stres

noiembrie 7, 2016

Madam Sacaz – Horror

Cand apare ca o boare
Nu se tine pe picioare
Din cauza tocurilor inalte
Si a bauturilor „rafinate”.
La prima vedere e mare doamna
Cand vorbeste e doar o vagaboanda,
Ameninta si jigneste,
Tipa si te-nnebuneste,
Zici ca e muma padurii
O zi cu ea si te sperii
De tot ce reprezinta ea,
De perle, de caracter, de glumele fara perdea,
Ti-e scarba de tot ce spune
Dusmanilor le pune vorbe „bune”,
Egoismul este nemasurat,
Nesimtirea este la patrat.
Dar ea este doamna high class
Povesteste doar tampenii si ramai fara glas
Ce poti spune despre un caine cu diamant?
Mai bine si-ar lua un amant…
Pufi este „copilul” rasfatat
Asta a avut ce n-ai avut tu vreodata si ramai blocat
De cat snobism exista pe lume,
Ce fac unii cu banii si te apuca spume
Ok, frate, iti place luxul si bogatia
Dar nu te lauda!
Fii modest si stai in banca ta!
Face baie in lapte Dorna
Altii n-au ce manca si nici n-aduc vorba,
Vizite regulate la masaj, la salon
Nu prea ajuta… 😆 pardon!
Nu trebuia sa spun asta, dar nu mai pot
Sa te suport!
Deja e prea mult, dar nu meriti nimic
Sa ma agit… nici macar un pic.
Mananci delicatese,
Numai mancaruri alese
Te delectezi cu „chiuftele”
Si te freci pe caramele,
Mergi la „Boti Shop” si la „Stilman”
Degeaba, nu te cizelezi avand bani!
Faci baie in „iacutzi” si ai „Urlpul cu al saptelea simt”
Cine mai e ca tine? Doar ai un „print”
Care-ti face toate poftele
Esti ca toate nemancatele
Care-si gasesc un Iri…
Ai gasit un prost demult
Se pare ca ai pornit un tred nou
Angajata care promoveaza stand sub birou.
Pot spune ca te detest
Prefer stilul meu modest
Nu vreau sa fiu asa infecta,
M-ai calcat pe nervi, te voi zdorbi ca pe o insecta
N-am dreptul eu sa vorbesc?
Ete na, ce sa-ti povestesc!?!
Te crezi prea importanta si vrei plecaciuni
Oare cand se vor intampla asa minuni
Sa-ti multumim si ca existam?!
Mai bine vezi-ti de-ale tale si sa nu ne mai stresam
Reciproc…
Daca nu stiati… la ochi exista streptococ
Iar pluralul este muci
La Paris mergem numai la „Mulin Ruj”
Ii facem lui Pufi french si-i punem „fonte”
Ne uitam in „calindar” si vedem unde
Mai mergem la shopping…
Facem „bagaji” pe care nu le caram ca suntem o doamna
Si plecam in „Havai”, stam pana la toamna
Doamne ajuta sa pleci sa nu-ti mai vad fata
Nu te mai suport si ma apuca greata.
Scandura umblatoare cu silicoane si dinti de portelan
Avem bani, ne facem si un fund baban!
Cand nu te duce capul e de rau
Dar lasa ca nu va fi asa mereu
Roata e rotunda…
Dar ce spun eu aici? Noi nu stim nimic, suntem „tarance” proaste
Ar trebui sa stam la „tarabi” sa vindem „pijamali” decolorate,
Sa suportam umilinte, sa auzim aceleasi chestii rasuflate
M-am saturat de Hilton si de pate de foie gras
Doar asta ti-a ramas!
Bijuterii si flori iti cumperi singura
Astea sunt singurele lucruri care te bucura,
Nu ai pentru cine munci
Nu ai pentru cine trai
Doar Pufi te va mosteni!
Ce mandrie,
Ce bucurie,
Esti demna de mila
Dar nu pot mila, poate doar sila…
Asta e doar o mica parte din ce poti
Dar ma opresc aici, altfel ii sperii pe toti
Nu exista mai rau de atat
Dar cat de curand voi pune capat,
Plec sa nu te mai vad!!! Bleah!!!

P.S.: Tot ce am scris aici e pura realitate si reprezinta o mica parte din toata povestea, iar in ghilimele sunt perlele citate. Minunati-va! Si nu mai pun poza ca ar deveni horror!

Traducerea perlelor: „chiuftele” – chiftele; „Boti Shop” – Beauty Shop; „Stilman” – Steilmann; „iacutzi” – jacuzzi; „Urlpul cu al saptelea simt” – Whirlpool cu al saselea simt; „Mulin Ruj” – Mulin Rouge; „fonte” – funde; „calindar” – calendar; „bagaji” – bagaje; „Havai” – Hawaii; „tarance” – taranci; „tarabi” – tarabe; „pijamali” – pijamale

iunie 23, 2015

Offroad fara voie

Pe vremuri loc de gunoiareli hazlii, mosia, asa cum imi place mie s-o denumesc, este locul unde imi incarc bateriile vara, locul meu drag unde am liniste, ma bronzez si stau in aer liber fara fite si pretentii, o alternativa minunata a weekend-urilor hai hui.

