am cumparat de pe strada. Berea de orez e foarte buna si baubila, nu ca cea de pe aici… mie una nu-mi place deloc. Mai aveau un alcool tare, fiecare sticla avea un sarpe in ea… bleaaaaaaaah! Clar nu m-am atins de asa ceva.

Am vizitat foarte mult, desi sunt convinsa ca ar mai fi o multime… mai ales ca nu am vizitat alte orase. Am vazut piata Tiananmen, Orasul Interzis, Palatul de Vara, Templul Cerului, Marele Zid Chinezesc, Muzeul figurilor de ceara din dinastia Ming, Gradina Zoologica si multe alte locuri al caror nume l-am uitat… a fost demult, na! Stiu ca am mai vazut cea mai mare statuie a lui Buddha stand in picioare, era impresionanta, poleita cu aur… eram cu ochii mari mai peste tot. 😀 Mi-a placut la nebunie tot ce am vazut, mi-au placut povestile, legendele, civilizatia veche, intrigile, organizarea… tot ce-a tinut de istorie… acoperisruile alea intoarse… aveau pe ele tot felul de figurine, se spunea despre ele ca, cu cat erau mai multe, cu atat rangul celui care locuia sub acel acoperis era mai aproape de imparat… asta in Orasul Interzis. Platul de Vara avea gradini superbe, iazuri cu pastravi colorati, am vazut casutele concubinelor, la muzeu am ascultat povesti despre intrigile de la curte, ne-am costumat si am facut poze. Zidul e impresionant, in jur erau numai piersici infloriti, se vedea superb! La zoo am vazut prima oara live aproape, la cativa metri, ursi panda… vaaaaai, cat de draguti erau!

In afara vizitelor, bineinteles ca am facut si shopping, intr-un stil foarte tare: eu alegeam, o prietena de-a noastra negocia si tata platea! 😀 Ah, ce vremuri! 😆 Am fost intr-o zona cu un nume ciudat… noua ne-a sunat „La bani putini”… si asa i-a ramas numele! Si am fost si in club. Club salsa… unde am invatat coregrafia de la melodia aia cu „un movimiento sensual” si ce-am mai dansat…! Si… m-am indragostit! Dar rau! Si acum ma gandesc what if… dar nu ma mai cramponez, acea persoana este si va ramane speciala pentru mine, stiu ca e reciproc si nu-l voi uita niciodata! Long story, n-o voi spune, e mai bine asa. 🙂

Despre chinezi, ce sa zic?! Mi s-au parut toti la fel, mici si uratei. Nu stiu ce nationalitati sunt asiaticele alea din filme porno cu care toti au fantezii, dar nu sunt chinezoaice sigur! Chinezoaice frumoase sunt putine. Majoritatea au fata latareata, profil lipsa, turtit, corp lung, picioare scurte si cracanate, fund plat si sani cam lipsa. Iar ei… sunt cam scobitori, nu prea am vazut chinezi grasi. Nu m-am omorat dupa ei, imi place istoria lor veche, ii admir ca fac orice, de la ac pana la cele mai cele creatii vestimentare sau constructii futuriste, au o dezvoltare expansiva, dar nu as fi in stare sa ma supun regulilor lor. In rest, comparativ cu America… China e wooooooooooow!!!

Pot spune cu mana pe inima si, chiar daca repet ce am spus la inceputul postului, au fost cele mai frumoase 10 zile din viata mea… sau ma rog, printre cele mai! Si m-as intoarce oricand in China! Si daca un cineva va fi suficient de dragut sa-mi scaneze si mie niste poze de atunci, la un moment dat voi pune si poze. Oricum, China e de vazut macar o data-n viata! 🙂

iunie 23, 2011

Cuvinte cheie de gugaleala XXXIII

In ultimul timp, gugalesc foarte mult, pentru ca asa trebuie si tocmai de-asta am zis ca mai trebuie sa verific si ce cauta gugalitorii mei. Iar m-am tavalit de ras si trebuie sa impartasesc cateva mostre. Iacata-le:

ma pis dau noroc si apoi ma spal pe maini – bleah, ce badaran!

