iulie 22, 2015

Cum a fost la Robbie Williams

Ador atmosfera de concert!!! Pur si simplu o ador! O mare de oameni care traieste intens tot ce canta artistul pe scena, canta impreuna cu el, numai cand ma gandesc mi se face iarasi pielea de gaina. Dar si artistul trebuie sa fie la inaltime, bineinteles!

Ei bine, Robbie a fost! Nu am fost niciodata un fan inflacarat al lui, dar stiu ca este un entertainer absolut, ca are o carisma fantastica si ca isi hipnotizeaza publicul, am vazut concerte de-ale lui. Si am zis ca trebuie vazut. Si a fost o decizie inteleapta. Stiam ca tot Facebook-ul va fi la concert, dar nu prea m-am intalnit cu multi, asa ca nu avea rost sa ma chinui sa postez ceva, semnalul oricum e bruiat in zona cand sunt concerte si nu numai. M-am chinuit ceva sa ma intalnesc cu Andreea (verisoara), nu stie sa explice unde mama zmeilor era schela cu reflectoare, le vazusem doar pe alea mari, dar nu mai conteaza, ne-am gasit, dupa ce am balacarit-o la telefon, i-am zis ca nu mai vreau sa ne intalnim, am inchis, am respirat si dupa 5 minute am sunat-o din nou. 😆

Coada mare, caldura mare, organizare dubioasa, detalii nesemnificative. Nu mi-a placut ca nu mi-au dat si mie bautura in doza/sticla/recipient, dar ce sa facem?! Dupa cei din deschidere, a urmat o perioada de asteptare. Nu pot, mai nene sa inteleg frecusul disperat al oamenilor dintr-o parte in alta la concerte, sau nu stiu, sa nu mai treaca fix prin spatiul vital! Piticii mei de pe creier, e ok, sunt bine! La un moment dat vad o tipa care abordase grupul de langa noi si le punea niste bratari aurii la mana. Hmmm… whatever, cine stie. Dupa putin timp a venit la noi o tipa „Hey, nu vreti sa mergeti mai in fata?” „Ba da, dar pe bune? Ce trebuie sa dam in schimb? De ce noi?” „Pur si simplu! Hai, duceti-va si nu mai veniti in zona asta, intrarea e pe acolo!” Ne daduse bratari pentru Diamond Ring!!! Woooow! Acolo in fata scenei! Am dat bani de Normal Circle si am ajuns la Diamond! Multumesc, Doamne! Era cazul ca si karma aia sa mai inceapa sa-si faca treaba!

In scurt timp si-a facut aparitia si mister Robbie Williams pe scena cu clasicul „Let me entertain you„. Ne-a incins bine, a vorbit despre el, a fost intr-o forma si o dispozitie de zile mari, noi, publicul am fost la inaltime si s-a vazut clar ca i-a facut placere sa ne cante. Cred ca am avut o chimie frumoasa. Si nu se intampla asa tot timpul, chiar nu! Din momentul in care a zis „My name is Robbie Fucking Williams and for the next two hours your asses will be mine!” chiar asa a fost si ne-a tinut in priza.

Momentele tribut au fost foarte emotionante, mi-au placut extrem de mult. Uitandu-ma in spate si vazand cata lume e, pana sus la Casa Poporului, toata peluza, toata Piata Constitutiei, fenomenal. Pana si el a zis „Fucking amazing, I didn’t know I was so famous here!”. A fost coplesitor sa cante o mare de oameni „Angels„ si la final impreuna cu Robbie „My way„. Doamne, exact pentru senzatiile astea, pentru piele de gaina, pentru melodii superbe, pentru live-uri, pentru a simti muzica-n vene, de-aia ador concertele! Si concertul lui Robbie este unul de care imi voi aduce aminte cu drag si voi zambi si mai mult ca sigur voi mai merge cand si daca va mai veni pe la noi! He really made me „Feel„!!! Foto: Simona mea

iunie 18, 2015

Poveste din viitor

O raza de soare se strecura in camera prin geamul dormitorului, filtrata de perdea, si ii mangaia obrazul. Deschise ochii si se uita in jur. I se lumina fata cand vazu atatea lucruri familiare, parca visul ciudat pe care-l avusese s-a si estompat, era mirosul asternutului proaspat, perna moale, totul o indemna sa inchida ochii la loc si sa schimbe visul cu unul mai frumos. Dar se anuntase o zi insorita si placuta de duminica, parca era pacat s-o iroseasca dormind. Deodata doua maini puternice au cuprins-o intr-o imbratisare placuta si voluptoasa totodata, el inca dormea si o cauta in vis. Se uita cu drag la degetele acelea frumoase pe trupul ei si decise sa se mai bucure un pic de imbratisare, inainte sa se ridice din pat si sa-si lase omul sa mai recupereze somn. Inchise ochii si zambi.