Si nu despre mosie in sine este postarea, ci mai degraba despre drumul pana si de la. Vremea in weekend nu a fost cea mai stralucita si accuweather m-a mintit, dar nu am ascultat si am organizat un gratar cu niste prieteni. In total 3 masini, relativ restrans, ba un mic parlit, ba o bere, ba o hlizeala pe ponton, ba niste Activity, un pic de soare…distractii de oraseni. Si a inceput prima rafala de ploaie. Eh, lasa, se duce, e ploaie de vara, e un nor trecator, nu ne afecteaza foarte tare.

Fiind ocupati sa mancam ca disperatii clatite, de parca era ultima masa din viata, impartind un borcan de dulceata la prea multe clatite, nu am observat ca au tot fost episoade de ploaie. Ziua chiar una reusita, dar seara a fost de exceptie.

Pe la o ora decenta, inainte de apusul soarelui, am format caravana numeroasa de trei masini sa plecam la casele noastre. Nefiind in postura de femeie la volan, ci doar copilot, nu am dat atentie prea mare noroiului. Din pacate, fiind drum de tara, este pietris, dar nu uniform, trec tractoare si tot fac sleauri, nu este chiar cel mai lin si mai indicat drum de condus. Si totusi, pornim, alegand o varianta un pic mai lunga, dar mai lina din punct de vedere denivelari.

Si mergem 100 m, incepem sa patinam, masina ducandu-se de fund stanga dreapta prin balti. Light, am facut asa si cu Bubu si n-am avut probleme. La un moment dat, degeaba au avut oamenii masini cat de cat ok de mers pe acolo, ca nu le-au manevrat corespunzator si s-au importmolit. Fiind in prima masina, cea impotmolita, ce sa facem, cum sa facem, e clar, ne dam jos si impingem. Stuf inalt stanga, stuf inalt dreapta, lacul in stanga. Tinutele noastre erau sumare, la modul slapi, pantaloni scurti, maieu/tricou, in zona aia dupa ploaie e racorel, stuful ud, noroi pe jos, superb. Si era sa fac un spagat si mai superb!

In fine, am impins un pic, ne-am afundat in noroi ca purceii, de un hop am trecut. Cele doua masini din spate au trecut cu brio. Mergand la gratar cu niste printesi pretiosi (ca altfel n-am cum sa le zic), mersul pe drumuri de-astea nu era chiar ceva ce-si doreau sau se asteptau. Si varutza se agita „pana mea, astia ce soferi sunt?! eu le zic intra cu roata pe iarba, sa ai aderenta, rotile drepte, si ei??? cu rotile invers, pe noroi, normal ca derapeaza!!!”. Se impotmoleste si a doua masina. Cedez si sun: „Tataaaaaa, ne-ai pus s-o luam pe aici prin balarii, ne-am impotmolit, acuma vino si tracteaza-ne, fa cevaaaaa!”

Dupa putin timp isi face aparitia un jeep in spatele celor 3 masini. Uncle to the rescue!!! Da’ de ce a venit asa si nu pe partea cealalta, sa ocleasca, sa vina in fata noastra, nu in spate?! Si cum ne miram noi asa, vedem jeep-ul mergand prin dreapta, culcand stuful la pamant fara probleme si trecand in fata. Eram toti „oaaaaa, piticania asta, asa usurica, a facut asta? uatafac?! bine, maaaa!” Coborand neamu’ lu’ Grigorovici din masina, au inceput sa faca misto de baieti, ca offroad, ca soferi slabi, „bine, bine, va tractam, dar hai, scoate carligu’ „. „Ce carlig, nu stiu nimic, n-am asa ceva, exista? am? unde?” S-au gasit si carligele, habar nu aveau baietii ca au asa ceva in masina, spre rusinea mea, nici eu nu stiam, dar macar am o scuza, sunt femeie, nu ma pasioneaza masinile 🙂

Si dupa un pic de impins si tractat, am iesit si din namoale, au tractat prima masina, s-au intors dupa a doua, a treia a trecut cu brio. Ajunsi intr-o zona lina, cu pietris, unde puteam merge fara ajutor, ne-am regrupat. Dupa alta serie de misto-uri, dupa ce tata ne-a trimis la lac sa ne spalam (sa nu murdarim masina, care deja era porc), unchi-miu „hai pa, eu aveam un vin de baut, m-ati intrerupt”, dupa ce ne-am sters sumar cu servetele umede, am purces intr-un final spre casa.

Peripetiile s-au incheiat cu „Doamne, iti multumesc ca ai fost si azi bun cu mine!!! Ma vedeam petrecand noaptea impotmolit pana vin ajutoare sau cu masina derapand in lac, ma si gandeam ca ies pe geam!” 😆

Dar totul e bine cand se termina cu bine si, daca n-ar fi de-astea, ce-am mai povesti?!

iunie 27, 2012

Ideea mea premiata

La multinationala la care prestez cu mult drag si spor, si asta o zic pe bune, avem multe programe dragute, proiecte si tot felul de chestii care fac atmosfera mai frumoasa si te fac sa vii cu drag la munca. Printre ele este si o cutie verde, unde noi punem idei si, o data pe trimestru se voteaza o idee castigatoare. In principiu avem tematica, dar nu e o regula mereu. Si am pus si eu idei, chiar mi-am pus pe lista de anul asta sa castig macar o data. Si uite ca dorinta mi s-a indeplinit.