dilau dex – succes la cautari

cum sa faci un barbat sa se intoarca la tine in mai putin de o zi daca place pe alta – dar de ce ai vrea asta? iar „acum” e relativ…

ce bei sa nu ragusesti cand canti – eu stiam ca ou crud, pentru alte remedii, cauta in alta parte

ce nu poti sa faci in rai? – n-am apucat sa citesc regulamentul de ordine interioara inainte sa cad 😆

poze cu inimi sclipitoare si scris pe ele alex – o daaaaaaa, era tot ce-mi puteam dori!

cum sa te comporti cu femeie zodia scorpion – cel mai frumos, am zis!

punct de fuga din fundal baruri – aici sunt pierduta, am auzit eu de perspectiva la un punct de fuga sau la doua puncte de fuga, dar cu fundalul barurilor nu stiu care-i legatura

de ce nu ma suna – eheeeeeeee, de cate ori nu mi-am pus intrebarea asta…

ieri totul era normal, eu de ce n-as fi azi anormal, cand totu-i anormal? –  alte notiuni relative… da’ buna intrebare

poze reale cu fete goale romance –  stiu ca fotoshopingu’ e la mare cautare, dar in general avem fete frumoase care nu necesita prea mult retus

caii mei sa moara de nu te-oi manca diseara –  asta zici ca-i replica din RoBotzi 😆

cum se joaca perinita –  hora, batistuta, se alege perechea, se ingenuncheaza pe batistuta, se pupa si tot asa…

pula de baieti –  de fete n-am vazut…

oameni defecti –  majoritatea

ce inseamna cand cazi –  nu te mariti, stai lina 😉

de ce nu pot sa apelez pe nimeni din lista mea de mess – daca n-ai fost cuminte… sigur ai un bug sau virus

femeia scorpion este cea mai misterioasa si puternica femeie –  ataaaaaaaaaat!!! incep sa-mi placa gugalitorii mei

ce se intampla daca am luat lecitina expirata? – efectul contrar, pierderi de memorie… Alzheimer 😛 (Doamne fereste!)

cum era statusul ala cu fa zdreanto cu tine este o zi? – pe cuvant ca nu stiu!

cum sa faci ca sa te ierte femeia scorpion –  trebuie sa te cam chinui, sa demonstrezi ca meriti iertarea, nu te iarta asa oricum… da’ vezi ca n-o sa uite

Si, acestea fiind spuse, voi incheia acest post spunand ca imi doresc mult, mult, mult de tot ca oamenii sa foloseasca tehnologia cu cap, nu pentru toate balariile din lume! Eu inteleg ca-mi dau mie si nu numai material de scris pe blog… dar totusi, hai sa nu mai fiti cei mai prosti din curtea scolii! Multumesc!

mai 11, 2011

Normalul si anormalul

Ce inseamna „normal„? Si ce inseamna „anormal„? Cine/ce masoara gradul de normalitate/anormalitate? In functie de ce criterii se stabilesc limitele normalului? Si cine/ce stabileste limitele astea? 

Poate ca normalul unuia e anormalul altuia si invers. Cu totii traim intr-o normalitate aparenta, tanjind dupa anormal, de multe ori facem lucrurile care trebuiesc, pentru ca asa e normal, desi poate ne vine sa fugim mancand nori lasand rebelul din noi la suprafata. Normalul e dat de ceea ce e bine, corect, vazut pozitiv de societate, agreat, conform regulilor, etic, just, placut, impus, acceptat, dorit, visat etc. Anormalul in schimb, e acea parte intunecata a fiecaruia dintre noi, partea aia care se identifica foarte bine cu rebeliunea, cu lipsa responsabilitatii, cu exprimarea libera fara constrangeri, cu fanteziile cele mai cele, cu tot ce e iesit din tipare si lista poate continua. Si pentru normal, si pentru anormal.

Problema este ca si normalul si anormalul au o incadrare in niste limite… dupa perceptia mea, depasirea normalului inseamna robotei si habotnicie, iar depasirea anormalului o da in patologic. Nu am de gand sa vorbesc despre astea, pentru ca sunt o persoana aparent normala, cu multe anormalitati 😆 dar care-mi plac si la care n-as renunta.

