trupe

mai 21, 2013

Cum era sa ratez Depeche Mode si a treia oara

Pentru cine nu stia, sunt fan Depeche Mode de mica. Imi aduc aminte de petreceri unde dansam intr-un mod deosebit cu o prietena pe „Personal Jesus„, sarind intr-un picior invartindu-ne si fluturand circular o batista, ehe, ce vremuri! Pe langa faptul ca am avut bocanci cu placuta metalica si imi placeau la nebunie, aveam blugi largi, pe toate oracolele mele scria mare DM, aveam si insigne si, evident, imi placea de Dave.

De-a lungul anilor mi-au placut in continuare si i-am ascultat. M-am bucurat foarte tare cand au venit in 2006 pentru prima data, mi-am dorit mult sa merg. Dar, pentru ca varutza era nehotarata si n-a fost pe faza, plus prietenul meu de atunci a zis ca daca nu mixeaza (lesinat cu dj-ii, ce sa-i ceri) si doar canta, ce rost are…n-am mai mers. Dupa aia, ne-am smuls parul de ciuda ca n-am fost, dar am inghitit in sec si ne-am promis ca data viitoare mergem sigur.

Vestea buna a venit undeva spre sfarsitul lui 2009, cand am aflat ca vor veni din nou in 2010 si vor face un spectacol si mai tare decat precedentul. Ca sa fiu sigura ca de data asta nu mai ratam, am cumparat biletele din decembrie pentru mai anul urmator, asteptand momentul cu incantare maxima. Dar astrele au fost potrivnice si, cu cateva zile inainte de concert, Depeche si-au anulat turneul in cateva orase datorita problemelor de sanatate ale lui Dave. Toata lumea spunea ca a luat o supradoza, misto-uri, glume, proaste care m-au necajit atunci „Ce vor face fanii DM in Parcul Izvor?” „Enjoy the silence„. Ah, cmooooooon!!! Treaba lor cum sunt in viata reala, nu sunt primii si nici ultimii artisti geniali care au probleme cu drogurile, alcoolul sau alte vicii. Cred ca in lumea asta nu se poate altfel, ca posibil sa nu rezisti. Nici in 2010 nu am avut noroc… 😦

Anul trecut se auzeau ceva zvonuri cum ca ar ajunge din nou la noi, zvonuri confirmate din nou catre sfarsitul anului. Am zis GATA! Asta e!!! Am gasit un moment frumos, in februarie, sa-i fac varutzei cadou biletele la concert si i le-am fluturat prin fata, cu promisiunea ca mergem si ca le tin eu la mine, ca ea e cascata si le pierde. Zis si facut, puse bine in plicul lor in bucatarie. 🙂

Dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Am fost plecata o saptamana la Madrid in delegatie (o sa povestesc si despre asta, intr-un post viitor) si cand m-am intors, casa luna si plicul disparut. Panicaaaaaaaaaaaaa!!! 😆 Cu o atitudine de labila psihic am intrebat despre biletele mele, ma isterizam, apoi radeam de situatie si tot asa… se pare ca in febra curateniei biletele au fost aruncate. Hey, dar ce bine, am facut niste oameni fericiti… si eu ce faaaaaaaaaaaac?! Dupa un mic circ cu cei care vindeau biletele, mi-am luat altele, bineinteles, in alt loc si un pic mai scumpe. That was close! Se facea misto de mine ca e un semn ca nu trebuie sa ajung. Hmmm, nu se poate asa ceva, mie cand mi se pune pata, mi se pune rau si permanent, nu se mai intelege nimeni cu mine! 😀

Astfel ca, inca o data, nimic nu sta in calea viselor mele! Am ajuns la concert, am stat in tribuna, vedere mult mai buna decat la Gazon B unde aveam initial biletele si a fost una dintre cele mai tari seri din viata mea! A meritat asteptarea, au meritat nervii, banii dati si toate neplacerile de pe parcurs. Nimic n-a mai contat cand au urcat pe scena si au inceput sa cante. Tot concertul am urlat, am tipat, am cantat si am avut pielea de gaina. Atmosfera a fost una dementiala, Dave un entertainer de exceptie, publicul a rezonat la fiecare sunet, la fiecare miscare si fiecare acord bine-cunoscut. Nu mai vroiam sa se termine…!!! Dar au fost 2 ore (si un pic) absolut fantastice! Deci, daca iti doresti ceva mult, mult, mult, se va intampla, universul conspira, planetele se aliniaza, si the sky is the limit!

Pe site-urile de specialitate se gaseste si playlist-ul lor din concert. Mi-as fi dorit sa mai cante si „No Good„, „Strangelove” si „World in my eyes„, dar poate data viitoare. Ca simt eu asa ca s-au simtit excelent si ca vor mai veni, clar voi spune prezent, de oricate ori vor veni. Sunt putini despre care pot spune asta, si Depeche Mode sunt unii dintre ei!

Nu trebuie sa va placa Depeche intr-un mod asa ca mine ca sa mergeti la un concert, sunt totusi vechi in bransa si s-au reinventat mereu, pastrandu-si totusi stilul. Vocea lui Dave a sunat impecabil, sonorizarea excelenta, ca atunci cand canta un vers sa ti se faca pielea de gaina si sa iubesti bass-ul ala din voce. Dupa un concert, perceptia si aprecierea se schimba mult, in bine sau in rau, depinde doar de artist. La mine, ei sunt sus de tot, de o saptamana sunt numai cu playlist-uri de-ale lor in casti si nu ma pot opri. Dar repet, eu sunt subiectiva si under influence. Si tare imi place!

iulie 11, 2011

I will always love ALWAYS

Il iubesc pe Bon Jovi din ’90 de cand am vazut prima data clipul la „Blaze of Glory„. Dadeam televizorul la maximum si stateam pironita acolo admirandu-l pe rockerul rebel si visand cu ochii deschisi ca voi avea si eu un iubit rocker care sa cante la chitara, atunci cand voi fi mare. Si anii au trecut si piesele Bon Jovi care m-au uns pe suflet s-au adunat… iar doua dintre ele… uuuuuuuuuu… una ma rascoleste si ma trece prin toate starile si cealalta ma activeaza si ma face mai vie ca niciodata! „Always” si „It’s my life„!!!