Dupa ce el s-a adancit in vise, s-a intors, l-a privit cat de senin este cand doarme si-a spus in gand „imi esti atat de drag”, l-a sarutat pe frunte si s-a desprins din imbratisarea somnoroasa ridicandu-se din pat. Facu cativa pasi pe hol, trecand pe langa camera copiilor si arunca un ochi sa-si mai vada comorile, niciodata nu se satura sa-i priveasca. Sonia si Sebastian dorm linistiti, fiecare in patutul lui, deci are putin timp pentru ea.

Cobori scarile in picioarele goale si camasa de noapte spre bucatarie. Trecu prin fata unei oglinzi rapid si facu doi pasi in spate, zabovind si utandu-se la reflexia ei, zambind. „Da, acum e bine” spuse aranjandu-si o suvita rebela si continuandu-si drumul. Puse de cafea si deschise usile spre terasa. Iesi pe terasa, adulmecand aerul curat al diminetii, asculta cantecul pasarilor si privi in zare, peste lac. Vazu ferma din apropiere, verdele ierbii contopit cu albastrul cerului si i se confirma inca o data ca acolo e locul ei, locul lor, acolo e acasa. Un pic infrigurata intra in casa. Sari rapid in dus, se schimba in ceva comod, isi stranse parul si iesi in fata casei. Max, Golden Retreiver-ul familiei, era nerabdator sa-si gasesca tovaras de joaca, Tomita nu avea chef de el si il zgariase, asa ca aparitia ei ii starni o bucurie imensa. Dupa portia de dragoste primita, se declara multumit si pleca sa-si rontaie jucariile. Stia ca era doar prima pe ziua de azi, omuletii cei mici vor aparea curand si nu-l vor slabi cateva ore bune.

Ea se intoarse in bucatarie, la fix cand cafeaua era gata. Isi turna o ceasca si iesi pe terasa s-o savureze. „Ce viata frumoasa! O dimineata relaxanta in natura, imi beau cafeaua, ma bucur cu toate simturile!” Linistea a fost scurta, deoarece auzi zarva pe scari. Doua mogaldete impreuna cu un barbat frumos isi facura aparitia harjonindu-se. Protector, el ii lasa jos din brate si-i lasa sa se joace, venind spre ea. Dupa ce vazu despre ce era zarva, ea continua sa-si bea cafeaua, bucurandu-se de ultimele sorbituri. El iesi pe terasa, o lua in brate, o saruta dragastos „Buna dimineata, draga mea!”, zambindu-i. „Ah, zambetul ala minunat, zambetul ala care m-a fraierit si cu care iti iert orice”, spuse ea muscandu-si buzele.

„Mami, ne e foame!”, se auzira niste voci pitigaiate. Au zambit complice uitandu-se unul in ochii celuilalt si s-au intors spre pitici, urma o duminica perfecta in 4.

martie 31, 2014

Yard Sale 12 & 13 aprilie @ Dianei 4

Va fac program peste doua saptamani: yard sale la Dianei 4! 🙂

Pana acum am fost la doua dintre evenimente, mi-a placut atmosfera, mi-a placut mult ideea si mi-am achizitionat doua rochii pe care le port cu placere. De data asta, am decis sa particip si eu in rol de expozant. Voi veni cu creatiile mele soutache, dar si cu mici comori descoperite pe acasa. 🙂

Asadar, tot weekend-ul, pe 12 si 13 aprilie, ne distram si scotocim prin si mai multe comori! Pentru prima oara, timp de doua zile! Yard Sale x2: expozanti diferiti in fiecare zi si de doua ori mai multe bunatati! Puteti da attending aici!

Yard Sale-ul recicleaza si doneaza! Cumpara la preturi modice si descopera comori in weekend-ul din 12 & 13 aprilie la Dianei 4 (zona Rosetti, str. Dianei, nr. 4).

Va astept de la 10:00 la 18:00, sa schimbam perspectiva asupra hainelor, pantofilor, bijuteriilor, obiectelor decorative si electrocasnicelor folosite! Puteti cumpara si scotoci în multe dulapuri, cufere, valize pline de minuni la cel mai eco responsabil targ din oras.

Yard Sale este un proiect care are ca scop statornicirea notiunii de “Yard Sale – REUSE, RECYCLE!” si in Romania, printre tinerii consumatori, prin organizarea de evenimente lunare.

Eu voi fi prezenta sambata, 12 aprilie, de la 10:00 la 18:00 si va astept si pe voi sa vedeti live creatiile soutache, sa le achizitionati si sa va bucurati de primavara la un targ plin de comori!

martie 24, 2014

Despre Sebastian

Sebastian e unul dintre numele mele preferate. Dar nu despre asta este vorba in postul de fata. 🙂

Sebastian in cauza este baietelul unei prietene, scorpion de-al meu, un bebe dulce si scump, care desi ma cucerise din poze, cand l-am vazut m-am totpit. M-a luat de un deget si nu-mi mai dadea drumul zambindu-mi in acelasi timp. El reprezinta totul pentru parintii lui si sigur le va aduce multe bucurii. Acum o luna si ceva a fost diagnosticat cu hipoacuzie neurosenzoriala bilaterala.