Normalitatea si anormalitatea au definit-o tot oamenii, din cele mai vechi timpuri pana azi. Bineinteles ca limitele celor doua au suferit modificari, drastice, as putea spune, de-a lungul „evolutiei” oamenilor. Am pus evolutie in ghilimele, pentru ca de multe ori am impresia ca in loc sa ne dezvoltam, ne plafonam din ce in ce mai des, avem prea multe optiuni si nu mai suntem in stare sa alegem, ne plictisim rapid, inlocuim lucrurile simple cu tehnologia… poate nu ne dam seama, dar desi calitatea vietii e alta, ne pierdem in detalii si nu vedem the big picture si usor, usor ne irosim.

Astfel ca normalul de pe vremuri, a devenit invechitul actual, iar anormalul, Doamne fereste, scuipa in san, a devenit ceva foarte natural si obisnuit. Ca in orice alt lucru, transformarea asta are si avantaje si dezavantaje, depinde de subiectivitatea si adaptabilitatea fiecaruia.

Dar nu-i asa ca de multe ori cand nu ti-a convenit ceva, ai vrut sa actionezi dupa primul impuls, sa te racoresti si sa nu-ti pese? Sunt sigura ca asa e. Dar apoi, la fel de repede, limitele cu care ai fost indoctrinat de cand erai de-o schioapa, te-au oprit. Ca nu e frumos, ca nu e un comportament normal, logic si manierat etc… nu-i asa ca e frustrant si stresant??? O, ba daaaaaaaaaaaaa! Nu-i asa ca atunci cand erai altfel decat ceilalti, in comportament, limbaj si multe altele, erai considerat un anormal? Sau… un ciudat?! Sigur da!

De multe ori normalitatea asta e un fel de uniformizare, o incadrare in niste limite si reguli impuse de societate, daca le respecti, dai bine la poza si primesti aprobabrea si acceptul lumii din jurul tau. Dar, de cate ori nu te-a stresat chestia asta? Cred ca aproape de fiecare data. Nu-i asa ca ai vrut sa faci lucruri iesite din comun ca sa iesi in evidenta? Nu-i asa ca fiind anormal ai atras atentia si totdata si dezaprobarea? Trist, dar adevarat.

Oamenii au in general un set de norme, principii si reguli dupa care se ghideaza in viata si, daca cineva nu se muleaza pe valorile lor, sunt anormali, ciudati si tot asa. Bine, aici nu vorbim de cazuri extreme, dupa cum nu vorbim despre un caz anume. Partea mai proasta e ca oamenii isi inchipuie ca au dreptul sa judece, si de aici incepe distractia. Sa te straduiesti sa fii normal intr-o lume ca a noastra e tare complicat, trebuie sa stii sa porti masca potrivita, iar sa fii anormal, sau, sa fii tu insuti/insati, e riscant pentru ca risti sa fii pus/a la zid si executat/a. Deci, cum e mai bine?

Cum o dai, tot nu-i ok. Indiferent de cum ai fi, mereu se vor gasi nemultumiti sau comentatori la adresa ta. Un echilibru intre normalitate, spontaneitate, nebunie, rebeliune, fantezie, anormalitate, personalitate ar trebui sa existe, dar fiecare isi face propriul echilibru folosind elementele de mai sus si nu numai in proportii numai de el/ea stiute. Normali sau anormali, oamenii se iau ca atare, cei care stiu sa aprecieze, apreciaza! Pentru ca, vorba reclamei, e greu sa gasesti un mix bun! 🙂

februarie 10, 2011

Autodistructivi

Se spune mai in gluma, mai in serios ca „ce-si face omul cu mana lui se numeste… lucru manual”. La fel cum se mai spune ca raul pe care si-l face omul singur nici cel mai mare dusman nu reuseste. Si bineinteles, pentru ce este cea mai mare strofocare, si chin interior si scenarita? Pentru viata personala! Iar eu cum sunt Mama Dolores, am vazut si am auzit atatea… incat cred ca nu ma mai socheaza aproape nimic.

Si stau asa si ma intreb… de ce atunci cand suntem dezamagiti in dragoste avem tendinte autodistructive? Sunt convinsa ca macar o data-n viata, fiecare s-a gandit cum ar fi fost lumea fara persoana lui/ei, cei din jur daca ar fi fost schimbati sau la fel, cum ar fi sa pateasca ceva, cum ar fi sa faca vreun gest ca sa-l pedepseasca pe cel care a ranit… ganduri, chestii, scenarii… sau cel putin si-a baut mintile. De ce oare cand suferim ne pierdem uzul ratiunii si nu ne mai pasa de noi? Cum sa ne iubeasca altcineva daca noi incetam s-o facem?