Si, in sfarsit, concertul mult asteptat a avut loc aseara intr-o mare de oameni care au trait intens melodii care le-au marcat anumite momente din viata, anumite perioade! Cei de la Bon Jovi au parut ca s-au distrat pe cinste si au fost incantati de calitatea publicului (culmea, ca romanii nu sunt cine stie ce ca public) si au dat tot ce-a fost mai bun, timp de 3 ore… au fost super punctuali si au tinut publicul in priza!

Mi-a parut foarte rau ca nu am mai gasit bilete la Golden Circle, ne-am trezit prea tarziu, asa ca am luat la Normal Circle, poate ca a fost mai bine asa pana la urma, nu-mi pare rau (everything happens for a reason)… dar eu una daca aveam bilet in fata, eram calare pe garduri, inca de la ora de la care s-a permis accesul. Stiu ca asa spusesem acum ceva timp… eh… tre sa nu-mi mai fac planuri! Show-ul a fost super, ecranul ala imens de pe scena a fost mai mult decat extrem de binevenit, pentru noi astia de stateam in spate. La inceput, pentru ca era inca forfota, probabil nimeni nu se astepta sa fie punctuali, lumea inca isi lua ceva de baut, inca isi cauta un loc… asa ca s-a auzit cam slabut… dupa aia si-a revenit si sonorizarea (cred ca batea si vantul…). Pe primele doua piese eram la coada la cico, dar cand am auzit „shot through the heart and you’re to blame, you give love a bad name„… am sarit din coada si am inceput sa topai. 😀

Gasindu-ne locul undeva aerisit, am inceput sa ne destrabalam si sa traim piesele. Am batut din palme, am fluierat cum stiam eu mai zgomotos, am cantat cat m-au tinut rarunchii, sunt racita, dar n-a contat, azi am o voce… de oala sparta… culmea, la concert, mi-a revenit vocea si-am putut sa urlu. A cantat „It’s my life” cam devreme pentru gusturile mele… dar am trait-o intens! Recunosc, nu sunt cea mai inraia fana, asa ca nu am recunoscut fiecare piesa in parte… dar m-am bucurat sa aud „Bed of Roses„, „Runaway„, „Have a nice day„, „Keep the Faith„, „Bad Medicine„, „Livin on a prayer„, „Wanted Dead or Alive„… si tot speram sa fie „Always„… a fost printre ultimele, impreuna cu „These Days” si o supriza de final… „Twist and Shout” pe care am facut noi mini coregrafii sincron! A fost la inaltime… mi-a placut maxim, inca sunt under influence, de azi de dimineata ma tot uit pe youtube la filmuletele incarcate de cei care-au fost acolo! Si… MAI VREAU!!! Inca vreo 3-4 concerte, sa ma pot plictisi… iar intr-unul… sa cante tot asa, vreo 3 ore… ALWAYS! Deci, vai, cum a putut sa fieeeeeeeeee… mai ales ca piesa asta inseamna mult pentru mine, imi creaza stari, ma leaga de niste amintiri… acum a creat altele noi, poate mai frumoase… si mereu imi voi aduce aminte zambind de concertul asta! Si totusi, mi-ar fi placut sa mai cante pe final inca o data „It’s my life”… 😛

And yesssss… I’ll always love ALWAYS! 😀

ianuarie 30, 2011

Party anii ’80-’90

Aseara am fost la un party pe care-l asteptam de vreo saptamana asa. Desi initial dadusem „maybe” pe FB, ulterior vorbind cu o prietena, am hotarat sa merg. Intre timp, am mai vorbit si cu prieteni vechi cum ca ne vedem acolo, am mai trimis si eu niste invitatii si na, doar, doar s-o strange gasca. Nu s-au strans cati imi inchipuiam eu, dar asta-i lucrul cel mai putin important. Ideea e ca cei care au organizat toata nebunia asta, cei de la LosTapes Events, au facut o treaba excelenta! Si au avut asa o inspiratie cu melodiile, ca n-am putut sa plec pana la 5 dimineata! Le puteti da „Like” cu incredere, pe buna dreptate!

Ca sunt carcotasa si nu-mi convine nimic, asta se stie clar! Ei bine, de data asta n-am avut ce comenta. Chiar n-a contat faptul ca locatia a fost micuta (club Elephant) si era foarte cald la un moment dat, pentru asa mix de muzica as fi putut sta si pe o aglomeratie tip Fratelli (pe care o detest maxim). Iar baietii astia au facut minuni cu muzica, pe cuvant… iar eu nu ma entuziasmez asa cu una cu doua. Dar cand am auzit ce muzica va fi, respectiv anii ’80-’90 am stiut ca va iesi intr-un mare fel! Dupa cum ziceam, m-au trecut prin toate starile posibile, prin extrem de multe amintiri, am avut pielea de gaina si-un zambet permanent toata seara… si n-am putut sa ma opresc din dans, ma dor taliple si acum.

„Cherry Lady„, „You’re my heart, you’re my soul”, „Rhythm is a dancer„, „All that she wants„, „Strange love„, „Love to hate you„, „Hai sa fim high„, „Summertime„, „It was him„, „Hey ya„, „YMCA„, „Superfemei„, „Fiesta„, „Push it„, „Ain’t talking bout dub„, „Smack my bitch up„, „Come take my hand„, „Sweat (a lalala long)„, „Like a prayer„, „Lambada„, „Danca Tago Mago„, „Conga„, „What is love„, „Oh la la la„, „I want to break free„, „Wake me up before you go-go„, „Girls just wanna have fun„, „Word up„, „You shook me all night long„, „Plang noptile„, „Angel” si multe altele ne-au tinut in priza si ne-au facut sa ne amintim de tinereti. Cel putin mie mi-au venit in cap toate amintirile din generala, din tabere,  excursii, de la banchetul dintr-a 4-a, cand am facut coregrafie pe Snap, din liceu de la bairame… wow!!! asa amalgam de sentimente n-am mai trait demult! A fost frumos ca m-am vazut cu oameni pe care nu-i mai vazusem de ceva timp si chiar m-a bucurat revederea, am ajuns la concluzia ca we should do it more often… ma declar foarte incantata! Si mai vreau! Deja am intrebat cand va fi urmatoarea petrecere, clar nu mai am de gand sa lipsesc de la vreuna!