Sunt multiple aspecte de analizat aici. Pe de o parte, este bine ca a fost depistata din timp si are toate sansele de recuperare si de a duce o viata normala, ca orice alt copil. Pe de alta parte, statul roman nu deconteaza implantul cohlear decat pentru o ureche. Asta mi se pare horror. Sa fii „intr-o ureche” duce la complicatii, echilibru, vorbire, postura si asta e asa ceva general la care ma pot gandi eu, ca o profana, ca nu am cunostinte de medicina.

Parintii lui ar face orice pentru el, de aceea i-au impartasit povestea pe net si sambata au organizat un targ de prajituri pentru Sebi. Am fost impresionata de numarul mare de oameni care au participat, multi au facut cele mai alese prajituri si le-au oferit spre vanzare, altii au venit sa cumpere si sa-l cunoasca pe micut, ba chiar si Clubul Beagle l-a sustinut. Nu pot descrie emotiile pe care le-am trait in putinul timp petrecut acolo, cinste parintilor pentru ca sunt extrem de pozitivi si si-au gasit puterea sa se lupte pentru ca puiul lor sa aiba o copilarie si o viata fericita.

Operatia lui Sebi va avea loc in toamna, si va fi o interventie bilaterala. Dupa cum am zs, statul decontand doar o ureche, mai este nevoie de 25.000 de euro pentru a acoperi costurile restului operatiei. Eu sunt convinsa ca vor strange suma asta, lupta e abia la inceput. Abia astept sa-mi spuna Sebi o poezie! 🙂

Pentru intreaga lui poveste, puteti accesa site-ul creat special pt el sau pagina de Facebook.

Sper din tot sufletul ca Sebi sa primeasca tot ajutorul de care are nevoie si sa va zambeasca si voua la fel de frumos cum mi-a zambit mie sambata!

iunie 27, 2012

Ideea mea premiata

La multinationala la care prestez cu mult drag si spor, si asta o zic pe bune, avem multe programe dragute, proiecte si tot felul de chestii care fac atmosfera mai frumoasa si te fac sa vii cu drag la munca. Printre ele este si o cutie verde, unde noi punem idei si, o data pe trimestru se voteaza o idee castigatoare. In principiu avem tematica, dar nu e o regula mereu. Si am pus si eu idei, chiar mi-am pus pe lista de anul asta sa castig macar o data. Si uite ca dorinta mi s-a indeplinit.

Cum am avut ca tematica ceva legat de „environment”, m-am gandit sa facem ceva mai deosebit, o licitatie cu diverse obiecte si banii sa-i donam. M-am inspirat de la adevarata licitatie unde imi mai fac simtita prezenta. S-a convenit sa se aduca obiecte frumoase, utile, nu foarte mari, functionale etc, astfel ca sa se vanda, scopul fiind nobil. Astfel ca, timp de cateva saptamani am colectat bijuterii, accesorii hand-made, carti, tricouri, cani, aranjamente/decoratiuni, tablouri, jucarii etc. Si le-am facut descriere, le-am pus pret de pornire, le-am pozat, le-am aranjat pe slide-uri si ne-am straduit sa organizam o licitatie in adevaratul sens al cu vantului. Am confectionat si cartonase cu cifre pe care sa le alocam licitatorilor. Basca, am cerut si consultatii si ajutor si am imprumutat si ciocanelul cu care creezi frumosul efect de „sold”.

In ziua licitatiei am avut multe emotii, pentru ca nu stiam cata lume va veni exact, nu m-am ocupat de imprastierea vestilor, dar eram pregatita, sa vorbesc mult, repede, in engleza, sa tin oamenii in priza, sa pronunt multe cifre si sa fac totul interactiv. M-au trecut cinci randuri de ape, am fost agitata, am luat 2 pastile de pasiflora (multumesc mama), s-au intamplat si chestii neprevazute…dar am trecut cu bine peste. A fost un eveniment un pic altfel, gustat de participanti, au fost doua ore intense, in care am vandut aproape toate cele 70 de obiecte puse in licitatie si am strans peste 2000 RON. Cred ca n-am strans niciodata suma asta in atat de scurt timp. Mi-a placut si am fost mandra cum a iesit evenimentul, am primit reactii pozitive. Am rasuflat usurata cand s-a terminat si, sincera sa fiu, abia o astept pe urmatoarea!