Cand suferim, nu ne mai intereseaza alte aspecte ale vietii. Si nicio alta problema din lumea asta nu e atat de importanta ca propria durere. S-a dus naibii relatia… parca toate merg anapoda, e un cerc vicios. Nu mereu, nu neaparat, zic eu… si daca stii cum sa iesi din el si sa-ti gasesti un echilibru, se linistesc apele. Ca nu poti imediat, ca nu vrei, asta-i alta treaba. La chestii din astea cred ca fiecare avem o mica doza de masochism in noi, ne place sa ne complicam si sa ne agitam, chiar daca stim ca intr-un final vom ajunge tot la acelasi rezultat.

E foarte posibil ca intr-o zi persoana care-ti spunea ca esti totul pentru ea si nu poate trai fara tine, sa vina sa-ti spuna ca poate bine merci sa traiasca fara tine si ca nu mai reprezinti nimic. De cele mai multe ori cam asa se intampla. Sau nu-ti spune direct, te lasa sa intelegi, sau descoperi singur/a chestii pe care n-ai fi vrut sa le afli niciodata… Si atunci, in loc sa-i spui cuvinte care dor, sa-l/s-o dai naibii… stai si te agiti. De ce s-a intamplat asa, de ce eu, de ce mi se intampla toate numai mie, cu ce am gresit… aoleu, aoleu… Si dai rewind la toata relatia, si stai si analizezi, iti amintesti… si te apuca pandaliile… daca nu eram eu, oare cum ar fi fost, oare am insemnat ceva, ah, ce mi-ar palcea sa am un accident ceva sau sa mor dracu’, sa vada cum e, sa sufere… ca oricum la cat doare mai bine nu mai eram, oricum totul e terminat pentru mine!

De cate ori n-am auzit chestii de-astea, sa fiu eu sanatoasa! Dar, Doamne Dumnezeule, de la spus pana la facut e mare diferenta… totusi, numai cand aud ma ingrozesc! E cea mai proasta si mai gresita gandire! Asa te scufunzi in depresie si nu te mai pescuieste nici cel mai tare psiholog. Iar daca recurgi la vreun gest si-ti faci rau, e egoism pur… si cred ca nu trebuie sa stau sa insir acum repercursiunile asupra celor care raman in urma. Nu judec pe nimeni, dar prefer sa nu stiu despre si sa nu am de-a face cu cazuri si situatii de-astea. Pentru ca eu consider ca nimeni si nimic pe lumea asta nu merita sa faci asa ceva! Tu esti cel mai de pret bun pe care-l ai, iar viata ta e cel mai de pret dar… nu-ti bate joc!

Toata lumea boceste si sufera dupa o relatie in care s-a implicat. Si eu mi-am baut mintile si mi-a fost rau a doua zi si mi-am revenit, si eu am plans zile intregi ca sunt cea mai ghinionista ever… poate mi-au trecut si mie ganduri rebele prin minte, dar ma iubesc prea mult sa-mi fac rau! Si, cu ce m-am ales? Cu experienta si invatamintele… ca statuie inca n-am. Si nici nu sunt sigura c-o s-ajung in Rai (inca sunt prea toanta).

Si femeile si barbatii sufera, poate, la fel de mult, dar se exprima diferit. Femeile bocesc de zici ca se termina lumea, universul se naruie, li s-a terminat viata… intens, se plang, depresii, nebunii… apoi, dupa ce se termina lacrimile (asa-mi place sa spun) se cam spala si durerea si isi revin, trec peste, merg mai departe. Barbatii inschimb, cand sufera, tin in ei, stau morocanosi, refuza comunicarea, rabufnind din cand in cand, tocmai de-aia la ei dureaza mai mult sa-si revina dupa o despartire. Poate de aici e si impresia gresita ca barbatii sufera mai mult decat femeile… cred ca sufera egal (asta bineinteles, daca le-a pasat).