Asa ca daca v-ati saturat de thu-gi thu-gi din club si vreti o seara electrizanta si de neuitat cu muzica buna, neaparat sa semnati condica la urmatoarea petrecere! Si chiar nu le fac reclama, doar ii recomand. Mi-a placut ce organizeaza, mi-a placut la nebunie muzica, m-am distrat super si voi mai merge. Voi ce aveti de gand? 🙂

PS: M-am tuns si arat cam asa:

ianuarie 5, 2011

Leapsa despre 2010

Pentru ca am fost (sunt) fata de treaba, primesc lepse in dar. Pe care le onorez cu placere, mai ales daca este vorba de subiecte care-mi plac. De data asta am primit o leapsa de la Lilly, in care, prin raspunsurile la niste intrebari, as putea rezuma anul 2010. Sa purcedem:

1. Care a fost cel mai funny moment din 2010?

Au o fost o gramada de momente amuzante, de-a lungul anului, dar niciunul memorabil sa-l pot declara top of the top. Sigur m-am hlizit mult, asta garantez! Poate cel mai funny moment a fost cand am busit masina ca-n filmele proste de comedie, de 2 ori in interval de 3 zile, atunci mi s-a parut horror, acum mi se pare amuzant.

2. Care a fost cel mai nasol moment din 2010?

Au fost destule din pacate. Unul din cele mai naspa momente a fost cand am aflat ca-mi voi pierde jobul, job care-mi placea foarte. Din asta a derivat si faptul ca n-am mai plecat la Koln, imi luasem si bilet la concertul Linkin Park si stabilisem si cu Anachen sa o vizitez.

3. Care a fost filmul anului 2010?

Nu sunt o cinefila, nu am vazut multe filme aparute in 2010, dar stiu sigur ca mi-a placut f mult ideea din „Inception„.

4. Care a fost cartea anului?

Nici asta nu stiu, n-am citit neaparat ce a fost la moda, ci ceea ce m-a pasionat pe mine. De exemplu am citit toata seria „Vampirii Sudului” de Charlaine Harris.

5. Care a fost spectacolul anului?

Sa-mi fie rusine, am fost doar o data la teatru si am vazut „O noapte furtunoasa” la TNB sala mica. In rest mi-a placut tare mult la Fatboy Slim si momentul din concertul Guns N’ Roses cand toata lumea canta „Don’t Cry”. 

6. Care a fost melodia anului 2010?

Categoric asta:

7. Care a fost barbatul/femeia anului 2010?

Asta chiar nu stiu si nici ca ma pasioneaza. 😀

8. Care a fost cel mai frumos loc vazut in 2010?

Categoric Antalya, Belek, Adam & Eve Hotel.

9. Care a fost cel mai emotionant moment din 2010?

Momentul in care, la nunta varului meu, mi-am luat inima in dinti si m-am urcat pe scena si-am cantat. Pentru multi a fost prima data cand m-au vazut cantand si a fost o premiera si o surpriza placuta. Iar eu pluteam, pe parcursul piesei nu stiu nimic din ce-a fost in jurul meu.

10. Care a fost cea mai mare realizare a anului 2010?

Mi-am omorat un mare pitic de pe creier in legatura cu felul in care arat. Acum ma simt mult mai bine cu mine insami. 😀

11. Ce imi doresc pentru 2011?

Sa fiu atat de fericita incat sa explodez, sa pot sa alerg o zi si sa strig in gura mare cat de fericita sunt si sa nu fiu obosita dupa asta! Sa fiu sanatoasa si sa-mi iasa ce-mi pun in cap, restul se rezolva.

N-as vrea sa incep anul prin a pedepsi pe cineva sa faca leapsa asta, desi nu mi se pare nimic greu, dar… mai bine las pe cine doreste s-o execute.

septembrie 29, 2010

Jobless

Cine a zis ca ziua de marti e norocoasa pentru scorpioni, sa se mai gandeasca! Nu cred ca voi uita prea curand ziua de ieri, 28 septembrie 2010!

Luni am aflat de la sefu’ ca vom avea vizita a doua zi, pe sefa din Bulgaria, un nene din Cehia si tanti de la HR pe Europa, s-au facut schimbari si vin sa ne anunte, e o intalnire de business ca toate celelalte. Mi s-a parut mie un pic dubios ca vin doar pentru atat, de obicei se anunta pe mail cine vine, cine pleaca, ce se schimba etc, dar am zis sa nu fiu paranoia. Marti au venit, ne-au prezentat un ppt cu niste situatii sa ne scoata ochii, ne-au spus ca s-a hotarat la nivel global ca se unesc doua regiuni, deci vor disparea posturi, iar noi suntem foarte costisitori (in conditiile in care targetul de vanzari a fost depasit cu 30%). Apoi ne-au luat la discutii separate. Imi crescuse tensiunea, imi bubuia inima, ma simteam foarte nelinistita. Totusi, am zis sa nu fiu nebuna si sa nu-mi imaginez lucruri care nu sunt.

Cand am ajuns in fata lor si mi-au povestit mi s-au muiat picioarele. Culmea, eram atat de calma, senina si zambitoare incat nu ma recunosteam. Ideea e ca se va inchide reprezentanta, iar noi trebuie sa ne cautam si sa ne gasim (sau nu) job. Sincer nu ma asteptam. Cred ca inca sunt in stare de soc…

Imi pare rau ca s-a intamplat asa, imi pare rau ca sunt printre cei sacrificati, imi pare rau ca legea nu e mai binevoitoare cu numarul de salarii compensatorii… imi pare rau de sefii mei, ca n-o sa mai gasesc eu asa sefi (cred ca si daca eram propriul meu sef nu eram asa de ingaduitoare cu mine), de colegi, de tot. 26 octombrie va fi ultima zi de munca. La naiba, fix cu o zi inainte de plecarea la training-ul in Germania!!! 😥 Care se duse pe apa sambetei! Mai naspa e ca-mi luasem bilet la concertul Linkin Park de pe 27 de la Koln. Ma oftic, ma oftic, ma oftic!!!

Deci da, aseara mi-am updatat CV-ul si am inceput sa trimit. Multumesc anticipat tuturor celor care ma sustin, mi-au cerut CV-ul si incearca sa ma ajute! Sunt foarte optimista, oricum, nici nu ma gandesc ca nu-mi voi gasi job! Iar faptul ca am demarat in paralel un proiect, voi povesti despre el in maximum doua saptamani, personal… poate a fost un semn. Din facultate am plecat cu ideea ca trebuie sa muncesc pentru mine, nu pentru altul, asa ca m-am gandit ca ar fi cazul sa ma apuc. Asta in timp ce voi aplica pentru joburi si ma voi duce la interviuri. Si mi s-a spus sa vin la munca si sa-mi fac treaba bine, desi gandul meu o sa fie aiurea, la cum rezolv situatia. Ah, asa-mi venea sa-i zic tanticii aleia de la HR… no shit, and I’m stupid, I don’t know how to do my job and I need instructions! Da’ am fost atat de zen, nu stiu cum am reusit, am fost extrem de amabila, zambitoare si draguta, desi ma lovise trenul, vorba ceea. Oricum, tot raul spre bine si nimic nu e intamplator!