Cum am avut ca tematica ceva legat de „environment”, m-am gandit sa facem ceva mai deosebit, o licitatie cu diverse obiecte si banii sa-i donam. M-am inspirat de la adevarata licitatie unde imi mai fac simtita prezenta. S-a convenit sa se aduca obiecte frumoase, utile, nu foarte mari, functionale etc, astfel ca sa se vanda, scopul fiind nobil. Astfel ca, timp de cateva saptamani am colectat bijuterii, accesorii hand-made, carti, tricouri, cani, aranjamente/decoratiuni, tablouri, jucarii etc. Si le-am facut descriere, le-am pus pret de pornire, le-am pozat, le-am aranjat pe slide-uri si ne-am straduit sa organizam o licitatie in adevaratul sens al cu vantului. Am confectionat si cartonase cu cifre pe care sa le alocam licitatorilor. Basca, am cerut si consultatii si ajutor si am imprumutat si ciocanelul cu care creezi frumosul efect de „sold”.

In ziua licitatiei am avut multe emotii, pentru ca nu stiam cata lume va veni exact, nu m-am ocupat de imprastierea vestilor, dar eram pregatita, sa vorbesc mult, repede, in engleza, sa tin oamenii in priza, sa pronunt multe cifre si sa fac totul interactiv. M-au trecut cinci randuri de ape, am fost agitata, am luat 2 pastile de pasiflora (multumesc mama), s-au intamplat si chestii neprevazute…dar am trecut cu bine peste. A fost un eveniment un pic altfel, gustat de participanti, au fost doua ore intense, in care am vandut aproape toate cele 70 de obiecte puse in licitatie si am strans peste 2000 RON. Cred ca n-am strans niciodata suma asta in atat de scurt timp. Mi-a placut si am fost mandra cum a iesit evenimentul, am primit reactii pozitive. Am rasuflat usurata cand s-a terminat si, sincera sa fiu, abia o astept pe urmatoarea!

Destinatia banutilor o alesesem in mintea mea oarecum, am propus-o si toata lumea a fost de acord, desi am intampinat mici dificultati si bariere de comunicare, intrucat am facut cateva sapaturi sa obtin informatii. Am directionat banii catre Asociatia ProVita. Stiam de ei demult, de la Lia, si mi-am dorit sa ajung acolo, sa pot ajuta. Astfel ca am intrebat de ce este nevoie, ne-am organizat si am mers acolo. Cu banii obtinuti la licitatie le-am luat ceva materiale de constructie, alimente de baza si am mai strans de la colegi haine si pantofi. Am incarcat 2 masini si am plecat zambind spre Valea Plopului/Valea Screzii.

Zona este superba, dealuri inverzite, aer curat, peisaj viu si primitor. Conditiile de trai sunt decente, sunt o comunitate mica si se gospodaresc cum stiu mai bine, se construieste inca, iar gardul e vopsit colorat pe portiuni, pentru un plus de veselie. Am vorbit cu o doamna de acolo si am descarcat tot ce le-am adus si nu ne-au lasat sa plecam pana nu am stat la masa (de post, delicioasa!). Nu stiu cum erau restul, dar eu aveam emotii, imi doream din tot sufletul sa nu plec de acolo intoarsa pe dos. Si mi-am dorit sa vad copiii, sa vorbesc cu ei, sa stau cu ei. Din pacate, noi am ajuns cand era ora de somn si am vazut foarte putini copii. Au reguli foarte stricte, sunt supravegheati de Protectia Copilului, au psiholog, au ore fixe de vizita, conditii de interactiune cu copiii. Unele mi se par exagerate, dar per total, daca stai bine sa te gandesti, fiind multi copii, regulile ii protejeaza pe toti si sunt in beneficiul lor. Oricum, au parte de o organizare super, altfel nu stiu ce s-ar alege.

Noi am tot pus intrebari si ni s-a raspuns. In Valea Screzii sunt mamici cu copii mici, sunt familii sarace, sunt batrani si mai sunt copii in sistem de plasament. Aici pot veni parinti sa-si lase copiii pentru o perioada, pentru ca n-au conditii, nu se pot ocupa de ei, nu se descurca etc. Trebuie sa pastreze legaturile cu ei si eventual sa vina sa-i ia de acolo definitiv la un moment dat. Din cauza asta, multi copii sunt neadoptabili. M-a intristat sa aud asta, mai mult m-a intristat ca sunt oameni care-si lasa copiii, dar nu poti judeca, poate copilului ii e mai bine acolo decat sa vada acasa violenta si sa creasca traumatizat. E un subiect sensibil, dar nu suntem noi in masura sa judecam. Asa ca, ajutam cat putem.