Destinatia banutilor o alesesem in mintea mea oarecum, am propus-o si toata lumea a fost de acord, desi am intampinat mici dificultati si bariere de comunicare, intrucat am facut cateva sapaturi sa obtin informatii. Am directionat banii catre Asociatia ProVita. Stiam de ei demult, de la Lia, si mi-am dorit sa ajung acolo, sa pot ajuta. Astfel ca am intrebat de ce este nevoie, ne-am organizat si am mers acolo. Cu banii obtinuti la licitatie le-am luat ceva materiale de constructie, alimente de baza si am mai strans de la colegi haine si pantofi. Am incarcat 2 masini si am plecat zambind spre Valea Plopului/Valea Screzii.

Zona este superba, dealuri inverzite, aer curat, peisaj viu si primitor. Conditiile de trai sunt decente, sunt o comunitate mica si se gospodaresc cum stiu mai bine, se construieste inca, iar gardul e vopsit colorat pe portiuni, pentru un plus de veselie. Am vorbit cu o doamna de acolo si am descarcat tot ce le-am adus si nu ne-au lasat sa plecam pana nu am stat la masa (de post, delicioasa!). Nu stiu cum erau restul, dar eu aveam emotii, imi doream din tot sufletul sa nu plec de acolo intoarsa pe dos. Si mi-am dorit sa vad copiii, sa vorbesc cu ei, sa stau cu ei. Din pacate, noi am ajuns cand era ora de somn si am vazut foarte putini copii. Au reguli foarte stricte, sunt supravegheati de Protectia Copilului, au psiholog, au ore fixe de vizita, conditii de interactiune cu copiii. Unele mi se par exagerate, dar per total, daca stai bine sa te gandesti, fiind multi copii, regulile ii protejeaza pe toti si sunt in beneficiul lor. Oricum, au parte de o organizare super, altfel nu stiu ce s-ar alege.

Noi am tot pus intrebari si ni s-a raspuns. In Valea Screzii sunt mamici cu copii mici, sunt familii sarace, sunt batrani si mai sunt copii in sistem de plasament. Aici pot veni parinti sa-si lase copiii pentru o perioada, pentru ca n-au conditii, nu se pot ocupa de ei, nu se descurca etc. Trebuie sa pastreze legaturile cu ei si eventual sa vina sa-i ia de acolo definitiv la un moment dat. Din cauza asta, multi copii sunt neadoptabili. M-a intristat sa aud asta, mai mult m-a intristat ca sunt oameni care-si lasa copiii, dar nu poti judeca, poate copilului ii e mai bine acolo decat sa vada acasa violenta si sa creasca traumatizat. E un subiect sensibil, dar nu suntem noi in masura sa judecam. Asa ca, ajutam cat putem.

Oricum, vorbind cu putinii copii pe care i-am vazut, mi-am facut o parere: sunt copii frumosi, cuminti, educati, bine crescuti, dornici de afectiune si atentie, bine ingrijiti si care merita toate sansele din lume. M-a topit o fetita de 2 ani cand am vazut-o… i-am intins mana sa vorbesc cu ea, si m-a apucat de degete si nu mi-a mai dat drumul, cu greu m-am dezlipit. Nici poze ca lumea n-am fost in stare sa fac, imi tremurau mainile. As fi luat acasa vreo 5-6 copii lejer. Nu e voie. Sper sa primesc la un moment dat permisiune sa botez.

Plecand de acolo mi-am dat seama ca vreau sa ma intorc cat de des voi putea, am ramas cu gandul acolo, la copii… si macar acum vara sa merg o data pe luna. Deci cine mai are de dat haine, jucarii, incaltaminte, alimente de baza, materiale de constructii, apelati cu incredere!

Si, cum licitatia a fost un succes, mai facem una de Craciun sigur! Tot pentru copii! 🙂

martie 29, 2012

Noul meu prieten

A fost abandonat impreuna cu alti semeni de-ai lui cand era mic. Au fost toti gasiti de niste copii si dusi la doctor. Cand au fost pusi pe picioare, au ajuns in grija unor oameni cu suflete bune, care le-au oferit protectie, mancare si i-au ingrijit cum au putut mai bine. Pentru fiecare din ei, sperau la un loc mai bun, la o viata mai buna si un trai intr-o familie care sa-i iubeasca si sa ii trateze asa cum merita. Iar ei sa fie recunoascatori pentru sansa oferita si sa-si rasplateasca stapanii cu multa dragoste.

Dupa 5 ani, iata ca ne-am gasit. A fost dragoste la prima vedere. Am vazut si altii ca el, dar niciunul nu a fost mai dragut, afectuos, lipicios si scump ca el. Am fost convinsa ca vreau sa-i vad pe toti si apoi sa ma hotarasc. Cu toate astea, numai la el imi statea gandul, ba chiar l-am visat. Dar, dupa ce mi-am urmat planul… am ajuns la acceasi concluzie: el e! Si nimeni altul! Si l-am adoptat. Si e al meu si ma topesc de dragul lui.