Asa ca… dupa ce ca viata asta e scurta si oricum te loveste cand nu te astepti, de ce sa ne facem si noi un rau in plus? Nu mai bine mergem pe principiul „go with the flow”, bucura-te de ce ai, carpe diem etc. si vedem ce ne aduce nou si frumos fiecare zi?! Ba daaaaaaaaaa! Asa ca pentru voi, astia depresivii, lasati naibii prostiile si iesiti in lume zambind, o sa va fie mult mai bine! 🙂

decembrie 3, 2010

Faze de blonda

Atentie! Nu sunt si nici n-am de gand sa ma fac blonda. Nu de alta, dar nu-mi sta bine, imi lipseste fusta inflorata. N-am nimic cu blondele, cunosc o gramada de blonde destepte, deci sa nu-mi arunce vreuna cu rosii, da?! Asa! 😀

Toate cele trei faze pe care le voi povesti mai jos au de-a face mai mult sau mai putin cu prietena mea, Simona. Cred ca numai ea e de vina! 😆

Noi cand ne apucam sa vorbim la telefon, apai vorbim, nu gluma, de schimbam telefonul de pe-o ureche pe alta de cel putin 2 ori si cand inchidem avem urechile fierbinti. Ei bine, intr-o seara ma duceam sa ma vad cu niste colegi la o cafenea si in trafic, sa treaca mai repede timpul, am sunat-o. Si povesteam, povesteam… pana am ajuns la destinatie, am parcat, i-am spus ca am ajuns… si deodata exclam: „Fuck, mi-am uitat telefonul in masina, tre sa traversez inapoi sa-l iau!”. Simo la capatul celalalt tacea… intr-o fractuine de secunda imi dau seama, „hai ca nu mi-am uitat niciun telefon, ce tuta sunt, ca-l aveam la ureche, vorbeam cu tine!”. Ne-am hlizit, clar!

La scurt timp dupa faza asta, la fel, la un final de saptamana, fusesem la cumparaturi si conducand spre casa, vorbeam cu ea la telefon. Am vorbit de-ale noastre, am parcat, am oprit motorul, am luat catrafusele din portbagaj si cu telefonul la ureche si plasele-n mana, vroiam sa ma indrept spre bloc. Mai lipsea ceva din ecuatie. Masina trebuia inchisa. Si da-i si pipaie-te pe la buzunare, cu plasele atarnate si cu capul stramb tinand telefonul. Si ma loveste din nou memoria: cheile erau in contact. Iar a facut Simo misto de mine.

Aveam un stick. De-ala de 2 GB. Eram tare mandra de el, ca era brand-uit si daruit de compania la care lucram (of!). Si, mai prin primavara tarziu, vara timpurie asa, venitara la mine Simo cu inca un prieten sa vedem un film. Eu le-am spus ca adorm la filme, dar nu m-au crezut. Sa revenim, c-am luat-o pe aratura. Si am pus din laptop, un film pe stick, stick pe care l-am infipt in teveu. Si vazuram filmul fara subtitrare ca teveu’ meu are fite si-i pute limba romana, am mai atipit asa pe ici pe colo (daca n-aveam ce citi) si a fost o seara foarte draguta. Si-a inceput vara torida, petreceri, chestii, poze, nunti, nebunii, ce mi-ar fi trebuit stick-ul ala nenorocit, daca nu l-as fi pierdut! Si l-am cautat, in toate gentile, in toate buzunarele gentii laptop-ului… bai nene, unde l-am pus?! Eh, probabil ca l-am pierdut… aia e…

Saptamana trecuta, sedinta foto pentru One Night Dress. Si pana s-au montat toate cele, am inceput sa vorbim de teveu, ca ar fi misto sa am cablu care leaga laptopul de teveu, asta vorbisem la un moment dat si cu Simo la telefon. Si ma duc spre televizor sa arat ca e spatiul destul de mic pana la perete si ca trebuie sa vad cum fac loc mufei aleia mari, ca pana cum am pus filmele pe stick. Si-mi bag deshtele pe acolo. Si… tadaaaaaaaaaa… stick-ul meu! Yessss, nu sunt nebuna, inca nu pierd lucruri! Doar le ratacesc temporar. 😆 Bineinteles ca am sunat-o pe Simo, care m-a felicitat pentru isprava mea. Stick-ul e tot acolo, macar acum stiu unde e! 😀

Sa nu radeti de mine sau daca radeti, sa notati sa nu faceti asa… ca astea-s semne… uite asa incepe omu’ sa se sclerozeze!