Oricum, vorbind cu putinii copii pe care i-am vazut, mi-am facut o parere: sunt copii frumosi, cuminti, educati, bine crescuti, dornici de afectiune si atentie, bine ingrijiti si care merita toate sansele din lume. M-a topit o fetita de 2 ani cand am vazut-o… i-am intins mana sa vorbesc cu ea, si m-a apucat de degete si nu mi-a mai dat drumul, cu greu m-am dezlipit. Nici poze ca lumea n-am fost in stare sa fac, imi tremurau mainile. As fi luat acasa vreo 5-6 copii lejer. Nu e voie. Sper sa primesc la un moment dat permisiune sa botez.

Plecand de acolo mi-am dat seama ca vreau sa ma intorc cat de des voi putea, am ramas cu gandul acolo, la copii… si macar acum vara sa merg o data pe luna. Deci cine mai are de dat haine, jucarii, incaltaminte, alimente de baza, materiale de constructii, apelati cu incredere!

Si, cum licitatia a fost un succes, mai facem una de Craciun sigur! Tot pentru copii! 🙂

martie 23, 2011

Binevoitorii, strambele si increderea

Binevoitorii sunt aia care iti zambesc frumos, se baga in sufletul tau, iti cauta compania, se „imprietenesc” cu tine gasind un punct pe care-l pot exploata si, chiar daca simti ca sunt dubiosi si e ceva in neregula cu ei, n-ai timp sa reactionezi, ca deja au impresia ca stiu totul despre tine si ca-si pot permite sa-ti dea sfaturi. Fuck off, daca am nevoie de sfaturi le cer, de la cineva avizat, in care am incredere! Detest oamenii care se baga pe sub pielea ta ca mai apoi sa profite de slabiciunile tale!

Binevoitorii sunt condusi de interes in general. Se strecoara in grupuri deja formate, sau formeaza grupuri de admiratori in jurul lor, vrajindu-i pe toti, aratand o masca de „cel mai de treaba om ever”. Astfel, fara ca ceilalti sa-si dea seama, strecoara sugestii, subtilitati, mesaje subliminale… in vorbele lor, manipulandu-i pe toti dupa bunul plac. Astfel, binevoitorul stie mai tot ce misca si-i place asta, se simte puternic. Totusi, ca om nu e mare lucru de capul lui, nefiind un individ valoros de unul singur. Si e foarte constient de asta. Dar, folosindu-se de micile tertipuri, a profitat de fiecare situatie intorcand-o in favoarea lui.

In momentul in care in grupul respectiv apare cineva nou sau se distinge cineva, automat binevoitorului i se aprind beculetele de alarma. Pentru ca pe langa interes, acesta este guvernat de invidie… o invidie gratuita si fara margini. Drept urmare, incep strambele. Cum dezbini un grup? Bagi raca intre componentii lui. Iar binevoitorul are un intreg arsenal de vorbe, astfel incat restul sa nu-si dea seama si sa se ajunga la diverse discutii si ducandu-se naibii toata armonia grupului respectiv…

Binevoitori din astia exista peste tot, din pacate. Sunt niste tristi patetici fara viata personala si satisfactii de orice fel… care asa se distreaza, bagand strambe. Sau baga strambe pentru ca au un interes anume. Sau din pura invidie, „daca mie nu mi-e bine, alora de ce sa le fie?”. Mai trist e ca multora le si reuseste. Mai ales atunci cand au jucat teatru atat de bine incat bietul manipulat ia totul de bun… fara sa verifice. Oare cum e asta posibil? Ei bine, poate e si asta un talent. Dar schepsis-ul este ca strambele sunt banale, daca stai sa le gandesti logic, n-au nicio noima in tot contextul… si totusi… reusesc sa dea peste cap o persoana. Restul vine de la sine, ca la domino, zvonul se propaga rapid si iese cu scantei.

E de inteles ca oamenii care s-au fript cu ciorba sufla si-n iaurt, dar sa iei de buna o vorba care nici tie parca nu-ti vine a crede cand o auzi… no good! Ca sa ai o privire de ansamblu asupra problemei, trebuie sa stii toate versiunile, apoi le compilezi si-ti faci propria interpretare. Dar cand incredere nu e… atunci e soulfuck! Si, pe cand binevoitorul isi freaca palmele satisfacut ca i-au iesit tertipurile… se aduna ganduri, lacrimi si presupuneri eronate… si apoi e mindfuck! Toate astea pentru ce? Just like that, pentru ca unora le mergea bine.

Dar intotdeauna lucrurile astea se lamuresc mai devreme sau mai tarziu, adevarul iese la suprafata. De aceea binevoitorii si strambele lor au viata scurta.

martie 16, 2011

Impresii de la job

Dupa cum spuneam, am un nou job. Am schimbat macazul, in sensul ca am schimbat domeniul cu totul, asa ca am cam luat-o de la 0. Si, fiind in a treia saptamana de lucru, mi-am facut o imagine de ansamblu si-mi pot da cu parerea. Firma unde activez este firma de recrutare, care plaseaza in principiu ingineri si personal tehnic pentru industria de petrol si gaze in primul rand. La o prima descriere, ai crede ca nimic mai simplu. Ei bine, foarte gresit! Daca un om de HR normal trebuie sa stie anumite lucruri, aici trebuie sa stii de 100 de ori mai mult.