Deci, pana ma va chema si pe mine cineva la un interviu, ar fi bine sa spun ce stiu sa fac, nu?! Am absolvit marketing, sunt mama organizarii (a se vedea gunoierelile si alte adunari), sunt responsabila si imi asum greselile si realizarile, am o memorie de elefant, nu uit nimic, pun suflet in ceea ce fac, stiu sa ma comport in situatii limita, ma descurc sa rezolv probleme de comunicare, incalceli de acte si toata gama asta, sunt creativa, plina de idei si ma duce capul, trebuie doar sa aiba cineva incredere in mine. Am nevoie de responsabilitati, program incarcat si activitate. Imi place la nebunie sa cant, deci cu placere angajati-ma sa cant la evenimente, cant bine si ieftin, va cant si va incant cu repertoriu national si international de mai multe genuri. Iubesc copiii si in special bebeii, am si experienta, deci sunt buna si de baby sitter. Pe langa asta, sunt dispusa sa invat lucruri noi!

Oricum, cine a citit macar printre picaturi blogul asta, stie ca sunt o persoana pe care te poti baza, ca sunt de cuvant si stiu sa fiu om. In general tratez oamenii asa cum mi-ar placea mie sa fiu tratata si, daca sunt motivata, sunt the best person to work with!

As ruga foarte tare haterii sa se abtina, mistocarii la fel, bocitoarele idem!!! N-am nevoie de mila, am nevoie de o recomandare eventual. Nu cer nimic moca, sunt dispusa sa muncesc din greu. Nu pot sta acasa pe banii vreunui fat-frumos ca nu am fost crescuta in spiritul asta, deci trebuie sa fiu activa. Deci, daca auziti ceva de vreun job, va rog sa ma anuntati, de la sfarsitul lui octombrie sunt libera de contract. Multumesc!

septembrie 22, 2010

Guns N’ Roses, inca o dorinta implinita

Concertul de aseara chiar a fost un prilej de bucurie pentru mine, imi doream mult sa-i vad, cam de cand eram adolescenta. Desi initial trebuia sa fim o gasca mare si vesela, s-au restrans randurile, dar chiar n-a contat. Chiar daca am avut bilete la Normal Circle, cu plebea, cum imi place mie sa zic, a fost foarte ok, s-a vazut si s-a auzit excelent. De vazut, pe ecrane, ca pe Axl l-am vazut din cand in cand mic pe scena.

Trupa care a cantat in deschidere, Danko Jones, nu mi-a placut. Avea stil promitator, dar toata lumea vroia Guns, iar ei n-au stiut sa faca atmosfera… si solistul m-a innebunit de cate ori a spus „fuck” si „fucking”. Ma asteptam ca Guns sa intarzie, deci n-a fost o surpriza pentru mine.

Show-ul a fost frumos, Axl in forma, a cantat ca pe cd, la fel ca si Steven Tyler in iunie, artificiile, focul, laserele si trupa intregind atmosfera. Si a fost una rock! Recunosc, de pe ultimul album nu stiu mai nimic, poate doar franturi, deci ignoranta de mine in prima parte n-a stiut melodiile. Am recunoscut „You Could Be Mine„, „Live and Let Die„, apoi a cantat printre alte piese, melodiile consacrate „Welcome to the Jungle„, „November Rain„, „Sweet Child of Mine„, „Don’t Cry„, „Knockin’ on Heaven’s Door„, incheind apoteotic cu „Paradise City„.

M-am zbantuit si am trait intens melodiile, unele m-au facut nostalgica, altele m-au facut sa zambesc, dar pe multe dintre ele le-am legat de amintiri dragi. Mi-a placut foarte mult ca si-a prezentat instrumentistii care, la randul lor au avut fiecare cate un solo. Chitaristii sunt buni, chiar daca nu se compara cu Slash. Cel mai mult mi-a placut solo-ul pianistului, am avut mai tot timpul senzatia ca a cantat acordurile de la „Knockin’ on Heaven’s Door„, urechile mele asa au auzit. Nici Axl n-a fost mai prejos, din solo-ul la pian a trecut la „November Rain„. Eheeeeee, cate amintiri! Si acum am albumul „Use Your Illusion” pe caseta, ascultam, derulam si tot asa. Asta pe langa faptul ca era blues-ul nelipsit de la orice bairam pe vremea tineretilor mele, pretext de a strange-n brate mai mult de 3 minute persoana care-ti placea. Desi n-am inteles niciodata de ce are un clip atat de trist, de ce fata aia moare la nunta ( o fi racit de la ploaie, o fi facut pneumonie si papa 😆 ) e una din melodiile mele de suflet si va fi mereu parte din categoria „obsesii muzicale permanente„.

Dupa vreo ora de cantat, timp in care a epuizat vreo 10 piese, plus a schimbat niste sacouri, ma gandeam ca vor pleca, ca mai sunt cateva piese si gata, eram un pic dezamagita. Cam atunci a inceput „Sweet Child of Mine” si lumea a inceput sa fie frenetica, sa se dezlantuie. Eu personal nu ma omor cu piesa asta, dar na, e cunoscuta. Apoi atmosfera a mers ca unsa. Pe „Knockin’ on Heaven’s Door” mi-am intins corzile vocale la maxim, cantand din toti rarunchii. O stiu pe de rost de cand eram a 6-a. Imi aduce aminte de perioada Palatul Copiilor cand am fost la Botosani la un festival si-am cantat cover, eram trupa mare, solist era Laurentiu de la Asha.

Pe toata piesa „Don’t Cry” am avut pielea de gaina… de la primele acorduri toata marea aia de oameni canta, asa ca Axl a intervenit undeva dupa a doua strofa. A fost incredibil. Mi-a placut tare! Este si va ramane in topul personal piesa number one Guns N’ Roses! Finalul a fost „Paradise City„, toata lumea a cantat, au zburat confetti, iar versurile parca descriu Bucurestiul („Take me down tot the Paradise City where the grass is green and the girls are pretty… take me home”).

