Zborul timpului

Desi am senzatia in unele zile ca timpul se taraste, el de fapt trece in zbor.

Am realizat ca a debutat sezonul scorpiilor. Drept urmare, si eu am facut 2 ani de blog, de ganduri scrise in posturi, de povesti, amintiri, nebunii adunate aici… mi-e foarte drag locsorul asta si nu voi renunta la scris, chiar daca in ultimul timp am cam lalait-o si-am scris rar. La multi ani, „copilutul” meu!

Am rezonat in weekend la o propunere a unor prieteni de-a merge la munte. A fost foarte relaxant, deconectant, distractiv si obositor… dar mi-am incarcat bateriile. Inainte de asta fusesem plecata de dimineata cu treaba si lenevisem, amanand curatenia. Cand am aflat ca plec la munte, m-am miscat cu asa talent, de in 2 ore lucea tot (mai putin vasele din chiuveta)! 😆 Ca de obicei, cand mergi cu oameni hazosi, ai parte de mult haz si, pe langa faptul ca am facut o mica drumetie pana la Diham si inapoi, ne-am hlizit tare, am facut poze, am respirat aer curat, ne-am delectat cu bunatati… foarte frumos weekend!

Acum stau si inca nu realizez ca maine va fi ultima mea zi de munca… sunt usurata, ca stiu ca vor veni niste zile de odihna si treburi administrative, dar si un pic stresata de ce voi face in continuare. Dar, daca toate merg asa cum le-am planuit, s-ar putea sa fie de bine.

Deci n-am renuntat la blog, nici n-am de gand, a fost o perioada mai aglomerata si fara timp… incerc sa ma revansez. N-am uitat ca trebuie sa pun poze din Israel, am pus ceva pe FB, dar nu sunt f relevante. Pana atunci, pun cateva din weekend-ul asta la munte. Enjoy! 🙂

2 in 3 zile…

Cate belele, toate-n curu’ meu! Scuzati pentru indecentul cuvant belele! 😀

Am avut un weekend cu peripetii si a mai urmat. Duminica seara cand mergeam spre o mica petrecere cu ocazia zilei celor doi frati gemeni „ai mei”, ca dintr-a 6-a numai „Ada sor-mea” sunt… se intampla beleaua. Mai eram si cu Miha, o colega de-a noastra si mergeam spre Fundeni (urata zona!) la locul dezmatului.

Si ca o fata draguta ce ma aflu, vazandu-l pe un nene cu avariile si luminile albe dand cu spatele sa parcheze lateral, opresc sa-l las pe om sa termine manevra. E un obicei de-al meu sa tin piciorul pe frana la semafor si in general cand sunt oprita in trafic. Si ridic ochii in retrovizoare. Vad o masina neagra apropiindu-se ca bolidul. Cred ca a vrut sa treaca pe banda a treia, dar n-avea cum ca venea tare un jeep… asa ca m-a luat pe mine pe partea stanga spate si m-a impins in omul ala care parca. Drept urmare Bubu a suferit ceva: bara spate stanga zgariata, aripa idem, plus indoita, portiera zgariata, prag infundat, plus cauciucul ciupit si janta indoita un pic… si cu partea dreapta, cea cu care l-am lovit pe cel care parca, aripa dreapta si portiera zgariate. Bubu a mea sandwich facuta… am innebunit de nervi! Asta lasand la o parte ca m-am speriat de nu se poate, pentru ca atunci cand am auzit lovitura si m-am trezit prinsa la mijloc, am avut senzatia ca masina se face pachet si ma va strivi.

La volan o pisi blonda, cam tarancuta asa, cu izbitul dupa ea. Ala, cu gura mare, ca ce-am facut, ca i-am nenorocit, ca am pus frana prea tarziu ca, ca, ca… Asta de l-am lovit e avocat si a inceput sa le spuna sa se potoleasca daca nu vor sa aiba probleme si mai mari. Scandalagiul o fi crezut ca daca tipa la mine ma intimideaza, da’ nu stia cu cine are de-a face, ca mi-am scos ghearele instant. Si l-am linistit spunandu-i ca poate sa se si tavaleasca, tot ei sunt vinovati, ala care loveste din spate e vinovat, ca ne vedem a doua zi la politie.

Si ne-am vazut. Dar au venit fara masina, ca era netransportabila. Bineinteles ca au trebuit sa faca rost de platforma s-o aduca. I-am facut masina praf… i s-a rupt axul de la roata, roata sparta, aripa bulita… Asta a mai durat vreo 2 ore. Cand am obtinut actele de la politie, am mers la vestitul Euroins sa deschid dosarul. Seara am ajuns rupta acasa. Dar n-am avut liniste. Mihai, unul din gemenii sarbatoriti, si nu numai el, m-au certat ca trebuia sa fac pe CASCO cu regresie pe RCA-ul vinovatei…. Bine, bine, fac asa, merg maine la service, vad ce si cum si ma duc sa retrag dosarul si sa-l deschid la Allianz, unde am CASCO.