Astfel ca eu, floricica, fara experienta si pregatire in domeniul resurselor umane, m-am avantat in treaba asta fiind dispusa sa invat tot ce trebuie. Ma ajuta cat de cat experienta de pe marketing, experienta anterioara si experienta acumulata ca si candidat. Dar asa, la modul 2%. 😀 Ca in rest, de cand am inceput, zi de zi am ingurgitat informatii noi, am fost ca un burete care incearca sa absoarba tot. Am aflat despre proiectele in derulare, despre meserii, domenii de activitate, job order, job description, ghid de interviu, profil de companie, cum se produce curentul electric, cum se extrage petrolul, am citit carti despre cum te pregatesti pentru un interviu ca si candidat dar si ca recrutor, ce trebuie sa faca un recrutor, despre competente, cum vorbesti cu oamenii, am procesat CV-uri etc. Am invatat o gramada de termeni tehnici, e pliiiiiiin de abrevieri… am aflat ca inginerii sunt de tzshpe feluri si fac diverse chestii, fiind specializati pe o anumita activitate, la fel sunt si tehnicienii… este o intreaga ciorba de meserii, fiecare cu specificatiile ei, asezonata la o garnitura de domenii… o nebunie!

Inca nu le am ca lumea structurate in capsor, dar usor-usor fac eu ordine in toate si le pun cap la cap, mai am de studiat „summary of skills” pentru fiecare meserie, mai am de procesat multe CV-uri pana cand sa fie piece of cake si trebuie sa-mi fac curaj sa intervievez oameni. Si, cum exista un inceput pentru orice, azi am avut primul interviu. Alaturi de o colega, bineinteles. Aveam emotii, dar am trecut repede peste, a fost un dialog ok, am pus intrebari pertinente, m-am lamurit, nu este atat de complicat pe cat mi-am inchipuit. Si, ca sa fie din nou o nebunie, azi am mai participat la o intalnire cu un potential colaborator, o firma similara cu a noastra… si ziua s-a incheiat cu mine si o tanti care ne propunea niste servicii de promovare online si pe care am jumulit-o un pic. 😀

Am observat ca multi oameni habar n-au sa faca un CV, habar n-au ce sa spuna la un interviu, nu stiu sa-si detalieze activitatea profesionala, sau insista prea mult pe amanunte nerelevante. Nu mai zic de cei care nu scriu si nu vorbesc corect, ce aveam eu bazdaci din cauza asta, cred ca e doar inceputul, si-o sa ma crucesc de ce-o sa vad/aud. E super cand suna candidatul si spune „am trimis si eu un CV” (stiu ca sunt rea, dar de fiecare data cand aud asta imi vine sa raspund „asa… si?” )… fara sa spuna cum se numeste, ce meserie are, eventual cand a trimis CV-ul, detalii pentru gasirea in baza de date… greu, greu, dar cu sfaturi pentru toti din categoria asta, voi reveni intr-un alt post, cand o sa invat si mai multe si-o sa am un background serios de interviuri, ca sa am o baza de discutie.

Acum ca primul pas a fost facut, am mai multa incredere in mine! Si-mi place asta! Imi place ca am un job care-mi solicita creierul, care ma pune sa caut, sa ma informez, sa invat, sa simt ca ma dezvolt si evoluez. La inceput, dupa cateva zile m-am panicat, am avut o cadere… o mica stare de depresie, ca eu nu pot, ca e prea mult, ca nu e ceea ce mi-ar trebui, ca n-o sa invat niciodata atatea (bine, stau si prost cu rabdarea si-as vrea sa ard repede etape) dar am zis ca nu-mi va lua nimeni capul daca voi mai gresi, iar la interviuri nu eu ar trebui sa fiu cea emotionata. Si, cum seful ne da mana libera, sa venim cu idei, am ceva idei si-ar fi tare bine sa se concretizeze. Asa ca, de la disperare am trecut la incantare… sunt ocupata toata ziua, ma simt utila, imi place sa vorbesc cu oamenii, daca-i pot ajuta, cu atat mai bine… n-am timp sa mananc ca lumea si am mai dat ceva jos… sunt pe drumul cel bun! 😀

Asa ca am de gand sa aplic CPD (continuing professional development) si sa vedem ce-o iesi!

martie 2, 2011

Absenta motivata

In ultimul timp am fost certata ca n-am mai scris. Adevarul e ca niciodata n-am lasat blogul in paragina atata timp. Imi cer scuze celor care au batut la poarta moderarii si eu eram cu capra la raze. Celorlalti nu le cer scuze, pentru ca pe tarlaua mea cultiv cand am eu chef. Si cum seminte roditoare (subiecte) n-am prea avut, sau n-am avut sapa (timp) si semanatoare (chef), am amanat momentul.

Dar, ca sa nu cumva sa moara cineva de grija mea, va spun ca sunt in grafic, n-am murit, nu m-am depresat si nici n-am renuntat la scris si la alte ambitii. Deci alive and kickin’! Hard!

In timpul asta s-au intamplat ceva lucruri, mai frumoase, mai urate, mai surprinzatoare, mai, mai, mai… astfel ca viata in offline a fost mult mai picanta si interesanta decat in online. Am bifat cateva iesiri dragute, karaoke, quality time cu prieteni dragi, am bifat ceva filme, am avut parte de o surpriza placuta si neasteptata care ma tot face sa zambesc, am cunoscut oameni noi si haiosi, am bifat chiar si teatru.