Am plecat de acolo multumita de ce-am vazut, categoric nu regret ca n-am plecat in delegatie! Cum cateva piese imi sunt dragi tare, cum e o trupa de a carei existenta stiu de cand eram de-o schioapa, normal ca mi-am dorit sa-i vad! Chiar n-a contat ca Axl e acum mai gras, are mustata si se vede ca timpul nu l-a iertat. A cantat de nu se poate!!! Intr-adevar, fara Slash nu e acelasi lucru, dar a sunat bine si componenta asta.

Si da, mi-am dorit sa vina Aerosmith, Guns… au venit, i-am vazut, mi-a placut. Urmatoarele trupe pe care mi le doresc aici sunt Bon Jovi, Linkin Park si U2. Iar la Bon Jovi imi voi lua bilet langa scena, stiu eu de ce! 😀

PS: N-au cantat o piesa care mie imi place foarte:

august 31, 2010

Weekend cu dragoste

Weekend-ul asta am asistat la unirea destinelor a doi oameni care-mi sunt extrem de apropiati si dragi. A fost un eveniment mult asteptat de familie, de prieteni si m-am simtit tare bine sarbatorind alaturi de ei. E vorba de varu’ Marius, care, dupa ce a facut cununia civila anul trecut si botezul la inceputul verii, a trebuit sa presteze si felicitari, masa si dans, sa dixtreze neamurile.

Asa ca sambata dimineata eram la coafor sa ma fac frumusica. Tanti de acolo mi-a executat un coc frumos, nu de tantica, ci tineresc, prins foarte bine ca sa ma pot zbantui in voie si alta mi-a dat 23 de ani (mai tarziu la nunta cand mi-am cunoscut o verisoara de a carei existenta nici nu stiam, mi-a dat 21 de ani si tot in aceeasi seara un prieten de-al lu’ varu’ a zis ca sunt ’86-’87…muah, merci!)! 😀 Astfel, cu zambetul pe buze, m-am machiat cu portocaliu si chiar imi sta bine, m-am chinuit vreo juma’ de ora sa-mi pun genele, dar rezultatul a fost pe masura si a tinut super. Am fost gata aproximativ la timp sa plecam spre Pitesti, locul de desfasurare a ostilitatilor. Ajunsi acolo, m-am echipat cu rochia de la H&M (love it 4 it’s style), pantofii luati cu 2 zile inainte, m-am accesorizat frumos, l-am frezat pe copilu’, l-am stresat pe tata sa ia aparatul si am plecat acasa la miri.

Bai, ce fata frumoasa! De mireasa zic. Mi-era atat de drag sa ma uit la ea, era superba, varu’ e un norocos, stiu eu sigur! Nepoata-mea m-a topit iar, e o gagalice minunata, o iubesc rau… cand m-a vazut iar a inceput sa-mi gangureasca frumos cum face ea de fiecare data, apoi a inceput sa chiraie. Am luat-o in brate si-a tacut instant, se holba cu ochii aia mari frumosi albastri la mine si o molfaia pe suzi… e o scumpa si o dulce… dar na, are cu cine sa semene!

La biserica a fost scurt si cuprinzator, exact asa cum ar trebui sa fie, nu cum am vazut la alte nunti. Restaurantul a fost foarte frumos aranjat, l-am vazut si gol si plin de lume, arata tare bine pentru nunta, se preteaza evenimentelor. A avut niste interpreti de muzica populara si a avut trupa de la Happy Hour pentru fondul muzical. Mi-a placut foarte ca tineretul a stat la etaj si ceilalti jos, vorba Liviei, „voi astia de sus de stati la balcon cu paharul, asa ca la club, miscati-va jos si dansati”. N-a fost cazul meu, mi-am rupt picioarele pe hore si sarbe, am dansat cu placere pana m-am facut lac de apa si cand ma racoream o luam de la capat.

Mireasa a fost furata cu alai mare, nu stiu ce s-a intamplat, ca n-am fost printre autori. Eu l-am anuntat pe varu’ ca de obicei la ce nunti am fost am furat mirele si, deci, si el va fi furat. Aiurea! Pai ce, am putut sa ma inteleg cu el?! Chiar si cand mi-am luat aliati sa-l convingem… nimic!

Imi pusesem mai demult in gand sa le fac mirilor o surpriza muzicala, dar am zis ca ma voi orienta acolo pe loc. N-au vrut sa-mi zica pe cine au invitat sa cante, asa ca, m-am bazat pe noroc. Trupa de la Happy Hour e foarte misto, ca prestatie live, dar si ca oamenii care o compun. Am stat la palavre cu Madalina, blonda, si e super de treaba. Pe Alina am intrebat-o cand ne-am intalnit pe hol daca vor canta „Lele„… asta-mi venise in cap ca as putea canta cu ei si, cand mi-a zis ca nu mai canta gen folclor, m-am desumflat si am zis ca asta e, nu mi-a iesit surpriza. Noroc cu un impuls primit (merci mult!), ca am fost trimisa jos sa cant… era „I love rock ‘n roll„… si am zis ca poate cant. Parca tot n-aveam curaj. Nu stiu ce-aveam, ca nu-mi sta in fire sa fiu timida, mai ales la de-astea. Ei bine, cand am auzit acordurile de la „The Best„, parca mi-au crescut aripi, am prins curaj si m-am apropiat de scena si i-am cerut Alinei microfonul. Mi l-a dat si-am urcat pe scena. Nu-mi dau seama cum au reactionat instrumentistii atunci, nici toata lumea care dansa, stau acum si incerc sa-mi amintesc o expresie a cuiva si am un mare blank in cap. Stiu doar ca am urcat pe scena si am cantat din suflet piesa aia, in duet cu Madalina, am trait-o intens si parca timpul s-a dilatat. Au fost cateva minute de nedescris ca senzatie! Multa lume imi stia pasiunea pentru cantat, ca merg la karaoke, dar mai nimeni din cei prezenti nu ma auzise cantand. Am primit feedback pozitiv si-am fost atat de fericita ca am putut sa-mi indeplinesc visul de-a canta o piesa la nunta lui Marius… yessssssss!