Asa ca marti dimineata, pe ploaia aia nenorocita mergeam in coloana de masini spre service. Ca sa fie treaba treaba, s-a intamplat intamplarea: in coloana s-a pus frana, am pus frana, da’ ala din spate a uitat sa puna frana si… poc! Eu poc in al din fata, ala din fata poc in urmatorul. Here we go again! Futu-i! Acum Bubu era facuta pe toate partile. In fata masca de plastic sparta, capota usor indoita, numarul idem si suportul de numar spart, iar in spate bara zgariata si suportul de numar. Asa am ajuns la service. Noroc cu Mihai ca mi-a recomandat un tip super de acolo, l-am avut consilier toata ziulica.

Astfel ca m-am dus la Euroins si mi-am retras dosarul, l-am deschis la Allianz. Apoi m-am dus la politie pentru proaspatul accident. Cand sunt mai mult de doua masini implicate, nu merge intelegerea amiabila, trebuie mers la politie. Si cum mor de dragul birocratiei si-al politistilor, am mers sa-i revad. Si ei se apre ca mor de dragul meu, desteptul de politist n-a scris pe procesul verbal ca aveam alcoolemie 0, si era ceva necesar pentru asigurarea asta cu regresie pe RCA. M-am dus inapoi, nea caisa iesise din tura, mai merg maine o data, daca o fi amabil sa-mi scrie. Nu de alta, da’ tipa unu’ pe acolo ca normal ca n-aveam alcoolemie, ca altfel imi luau permisul… chichite birocratice nebune.

Asa ca am doua dosare de dauna deschise, Bubu e facuta pe toate partile, ca sa stiu o treaba, sper sa fie bine. Numai eu puteam sa reusesc performanta de 2 (doua) accidente in 3 (trei) zile. Daca ar fi fost vina mea, as fi zis ca-s batuta-n cap si nu-s in stare de plasticul roz pe care-l detin, dar asa… uof! Nu vreti sa stiti misto-urile de la service si asigurari… cu prinsul la mijloc! 😆

O sa mai am ceva de alergat pentru Bubu, dar macar saraca o bag la terapie intensiva, si va iesi ca noua, chiar daca nu e prea tare avariata si circul cu ea fara probleme. Bubu ruleaza si e rezistenta, de-aia o iubex eu tare-tare! Deci atentie la cascatii din trafic, ca le curge scuipat din gura si fac ravagii!

Jobless

Cine a zis ca ziua de marti e norocoasa pentru scorpioni, sa se mai gandeasca! Nu cred ca voi uita prea curand ziua de ieri, 28 septembrie 2010!

Luni am aflat de la sefu’ ca vom avea vizita a doua zi, pe sefa din Bulgaria, un nene din Cehia si tanti de la HR pe Europa, s-au facut schimbari si vin sa ne anunte, e o intalnire de business ca toate celelalte. Mi s-a parut mie un pic dubios ca vin doar pentru atat, de obicei se anunta pe mail cine vine, cine pleaca, ce se schimba etc, dar am zis sa nu fiu paranoia. Marti au venit, ne-au prezentat un ppt cu niste situatii sa ne scoata ochii, ne-au spus ca s-a hotarat la nivel global ca se unesc doua regiuni, deci vor disparea posturi, iar noi suntem foarte costisitori (in conditiile in care targetul de vanzari a fost depasit cu 30%). Apoi ne-au luat la discutii separate. Imi crescuse tensiunea, imi bubuia inima, ma simteam foarte nelinistita. Totusi, am zis sa nu fiu nebuna si sa nu-mi imaginez lucruri care nu sunt.

Cand am ajuns in fata lor si mi-au povestit mi s-au muiat picioarele. Culmea, eram atat de calma, senina si zambitoare incat nu ma recunosteam. Ideea e ca se va inchide reprezentanta, iar noi trebuie sa ne cautam si sa ne gasim (sau nu) job. Sincer nu ma asteptam. Cred ca inca sunt in stare de soc…

Imi pare rau ca s-a intamplat asa, imi pare rau ca sunt printre cei sacrificati, imi pare rau ca legea nu e mai binevoitoare cu numarul de salarii compensatorii… imi pare rau de sefii mei, ca n-o sa mai gasesc eu asa sefi (cred ca si daca eram propriul meu sef nu eram asa de ingaduitoare cu mine), de colegi, de tot. 26 octombrie va fi ultima zi de munca. La naiba, fix cu o zi inainte de plecarea la training-ul in Germania!!! 😥 Care se duse pe apa sambetei! Mai naspa e ca-mi luasem bilet la concertul Linkin Park de pe 27 de la Koln. Ma oftic, ma oftic, ma oftic!!!