In toata avalansa asta trebuia sa fie si un lucru mai putin placut. Si anume ca am ramas fara job. Din nou! Asa-mi trebuie daca ling acolo unde am scuipat! Adica m-am angajat la o firma care are legatura cu primul meu job, de unde am plecat pentru ca vroiam altceva. In fine… aveam o stima deosebita pentru patron si m-am bucurat sa colaboram. Numai ca mi-a facut o faza de n-am crezut ca vreodata mi se va intampla mie asa ceva: la doua zile dupa ziua mea, a zis sa ma pupe sa ma felicite… a vrut sa ma pupe altfel. Am reactionat urat, l-am pus la punct si de atunci ne-am evitat.  Sa ne intelegem: 70 de ani gen, casatorit… neinteresant ca se scalda in bani… bleah! Cand s-au terminat cele 3 luni, contractul pe perioada determinata mi-a spus pa. Era de asteptat, eram pregatita si nu mi-a parut rau. Dar cam de atunci detest majoritatea barbatilor. Evident ca exista si exceptii, si ma bucur ca una imi este aproape.

Astfel ca dupa o vacanta de 2 saptamani, am inceput un nou job, intr-un domeniu nou pentru mine, unde am o gramada de invatat. Cum am o experienta vasta a interviurilor, am decis sa trec de partea cealalta a baricadei, sa nu mai fiu eu candidatul, sa fiu intervievatorul. Sunt la partea cu invatatul intens, sunt exigenta cu mine, vreau sa ard repede etape, sunt agitata… drept urmare tot schimb stari. Incerc sa ma echilibrez din punctul asta de vedere… si chiar daca e nebunie pe termen scurt, pe termen lung cred ca am numai de castigat. Vom vedea pana la urma daca asta va ramane cariera mea sau nu.

Asa ca, dupa cum bine se observa, Ada face bine. In ciuda tuturor complicatiilor si a piedicilor, I will survive! 🙂

PS: Vineri seara se repeta nebunia de petrecere cu muzica anilor 80-90! Detalii aici! Abia astept!

februarie 10, 2011

Autodistructivi

Se spune mai in gluma, mai in serios ca „ce-si face omul cu mana lui se numeste… lucru manual”. La fel cum se mai spune ca raul pe care si-l face omul singur nici cel mai mare dusman nu reuseste. Si bineinteles, pentru ce este cea mai mare strofocare, si chin interior si scenarita? Pentru viata personala! Iar eu cum sunt Mama Dolores, am vazut si am auzit atatea… incat cred ca nu ma mai socheaza aproape nimic.

Si stau asa si ma intreb… de ce atunci cand suntem dezamagiti in dragoste avem tendinte autodistructive? Sunt convinsa ca macar o data-n viata, fiecare s-a gandit cum ar fi fost lumea fara persoana lui/ei, cei din jur daca ar fi fost schimbati sau la fel, cum ar fi sa pateasca ceva, cum ar fi sa faca vreun gest ca sa-l pedepseasca pe cel care a ranit… ganduri, chestii, scenarii… sau cel putin si-a baut mintile. De ce oare cand suferim ne pierdem uzul ratiunii si nu ne mai pasa de noi? Cum sa ne iubeasca altcineva daca noi incetam s-o facem?

Cand suferim, nu ne mai intereseaza alte aspecte ale vietii. Si nicio alta problema din lumea asta nu e atat de importanta ca propria durere. S-a dus naibii relatia… parca toate merg anapoda, e un cerc vicios. Nu mereu, nu neaparat, zic eu… si daca stii cum sa iesi din el si sa-ti gasesti un echilibru, se linistesc apele. Ca nu poti imediat, ca nu vrei, asta-i alta treaba. La chestii din astea cred ca fiecare avem o mica doza de masochism in noi, ne place sa ne complicam si sa ne agitam, chiar daca stim ca intr-un final vom ajunge tot la acelasi rezultat.

E foarte posibil ca intr-o zi persoana care-ti spunea ca esti totul pentru ea si nu poate trai fara tine, sa vina sa-ti spuna ca poate bine merci sa traiasca fara tine si ca nu mai reprezinti nimic. De cele mai multe ori cam asa se intampla. Sau nu-ti spune direct, te lasa sa intelegi, sau descoperi singur/a chestii pe care n-ai fi vrut sa le afli niciodata… Si atunci, in loc sa-i spui cuvinte care dor, sa-l/s-o dai naibii… stai si te agiti. De ce s-a intamplat asa, de ce eu, de ce mi se intampla toate numai mie, cu ce am gresit… aoleu, aoleu… Si dai rewind la toata relatia, si stai si analizezi, iti amintesti… si te apuca pandaliile… daca nu eram eu, oare cum ar fi fost, oare am insemnat ceva, ah, ce mi-ar palcea sa am un accident ceva sau sa mor dracu’, sa vada cum e, sa sufere… ca oricum la cat doare mai bine nu mai eram, oricum totul e terminat pentru mine!