Cand a facut cunostinta cu noua lui casuta, avea lucrurile lui pregatite, o noua stapana care citise si se informase inainte, desi si acum are impresia ca nu stie mare lucru despre pisici… si a fost timid. Dar, odata ce ne-am acomodat unul cu celalalt, e iubire mare! Si ma face sa zambesc, ne jucam, imi insenineaza zilele, imi ocupa serile si m-a responsabilizat, e un sentiment frumos sa stii ca un sufletel depinde de tine, te asteapta acasa, se bucura ca petrece timp cu tine si tu ii porti de grija. 🙂

Le multumesc foarte mult celor de la Robi, care au avut rabdare cu mine, sa-mi dea informatii, sa-mi raspunda la intrebari si au avut incredere sa mi-l dea. Iar numele nu i-l voi schimba… suntem predestinati, are acelasi nume cu mascota din masina. Asadar, meet Pipo! 🙂

PS: Recomand adoptia de pisici de la Robi, ei sunt profi, iar pisicile sunt bine ingrijite si sanatoase.

decembrie 30, 2011

2011

2011 pentru mine a fost un an altfel. Cu multe plusuri pe de-o parte, cu multe minusuri pe alta parte. Cert este ca nu regret nimic din ce-a fost anul asta, nici bun, nici rau, asta-i tot ce conteaza! Nu a fost nici pe departe cel mai bun an al meu, dar tragand linie, ma declar multumita, balanta e destul de echilibrata.

Am fost la schi in Austria dar si la noi, am schimbat doua joburi, am fost domnisoara de onoare la doua din cele 5 nunti la care-am participat, n-am ajuns la mare anul asta, am intalnit o gramada de oameni misto, m-am vazut sporadic cu „gunoierii”, am facut salsa si belly dance, am iesit mai mult prin cluburi, am ajuns pe stadion la meci, am fost la Bon Jovi si Scorpions, m-am indragostit, am invatat sa am mai multa rabdare, am scris mai putin pe blog pentru ca am decis ca viata mea nu e ziarul Cancan, am avut reuniunea de 10 ani de la absolvirea liceului, am fost la circ, am revazut Sibiul si Brasovul, doua orase care-mi plac foarte mult, am vazut multe filme si multe seriale, am fost la karaoke mai des si am reinceput sa cant si sa-mi doresc din nou ceva mai mult decat nivelul de karaoke, m-am indepartat de unii oameni si m-am apropiat de altii, nu inceteaza sa ma uimeasca povestile de viata, care bat la fund filmele, am dovedit vorbele cu fapte in multe cazuri, am facut training-uri, am invatat multe lucruri noi, am facut-o pe Bubu pachet de-a stat o luna juma’ in service, am fost la multe petreceri tematice, am inteles multe lucruri, am avut niste revelatii… si mai sunt multe chestii, dar nu-mi vin in minte pentru ca imbatranesc si, daca nu le scriu, le uit! 😀

Dar maine gata, imi fac wishlist pentru 2012, cu chestii concrete, insiruite frumos unele sub altele si o sa ma tin de lista si eventual o s-o si depasesc! Pentru ca sunt convinsa ca toate se intampla cu un scop, ca toate se vor aseza si se vor intampla cand va fi momentul lor, eu n-am de gand sa ma schimb, voi fi aceeasi Ada si stiu foarte bine ce vreau… si voi obtine! 🙂 Si stiu foarte bine cine sunt, ce pot sa realizez, cum ma pot dezvolta si ce am de oferit, pentru ca pun suflet in tot ceea ce fac si stiu ca rasplata va fi pe masura, nu concep altfel! Am toata increderea in mine, sunt optimista si stiu ca anul care va veni va fi unul senzational! Ceea ce va doresc si voua! 😉

septembrie 28, 2011

Reuniunea de 10 ani

In weekend-ul care tocmai a trecut am avut reuniunea de 10 ani de la absolvirea liceului. Daca stau bine sa ma gandesc s-au intamplat o gramada in ultimii 10 ani… si totusi… parca a fost ieri. Iar intalnirea cu colegii mei mi-a intarit si mai mult senzatia asta. Si mi-a placut foarte.

Poate de-a lungul anilor mi-am inchipuit cum va fi dupa 10 ani, tin minte ca la bal intr-a 12-a chiar ma intrebam daca vom face reuniune si cine va veni, cum vom arata, daca ne vom mai recunoaste… wow, ce varste „serioase” vom avea etc. Si iata ca ziua aia a venit, cam tarziu fata de alte generatii sau alte licee, dar important e ca evenimentul chiar a avut loc. Si uite ca i-am recunoscut pe toti cei care au venit, sunt multi neschimbati, uite ca avem si varste serioase, dar stim sa fim la fel de tineri si zapaciti ca-n liceu si una peste alta am avut o intalnire de care-mi voi aminti cu placere.