Deci da, aseara mi-am updatat CV-ul si am inceput sa trimit. Multumesc anticipat tuturor celor care ma sustin, mi-au cerut CV-ul si incearca sa ma ajute! Sunt foarte optimista, oricum, nici nu ma gandesc ca nu-mi voi gasi job! Iar faptul ca am demarat in paralel un proiect, voi povesti despre el in maximum doua saptamani, personal… poate a fost un semn. Din facultate am plecat cu ideea ca trebuie sa muncesc pentru mine, nu pentru altul, asa ca m-am gandit ca ar fi cazul sa ma apuc. Asta in timp ce voi aplica pentru joburi si ma voi duce la interviuri. Si mi s-a spus sa vin la munca si sa-mi fac treaba bine, desi gandul meu o sa fie aiurea, la cum rezolv situatia. Ah, asa-mi venea sa-i zic tanticii aleia de la HR… no shit, and I’m stupid, I don’t know how to do my job and I need instructions! Da’ am fost atat de zen, nu stiu cum am reusit, am fost extrem de amabila, zambitoare si draguta, desi ma lovise trenul, vorba ceea. Oricum, tot raul spre bine si nimic nu e intamplator!

Deci, pana ma va chema si pe mine cineva la un interviu, ar fi bine sa spun ce stiu sa fac, nu?! Am absolvit marketing, sunt mama organizarii (a se vedea gunoierelile si alte adunari), sunt responsabila si imi asum greselile si realizarile, am o memorie de elefant, nu uit nimic, pun suflet in ceea ce fac, stiu sa ma comport in situatii limita, ma descurc sa rezolv probleme de comunicare, incalceli de acte si toata gama asta, sunt creativa, plina de idei si ma duce capul, trebuie doar sa aiba cineva incredere in mine. Am nevoie de responsabilitati, program incarcat si activitate. Imi place la nebunie sa cant, deci cu placere angajati-ma sa cant la evenimente, cant bine si ieftin, va cant si va incant cu repertoriu national si international de mai multe genuri. Iubesc copiii si in special bebeii, am si experienta, deci sunt buna si de baby sitter. Pe langa asta, sunt dispusa sa invat lucruri noi!

Oricum, cine a citit macar printre picaturi blogul asta, stie ca sunt o persoana pe care te poti baza, ca sunt de cuvant si stiu sa fiu om. In general tratez oamenii asa cum mi-ar placea mie sa fiu tratata si, daca sunt motivata, sunt the best person to work with!

As ruga foarte tare haterii sa se abtina, mistocarii la fel, bocitoarele idem!!! N-am nevoie de mila, am nevoie de o recomandare eventual. Nu cer nimic moca, sunt dispusa sa muncesc din greu. Nu pot sta acasa pe banii vreunui fat-frumos ca nu am fost crescuta in spiritul asta, deci trebuie sa fiu activa. Deci, daca auziti ceva de vreun job, va rog sa ma anuntati, de la sfarsitul lui octombrie sunt libera de contract. Multumesc!

Ametita rau

De obicei sunt organizata si am memorie buna, dar cateodata se intampla s-o comit intr-un mod colosal. Cam asa a fost ieri, iar Murphy s-a amuzat copios.

Deeeeeeeci, cum eu sunt mama planurilor si a organizarii, m-am gandit ca imi pot lua o mica pauza de la job, intre niste ore mai lancezitoare si sa profit de faptul ca am mai tot aproape si sa impusc niste iepuri. Adica sa ma duc sa bag benzina, apoi sa duc masina la spalat si intre timp sa-mi fac si o mica aprovizionare de la Kaufland. Zis si facut! Ajung la benzinarie, bag benzina si apoi scot portofelul sa ma duc sa platesc. Cu cardul, ofcors! Si… surprizaaaaaaaaaa! 😯 Exact cardul ALA nu era in portofel, in rest aveam toate plasticele din lume! Ce ma fac, ca ma fac?! Basca, ramasesem in pom si cu telefonul! Oh, yeah! Ma si vedeam incatusata…

Si merg si le explic oamenilor ca mi-am uitat cardul acasa, dar ca merg pana la birou sa iau bani si ma intorc in 10 minute. Nenea de la casa m-a privit suspicios, mi-a cerut buletinul si m-a mai intrebat de vreo cateva ori daca ma intorc. Am ajuns la birou, m-a salvat contabilul, am fugit inapoi si-am platit.

In rest, s-au dus planurile mele! Si acum panica… si acum frustrare… unde e cardul?! Ada, adu-ti aminte ce ai facut cu el, cand l-ai folosit ultima data? Eu nu prea pierd chestii de-astea, deci ori e pus bine, ori e ratacit si-l gasesc cine stie cand, ori mi l-a furat cineva. Si stau si ma gandesc… evrika, e in geanta aia gri! Si asa a fost! A nu se face asa!!!