Pe langa faptul ca mi-au spus ca am voce buna si initial s-au panicat cand am luat microfonul, crezand ca le voi face praf piesa, unul dintre ei mi-a spus ca seman cu Elena Gheorghe. Este a nu stiu cata persoana care-mi spune asta… o tot aud din facultate… ok, asa o fi. Da’… chiar asa de tare seman? 😀

Fratiorul meu golan a stat cu mine la masa, dar nu prea mi-a scos peri albi, a fost cuminte si chiar s-a distrat. Motivul aveam sa-l aflu mai tarziu. Da, foarte tarziu m-am prins ca s-a trotilat. M-am agitat, am urlat la el… so what?! Radea de ziceai ca era fumat. Chiar ma mirasem eu cum de danseaza el sarbe… bine, cam impleticit, ce-i drept, dar stiam ca are doua picioare stangi. L-am pus sa stea cuminte intr-un colt sa nu-l vada mama. Nu mai stiu ce-a facut, chiar n-am stat cu ochii pe el, nu stiu cand a baut si ce, mi-a zis mai tarziu ca vin facut spritz. Bineinteles ca mama s-a prins si-a venit val-vartej la mine… l-a certat ea, l-am certat eu… si el saracu’ „Hai ma, Ada, lasa-ma sa ma simt si eu bine! Acum simt ca plutesc. Cea mai tare nunta, pe cuvant! Stiu ca maine o sa fiu un om mort, c-o sa ma omoare mama!” 😆 Bine ca nu i s-a facut rau!

Dupa parerea mea, s-a terminat cam repede nunta, pe la 4 jumatate, drept urmare, n-am vrut sa dorm, asa ca, dupa un tur al Pitestiului, ca ne-am ratacit, am stat la sueta cu doi prieteni de-ai lu’ varu’ si-am povestit cate-n luna si-n stele, am notat niste faze, vorbe de duh… know-how, ce sa mai! …pana s-a facut ora sa eliberam camerele si sa mergem la ciorba de potroace.

Da, deci mi-a placut foarte la nunta, a trecut extrem de repede si-mi pare tare rau ca s-a terminat. Sincer, a zburat timpul pentru ca eu am constatat ca am fost foarte inteligenta si n-am poze… nici singura, nici cu mirii, nici cu ce prieteni mai vroiam sa ma pozez. Sa vedem ce-oi avea pe la fotograf, dar pentru alea mai am de asteptat. Pana una alta, poze, asa, de samanta:

iunie 25, 2010

Unde eram acum 10 ani II

Si, cum vroiam sa simt ce inseamna cu adevarat „the american way of life” am inceput sa le observ obiceiurile. Mi-am dat seama ca sunt un mix nebun de multe populatii, ca li s-a implantat in creier ideea ca sunt cei mai norocosi oameni de pe pamant sa traiasca in America si ca oricum ei sunt cei mai cu mot.

In general o zi obisnuita se desfasura asa: ei la munca, fiica la summer school, eu singura acasa pana dupa-amiaza. Ce puteam sa fac de plictiseala? Ma uitam la teveu, ascultam muzica, mai rontaiam ceva. Dupa-amiaza mergeam la cumparaturi, sa mancam ceva sau ne plimbam, iar seara stateam pe acolo cu vecinii la palavre. Asa am aflat si eu ce e ala Burger King, Taco Bell, Wendy’s, noia stiam numai McDonald’s si KFC pe atunci. Eram la curent cu ce muzici erau in voga: Briney abia lansase cel de-al doilea album, N’Sync lansasera albumul „No strings attached” (asta asculta mandra), imi mai placea „Thong Song” si Papa Roach cu „Last Resort„, in rest, mai nimic, stilul promovat de ei e altfel.

Si in doua seri am fost si la film. Salile de cinema erau asa cum sunt la noi la mall, eram uimita, ca eu eram obisnuita cu „Patria”. Si era totusi un amarat de orasel, prin comparatie, inchipuiti-va ca va duceti la film in Afumati si au sali ca la Plaza, de exemplu… Si-am vazut prima data „Big Momma’s House„, mi-a placut la nebunie, a fost o comedie foarte misto, iar a doua oara am vazut „Scary Movie„. Ori eram eu prea mica atunci si nu m-am amuzat, ori nu vazusem eu anumite filme si n-am inteles parodiile exact, bai, dar cand a improscat-o pe aia pe tavan… mi s-a taiat filmul! Si nici ca am mai vazut dupa aia vreuna din parti, pe masura ce-au aparut!

Cam plictisitoare si banala viata obisnuita de pe acolo… bine ca macar am avut cateva chestii care m-au mai animat. Cum ar fi petrecerea de 4 iulie. In ziua aia era o atmosfera foarte linistita si prevestea petrecerea ce avea sa urmeze. Vinny ne invitase la el, ne adunam gasca mare si se anunta o super petrecere. Asa ca m-am facut floricica, o pereche de pantaloni, un maieu dragut, m-am machiat, sandalele, gentuta, fiica gazdelor si hai. Cand am ajuns acolo se adunasera cativa, stateau la discutii. Socul a fost reciproc si de o parte si de alta: ei cu ochii cat cepele la mine, eu la ei. Socul meu a fost ca stiam ca e petrecere si m-am imbracat dragut, nimic exagerat, dar ei erau ca adunati de pe garla… tricouri lalai necalcate, panatoli scurti, slapi, trening si slapi, blugi si adidasi. Si au inceput toti sa faca misto de mine „you got your party shirt, huh?!” si tot asa… m-am simtit foarte prost si overdressed. Iar ca petrecerea sa fie completa, cativa au scos gratarul in curte in spate, au pus pe el niste hamburgeri, fetele erau in living pe canapea la chit-chat, televizorul pe un canal de muzica si restul baietilor erau sus, se uitau la filme porno. Eu, din coltisorul meu ma gandeam „frate, daca si asta e petrecere… e clar! pai sa vina in romania sa vada cum e la noi cu dansuri, voie buna, ce bairame mai facem”. Si fac imprudenta sa spun ca la noi se danseaza, ne distram, glumim, intreband in acelasi timp cand dam drumul la distractie in sensul asta. Mi s-a ras in nas „aren’t you having fun already? c’mon, this is awesome! we got hamburgers, we got Bud, we got music, what else do you want?”. Da, bun, ok, m-am lamurit! Dupa vreo 2 ore am plecat, se terminase petrecerea, si nici hamburger n-am mancat. Am vazut din fata casei niste artificii si aia a fost. Mda, super distractia a fost o mare dezamagire! Si n-a fost ultima dintre ele!