Mereu i-am admirat pe ai mei cum se tot intalnesc cu colegii lor si, chiar daca n-am fost apropiata de colegii mei de generatie, ci mai mult de cei cu un an mai mici, mi-am dorit mult o reuniune. Si nu orice fel de reuniune, ci una cu toata generatia, un fel de reeditare a balului, dar nu atat de somptuoasa. Ajutor de nadejde… maretul Facebook! Si uite asa s-au pus cap la cap data, ora, locatie, detalii, confirmari, infirmari, discutii, telefoane… si am ajuns pe data de 24 septembrie, la ora 17:50, cu 10 minute inainte de ora fixata sa fim vreo 5 oameni in sala de festivitati a liceului. Panicaaaaaaaaaaaaaa… tino-nino-tino-nino in capul meu! Aveam vreo 40+ confirmati (rusinicaaaaaaaaa… dintr-o generatie de 150) si 4 profesori, culmea, niciunul diriginte! Si-am zis, eh, ghinion, aia e … cine vine, bine, cine, nu, nu, nu poti multumi pe toata lumea, nu poti strange just like that atatia oameni si tot asa.

Si cineva acolo sus inca ma iubeste, drept urmare, usor-usor au inceput sa vina. Au fost cativa confirmati care n-au venit si altii care nu spusesera nimic si-au venit. M-am bucurat ca unii au venit neconfirmati, chiar daca vor face si cu clasa lor si am fost cam dezamagita din cauza celor care au confirmat si n-au mai venit, dar nici nu au anuntat. Dar la chestii de-astea mereu apar suprize. La fel cum a fost cu dirigintii si cataloagele… initial confirmasera cativa, trebuiau sa ia cataloagele si sa ne strige, dar a cazut. Drept urmare, ne-au vorbit putinii profesori prezenti apoi fiecare am spus cate ceva despre noi, pe reteta casatoriti sau nu, copii sau nu, ce am absolvit si pe unde lucram… adunati pe scaune in cerc, ca la AA. 😆 Am vrut ca speech-ul meu sa fie mai lung, dar am avut emotii, am incercat sa fiu amuzanta si le-am spus ca probabil e clar ca n-am prea multe obligatii daca sunt aia care a tras de ei sa ne reunim.

Apoi ne-am mutat la restaurant, unde ne-am indestulat cu bucate alese (zici ca spun o poveste), am baut si ne-am veselit pana tarziu in noapte. Stiu ca nu-i frumos ce-am facut, dar „better safe than sorry” asa ca, fiecare cum a ajuns, m-am dus cu mana intinsa. Ca sa pot sa stau si eu linistita ca ies banii si nu dau de la mine in plus si nici nu raman pe acolo sa spal vase. 😀 Cu toate ca n-am fost nici o clasa si nici o generatie unita, per total a fost o seara frumoasa, am facut maraton de poze, am depanat amintiri, am ras, am ciocnit paharele si ne-am bucurat de revedere. Culmea, nu au fost carcotasi, nu m-a injurat nimeni, ba dimpotriva, s-a apreciat efortul, pe langa FB, ajutoare de nadejde au fost si profesoara de sport si colega de banca… deci cu atat mai mult m-am bucurat.

Imi pare rau pentru cei care n-au venit, foarte rau pentru cei care intr-adevar isi doreau sa ajunga si nu au avut cum din motive bine intemeiate… de ceilalti care stiau si n-au aratat niciun interes, chiar nu-mi pare rau, nu meritau sa fie prezenti! dupa afirmatia asta poate o sa primesc vorbe „dulci”, dar chiar nu-mi pasa! Ma bucur pt revederea cu ceilalti si sper sa facem chestia asta mai des, vin cu placere, dar sa mai organizeze si altii! 😀 Ca eu vin cu drag daca sunt chemata! Poze… deocamdata aici, aici si aici.

Deja am fost solicitata la anul sa particip la reuniunea generatiei 2002, cei de care am fost mai apropiata si ghici… abia astept!

iulie 11, 2011

I will always love ALWAYS

Il iubesc pe Bon Jovi din ’90 de cand am vazut prima data clipul la „Blaze of Glory„. Dadeam televizorul la maximum si stateam pironita acolo admirandu-l pe rockerul rebel si visand cu ochii deschisi ca voi avea si eu un iubit rocker care sa cante la chitara, atunci cand voi fi mare. Si anii au trecut si piesele Bon Jovi care m-au uns pe suflet s-au adunat… iar doua dintre ele… uuuuuuuuuu… una ma rascoleste si ma trece prin toate starile si cealalta ma activeaza si ma face mai vie ca niciodata! „Always” si „It’s my life„!!!

Si, in sfarsit, concertul mult asteptat a avut loc aseara intr-o mare de oameni care au trait intens melodii care le-au marcat anumite momente din viata, anumite perioade! Cei de la Bon Jovi au parut ca s-au distrat pe cinste si au fost incantati de calitatea publicului (culmea, ca romanii nu sunt cine stie ce ca public) si au dat tot ce-a fost mai bun, timp de 3 ore… au fost super punctuali si au tinut publicul in priza!