Pe langa toate astea, caldura imi da „fiori”. Prin aerul ala conditionat, mama lui! Ieri, cu agitatia si du-te vino-ul ala… am tot iesit afara, am intrat in cladire. La mine in birou e o temperatura ok, dau drumul la aere in alte incaperi si las usile deschise, ajunge si la mine, dar nu ma vajaie de cap. Cand ies din birou, pe hol, e brusc innabusitor. Merg spre receptie si e din nou racoare, spre cam frig pentru gusturile mele. Cand ies afara, ma paleste din toate partile caldura… care e a naibii de umeda, spre deosebire de alti ani (cam asa era in State acum 10 ani cand am fost). Iar trecerea asta brusca mi-a afectat ieri capatana, mi-am simtit deranjate toate sinusurile, le-am simtit ca exista si ca-mi bat in teava. cica le-am sensibilizat si de la faptul ca mai plec vara cu parul ud pe afara, asa zice mama… bine, incerc sa fiu cuminte! 😀 Desi nu prea cred ca o sa-mi reuseasca figura. 😛

Totusi, voi sa nu faceti ca mine si, cand plecati de acasa, sa aveti parul uscat, bani cash si toate cardurile, plus baterie la telefon!!!

Diverse… despre relatii

Dupa cum mi-am mai expus pe aici nebuniile, frustrarile, principiile si alte idei crete, mi-am asumat rosiile si ouale aruncate (omleta a iesit buna)… am de gand sa continui asa! Si, cum am mai observat una-alta in jurul meu, am de gand sa vorbesc in acest articol despre relatii.

O relatie implica doi oameni, da?! Care sunt egali, au ales sa fie impreuna, se respecta, comunica si le face placere sa fie unul in compania celulalt. Zic bine? Ok! Pai si atunci de ce-mi aud mie urechile numai faze aiurea, prostesti, copilaresti, orgolii nemasurate, stres, nervi etc. ??? Crizati exista si de-o parte si de alta, nu mi-e rusine cu niciunii! Dar nu-i inteleg! Ok, inteleg ca unul e mai puternic si unul mai slab, ca rolurile astea se mai schimba, ca lucrurile se compenseaza in general… dar asta de ce trebuie dusa la extrem? De ce unul comanda si celelalt executa? Unde e respectul, unde e iubirea, unde e placerea, unde sunt fluturasii din stomac atunci cand esti cu persoana respectiva?

Da, de acord, iubirea se duce in timp, nu vine cu timpul, dar, daca la inceput nu e de vis si ceva scartaie, de ce se continua, de ce nu se taie raul din radacina? Poate din lasitate sau poate sunt multi alti factori mai palpabili (materiali) pe care eu, din lumea mea roz, nu-i percep ca atare si nu le dau atentie. Totusi, vreau sa cred ca nu am luat-o razna si ca mai sunt oameni normali la cap din punctul asta de vedere.

S-o luam usor si treptat: omul e o fiinta sociala, are nevoie de comunicare ca de aer, asta-l ajuta sa isi deschida mintea, sufletul, ochii, sa treaca peste propriile obstacole si sa se exprime. Boooooon! Ei bine, atunci cand omul asta da peste ceea ce crede ca este/va fi jumatatea lui, de ce nu mai poate face asta? De ce „VEZI CA” devine „POT SA”? De ce ne temem? De singuratate? Poate… dar poate-i mai bine decat cu stresul pe cap!

Fiind o chestie reciproca, o relatie trebuie sa fie ceva frumos, sa fie placere, nu obligatie… ai langa tine un egal, un om drag… nu ti-ai cumparat un obiect de care poti dispune dupa bunul plac! Omul ala are si el suflet, ratiune, vointa si probabil asta te-a atras la el… de ce-ai vrea sa-l schimbi, sa-l transformi in ceea ce nu e, ca mai apoi nemultumitul sa fii tot tu?! N-ar fi mai frumos sa tratezi persoana de langa tine asa cum ti-ar placea tie sa fii tratat? Sa aiba libertate de decizie si momentele petrecute impreuna sa fie mai frumoase?!

Stilul de frati siamezi ma dispera. Poate e ok pentru o perioada, dar dupa aia te plictisesti. Asa e omul, e ca un copil care, daca s-a jucat prea mult cu o jucarie, o gaseste neinteresanta si, cand vede alta, se da cu fundul de pamant urland c-o vrea. Asta se aplica si aici. Daca e totul prea brusc, prea pe tava, prea, prea, prea… se duce naibii tot! De ce sa-l chinui la un film lacrimogen daca el si-a exprimat dorinta sa iasa cu baietii la o bere? Foarte bine, ai timp pentru tine, poti face mani-pedi, iti poti face beuty session-ul fara sa ai stresul ca poate intra peste tine in baie cand te epilezi, de exemplu. El chiar nu trebuie sa vada toate etapele transformarii tale din ratusca cea urata in lebada, el trebuie sa vada rezultatul final! Da, e ok sa te vada cum iti tragi o periuta de rimel peste ochi, cum te dai cu gloss/ruj (n-am inteles niciodata de ce chestia asta le starneste fantezii unora), dar nu-i cazul sa-l sperii cu masca ta de fata verde sau cu alte „instrumente de tortura”.