Cum ei au niste reguli mai mult decat stricte, adica daca se facea 10 seara si tu inca erai in parc, venea politia si te trimitea acasa, si noi eram inca minore, nu prea aveam voie sa ne indepartam prea mult, trebuia sa stam „more or less round the block”. Si, cum ne-am imprietenit cu un tip de vreo 18 ani, care avea masina (eram asa de incantata ca in sfarsit nu mai sunt eu cea mai mare), am zis ca trebuie sa „hang out more”. drept urmare, intr-o seara, gazdele dormeau, fiica lor si cu je, s-au „sneak out” (alt termen invatat acolo) din casa si la coltul strazii ne astepta asta cu masina. Imi bubuia inima de emotie si adrenalina, dar mi s-a parut distractiv si mai iesit din comun decat monotonia care ma dispera. Am povestit diverse, tipul era polonez nascut in America si-mi zicea ca i-ar placea sa vina sa vada Europa. Ii tot spunea asteia despre mine „she’s hot” 😆 si dupa ce ne-am mai invartit prin zona vreo ora, ne-am dus acasa si ne-am bagat in pat ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Am avut noroc, nu s-au trezit ai ei, ca daca se trezeau, alea eram! Si s-a mai ivit o seara din asta, numai ca mie mi-a fost mult prea teama sa nu avem belele, astfel ca aplecat mirandolina fara mine. Am aflat a doua zi ca au fost mai multi, ca au fost si-au facut baie imbracati in piscina unuia si vai, ce mare distractie a fost. Da, sunt sigura, ca de obicei! 😛

Si, cum ochiul meu nu mai vazuse, am fost dusa la mall, la vreo 2-3, in zile diferite. Niste imensitati, comparabile cu ce avem noi acum, dar cum eu eram venita din lumea a treia, am tot cascat ochii. Si, ca si concept nu mi-a placut. Adica cum, domne, la mall faci si cumparaturi, si mananci, te si distrezi… toate, toate adunate… pai si cum te mai plimbi?! Un mers in parc, ceva?! Ei bine, din punctul asta de vedere, vad ca le calcam pe urme. Am tot zis ca luam de la ei tot ce-i mai rau, ne deplasam cu masina pana la colt sa luam un cico, avem totul la botul calului, mancam porcarii, ne ingrasam, ne luam haine ce nu mai necesita calcate etc. Dar… noi ne imbracam de j’de mii de ori mai bine! Nu neaparat ca hainele ar fi de calitate, dar sunt mai cu gust. Nu mi-a placut nimic, hainele parca n-aveau sare si piper, erau ori atat de banale ori atat de kitsch-oase si colorate incat nu-ti venea sa pui mana pe nimic. Intr-adevar unde am fost impresionata a fost, bineinteles, cum altfel, Victoria’s Secret… plus alte magazine de lenjerie. Atat! In rest niste oribilitati!!!

Si totusi sa nu credeti ca am stat inchisa in casa si m-am fatait numai in oraselele invecinate din plicticosul stat New Jersey. Bine, nu toate zonele sunt ca oraselul biscuite unde am stat eu. Partea cu plimbarile, chestiile de vizitat si impresiile generale, le las pentru partea a treia si, sper eu, ultima, a aventurii mele transatlantice.

Sa aveti weekend placut si sa nu uitati ca azi se implineste un an de la moartea unei legende, un american pe care-l voi iubi, aprecia si respecta mereu, Michael Jackson!

iunie 21, 2010

Ce mai weekend!

Sa tot mai fie weekend-uri asa! Desi putin planificat,  a iesit super! Da, da, stiu acum sa-mi scoata ochii spontanii subliniind ca lucrurile neplanificate ies cel mai bine… bla, bla, bla…

Vineri a fost concertul pe care-l astept de ceva timp, Aerosmith. Mi-a placut la nebunieeeeeeeee! Steven Tyler e un tacanit, isi da si sufletul acolo pe scena, e un personaj colorat care fascineaza si hipnotizeaza facandu-te sa traiesti fiecare vers. M-a amuzat fantastic palaria animal print cu funda fuchsia, jobenul fuchsia, cand a ragait in microfon de-am zis ca n-are toate tiglele pe casa. A fost un show pe cinste! Au cantat melodiile consacrate… au stiut sa tina publicul in priza… am avut pielea de gaina mai tot timpul, am cantat din toti rarunchii, am fluierat ca pe stadion, intorcand priviri uimite in directia mea… au fost 2 ore superbe, am trait, am simtit si-am respirat muzica… iar omul asta canta live exact ca pe cd! Nu-mi venea sa cred, are o voce incredibila si canta niste inalte fara niciun stres! Si ii statea si parul excelent, suvite rasucite, un dezordonat controlat asa, iar adierea vantului (ce bine c-a fost racoare!) zici ca era un ventilator pus strategic acolo. Si am observat inca ceva, cred ca si-a facut un lifting ceva, pentru ca arata mult mai bine decat in multe alte clipuri si poze de pana acum, dar, la o adica, mi se pare normal!  A fost o seara ge-ni-a-la, iar eu am asistat la unul dintre cele mai tari concerte din viata mea!

Weekend-ul asta, din intamplare sau nu, coincidenta sau nu, m-am reintalnit cu o gramada de oameni, nici daca ne vorbeam nu reuseam performanta! Majoritatea mi-au smuls promisiunea ca ne intalnim, deci iar trebuie sa ma apuc sa planific si sa organizez, ca dac-am promis, am promis… sa vedem cum reusesc sa ma tin de tot!

Tot weekend-ul asta a fost weekend-ul revelatiilor si-al discutiilor misto, constructive, al polemicilor si-a lucrurilor de notat si tinut minte. Mi s-au lamurit niste lucruri mai vechi, mi s-au satisfacut niste curiozitati care m-au ros rau acum ceva timp, coincidentele si faptul ca lumea e mica s-au legat din nou… uuuuuu, nais! E asa bine cand stii lucruri, vorba ceea, informatia inseamna putere. Nu sunt eu genul care sa aplice asta, e suficient sa stiu pentru mine si pentru anumiti pitici de-ai mei de pe creier! Si da, eu cand spun ca stiu tot, nu mananc castane, atunci cand afirm asta, chiar stiu! Iar daca vreau sa aflu ceva, aflu, trebuie doar sa ma intereseze un pic. Mai devreme sau mai tarziu ma luminez, mi se confirma anumite feeling-uri… sau aflu fara sa vreau din discutii si coincidente!