Mi-a parut foarte rau ca nu am mai gasit bilete la Golden Circle, ne-am trezit prea tarziu, asa ca am luat la Normal Circle, poate ca a fost mai bine asa pana la urma, nu-mi pare rau (everything happens for a reason)… dar eu una daca aveam bilet in fata, eram calare pe garduri, inca de la ora de la care s-a permis accesul. Stiu ca asa spusesem acum ceva timp… eh… tre sa nu-mi mai fac planuri! Show-ul a fost super, ecranul ala imens de pe scena a fost mai mult decat extrem de binevenit, pentru noi astia de stateam in spate. La inceput, pentru ca era inca forfota, probabil nimeni nu se astepta sa fie punctuali, lumea inca isi lua ceva de baut, inca isi cauta un loc… asa ca s-a auzit cam slabut… dupa aia si-a revenit si sonorizarea (cred ca batea si vantul…). Pe primele doua piese eram la coada la cico, dar cand am auzit „shot through the heart and you’re to blame, you give love a bad name„… am sarit din coada si am inceput sa topai. 😀

Gasindu-ne locul undeva aerisit, am inceput sa ne destrabalam si sa traim piesele. Am batut din palme, am fluierat cum stiam eu mai zgomotos, am cantat cat m-au tinut rarunchii, sunt racita, dar n-a contat, azi am o voce… de oala sparta… culmea, la concert, mi-a revenit vocea si-am putut sa urlu. A cantat „It’s my life” cam devreme pentru gusturile mele… dar am trait-o intens! Recunosc, nu sunt cea mai inraia fana, asa ca nu am recunoscut fiecare piesa in parte… dar m-am bucurat sa aud „Bed of Roses„, „Runaway„, „Have a nice day„, „Keep the Faith„, „Bad Medicine„, „Livin on a prayer„, „Wanted Dead or Alive„… si tot speram sa fie „Always„… a fost printre ultimele, impreuna cu „These Days” si o supriza de final… „Twist and Shout” pe care am facut noi mini coregrafii sincron! A fost la inaltime… mi-a placut maxim, inca sunt under influence, de azi de dimineata ma tot uit pe youtube la filmuletele incarcate de cei care-au fost acolo! Si… MAI VREAU!!! Inca vreo 3-4 concerte, sa ma pot plictisi… iar intr-unul… sa cante tot asa, vreo 3 ore… ALWAYS! Deci, vai, cum a putut sa fieeeeeeeeee… mai ales ca piesa asta inseamna mult pentru mine, imi creaza stari, ma leaga de niste amintiri… acum a creat altele noi, poate mai frumoase… si mereu imi voi aduce aminte zambind de concertul asta! Si totusi, mi-ar fi placut sa mai cante pe final inca o data „It’s my life”… 😛

And yesssss… I’ll always love ALWAYS! 😀

iulie 8, 2011

Unde eram acum 10 ani IV

Daca acum un an va povesteam aventurile mele in State, fara sa-mi dau seama a mai trecut un an si s-au facut 10 in total de cand am mers intr-o tara superba, foarte indepartata si in care sper sa mai am ocazia sa ajung. Si, cum am fost somata sa scriu despre asta, povestesc cu drag despre … China.

Era in anul de gratie 2001, cand eram a 12-a, cu vreo 2 luni inainte de BAC… cand ai mei s-au hotarat ca ar trebui sa vad si eu tari indepartate, acum cat mai am ocazia si, ce ocazie e mai buna sa plec, decat de Paste?! Ce scandal a fost, ce urat am facut, cum sa plec eu de Paste sa-mi las balta prietenii?! Doamne, ce copil prost! Asa ca obligata am plecat imbufnata spre aeroport. Cum tata avea de facut o gramada de hartoage, m-a plantat pe un scaun si acolo am stat vreo 2 ore… urmaream oamenii care-mi treceau prin fata. La un moment dat vad o doamna cu doi copii, adolescenti ca si mine, un baiat si-o fata… au trecut prin fata mea, iar el a ramas o fractiune de secunda cu privirea atintita spre mine… eu tot urat ma uitam… ca mai apoi sa facem cunostinta la check-in. Cu ei si cu altii am format o gasca vesela cu care am petrecut una din cele mai frumoase zile din viata mea. Si acum, dupa atatia ani, sunt convinsa de asta! 🙂

Am zburat vreo 8 ore, dar am fost rasfatati, am stat la business class si am baut sampanie (era Pastele, am avut voie), nu stiu cand a trecut timpul, stiu doar ca am vazut unul din cele mai frumoase rasarituri, pentru ca intr-o parte se vedea lumina si in cealalta parte a avionului era intuneric bezna. Iar China vazuta de sus e uimitoare!