Stiu ca poate suna cliseistic dar increderea, comunicarea si respectul sunt celelalte elemente importante intr-o relatie, pe langa chimia de rigoare, pentru ca, repet, reactia chimica (ca la scoala) are o anumita durata de timp, ce rezulta dupa conteaza!

Cum ar fi  sa te faca sa te simti aiurea pentru ca trebuie sa pleci intr-o delegatie? Si sa-ti dea idei cum sa-i vrajesti pe cei de la munca astfel incat sa-l/o iei cu tine? Naspa! Si cand refuzi, sa-ti spuna ca nu-ti pasa si ca nu vrei?! Sau daca e foarte clar ca la petrecerea firmei se merge fara jumatati, sa faca scandal, sa-ti spuna ca nu pleci singur/a. Aplicabil si la reuniune de clasa, la intalniri cu prieteni vechi etc. La fel, ii detest pe cei care vor cu orice pret sa domine. Sunt multi barbati care-si iau langa ei femei fara personalitate, care sa-i divinizeze si ei sa se simta buricul pamantului (si revenim la relatia stapan-sclav de care pomeneam mai devreme), si sunt femei care-si iau catelusi. Nu, nu, nu, asa nu!!! Ah, pai cand am vazut-o pe fata aia cu noi la masa ca zicea ca e foarte obosita si-ar bea un Red Bull, si al ei izbit a facut din cap semn ca nu, ea „hai, te rog”… mi-a crescut tensiunea instant! (faza vazuta anul trecut)

Asa ca, de-asta zic, daca fluturasii se pierd in timp, nu trebuie sa se piarda respectul, consideratia si zambetul, multumirea ca ai langa tine un om de calitate si aprecierea acestui lucru. Probabil de-aia imi zicea mama inca din adolescenta ca, daca prietenul ma lasa in casa in weekend si nu iesim, e ceva in neregula. Hmmm… chestie verificata! Si inca o chestie verificata pe majoritatea cuplurilor din jur… daca trec 3 ani de relatie si nu se trece la next level (logodna, casatorie, mutat impreuna, copil… whatever, intr-o ordine aleatorie), e pierdere de timp, boala lunga, moarte sigura… neeeeeeeext! Intr-adevar trecerea la next level nu-ti garanteaza fericirea sau viata sentimentala tihnita, dar e o schimbare, e o alta asumare de responsabilitati, pe limba mea, alta mancare de peste.

Chiar nu ma intereseaza daca ma va boscorodi lumea, chiar nu ma intereseaza ca probabil par un pic misogina, dar, de cele mai multe ori, stresul psihic il provoaca femeile intr-o relatie… pentru ca, na, femeia face si desface… de-aia trebuie sa gandim ca barbatii pentru a ne fi bine! Scenarita trebuie omorata din fasa si… cum spunea un clasic in viata, am notat si-am bagat la cap chestia asta 😉 … femeile nu trebuiesc intelese, ele trebuiesc iubite, barbatii trebuiesc intelesi!

Deci… pe langa potriveala/chimie/atractie si cum s-o mai numi… comunicare, rabdare, intelegere si respect! Am zis!

Cumpar somn

Am inregistrat in ultimul timp niste restante la somn, de nu se poate, vara asta s-ar putea sa-mi depasesc recordurile anterioare, dar nici ca-mi pare rau!

Am inceput reducerea orelor de somn de miercuri, de cand cu Sampon. Joi, dupa 3 ore de somn, am fost zombie la birou si am fugit direct acasa, am sarit peste sala de joi. (Da, m-am apucat de sala si ma simt excelent, mult mai vioaie, dar si mai sexoasa.) Am dormit doua ore si apoi a sunat telefonul. Era prietena mea care a plecat in State sa nasca, era ultima ei seara aici si am facut o mica reuniune. Mai e cazul sa spun ca iar am ajuns tarziu acasa? 😀 Pe la 2 asa… Vineri birou, sala si apoi acasa. Nu mai eram buna de nimic.

Bineinteles ca somnul a fugit si m-am culcat pe la 1 noaptea. Mi-am impus sa nu ies, ca sa ma odihnesc. Da’ de unde? La ora 7 sambata dimineata eram in picioare. Inexplicabil si enervant! Ziua mi-am petrecut-o la mosie, pe sezlong, in lac si-n cires iar seara m-am clubarit.