Sambata a fost ziua curateniei, a prietenilor si-a discutiilor extra mextra interesante! Si mi-a placut tare, mai vreau! 🙂

Ieri a fost zi de leneveala, incheiata cu o seara foarte reusita, cu niste invataminte si cu zambete. Am fost cu Simona la „Sex and the City 2”. Inainte de film, m-am intalnit cu o gramada de lume, din fericire oameni pe care mi-a facut placere sa-i revad… chiar n-aveam chef sa zambesc fals si sa salut din complezenta. Asta e, nu stiu sa fiu ipocrita, diplomatia nu e punctul meu forte! Dar sa revenim la film! A fost super! Savuros, bine realizat, situatii si dialoguri haioase, a reliefat dilemele si imbinarea rolurilor unei femei, mult lux, tinute extravagante, pantofi de bagat unghia-n gat, karaoke memorabil, dupa parerea mea, mult mai bun decat prima parte! Si-am ras, si-am luat aminte, si iar s-au confirmat niste teorii cu privire la femei si barbati, m-am hlizit cand m-am regasit in Miranda, cea cu planificarea si cu informarea prealabila, am comentat, mi-am clatit retina cu niste bunaciuni de barbati 😀 as merge si eu in vacanta in asemenea loc, doar pentru clatit privirea si tot merita! 😛 Cel mai elocvent moment si confirmarea absoluta ca femeile sunt ghidate de emotional, se agita pentru banalitati, sufera de scenarita, iar barbatii sunt pragmatici, logici si calculati a fost o faza din film, pe care-am savurat-o secunda cu secunda: Carrie s-a intalnit cu vechea iubire, Aidan, din coincidenta, au hotarat sa ia cina si la sfarsitul serii se saruta. Carrie panicata le cere sfatul fetelor, pe care oricum nu le asculta si-l suna pe Mr Big sa-i spuna, ca doar fiind sot si sotie, nu exista secrete intre ei. Dupa ce o asculta atent ii spune „Carrie, sunt la birou”… apoi inchide. 😯 Tipic masculin! Deci… da! Filmul asta se savureaza cu fetele, dar il recomand si barbatilor destupati la minte, care vor sa mai inteleaga cate ceva din misterul numit „femeie”, pentru ca sunt multe faze demne de tinut minte!

Declar ca a fost un weekend reusit, cu evenimente frumoase, ore de nesomn, dar petrecute frumos, cu hlizeala, cu maxime, cu ceva somn recuperat in timpul zilei… cu de toate! Saptamana asta sper sa fie la fel de interesanta!

mai 20, 2010

Povesti nemuritoare si realitati inconjuratoare

Ieri am venit ca o floricica la birou, cu melodia asta in cap. Si chiar ma vedeam undeva asa cum descrie cantecul, zambind, fara griji, relaxata. Ziua a continuat sa fie frumoasa, pentru ca pe mail am gasit invitatie de la Cireasa la film, cu toata gasca HotCity. Am acceptat cu drag.

Pe la 7 seara m-am prezentat punctuala la locul de intalnire, nerabdatoare sa le revad pe fete, sa ma mai conversez cu bloggerite destepte si sa le cunosc si live pe altele. Acolo… surpriza, plin de vedete, toata floarea cea vestita, plus alti bloggeri de talie mare! 😀 Am fost adunati toti in sala de la IMAX si am vizionat „Prince of Persia: The Sands of Time„.

Mie una mi-a placut foarte mult filmul. Nu am jucat jocul, singurul cat de cat asemanator pe care l-am jucat a fost „Hercules”, dar filmul a fost la inaltime, am stat langa vulpita mea preferata si am comentat tot filmul. A avut toate ingredientele pentru a fi un hit: o poveste veche, legende, o idila, printi, o printesa, razboaie, binele in lupta cu raul. Printul Dastan, intruchipat de Jake Gyllenhaal face un rol bun, iar printesa Tamina este jucata de Gemma Arterton si impreuna fac un cuplu delicios pe ecran. De nu s-au ciondanit (din iubire) si s-au jucat cu orgoliile, de la un moment dat eram exasperata… „dar pupati-va odata!”, toate astea imbinate perfect cu momente tensionate, lupte, efecte speciale dar si faze de ne fac pe noi gagicile sa suspinam.

Da, da, recomand filmul, e de vazut! Si multumiri inca o data HotCity pentru invitatie, mai vin si alta data cu mare placere! 🙂

Si… ca seara sa se incheie apoteotic, am fost la concert Parazitii in Player. Concertul, foarte tare, ca de obicei, in rest… as avea multe de spus. M-am ingrozit din nou cate pitzi si cati coca pot exista pe metru patrat, ma intrebam cum pisicii mamii ma-sii suntem in criza mare, ca nu se vedea chestia asta si daca oamenii astia muncesc vreodata… Pana sa inceapa sa cante baietii era muzica tipica de la radio, ce se mai distra lumea… iar cand cantau ei, am dat o tura si am observat comportamentul, mai toti erau plictisiti la modul „ce aiurea, au venit si astia sa cante… sa ne strice noua distractia” si am ajuns la concluzia ca publicul de aseara nu i-a meritat pe Prazitii in concert. Sunt convinsa ca daca ar fi cantat vreun manelist ar fi iesit paranghelie pe mese. Uof! Am plecat imediat dupa concert, voi mai merge in locuri unde sunt oameni care stiu sa aprecieze mai mult de doua stiluri de muzica. Partea buna e ca m-am intalnit cu un coleg de facultate si-am schimbat doua vorbe si m-am reintalnit cu un coleg de generala pe care nu-l mai vazusem de ani buni.

Doua momente atat de diferite in aceeasi seara. Stau si ma gandesc care dintre cele doua este realitatea mea? Adunari cu oameni misto, zambete si momente pe care sa ti le amintesti cu placere sau pitipongeala la club, superficialitatea si banalitatea aceleiasi rutini? Tind spre prima varianta, cu mici scapari spre a doua, dar nu la modul sa fiu asa, ci sa am contact cu… sa nu ma pierd de tot in lumea mea roz. Sa visez la o poveste aventuroasa cu final fericit sau sa ma adaptez la ceea ce am in jur? Echilibru si un pic de zen, zic, capul pe umeri, zambetul pe fata si se vor aseza lucrurile!