Ce-a urmat, a fost de vis. Am stat la un hotel frumos in centrul Beijingului si ne-am pus pe vizitat. O zi obisnuita incepea pe la 7 dimineata, cand, inainte de micul dejun, copios dealtfel, petreceam cam jumatate de ora sau mai putin la piscina inotand cateva bazine. Apoi umblam zi lumina si seara mergeam la restaurant, unde la fel, mancam toate nebuniile. Ne primeau cu muzica romaneasca, aveau o caseta cu Andre, care rula tot timpul. 😆 Am mancat extrem de bun si de divers si culmea, am slabit, in perioada aia am fost wow. Ne asezam la masa de-aia rotunda care se invartea si ne puneau toate bunatatile, noi invarteam de ea si bagam la greu: orez cu legume si ou, plita incinsa de pui, porc si vita, ciuperci albe cu usturoi, ciuperci cu bambus, broccolii cu usturoi, rata de Pekin, peste, fructe de mare, am mancat chiar si broasca si a fost geniala. Sarpe mi-a fost cam teama. Am mai incercat si frigarui picante de caracatita, dar alea le-am cumparat de pe strada. Berea de orez e foarte buna si baubila, nu ca cea de pe aici… mie una nu-mi place deloc. Mai aveau un alcool tare, fiecare sticla avea un sarpe in ea… bleaaaaaaaah! Clar nu m-am atins de asa ceva.

Am vizitat foarte mult, desi sunt convinsa ca ar mai fi o multime… mai ales ca nu am vizitat alte orase. Am vazut piata Tiananmen, Orasul Interzis, Palatul de Vara, Templul Cerului, Marele Zid Chinezesc, Muzeul figurilor de ceara din dinastia Ming, Gradina Zoologica si multe alte locuri al caror nume l-am uitat… a fost demult, na! Stiu ca am mai vazut cea mai mare statuie a lui Buddha stand in picioare, era impresionanta, poleita cu aur… eram cu ochii mari mai peste tot. 😀 Mi-a placut la nebunie tot ce am vazut, mi-au placut povestile, legendele, civilizatia veche, intrigile, organizarea… tot ce-a tinut de istorie… acoperisruile alea intoarse… aveau pe ele tot felul de figurine, se spunea despre ele ca, cu cat erau mai multe, cu atat rangul celui care locuia sub acel acoperis era mai aproape de imparat… asta in Orasul Interzis. Platul de Vara avea gradini superbe, iazuri cu pastravi colorati, am vazut casutele concubinelor, la muzeu am ascultat povesti despre intrigile de la curte, ne-am costumat si am facut poze. Zidul e impresionant, in jur erau numai piersici infloriti, se vedea superb! La zoo am vazut prima oara live aproape, la cativa metri, ursi panda… vaaaaai, cat de draguti erau!

In afara vizitelor, bineinteles ca am facut si shopping, intr-un stil foarte tare: eu alegeam, o prietena de-a noastra negocia si tata platea! 😀 Ah, ce vremuri! 😆 Am fost intr-o zona cu un nume ciudat… noua ne-a sunat „La bani putini”… si asa i-a ramas numele! Si am fost si in club. Club salsa… unde am invatat coregrafia de la melodia aia cu „un movimiento sensual” si ce-am mai dansat…! Si… m-am indragostit! Dar rau! Si acum ma gandesc what if… dar nu ma mai cramponez, acea persoana este si va ramane speciala pentru mine, stiu ca e reciproc si nu-l voi uita niciodata! Long story, n-o voi spune, e mai bine asa. 🙂

Despre chinezi, ce sa zic?! Mi s-au parut toti la fel, mici si uratei. Nu stiu ce nationalitati sunt asiaticele alea din filme porno cu care toti au fantezii, dar nu sunt chinezoaice sigur! Chinezoaice frumoase sunt putine. Majoritatea au fata latareata, profil lipsa, turtit, corp lung, picioare scurte si cracanate, fund plat si sani cam lipsa. Iar ei… sunt cam scobitori, nu prea am vazut chinezi grasi. Nu m-am omorat dupa ei, imi place istoria lor veche, ii admir ca fac orice, de la ac pana la cele mai cele creatii vestimentare sau constructii futuriste, au o dezvoltare expansiva, dar nu as fi in stare sa ma supun regulilor lor. In rest, comparativ cu America… China e wooooooooooow!!!

Pot spune cu mana pe inima si, chiar daca repet ce am spus la inceputul postului, au fost cele mai frumoase 10 zile din viata mea… sau ma rog, printre cele mai! Si m-as intoarce oricand in China! Si daca un cineva va fi suficient de dragut sa-mi scaneze si mie niste poze de atunci, la un moment dat voi pune si poze. Oricum, China e de vazut macar o data-n viata! 🙂

Toantele nu merg in rai

"Simt enorm si vad monstruos" – I.L. Caragiale

special