A fost foarte, foarte cald, dar m-am distrat… n-avea rost sa stau in casa, ca oricum n-aveam somn. Si… s-a dus naibii „mandria” mea ca la mine nu vine niciunul in club sa ma abordeze, ca functioneaza perfect privirea aia „nu te uita, nu te apropia, nu-mi vorbi”! Da, ca sa vezi… a venit unu’ la mine, m-a masurat din cap pana-n picioare, „Singura?”… la care eu „Nu” si m-am intors cu spatele boscorodind… „bai nene, nu putea sa fie vreunul dragut, normal, trebuia sa fie unul libidinos, de sa nu-l suport nici in fata ochilor! Damn, nu mai functioneaza atitudinea mea inabordabila!” 😆 . S-a facut misto de mine ca n-am dat raspunsul corect, ca trebuia sa zic „da, dar nu pentru tine” sau „da, si intentionez sa raman asa”. 😆 

Pe la 6:30 ma bagam in pat sa mai prind cateva ore de somn, pana sa ma duc sa pescuiesc verisoara sa mergem din nou la bronzat. Cu inca 3 ore de somn… am lenevit la soare, ne-am intalnit si cu niste prieteni de familie, ne-am hlizit, am inotat, am mai chinuit un cires apoi am plecat la prietenii nostri la curte sa jucam carti. Aseara am invatat Rentz, sau cred ca am invatat. Am ras de-am ramas fara aer, ne-am adus aminte de drumetiile din copilarie, am povestit, am pus tara la cale si iar am ajuns acasa azi-noapte pe la 2 si ceva… deci am dormit iar doar 4 ore. 😀 Am auzit o explicatie plastica geniala privind efectele vasectomiei, „supa ta nu mai are taitei”!!! 😆 (ce minti murdare, dom’le!) 😆

Restantele ar cam trebui cumva recuperate, habar nu stiu cum, sper sa reusesc, deocamdata sunt ok, doar trebuie sa nu ma streseze prea mult cineva. Altfel sunt mistretul neprietenos! Deci, cum spuneam, cumpar niste ore de somn, impreuna cu instructiunile de administrare! Desi asa cred ca in toata perioada rece cand am hibernat mi-am facut rezerve… deci acum n-am decat sa le folosesc, am de unde! Timpul trece parca mult mai repede vara si daca dorm, parca n-am suficient sa fac tot ce mi-as dori… Tocmai de-asta, mobilizarea, organizare minutioasa si savurare a momentelor frumoase ce se pot transforma in amintiri placute! 🙂

Sa vina weekend-ul!

Sa fie cald, sa ma pot duce pe malul lacului, sa stau la plaja, sa citesc o carte buna si sa ma relaxez! 😀

Saptamana asta a fost una ciudata. Luni am fost suparata rau… mi-a trecut, am certat o parte din ei, mai am doi, si nu vor scapa! Marti am avut cea mai ingrozitoare zi din ultimul timp, toate mi-au iesit pe dos. Sunt dezamagita de Vodafone, cand ploua, semnalul pleaca pe campii. M-am sunat cu unchi-miu incontinuu niste ore bune, ca trebuia sa ne intalnim, el cand ma suna ii aparea ca-i resping apelul, iar eu cand sunam imi spunea ca abonatul nu poate fi contactat. Grrrrrr! Miercuri a fost o zi tare aglomerata. Incep sa ma calce pe bataturi principiile pliznotesti, m-am lovit de ele si ieri. Fiind criza, avem si noi mici probleme ca n-avem marfa pe stoc si, ca sa multumim clientii, facem tot felul de jonglerii  si inlocuiri cu ce avem si normal ca iese balamuc si e stresant.

De ieri parca au inceput sa se mai aseze lucrurile, am reusit sa fac cam tot ce-mi planificasem. Dar lipsa curentului aseara mi-a intrerupt curatenia la jumatate, asa ca m-am suparat si-am iesit la un cico. Azi mai am restul, beauty session si apoi… sa vina weeeeeekeeeeeeend-uuuuuuul!!!

Azi e ziua fiicei mele, Crocoditza, am urat-o pe toate partile, ii mai urez si aici sa fie sanatoasa si fericita! Laaaaaaa muuuuuuuuulti aaaaaaaaaaaaaani!!! Maine seara sarbatorim ziua Simonei, sper sa-i placa ce i-am luat. Si in rest, leneveala pe sezlong la soare. Mai un cocotat in cires, mai un capitol citit, mai o gluma, mai un mic, si uite asa se va petrece weekend-ul. Abia astept sa capat o culoare uniforma si sa ma dantuiesc maine! 😀

Am primit o propunere de colaborare si voi mai scrie pe undeva, deci daca v-ati saturat de mine, aflati ca nu scapati voi asa de usor! 😈 Si am promis recenzia cartii „De ce barbatii se insoara cu scorpii„, n-am uitat, doar ca e mult de scris, comentat, combatut… saptamana aviatoare.