De cate ori n-am auzit chestii de-astea, sa fiu eu sanatoasa! Dar, Doamne Dumnezeule, de la spus pana la facut e mare diferenta… totusi, numai cand aud ma ingrozesc! E cea mai proasta si mai gresita gandire! Asa te scufunzi in depresie si nu te mai pescuieste nici cel mai tare psiholog. Iar daca recurgi la vreun gest si-ti faci rau, e egoism pur… si cred ca nu trebuie sa stau sa insir acum repercursiunile asupra celor care raman in urma. Nu judec pe nimeni, dar prefer sa nu stiu despre si sa nu am de-a face cu cazuri si situatii de-astea. Pentru ca eu consider ca nimeni si nimic pe lumea asta nu merita sa faci asa ceva! Tu esti cel mai de pret bun pe care-l ai, iar viata ta e cel mai de pret dar… nu-ti bate joc!

Toata lumea boceste si sufera dupa o relatie in care s-a implicat. Si eu mi-am baut mintile si mi-a fost rau a doua zi si mi-am revenit, si eu am plans zile intregi ca sunt cea mai ghinionista ever… poate mi-au trecut si mie ganduri rebele prin minte, dar ma iubesc prea mult sa-mi fac rau! Si, cu ce m-am ales? Cu experienta si invatamintele… ca statuie inca n-am. Si nici nu sunt sigura c-o s-ajung in Rai (inca sunt prea toanta).

Si femeile si barbatii sufera, poate, la fel de mult, dar se exprima diferit. Femeile bocesc de zici ca se termina lumea, universul se naruie, li s-a terminat viata… intens, se plang, depresii, nebunii… apoi, dupa ce se termina lacrimile (asa-mi place sa spun) se cam spala si durerea si isi revin, trec peste, merg mai departe. Barbatii inschimb, cand sufera, tin in ei, stau morocanosi, refuza comunicarea, rabufnind din cand in cand, tocmai de-aia la ei dureaza mai mult sa-si revina dupa o despartire. Poate de aici e si impresia gresita ca barbatii sufera mai mult decat femeile… cred ca sufera egal (asta bineinteles, daca le-a pasat).

Asa ca… dupa ce ca viata asta e scurta si oricum te loveste cand nu te astepti, de ce sa ne facem si noi un rau in plus? Nu mai bine mergem pe principiul „go with the flow”, bucura-te de ce ai, carpe diem etc. si vedem ce ne aduce nou si frumos fiecare zi?! Ba daaaaaaaaaa! Asa ca pentru voi, astia depresivii, lasati naibii prostiile si iesiti in lume zambind, o sa va fie mult mai bine! 🙂

ianuarie 19, 2011

Noaptea

Noaptea naste monstri… noaptea pentru unii este odihna, repaos si refacere… pentru altii este chin… este timpul static in care se aduna toate gandurile… si te coplesesc… cascada sentimentelor te inunda, se amesteca toate si creeaza panica, dezamagire, speranta, furie, neputinta, frustrare… Noaptea favorizeaza gandurile negre, ideile ciudate si impulsurile necontrolate… Somnul ori intarzie sa apara, dand ocazia sa gandesti din ce in ce mai mult la ce te afecteaza si in suflet se naste o furtuna launtrica ce sfasie tot in cale si lasa pustiu… ori vine mult prea repede din cauza oboselii si atunci visele devin torturi… Si tot noaptea obscuritatea se trezeste la viata… intunecimea sufletului prinde aripi si acapareaza tot ce e bun si transforma in rau… umbrele trecutului insista sa revina in prezent… rezultatul… mai rece, mai multa dezamagire, mai multa frustrare si indignare asupra a tot si a toate… Dorinta cea mai mare devine ca noaptea sa nu mai arate ca un demon de devoreaza sufletul… ca noaptea sa fie doar liniste… speranta si vointa exista… usor se va naste o lumina in labirintul incurcat al sentimentelor… si noaptea… va fi doar liniste…

noiembrie 24, 2010

Viata agitata

In ultimul timp, daca m-am ocupat mai mult de One Night Dress, n-am prea avut timp sa scriu pe aici, dar e un intreg iures in viata mea. Am mai fost la interviuri, am mai primit raspunsuri, am refuzat si eu la randul meu… si acum am un nou job. Nu dau detalii, ca e inca devreme sa ma pronunt, dar e de bine, cel putin pana acum. Desi simt ca nu voi face purici multi aici, vedem. Am cam socat pe unii care nu isi inchipuiau ca voi gasi atat de repede… job gasesti, trebuie doar sa cauti bine si sa vrei! Ideea e ca vreau ceva mult mai liber, mai pe sufletul meu, mai flexibil etc. Never give up, cum zice francezul!

Si a trecut si ziua cea mare, adica ziua mea. Per total a fost frumos, dar nu cel mai frumos. Adica daca anul trecut eram de-a dreptul extaziata de cum a fost ziua mea 3 zile, anul asta a fost mai light. Mi s-a umplut wall-ul pe Facebook de urari, telefonul a sunat ca la gara, mesajele au curs… Sarumana multumesc tuturor celor care s-au gandit la mine, asta iti da un sentiment placut. Seara am fost la un restaurant si apoi m-am clubarit. Am primit cadouri frumoase, am revazut oameni dragi, m-am zbantuit, dar n-am reusit sa ma ametesc nici macar un pic. Ceea ce e bine, ca am fost foarte constienta de ce se intampla in jur. Totusi, ciudat… Murphy mi-a fost din nou alaturi, mi s-a blocat cardul de ING, de fapt le cazuse sistemul, am avut banii numarati (la fel a patit si Simona in vara), una din cele 3 verisoare nu s-a simtit bine si n-a mai venit cu noi, Simo nici ea nu s-a simtit bine… eh, se mai intampla! Daca nu ma scotea din pepeni atitudinea cuiva, era si mai bine!