Weekend frumos si cum va doriti!

Ganduri razlete

In contextul mirobolant in care „doamna” Elena Udrea a spus ca daca guvernarea actuala reuseste sa scoata Romania din criza, vor intra in istorie (am auzit de dimineata la radio), pe mine ma apuca groaza! Si ma gandesc din ce in ce mai mult la viitor. Si nu la ziua de maine, care poate e fara griji, ca deocamdata ii am pe ai mei sprijin de nadejde, ci pe termen lung.

Intotdeauna am visat ca voi avea o viata frumoasa, plina de satisfactii, o familie reusita, un trai decent si indestulator si-mi voi putea bucura sufletul calatorind. Pentru ca, unul din visurile mele este sa ajung in cat mai multe locuri de pe glob, sa vad, sa simt, sa cunosc si sa ma bucur indeaproape de tot ce are lumea asta frumoasa de oferit!

Numai ca doar visele unora se implinesc, altii doar viseaza, le implinesc pe jumatate sau deloc. Asta-i viata si trebuie sa te adaptezi realitatii, chiar daca in sufletul tau nu se schimba lucrurile. Ma uit in jur si-mi dau seama ca e din ce in ce mai greu. Comparativ cu vremea parintilor nostri, e muuuuuult mai greu sa incepi o viata, fie ea pe cont propriu sau in doi. Te lovesti de birocratie, spagi, nesimtire, neincredere, lasitate, lipsuri si chiar daca ce nu te omoara, te intareste, dar te si marcheaza, te schimba si te inraieste.

Avem niste conducatori… sa ne traiasca! NOT! Nu suport politica, niciodata n-am stat sa urmaresc stirile, imi ajunge ca-i am vecini, si-asa nu fac nimic alesii nostri! Dar din cauza lor ne afundam in noroi mai mult si mai mult… mi-e groaza!

Si din ce in ce mai multi tineri pleaca din tara, cautandu-si norocul, fericirea si traiul mai bun in alte parti. Numai din blogroll-ul meu sunt cativa: Jasmin e plecata (probabil nu definitiv), Ionutu a plecat si el in tarile calde, Marul, Erminusa si LiaLia urmeaza sa plece si ei. 😦

Ma gandesc daca ar trebui sa iau serios in considerare varianta asta. Dar am mai avut tentative si nu as rezista, sunt bleaga si atasata prea mult de tot ce inseamna „acasa”. Probabil as putea pleca pentru o perioada si poate pe parcurs s-ar schimba datele problemei. Am avut o discutie si cu seful meu, mi-a dat incredere in mine, ca am putere si resurse sa fac mai mult, sa ajung mai sus, drept urmare un mic pas a fost facut. Sunt inca optimista, imi spun ca totul va fi bine intr-un sens sau altul, mi-as dori sa nu fie nevoie vreodata sa plec! Ma bucur deocamdata ca jobul meu e sigur, bine platit in comparatie cu altii si incerc sa fiu omul bun si schimbarea pe care mi-as dori s-o vad si la ceilalti. Stiu sigur ca mai sunt naivi ca mine!

Iar daca sunt naiva din punctul asta de vedere si scriu despre lucruri marunte, placute si neimportante, nu inseamna ca sunt oarba si insesnsibila, ca nu am temeri si spaime, ca nu ma scandalizeaza tot ce se intampla in jur, ca-mi doresc din tot sufletul sa nu ajung in vreo situatie disperata! Dar ce rost ar avea sa ma plang, sa porcai pe blog toata situatia? Nu citim in presa tot timpul despre asta? De ce sa mai insistam aiurea si pe bloguri? Totusi, contrar parerii outsider-ilor, cum ca bloggerii sunt niste ciudati boemi care traiesc in lumea lor, si pe noi ne doare, ne afecteaza, poate ne obliga sa luam niste decizii.

De aceea, celor care pleaca le doresc tot binele din lume si mi-as dori sa nu povesteasca numai de rau despre tara lor, iar celor care raman si se descurca onorabil, fara a fi ca turma (pe smecherii, nesimtire, pile)… chapeaux! Si mi-as dori ca niciuna dintre „tabere” sa n-o judece pe cealalta pentru alegerea facuta!

Lost … and found

Nu voi vorbi despre serialul meu preferat, ci despre lucruri pierdute. Pot afirma ca nu mi-am pierdut niciodata nimic, la modul chei, portofel, bani, carduri etc. Dar de ratacit, le-am ratacit intr-un mare fel si am rasuflat usurata cand le-am gasit.

Stiindu-ma destul de organizata si cu memorie buna, ma frustreaza maxim cand memoria de scurta durata imi joaca feste. Si, daca am mai avut in trecut probleme cu amintirile din ziua precedenta, n-am niciuna daca ma intrebi de chestii de acum hat-hat. Cea mai fresh amnezie a fost azi de dimineata. Cu cheile de la masina.