Dar imi scot parleala, la anul nu ma mai petrec deloc si peste 2 ani, ca tot cica vine sfarsitul lumii, macar sa ne gaseasca bucurandu-ne de viata: va fi o petrecere mare cu prieteni si verii de toate gradele si voi face bal mascat. Pam-pam!

Zilele ce-au urmat au fost la fel, aglomerate, cu jobul, vazut cu prieteni, ganduri (mama lor de ganduri, ca-s prea multe), suparare mare, dar nu pot sa vorbesc despre asta, mai aduna o rochie, mai vorbeste cu gagicile… pare putin, dar tot fac strategii despre cum sa dezvolt frumos proiectul asta, ma gandesc pe ce drum vreau s-o apuc, care-mi sunt posibilitatile si optiunile pentru a-mi indeplini visele si ambitiile… eheeeeeeee! Mai am de vazut 3 bebei, nu stiu daca voi reusi sa-i vad saptamana asta, mai am sedinta foto pentru rochii, trebuie sa vad cum organizez iesirile cu prietenii, ca am promis multora ca ne vedem la ochi… ai, ai, ai! Deci timp pentru blog mai din 2 in 2 asa… chiar acum ma pregatesc sa fug, ne vedem la Silver Church, la concertul lui Smiley!

PS1: La multi ani, Lorena!

PS2: De la ziua mea:

noiembrie 2, 2010

Ce fai maci?

Mut fuste ar fi fost clasicul raspuns. Ei bine, da’ ce nu fac?!

Stiu ca iar ma plang ca timpul zboara, dar asa e. Am avut 3 zile libere intre joburi si am fost mai plecata si mai ocupata decat in restul timpului cat lucram, halal timp liber. Dar daca ma intrebati ce-am facut concret, raspunsul e vag. Vineri a fost ziua mamei si am dus-o la un salon la un tratament cosmetic surpriza, s-a declarat incantata. Sambata am fost la Luiza, i-am mangaiat burtica, m-am jucat cu Sonia, care a inceput sa vorbeasca si e o dulce, mor dupa ea… abia-l astept pe fratiorul ei… si apoi mi-am mai vizitat niste prieteni. Duminica am fost la Muzeul Satului si in Herastrau intr-o plimbare foarte placuta si relaxanta. Miercuri si joi e blank…

„Distractia” a inceput de ieri. Ieri am inceput noul job la unul din distribuitorii nostri. Si nu-mi place… neam! Oamenii, stilul neaos romanesc de-a face lucrurile, periuta si pupincurismul, atmosfera de teroare si frica impusa si creata artificial… e groaznic! Cu prima ocazie cum prind, am plecat fara sa ma uit inapoi.!Dar si alte aspecte, poate la fel sau mai putin importante m-au facut sa imi pun semne de intrebare si sa ma duc cu inima indoita: faptul ca mi-au spus ca imi vor trece pe cartea de munca jumatate din salariu si, desi Luiza m-a lamurit ce si cum, nu-mi convine, ca ma dezavantajeaza, iar in astea doua zile, nimeni nu mi-a cerut si mie vreun act, o carte de munca, nu m-a solicitat sa semnez un contract de munca, fie el si pe perioada de proba, pe perioada determinata… nada de nada! Poate sunt eu nebuna, poate exagerez, dar conteaza mult sa te simti bine la locul de munca si sa nu te duci cu scarba… ca, vorba ceea, mai mult de jumatate din viata acolo ti-o petreci. Si nu-mi placeeeeeeeeeee! Azi noapte am visat numai teroare, ca mi-e aiurea, ca fac greseli, ca sunt inchisa intr-un spatiu unde nu mi se permite dezvoltarea… brrrrrrrrr, groaznic!

Imi caut in continuare job, nu renunt. Asta e doar ceva temporar, pana gasesc ceva mai bun. Sper doar sa nu fie teapa si sa ma aleg cu praful de pe toba dupa o luna. Se pare ca se practica chestia asta… Pffffffffff… io de un’ sa stiu, daca am lucrat la multinationale? Or fi aia mai robotei asa, dar macar sunt corecti, ai multe de invatat si au o disciplina. Daca as munci pentru mine, nu pentru altul, mi-as trece pe cartea de munca salariul minim, ca stiu pe ce ma bazez… dar asa, nu-mi convine! Si punct!

Si maine o mai bag si pe Bubu in service si o sa stau fara ea vreo doua saptamani… oh joy! Iar maine presimt eu ca ma vor suna de la vechiul job ca nu se descurca… muhahahahaha!

Dar viata merge inainte si TOTUL VA FI pana la urma ASA CUM VREAU EU! 🙂