Floricica mandra plecand de acasa, verific geanta sa ma asigur ca am tot ce-mi trebuie. Ceva lipsea la inventar. Cheile de la masina. Wow… super! Ada, descalta-te si intoarce-te si cauta cheile! In toate gentile cu care ai umblat in ultimele zile, in sertare, in buzunare… cheile parca se evaporasera. Ma cuprindea panica si scenarita incepea sa se faca simtita din ce in ce mai tare. Daca le-am pierdut? Si daca le-a gasit cineva si s-a urcat si dus a fost cu masina mea?

Ada, gandeste-te exact ce-ai facut ieri! Ai plecat de la serviciu, ai fost la cumparaturi, ai ajuns acasa, ai inchis masina… si… pauza! Ce-am facut cu cheile alea??? De ce am in cap o imagine cu mine vorbind la telefon si jucandu-ma cu brelocul de la chei?! M-am fatait prin casa cand faceam asta? Le-oi fi pus prin baie/bucatarie prin vreun dulap? Hmmmmmm… deci, am venit cu-cumparaturile, aveam geanta, sacose, laptop-ul… am inchis masina si am bagat cheile in geanta. Care geanta? Ca nu sunt! Le-oi fi bagat pe langa si mi-au scapat? Si daca e asa, am pus-o! Daca le-a gasit cineva si nu mai gasesc nici masina, sau o fi dormit vreun aurolac in masina?! Aiaiaiaiaiaiaiiii, e groaznic sa nu-ti amintesti!

Pana la urma am cedat psihic si am luat cheile de rezerva sa nu intarzii prea mult la serviciu. Pe drum scenarita nu mi-a dat pace, la birou la fel. Asa ca am decis sa mai caut inca o data prin genti. Daca poseta a fost verificata amanuntit, nu acelasi lucru il pot spune si despre geanta laptop-ului. Si ghici?! Cheile erau intr-unul din multiplele buzunare ale gentii laptop-ului. Pfiuh! Ce bine! 😀 Stiam eu ca nu-s chiar asa de ramolita si am bagat cheile in geanta, care geanta, eh, un fleac, detalii!

Am mai patit-o cu portofelul, l-am cautat innebunita cum niste ani, statea atat de bine pe scaun sub un maldar de haine…! Deci da… bine ca macar am noroc sa-mi regasesc lucrurile! Ah, nu mai bine le pierdeam si aveam noroc pe alte planuri?! Ma intreb si eu asa… dar mai bine sa nu vorbesc asa, ca nemultumitului i se ia darul!

Sper sa ma fac bine candva… dar stiu ca nu sunt singura… si asa ma bucur sa stiu asta!

Mi-e dor…

  • de copilarie, sa ma joc afara cu copiii si sa n-am nicio grija, sa stau in bratele musafirilor, sa merg cu mama la serviciu si sa-mi spuna colegele ei ca seman perfect cu tata, sa mai am rolul principal la gradinita, pe care sa-l repet temeinic pentru serbare, sa merg la mamaie la tara si sa fac tot felul de trasnai
  • de scoala generala, cand mergeam in tabere si in fiecare weekend ajungeam in locuri frumoase, alaturi de colegi
  • sa calatoresc, sa ajung in locuri care sa ma lase muta de uimire
  • sa mai simt emotiile unui examen adevarat, cum a fost la bac, la admitere, la licenta, mi-e dor de adrenalina aia
  • de bunicul meu preferat, care mi-a deschis numeroase cai, mi-a indrumat pasii catre anumite lucruri, lasandu-ma pe mine sa aleg mai departe si care-mi povestea aventurile din armata
  • sa tai hartie si sa fac tot felul de nebunii colorate, sa ascut creioanele cu forma de octogon si fasiile alea sa le lipesc cu aracet, facand astfel flori in vaza… (mi se spunea Toaca-Hartie)
  • sa cos la masina asa cum m-a invatat bunica atunci cand am facut bonete la papusi, si-am dus si la gradinita si-am dat si celorlalte fetite
  • de vacanta de vara de 3 luni, cand ma plangeam ca ma plictisesc, dar apucam sa vad marea, sa merg intr-o tabara, sa ajung si la tara…
  • de prieteniile legate in tabere, de cele legate la mare in camping si de corespondenta pastrata chiar si acum (chiar, o s-o recitesc cu drag!)
  • sa merg la bal, nimic nu se compara cu febra cautarii rochiei potrivite, cu pregatirile… 🙂
  • de o anume persoana, pe care nu stiu cand si daca o voi mai revedea…
  • si cel mai dor imi e de soare! abia astept sa ma pot plange de cald! 😉

Gata cu melancoliile, sper sa fie o saptamana buna pentru toata lumea!